Municipality's appeal dismissed; legal assistance contract upheld as valid despite alleged consent and budget duration defects

Şedinţa publică din data de 11 octombrie 2023

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, secţia civilă la data de 31.05.2021, reclamanta Comuna Jilava, prin Primar, a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul A., să se constate nulitatea absolută a contractului de asistenţă juridică nr. x/11.07.2016, să se dispună restituirea sumelor achitate în temeiul acestuia, respectiv suma de 225.234,40 RON, reprezentând despăgubire denunţare unilaterală şi penalităţi de întârziere, şi suma de 280.000 RON, onorariu achitat în perioada 11.07.2016-03.04.2019.

În drept, a fost invocate dispoziţiile art. 14, art. 1235, art. 1236, art. 1238 alin. (2), art. 1169 C. civ., art. 121 alin. (1), art. 124, art. 127 alin. (3), art. 145, art. 147 din Statutul profesiei de avocat, precum şi celelalte prevederi legale menţionate în acţiune.

Prin întâmpinare, pârâtul a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, excepţia de netimbrare, excepţia prescripţiei dreptului material la actiune, iar în subsidiar, a solicitat respingerea acţiunii, ca nefondată.

2. Sentinţa Tribunalului Ilfov

Prin sentinţa nr. 548/23.02.2022, Tribunalul Ilfov, secţia civilă a respins acţiunea, ca neîntemeiată.

3. Decizia Curţii de Apel Bucureşti

Prin decizia nr. 1766A/24.11.2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul reclamantei împotriva sentinţei.

4. Calea de atac a recursului exercitată

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamanta Comuna Jilava, prin Primar, învederând următoarele:

I. Instanţa de apel a aplicat greşit prevederile art. 121 alin. (1), art. 122 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Statutul profesiei de avocat, întrucât contractul de asistenţă juridică este încheiat cu persoana fizică B. şi nu Comuna Jilava, prin reprezentant.

II. Instanţa de apel a aplicat greşit prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale şi ale Ordinului nr. 1792/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice privind angajarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor instituţiilor publice, precum şi organizarea, evidenţa şi raportarea angajamentelor bugetare şi legale şi ale Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, întrucât, prin stabilirea duratei contractului pentru o perioada de 5 ani, au fost încălcate prevederile legale citate.

Cu alte cuvinte, niciun contract, cu excepţia contractelor multianuale, nu se poate încheia pentru o perioadă mai mare decât anul bugetar.

III. Instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 121, art. 127, art. 147 din Statutul profesiei de avocat.

Prin inserarea clauzei referitoare la despăgubirea datorată în situaţia denunţării contractului fără motivaţie şi plata de penalităţi de întârziere raportate la această despăgubire au fost încălcate dispoziţiile legale anterior menţionate, întrucât contractul de asistenţă juridică nu a fost încheiat în scopul prestării de servicii juridice şi încasării de onorariu de către pârât, ci pentru a se crea posibilitatea pârâtului de a încasa despăgubiri şi penalităţi.

5. Apărări formulate în cauză

Prin întâmpinare, intimatul-pârât a invocat excepţia de nulitate a recursului pentru neîncadrarea criticilor formulate în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., întrucât motivele de recurs reprezintă o preluare identică a motivelor de apel, nu se raportează la considerentele instanţei de apel şi nu sunt prezentate argumente care să susţină motivul de recurs invocat pur formal.

Totodată, au mai fost invocate excepţia lipsei calităţii procesuale active, excepţia lipsei de interes în formularea prezentului recurs faţă de primul capăt de cerere al acţiunii, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune în raport de art. 2500 alin. (1) C. civ., întrucât cauzele invocate prin cererea introductivă de instanţă sunt posibile motive de nulitate relativă, iar nu de nulitate absolută, excepţia inadmisibilităţii acţiunii, întrucât are caracterul unei contestaţii la executare, prin care se invocă motive de nulitate absolută a titlului executoriu, respectiv contractul de asistenţă juridică.

În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Referitor la primul motiv de recurs, arată că acest contract a fost încheiat cu viceprimarul de la acel moment, B., şi a fost menţinut de viceprimarii ulteriori, dar mai ales de semnatarul cererii de chemare în judecată, domnul primar C..

Intimatul a fost împuternicit să reprezinte reclamanta pentru depunerea de plângeri penale la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cornetu, să participe la adunarea creditorilor pentru D., în calitate de reprezentant al reclamantei, la Braşov, să reprezinte reclamanta în peste 200 de dosare la Judecătoria Cornetu, Tribunalul Ilfov, Curtea de Apel Bucureşti, să facă parte din Comisia pentru inventarierea bunurilor din domeniul public şi privat al Comunei Jilava, să vizeze circa 650 de contracte de achiziţie, de prestări servicii, de închiriere a bunurilor Primăriei Jilava, precum şi să efectueze alte servicii juridice calificate.

Referitor la al doilea motiv de recurs, arată că textele legale invocate se referă la veniturile şi cheltuielile bugetare ale unităţii administrativ-teritoriale, care sunt aprobate prin lege pe un an, conform bugetului propus spre aprobare Consiliului Local, însă nu au nicio legătură cu termenul contractului, care trebuie să fie, în opinia reclamantei, de maxim un an, în conditiile în care există foarte multe contracte încheiate cu furnizori de servicii care sunt încheiate pe perioade de minim 2 ani (contracte de telefonie mobilă) sau, chiar aşa cum reclamanta cunoaşte, că a încheiat şi contracte de asistenţă juridică cu avocaţi pentru perioade mai mari de 1 an.

Referitor la al treilea motiv de recurs, arată că această clauză a fost solicitată de către reclamantă la momentul încheierii contractului, menţinută de către cei doi viceprimari care au fost în funcţie în perioada 2016-2017 şi de către semnatarul cererii de chemare în judecată.

Susţinerea potrivit căreia legea interzice perceperea penalităţilor de întârziere pentru neplata onorariului la termen este trunchiată şi prezentată în mod incorect, datorită faptului că, în contract, sunt prevăzute penalităţi pentru neplata despăgubirii la termen, pentru denunţarea unilaterală a contractului şi nu pentru neplata la termen a onorariului, în conditiile în care, pe parcursul derulării contractului de asistenţă juridică, au existat numeroase momente în care au existat întârzieri la plata onorariului lunar, dar niciodată nu au fost percepute penalităţi pentru aceste întârzieri.

Susţinerea potrivit căreia scopul încheierii contractului a fost acela de a încasa despăgubiri şi penalităţi este calomnioasă şi defăimătoare la adresa intimatului, este falsă, întrucât acesta a executat cu bună-credinţă contractul de asistenţă juridică timp de trei ani.

Recurenta a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepţiei de nulitate, respingerea excepţiilor invocate prin actul procedural şi admiterea recursului, astfel cum a fost formulat şi motivat.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând criticile deduse judecăţii, Înalta Curte urmează să constate că acestea sunt încadrabile în motivul de nelegalitate invocat şi astfel, excepţia nulităţii recursului nu poate fi primită. Criticile au însă caracter nefondat, potrivit considerentelor ce vor fi arătate.

- Printr-o primă critică, subsumată motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta invocă încălcarea, de către instanţa de apel, a prevederilor art. 121 şi art. 122 din Statutul profesiei de avocat, ca urmare a faptului că "UAT comuna Jilava nu este clientul cu care a contractat intimatul, ci B., ce avea la acel moment calitatea de viceprimar al comunei", cu consecinţa lipsei consimţământului recurentei la încheierea actului juridic.

Se observă că, potrivit cadrului factual reţinut de prima instanţă şi menţinut, ca atare, de către instanţa de apel, în data de 11.07.2016, a fost încheiat între Cabinet de Avocat A., prin avocat A., şi Comuna Jilava, prin B. (viceprimar), contractul de asistenţă juridică seria x, nr. x, având ca obiect prestarea de servicii de asistenţă/consultanţă juridică.

În analiza susţinerilor deduse judecăţii în legătură cu aceleaşi aspecte cu cele care constituie obiectul prezentei critici de nelegalitate, prima instanţă a statuat în mod judicios în sensul că, în ipoteza în care ar acorda valenţă juridică argumentului recurentei, respectiv că aceasta nu ar fi parte a contractului, nu ar putea fi justificată calitatea procesuală activă a acesteia în litigiul pendinte.

A mai reţinut prima instanţă, ca efect al administrării probatoriului, şi faptul că intimatul a prestat serviciile juridice, obiect al contractului, în folosul recurentei, iar, din faptul plăţilor efectuate în schimbul acestora, rezultă însuşirea contractului de către aceasta, aspect conturat, inclusiv, de semnarea proceselor-verbale de recepţie privind serviciile prestate.

Cum în recurs nu se pot reevalua probele administrate, criticile care tind la modificarea deciziei atacate, ca urmare a unei reaprecieri a probelor, nu pot fi primite.

Or, chestiunea privitoare la faptul că semnatarul contractului de asistenţă juridică, viceprimarul de la acea dată al comunei, B., a acţionat, în realitate, în calitate de reprezentant al unităţii administrativ-teritoriale, iar nu în nume propriu (cum susţine recurenta), a fost examinată, de către instanţele fondului, exclusiv pe baza probatoriului administrat şi care a rămas câştigat cauzei, motiv pentru care, la acest moment procesual, nu este posibilă invalidarea reţinerilor instanţelor de fond.

Suplimentar celor evocate anterior, se observă, inclusiv, că, dată fiind modalitatea în care a fost dedusă, spre soluţionare (fără a reliefa critici concrete privitoare la judecata realizată de către instanţa de apel în legătură cu aspectele semnalate), prezenta critică nu constituie un aspect de nelegalitate al deciziei atacate.

În acest sens, simpla susţinere a recurentei conform căreia "Curtea de Apel, în mod greşit, nu reţine nevalabilitatea contractului prevăzută de art. 122 alin. (2) pentru lipsa menţiunilor prevăzute de art. 122 alin. (1) lit. b) din Statutul profesiei de avocat" nu poate constitui o veritabilă critică de nelegalitate la adresa hotărârii pronunţate în apel, prin raportare la soluţia şi la argumentele arătate de instanţa de prim control judiciar în fundamentarea acesteia, care să permită instanţei de recurs să exercite un control judiciar efectiv al deciziei atacate, în această privinţă, în condiţiile în care aceasta omite să argumenteze (suplimentar faptului că "UAT comuna Jilava este clientul cu care a contractat intimatul") modul în care au fost nesocotite respectivele prevederi legale.

Drept urmare, cea dintâi critică a recurentei nu poate fi primită atât pentru că tinde la punerea în discuţie a unor aspecte de evaluare a probatoriului administrat în faţa instanţelor de fond, dar şi pentru lipsa unor critici concrete de nelegalitate.

- Privitor la susţinerea recurentei referitoare la interpretarea greşită, de către instanţa de apel, a dispoziţiilor art. 11 din Legea nr. 273/2006, ale Ordinului nr. 1792/2002, precum şi a art. 11 din Legea nr. 500/2002, prin aceea că "prin stabilirea duratei contractului pentru o perioadă de 5 ani s-au încălcat prevederile legale citate", Înalta Curte constată, de asemenea, caracterul nefondat al acesteia.

Contrar afirmaţiilor recurentei, Înalta Curte constată că în mod judicios a reţinut instanţa de prim control judiciar faptul că stabilirea duratei de 5 ani în contractul de asistenţă juridică este permisă de lege.

Se observă că aspectele semnalate, privitoare la execuţia bugetară, nu influenţează valabilitatea actului juridic, cum în mod corect reţine şi curtea de apel.

Astfel, faptul că veniturile şi cheltuielile bugetare sunt aprobate, în condiţiile legii, pentru o perioadă de un an nu reprezintă un element aflat în legătură cu condiţiile esenţiale pentru validitatea unui contract, astfel cum sunt stabilite de prevederile art. 1179 C. civ. (respectiv: capacitatea de a contracta, consimţământul părţilor, un obiect determinat şi licit, o cauză licită şi morală, respectiv, după caz, forma contractului - a căror existenţă este cercetată prin raportare la data încheierii contractului), ci constituie exclusiv un element privitor la executarea contractului de asistenţă juridică.

Drept urmare, fără a contesta posibilitatea îndeplinirii obiectului contractului pentru o durată de un an, sens în care precizează că actul juridic în discuţie "putea fi încheiat până la sfărşitul anului" şi astfel, că obiectul acestuia putea fi realizat pentru respectiva perioadă, recurenta se rezumă la a contesta, în realitate, faptul că durata pentru care a fost încheiat acesta excede termenului de un an, la care face referire.

Cum, însă, aceste critici nu au în vedere nesocotirea unei condiţii de fond/de formă a actului juridic concomitent cu încheierea acestuia (din moment ce privesc strict executarea acestuia ulterior primului an contractual), ci exclusiv elemente care vizează angajarea cheltuielilor bugetare, ele nu pot constitui un motiv de nulitate a convenţiei încheiate de părţi.

Astfel, prevederea unei durate a contractului mai mari de un an produce efecte doar pe tărâmul executării acestuia întrucât, în lipsa previzionării şi bugetării cheltuielilor pe întreaga durată în discuţie, recurenta s-ar fi putut afla în imposibilitate de a îşi executa propriile obligaţii ce decurg din convenţie (în lipsa existenţei unor fonduri cu această destinaţie), ipoteză nerelevantă, însă, în ceea ce priveşte posibila incidenţă a sancţiunii nulităţii pentru nerespectarea condiţiilor pentru validitatea actului juridic.

În acest sens, este şi reţinerea instanţei de apel, care, în urma interpretării convenţiei, a concluzionat în sensul că prevederea contractuală de la art. 1 pct. 1 din contractul de asistenţă juridică, în conformitate cu care respectivul contract se încheie pe o perioadă de 5 ani, nu are semnificaţia plăţii anticipate a onorariilor, aspect care, în conformitate cu precizările date, nu poate primi o altă dezlegare în recurs.

Mai mult, se observă că, prin invocarea nerespectării normelor de disciplină financiară (aspect cu implicaţii în privinţa executării contractului, după cum a fost arătat), care o vizau în mod exclusiv în calitatea sa de instituţie publică (prezumându-se cunoaşterea lor, conform principiului nemo censetur legem ignorare), recurenta nu face altceva decât să îşi invoce propria culpă în demersul său, prin care urmăreşte să se exonereze de obligaţiile asumate.

Or, acest lucru contravine principiului nemo auditur propriam turpitudinem allegans, potrivit căruia nimănui nu îi este îngăduit să se prevaleze de propria incorectitudine pentru a obţine protecţia judiciară a unui drept, critica formulată neputând fi primită inclusiv din acest considerent.

- Un alt argument al recurentei se referă la aplicarea greşită, de către instanţa de apel, a prevederilor art. 121, art. 127 şi art. 147 din Statutul profesiei de avocat, prin aceea că a reţinut că aplicarea de penalităţi nu este prohibită de normele de drept enumerate.

Contrar susţinerilor recurentei, Înalta Curte constată că dispoziţiile din Statutul profesiei de avocat nu interzic stabilirea, de către părţi, a unei prestaţii în schimbul denunţării contractului.

Astfel, în conformitate cu prevederile art. 1276 alin. (3) C. civ., dacă s-a stipulat o prestaţie în schimbul denunţării, aceasta produce efecte numai atunci când prestaţia este executată.

Aplicabilitatea acestei dispoziţii legale (stabilite printr-o lege organică) nu este înlăturată de dispoziţiile Statutului profesiei de avocat (norme juridice având o forţă juridică inferioară legii), care oricum, contrar afirmaţiilor recurentei, au un obiect distinct de reglementare.

Astfel, se observă că prevederile art. 121 din Statutul profesiei de avocat reglementează, cu titlu general, aspecte privitoare la forma contractului de asistenţă juridică, în timp ce art. 127 din acelaşi act normativ se referă la elementele în funcţie de care se stabileşte onorariul avocatului.

Totodată, art. 147 din statut doar enunţă posibilitatea denunţării unilaterale a contractului de către client, respectiv de către avocat, fără, însă, a reglementa şi aspecte privitoare la stabilirea, de către părţi, a unei prestaţii în schimbul denunţării contractului.

Cât priveşte susţinerea recurentei în sensul că "prevederea unei clauze penale (...) ce operează doar în favoarea prestatorului de servicii poate reprezenta un dezechilibru contractual", aceasta nu se verifică, din moment ce obligaţia de achitare a penalităţii în cazul denunţării unilaterale a contractului a fost stabilită în sarcina ambelor părţi, fiind menţionat în mod expres la art. 1 pct. 2 din contract că "partea care va denunţa datorează celeilalte părţi o despăgubire de 150.000 RON."

Nici susţinerile în sensul că dispoziţiile Legii nr. 51/1995 şi ale Statutului profesiei de avocat interzic perceperea de penalităţi pentru denunţarea contractului nu pot fi primite.

Contrar celor afirmate, se observă că actele normative la care face referire recurenta nu interzic stabilirea plăţii de penalităţi de întârziere, fie pentru achitarea cu întârziere a onorariului avocaţial datorat, fie pentru neachitarea la scadenţă a penalităţii stabilite în vederea denunţării unilaterale a contractului.

Edificatoare în acest sens sunt considerentele Deciziei nr. 71/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, care, deşi a respins respectiva sesizare, pentru neîntrunirea condiţiilor cumulative de admisibilitate referitoare la caracterul real, serios, dificil şi la noutatea chestiunii deduse spre soluţionare, a statuat următoarele aspecte relevante în soluţionarea prezentei pricini: diferenţele pe care instanţele le realizează între tipurile de creanţe de recuperat înscrise în unul şi acelaşi act juridic - contractul de asistenţă juridică - sunt explicate prin conţinutul art. 124 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat (ce constituie norme de reglementare cu valoare juridică inferioară legii), care se referă la valoarea de titlu executoriu a contractului de asistenţă juridică în privinţa restanţelor din onorariu şi a altor cheltuieli efectuate de avocat în interesul clientului, fără menţionarea şi a categoriei accesoriilor constând în penalităţile de întârziere (par. 63).

Or, separat de faptul că penalităţile prevăzute în contractul de asistenţă juridică pentru plata cu întârziere a onorariului avocaţial au regimul creanţelor accesorii, fiind guvernate de principiul accessorium sequitur principale, trebuie observat că nu există nicio justificare de a pretinde rămânerea lor în afara acestui ratio legis, ele însele fiind prevăzute în scopul securizării şi al constrângerii (prin presiunea pe care o generează asupra debitorului) plăţii la termen a onorariului cuvenit din activitatea specifică (par. 65).

În egală măsură, se constată şi că penalităţile de întârziere sunt permise a fi cumulate cu suma stabilită în schimbul denunţării unilaterale a contractului.

Astfel, în conformitate cu prevederile art. 1535 alin. (1) C. civ., în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadenţă, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadenţă până în momentul plăţii, în cuantumul convenit de părţi sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plăţii ar fi mai mic.

Cum părţile au stabilit, la art. 5 din contract, o penalitate de întârziere în cuantum de 1% pe zi de întârziere în cazul neplăţii sumei de 150.000 RON în termen de 10 zile de la data denunţării unilaterale a contractului (în acord cu prevederile art. 1535 alin. (1) C. civ., precitate), iar legea nu interzice cumulul acesteia cu suma stabilită în condiţiile art. 1276 alin. (3) C. civ., în mod judicios a reţinut instanţa de apel că neplata la termenul stabilit a despăgubirii poate fi sancţionată cu penalităţile de întârziere convenite.

- Printr-o ultimă critică, recurenta arată că actul juridic a cărui nulitate o solicită "nu a fost încheiat în scopul prestării de servicii juridice şi încasării de onorariu de către pârât, ci pentru a se crea o posibilitate pârâtului de a încasa despăgubiri şi penalităţi".

Critica nu poate fi primită, întrucât reprezintă o simplă reiterare ad litteram a susţinerii în acelaşi sens din cuprinsul memoriului de apel, nefiind posibil a fi realizat controlul judiciar al deciziei atacate de către instanţa de recurs.

În acest sens, instanţa de apel a reţinut faptul că recurenta nu a dedus judecăţii o cerere prin care să se susţină existenţa unei conivenţe frauduloase între viceprimar, reprezentant al unităţii administrativ-teritoriale, şi avocat, care să aibă ca scop prejudicierea comunei, fiind lipsită de relevanţă suma datorată de comună ca urmare a denunţării unilaterale a contractului.

Or, Înalta Curte constată că recurenta ar fi trebuit să indice punctual în ce au constat greşelile de judecată săvârşite de instanţa de apel în legătură cu dezlegarea dată aspectului privitor la pretinsa cauză ilicită a contractului, iar nu doar să fie reluate apărările invocate în cadrul apelului.

Cum recurenta nu a procedat în această manieră, critica nu poate fi dedusă spre examinare instanţei de recurs.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Comuna Jilava, prin Primar, împotriva deciziei nr. 1766A/2022 din 24 noiembrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Comuna Jilava, prin Primar, împotriva deciziei nr. 1766A/2022 din 24 noiembrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 11 octombrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.