Paternity disavowal claim assigned to claimant’s domicile court under exclusive alternative jurisdiction; jurisdictional conflict resolved in favor of Sânnicolau Mare Court.

Şedinţa publică din data de 11 octombrie 2023

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Sânnicolau Mare la data de 09.05.2022, sub nr. x/2022, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., desfacerea căsătoriei încheiată la data de 20.09.2019 în localitatea Lovrin, judeţul Timiş, şi înregistrată în registrul de stare civilă sub nr. x/20.09.2019, din culpă comună sau prin acordul soţilor, în situaţia în care pârâta îşi va exprima acordul în acest sens; revenirea pârâtei la numele avut anterior căsătoriei, acela de Pascal; constatarea că reclamantul nu este tatăl natural al minorei C., şi drept urmare, să dispună Oficiului de Stare Civilă al oraşului Reghine, judeţul Mureş, să procedeze la radierea numelui reclamantului de la rubrica "tatăl", din actul de naştere nr. 533/29.10.2021.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 373 lit. b), art. 383 alin. (3), art. 429 alin. (1), art. 430 C. civ.

II. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă

Prin sentinţa nr. 682/29.09.2022, Judecătoria Sânnicolau Mare a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Săveni.

În ceea ce priveşte primul capăt de cerere, având ca obiect divorţul părţilor, instanţa a reţinut că, potrivit art. 915 alin. (1) C. proc. civ., "cererea de divorţ este de competenţa judecătoriei în circumscripţia căreia se află cea din urmă locuinţă comună a soţilor. Dacă soţii nu au avut locuinţă comună sau dacă niciunul dintre soţi nu mai locuieşte în circumscripţia judecătoriei în care se află cea din urmă locuinţă comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripţia căreia îşi are locuinţa pârâtul, iar când pârâtul nu are locuinţa în ţară şi instanţele române sunt competente internaţional, este competentă judecătoria în circumscripţia căreia îşi are locuinţa reclamantul."

Rezultă, aşadar, că locul situării ultimei locuinţe comune a soţilor este primul criteriu ce urmează a fi verificat pentru a se stabili competenţa teritorială.

În cauză, soţii s-au căsătorit în România, în comuna Lovrin, judeţul Timiş, însă, după căsătorie, s-au mutat şi au locuit în Germania astfel încât, contrar concluziilor avocatului reclamantului, ultima locuinţă comună a fost în străinătate.

Această concluzie este susţinută, pe de o parte, de faptul că reclamantul lucrează şi are în prezent reşedinţa în Germania, conform înscrisurilor depuse la dosar, prin urmare locuinţa sa efectivă oricum nu mai era în comuna Lovrin, la stabilirea competenţei interesând locuinţa efectivă, iar nu domiciliul din acte.

Pe de altă parte, pârâta, prin întâmpinare, a arătat că soţii s-au mutat şi au locuit împreună în Germania, de unde aceasta s-a întors în ţară, din cauza neînţelegerilor dintre soţi.

Astfel, câtă vreme ultima locuinţă comună a fost în Germania, iar pârâta are domiciliul în judeţul Botoşani, aplicând normele legale precitate, rezultă că soluţionarea prezentei cereri nu este de competenţa Judecătoriei Sânnicolau Mare.

În ceea ce priveşte capătul de cerere privind tăgada paternităţii, instanţa a reţinut că art. 107 C. proc. civ. stabileşte, cu titlu de regulă generală, faptul că cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel, instanţa rămânând competentă să judece procesul chiar dacă, ulterior sesizării, pârâtul îşi schimbă domiciliul sau sediul.

Conform art. 113 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., care reglementează situaţiile de competenţă teritorială alternativă, în afară de instanţele prevăzute la art. 107-112, va fi competentă instanţa domiciliului reclamantului, în cererile privitoare la stabilirea filiaţiei.

În economia C. civ., acţiunile privind filiaţia sunt de două feluri: pe de o parte, acţiuni prin care se urmăreşte stabilirea filiaţiei faţă de mamă sau de tată (art. 422-423, art. 424-428 C. civ.), iar, pe de altă parte, acţiuni care vizează înlăturarea (tăgada) filiaţiei legal stabilite (art. 420, art. 421, art. 429-434 C. civ.).

Prin urmare, de vreme ce C. civ. face distincţia între aceste două tipuri de acţiuni privind filiaţia, iar conform art. 435 alin. (1) C. civ., atât timp cât o legătură de filiaţie legal stabilită nu a fost contestată în justiţie, nu se poate stabili, pe nicio cale, o altă filiaţie, competenţa alternativă prevăzută de art. 113 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. nu se referă la toate acţiunile privitoare la filiaţie, ci doar la cele privitoare la stabilirea filiaţiei, scopul normei fiind aceea de a-l proteja pe descendentul care doreşte stabilirea filiaţiei.

Or, cererea reclamantului, prin care acesta solicită a se constata că nu este tatăl minorei C., nu este o acţiune în stabilirea filiaţiei, ci o acţiune de înlăturare a filiaţiei faţă de tată, astfel încât în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 113 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Prin sentinţa nr. 399/04.05.2023, Judecătoria Săveni, a declinat competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată având ca obiect tăgada paternităţii faţă de minora C., precum şi a cererii accesorii acesteia, referitoare la radierea numelui reclamantului de pe certificatul de naştere al minorei, în favoarea Judecătoriei Sânnicolau Mare; a constatat conflictul negativ şi a înaintat dosarul pentru soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; în temeiul art. 99 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., a disjuns capătul de cerere având ca obiect desfacerea căsătoriei încheiate de părţi, precum şi cererea accesorie acestuia vizând revenirea pârâtei la numele anterior căsătoriei şi a dispus crearea unui nou dosar.

A reţinut instanţa că reclamantul, prin cererea de chemare în judecată, a învestit Judecătoria Sânnicolau Mare cu două capete de cerere principale, primul având ca obiect divorţul, iar cel de-al doilea vizând tăgada paternităţii, soluţionarea oricăruia dintre ele nedepinzând de modul de rezolvare a celuilalt, ambele fiind întemeiate pe fapte sau cauze diferite.

În ceea ce priveşte primul capăt de cerere principal, referitor la divorţ, precum şi capătul de cerere accesoriu acestuia, având ca obiect revenirea pârâtei la numele avut anterior căsătoriei, instanţa a apreciat că Judecătoria Săveni este competentă din punct de vedere teritorial să soluţioneze pricina, întrucât competenţa în materia divorţului este reglementată, cu caracter imperativ, de dispoziţiile art. 915 C. proc. civ., fiind exclusivă şi de ordine publică, neputând fi înlăturată de părţi, situaţie în care excepţia de necompetenţă teritorială poate fi invocată, în condiţiile art. 130 alin. (2) C. proc. civ., inclusiv de instanţă, din oficiu, la primul termen de judecată cu părţile legal citate, astfel cum a statuat, în mod constant, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin deciziile date în soluţionarea conflictelor negative de competenţă în această materie, cu care a fost învestită, exemplificând în acest sens decizia nr. 1478/07.09.2016.

Aşadar, atât timp cât din actele dosarului reiese că, imediat după încheierea căsătoriei, soţii au locuit în Germania, iar, din cauza neînţelegerilor dintre aceştia, pârâta a revenit în ţară şi s-a stabilit în localitatea Petricani, oraşul Săveni, judeţul Botoşani, unde locuieşte şi în prezent, în mod evident, prin raportare la dispoziţiile art. 915 teza a II-a C. proc. civ., competenţa de soluţionare a cauzei revine judecătoriei în circumscripţia căreia îşi are locuinţa pârâta, respectiv Judecătoria Săveni, fiind lipsit de orice relevanţă domiciliul menţionat în actul de identitate al pârâtei, câtă vreme legiuitorul se referă la locuinţa soţilor şi nu la domiciliul acestora.

Referitor la capătul de cerere principal, având ca obiect tăgada paternităţii faţă de minora C., precum şi la cererea accesorie acestuia, privind radierea numelui reclamantului de pe certificatul de naştere al minorei, instanţa a reţinut că legiuitorul nu a stabilit o competenţă teritorială de ordine publică, ci una de ordine privată, care poate fi invocată doar de către părţi, prin întâmpinare, nu şi de instanţă din oficiu şi prin urmare, atât timp cât pârâta nu invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Sânnicolau Mare, în condiţiile legii, competenţa a de soluţionare a acestor capete de cerere revine instanţei mai întâi sesizate.

Că este aşa, rezultă din dispoziţiile art. 113 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., care prevăd că, în afară de instanţele prevăzute la art. 107-112, mai este competentă şi instanţa domiciliului reclamantului, în cererile privitoare la stabilirea filiaţiei, astfel încât, în această materie, reclamantul are facultatea de a alege între instanţa de la domiciliul său şi instanţa de la domiciliul pârâtului.

III. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sânnicolau Mare, pentru argumentele expuse în continuare.

Desesizarea celor două instanţe aflate în conflict a fost determinată de interpretarea diferită a normelor procedurale în materia competenţei teritoriale în litigiile având ca obiect "tăgadă de paternitate".

Întrucât pentru capătul de cerere privind divorţul şi cererile accesorii s-a dispus disjungerea şi formarea unui dosar distinct, înregistrat pe rolul Judecătoriei Săveni, obiectul cauzei este reprezentat de solicitarea reclamantului de a se constata că nu este tatăl natural al minorei C., şi drept urmare, să se dispună obligarea Oficiului de Stare Civilă al oraşului Reghine, judeţul Mureş, să procedeze la radierea numelui reclamantului de la rubrica "tatăl", din actul de naştere nr. 533/29.10.2021.

Înalta Curte constată că, în speţă, pentru soluţionarea cererii cu care a fost învestită instanţa de judecată, tăgadă de paternitate, a fost instituită o competenţă teritorială alternativă, în termenii art. 113 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., pe lângă instanţa de la domiciliul pârâtului, prevăzută de art. 107 C. proc. civ., putând fi învestită şi instanţa de la domiciliul reclamantului.

Totodată, deşi dispoziţiile art. 113 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. consacră un drept de opţiune al reclamantului în materia stabilirii filiaţiei, aceste norme rămân imperative, deoarece cererile se adresează, în mod imperativ, exclusiv uneia din cele două instanţe determinate de legiuitor, cea de la domiciliul pârâtului (art. 107) sau cea de la domiciliul reclamantului, prevăzută alternativ.

Deci, aceste prevederi legale consacră o competenţă teritorială exclusivă, fundamentată pe principiul protecţiei reclamantului, căruia îi este recunoscut un drept de opţiune, întrucât numai reclamantul poate aprecia care aşezare în teritoriu a instanţei serveşte cel mai bine protejării drepturilor şi intereselor sale legitime.

O asemenea concluzie se întemeiază pe dispoziţiile art. 126 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora "părţile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, şi prin declaraţie verbală în faţa instanţei ca procesele privitoare la bunuri şi la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanţe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competenţă este exclusivă".

Reiese, din aceste dispoziţii legale, că părţile pot deroga de la normele de competenţă teritorială doar în pricinile privitoare la bunuri şi la alte drepturi de care pot dispune, ceea ce înseamnă că doar în asemenea situaţii normele de competenţă teritorială sunt de ordine privată.

Per a contrario, în celelalte cereri normele de competenţă teritorială sunt de ordine publică, deci imperative.

Rezultă că, în cererile privitoare la stabilirea filiaţiei, reclamantul are un drept de opţiune numai între judecătoria în a cărei circumscripţie îşi are el domiciliul şi cea în a cărei circumscripţie se află domiciliul pârâtului.

Prin urmare, întrucât reclamantul şi-a manifestat dreptul de opţiune reglementat de lege în sensul de a învesti instanţa de la domiciliul său, în speţă Judecătoria Sânnicolau Mare, în acord cu dispoziţiile legale anterior menţionate, competenţa de soluţionare a pricinii aparţine acestei instanţe.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sânnicolau Mare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sânnicolau Mare.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 11 octombrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.