Recovery of unpaid county component of special sanitation tax under integrated waste management association agreement; certainty of debt and statutory basis for beneficiary population count

Şedinţa publică din data de 11 octombrie 2023

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mureş, secţia civilă la data de 30.07.2021, sub nr. x/2021, reclamanţii Consiliul Judeţean Mureş şi Judeţul Mureş au solicitat obligarea pârâtei UAT Oraşul Sărmaşu la plata sumei totale de 405.548,33 RON - reprezentând contravaloarea componentei judeţene din taxa specială de salubrizare pentru finanţarea Sistemului de Management Integrat al Deşeurilor Solide menajere şi similare în judeţul Mureş, aferentă anului 2020; la plata sumei de 61,739,70 RON – reprezentând majorări de întârziere aferentă debitului total restant calculate conform prevederilor art. 183 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, sumă ce se compune din suma de 37.363,00 RON, aferentă debitului restant din 2020 - semestrul 1, calculată de la data scadenţei (01.04.2020) şi până la data introducerii cererii, şi suma de 24.376,70 RON, aferentă debitului restant din 2020 - semestrul 2, calculată de la data scadenţei (01.10.2020) şi până la data introducerii prezentei cereri - precizându-se că aceste sume se constituie în venituri la bugetul judeţean.

S-a solicitat obligarea la plata majorărilor de întârziere de 1% - conform art. 183 din Legea nr. 207/2015, de la data introducerii cererii de chemare şi până la achitarea efectivă a sumelor solicitate la primul petit, iar, în subsidiar, la plata dobânzii legale penalizatoare pe zi de întârziere - stabilită conform art. 3 din O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, cu modificările şi completările ulterioare, de la data scadenţei (01.04.2020 şi 01.10.2020) şi până la achitarea efectivă a sumelor solicitate la primul petit.

S-a solicitat, de asemenea, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate prevederile art. 194 C. proc. civ., art. 969, art. 1073, art. 1085-1086 şi art. 1088 C. civ. de la 1864, art. 102 din Legea nr. 71/2011, art. 17 din Contractul de asociere încheiat la data de 02.11.2009, HCJ Mureş nr. 77/2019 şi nr. 161/2019, HCL al oraşului Sărmaşu nr. 45/2019 şi nr. 81/2019, O.G. nr. 13/2011.

Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea, ca nefondată, a cererii.

La data de 01.112021 reclamanţii au depus o cerere de modificare a cererii de chemare în judecată, prin care au solicitat obligarea pârâtei la plata: sumei de 29.831,17 RON, aferentă anului 2020, reprezentând contravaloarea componentei judeţene din taxa specială de salubritate pentru finanţarea Sistemului de Management Integrat al Deşeurilor Solide menajere şi similare în judeţul Mureş; a sumei de 26.363,83 RON reprezentând majorări de întârziere conform dispoziţiilor art. 183 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală; a majorărilor de întârziere de la data cererii modificatoare şi până la achitarea efectivă a sumelor; a dobânzii legale penalizatoare.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Mureş

Prin sentinţa nr. 1592/02.12.2021, Tribunalul Mureş, secţia civilă a respins acţiunea, ca nefondată.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş

Prin decizia nr. 783/A/04.10.2022, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă a admis apelul reclamantului Consiliul Judeţean Mureş împotriva sentinţei; a schimbat hotărârea atacată în sensul că a admis în parte acţiunea; a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 29.831,17 RON aferentă anului 2020, reprezentând contravaloarea componentei judeţene din taxa specială de salubritate pentru finanţarea Sistemului de Management Integrat al Deşeurilor Solide menajere şi similare în judeţul Mureş; a obligat pârâta să plătească reclamantului dobânzi legale penalizatoare calculate de la data scadenţei obligaţiei principale şi până la data plăţii; a respins restul pretenţiilor.

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâta UAT Oraşul Sărmaşu.

Recurenta a arătat că instanţa de apel a reţinut în mod greşit că "în raport cu momentul încheierii contractului şi cu dispoziţiile art. 102 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a Noului C. civ. (...) în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 969 şi art. 970 C. civ. şi cele prevăzute de art. 1073 şi 1088 C. civ..", respectiv că recurenta avea obligaţia de a colecta pentru toţi beneficiarii de salubritate taxa aferentă, pentru ca mai apoi să vireze reclamanţilor componenta judeţeană a acestei taxe, însă această obligaţie a fost îndeplinită doar în parte.

A mai arătat recurenta că, potrivit art. 17 din contractul menţionat:

"(1) Pentru asigurarea finanţării serviciilor de salubrizare Părţile convin de comun acord să stabilească în condiţiile legii taxe speciale în sarcina beneficiarilor într-un cuantum ce va acoperi cheltuielile aferente acestor servicii, după cum urmează:

- pentru serviciile publice comunitare de salubrizare de interes local, taxele vor fi stabilite şi încasate de consiliile locale;

- pentru serviciile publice comunitare de salubrizare de interes judeţean, taxele vor fi stabilite de Consiliul Judeţean Mureş şi încasate de consiliile locale, acestea urmând a le vira lunar Consiliului Judeţean Mureş.

(2) Din sumele încasate la bugetele locale cu titlu de taxă specială de salubrizare, autorităţile administraţiei publice locale în a căror responsabilitate se află serviciile în cauză, vor asigura plata operatorilor de salubrizare selectaţi în condiţiile legii, cu respectarea prezentului contract şi a Statutului A.".

A mai precizat recurenta că intimaţii-reclamanţi au arătat că, prin HCJ Mureş nr. 77/2019, a fost aprobat Regulamentul de instituire şi administrare a taxei speciale de salubrizare în judeţul Mureş care, la art. 6-11, prevede modalitatea de calcul a taxei speciale de salubrizare care are două componente, respectiv cea locală şi cea judeţeană.

Prin aceeaşi hotărâre de consiliu a fost aprobat nivelul taxei speciale de salubrizare pentru anul 2019, iar prin HCJ Mureş nr. 161/2019 a fost aprobat nivelul taxei speciale de salubrizare pentru anul 2020.

În temeiul contractului de asociere şi al HCJ Mureş nr. 161/2019, intimaţii-reclamanţi au solicitat iniţial obligarea recurentei la plata sumei de 405.548,33 RON, reprezentând contravaloarea componentei judeţene din taxa specială de salubrizare pentru finanţarea SMIDS Mureş aferentă anului 2020, sumă pe care au defalcat-o, potrivit fişei de calcul anexate cererii, în care s-au menţionat valorile componentei judeţene din valoarea taxei speciale ca fiind 4,56 RON/persoană/lună pentru utilizatorii casnici din mediul urban, de 0,85 RON/persoană/lună pentru utilizatorii casnici din mediul rural şi de 227,06 RON/tonă/lunar pentru consumatorii non-casnici.

Ulterior, în faţa primei instanţe, reclamanţii şi-au modificat cererea de chemare în judecată, solicitând obligarea recurentei la plata sumei de 29.831,17 RON aferentă anului 2020, modificarea având în vedere plăţile efectuate anterior de către aceasta, în cuantum de 81.985,63 RON şi de 200.000 RON, respectiv o diminuare a cantităţii de deşeuri presupus a fi colectate lunar de la utilizatorii non-casnici, de la 93,05 tone/lună, la 28,56 tone/lună.

Pornind de la temeiul juridic pe care reclamanţii şi-au fundamentat cererea de chemare în judecată, recurenta a arătat, în etapele procesuale anterioare, că pentru a fi în prezenţa răspunderii contractuale este necesar a fi întrunite următoarele condiţii, şi anume existenţa unei fapte ilicite culpabile care constă în neexecutarea lato sensu a obligaţiilor contractuale asumate de debitor prin contractul valabil încheiat cu creditorul, existenţa unui prejudiciu produs în dauna creditorului şi a legăturii de cauzalitate dintre primele două condiţii. În ceea ce priveşte prima condiţie, recurenta a arătat faptul că nu putem vorbi despre o faptă ilicită constând în neexecutarea obligaţiei de a colecta şi vira componenta judeţeană a taxei de salubrizare, în condiţiile în care sumele datorate cu acest titlu, în cuantum de 281.985,63 RON, au fost achitate intimaţilor-reclamanţi.

Cea de-a doua condiţie priveşte existenţa unui prejudiciu care, în concret, constă în consecinţele dăunătoare de natură patrimonială sau nepatrimonială, efecte ale încălcării de către debitor a dreptului de creanţă aparţinând creditorului său contractual, prin neexecutarea prestaţiei sau prestaţiilor la care s-a îndatorat.

Plecând de la aceste premise, recurenta a arătat că, în cazul de faţă, atragerea răspunderii civile contractuale a acesteia nu putea interveni, motivat cu precădere de faptul că suma pretinsă de către reclamanţi cu titlu de prejudiciu, în cuantum de 29.831,17 RON, este lipsită de caracter cert, cum, de altfel, în mod cât se poate de judicios a reţinut prima instanţă.

În pofida faptului că în speţă lipseşte un element component al răspunderii contractuale deosebit de important, fără de care, potrivit dispoziţiilor C. civ., aceasta nu poate fi antrenată, suma căreia reclamanţii îi acordă valenţa unui prejudiciu fiind lipsită atât de claritate, cât şi de transparenţă, instanţa de apel, cu aplicarea greşită a normelor materiale situaţiei de fapt, a apreciat contrariul.

Potrivit hotărârii instanţei de apel, "atât în cererea de chemare în judecată, cât şi în cererea de modificare a pretenţiilor formulate, reclamantul a calculat sumele pe care le pretinde de la pârât pornind de la valoarea taxelor pe care le-a stabilit prin regulament şi prin Hotărârea nr. 161/2019".

În ceea ce priveşte modul în care au fost detaliate valorile componentei judeţene şi locale a taxei de salubrizare, instanţa de apel a apreciat că acestea reies din cuprinsul raportului de specialitate al HCJ Mureş nr. 161/2019, acestea nefiind, însă, defalcate pe cele două componente, aspect ce rezultă fără putinţă de tăgadă din susţinerile reprezentantei reclamantei-apelante.

Or, dat fiind temeiul contractual al răspunderii civile, în mod greşit s-a apreciat că metodele de calcul şi rezultatele acestuia au putut fi însuşite de către recurentă prin faptul că la nivelul consiliului local au fost adoptate HCL nr. 45/2019, respectiv HCL nr. 81/2019, de vreme ce referatul de specialitate reprezintă un act administrativ care nu doar că nu a fost comunicat recurentei, ci nici nu îi poate fi opozabil atât timp cât relaţiile dintre părţi sunt guvernate de un contract de asociere care nu a mai fost modificat în vreun fel până în prezent.

În mod greşit se reţine, de către instanţa de apel, că recurenta nu a respectat obligaţia prevăzută de art. 17 din contractul de asociere, de a încasa şi vira componenta judeţeană a taxei de salubrizare pentru fiecare categorie de beneficiari pentru anul 2020 şi că nici nu a contestat valoarea acesteia.

Astfel, în măsura în care actele procesuale formulate de către recurentă nu sunt suficient de explicite sub acest aspect, teza contrară celei reţinute de către instanţa de apel rezultă din chiar cuprinsul hotărârii primei instanţe, în care se reţin următoarele: "sub acest aspect se menţionează că înscrisurile depuse în probaţiune de către reclamanţi nu sunt în măsură a dovedi caracterul cert al prejudiciului, ci doar reliefează cauza pretenţiilor, fără a se indica modalitatea în care aceste sume au fost calculate (nu s-a indicat populaţia urbană, rurală, valoarea componentei judeţene, cantitatea de deşeuri generată de consumatorii non-casnici ş.a.). Precizează pârâta că prejudiciul, pentru a fi cert, trebuie să fie stabilit cu claritate, or acest lucru nu este posibil în cauză; în această privinţă se semnalează şi inadvertenţele care apar în actele depuse în probaţiune, spre exemlu, se arată că în anexa 1 este stabilit un coeficient de 4,65 RON pentru valoarea componentei judeţene pentru mediul urban şi un coeficient de 0,85 RON pentru valoarea componentei judeţene, însă aceste valori nu sunt prevăzute în actele depuse în probaţiune, neexistând indicii cu privire la sursa lor. (...) Pârâta precizează că înţelege să conteste şi cantitatea de deşeuri presupus a fi generate pe lună de consumatorii non-casnici, cuantumul acestuia nefiind explicitat de către reclamantă".

În ce priveşte numărul beneficiarilor serviciilor de salubritate, recurenta arată că, deşi instanţa s-a raportat inclusiv la Adresa nr. x/07.04.2022, înaintată către A., din care rezultă că pe raza UAT Oraş Sărmaşu există un număr de 6.941 locuitori, dintre care 3.339 locuitori în mediul urban şi 3.602 locuitori din mediul rural, aceasta reţine în mod greşit invers, respectiv că "din datele furnizate la serviciul de statistică, oraşul Sărmaşu are o populaţie de 3.602 locuitori, restul populaţiei de 3.236 de persoane locuind în mediul rural."

Pe de altă parte, în conformitate cu prevederile Regulamentului de administrare a taxei speciale de salubrizare în judeţul Mureş, aprobat prin HCJ nr. 77/27.06.2019, se reţine, la art. 2 alin. (1), că "taxa specială de salubrizare se plăteşte de către beneficiarii serviciului public de salubrizare, proprietarii imobilelor, persoane fizice si juridice, situate pe raza tuturor UAT-urilor din jud. Mureş, pentru toate activităţile de salubrizare menţionate la Articolul 1".

Rezultă că taxele nu se stabilesc în funcţie de locuitori, ci se stabilesc exclusiv în sarcina celor care beneficiază efectiv de servicii de salubrizare, sumele care urmează a fi virate Consiliului Judeţean provenind din sumele încasate de la persoanele care au rol fiscal.

Or, astfel cum a reţinut şi instanţa de apel, la stabilirea numărului utilizatorilor casnici, reclamanţii au avut în vedere Adresa nr. x/25.05.2020 a Ministerului Afacerilor Interne - Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, din care reiese populaţia care are domiciliul ales în UAT Sărmaşu, apreciind totodată că numărul de locuitori din sat. Sărmaşu (1.916) sunt din mediul urban, aparţinând Oraşului Sărmaşu (1.686) şi deci, la nivelul UAT, există un număr de 3.602 de utilizatori din mediul urban.

Valoarea componentei judeţene calculată pentru fiecare persoană/lună trebuie astfel determinată având în vedere populaţia care a beneficiat de serviciul de salubrizare în anul 2020, nicidecum o cifră arbitrară, în condiţiile în care, din chiar adresa comunicată de către Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, depusă în probaţiune, se arată că stabilirea domiciliului sau reşedinţei unei persoane la o anumită adresă şi implicit înregistrarea acestor date în RNEP se face în baza declaraţiei solicitantului, nu puţine fiind situaţiile în care o persoană fizică, din diferite motive, nu locuieşte efectiv la adresa indicată.

În dovedirea numărului utilizatorilor din mediul urban, în mod greşit, s-a avut în vedere inclusiv HCL nr. 16/2005 a Consiliului Local Sărmaşu, depusă în probatiune de către intimaţii-reclamanţi, deoarece la art. 4 din Statutul aprobat prin această hotărâre se menţionează că "ocupaţia de bază este agricultura şi prelucrarea lemnului", iar la art. 16 se arată că "agricultura oraşului Sărmaşu rămâne activitatea principală a tuturor localităţilor componente, majoritatea populaţiei active fiind ocupată în acest sector", fiind evident că populaţia nu ar putea aparţine categoriei "urban", cât timp agricultura se realizează în mediul rural.

În ceea ce priveşte cantitatea de 28,56 tone deşeuri presupus a fi generată de către consumatorii non-casnici în fiecare lună a anului 2020, astfel cum a fost evidenţiată în fişele de calcul, în condiţiile în care instanţa de apel a omis să observe că a fost contestată de către recurentă, aceasta reiterează faptul că nu este cu putinţă ca aceşti utilizatori care îşi desfăşoară activitatea pe raza oraşului Sărmaşu, să fi generat această cantitate de deşeuri.

Dincolo de faptul că sarcina probei, în aceste sens, revenea reclamanţilor, iar aceştia nu s-au conformat, trebuie observat faptul că această cantitate de deşeuri a fost preluată din Adresa nr. x/10.08.2021, întocmită de către A. şi transmisă consiliului judeţean, din care rezultă o cantitate de 28,50 tone colectate în tot anul 2020 de la utilizatorii non-casnici de pe raza UAT Sărmaşu, iar nu lunar.

Din aceeaşi adresă rezultă o cantitate medie lunară de deşeuri colectate în anul 2020 de 2,38 tone, iar nu de 28,56 tone, astfel cum au calculat reclamanţii.

Astfel, deşi potrivit reclamanţilor, pentru deşeurile generate de către utilizatorii non-casnici în anul 2020 recurenta ar datora componenta judeţeană a taxei în cuantum de 77.818 RON, având în vedere cantitatea medie lunară de deşeuri declarată de A. de 2,38 tone, rezultă o sumă globală pe anul 2020 mult mai mică, respectiv de 6,484,83 RON.

Aşadar, instanţa de apel a analizat în mod superficial atât materialul probatoriu administrat în ambele faze procesuale, cât şi susţinerile concrete ale recurentei.

Având în vedere faptul că răspunderea civilă contractuală nu poate fi antrenată fără întrunirea cumulativă a celor patru condiţii, dintre care existenţa unui prejudiciu cert şi previzibil, în considerarea celor prezentate, este evident că, prin soluţia pronunţată de către instanţa de apel, au fost nesocotite dispoziţiile legale incidente în această materie, motiv pentru care decizia nr. 783/A/2022 a Curţii de Apel Târgu Mureş este nelegală şi se impune a fi casată.

5. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare, intimaţii-reclamanţi au solicitat respingerea recursului, ca nefondat, şi judecata în lipsă.

Criticile recurentei referitoare la faptul că "metodele de calcul a taxei speciale de salubrizare şi rezultatele acestuia nu sunt însuşite" de aceasta prin Hotărârile Consiliului Local al Oraşului Sărmaşu nr. 45/2019 şi nr. 81/2019, sunt menite să inducă în eroare instanţa.

Aşa cum rezultă din actele administrative încheiate, părţile au aprobat nivelul taxei speciale de salubrizare ca şi sumă globală, care cuprinde cele două componente, locală şi judeţeană.

În mod judicios instanţa de apel a concluzionat că şi în situaţia în care părţile au aprobat nivelul taxei de salubrizare ca şi sumă globală, atât valorile componentei judeţene, cât şi a celei locale pot fi stabilite în raport cu Regulamentul aprobat de părţi prin hotărâri ale consiliului judeţean, respectiv ale consiliului local.

Mai mult, instanţa de apel a statuat că prejudiciul solicitat a fi reparat prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată, "a fost corect calculat de reclamanţi".

În ceea ce priveşte numărul beneficiarilor serviciilor de salubritate, defalcat pe segmentele urban şi rural (al doilea element în raport de care a fost determinat prejudiciul), în mod legal a reţinut instanţa de apel faptul că în mod corect au fost avute în vedere informaţiile furnizate de Institutul Naţional de Statistică, şi nu numărul "persoanelor care au rol fiscal" - aşa cum susţine reclamanta.

Calitatea de beneficiari ai serviciului public de salubrizare aparţine tuturor persoanelor fizice şi juridice din judeţul Mureş şi nu doar celor care apar în evidenţele fiscale ale recurentei.

Revine recurentei obligaţia de a aplica măsuri de executare silită în acord cu prevederile Codului de procedură fiscală - Legea nr. 207/2015 pentru a încasa la bugetul local toate sumele datorate cu titlu de taxă specială de salubrizare, urmând ca ulterior să vireze la bugetul judeţean sumele datorate reprezentând componenta judeţeană din taxă.

Urmează a se avea în vedere faptul că nu toate persoanele fizice şi juridice beneficiare ale serviciului de salubritate au deschis un rol fiscal la unităţile administrativ-terioriale din judeţ, astfel că susţinerile recurentei potrivit cărora îi revine obligaţia de a vira la bugetul judeţean doar a "sumelor încasate de la persoanele care au rol fiscal" nu pot fi primite.

Contrar susţinerilor recurentei, numărul populaţiei care beneficiază de serviciul de salubritate a fost asumat de către aceasta prin Hotărârea Consiliului Local al Oraşului Sărmaşu nr. 80/2018, prin care s-a avizat documentaţia de delegare a gestiunii activităţilor de colectare şi transport a deşeurilor municipale şi a altor fluxuri de deşeuri, componente ale serviciului de salubrizare al Judeţului Mureş, din cadrul Sistemului de Management Integrat al Deşeurilor Municipale Solide din Judeţul Mureş (SMIDS Mureş), aferentă zonei 7 - din care face parte recurenta, în care a fost indicat numărul populaţiei în cazul acesteia, ca fiind de 7.091 persoane.

Având în vedere indicele de generare, aşa cum acesta a fost detaliat în cadrul Planului Naţional de Gestionare a Deşeurilor (PNG) - aprobat prin H.G. nr. 942/2017, au fost determinate cantităţi de deşeuri anuale estimate a fi colectate atât de la populaţie, cât şi de la utilizatorii non-casnici (agenţii economici), pe cele două segmente urban şi rural, cantităţi ce ulterior au fost avute în vedere de părţi la dimensionarea taxei speciale de salubrizare.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reţine că, potrivit cadrului factual stabilit de instanţa de prim control judiciar şi care nu poate fi reevaluat de către instanţa de recurs, între părţile litigiului pendinte (alături de celelalte unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Mureş), a fost încheiat, în data de 02.11.2009, un contract de asociere în scopul realizării proiectului de interes comun "sistemul integrat de gestionare a deşeurilor în judeţul Mureş", având ca obiect gestionarea împreună, timp de 30 de ani, a serviciilor de colectare, transport, sortare, compostare, tratare şi depozitare a deşeurilor municipale.

Pentru acoperirea cheltuielilor decurgând din convenţie, părţile au agreat constituirea unei taxe speciale în sarcina beneficiarilor serviciului public comunitar de salubrizare, urmând ca aceste taxe să fie stabilite de Consiliul Judeţean Mureş, pe două componente: una judeţeană şi una locală, iar autoritatea locală să colecteze taxa şi să vireze componenta judeţeană către autoritatea judeţeană.

Prin prezentul demers judiciar, intimaţii-reclamanţi au invocat o neexecutare a obligaţiilor contractuale de către recurenta-pârâtă, sens în care au pretins obligarea acesteia la achitarea contravalorii componentei judeţene din taxa de salubrizare aferentă anului 2020, precum şi obligarea acesteia la plata de majorări de întârziere, iar, în subsidiar, la plata dobânzii legale penalizatoare.

Prin hotărârea pronunţată, obiect al prezentului recurs, instanţa de apel a reţinut, ca urmare a executării doar în parte, ulterior scadenţei, a obligaţiei de către pârâtă, îndeplinirea condiţiilor răspunderii civile contractuale şi angajarea răspunderii acesteia pentru sumele rămase neachitate, precum şi obligarea pârâtei la plata dobânzii legale penalizatoare de la scadenţă şi până la data plăţii efective.

Date fiind aceste precizări, necesare în contextul analizării legalităţii soluţiei instanţei de apel, Înalta Curte va trece la examinarea criticilor formulate prin cererea de recurs.

- Astfel, printr-o primă critică de nelegalitate, recurenta arată că în mod greşit a reţinut instanţa de apel că acesteia îi revenea obligaţia de a colecta pentru toţi beneficiarii de salubritate taxa aferentă, obligaţie îndeplinită doar în parte de către aceasta, invocând, în esenţă, că, în speţă, nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile contractuale.

În dezvoltarea criticii formulate, recurenta a afirmat că, în cauză, nu există o faptă ilicită, în condiţiile în care "sumele datorate cu acest titlu, în cuantum de 281.985,63 RON, au fost achitate", precum şi că, în ceea ce priveşte condiţia existenţei unui prejudiciu, suma pretinsă de către intimaţi, în cuantum de 29.831,17 RON, "este lipsită de caracter cert", în condiţiile în care modalitatea de stabilire a acesteia este "lipsită atât de claritate, cât şi de transparenţă".

Critica are caracter nefondat.

Potrivit dispoziţiilor art. 663 alin. (2) C. proc. civ., o creanţă este certă, atunci când existenţa sa rezultă din însuşi actul de creanţă sau din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de acesta.

Or, în cauză, recurenta nu neagă existenţa obligaţiei de a vira componenta judeţeană, respectiv existenţa datoriei, ci doar modalitatea de calcul a acesteia.

Astfel, se constată că, prin Hotărârea nr. 161 din 20 decembrie 2019, autoritatea judeţeană a majorat taxa de salubrizare, ca urmare a modificării valorii contribuţiei pentru economia circulară, de la 30 RON/tonă la 80 RON/tonă.

În consecinţă, şi valoarea componentei judeţene a crescut la 4,65 RON/persoană/lună pentru mediul urban, la 0,75 RON/persoană/lună pentru mediul urban şi la 227,06 RON/tonă pentru utilizatorii non-casnici.

Prin urmare, valorile de raportare, pe fiecare categorie în parte, au fost cuprinse în hotărârea de consiliu judeţean menţionată şi detaliate în actele premergătoare acesteia, motiv pentru care susţinerea recurentei în sensul neîndeplinirii caracterului cert al prejudiciului este eronată, cuantumul acesteia fiind unul clar şi lipsit de orice echivoc.

- În continuare, în legătură cu modalitatea de calcul a componentei judeţene, recurenta a mai susţinut şi că, "dat fiind temeiul contractual al răspunderii civile, în mod greşit s-a apreciat că metodele de calcul (...) au putut fi însuşite (...) prin HCL nr. 45/2019, respectiv HCL nr. 81/2019".

Nici această critică nu poate fi primită.

Contrar afirmaţiilor recurentei, se constată că, tocmai în legătură cu prevederile contractului de asociere, prin acte administrative proprii, recurenta a aprobat, prin HCL nr. 45/27.06.2019, Regulamentul de instituire şi administrare a taxei speciale de salubrizare în judeţul Mureş (care cuprinde procedura şi modalitatea de calcul a taxei), respectiv a adoptat, prin HCL nr. 81/23.12.2019, valoarea taxei speciale de salubrizare pentru anul 2020, în oraşul Sărmaşu, neputându-se prevala de necunoaşterea acestor împrejurări, care îi sunt pe deplin opozabile.

Astfel, în chiar partea introductivă a ambelor hotărâri de consiliu local arătate se face referire, în mod expres, la prevederile art. 17 din contractul de asociere, ca reprezentând unul dintre temeiurile în baza cărora au fost adoptate respectivele acte administrative.

Drept urmare, este lipsit de relevanţă aspectul că părţile nu au mai înţeles să încheie acte adiţionale la contractul de asociere, cât timp, în considerarea calităţii speciale a acestora, au înţeles să utilizeze alte mijloace legale, cu aceeaşi finalitate juridică în planul obligaţiilor decurgând din acordul de asociere, în legătură cu stabilirea cuantumului taxei aferente serviciului public în discuţie.

- În legătură cu prevederile art. 17 din contractul de asociere, recurenta invocă faptul că în mod greşit a reţinut instanţa de apel că aceasta nu şi-ar fi respectat obligaţia care îi revenea în temeiul prevederilor contractuale referite, de a încasa şi vira componenta judeţeană a taxei de salubritate pentru anul 2020 şi că nu ar fi contestat respectiva valoare, în condiţiile în care în sentinţa primei instanţe s-a reţinut contrariul.

Critica formulată este nefondată.

Ordinea juridică impune ca statuările din cuprinsul unei hotărâri judecătoreşti pronunţate de o instanţă de control judiciar să prevaleze în raport cu cele din hotărârea instanţei inferioare, iar nu invers.

Cum, în exercitarea controlului judiciar devolutiv, curtea de apel a cercetat atât pretenţia dedusă judecăţii, cât şi apărările formulate, ale căror consecinţe juridice au fost clarificate în urma noii examinări jurisdicţionale, apare ca lipsită de relevanţă reţinerea iniţială a tribunalului, aceasta neputând fi opusă, în mod valabil, celor statuate de către instanţa superioară.

- Printr-o altă critică, recurenta înţelege să conteste inclusiv numărul beneficiarilor serviciilor de salubritate în raport cu care este calculată taxa de salubrizare şi implicit, prin aceasta, componenta judeţeană.

Astfel, recurenta susţine că în mod greşit a fost reţinut, de către instanţa de apel, numărul de locuitori indicat în cuprinsul adresei nr. x/07.04.2022 a A..

Înalta Curte constată că aceste critici, care vizează modalitatea de administrare a probatoriului, nu se circumscriu motivelor de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Cum în recurs nu se pot reevalua probele administrate, pretinsa eroare a instanţei de apel în legătură cu observarea conţinutului respectivului înscris nu poate fi examinată de către instanţa de recurs, întrucât aceasta ar presupune, în mod direct, o reapreciere asupra probatoriului administrat în cauză.

Subsecvent aceleiaşi critici, recurenta mai arată şi că "taxele nu stabilesc în funcţie de numărul de locuitori, ci se stabilesc exclusiv în sarcina celor care beneficiază efectiv de servicii de salubrizare, sumele care urmează a fi virate Consiliului Judeţean provenind din sumele încasate de la persoanele care au rol fiscal".

Înalta Curte reţine că serviciul de salubritate este un serviciu public, comunitar, beneficiarii fiind, în acord cu definiţia legală a noţiunii de "utilizatori", potrivit prevederilor art. 2 alin. (4) pct. 13 din Legea serviciului de salubrizare a localităţilor nr. 101/2006, utilizatori casnici, persoane fizice şi asociaţii de proprietari/locatari, precum şi utilizatori non-casnici, persoane juridice, altele decât asociaţiile de proprietari, beneficiari ai serviciului de salubrizare.

Reiese, aşadar, că definiţia legală a "utilizatorilor" nu condiţionează calitatea beneficiarilor de existenţa unui domiciliu/unei reşedinţe pe raza unităţii administrativ-teritoriale, cum în mod eronat susţine recurenta.

Astfel, beneficiarii au obligaţia să achite, la termenele stabilite, contravaloarea serviciilor furnizate/prestate care, în cauza pendinte, îmbracă forma unei taxe speciale de salubritate, care se colectează de către autoritatea locală.

Drept urmare, cum nu este exclus, de plano, ca unii beneficiarii să nu aibă deschis rol fiscal la unităţile administrativ-teritoriale, în mod corect a reţinut instanţa de apel că, în stabilirea componentei judeţene, este relevant numărul de persoane indicat în informaţiile furnizate de Institutul Naţional de Statistică, iar nu cel al persoanelor din evidenţele fiscale ale recurentei.

În legătură cu acest aspect, este şi faptul că, potrivit dispoziţiilor art. 35 alin. (2) din Legea nr. 101/2006, tarifele şi taxele de salubrizare, în cazul utilizatorilor casnici, se calculează şi se aprobă în RON/persoană/lună, iar nu de rezidenţi (persoane domiciliate/având reşedinţa în respectiva unitate administrativ-teritorială), cum în mod eronat afirmă recurenta.

Aşadar, contrar afimaţiilor recurentei, numărul de persoane, beneficiari ai serviciului de salubrizare, astfel cum a fost reţinut de către instanţa de apel, nu are caracter arbitrar, ci, dimpotrivă, este corect determinat ca efect al luării în considerare a informaţiilor Institutului Naţional de Statistică.

Cât priveşte susţinerea recurentei conform căreia numărul populaţiei poate fluctua, din moment ce inclusiv persoanele fizice având domiciliul/reşedinţa pe raza unităţii administrativ-teritoriale pot, din diferite motive, să nu locuiască efectiv la adresa indicată, se constată că acesta nu reprezintă o veritabilă critică de nelegalitate, ci un aspect de temeinicie, exclus cenzurii instanţei de recurs, conform precizărilor anterioare.

În egală măsură, nu poate fi reţinută nici critica recurentei conform căreia în mod greşit a fost avută în vedere, în stabilirea numărului de locuitori, de către instanţa de apel, HCL Sărmaşu nr. 16/2005 privind aprobarea statutului oraşului Sărmaşu, în condiţiile în care prevederile art. 4 şi art. 16 ale acestui act administrativ evidenţiază, ca ocupaţie de bază a locuitorilor, agricultura, aspect care, în opinia recurentei, ar fi în măsură să dovedească faptul că populaţia nu ar putea aparţine categoriei "urban".

Se observă că inclusiv prin această critică recurenta tinde la repunerea în discuţie a valorii probatorii recunoscute, în cauză, acestui înscris, aspect care nu poate fi examinat în prezenta fază procesuală, conform celor arătate.

- Printr-o altă critică, recurenta contestă cantitatea de 28,56 tone deşeuri/lună stabilită, la nivelul anului 2020, cu privire la consumatorii non-casnici, arătând că nu este cu putinţă ca aceasta să fi fost generată de către utilizatorii care îşi desfăşoară activitatea pe raza oraşului Sărmaşu.

În mod similar cu cele evocate anterior, se observă că, în argumentarea criticii formulate, recurenta se referă la faptul că intimaţii, cărora le revenea "sarcina probei", nu au dovedit acest aspect, dar şi că instanţa de apel a observat, în mod greşit, conţinutul unui înscris (adresa nr. x/2021 emisă de A.), aspecte care constituie critici de netemenicie a deciziei atacate, iar nu de nelegalitate.

Drept urmare, cât timp se invocă o greşită interpretare a probelor şi a reţinerii stării de fapt, acest aspect nu poate forma obiect de analiză în recurs.

În concluzie, cunoscând valoarea taxei, pe categorii de beneficiari, şi numărul de beneficiari, componenta judeţeană putea fi calculată, suma datorată având caracter cert, astfel că, dată fiind neexecutarea culpabilă a obligaţiilor asumate prin acordul de asociere, în mod corect a reţinut instanţa de apel întrunirea condiţiilor necesare atragerii răspunderii civile contractuale a recurentei.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Oraşul Sărmaşu împotriva deciziei nr. 783/A din 4 octombrie 2022 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Oraşul Sărmaşu împotriva deciziei nr. 783/A din 4 octombrie 2022 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 11 octombrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.