Cassation admissibility: failure to frame factual re-evaluation and contract interpretation as specific grounds of illegality in appeal against restitution compensation denial

Şedinţa publică din data de 11 octombrie 2023

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă la data de 04.05.2020, sub nr. x/2020, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I. şi J. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, anularea Deciziei de invalidare nr. 5896/19.03.2020 emisă de pârâtă şi a Hotărârii nr. 5063/05.12.2018 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 din cadrul Instituţiei Prefectului Municipiului Bucureşti, cu obligarea pârâtei să soluţioneze dosarul nr. x/2019, prin acordarea măsurilor compensatorii pentru bunurile abandonate de autorul acestora, K., în cuantumul ce urmează a se stabili în prezenta cauză.

În drept, au fost invocate dispoziţiile Legii nr. 164/2014, respectiv art. 7 alin. (7) şi art. 10 din Legea nr. 9/1998.

Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor D., F., G., H., I. şi J.; excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a ANRP cu privire la capătul de cerere privind anularea Hotărârii nr. 5063/05.12.2018 emisă de Comisia Municipiului Bucureşti din cadrul Instituţiei Prefectului Municipiul Bucureşti; excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere privind anularea Hotărârii nr. 5063/05.12.2018 emisă de Comisia Municipiului Bucureşti din cadrul Instituţiei Prefectului Municipiul Bucureşti. Pe fond, a solicitat respingerea acţiunii.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti

Prin sentinţa nr. 568/08.04.2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor D., F., G., H., I., J. şi a respins acţiunea în consecinţă; a respins, ca neîntemeiată, acţiunea reclamanţilor A., B., C., E..

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti

Prin decizia nr. 1153A/08.07.2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul reclamanţilor împotriva sentinţei.

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii au declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamanţii A., B., C. şi E..

După expunerea situaţiei de fapt şi a etapelor procesuale anterioare, recurenţii au arătat că în mod greşit instanţa a apreciat contractul de vânzare-cumpărare nr. x/11.06.1947 ca având valoare compensatorie (chiar numai pentru ratele considerate neachitate în proporţie de 70%), ca urmare a aplicării Decretului nr. 553/1953.

Art. 1 din acest decret prevede anularea, în măsura în care nu au fost achitate, a sumelor datorate drept preţ, de coloniştii evacuaţi din Dobrogea de Sus, pentru terenurile si construcţiile primite de aceştia potrivit contractelor încheiate în baza Legii nr. 766/1941.

Scutirea autorilor recurenţilor de plata ratelor prin Decretul nr. 553/1853 nu afectează dreptul de despăgubiri acordate prin Legea nr. 9/1998, neexistând o legătură de cauzalitate, obligaţiile având altă cauză juridică.

Încheierea Contractului de colonizare şi atitudinea ulterioară a statului, de a-i scuti pe cumpărători pentru restul de preţ, nu poate fi prezumată ca o reparaţie în sensul Legii nr. 9/1998, neexistând nicio dovadă a unei legături cu aceste bunuri şi a stabilirii valorii acestora corespunzător cu bunurile ce au făcut obiectul contractului de colonizare.

Mai arată recurenţii că în mod greşit instanţa de apel reţine valoarea compensatorie a contractului menţionat, întrucât preţul ar fi fost stabilit în condiţiile art. II şi III din Legea nr. 715/1946 privind stabilirea despăgubirilor cuvenite populaţiei evacuate din Dobrogea de Sud în urma Tratatului Româno-Bulgar din 07.09.1940, ca diferenţă dintre bunurile abandonate în Cadrilater şi valoarea bunurilor primite de la stat de evacuaţi.

În realitate, în acest contract se arată că "preţul terenului vândut s-a stabilit conform dispoziţiilor art. III din Legea nr. 715/1946", deci stabilirea valorii bunurilor cumpărate şi a preţului s-a realizat prin raportare la criteriile prevăzute în art. III din Legea nr. 715/1946.

Contractul nu face nicio referire la art. II din Legea nr. 715/1946 privind reevaluarea bunurilor abandonate de evacuaţi în Cadrilater, astfel că în mod greşit susţine instanţa de apel, acesta nefiind aplicat în stabilirea preţului contractului de vânzare-cumpărare din 1947.

De asemenea, art. III alin. (2) din Legea nr. 715/1946 se referă la datoriile/despăgubirile populaţiei evacuate şi la modul de stingere al acestora, fără nicio legătură cu stabilirea preţului din contractul de vânzare-cumpărare din 1947.

Aplicarea Legii nr. 715/1946 presupunea îndeplinirea unor operaţiuni administrative şi adoptarea unui act administrativ supus controlului judiciar, iar, în speţă, nu exista dovada efectuării procedurii prevăzute de Legea nr. 715/1946.

Nu s-a invocat şi nici nu s-a dovedit existenţa vreunei decizii de stabilire a despăgubirilor emisă în baza Legii nr. 715/1946 a eventualelor datorii ale colonistului K. sau a sumei rezultate în urma compensării acestora, rezultând astfel că Statul Român nu a stabilit şi cu atât mai puţin, plătit sau compensat, în ce priveşte pe autorul recurenţilor, vreo despăgubire.

5. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a invocat excepţia de nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

A arătat intimata că, aşa cum în mod corect a constatat şi instanţa de apel, actul de vânzare-cumpărare încheiat în anul 1947 are natura juridică a unui act reparatoriu-compensatoriu faţă de autorul K..

În aceste condiţii, devin incidente în cauză dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 9/1998, potrivit cărora "în cazul în care, anterior, cei îndreptăţiţi au fost despăgubiţi parţial, în bani sau în natură, pentru prejudiciile suferite în urma aplicării tratatului, aceştia au dreptul la compensaţie, proporţional, pentru prejudiciul rămas neacoperit, în limitele stabilite la art. 2".

Astfel, recurenţii-reclamanţi trebuie să fie despăgubiţi cu diferenţa dintre bunurile abandonate de autor în Bulgaria şi cele primite de acesta prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat în anul 1947, dacă este cazul.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este nul pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Analizând cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă, din perspectiva neîncadrării motivelor de recurs în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a căror incidenţă a fost invocată în susţinerea căii de atac, Înalta Curte constată următoarele:

În considerarea caracterului său de cale extraordinară de atac, recursul poate fi exercitat numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. stabileşte că recursul trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Corelativ, art. 489 alin. (1) din acelaşi cod prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, afară de cazul în care instanţa de judecată ar invoca din oficiu motive de ordine publică. De asemenea, potrivit alin. (2) al art. 489, aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

Interpretarea acestor prevederi legale impune, totodată, şi concluzia că cerinţa motivării recursului implică, în mod necesar, ca recurenţii să formuleze critici de nelegalitate prin raportare directă la soluţia şi motivele cuprinse în hotărârea atacată.

Prin urmare, cererea de recurs trebuie să se constituie într-o critică pertinentă a hotărârii atacate, fiind necesar ca motivele de recurs să aibă corespondent în motivele de nelegalitate reglementate de art. 488 C. proc. civ. şi în acelaşi timp să se raporteze la ceea ce s-a statuat prin hotărârea atacată, pentru ca instanţa învestită cu judecarea recursului să poată exercita un control judiciar efectiv.

Ca atare, nu poate constitui motiv de recurs orice nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, iar instanţa de recurs nu poate examina decât susţinerile ce reprezintă veritabile critici la adresa hotărârii pronunţate în apel, prin raportare la soluţia şi la argumentele arătate de instanţă în fundamentarea acesteia, care să permită încadrarea acestora în oricare dintre motivele de recurs strict şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Verificând conţinutul memoriului de recurs formulat de recurenţii-reclamanţi, Înalta Curte constată că, deşi a fost încadrat în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acesta nu conţine critici care să poată fi subsumate textului de lege evocat.

Cu alte cuvinte, celor statuate prin decizia nr. 1153A din 8 iulie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, recurenţii-reclamanţi nu le-au adus critici punctuale de nelegalitate, care să se subsumeze vreunuia dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., aceştia rezumându-se la contestarea situaţiei de fapt, respectiv a valorii compensatorii reţinute contractului de vânzare-cumpărare nr. x/11.06.1947.

Deşi invocă greşita interpretare şi aplicare a prevederilor art. 1 din Decretul nr. 553/1953 şi a dispoziţiilor art. II şi III din Legea nr. 715/1946, se constată că, în realitate, această critică este una formală.

În realitate, potrivit susţinerilor formulate, recurenţii-reclamanţi urmăresc doar reevaluarea situaţiei de fapt şi modificarea deciziei, urmare a unei reaprecieri a probatoriului administrat, prin care să tindă la a demonstra lipsa caracterului compensatoriu al contractului de vânzare-cumpărare nr. x/11.06.1947, pentru a justifica, astfel, calitatea lor de persoane îndreptăţite la despăgubiri, conform Legii nr. 9/1998 şi Legii nr. 164/2014.

Potrivit dispoziţiilor procedurale menţionate anterior, instanţa de recurs nu examinează însă faptele cauzei, existenţa şi aprecierea lor aparţinând puterii de apreciere a instanţelor de fond, cele care administrează probele şi, evaluându-le, stabilesc situaţiile de fapt.

Astfel, constată Înalta Curte că recurenţii-reclamanţi se limitează la a indica, în esenţă, faptul că "în realitate, în contractul de vânzare-cumpărare din 1947, la art. 2, se arată că preţul terenului vândut s-a stabilit conform dispoziţiilor art. III din Legea nr. 715/1946".

Indicarea dispoziţiilor art. II şi III din Legea nr. 715/1946 este lipsită de relevanţă câtă vreme nu se indică în ce ar fi constat consecinţele juridice, respectiv dacă preţul din contract reprezenta sau nu sold între valoarea bunurilor abandonate şi cea a bunurilor primite de la stat, de vreme ce instanţa s-a raportat la valoarea bunului din contract (de 571.147 RON, necontestată de părţi), aşa cum a fost ea realizată de ANRP, conform metodologiei actuale, determinând proporţia de 70% din aceasta.

La fel, deşi pretinde că nu s-a făcut dovada urmării procedurilor administrative prevăzute de art. III din Legea nr. 715/1946, pentru a se stabili datorii ale autorului sau că acestea ar fi fost compensate, critica este formală şi nu combate statuările instanţei de apel, care a reţinut lipsa de relevanţă a aspectului, de vreme ce nu s-a procedat la o actualizare a restului de preţ, ci la o evaluare a bunurilor abandonate şi a celor primite de la stat, conform metodologiei actuale a ANRP.

De asemenea, aspectele legate de interpretarea clauzelor contractului de vânzare-cumpărare evocat nu se pot constitui în critici de nelegalitate, care să poată fi deduse judecăţii în calea extraordinară de atac a recursului, fiind critici de netemeinicie, care vizează interpretarea şi valoarea dată actului juridic.

Pe acest aspect, se constată însă că dispoziţiile art. 304 pct. 8 din C. proc. civ. din 1865, care stabileau ca motiv de nelegalitate situaţia când instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia, abrogate în prezent ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., nu îşi mai găsesc un corespondent în actuala reglementare procesual civilă, astfel încât asemenea critici, fundamentate pe interpretarea greşită a unui act juridic, iar nu a legii, se plasează în afara sferei motivelor de nelegalitate expres prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Nici trimiterea la prevederile Legii nr. 715/1946, cu referire la aplicarea greşită a acestora, nu se constituie într-o veritabilă critică de nelegalitate, din moment ce, în realitate, prin aceasta, recurenţii-reclamanţi supun examinării instanţei de recurs modalitatea de interpretare, de către instanţa de prim control judiciar, a clauzelor contractului de vânzare-cumpărare antemenţionat, trimiterea la textul juridic fiind făcută doar în scopul de a justifica lipsa caracterului compensatoriu al acestui act juridic, în interpretarea dată de instanţele fondului.

Aşadar, în realitate, recurenţii-reclamanţi nu au realizat o argumentare juridică susceptibilă de încadrare în drept şi aptă de cenzură de legalitate, ci s-au limitat la a reproşa modalitatea în care instanţa de apel a interpretat probele, reiterând contextul factual al cauzei, asupra căruia solicită o altă dezlegare.

Drept urmare, nefiind susţinute critici de nelegalitate, în sensul real al acestei noţiuni, controlul de legalitate specific instanţei de recurs nu poate fi realizat, iar cererea de recurs este lovită de nulitate, în sensul dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va constata ca fiind nul recursul declarat de reclamanţii A., B., C. şi E. împotriva deciziei nr. 1153A din 8 iulie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamanţii A., B., C. şi E. împotriva deciziei nr. 1153A din 8 iulie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 11 octombrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.