Court fee dismissal reversed; access to justice violation found and case remanded for retrial

Şedinţa publică din data de 28 septembrie 2023

Asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă în data de 23 noiembrie 2021, sub nr. x/2021, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, a solicitat instanţei să dispună recunoaşterea dreptului şi repararea urgentă a pagubei morale suferite de acesta; stabilirea expresă a nulităţii absolute a împroprietăririi ilegale a cumpărătorilor casei; stabilirea expresă a nulităţii absolute a intabulării doar parţiale a dreptului tatălui său în baza sentinţei; admiterea cererii de revendicare, liber de orice sarcină, şi drept consecinţă, anularea intabulării celor 180 mp în favoarea cumpărătorilor casei (teren cu care au fost nelegal împroprietăriţi cumpărătorii); restituirea în natură către reclamant a terenului de 180 mp în discuţie; predarea imobilului către reclamant în termen de 15 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii; radierea din cartea funciară a tuturor înscrierilor ilegalei înstrăinări a celor 180 mp a terenului în cauză; intabularea dreptului de proprietate asupra întregului teren de 378 mp ai imobilului în favoarea sa; punerea efectivă a acestuia în posesie; stabilirea nulităţii absolute a Dispoziţiei Primarului Municipiului Caransebeş nr. 147/10.02.2014; constatarea nulităţii absolute a tuturor actelor emise în cauză privitoare la imobil începând din anul 2014; stabilirea expresă a nesoluţionării legale şi definitive a notificării nr. x din 13.11.2001, formulată de tatăl reclamantului conform prevederilor obligatorii ale Legii nr. 10/2001; constatarea caracterului vădit ilicit al faptelor reprezentanţilor statului şi situaţiilor arătate în legătură cu terenul de 378 mp a imobilului din prezenta acţiune; obligarea pârâtului la plata de despăgubiri morale, până la data stabilită expres de instanţă conform celor solicitate de reclamant în acest sens, despăgubiri morale în sumă minimă şi simbolică de 7.000.000 RON, pentru prejudiciile morale şi materiale suferite de acesta; obligarea pârâtului la plata de penalităţi de întârziere în sumă de 1% din suma despăgubirilor acordate pentru fiecare zi de întârziere timp de 15 zile, după care, în eventualitatea neîndeplinirii în continuare a obligaţiilor dispuse, suma penalităţilor acordate alături de suma despăgubirilor morale să se stabilească la 3% din suma despăgubirilor datorate pentru fiecare zi de întârziere începând cu a 16-a zi până la data inclusivă a executării complete a tuturor aspectelor dispuse de către instanţa de judecată; obligarea pârâtului la plata contravalorii eventualelor impozite şi taxe care vor fi datorate bugetului de stat în urma încasării sumelor despăgubirilor morale dispuse de instanţă în favoarea reclamantului; obligarea pârâtului la acordarea de eventuale cheltuieli de judecată, conform celor solicitate şi dovedite la dosar.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti

Prin sentinţa civilă nr. 598 din 08 aprilie 2022, Tribunalul Bucureşti – secţia a V- Civilă a admis excepţia netimbrării şi a anulat cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., ca netimbrată.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti

Prin decizia nr. 1513 A din 25 octombrie 2022, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IV-a civilă a respins apelul declarat de apelantul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 598 din 08 aprilie 2022 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – secţia a V-a Civilă, ca nefondat.

4. Recursul declarat în cauză

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti a declarat recurs reclamantul A., solicitând admiterea căii de atac, anularea deciziei civile recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Bucureşti.

În motivarea cererii de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., arată că instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Susţine că acesta a introdus pe rolul Tribunalului Bucureşti acţiunea ce face obiectul prezentului dosar, arătând în cuprinsul acesteia că este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru, în conformitate cu prevederile art. 42 şi art. 43 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru şi art. 11 din O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă.

Menţionează că instanţa de fond nu a apreciat că solicitarea astfel formulată, redată în memoriul de recurs, reprezintă o veritabilă cerere de scutire de la plata taxei de timbru şi nu a exercitat un rol activ în vederea soluţionării cauzei, respectiv nu a aplicat procedura recalificării acestui petit, respingând acţiunea în totalitate, prin admiterea excepţiei netimbrării.

Or, a susţinut recurentul, atât timp cât legea prevede o procedură prin care cererea de acordare a facilităţilor la plata taxei judiciare de timbru se poate formula prin cererea de chemare în judecată şi soluţiona în cadrul aceluiaşi proces, a interpreta că cererea trebuia să fie formulată ca una independentă de acţiunea introductivă, pentru a putea fi considerată o veritabilă cerere de scutire de la plata taxei de timbru şi soluţionată de instanţă ca atare, se îndepărtează de la scopul avut în vedere de legiuitor.

Mai mult, în acord cu art. 22 alin. (4) C. proc. civ., în cazul în care instanţa considera că un capăt de cerere trebuie să formeze obiectul unui alt dosar de sine stătător, asociat dosarului principal, avea obligaţia să recalifice, să disjungă şi să aplice procedura legală de soluţionare.

Intimatul nu a depus întâmpinare.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat şi urmează a fi admis, pentru considerentele expuse în continuare.

Recursul reclamantului a fost întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., prin criticile concrete de nelegalitate invocându-se, în esenţă, încălcarea principiilor privind rolul activ al judecătorului şi dreptul la un proces echitabil, precum şi nesocotirea dispoziţiilor speciale înscrise în art. 42 şi art. 43 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru şi art. 11 din O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, în sensul în care sancţiunea anulării cererii introductive ca netimbrată a fost aplicată fără ca, în prealabil, să fi fost examinată solicitarea expresă de scutire de la plata taxei judiciare de timbru, formulată în cuprinsul cererii de chemare în judecată.

Criticile sunt fondate.

Preliminar, Înalta Curte are a observa că, validând sancţiunea aplicată de prima instanţă pentru netimbrarea cererii introductive, instanţa de prim control judiciar a argumentat, în esenţă, că reclamantul nu a învestit legal instanţa cu o veritabilă cerere de scutire de la plata taxei de timbru şi nici cu o cerere de reexaminare; simpla menţionare a scutirii, în răspunsul la adresa comunicată de instanţă (prin care s-a specificat expres faptul că partea poate formula atât cerere de ajutor public judiciar, cât şi cerere de reexaminare, în termenele prevăzute de lege), fără o referire la situaţia concretă şi fără a fi intitulată cerere de ajutor public judiciar sau cerere de reexaminare, nu îndrituieşte partea să invoce încălcarea unui drept procedural de către instanţă şi nici încălcarea rolului activ prevăzut de art. 22 din C. proc. civ.

Înalta Curte are în vedere că, netăgăduit, plata taxelor judiciare de timbru este o condiţie legală pentru începerea proceselor civile, iar obligaţia la plată anticipată a acestor taxe este justificată. Aşadar, regula este cea a timbrării acţiunilor în justiţie, excepţiile fiind posibile numai în măsura în care sunt stabilite de legiuitor.

În egală măsură, potrivit dispoziţiilor art. 90 alin. (1) din C. proc. civ., cel care nu este în stare să facă faţă cheltuielilor pe care le presupune declanşarea şi susţinerea unui proces civil, fără a primejdui propria sa întreţinere sau a familiei sale, poate beneficia de asistenţă judiciară, în condiţiile legii speciale privind ajutorul public judiciar.

De altfel, în jurisprudenţa constantă a instanţei de contencios constituţional, s-a statuat, cu valoare de principiu, că accesul la justiţie nu presupune gratuitatea actului de justiţie şi nici, implicit, realizarea unor drepturi pe cale judecătorească în mod gratuit. De asemenea, art. 21 din Constituţie nu instituie nicio interdicţie cu privire la taxele în justiţie, fiind legal şi normal ca justiţiabilii care trag un folos nemijlocit din activitatea desfăşurată de autorităţile judecătoreşti să contribuie la acoperirea cheltuielilor acestora.

În acelaşi sens este şi jurisprudenţa instanţei de contencios european al drepturilor omului, prin care s-a statuat că "dreptul la un tribunal" nu este absolut, putând fi subiectul unor limitări, atât timp cât nu este atinsă însăşi substanţa sa, iar obligaţia de a plăti în faţa instanţelor civile o taxă judiciară corespunzătoare cererilor formulate nu poate fi considerată o limitare a dreptului de acces la o instanţă sau o încălcare a dreptului la un proces echitabil (cu titlu de exemplu, Hotărârea din 11 octombrie 2007, pronunţată în Cauza Larco şi alţii împotriva României).

Se cuvine observat că, în cauză, reclamantul a formulat, din chiar debutul procesului, o cerere de scutire de la plata taxei judiciare de timbru, în termeni clari şi lipsiţi de orice echivoc: "solicit, în primul rând, scutirea totală de la plata taxei, iar, pentru cazul neacordării scutirii totale, cer dispunerea în descreştere ca valoare a celorlalte categorii de posibilităţi privind înlesnirile legale ce se pot acorda în materie în vederea garantării efective a drepturilor fundamentale ale omului".

Această solicitare privitoare la plata taxei judiciare de timbru - în principal beneficiul scutirii, iar în subsidiar celelalte facilităţi recunoscute de lege - a fost iniţial formulată în cuprinsul cererii de chemare în judecată şi mai apoi reiterată prin precizările depuse la data de 30.12.2021, ca răspuns la adresa instanţei din data de 26.11.2021, prin care i s-a pus în vedere reclamantului atât obligaţia de plată a taxei de timbru în cuantum de 100 RON, cât şi posibilitatea de a formula cerere de reexaminare ori, în condiţiile O.U.G. nr. 51/2008, cerere de acordare a facilităţilor la plata taxei judiciare de timbru.

Astfel fiind, logica argumentativă a instanţelor de fond, în sensul că nu au fost învestite cu o "veritabilă" cerere de scutire de la plata taxei judiciare de timbru, nu doar că nu-şi află suportul în actele de procedură emanând de la părţi, ci, dimpotrivă, este infirmată de însuşi conţinutul, neîndoielnic, al cererilor scrise depuse de reclamant, a căror adecvată interpretare juridică permite cu uşurinţă concluzia învestirii primei instanţe cu o cerere de acordare a ajutorului public judiciar, în forma recunoscută de art. 6 lit. d) din O.U.G. nr. 51/2008.

Or, aplicarea unei grave sancţiuni procedurale, precum anularea cererii introductive, nu putea fi dispusă mai înainte de soluţionarea definitivă a cererii de ajutor public judiciar, întrucât numai o eventuală rezolvare nefavorabilă a solicitării reclamantului putea fundamenta concluzia că acesta nu s-a conformat formei procedurale prescrise de lege în privinţa timbrării acţiunii.

În acest punct, se cuvine precizat faptul că beneficiile legale de natura celor vizate de memoriul de recurs pot fi acordate exclusiv persoanelor fizice, în procedura specială a ajutorului public judiciar reglementată de O.U.G. nr. 51/2008, în vreme ce persoanele juridice beneficiază de facilităţi la plata taxei judiciare de timbru în condiţiile O.U.G. nr. 80/2013, cu referire la art. 90 alin. (4) din C. proc. civ., fiind vorba numai de amânarea, reducerea sau eşalonarea plăţii taxelor judiciare de timbru, iar nu şi de scutirea de la plata acestora.

Lipsa denumirii cererii ori omisiunea materializării separate a operaţiunii juridice (iar nu integrate unui alt act de procedură) nu ar putea fi, sub nicio formă, asimilate inexistenţei actului de procedură, ştiută fiind îndatorirea instanţei de a manifesta rol activ în calificarea corectă a oricărei cereri/excepţii, ţinând seama de conţinutul concret şi de scopul urmărit de parte, în acord cu prevederile art. 152 din C. proc. civ.

În egală măsură, nu poate fi primit nici argumentul instanţei de apel prin care se susţine lipsa vătămării procesuale a reclamantului care va putea oricând să formuleze o nouă cerere de chemare în judecată, întrucât instituie pe seama acestuia o sarcină excesivă şi are un efect vădit descurajant în raport cu dreptul de acces la o instanţă.

Aşadar, instanţele de fond aveau a examina, în prealabil, cererea de acordare a ajutorului public judiciar în forma indicată de solicitant, potrivit principiului disponibilităţii, în condiţiile în care reclamantul a supus judecăţii acestora un act de procedură care respectă cerinţa legală obligatorie a formei scrise, iar eventuala neîndeplinire a altor cerinţe legale, intrinseci ori extrinseci, putea antrena, după caz, incidenţa unor sancţiuni specifice ori chiar reţinerea caracterului nefondat al solicitării, însă nicidecum nu-i era îngăduit judecătorului fondului să lase nesoluţionată solicitarea reclamantului vizând ajutorul public judiciar, pentru ca mai apoi să-i repudieze acestuia demersul judiciar, pentru nesatisfacerea cerinţei timbrajului.

De necontestat, legea pune la dispoziţia reclamantului interesat serviciul public de justiţie însă, deopotrivă, stabileşte în sarcina acestuia reguli care să conducă la tranşarea litigiului în termen optim şi previzibil, aşa încât rolul activ al judecătorului consacrat în art. 22 din C. proc. civ. nu poate fi manifestat decât în armonie cu dispoziţiile art. 10 din acelaşi cod, judecătorul neputându-se substitui părţii ori suplini pasivitatea ei, aceasta din urmă trebuind să-şi exercite drepturile şi să-şi îndeplinească obligaţiile în conformitate cu legea.

Rămâne, însă, esenţială funcţia judecătorului de a spune dreptul în cauză (da mihi factum, dabo tibi ius), misiune care nu poate fi înţeleasă în ecuaţia unei aplicări mecanice a normei juridice, întrucât implică nu doar identificarea normei aplicabile şi analiza conţinutului său, ci şi o necesară adaptare la faptele juridice stabilite, avându-se în vedere, între altele, principiile generale ale dreptului, cerinţele echităţii şi buna-credinţă.

Circumstanţele cauzei, expuse în cele ce precedă, demonstrează că raţionamentul instanţelor de fond s-a plasat în sfera interpretării şi aplicării automate şi rigide a normelor care reglementează procedura acordării ajutorului public judiciar, în sensul în care nu a fost asigurată efectivitatea dreptului la un proces echitabil, în componenta care vizează accesul la justiţie, garantat deopotrivă de legislaţia internă şi cea internaţională.

Într-o bogată jurisprudenţă dezvoltată pe tărâmul prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în mod consecvent Curtea Europeană a statuat că instanţa de judecată este datoare ca, în aplicarea normelor de procedură, să evite un formalism excesiv care ar aduce atingere caracterului echitabil al procedurii, apreciind că dreptul de acces la o instanţă este afectat în însăşi esenţa sa atunci când reglementarea acestuia încetează să mai servească scopurilor de securitate juridică şi bunei administrări a justiţiei şi constituie un obstacol care împiedică justiţiabilul să solicite soluţionarea pe fond a litigiului (cu titlu de exemplu, Hotărârea din 31 ianuarie 2017 din Cauza Hasan Tunñ şi alţii împotriva Turciei).

În egală măsură, instanţa de contencios european a arătat că restricţiile aplicate în privinţa dreptului de acces la justiţie - în rândul cărora se înscrie şi cerinţa timbrajului - trebuie să fie conforme cu art. 6 par. (1) din Convenţie şi vor fi astfel doar dacă sunt prevăzute de lege, urmăresc un scop legitim şi dacă există un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele utilizate şi scopul vizat. Pe cale de consecinţă, instanţele naţionale trebuie să ţină cont suficient de circumstanţele specifice ale fiecărei cauze în parte şi să nu aplice normele de procedură relevante într-un mod prea rigid (decizia de inadmisibilitate din 15 aprilie 2014 din Cauza Lefter împotriva României).

Prin urmare, ţinând seama de trăsăturile fundamentale ale dreptului de acces la o instanţă (garanţie a dreptului la un proces echitabil) şi de sfera de aplicabilitate a rolului judecătorului în aflarea adevărului, Înalta Curte reţine că este nelegală soluţia de anulare, ca netimbrată, a cererii introductive şi de lăsare nesoluţionată a solicitării exprese de acordare a ajutorului public judiciar în forma recunoscută de art. 6 lit. d) din O.U.G. nr. 51/2008, decizia recurată fiind pronunţată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 5, art. 6, art. 22 şi art. 197 din C. proc. civ., cu referire la dispoziţiile speciale din O.U.G. nr. 51/2008.

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte, în aplicarea prevederilor art. 496 alin. (1) şi art. 497 raportat la art. 480 alin. (3) şi coroborate cu art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamant şi va casa decizia atacată, cu trimiterea cauzei pentru rejudecare la prima instanţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 1513A din data de 25 octombrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2021.

Casează decizia civilă nr. 1513A din data de 25 octombrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IV-a civilă şi sentinţa civilă nr. 598 din data de 08 aprilie 2022 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă şi trimite cauza, spre rejudecare, Tribunalului Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 28 septembrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.