Appeal against warehouse compensation claim annulled as void for non-conforming grounds.

Şedinţa publică din data de 11 octombrie 2023

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin la data de 17.10,2017, sub nr. x/2017, reclamanta Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare Pomicolă Mehedinţi a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L., să se stabilească valoarea bunului, respectiv a Depozitului de fructe şi anexe, situat în sat Magheru, comuna B., ca echivalent, pentru imposibilitatea predării acestuia de către pârâtă către SCDP Mehedinţi, din cauza distrugerii prin rea-credinţă şi construirii unui alt imobil, de către pârâtă, la valoarea cea mai mare pe care a avut-o imobilul la data primirii acestuia (în sumă de 427.500 RON); obligarea pârâtei la plata prejudiciului cauzat, la daune cominatorii, reprezentând rata medie a dobânzii a BNR de 1,75 % an, calculată pe timp de trei ani (06.11.2014 la 06.11.2017), în sumă totală de 22.444 RON, pentru neexecutarea de bunăvoie a obligaţiei prevăzute în decizia civilă nr. 4139/06.11.2014, pronunţată în dosarul nr. x/2014 al Curţii de Apel Craiova, definitivă, cu cheltuieli de judecată; introducerea în cauză a Statului Român, prin Ministerul Finanţelor, în calitate de proprietar al bunului, ca intervenient forţat, în temeiul dispoziţiilor art. 78 C. proc. civ. şi art. 865 alin. (2) lit. b) C. civ.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 892 C. proc. civ., art. 1640 şi art. 1642 alin. (1) C. civ.

Reclamanta a depus completare şi precizări la cererea de chemare în judecată, solicitând introducerea în cauză, pentru opozabilitate, a S.C. C. S.R.L. şi S.C. D. S.R.L., precum şi obligarea pârâtei iniţiale, S.C. A. S.R.L., la plata de despăgubiri civile, constând în contravaloarea folosinţei bunului, reprezentând echivalentul chiriei calculate pe suprafaţa utilă a construcţiilor domeniului public al statului, aflate în administrarea SCDP Mehedinţi, distruse prin demolare de către pârâtă, pe ultimii trei ani, respectiv suma de 95.321 euro.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 892 C. proc. civ., art. 1640, 1641 alin. (1) şi (3), art. 2517 şi art. 2525 C. civ.

La data de 13.11.2017, reclamanta şi-a precizat cererea de despăgubiri civile, în sensul că solicită obligarea pârâtei S.C. A. S.R.L. la plata sumei de 2.000 RON, cu privire la restul despăgubirilor solicitate prin completarea la cererea de chemare în judecată, arătând că nu le mai menţine.

Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii formulate de reclamantă şi a invocat excepţia necompetenţei Judecătoriei Drobeta Tumu Severin, raportat la valoarea cererii. A mai invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a SCDP Mehedinţi, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.

Totodată, pârâta a formulat şi cerere reconvenţională, în contradictoriu cu pârâţii Staţiunea de Cercetare si Dezvoltare Pomicolă Mehedinţi, Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice Gheorghe Ionescu - Sisesti, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Mehedinţi şi creditorii dosarului de executare nr. 505/E/2005 al BEJ E..

A solicitat, în principal, respingerea acţiunii formulate de către reclamantă, iar în subsidiar, în cazul admiterii cererii reclamantei, obligarea pârâţilor, în solidar, la restituirea preţului în sumă de. 427.500 RON, achitat pentru imobilul "depozit frigorific", achiziţionat în baza actului de adjudecare nr. 6/29.03.2006, eliberat de BEJ E., actualizat cu indicele de inflaţie, calculat din data de 07.03.2006 şi până la data introducerii acţiunii.

De asemenea, pârâta Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice Gheorghe Ionescu - Siseşti a depus cerere de chemare în garanţie a Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, întrucât este ordonator principal de credite, apreciind că acesta trebuie obligat la achitarea sumei solicitate de reclamantă, în situaţia în care acţiunea acesteia va fi admisă.

Prin sentinţa civilă nr. 2447/27.04.2018, Judecătoria Drobeta Turnu Severin a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia civilă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, sub nr. x/2018.

La data de 29.08.2018, reclamanta Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare Pomicolă Mehedinţi a depus precizări prin care a solicitat declinarea soluţionării cauzei în favoarea instanţei de executare din Drobeta Turnu Severin.

Prin sentinţa nr. 310/15.02.2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Drobeta Tumu Severin, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestuia.

Prin decizia nr. 1986/07.11.2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

La data de 13.10.2020, reclamanta-pârâtă a depus la dosar precizări, arătând că îşi menţine cererea de introducere în cauză a Statului Român, prin Ministerul Finanţelor, iar, la data de 30.10.2020, a depus la dosar precizări, arătând că îsi menţine solicitarea introducerii în cauză a S.C. C. S.R.L. şi S.C. D. S.R.L., în calitate de pârâte.

Prin încheierea pronunţată în data de 06.11.2020, Tribunalul Bucureşti a dispus citarea, în calitate de pârâte a celor două societăţi (SC C. S.R.L. şi S.C. D. SRL), introducerea în cauză, în temeiul art. 78 C. proc. civ. şi 865 alin. (2) lit. b) C. civ., a Statului Român, prin Ministerul Finanţelor, precum şi citarea, în calitatea de pârâţi reconvenţionali, a tuturor creditorilor indicaţi în adresa înaintată de BEJ F. .

Prin încheierea pronunţată la data de 08.09.2021, Tribunalul Bucureşti a dispus, având în vedere că numai cererea principală se afla în stare de judecată, precum şi caracterul subsidiar al cererii reconvenţionale, disjungerea cererii reconvenţionale formulată de pârâta S.C. A. S.R.L. împotriva următorilor pârâţi: Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare Pomicolă Mehedinţi, Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice Gheorghe Ionescu Siseşti (care a formulat cerere de chemare în garanţie a Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, nediscutată în principiu), Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova-Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Mehedinţi, G., H., I., J., K., L., M., N., O., Administraţia Finanţelor Publice Mehedinţi, SDP Mehedinţi, P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA. (faţă de care pârâta-reclamantă reconvenţională a renunţat la judecată), Penitenciarul Drobeta Tumu Severin, S.C. BB. S.A. şi formarea unui nou dosar, înregistrat sub nr. x/2021, în care a dispus, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., suspendarea cauzei până la soluţionarea definitivă a prezentului dosar.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti

Prin sentinţa nr. 1443/06.10.2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active; a respins acţiunea în contradictoriu cu pârâţii S.C. A. S.R.L., S.C. C. S.R.L., S.C. D. S.R.L. şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, ca fiind formulată de către o persoană fără calitate procesuală activă; a respins capătul de cerere, astfel cum a fost modificată, privind obligarea pârâtei S.C. A. S.R.L. la plata sumei de 2.000 RON, ca neîntemeiat.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti

Prin decizia nr. 1671A/16.11.2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamantă împotriva sentinţei.

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., reclamanta Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare Pomicolă Mehedinţi.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a arătat că se susţine în mod nelegal, nereal, faptul că reclamanta nu poate avea calitate procesuală activă, întrucât dreptul de administrare a bunurilor domeniului public a statului a pierit, iar aceasta nu mai are calitatea de creditor din titlu executoriu, ori că a pierdut calitatea de administrator al bunurilor domeniului public ale statului român.

Se mai reţine că reclamanta a făcut dovada a faptului că S.C. A. S.R.L. nu a demolat construcţiile domeniului public, ci numai le-a transformat interioarele din construcţii industriale, în construcţii administrativ-culturale, aşa cum rezultă din înscrisurile doveditoare pe care instanţa de judecată le-a reţinut ca fiind legale.

A mai arătat recurenta că intimata S.C. A. S.R.L. Bucureşti susţine şi face afirmaţii că imobilul care a aparţinut domeniului public al statului român, administrat de către SCDP Mehedinţi, a fost demolat dar, aşa cum recurenta a dovedit, doar a fost schimbată destinaţia din construcţii industriale individuale, în administrativ-culturale.

Imposibilitatea de recuperare a acestor construcţii în procedura executării silite s-a datorat nu faptului că au pierit, ci faptului că nu s-a făcut dovada contraprestaţiei, adică a preţului plătit la cumpărarea acestui imobil la licitaţie publică.

Creditorii din titlul executoriu, respectiv SCDP Mehedinţi, dar şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, au promovat o acţiune civilă prevăzută de lege, SCDP Mehedinţi având calitate procesuală activă în cauză, fiind creditoare în baza titlului executoriu, respectiv decizia civilă nr. 4139/06.11.2014 a Curţii de Apel Craiova, definitivă, pronunţată în dosar nr. x/2013.

Recurenta urma să obţină, prin hotărâre judecătorească, stabilirea sumei respective de către instanţa de judecată, iar, dacă se constata imposibilitatea restituirii în natură a imobilului, unul din creditorii din titlu executoriu, respectiv Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, urma să procedeze la recuperarea contravalorii bunului de la unitatea debitoare, respectiv de la S.C. A. S.R.L. Bucureşti prin bună învoială, sau în cadrul executării silite.

Prin urmare, acţiunea civilă formulată de recurentă, având ca temei juridic dispoziţiile art. 892 C. proc. civ. este legală, iar recurenta are calitate procesuală activă de a o promova.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a arătat că se susţine în mod greşit prin hotărârea instanţei de apel, la fila x, faptul că numai Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, poate fi titularul dreptului de proprietate publică şi numai acesta poate fi titularul dreptului de a cere contravaloarea bunului proprietate publică care a pierit, iar a permite administratorului, respectiv SCDP Mehedinţi, să încaseze contravaloarea bunului imobil dat în administrare ar echivala cu o încălcare a caracterelor dreptului de proprietate publică.

Această susţinere este nelegală, întrucât reclamanţii din titlul executoriu (decizia civilă nr. 4139/06.11.2014 a Curţii de Apel Craiova) respectiv creditorii în cauză, au procedat la formularea unei acţiuni civile, potrivit dispoziţiilor art. 892 C. proc. civ., pentru eventualitatea imposibilităţii restituirii în natură a imobilului în litigiu, ci numai prin echivalent bănesc, iar în titlul executoriu nu s-a stabilit ce sumă urmează a fi plătită de către debitor, instanţa de executare urmând a stabili, prin hotărâre judecătorească, la cererea creditorului, această sumă.

Instanţa de apel califică în mod greşit şi nelegal acţiunea formulată în cauză ca fiind o acţiune în pretenţii, prin care se cere contravaloarea bunului ce a pierit de la debitoare, şi nu o acţiune civilă având ca temei juridic dispoziţiile art. 892 C. proc. civ., în care recurenta are calitate procesuală activă.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

5. Apărările formulate în cauză

La data de 02.05.2023 (data poştei), în termen legal, intimata-pârâtă S.C. A. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

A arătat că recurenta nu indică în mod clar care sunt dispoziţiile legale aplicate în mod greşit de către instanţele anterioare şi că pricina a fost judecată raportat la cadrul legal stabilit prin decizia nr. 1986/07.11.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia I civilă, prin care s-a constatat că în cauză este incident dreptul comun, nefiind aplicabile dispoziţiile C. proc. civ. din materia executării silite.

Prin urmare, argumentele recurentei privind calitatea pe care aceasta o are în dosarul de executare sunt străine cauzei.

În mod corect instanţele anterioare au reţinut că încetarea dreptului de proprietate atrage după sine încetarea dreptului de administrare, iar, pe cale de consecinţă, recurenta SCDP Mehedinţi nu are calitate procesuală activă pentru a solicita despăgubiri.

La data de 11.05.2023 (data poştei), în termen legal, recurenta a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat înlăturarea apărărilor din actul procedural.

6. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin rezoluţie a fost stabilit termen de judecată în cameră de consiliu, fără citare părţi, la data de 11.10.2023.

La data de 03.07.2023 (data poştei), în termen legal, recurenta a formulat punct de vedere la raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin care a arătat că motivele formulate sunt susceptibile de încadrare în prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

A menţionat că motivarea instanţei de apel, prin care se menţionează că prin titlul executoriu se constată faptul că intimata-pârâtă A. S.R.L. a demolat construcţiile aflate pe domeniul public al statului şi în locul acestora se află o clădire nouă.

A indicat faptul că nici prin considerentele acestei hotărâri judecătoreşti şi nici prin dispozitivul acesteia nu se constată demolarea construcţiilor aflate în domeniul public ale statului român, fiind, în schimb, constatată nulitatea absolută a actului de adjudecare şi restabilirea situaţiei anterioare.

A mai precizat şi faptul că a obţinut un act administrativ, adică o autorizaţie de demolare/construire nu poate înfrânge efectul retroactiv al desfiinţării actului de adjudecare.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este nul, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Potrivit art. 489 alin. (1) C. proc. civ.: "recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3)", iar, potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, "aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care în motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus şi motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca criticile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres şi limitativ reglementate.

În consecinţă, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate.

- În ceea ce priveşte criticile întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.:

Criticile formulate nu pot fi subsumate motivului de recurs invocat, întrucât recurenta a învederat doar că anumite susţineri ale părţilor, ori concluzii ale instanţei de apel sunt nereale ori greşite, fără a rezulta în ce ar consta lipsa motivării ori eventualele considerente străine de natura cauzei.

Totodată, se constată că recurenta a expus stări de fapt ce nu pot fi analizate în recurs, cadru procesual în care se deduc judecăţii exclusiv chestiuni de nelegalitate ale soluţiei pronunţate de către instanţa de apel, iar nu aspecte de netemeinicie, cum sunt cele privind stabilirea situaţiei de fapt ori evaluarea probatoriilor.

Prin urmare, recurenta nu a învederat motive străine sau contradictorii şi nu a pretins că hotărârea recurată este nemotivată, ci a expus aprecieri proprii cu privire la stări de fapt şi probe care nu pot fi subsumate vreunui motiv de casare din cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Mai mult, deşi recurenta a afirmat că instanţa de apel nu ar fi reţinut că aceasta ar fi făcut dovada demolării construcţiilor respective, din considerentele hotărârii recurate rezultă contrariul acestor susţineri.

Nici afirmaţia recurentei în sensul că "nu am reuşit să recuperăm construcţiile respective prin executare silită deoarece, asa cum se reţine prin hotărârea judecătorească susmenţionată, SCDP Mehedinţi nu am făcut dovada restituirii contraprestatiei, adică a preţului plătit de către S.C. A. S.R.L. la cumpărarea acestui imobil la licitaţie publică, nu din cauză că aceste construcţii ale domeniului public ar fi pierit" nu poate fi încadrată în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Constată Înalta Curte că recurenta procedează, în realitate, la contestarea unei situaţii de fapt, iar nu la indicarea, punctuală, a modalităţii în care instanţa de apel ar nu ar fi motivat hotărârea pronunţată, ori ar fi motivat-o de o manieră necorespunzătoare, de natură să atragă incidenţa cazului de casare invocat.

În continuare, din perspectiva aceluiaşi motiv de recurs, recurenta a justificat demersul juridic ca fiind întemeiat pe dispoziţiile art. 892 C. proc. civ., deşi instanţa de apel a reţinut că "(...) prin regulatorul de competenţă pronunţat în prezenta cauză de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia I civilă, prin decizia nr. 1986/07.11.2019, s-a reţinut că în cauză nu devin incidente dispoziţiile art. 892 C. proc. civ. ce se regăsesc în Titlul III din Cod - Executarea silită directă, având în vedere că prin încheierea din 27 aprilie 2015 pronunţată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în dosarul nr. x/2015 s-a admis contestaţia la executare a pârâtei şi au fost anulate actele de executare îndeplinite în dosarul de executare silită nr. x/2015 al BEJ CC. din Stehaia (...)" şi a concluzionat că aceste considerente "(...) se impun în cauză cu putere obligatorie, astfel încât, contrar celor susţinute prin apel, prima instanţă nu a ignorat dispoziţiile art. 892 C. proc. civ., câtă vreme acestea nu sunt incidente."

Faţă de cele arătate, rezultă că în cauză nu sunt învederate aspecte de nelegalitate în ceea ce priveşte modalitatea de motivare a hotărârii recurate, de natură să atragă incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., astfel încât apărările subsumate acestui text legal sunt lovite de nulitate, conform art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

- În ceea ce priveşte criticile întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.:

Înalta Curte constată că nici aceste critici nu pot fi încadrate în motivul de recurs invocat, întrucât recurenta nu indică textele de lege pe care instanţa de apel le-a interpretat ori aplicat greşit, ci se limitează la a susţine că în mod eronat s-a reţinut că numai Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, poate fi titularul dreptului de proprietate publică şi numai acesta poate fi titularul dreptului de a cere contravaloarea bunului proprietate publică care a pierit.

Referitor la dreptul de administrare în baza căruia recurenta şi-a formulat pretenţiile din prezentul demers judiciar, instanţa de apel a reţinut că:

"(...) titularul dreptului de administrare are doar un drept de dispoziţie materială asupra bunului primit, condiţionat însă de respectarea destinaţiei acestuia. (...) Având în vedere că bunul imobil adjudecat a pierit la momentul demolării acestuia şi radierii din Cartea Funciară, a încetat implicit şi dreptul de proprietate publică exercitat de Statul Român asupra acestui bun imobil.

Încetarea dreptului de proprietate publică atrage după sine încetarea dreptului de administrare, dat fiind faptul că a rămas fără fundamentul pe care se întemeiază. Ca atare, pierind bunul imobil ce a făcut obiectul actului de adjudecare ulterior anulat, a încetat şi dreptul de administrare exercitat de apelanta-reclamantă, şi numai titularul dreptului de proprietate publică, în speţă Statul Român, poate fi titularul dreptului de a cere contravaloarea bunului proprietate publică ce a pierit câtă vreme proprietatea publică este inalienabilă, iar titularul dreptului de administrare nu poate obţine producte care să consume substanţa lucrului. A permite administratorului în speţa de faţă să încaseze contravaloarea bunului imobil dat în administrare ar echivala cu o încălcare a caracterelor dreptului de proprietate publică, ceea ce nu poate fî acceptat."

Fără a se raporta la aceste considerente ale instanţei de apel şi fără a indica ce normă de drept material a fost greşit aplicată sau interpretată de către instanţa devolutivă, recurenta a arătat că a promovat acţiunea întemeiată pe art. 892 C. proc. civ. în eventualitatea imposibilităţii restituirii în natură a imobilului în cauză, că acţiunea a fost greşit calificată ca fiind o acţiune în pretenţii, iar nu o acţiune întemeiată pe dispoziţiile art. 892 C. proc. civ., şi că are calitate procesuală activă în cauză.

Critica recurentei privind calificarea, în mod greşit, de către instanţa de apel, a acţiunii deduse judecăţii, ca fiind o acţiune în pretenţii, iar nu o acţiune întemeiată pe dispoziţiile art. 892 C. proc. civ., nu este susceptibilă de încadrare în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., întrucât, aşa cum s-a arătat anterior, prin decizia nr. 1986/07.11.2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în regulatorul de competenţă din prezenta cauză s-a reţinut că "în cauză nu devin incidente dispoziţiile art. 892 C. proc. civ.."

Or, aceste considerente se impun cu putere de lucru judecat în cauză şi nu mai pot fi supuse niciunei căi de atac.

În conformitate cu cele statuate anterior, recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanţei competente controlul conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept incidente cazului concret dedus judecăţii, iar atunci când criticile formulate nu se subsumează cazurilor expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., intervine sancţiunea nulităţii recursului.

Aşa cum s-a arătat deja, recurenta este nemulţumită nu de o greşită interpretare a legii (întrucât nu dezvoltă niciun argument în acest sens), ci de o greşită reţinere a aspectelor ce ţin de cadrul factual, iar asemenea apărări nu pot forma obiect de analiză în recurs, fiind specifice exclusiv instanţelor de fond.

În acest sens, se constată că, inclusiv pe calea punctului de vedere la raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, recurenta reiterează aspecte factuale privitoare la "demolarea construcţiilor domeniului public ale statului român şi pieirea acestora", elemente care nu se referă la critici de nelegalitate, care să poată fi analizate de către instanţa de recurs.

Prin urmare, întrucât deşi este formal încadrat în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., recursul nu conţine critici care să poată fi subsumate vreuneia din ipotezele reglementate de textul legal, astfel încât în cauză devine incidentă sancţiunea nulităţii prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamanta Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare Pomicolă Mehedinţi împotriva deciziei nr. 1671A din 16 noiembrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare Pomicolă Mehedinţi împotriva deciziei nr. 1671A din 16 noiembrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 octombrie 2023.