Iași court holds exclusive jurisdiction over tax seizure challenge; Brașov court's jurisdiction rejected under Article 651(1).

Şedinţa publică din data de 28 septembrie 2023

Deliberând supra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Iaşi în data de 05.12.2022, sub numărul x/2022, contestatoarea A. a formulat contestaţie la executare împotriva procesului-verbal nr. x din 17.10.2022 de sechestru bunuri imobile, precum şi împotriva tuturor actelor care stau la baza dosarului de executare nr. x întocmit de ANAF Braşov.

În susţinerea cererii a arătat că este posesoarea unui cabinet de medicină dentară situat în Braşov, iar în perioada 2017-2021 a fost şi angajată ca medic stomatolog la Penitenciarul Codlea, dar că măsura întreprinsă de ANAF Braşov este abuzivă deoarece sumele pentru care s-au emis titlurile executorii nu au fost calculate raportat la declaraţiile sale de venit sau au fost calculate eronat.

Totodată, a învederat faptul că în perioada 2020-2021 a înregistrat pierderi fiscale, că are rate bancare şi diferite angajamente fiscale pe care nu le mai poate acoperi în integralitate deoarece, începând cu 26.07.2022, a fost eliberată din funcţie în mod abuziv de către conducerea Penitenciarului Codlea, măsură contestată în instanţă, şi că suma de 64.288 RON pentru care s-a întocmit de către ANAF Braşov documentaţia în baza căreia s-a solicitat sechestrul pentru bunuri imobile nu este calculată corect.

În drept, contestatoarea a invocat prevederile art. 260, art. 261 Codul de procedură fiscală.

Prin sentinţa civilă nr. 4246 din 20 aprilie 2023, Judecătoria Iaşi a admis excepţia necompetenţei teritoriale exclusive, excepţie invocată de instanţă din oficiu, şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Braşov.

În motivare, a reţinut incidenţa art. 260 alin. (4) Codul de procedură fiscală raportate la prevederile art. 651 alin. (1) şi art. 714 alin. (1) C. proc. civ., şi a constatat că debitoarea-contestatoare din prezenta cauză a avut reşedinţa, în perioada 29.08.2022-01.09.2021, în Mun. Braşov iar, începând cu data de 23.12.1967 domiciliul legal în Mun. Iaşi.

Astfel, reţinând faptul că în materie fiscală executarea silită începe odată cu comunicarea somaţiei, faţă de data emiterii acesteia, la 28.12.2016, când domiciliul fiscal al debitoarei se afla în Braşov, a apreciat că revine Judecătoriei Braşov competenţa de soluţionare a cauzei.

A arătat faptul că această soluţie se impune şi în virtutea principiului unicităţii instanţei de executare, astfel cum este prevăzut prin dispoziţiile art. 262 alin. (1) Codul de procedură fiscală, potrivit cărora "La judecarea contestaţiei instanţa citează şi organul de executare silită în a cărui rază teritorială se găsesc bunurile urmărite ori, în cazul executării prin poprire, îşi are sediul sau domiciliul terţul poprit", precum şi raportat la Decizia ÎCCJ - Secţiile Unite nr. XIV din 5 februarie 2007 publicată în Monitorul Oficial nr. 733 din 30 octombrie 2007 potrivit căreia "În aplicarea dispoziţiilor art. 169 alin. (4) din Codul de procedură fiscală (n.n. art. 260 alin. (4) din Noul Codul de procedură fiscală), republicat, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte: Judecătoria în circumscripţia căreia se face executarea este competentă să judece contestaţia, atât împotriva executării silite înseşi, a unui act sau măsuri de executare, a refuzului organelor de executare fiscală de a îndeplini un act de executare în condiţiile legii, cât şi împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanţă judecătorească sau de un alt organ jurisdicţional, dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege."

Învestită cu soluţionarea cauzei după declinare, Judecătoria Braşov, prin sentinţa civilă nr. 6254/27.06.2023, a admis excepţia necompetenţei teritoriale exclusive, invocată de instanţă din oficiu, şi a declinat soluţionarea cauzei către Judecătoria Iaşi. A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului.

Pentru a dispune astfel, instanţa a constatat aplicabilitatea în speţă a aceloraşi dispoziţii legale reţinute şi de către Judecătoria Iaşi, şi anume art. 260 alin. (4) Codul de procedură fiscală, art. 651 alin. (1) şi art. 714 alin. (1) C. proc. civ., însă a reţinut că la data sesizării organului de executare domiciliul legal al contestatoarei se afla în Iaşi.

Totodată, a reţinut că nu prezintă relevanţă nici situaţia în care debitoarea ar fi făcut dovada schimbării domiciliului fiscal, aceasta prezentând relevanţă doar pentru stabilirea competenţei materiale şi teritoriale a organului fiscal central, iar nu în ceea ce priveşte competenţa instanţei care urmează să judece contestaţia la executare.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispoziţiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată în data de 05 decembrie 2022, contestatoarea A., în contradictoriu cu intimata Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov, a solicitat anularea procesului-verbal nr. x din 17.10.2022 de sechestru bunuri imobile, precum şi a tuturor actelor care stau la baza dosarului de executare nr. x întocmit de ANAF Braşov.

Contestaţia la executare este de competenţa exclusivă a instanţei de executare, aşa cum rezultă din prevederile art. 714 alin. (1) şi art. 651 alin. (1) C. proc. civ., această din urmă normă stabilind că "Instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel...".

Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 622 alin. (2) C. proc. civ., "În cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligaţia sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, care începe odată cu sesizarea organului de executare, dacă prin lege specială nu se prevede altfel".

Potrivit dispoziţiilor art. 230 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală executarea silită începe prin comunicarea somaţiei.

Înalta Curte constată că, în cauză, procedura executării silite a început la data de 28.12.2016, odată cu emiterea somaţiei nr. x de către intimata Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov.

Aşa cum a reieşit din verificarea D.E.P.A.B.D. realizată la data de 21.03.2023, domiciliul debitorarei A. figurează înregistrat în Municipiul Iaşi, încă de la data 23.12.1967 şi până în prezent, la 28.12.2016 aceasta nefigurând nici măcar cu reşedinţa în Mun. Braşov.

Mai mult, chiar debitorarea-contestatoare a menţionat în cuprinsul cererii introductive că are domiciliul în Iaşi, str. x, situaţie care confirmă că această instanţă este competentă să soluţioneze contestaţia la executare ce face obiectul prezentului dosar. Adresa din Braşov a fost indicată de către contestatoare doar pentru comunicarea actelor de procedură, un astfel de domiciliu procesual neputând constitui criteriul de stabilire a instanţei de executare, faţă de rigorile stabilite prin art. 651 alin. (1) C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, în baza dispoziţiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi – secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 28 septembrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.