Competence to review expropriation acts under special law despite administrative litigation framing; jurisdiction fixed by failure to raise material incompetence at first hearing.

Şedinţa publică din data de 17 octombrie 2023

Asupra conflictului de faţă constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Obiectul cererii de chemare în judecată.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara la data de 24 februarie 2023, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, anularea parţială a Hotărârii Guvernului numărul 1038/2022 (incluzând Anexele 1 - 4 la aceasta) emisă la data de 18 august 2022 şi publicată în Monitorul Oficial al României Partea I la data de 22 august 2022 de către Guvernul României, cu consecinţa neincluderii pe lista cuprinzând imobilele proprietate privată supuse exproprierii a terenului societăţii, aflat la poziţia 3.331 din cuprinsul Anexelor 1 - 4.

În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 1 alin. (1), alin. (7), art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

La data de 25.04.2023, reclamanta A. S.R.L. a formulat precizare de acţiune, prin care a arătat că înţelege să cheme în judecată, în calitate de pârâtă şi Compania naţională de căi ferate "C.F.R" S.A., solicitând anularea Deciziei de expropriere nr. 1/4673 din 23 noiembrie 2022 emisă de către Statul Român, precum şi suspendarea acesteia.

La aceeaşi dată, 25.04.2023, reclamanta A. S.R.L. a formulat o nouă precizare de acţiune prin care a solicitat suspendarea executării Hotărârii Guvernului până la soluţionarea definitivă a prezentului litigiu dedus judecăţii, în temeiul art. 14 şi 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă.

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 258 din 17 mai 2023, Curtea de Apel Timişoara – secţia contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale şi teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Tribunalului Arad, secţia civilă.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că reclamanta a precizat, în şedinţa de judecată din data de 17 mai 2023, temeiul cererii de chemare în judecată, şi anume, Legea nr. 554/2004 şi, în subsidiar, dispoziţiile din Legea nr. 255/2010. De asemenea, instanta a reţinut că reclamanta a solicitat prin acţiune şi "precizările de acţiune": anularea parţială a H.G. nr. 1038/2022 vizând amplasamentul, declanşarea procedurilor de expropriere, stabilirea imobilelor expropriate şi a despăgubirilor aferente, suspendarea executării acesteia, anularea deciziei de expropriere nr. 1/4673 din 23 noiembrie 2022, precum şi suspendarea acesteia, în temeiul dispoziţiilor art. 14 şi 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Astfel, instanţa a constatat că obiectul principal al litigiului vizează o hotărâre de guvern privind aprobarea declanşării procedurilor de expropriere, dar şi decizia de expropriere, ambele emise în conformitate cu Legea nr. 255/2010 din 14 decembrie 2010, concluzionând că raporturile juridice născute prin actele a căror anulare se solicită sunt guvernate de legea specială, în temeiul căreia au fost emise actele, şi anume, Legea nr. 255/2010, distinctă de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materie.

Instanţa a constatat că Legea nr. 255/2010 instituie o procedură specială de soluţionare a acţiunilor în justiţie privitoare la drepturile persoanelor expropriate pentru lucrări de utilitate publică şi, totodată, stabileşte legitimarea procesuală pasivă a autorităţilor sau instituţiilor publice care au atribuţii şi competenţe speciale în domeniul respectiv, emiterea deciziei de expropriere fiind reglementată la articolul 9 din acest act normativ.

Instanţa a avut în vedere art. 34 din Legea nr. 255/2010 şi art. 21 din Legea nr. 33/1994 şi a concluzionat că, având în vedere obiectul litigiului, ce priveşte acte emise în temeiul unei legi speciale - Legea nr. 255/2010 - precum şi dispoziţiile art. 5 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 conform cărora nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desfiinţarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine Tribunalului Arad, secţia civilă.

2.2. Învestit cu soluţionarea cauzei după declinare, Tribunalul Arad – secţia I civilă a pronunţat sentinţa civilă nr. 125 din 13 iunie 2023, prin care a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Timişoara – secţia contencios administrativ şi fiscal. Tribunalul a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În motivare, s-a reţinut, în esenţă, că acţiunea a fost introdusă iniţial pe rolul Curţii de Apel Timişoara – secţia de contencios administrativ, având ca obiect anulare act administrativ, anume H.G. nr. 1038/2022 şi ca temei juridic Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ şi că, anterior primului termen de judecată, reclamanta a precizat că solicită şi anularea Deciziei de expropriere nr. 1/4673 din 23 noiembrie 2022 emisă de către Statul Român. La primul termen de judecată, când Curtea de Apel a pus în discuţie verificarea competenţei, conform art. 130 şi 131 din C. proc. civ., raportat la toate actele formulate, inclusiv precizarea de acţiune, reclamanta a arătat în mod expres că acţiunea este una în contencios administrativ deoarece vizează anularea unor acte administrative, iar nu despăgubirea. Astfel, Curtea de Apel Timişoara, având în vedere precizările reclamantei, şi-a reţinut propria competenţa în baza Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Tribunalul a constatat că, abia la următorul termen de judecată, deşi între aceste termene reclamanta nu a mai depus vreo cerere precizatoare, instanţa respectivă a invocat, din oficiu, excepţia de necompetenţă materială a instanţei de contencios, apreciind la final, contrar susţinerilor reclamantei în sensul că temeiul juridic al cererii este Legea nr. 544/2004, că instanţa civilă este competentă să soluţioneze cauza.

Tribunalul a avut în vedere faptul că, prin Decizia nr. 31/2019 pronunţată în recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a arătat că instanţa învestită prin hotărârea de declinare a competenţei poate invoca necompetenţa materială procesuală dacă instanţa care şi-a declinat competenţa în favoarea sa nu a invocat excepţia de necompetenţă în termenul legal, indiferent dacă această din urmă instanţă se declarase sau nu competentă prin încheiere interlocutorie pronunţată potrivit prevederilor art. 131 alin. (1) din C. proc. civ.

Tribunalul a constatat că prima instanţă sesizată a devenit competentă a soluţiona cauza.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la prezentul conflict negativ de competenţă.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată în condiţiile art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Instanţa supremă este sesizată cu un conflict negativ de competenţă în ipoteza prevăzută de art. 133 alin. (2) teza I din C. proc. civ., întrucât două instanţe, secţia contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Timişoara şi secţia I civilă a Tribunalului Arad, şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Obiectul prezentului demers judiciar îl constituie cererea formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, prin care s-a solicitat anularea parţială a H.G. nr. 1038/2022, fiind invocat drept temei juridic Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ; anterior primului termen de judecată, reclamanta a precizat că solicită şi anularea Deciziei de expropriere nr. 1/4673 din 23 noiembrie 2022 emisă de către Statul Român.

La primul termen de judecată, Curtea de Apel Timişoara a pus în discuţie verificarea competenţei, conform art. 130 şi 131 din C. proc. civ. şi şi-a reţinut propria competenţă în baza Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

La următorul termen de judecată, instanţa respectivă a invocat, din oficiu, excepţia de necompetenţă materială a instanţei de contencios, pe care a admis-o.

În acest context, sunt de observat dezlegările obligatorii date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, prin decizia nr. 31/2019, prin care s-a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 131 din C. proc. civ., instanţa învestită prin hotărârea de declinare a competenţei poate invoca necompetenţa materială procesuală dacă instanţa care şi-a declinat competenţa în favoarea sa nu a invocat excepţia de necompetenţă în termenul legal, indiferent dacă această din urmă instanţă se declarase sau nu competentă prin încheiere interlocutorie pronunţată potrivit prevederilor art. 131 alin. (1) din C. proc. civ.

Cu observarea acestor dezlegări, Tribunalul Arad a invocat necompetenţa sa materială procesuală.

Astfel, necompetenţa materială procesuală poate fi invocată de judecător sau de părţi doar în faţa primei instanţe sesizate, până la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate şi pot pune concluzii, în condiţiile art. 131 din C. proc. civ.. Invocarea excepţiei de necompetenţă materială procesuală de soluţionare a cauzei după acest moment nu mai este posibilă, competenţa fiind câştigată în mod definitiv de instanţa pe rolul căreia a fost înregistrată cererea.

În situaţia în care prima instanţă invocă excepţia necompetenţei sale după momentul procesual reglementat expres în art. 131 din C. proc. civ., astfel cum este situaţia din speţă, instanţa ulterior învestită îşi poate declina competenţa în favoarea primei instanţe, cu motivarea că această instanţă a devenit competentă să soluţioneze cauza, ca urmare a pronunţării unei încheieri interlocutorii prin care a reţinut că este competentă material.

Chiar şi în situaţia în care nu există o astfel de încheiere interlocutorie prin care s-a reţinut competenţa, efectul neinvocării în termen a excepţiei de necompetenţă reprezintă stabilizarea competenţei în favoarea instanţei sesizate, aspect care nu poate fi ulterior ignorat.

Referitor la regimul juridic al invocării excepţiei de necompetenţă, trebuie menţionat că una dintre inovaţiile actualului C. proc. civ., prin care s-a urmărit să se dea o finalitate practică unui principiu nou al procesului civil, acela al accelerării judecăţii, reglementat de art. 6 alin. (1) din C. proc. civ., o reprezintă stabilirea unei limite temporale pentru invocarea excepţiei de necompetenţă materială, şi anume, până la primul termen la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, adică termenul la care părţile, legal citate, pot pune şi concluzii.

Astfel, dacă necompetenţa nu a fost invocată la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate sau în condiţiile art. 131 alin. (2) din C. proc. civ., la termenul acordat în mod excepţional pentru lămurirea împrejurărilor de fapt necesare stabilirii competenţei, această din urmă situaţie de excepţie nefiind incidentă în cauză, necompetenţa se acoperă definitiv şi nu mai poate fi invocată în tot cursul procesului, cu consecinţa pentru instanţa sesizată a definitivării competenţei de soluţionare a cauzei cu care a fost sesizată, în baza dispoziţiilor art. 130 alin. (2) sau (3) din C. proc. civ.

Faţă de toate aceste argumente, în temeiul art. 135 alin. (1) şi (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Timişoara – secţia de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Timişoara – secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 octombrie 2023.