Res judicata in successive liquidated damages actions after performance: no identity of object or cause despite prior definitive penalty awards

Şedinţa publică din data de 11 octombrie 2023

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de revizuire înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă la data de 12.01.2023, revizuenţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu intimata Agenţia Domeniilor Statului, anularea deciziei civile nr. 2735A/09.11.2022 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă.

În motivare, s-a arătat că, întrucât debitoarea Agenţia Domeniilor Statului nu s-a conformat dispozitivului instanţei de judecată, în sensul de a transmite, pe bază de protocol, terenul în suprafaţă de 1 ha, pentru care revizuenţii au fost validaţi încă din anul 2006, prin Hotărârea nr. 509 a Comisiei Judeţene, la 08.01.2019, aceştia s-au adresat executorului judecătoresc C. pentru punerea în executare a titlului executoriu.

Conform actelor de executare întocmite, executorul judecătoresc a transmis somaţia privitoare la obligaţia de a se conforma dispozitivului hotărârii către debitoarea Agenţia Domeniilor Statului la data de 08.02.2019.

Întrucât debitoarea Agenţia Domeniilor Statului nu s-a conformat dispozitivului hotărârii judecătoreşti în termenul legal de 10 zile, la cererea revizuenţilor A. şi B., a fost emis procesul-verbal de neexecutare a obligaţiei ce-i incumbă debitoarei.

Prin sentinţa civilă nr. 978/12.02.2020, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a obligat debitoarea Agenţia Domeniilor Statului la plata către revizuenţi a unor penalităţi în cuantum de 300 RON pe fiecare zi de întârziere până la data executării obligaţiei de a face stabilite prin sentinţa civilă nr. 6811/20.12.2016, pronunţată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea, definitivă prin decizia civilă nr. 992/A/05.10.2018, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă.

Întrucât debitoarea nu şi-a îndeplinit obligaţia de a face, stabilită printr-o hotărâre judecătorească ce constituite titlu executoriu, nici în termenul de 3 luni de la data comunicării încheierii de aplicare a penalităţii, la 09.07.2020 revizuenţii au solicitat Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti fixarea sumei definitive.

Prin încheierea civilă definitivă pronunţată la data de 04.03.2021, în dosarul nr. x/2020, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a obligat Agenţia Domeniilor Statului la plata sumei de 27.000 RON pentru perioada 31.03.2020 - 30.06.2020.

Debitoarea nu şi-a îndeplinit obligaţia de a face nici după pronunţarea încheierii sus-menţionate, astfel încât revizuenţii au solicitat Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti fixarea sumei definitive, în cuantum de 27.600 RON, calculată de la 10.07.2020 şi până la 09.10.2020.

Prin decizia civilă nr. 746/18.03.2022, pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. x/2021, Agenţia Domeniilor Statului a fost obligată să plătească revizuenţilor suma de 27.600 RON pentru perioada 10.07.2020-09.10.2020.

Nici după obţinerea acestei decizii civile Agenţia Domeniilor Statului nu şi-a îndeplinit obligaţia de predare a terenului, drept pentru care, prin încheierea civilă definitivă din 10.12.2021, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. x/2021, debitoarea a fost obligată la plata sumei de 27.000 RON pentru perioada 10.01.2021 - 09.04.2021.

Neîndeplinindu-şi obligaţia de a face, stabilită printr-o hotărâre judecătorească ce constituite titlu executoriu, la data de 11.10.2021 revizuenţii au solicitat Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti fixarea sumei definitive în cuantum de 27.000 RON, calculată de la 10.04.2021 şi până la 09.07.2021, formându-se, astfel, dosarul nr. x/2021.

Prin încheierea din 27.04.2022, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a admis cererea revizuenţilor şi a obligat Agenţia Domeniilor Statului să le plătească suma de 27.000 RON, cu titlu de penalităţi definitive, pentru perioada mai sus menţionată.

La data de 24.05.2022, debitoarea şi-a îndeplinit obligaţia de predare a terenului către Comisia Locală, însă, în conformitate cu dispoziţiile art. 906 alin. (4) teza a II-a C. proc. civ., creditorul poate solicita fixarea sumei definitive cu titlu de penalităţi de întârziere după trecerea fiecărui termen de 3 luni în care debitorul nu îşi execută obligaţia prevăzută în titlul executoriu, până la stingerea ei completă, astfel că apare ca evident că aceasta datorează penalităţi până la data de 24.05.2022.

Împotriva acestei încheieri, Agenţia Domeniilor Statului a declarat apel, invocând aceleaşi apărări ca în dosarele soluţionate anterior în mod definitiv, respectiv că instanţa de fond nu a analizat caracterul condiţional al obligaţiei de predare, raportat la regimul juridic al terenului, respectiv că terenul în cauză nu a trecut din domeniul public al statului în cel privat, prin hotărâre de Guvern.

Cu toate că această chestiune a fost analizată în amănunt atât de prima instanţă, dar şi de toate celelalte instanţe, inclusiv de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. x/2019, ce a avut ca obiect contestaţia la executare formulată de debitoarea Agenţia Domeniilor Statului, instanţa de apel a admis apelul formulat şi a schimbat în tot sentinţa civilă, în sensul că a respins cererea formulată de revizuenţi, ca neîntemeiată, pronunţându-se asupra unor lucruri care nu s-au cerut.

Instanţa de apel a admis apelul, motivat de faptul că penalităţile au un caracter reparator, neavând drept scop acoperirea prejudiciului suferit de creditor, ci constituie un mijloc de constrângere indirect pentru asigurarea executării în natură a obligaţiilor.

Agenţia Domeniilor Statului nu a invocat ca motiv de apel analizarea caracterului reparator al penalităţilor şi fără legătură cu prejudiciul suferit de revizuenţi, instanţa a încălcat şi dispoziţiile art. 477 alin. (1) C. proc. civ., respectiv tribunalul nu a analizat încheierea din 27.04.2022 doar raportat la motivele de apel invocate de către Agenţia Domeniilor Statului în calea de atac.

Instanţa de judecată este ţinută, în virtutea principiului disponibilităţii, să se pronunţe exclusiv asupra celor solicitate de părţi, iar încălcarea acestei obligaţii, fie printr-o pronunţare extra petita, fie plus petita, este de natură să prejudicieze părţile.

Revizuenţii au invocat dispoziţiile art. 906 alin. (5) C. proc. civ., care stipulează că penalitatea va putea fi înlăturată doar pe calea contestaţiei la executare dacă debitorul execută obligaţia prevăzută în titlul executoriu şi dovedeşte existenţa unor motive temeinice care au justificat întârzierea executării, iar nu într-o cale de atac, în ciuda faptului că anterior au fost pronunţate hotărâri judecătoreşti definitive, prin care s-a stabilit, cu putere de lucru judecat, asupra îndreptăţirii revizuenţilor la stabilirea sumei definitive cu titlul de penalităţi.

Revizuenţii precizează că există hotărâri potrivnice care încalcă autoritatea de lucru judecat, că este îndeplinită cerinţa triplei identităţi, de cauză, de obiect şi de părţi, iar hotărârile sunt pronunţate în dosare separate.

Potrivit dispoziţiilor art. 509 pct. 8 C. proc. civ., dacă în două procese identice s-au pronunţat soluţii contrare, cea de-a doua hotărâre încalcă autoritatea de lucru judecat a celei dintâi şi urmează a fi anulată prin procedura revizuirii.

Revizuenţii arată că există hotărâri definitive anterioare prin care s-a stabilit cu putere de lucru judecat asupra îndreptăţirii acestora la stabilirea sumei definitive cu titlu de penalităţi.

Cu prilejul concluziilor orale, revizuenţii au precizat, prin apărător, că, în ce priveşte pct. 8 al art. 509 C. proc. civ., sunt vizate hotărârile pronunţate în dosarele nr. x/2020, nr. y/2021 şi nr. z/2021, cu precădere ultimul dosar din această enumerare, în care decizia a fost pronunţată ulterior îndeplinirii obligaţiei.

2. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti

Prin decizia nr. 349A/03.03.2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins, ca nefondată, cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., formulată de revizuenţii A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 2735A/09.11.2022, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă în dosarul nr. x/2021; a declinat competenţa de soluţionare a cererii de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. în favoarea Tribunalului Bucureşti.

3. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva soluţiei de respingere, ca nefondată, a cererii de revizuire, au declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., revizuenţii A. şi B..

Au arătat recurenţii că în considerentele hotărârii recurate (ultimul paragraf) se menţionează că cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. va fi respinsă, ca inadmisibilă, iar în dispozitivul acesteia se menţionează că cererea de revizuire este respinsă, ca nefondată.

Instanţa este obligată să demonstreze de ce s-a oprit la soluţia dată, respectiv de ce a aplicat o anumită normă (sau a dat o anumită interpretare), pentru ca instanţa de control judiciar să aibă o înlănţuire a faptelor şi a regulilor de drept pe baza cărora prima instanţă şi-a întemeiat concluzia din dispozitiv.

Or, în cazul de faţă, Curtea de Apel a respins cererea de revizuire când ca inadmisibilă, când ca nefondată.

Curtea de Apel Bucureşti a aplicat în mod greşit normele de drept material incidente, argumentele aduse în susţinere fiind excesiv de formaliste şi nefiind în concordanţă cu starea de fapt şi de drept creată ca urmare a pronunţării deciziei civile nr. 2735A/09.11.2022 a Tribunalului Bucureşti.

Instanţa de revizuire a menţionat că nu se poate reţine incidenţa puterii de lucru judecat, invocată de revizuenţi, întrucât perioadele pentru care s-a solicitat plata penalităţilor sunt distincte, iar situaţiile avute în vedere de instanţe la pronunţarea soluţiilor iniţiale au fost diferite, în dosarul nr. x/2021 nefiind analizată îndeplinirea obligaţiei stabilite în sarcina pârâtei Agenţia Domeniilor Statului.

Contrar celor reţinute de instanţă, în toate litigiile purtate între părţi au fost tranşate chestiuni legate de incidenţa dispoziţiilor art. 906 C. proc. civ., drept pentru care există identitate de obiect.

Totodată, decizia nr. 1579A/09.06.2022, pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. x/2021, a fost pronunţată ulterior îndeplinirii obligaţiei de predare ce revenea intimatei.

Instanţa de apel a avut în vedere şi a analizat, la momentul pronunţării acestei decizii, faptul că Agenţia Domeniilor Statului şi-a îndeplinit obligaţia, însă trebuie să suporte penalităţile până la data la care a fost îndeplinită obligaţia.

Or, decizia civilă nr. 2735A/09.11.2022 pronunţată în dosarul nr. x/2021 al Tribunalului Bucureşti încalcă autoritatea de lucru judecat.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare, intimata a invocat excepţia nulităţii recursului, pentru neîncadrarea criticilor formulate în motivele reglementate de art. 488 C. proc. civ., arătând că, în ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., nu sunt aduse argumente care să susţină textul legal invocat, iar, în ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenţii nu indică, în concret, normele legale aplicate sau interpretate greşit de către instanţă, ci reiterează aspectele de fapt ale cauzei.

În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Prin decizia nr. 2735A/09.11.2022, pronunţată în dosarul nr. x/2021, definitivă, Tribunalul Bucureşti a admis apelul formulat de ADS, a schimbat în tot sentinţa civilă apelată, în sensul că a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanţii B. şi A., prin care au solicitat fixarea sumei definitive datorate de debitoarea ADS în temeiul art. 906 alin. (4) C. proc. civ., pentru perioada 10.04.2021-09.07.2021.

În considerentele avute în vedere la pronunţarea hotărârii, instanţa a reţinut că, faţă de adoptarea H.G. nr. 528/14.04.2022, debitoarea a fost în măsură să semneze Protocolul de predare-primire a terenurilor cu destinaţie agricolă din domeniul privat al statului nr. 90460/16.05.2022, astfel că şi-a îndeplinit obligaţia stabilită în sarcina sa prin titlul executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 4246/20.12.2016, pronunţată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea.

Dând eficienţă dezlegărilor aduse de instanţa supremă prin decizia nr. 16/2017 pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, tribunalul a conchis în sensul neîndreptăţirii reclamanţilor la pretenţiile deduse judecăţii.

Astfel, în condiţiile în care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat asupra caracterului reparator al penalităţilor şi fără legătură cu prejudiciul suferit de creditor, mijlocul de constrângere nu se mai impune în sarcina debitorului ADS, executarea titlului executoriu fiind asigurată.

Este adevărat că recurenţii se bucură de hotărâri judecătoreşti definitive prin care au fost stabilite sume finale cu titlu de penalităţi, pentru perioade succesive de 3 luni, însă, aşa cum în mod corect s-a reţinut prin hotărârea recurată, instanţa învestită cu soluţionarea dosarului nr. x/2021 a avut în vedere o situaţie de fapt distinctă.

În concret, dacă în litigiile anterioare instanţele au pornit de la premisa că obligaţia stabilită prin titlul executoriu în sarcina ADS nu fusese adusă la îndeplinire, în dosarul nr. x/2021 tribunalul a reţinut că obligaţia a fost îndeplinită.

Chiar dacă în cauzele indicate de recurenţi s-au tranşat chestiuni legate de incidenţa dispoziţiilor art. 906 C. proc. civ., între aceste dosare nu a existat identitate de obiect, atât perioadele pentru care s-a solicitat plata penalităţilor, cât şi situaţiile de fapt analizate, fiind distincte.

Verificând îndeplinirea cumulativă a condiţiilor necesare pentru invocarea motivului de revizuire, în mod corect a reţinut Curtea de Apel Bucureşti că nu există identitate de elemente (părţi, obiect şi cauză) între hotărârile judecătoreşti analizate, astfel că nu se poate reţine incidenţa puterii de lucru judecat şi nici aplicabilitatea dispoziţiilor art. 509 pct. 8 C. proc. civ.

Aşadar, se dovedesc nefondate argumentele recurenţilor privind existenţa a două procese identice în care s-ar fi pronunţat soluţii contrare, inclusiv în ceea ce priveşte hotărârea pronunţată în dosarul nr. x/2021, în ale cărei considerente nu a fost reţinută executarea obligaţiei stabilite prin titlul executoriu.

Nu în ultimul rând, la soluţionarea cauzei se impune a fi avută în vedere şi Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 30/2023, prin care completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat că, în măsura în care debitorul a executat obligaţia de a face sau a nu face, creditorul nu mai poate obţine stabilirea sumei definitive cu titlu de penalitate.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Analizând criticile deduse judecăţii, Înalta Curte urmează să constate că acestea sunt încadrabile în motivele de nelegalitate prevăzute de lege şi astfel, excepţia nulităţii nu poate fi primită. Criticile au însă caracter nefondat, potrivit considerentelor ce urmează să fie expuse.

- În ceea ce priveşte critica de nelegalitate constând în aceea că, deşi în considerentele deciziei recurate s-a reţinut că cererea de revizuire va fi respinsă ca inadmisibilă, în cuprinsul dispozitivului hotărârii, cererea a fost respinsă ca nefondată:

Deşi neîncadrată, Înalta Curte constată că această critică, ce vizează ipoteza unei contradicţii între considerente şi dispozitiv, este subsumabilă dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., dar este lipsită de temei, fiind vorba de o simplă inadvertenţă, câtă vreme se poate stabili o legătură între considerentele ce conturează o anumită soluţie şi dispozitivul hotărârii.

Astfel, contrar interpretărilor date de către recurenţi, instanţa de revizuire a reţinut, în urma verificării condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., că, în speţă, nu se poate reţine existenţa autorităţii de lucru judecat, în contextul în care este vorba despre litigii având un obiect diferit (din perspectiva perioadelor analizate), împrejurare ce impune respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de revizuire.

Cum verificarea condiţiilor prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. presupune realizarea unui examen prealabil de admisibilitate al căii extraordinare de atac de retractare, neîndeplinirea acestora atrage inadmisibilitatea acesteia, astfel cum a reţinut curtea de apel în considerentele deciziei atacate.

De altfel, se observă că recurenţii nu tind, prin această critică, la afirmarea caracterului fondat al cererii de revizuire, ci doar la lămurirea soluţiei de respingere dispuse.

În concluzie, se observă că instanţa de revizuire a motivat într-o manieră clară şi concisă neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru exercitarea căii de atac, considerentele deciziei recurate susţinând în mod legal soluţia de respingere a căii de atac formulate.

Cât priveşte menţiunea din dispozitiv, de respingere, ca nefondată, a cererii de revizuire, se constată că argumentele prezentate se circumscriu, mai degrabă, îndreptării unei simple erori materiale, demers inadmisibil a fi dedus, spre examinare, instanţei de recurs, în conformitate cu dispoziţiile art. 445 C. proc. civ.

Prin urmare, critica nu poate fi primită.

- Cât priveşte critica recurenţilor în sensul că "în toate litigiile purtate între părţi (...) s-au tranşat chestiuni legate de incidenţa dispoziţiilor art. 906 C. proc. civ., drept pentru care există identitate de obiect", Înalta Curte reţine caracterul nefondat al acesteia.

Prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. stipulează că "revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Invocarea normei de drept citate presupune, astfel cum în mod judicios a reţinut şi instanţa de revizuire, îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: existenţa unor hotărâri judecătoreşti definitive care să fie potrivnice (contradictorii); hotărârile să fie date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite; cea de-a doua hotărâre să fie pronunţată cu nesocotirea autorităţii de lucru judecat; de principiu, hotărârile să fie date în dosare diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanţa să fi omis să se pronunţe asupra ei; să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri, deoarece aceasta a fost pronunţată cu încălcarea autorităţii de lucru judecat.

Autoritatea de lucru judecat este prevăzută de art. 430 C. proc. civ., fiind reglementată de legiuitor în scopul înlăturării încălcării acesteia, atunci când instanţele au pronunţat soluţii contrare în dosare diferite, atât în ceea ce priveşte efectul negativ, cât şi cel pozitiv, potrivit dispoziţiilor art. 431 din acelaşi act normativ.

Efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat presupune existenţa unui proces în desfăşurare, în cadrul căruia se impun dezlegările anterioare ale instanţei, spre deosebire de efectul negativ, reglementat de art. 431 alin. (1) C. proc. civ., care opreşte o nouă judecată în fond, dacă există tripla identitate de elemente (de părţi, obiect şi cauză).

Contrar celor susţinute de către recurenţi, simpla formulare, de către aceştia, a multiple cereri de chemare în judecată întemeiate pe dispoziţiile art. 906 C. proc. civ. nu este în măsură să justifice existenţa identităţii de chestiune litigioasă între respectivele pricini şi în consecinţă, nesocotirea efectului pozitiv al lucrului judecat.

Astfel, din dispoziţiile art. 906 alin. (4) C. proc. civ., rezultă în mod clar că se poate solicita, de către creditor, fixarea sumei definitive cu titlu de penalităţi de întârziere după trecerea fiecărui termen de 3 luni în care debitorul nu îşi execută obligaţia prevăzută în titlul executoriu, până la stingerea ei completă.

Drept urmare, în mod judicios a reţinut instanţa de revizuire faptul că, deşi în ambele pricini au fost tranşate chestiuni legate de incidenţa dispoziţiilor art. 906 C. proc. civ., între acestea nu a existat identitate de obiect, dat fiind faptul că perioadele pentru care au fost solicitate despăgubiri erau deosebite.

De asemenea, nu există identitate de cauză juridică, de vreme ce, prin îndeplinirea obligaţiei, analizată în decizia a cărei revizuire se cere, a dispărut şi fundamentul pretenţiei la plata penalităţilor.

Or, această situaţie juridică este una nouă, inexistentă la data pronunţării hotărârilor anterioare, de care se prevalează revizuenţii pentru a susţine încălcarea efectului pozitiv al lucrului judecat (respectiv, a statuării jurisdicţionale conform căreia se datorează penalităţi pentru fiecare 3 luni de neexecutare a obligaţiei).

În acest sens, se constată şi că, în interpretarea dată prevederilor art. 906 alin. (4) C. proc. civ. prin Decizia nr. 30/2023, tocmai în considerarea aspectului că penalităţile nu au un caracter reparatoriu, ci constrângător, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat că ulterior stingerii complete a obligaţiei creditorul nu mai poate solicita fixarea vreunei sume definitive cu titlu de penalitate (par. 122).

Acesta întrucât, prin executarea, de către debitor, a obligaţiei de a face sau de a nu face, scopul mecanismului de constrângere analizat a fost îndeplinit, motiv pentru care debitorul nu va mai putea fi obligat la plata penalităţii pentru nicio perioadă de 3 luni anterioară îndeplinirii obligaţiei (par. 123).

Ca atare, distinct de autoritatea de lucru judecat ataşată deciziei civile nr. 2735A/09.11.2022 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, neînlăturată în urma deciziei recurate, soluţia pronunţată ca efect al mecanismului juridic prevăzut de dispoziţiile art. 519-521 C. proc. civ., anterior referită, vine să lămurească însăşi chestiunea existenţei dreptului subiectiv pretins de către recurenţi, contrar celor invocate prin memoriul de recurs, aspect care se impune cu privire la lipsa fundamentului pretenţiei recurenţilor şi astfel, în distincţia de cauză juridică între judecăţile opuse.

- Nici susţinerea recurenţilor conform căreia, prin decizia nr. 1579A/09.06.2022, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Bucureşti "a avut în vedere şi a analizat (...) faptul că Agenţia Domeniilor Statului şi-a îndeplinit obligaţia, însă trebuie să suporte penalităţile până la data la care a fost îndeplinită obligaţia", motiv pentru care decizia nr. 2735A/09.11.2022, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă în dosarul nr. x/2021, ar încalca autoritatea de lucru judecat a acesteia, nu se verifică în cauză.

Recurenţii pretind, contrar realităţii juridice, existenţa unor hotărâri potrivnice, deşi considerentele celei de-a doua decizii nu contrazic dezlegările şi efectele lucrului judecat ale primei hotărâri.

Astfel, referitor la dosarul nr. x/2021 (în care a fost pronunţată în apel decizia nr. 1579A/09.06.2022 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă), se constată că acesta a avut ca obiect cererea creditorilor (recurenţi în prezenta cauză) de pronunţare a unei hotărâri prin care să se fixeze suma definitivă pe care debitoarea (intimata din prezentul litigiu) o datora în temeiul dispoziţiilor art. 906 alin. (4) C. proc. civ., respectiv suma de 27.000 RON, calculată de la 10.01.2021 şi până la 09.04.2021.

Examinând cererea, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a dispus, prin încheierea din 10.12.2021, admiterea acesteia, înlăturând apărarea debitoarei privitoare la imposibilitatea executării obligaţiei de predare a terenului, din moment ce aceasta este una condiţională, întrucât aceste aspecte au făcut obiectul analizei anterioare a aceleiaşi instanţe.

În soluţionarea apelului formulat împotriva respectivei încheieri, Tribunalul Bucureşti şi-a limitat analiza, cum în mod judicios a reţinut instanţa de revizuire, exclusiv asupra aspectului că "(...) în ce priveşte inexistenţa unui refuz (adică a unei culpe) există putere de lucru judecat faţă de considerentele reţinute în dosarele nr. x/2019 şi nr. y/2019 ale Judecătoriei Sectorului 1", reţinând totodată şi că "(...) faptul că, prin obligarea sa la penalităţi, i se aduce un prejudiciu nu are nicio relevanţă în cauză (...)".

Drept urmare, contrar susţinerilor recurenţilor, la pronunţarea deciziei nr. 1579A/09.06.2022, Tribunalul Bucureşti nu a reţinut faptul că intimata îşi îndeplinise obligaţia care îi revenea conform titlului executoriu.

Faptul că în practicaua deciziei au fost redate susţinerile debitoarei efectuate cu ocazia dezbaterilor, prin care aceasta, prin consilier juridic, afirma îndeplinirea obligaţiei la respectiva dată, nu este în măsură să susţină criticile recurenţilor, întrucât un asemenea aspect nu a fost supus dezbaterii şi analizei instanţei, pentru a fi înzestrat cu autoritate de lucru judecat.

În atare circumstanţe, în mod corect a stabilit curtea de apel că nu există identitate de chestiune litigioasă cât priveşte judecata înfăptuită prin decizia a cărei revizuire se solicită (pronunţată în apel, în cauza care a privit cererea având ca obiect fixarea sumei definitive, datorate conform art. 906 alin. (4) C. proc. civ., de la data de 10.04.2021 şi până la 09.07.2021), în raport cu cea înfăptuită prin decizia nr. 1579A/09.06.2022 a Tribunalului Bucureşti – secţia a III-a civilă (pronunţată în apel, în cauza care a privit cererea având ca obiect fixarea sumei definitive, datorate conform art. 906 alin. (4) C. proc. civ., de la data de 10.01.2021 şi până la 09.04.2021), precum şi lipsa tranşării, prin această din urmă decizie, a aspectelor invocate de recurenţi, privitoare la îndeplinirea obligaţiei stabilite prin titlul executoriu, fiind vorba, totodată, de o cauză juridică distinctă în cele două speţe.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuenţii A. şi B. împotriva deciziei nr. 349A din 3 martie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuenţii A. şi B. împotriva deciziei nr. 349A din 3 martie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 11 octombrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.