Negative conflict of competence: binding effect of prior jurisdictional regulator and prohibition of re-examining material competence
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice ruled definitively that the Vaslui County Court, specifically the specialized division for administrative and fiscal litigation, holds jurisdiction to hear the case, reversing the procedural declinations that had erroneously voided a prior competence regulator. The dispute originated from a public authority's request under a presidential order to compel a private entity to provide access to financial data and maintain a software application following the termination of a direct procurement contract, which triggered a negative conflict of competence among civil, administrative, and consumer litigation divisions. Relying on the binding force of a prior appellate decision (Article 998 of the Code of Civil Procedure) and the doctrine of res judicata regarding jurisdiction, the Court determined that the initial regulator had already definitively established material jurisdiction in favor of the administrative division; therefore, the trial court's subsequent refusal to hear the case on the grounds of territorial jurisdiction and misclassification of the procurement law (Law No. 101/2016 vs. Law No. 554/2004) was legally invalid.
Legislator headnote
AI generatedart. 1 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, art. 107 din C. proc. civ, art. 998 din C. proc. civ, art. 135 alin. (4) din C. proc. civ; Negative conflict of competence: binding effect of prior jurisdictional regulator and prohibition of re-examining material competence: În consecinţă, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare în favoarea Tribunalului Vaslui, secţia I civilă-completul specializat în contencios administrativ şi fiscal.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 12 octombrie 2023
Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele
1. Obiectul cauzei
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vaslui, secţia civilă-complet specializat în litigii civile la data de 20.04.2023, sub nr. x/2023, reclamanta U.A.T. Comuna Muntenii de Jos a solicitat, pe calea ordonanţei preşedinţiale, obligarea pârâtei A. S.R.L. să îi permită accesul la baza de date privind evidenţa financiar-contabilă constituită în temeiul raporturilor contractuale până la data de 27.01.2023, precum şi să menţină în stare de funcţiune, pentru o perioadă determinată, aplicaţia în forma existentă la data încetării raporturilor contractuale, în vederea accesării şi prelucrării bazei de date într-o nouă aplicaţie.
2. Aspecte procedurale
Prin încheierea din data de 18 mai 2023, completul specializat în litigii civile a admis excepţia necompetenţei materiale funcţionale şi a declinat competenţa în favoarea completurilor specializate în contencios administrativ şi fiscal.
Prin încheierea din data de 22 mai 2023, completul specializat în contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei funcţionale şi a declinat competenţa în favoarea completurilor specializate în litigii cu profesionişti.
Prin încheierea din data de 24 mai 2023, completul specializat în litigii cu profesionişti a admis excepţia necompetenţei materiale funcţionale, a declinat competenţa în favoarea completului specializat în contencios administrativ şi fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul la Curtea de Apel Iaşi, în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.
Prin sentinţa civilă nr. 26/09.06.2023 pronunţată în dosarul nr. x/2023, Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă a stabilit competenţa de soluţionare a cererii în favoarea completului specializat în contencios administrativ şi fiscal din cadrul Tribunalului Vaslui, secţia civilă, reţinând că acţiunea privind fondul litigiului se află pe rolul unui complet specializat în contencios administrativ şi fiscal.
3. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă
Prin sentinţa civilă nr. 249/12.07.2023, Tribunalul Vaslui, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Avrig, reţinând că, potrivit precizărilor depuse de reclamantă pentru termenul din data de 12.07.2023, contractele ce stau la baza cererii au fost încheiate în urma parcurgerii procedurii de achiziţie directă, însă, din interpretarea coroborată a art. 3 alin. (1) lit. a) şi art. 1 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, reiese că, deşi achiziţia directă este o achiziţie publică, totuşi nu îi sunt aplicabile prevederile Legii nr. 101/2016, ci ale Legii nr. 554/2004. Or, având în vedere art. 8 alin. (2) teza finală din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 94 alin. (1) lit. h) şi art. 107 din C. proc. civ., şi ţinând cont de faptul că sediul pârâtei este în localitatea Bradu din judeţul Sibiu, ce se află în circumscripţia Judecătoriei Avrig, rezultă că aceasta din urmă este instanţa competentă material.
Prin sentinţa civilă nr. 356/08.08.2023, Judecătoria Avrig a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Vaslui, secţia civilă-complet specializat în contencios administrativ şi fiscal, reţinând că a avut loc o consolidare a competenţei materiale, în mod definitiv, în favoarea instanţei căreia i-a fost stabilită competenţa prin sentinţa civilă nr. 26/09.06.2023 a Curţii de Apel Iaşi, iar precizarea obiectului şi cauzei acţiunii, după ce a fost stabilită competenţa prin regulator, nu determină repunerea părţilor şi/sau a instanţei în dreptul de a invoca excepţia necompetenţei materiale, întrucât s-ar afecta stabilitatea raportului juridic procesual.
Constatând ivit conflictul negativ de competenţă, Judecătoria Avrig a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.
4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Soluţionând conflictul negativ de competenţă, Înalta Curte va stabili că instanţa competentă material să soluţioneze cauza este Tribunalul Vaslui, secţia I civilă-complet specializat în contencios administrativ şi fiscal.
Astfel, din prezentarea anterioară a parcursului litigiului, rezultă că în cauză s-a pronunţat deja un regulator de competenţă, reprezentat de sentinţa civilă nr. 26/09.06.2023 dată în dosarul nr. x/2023, prin care Curtea de Apel Iaşi a stabilit competenţa materială procesuală de soluţionare a cererii, formulate pe calea procedurii ordonanţei preşedinţiale, în favoarea completului specializat în contencios administrativ şi fiscal din cadrul Tribunalului Vaslui, secţia civilă, reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 998 din C. proc. civ., precum şi împrejurarea că acţiunea privind fondul dreptului (dosarul nr. x/2023) se afla înregistrată, la acel moment, pe rolul unui complet specializat în contencios administrativ şi fiscal din cadrul Tribunalului Vaslui, secţia civilă.
Ca atare, prin regulatorul de competenţă, s-a stabilit în mod definitiv că litigiul are natura unuia de contencios administrativ şi fiscal, astfel că instanţa competentă material a-l soluţiona este completul specializat în contencios administrativ şi fiscal din cadrul Tribunalului Vaslui, secţia civilă. Or, invocând din oficiu excepţia necompetenţei materiale, cu consecinţa declinării competenţei în favoarea Judecătoriei Avrig, completul specializat în contencios administrativ şi fiscal din cadrul Tribunalului Vaslui, secţia civilă a lipsit de efecte juridice şi a nesocotit efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat a sentinţei civile nr. 26/09.06.2023 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi în dosarul nr. x/2023.
Nu se poate considera că, prin acest regulator de competenţă, s-ar fi stabilit doar competenţa funcţională, nu şi competenţa materială, întrucât atât dispozitivul, cât şi considerentele sentinţei civile nr. 26/09.06.2023 sunt clare, în sensul că instanţa competentă material a soluţiona cererea formulată pe calea ordonanţei preşedinţiale este completul specializat în contencios administrativ şi fiscal din cadrul Tribunalului Vaslui, secţia civilă, fiind tranşat aspectul vizând competenţa materială în favoarea acestei instanţe specializate. Cum regulatorul de competenţă este obligatoriu pentru instanţa căreia i se trimite dosarul, completul specializat în contencios administrativ şi fiscal din cadrul Tribunalului Vaslui nu putea să repună în discuţie problema competenţei sale, chiar analizată dintr-o altă perspectivă.
În consecinţă, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare în favoarea Tribunalului Vaslui, secţia I civilă-completul specializat în contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vaslui, secţia I civilă-complet specializat în contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 octombrie 2023.