Loan recovery appeal annulled for lack of stamp tax and withdrawal of reciprocal appeals

Şedinţa publică din data de 28 septembrie 2023

Deliberând, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, sub nr. x/2018, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul B., pentru obligarea acestuia la plata sumei de 462.038,3 euro (echivalentul a 2.152.590,26 RON), a dobânzii legale penalizatoare aferente acestor sume, calculate de la data introducerii acţiunii şi până la data plăţii efective.

Prin sentinţa civilă nr. 133 din 28 ianuarie 2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Bucureşti şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Ilfov.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 2547 din 28 septembrie 2020, Tribunalul Ilfov, secţia Civilă, a admis în parte acţiunea reclamantului A., obligând pe pârâtul B. la plata către reclamant a sumei de 178.252 euro, în echivalent RON la data efectuării plăţii.

A fost respins capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata dobânzilor legale, ca neîntemeiat.

Au fost respinse excepţiile netimbrării cererii şi cea a prescripţiei dreptului material la acţiune invocate de pârât, ca neîntemeiate, şi a fost obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 9.695 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

3. Decizia pronunţată în apel

Prin decizia nr. 686A din 04 mai 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis apelurile declarate de reclamantul A. şi de pârâtul B..

A schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 148.252 euro, în echivalent RON la data plăţii efective, precum şi dobânda legală aferentă acestei sume, de la data introducerii acţiunii şi până la data plăţii efective.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii au declarat recurs principal atât reclamantul A., cât şi pârâtul B.. De asemenea, odată cu formularea întâmpinării la recursul pârâtului, reclamantul A. a declarat recurs incident.

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia I civilă în data de 26 ianuarie 2023 şi a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 10.

4.1. Recursul principal declarat de recurentul-reclamant A.

În susţinerea cererii de recurs, întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamantul A. a arătat că instanţa de apel, deşi era obligată să răspundă expres la criticile invocate prin cererea de apel, nu a procedat în acest fel, ci a dat o argumentaţie globală, prin referire la motivarea făcută cu privire la motivele de apel invocate de către apelantul pârât.

A învederat recurentul că instanţa de apel a valorificat doar comunicările pe C. între reclamant şi pârât, nevalorificând probele cu înregistrări audio, despre care a reţinut că sunt obţinute legal, deşi înregistrările au fost făcute într-un spaţiu public.

In susţinerea afirmaţiilor făcute, recurentul a făcut trimitere la dispoziţiile art. 255 C. proc. civ., precum şi la minuta întâlnirii preşedinţilor secţiilor pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, care la pag 19-20 menţionează că, din perspectiva Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, admisibilitatea unei probe cu înregistrarea audio implică nu numai stabilirea caracterului legal sau ilegal al obţinerii acesteia, dar şi dacă ingerinţa în respectarea dreptului la viaţa privată a condus la încălcarea art. 8 al Convenţiei. În acest sens, trebuie să se analizeze coroborat dacă atingerea este "în conformitate cu legea", dacă aceasta a urmărit unul sau mai multe scopuri legitime definite în paragraful al doilea al articolului menţionat, şi dacă a fost "necesară într-o societate democratică" pentru atingerea acestor obiective. Nu în ultimul rând, în sarcina instanţelor naţionale este prioritară respectarea garanţiilor de echitate a procedurii jurisdicţionale.

În consecinţă, instanţa trebuie să verifice dacă procedura, în ansamblu, inclusiv modul în care au fost obţinute probele, a fost corectă. Pentru a determina dacă procedura, în ansamblul ei, a fost corectă, trebuie să se ţină seama de respectarea dreptului la apărare, trebuind, deci, să examineze dacă reclamantul a avut posibilitatea de a contesta autenticitatea probelor şi de a se opune folosirii acestora. In plus, calitatea dovezilor trebuie să fie luată în considerare, inclusiv dacă împrejurările în care au fost obţinute pun la îndoială fiabilitatea sau acurateţea acestora.

În fine, recurentul a mai susţinut că instanţa de apel, în mod greşit şi cu încălcarea dispoziţiilor legale, a procedat la înlăturarea declaraţiei martorei audiată în prezenta cauza, invocând o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 309 C. proc. civ.

4.2. Recursul principal declarat de recurentul-pârât B.

În dezvoltarea primului motiv de recurs, subsumat pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurentul-pârât a susţinut că raţionamentul instanţei de apel a plecat de la premisa inexactă în acord cu care raporturile dintre părţi ar fi specifice unui contract de împrumut, făcând o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 1166, art. 1179, art. 1182, art. 1186, art. 1187 şi art. 1188 C. civ.

Toate aceste dispoziţii de drept material au fost aplicate în mod greşit de către instanţa de apel în condiţiile în care, în speţa de faţă, nu a avut loc niciodată acordul de voinţă al părţilor în sensul încheierii unui contract de împrumut.

În acest sens, a subliniat că nu numai că recurentul-pârât nu şi-a manifestat niciodată voinţa în sensul de a-şi asuma vreo obligaţie specifică unui contract de împrumut, dar nu a avut loc niciodată nici întâlnirea voinţelor celor două părţi din speţa dedusă judecaţii, neexistând nici ofertă de a contracta, nici o acceptare a acesteia. Astfel, una dintre condiţiile esenţiale care ar fi putut da naştere la obligaţii în sarcina părţilor, respectiv acordul de voinţă, lipseşte.

În continuare, cu referire la probele valorificate de instanţa de apel, recurentul-pârât a arătat că, opus celor reţinute de curtea de apel în sensul că listarea conversaţiilor C. purtate în limba engleză (n.n. fiind ataşate traduceri) nu ar fi fost contestată de părţi, în cuprinsul întâmpinării formulate în faţa primei instanţe a arătat, în mod expres, că nu poate fi avută în vedere corespondenţa electronică pretins purtată între părţi, întrucât înregistrarea conversaţiilor C. s-a făcut cu încălcarea legii şi a bunelor moravuri.

O altă încălcare evidentă a dispoziţiilor legale, respectiv ale art. 329 C. proc. civ. constă în reţinerea instanţei de apel potrivit căreia "(...) acest început de dovadă (n.n. convorbirile C.) se coroborează cu dovezile de tradiţiune deja evocate (n.n. extrasele de cont) ca şi cu prezumţiile care pot fi trase din coroborarea acestora".

Or, în speţa de faţă, dovada cu martori în mod evident nu poate fi primită, valoarea obiectului pricinii fiind mai mare de 250 de RON, astfel încât instanţa de apel şi-a fundamentat soluţia pe un text de lege prohibit la aplicare în mod expres.

Printr-un alt motiv de recurs, recurentul-pârât a invocat aplicarea greşită a normelor de drept material care reglementează prescripţia extinctivă a dreptului la acţiune (art. 2.500 - 2531 C. civ.).

În motivarea respingerii excepţiei prescripţiei, instanţa de apel a arătat faptul că prescripţia dreptului la acţiune nu ar curge de la data împrumutului, ci fie de la termenul prevăzut în contract, fie de la termenul stabilit pe cale judecătorească în condiţiile art. 2162 C. civ.. Or, în cauza de faţă, dat fiind faptul că termenul de restituire nu a fost stabilit nici contractual, dar nici pe cale judecătorească, instanţa de apel a conchis că prescripţia acţiunii în restituire nu ar fi curs anterior sesizării instanţei de judecată, declarând astfel imprescriptibilă acţiunea în restituirea împrumutului, în cazul în care perioada de timp pentru care a fost acordat împrumutul nu a fost stabilită convenţional.

Faptul că, în realitate, acţiunea în restituirea împrumutului nu este imprescriptibilă, precum şi faptul că, în situaţia unui împrumut a cărui termen de restituire nu a fost stabilit nici convenţional, nici pe cale judecătorească, termenul de prescripţie începe să curgă de la data acordării împrumutului, a fost stabilit, cu autoritate de lucru judecat, în practica instanţei supreme, sens în care face trimitere la decizia nr. 2004/2016 pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.

Ca atare, se susţine că recurentul-reclamant avea la îndemână o acţiune prin care putea să solicite instanţei să stabilească un termen de restituire, doar că această acţiune nu este imprescriptibilă, ci trebuia formulată în trei ani de la data încheierii contractului, după care ar fi avut o acţiune în restituire, prescriptibilă în trei ani de la data la care se fixase termenul de restituire.

Referitor la obligarea recurentului-pârât la plata dobânzii legale, acesta a susţinut că soluţia instanţei de apel este pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 2503 alin. (1) C. civ., considerând că, în condiţiile în care dreptul la acţiune în ceea ce priveşte debitul principal s-a prescris, este prescris şi dreptul de a solicita dobânda legală.

Prin ultimul motiv de recurs, subsumat pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurentul-pârât a învederat că decizia curţii de apel cuprinde motive contradictorii, reţinându-se, pe de o parte, că acesta ar fi recunoscut, prin întâmpinarea formulată în faţa primei instanţe, primirea sumei de bani de la reclamant iar, pe de altă parte, că, nefiind o veritabilă recunoaştere, această susţinere nu poate fi scindată prin raportare la dispoziţiile, art. 349 alin. (2) C. proc. civ.. Pe de altă parte, în alineatul imediat următor, instanţa de apel a procedat tocmai la scindarea susţinerilor sale atunci când a statuat în sensul că: "Totuşi, privită în sine, recunoaşterea tradiţiunii materiale a sumei de bani poate fi reţinută şi fără a scinda mărturisirea judiciară calificată, căci această remitere rezultă din extrasele de cont depuse la dosarul cauzei".

Concluzionând, recurentul-pârât a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a deciziei atacate în sensul admiterii excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune şi înlăturarea dispoziţiei de obligare a acestuia la plata sumei de 148.252 euro, precum şi a dobânzii legale aferente acestei sume, de la data introducerii acţiunii şi până la data plăţii efective.

4.3. Recursul incident declarat de recurentul-reclamant A.

Prin cererea de recurs incident, recurentul-reclamant a dezvoltat aceleaşi motive de recurs ca în memoriul de recurs principal.

5. Apărările formulate în cauză

În data de 08 martie 2023, recurentul-pârât a formulat întâmpinare la recursul principal declarat de recurentul-reclamant, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În 13 martie 2023, recurentul-reclamant a formulat întâmpinare la recursul principal declarat de recurentul-pârât, prin care a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

Totodată, în data de 31 martie 2023, ambii recurenţi au formulat cerere de renunţare la judecata recursurilor declarate în cauză, ataşând tranzacţia încheiată între părţi, la data de 14 martie 2023.

6. Procedura de filtru

Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor.

Prin raport, s-a reţinut că, în opinia raportorului, părţile au deschisă calea de atac a recursului, recursurile sunt formulate în termenul legal şi îndeplinesc cerinţele de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), c), d) şi e) din C. proc. civ., sub sancţiunea nulităţii.

S-a mai reţinut că recursul declarat de recurentul-pârât este legal timbrat, în timp ce recurentul-reclamant nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru, precum şi că urmează ca instanţa să aprecieze asupra cererilor de renunţare la judecata recursurilor formulate de către ambii recurenţi.

În măsura în care se va trece peste cererile de renunţare la judecată, având în vedere prevederile art. 493 C. proc. civ., completul de filtru urmează să dispună asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor şi să aprecieze cu privire la încadrarea criticilor formulate de recurenţi în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere, cu prioritate, excepţia nulităţii recursului, invocată de recurentul-pârât B. prin întâmpinare.

Completul de filtru nr. 10, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., a dispus comunicarea către părţi, pentru ca acestea să depună puncte de vedere, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor a fost comunicat părţilor în 29 mai 2023.

Recurentul-reclamant a formulat punct de vedere la raport, prin care a solicitat să se ia act de cererile de renunţare depuse la dosar.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

II.1. Examinând recursul principal declarat de recurentul-reclamant A., în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în raport de excepţia netimbrării, invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară, faţă de dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 24 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, "(1) Recursul împotriva hotărârilor judecătoreşti se taxează cu 100 RON dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 – 7 din C. proc. civ.. (2) În cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, pentru cereri şi acţiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puţin de 100 RON; în aceeaşi ipoteză, pentru cererile neevaluabile în bani, cererea de recurs se taxează cu 100 RON."

De asemenea, art. 33 alin. (1) din acelaşi act normativ prevede că taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar pentru situaţia în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, alin. (2) al art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013 statuează în sensul că instanţa va pune în vedere reclamantului, în condiţiile art. 200 alin. (2) teza I C. proc. civ., obligaţia de a timbra cererea în cuantumul stabilit de aceasta şi de a transmite dovada achitării taxei în cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanţei.

În acelaşi timp, dispoziţiile art. 486 alin. (2) C. proc. civ. prevăd că la cererea de recurs se va ataşa dovada achitării taxei de timbru, conform legii. Lipsa menţiunilor prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi neîndeplinirea cerinţelor prevăzute de alin. (2) sunt sancţionate, potrivit alin. (3) al art. 486 C. proc. civ., cu nulitatea.

În speţă, prin adresa emisă de instanţă în data de 06 februarie 2023 şi comunicată în 10 februarie 2023 (potrivit procesului-verbal de înmânare de la fila x), recurentului-reclamant i s-a pus în vedere ca, în termen de 10 zile de la comunicare, să depună la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 9.116,54 RON, precum şi faptul că are posibilitatea de a formula, în condiţiile legii, cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, la aceeaşi instanţă, în termen de 3 zile de la comunicarea taxei datorate, conform art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013 sau cerere de acordare a facilităţilor la plata taxei judiciare de timbru, în termen de 5 zile de la primirea comunicării, potrivit dispoziţiilor art. 33 alin. (2) coroborat cu art. 42 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

Recurentul-reclamant nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru şi nici nu a formulat cerere de ajutor public judiciar, ori cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru.

Întrucât recurentul-reclamant nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantumul stabilit de către instanţă, în temeiul prevederilor art. 24 alin. (2) teza a II-a din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, coroborate cu art. 486 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este legal timbrat, astfel încât se impune sancţiunea anulării acestuia.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul declarat de reclamantul A..

II.2. Asupra cererilor de renunţare la judecata recursului principal declarat de recurentul-pârât B., respectiv a recursului incident declarat de recurentul-reclamant A., Înalta Curte reţine următoarele:

Ulterior depunerii cererilor de recurs, în data de 31 martie 2023, ambii recurenţi au formulat cerere de renunţare la judecata recursurilor declarate în cauză, ataşând tranzacţia încheiată între părţi, la data de 14 martie 2023.

Procesul civil este guvernat de principiul disponibilităţii, în conţinutul căruia intră şi dreptul părţilor de a face acte procedurale de dispoziţie cu privire la drepturile subiective deduse judecăţii sau la mijloacele procedurale prin care se pot recunoaşte ori stabili aceste drepturi.

În raport cu dispoziţiile art. 463 C. proc. civ., având în vedere poziţia exprimată, în proces, atât de către recurentul-pârât, cât şi de recurentul-reclamant, cu privire la căile de atac pe care le-au exercitat, Înalta Curte urmează să ia act de renunţarea reclamantului A. la judecata recursului incident precum şi de renunţarea pârâtului B. la judecarea recursului principal, ambele declarate împotriva deciziei nr. 686A din 04 mai 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2018.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul principal declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 686A din 04 mai 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2018.

Ia act de renunţarea reclamantului A. la judecata recursului incident precum şi de renunţarea pârâtului B. la judecarea recursului principal, ambele declarate împotriva deciziei nr. 686A din 04 mai 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2018.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 septembrie 2023.