Public procurement cancellation liability: objective liability under O.U.G. 34/2006 versus unproven civil delict and fraud against individual representatives

Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la 03 ianuarie 2017 pe rolul Tribunalului Iaşi – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2017, reclamantele X. S.R.L. şi A. S.R.L. au chemat în judecată pe pârâţii S.C. B. S.R.L., C. şi D., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună:

1. anularea deciziei/procedurii de anulare a licitaţiei publice, cu toate consecinţele juridice care decurg din acest fapt (licitaţia a avut loc la 5 decembrie 2011), prin care s-a dispus anularea procedurii de achiziţie publică organizată de către pârâta S.C. B. S.R.L. în vederea atribuirii unui contract de achiziţie publică având drept obiect "achiziţie instalaţie de foraj şi echipamente specifice forajului pentru realizarea de minipiloţi şi puţuri de adâncime", în cadrul căreia X. S.R.L. a avut calitatea de ofertant, anulare care a fost dispusă prin adresele nr. x/01 martie 2012 şi nr. 10/02 aprilie 2012 emise de pârâta S.C. B. S.R.L., pentru încălcarea dispoziţiilor art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006, art. 3 alin. (1) lit. d), art. 33 alin. (1), art. 34 alin. (2), art. 71 alin. (1), art. 93 alin. (4) din H.G. nr. 925/2006;

2. obligarea pârâţilor, în solidar, la plata despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de licitaţie şi de atribuire a contractului inter partes, prin încălcarea dispoziţiilor legale în materia achiziţiilor publice sus enunţate, în cuantum de:

- 1.328.374,64 RON către reclamanta X. S.R.L., reprezentând cheltuieli de elaborare a ofertei şi de participare la procedura de atribuire, precum şi valoarea contractului de achiziţie publică (beneficiul nerealizat);

- 27.611,00 euro, echivalentul în RON al sumei de 125.378,78 RON la cursul B.N.R. de la data formulării cererii de chemare în judecată, 28 decembrie 2016, de 4,5409 leu/euro - către reclamanta A. S.R.L., reprezentând comision de achiziţie pe care urma să-l încaseze în calitate de reprezentant în România al societăţii X. S.R.L., ca urmare a încheierii contractului de achiziţie publică dintre X. S.R.L. şi autoritatea contractantă, precum şi ca urmare a angajării răspunderii civile delictuale a pârâţilor, pentru organizarea şi anularea ilicită şi prin fraudă la lege a licitaţiei din 5 decembrie 2011, potrivit art. 1237 C. civ., pentru cauză ilicită şi imorală potrivit art. 1236 C. civ., potrivit art. 1349, art. 1357 - art. 1371 C. civ., în baza ordonanţei Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Iaşi, dispusă în dosarul penal nr. x/2012, a rechizitoriului nr. x emis în acelaşi dosar şi a raportului D.L.A.F. nr. 340 din 2014;

3. obligarea pârâţilor, în solidar, la plata sumei de 377.824,55 RON către reclamanta X. S.R.L. şi 43.475,09 RON către reclamanta A. S.R.L., sume reprezentând dobânda legală la debitul sus menţionat, calculată de la 02 aprilie 2012 (data comiterii faptelor ilicite) până la data introducerii prezentei cereri de chemare în judecată, 28 decembrie 2016;

4. obligarea pârâţilor, în solidar, la plata către reclamante a dobânzii legale la debitul datorat sus menţionat, în continuare, de la data introducerii prezentei cereri de chemare în judecată până la îndeplinirea efectivă a obligaţiei de plată;

5. obligarea pârâţilor, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de derularea prezentului proces, potrivit art. 453 C. proc. civ.

Pârâta S.C. B. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii contestaţiei, excepţia prematurităţii formulării capetelor de cerere privitoare la plata pretinsului prejudiciu, excepţia tardivităţii formulării contestaţiei, excepţia lipsei calităţii procesuale active a contestatoarei A. S.R.L., excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor C. şi D., excepţia autorităţii de lucru judecat cu privire la pretenţiile îndreptate împotriva intimaţilor persoane fizice, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune cu privire la pretenţiile reprezentând pretinsul prejudiciu, excepţia netimbrării cererii de chemare în judecată.

Pârâtul D. a formulat, de asemenea, întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive în prezentul litigiu.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Iaşi

Prin sentinţa civilă nr. 228/ca din 23 februarie 2017, Tribunalul Iaşi a respins, ca neîntemeiată, excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei A. S.R.L., a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor C. şi D. şi a respins, pentru lipsa calităţii procesuale pasive, acţiunea introdusă în contradictoriu cu aceşti pârâţi, a respins, ca nefondată, excepţia autorităţii de lucru judecat, a admis excepţia tardivităţii şi, pe cale de consecinţă, a respins, ca fiind tardiv formulată, acţiunea civilă în întregime.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs toate părţile.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Iaşi

Prin decizia civilă nr. 676 din 08 iunie 2017, Curtea de Apel Iaşi – secţia contencios administrativ şi fiscal a admis recursurile declarate de recurenţii S.C. X. S.R.L., A. S.R.L., B. S.R.L., C. şi D., a casat, în tot, sentinţa atacată, cauza fiind trimisă, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2017* din 16 august 2017.

4. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Iaşi, în al doilea ciclu procesual

Prin sentinţa civilă nr. 563/CA din 30 martie 2018, Tribunalul Iaşi – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca neîntemeiată, excepţia lipsei de interes si a prescripţiei dreptului la acţiune, invocată de către pârâţi.

A respins acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâţii C., D. şi S.C. B. S.R.L.

A respins acţiunea formulată de către S.C. X. S.R.L. în contradictoriu cu pârâţii C. şi D..

A admis, în parte, acţiunea formulată de către S.C. X. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L. şi, pe cale de consecinţă:

A obligat pârâta S.C. B. S.R.L. la plata sumei de 13.828,08 RON, la care se va adăuga dobânda legală calculată de la data anularii licitaţiei, respectiv 02 aprilie 2012, şi până la introducerea acţiunii, de 3.937,57 RON, calculată în continuare până la data plăţii efective.

A respins capătul de cerere privind anularea deciziei/procedurii de anulare a licitaţiei publice.

A obligat reclamantele A. S.R.L. şi S.C. X. S.R.L., în solidar, la plata către pârâţii C. si D. a sumei de 1.150 RON pentru fiecare pârât. A respins cheltuielile de judecată solicitate de A. S.R.L. A admis plata cheltuielilor de judecată solicitate de S.C. B. S.R.L. şi a obligat, în solidar, reclamantele la plata sumei de 2.300 RON; a compensat suma de 2.300 RON faţă de S.C. X. S.R.L. A admis, în parte, plata cheltuielilor de judecată solicitate de S.C. X. S.R.L. şi a obligat S.C. B. S.R.L. la plata sumei de 5.342,76 RON, pe care a compensat-o în limita sumei celei mai mici, de 2.300 RON.

5. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, în al doilea ciclu procesual:

Prin decizia nr. 5 din 25 iunie 2018, Curtea de Apel Iaşi – secţia contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei respective şi a declinat competenţa de soluţionare a apelurilor formulate în favoarea secţiei civile a aceleiaşi instanţe.

Ulterior, cauza a fost înregistrată pe rolul secţiei civile a Curţii de Apel Iaşi sub nr. x/2017, la 31 iulie 2018.

Prin încheierea din 31 octombrie 2018, Curtea de Apel Iaşi – secţia civilă a admis excepţia de necompetenţă funcţională a acestei secţii civile şi, în consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei contencios administrativ şi fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a suspendat, din oficiu, judecarea cauzei, dispunând înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia I Civilă, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Prin decizia nr. 184 din 30 ianuarie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia I civilă a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Iaşi – secţia civilă.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi – secţia civilă, sub nr. x/2017* din 14 martie 2019.

La termenul de judecată din 15 mai 2019, s-a invocat de către apelantele intimate S.C. X. S.R.L. şi A. S.R.L. excepţia insuficientei timbrări a apelului formulat de pârâta B. S.R.L.

Prin decizia nr. 326 din 12 iunie 2019, Curtea de Apel Iaşi – secţia civilă a anulat, ca insuficient timbrat, apelul formulat de pârâta B. S.R.L., a admis apelurile formulate de pârâţii D. şi C., a schimbat, în parte, sentinţa atacată, în sensul că le-a obligat pe reclamante, în solidar, să plătească pârâţilor câte 3.400 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată la fond, a respins apelul formulat de reclamante.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantele şi pârâta B. S.R.L.

6. Decizia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Prin decizia civilă nr. 925 din 21 mai 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia I civilă, s-au admis recursul declarat de reclamante precum şi recursul declarat de pârâta S.C. B. S.R.L., s-a casat decizia atacată, cu consecinţa trimiterii cauzei, spre rejudecare, Curţii de Apel Iaşi.

7. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, în rejudecare

Prin încheierea de şedinţă din 08 februarie 2021, Curtea de Apel Iaşi – secţia civilă a respins cererea de recuzare a judecătorilor E. şi F., formulată de apelantele reclamante.

Prin încheierea de şedinţă din 10 februarie 2021, Curtea de Apel Iaşi – secţia civilă a respins cererea formulată de apelantele reclamante privind ataşarea deciziei penale pronunţate în dosarul nr. x/2016 de Curtea de Apel Iaşi, ca nefiind utilă cauzei.

Prin încheierea de şedinţă din 03 martie 2021, Curtea de Apel Iaşi – secţia civilă a dispus amânarea pronunţării asupra apelurilor declarate în cauză, în vederea soluţionării cererii de recuzare şi a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 49 alin. (2) C. proc. civ., formulate de reprezentantul apelantelor reclamante.

Prin încheierea de şedinţă din 10 martie 2021, Curtea de Apel Iaşi – secţia civilă a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 49 alin. (2) C. proc. civ., precum şi cererea de recuzare a judecătorilor E. şi G., formulate de apelantele reclamante; a aplicat fiecăreia dintre apelantele reclamante amendă judiciară în cuantum de 1.000 RON, în temeiul art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. civ.

Prin decizia nr. 174 din 31 martie 2021, Curtea de Apel Iaşi – secţia civilă

a constatat inadmisibilă cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la interpretarea prevederilor dispoziţiilor art. 49 alin. (2) C. proc. civ., formulată de apelantele reclamante.

A admis apelul formulat de pârâta S.C. B. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 563/CA din 30 martie 2018, pronunţată de Tribunalul Iaşi – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pe care a schimbat-o în parte, cu consecinţa admiterii, în parte, a acţiunii formulate de reclamanta S.C. X. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L. şi obligării pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 2.607,65 de RON, la care se adaugă dobânda legală calculată de la data anularii licitaţiei, respectiv 02 aprilie 2012 şi până la data plăţii efective.

A admis apelurile formulate de pârâţii D. şi C. împotriva aceleiaşi sentinţe, pe care a schimbat-o în parte, în sensul obligării reclamantelor, în solidar, la plata către aceşti pârâţi a câte 3.400 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată la fond.

A respins apelul formulat de reclamante.

A păstrat celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

A compensat cheltuielile de judecată dintre S.C. X. S.R.L. şi S.C. B. S.R.L. şi a obligat reclamantele, în solidar, la plata către această pârâtă a sumei de 9.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în toate fazele procesuale.

În pronunţarea acestei decizii, Curtea a constatat următoarele:

În ce priveşte apelul declarat de pârâta S.C. B. S.R.L.:

Pe fondul cauzei, Curtea a reţinut că reclamantele au învestit instanţa cu o acţiune în pretenţii şi în anularea actelor pretins nelegale, având drept cauză angajarea răspunderii civile a pârâţilor, cu circumstanţierea nelegalităţii adreselor de anulare a procedurii de achiziţie prin prisma pretinsei nerespectări de către pârâţi a prevederilor O.U.G. nr. 34/2006.

În ceea ce priveşte aplicabilitatea, în litigiu, a dispoziţiilor O.U.G. nr. 34/2006, instanţa a reţinut că, prin decizia definitivă nr. 676/2017 din 08 iunie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, s-a stabilit, cu autoritate de lucru judecat, după efectuarea distincţiei între două categorii de norme conţinute în acest act normativ, cele specifice procedurilor de atribuire şi cele care statuează asupra procedurilor judiciare, că "primele categorii de norme statuate de O.U.G. nr. 34/2006, cele relative la procedura de achiziţie în sine, sunt aplicabile în speţă în virtutea trimiterii exprese incluse în Ordinul M.D.L.P.L. nr. 31/2008 şi a anexei 6 din contractul de finanţare".

În vederea atribuirii unui contract de furnizare bunuri a fost demarată procedura de achiziţie publică, în temeiul dispoziţiilor O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, în vigoare la acel moment.

Prin adresa nr. x/21 noiembrie 2011, S.C. X. S.R.L. a fost invitată să participe la procedura de atribuire a contractului de achiziţie publică, aceasta fiind singura ofertantă.

Reclamanta S.C. X. S.R.L. a elaborat oferta sa scrisă de participare şi a depus-o la sediul pârâtei, iar, la termenul de deschidere a ofertelor, s-a constatat că este unica ofertă depusă, în cuantum de 218.442,30 euro, motiv pentru care a fost declarată admisibilă în principiu.

Ulterior, reprezentanţii societăţii apelante au constatat că procedura licitaţiei s-a desfăşurat cu nerespectarea dispoziţiilor privind paritatea tratamentului rezervat ofertanţilor, a regulilor privitoare la publicitatea şi modalitatea de numire a comisiei de evaluare a ofertelor, fapt care a creat o situaţie discriminatorie pentru alţi posibili ofertanţi.

Astfel, prin adresele nr. x/01 martie 2012 şi nr. 10/02 aprilie 2012, intimata apelantă S.C. B. S.R.L. a comunicat reclamantei S.C. X. S.R.L. că licitaţia s-a anulat, pentru că nu a fost respectată clauza de paritate a tratamentului rezervat ofertanţilor.

Contrar celor pretinse de reclamante, s-a reţinut că anularea licitaţiei nu s-a făcut din condiţii meteo nefavorabile, deoarece, din actele depuse la dosar - filele x si 159 vol. I, rezultă că aceasta s-a anulat pentru nerespectarea clauzei privind paritatea de tratament rezervat ofertanţilor, publicitate şi constituirea comisiei de evaluare a ofertelor.

În cauză, a avut loc şi o a doua procedură de achiziţie publică, cu acelaşi obiect, la care reclamanta S.C. X. S.R.L. nu a mai participat şi în urma căreia s-a încheiat un contract cu societatea H. S.R.L. Italia.

În ceea ce priveşte cererea de anulare a deciziei/procedurii de anulare a licitaţiei publice, în mod corect, Tribunalul a stabilit că nu se poate reţine nicio fraudă la lege pentru considerentele, pe larg, expuse de prima instanţă.

Atât timp cât contractul de finanţare a impus societăţii S.C. B. S.R.L. respectarea prevederilor legale în vigoare privind achiziţiile, reglementate, la acel moment, de O.U.G. nr. 34/2006, aceasta era obligată, în situaţia constatării unor abateri grave de la prevederile legislative, care afectează procedura de atribuire, cum sunt încălcarea promovării concurenţei între operatorii economici, garantării tratamentului egal şi nediscriminării acestora, să dispună anularea licitaţiei.

Prin urmare, decizia de anulare a licitaţiei publice contestată a fost luată în conformitate cu prevederile art. 209 lit. d) raportat la art. 2 din O.U.G. nr. 34/2006, fiind o decizie legală.

Art. 287 alin. (3) din O.U.G. nr. 34/2006, invocat de reclamante ca temei de drept al acţiunii, prevede o dublă obligaţie cumulativă în sarcina reclamantului care pretinde repararea prejudiciului, respectiv: pe de o parte, să facă dovada unei încălcări a dispoziţiilor ordonanţei, iar, pe de altă parte, să facă dovada că ar fi avut o şansă reală de a câştiga contractul. Răspunderea achizitorului este una obiectivă, textul neprevăzând, drept condiţie suplimentară, existenţa vinovăţiei, ca în cazul răspunderii civile delictuale de drept comun.

În cauză, s-a făcut dovada incontestabilă a încălcării prevederilor O.U.G. nr. 34/2006, chiar pârâta dispunând anularea licitaţiei pe acest considerent. Totodată, s-a făcut dovada faptului că S.C. X. S.R.L. ar fi avut o şansă reală de a câştiga contractul, fiind singurul participant la licitaţie, oferta acestuia fiind declarată conformă şi admisibilă, iar această şansă a fost compromisă ca urmare a încălcării respective, încălcare ce a condus la anularea licitaţiei.

Curtea a avut în vedere prima licitaţie organizată de pârâtă, apreciind nerelevant, în cauză, faptul că reclamanta a ales să nu mai participe la cea de-a doua licitaţie organizată şi a concluzionat că reclamanta are dreptul, potrivit art. 287 din O.U.G. nr. 34/2006, de a solicita plata de despăgubiri pentru repararea prejudiciului reprezentând cheltuieli de elaborare a ofertei şi de participare la procedura de atribuire; în litigiu, există o răspundere obiectivă, ce decurge din simpla încălcare a prevederilor O.U.G. nr. 34/2006, aspect recunoscut, implicit, de pârâta B. S.R.L., prin decizia de anulare a procedurii licitaţiei.

Prin declaraţia reprezentantului societăţii pârâte, D., existentă la dosar fond vol. I, pârâta a recunoscut dreptul reclamantei de a i se "rambursa costurile suportate de X. în cursul operaţiunii" cu referire la organizarea si anularea licitaţiei.

În legătură cu întinderea prejudiciului, în mod corect Tribunalul a reţinut că acesta este dovedit parţial, reclamanta S.C. X. S.R.L. probând că a efectuat, în vederea participării la procedura de atribuire anulată, cheltuieli cu întocmirea documentaţiei depuse în susţinerea ofertei, în valoare totală de 2.607,65 RON, acţiunea fiind întemeiată sub acest aspect.

Reclamanta S.C. X. S.R.L. nu a făcut dovada că ar fi achiziţionat sau produs utilajul care a făcut obiectul proiectului anterior anulării licitaţiei. Deşi s-au depus comenzi de cumpărare emise unilateral de S.C. X. S.R.L şi facturi, nu s-a făcut dovada plătii tuturor acestor facturi. S-a constatat că facturile achitate sunt ulterioare comunicării anulării licitaţiei, aspect de care reclamanta avea cunoştinţă, astfel încât nu se poate reţine culpa pârâtei în achiziţionarea acestora şi nu se poate pune problema unui prejudiciu concret suferit din acest punct de vedere sau a unei legături de cauzalitate, fiind ulterioare momentului anulării licitaţiei.

Totodată, în condiţiile în care reclamanta S.C. X. S.R.L. are, ca obiect de activitate, producerea de maşini şi echipamente industriale, nu se poate stabili, în mod cert, că facturile depuse la dosar fac dovada prejudiciului pentru echipamentul ofertat către pârâta S.C. B. S.R.L., acestea putând reprezenta subansamble obişnuite ce le foloseşte în activitatea curentă. Pe de altă parte, prejudiciul in corpore solicitat de către reclamantă nu este real cuantificat, deoarece o daună ar putea fi doar profitul din derularea acelei relaţii contractuale, şi nu întreaga sumă.

Cu privire la beneficiul nerealizat, s-a reţinut că acesta poate fi cuantificat doar în raport cu profitul care i l-ar fi putut aduce derularea relaţiei contractuale, or, în cauză, nu s-a făcut dovada unui astfel de potenţial profit nerealizat.

Referitor la cheltuielile cu personalul pentru întocmirea documentaţiei, respectiv personal tehnic, departament vânzări contabilitate, contrar celor reţinute de prima instanţă, Curtea a constatat că acestea nu au fost dovedite în niciun fel. Toate cheltuielile provin ca urmare a unui număr de ore şi unui preţ indicat de reclamantă, însă personalul respectiv face parte din propriile departamente, fiind, implicit, angajat al reclamantei. Prin urmare, acesta a prestat activitatea în baza contractelor de muncă încheiate, nefiind plătit, în mod special, suplimentar, un personal pentru elaborarea ofertei. Chiar şi decontul prezentat, totalizând un număr de 178 ore de muncă, este evident exagerat în condiţiile în care invitaţia de participare la licitaţie nr. 47 datează din 21 noiembrie 2011, iar oferta presupune o complexitate redusă, reia, în mare parte, caietul de sarcini şi a fost înaintată câteva zile mai târziu invitaţiei, în 30 noiembrie 2011 .

În ceea ce priveşte cheltuielile cu administratorul si consultantul extern, deşi se face vorbire despre o scrisoare ataşată separată, aceasta nu se află la dosar şi nu rezultă nici din documentaţia întocmită ce cheltuieli s-ar fi făcut din acest punct de vedere, în condiţiile în care a fost desemnată o terţă persoană să se deplaseze pentru participare şi deschidere licitaţie, drept pentru care Tribunalul a înlăturat, în mod just, aceste cheltuieli, aspect necontestat prin cererea de apel.

Pe de altă parte, în mod greşit a reţinut Tribunalul că reclamanta X. S.R.L. a dovedit cheltuielile cu deplasarea la deschiderea ofertei în perioada 04 decembrie 2011- 06 decembrie 2011, în cuantum de 2.949,31 RON (960,26 cazare şi 367,55 motorină), precum şi cheltuielile cu traducerea documentelor, din italiană în română, de 1.606 RON, şi expediţie de 15,5 RON, în condiţiile în care toate aceste cheltuieli au fost efectuate, potrivit documentelor depuse la dosar, de către reclamanta A. S.R.L., care nu a participat la licitaţie, neavând calitatea de ofertant în cadrul procedurii, şi nu s-a dovedit că ar fi avut vreun contract de mandat în acest sens cu reclamanta S.C. X. S.R.L. De asemenea, cheltuielile de masă au fost achitate tot de reclamanta A. S.R.L., neputând fi acordate reclamantei S.C. X. S.R.L.

În consecinţă, Curtea a constatat că reclamanta X. S.R.L. a dovedit doar parţial prejudiciul, în limita sumei de 2.607,65 RON, la care se adaugă dobânda legală calculată de la data anularii licitaţiei şi până la data plăţii efective.

Curtea a constatat că sunt fondate şi criticile apelantei pârâte, privind modul în care prima instanţă s-a pronunţat cu privire la cheltuielile de judecată acordate, fiind avute în vedere doar acele cheltuieli efectuate în faza fondului după casare, omiţând a se pronunţa cu privire la cheltuielile solicitate şi dovedite în primul ciclu procesual. Acest aspect va fi avut însă în vedere la stabilirea cuantumului cheltuielilor de judecată în toate fazele procesuale, inclusiv în faza apelului, în rejudecare.

În legătură cu apelul reclamantelor, s-a reţinut că susţinerile cu privire la presupusa conivenţă a tuturor pârâţilor, care ar fi condiţionat atribuirea contractului de cumpărarea de către reclamanta A. a unui alt utilaj vechi, aflat în patrimoniul altei societăţi, iar, ca urmare a refuzului reclamatelor, s-a dispus anularea procedurii, ceea ce contravine art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006, potrivit căruia autoritatea contractantă nu poate impune alte cerinţe decât cele stipulate în documentaţia de atribuire, sunt nedovedite.

Prin rechizitoriul nr. x/2012, comunicat reclamantelor la 04 noiembrie 2016, s-a stabilit definitiv, nefiind atacată soluţia de clasare faţă de pârâţi, că fapta de anulare cu consecinţa păgubirii ofertantului - câştigător nu este prevăzută de legea penală, nefiind dovedite niciun fel de fraude legate de acest aspect.

În cauză, reprezentanţii S.C. B. S.R.L. au constatat că procedura licitaţiei s-a desfăşurat cu nerespectarea dispoziţiilor privind paritatea tratamentului rezervat ofertanţilor, a regulilor privitoare la publicitatea şi modalitatea de numire a comisiei de evaluare a ofertelor, fapt care a creat o situaţie discriminatorie pentru alţi posibili ofertanţi. Acest fapt a şi fost comunicat reclamantei S.C. X. S.R.L., prin adresele nr. x/01 martie 2012 şi nr. 10/02 aprilie 2012, în care se menţionează că licitaţia s-a anulat pentru că nu a fost respectată clauza de paritate a tratamentului rezervat ofertanţilor.

În aceste circumstanţe factuale, nu s-a probat că anularea licitaţiei ar fi o faptă ilicită, temeiul anulării licitaţiei regăsindu-se în dispoziţiile art. 209 alin. (1) lit. c) raportat la alin. (4) lit. b) cu trimitere la art. 2 alin. (2) lit. b) din O.U.G. nr. 34/2006.

În acord cu cele reţinute de Tribunal, instanţa de apel a notat că frauda la lege reprezintă acea operaţiune prin care, la întocmirea unui act juridic, în scopul eludării unor norme legale imperative, sunt uzitate alte norme legale, prin deturnarea acestora din urmă de la scopul în care au fost edictate de legiuitor. Astfel, din punct de vedere structural, frauda la lege conţine două elemente: un element obiectiv (exterior), constând în mijloacele aparent legale care sunt utilizate, şi un element subiectiv, care rezidă în intenţia de eludare ori de sustragere de la norma legală aplicabilă.

Prin urmare, simpla încălcare a prevederilor legale nu reprezintă fraudă la lege, ci este necesar să se facă dovada faptului că părţile au acţionat de conivenţă pentru a eluda prevederile legale şi dovada utilizării unui mijloc/mecanism fraudulos prin care au fost eludate prevederi legale imperative.

Sarcina probei cu privire la existenţa unei fraude la lege îi revenea apelantei S.C. X. S.R.L., care trebuia să facă dovada atât a intenţiei pârâţilor de a frauda legea, cât şi a procedeului fraudulos prin care au fost eludate prevederi imperative ale legii.

Apelantele intimate susţin că, în rechizitoriu, s-a reţinut că pârâţii intimaţi persoane fizice au condiţionat încheierea contractului de achiziţie publică cu X. S.R.L. de achiziţionarea unui utilaj second-hand, I., supraevaluat, existând o fraudă la lege şi intenţia directă de a frauda, instanţa neanalizând elementele fraudei în raport cu toate probele existente la dosar. Menţionează apelantele că aceleaşi concluzii au fost reţinute şi prin raportul D.L.A.F., pe care însă instanţa nu îl analizează.

Astfel cum s-a mai arătat, prin rechizitoriului nr. x întocmit în dosarul penal cu acelaşi număr, s-a dispus clasarea cauzei în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., respectiv pentru că fapta nu este prevăzută de legea penală, şi s-a reţinut că fapta constând în anularea nejustificată a procedurii de atribuire, cu consecinţa păgubirii ofertantului câştigător, nu este prevăzută de legea penală, nefiind dovedite niciun fel de fraude legate de acest aspect.

Se constată, prin rechizitoriu, că refuzul încheierii contractului cu S.C. X. S.R.L. nu constituie o activitate de inducere în eroare a acesteia, neechivalând cu o creare a unei false reprezentări a realităţii. În aceste condiţii, neexistând o activitate de inducere în eroare, eventualul prejudiciu suferit de aceste companii, care au efectuat cheltuielile menţionate în cuprinsul plângerii penale, poate fi recuperat pe calea unei acţiuni civile.

În consecinţă, rechizitoriul a stabilit doar că fapta de anulare nejustificată a procedurii de atribuire, cu consecinţa păgubirii ofertantului câştigător, nu este prevăzută de legea penală, fără a reţine ca dovedite niciun fel de fraude legate de acest aspect, contrar celor susţinute de apelante. În condiţiile în care raportul D.L.A.F. a stat la baza întocmirii rechizitoriului, ale cărui constatări au fost expuse anterior, constatările instanţei îl vizează implicit, nefiind necesară o analiză expresă a acestuia.

În mod corect a constatat Tribunalul că nu se poate reţine nici cauza ilicită şi imorală, în condiţiile în care, prin soluţia dată de Parchet, nu s-a reţinut condiţionarea încheierii contractului de achiziţia unui utilaj second-hand I..

Mai mult, în raport cu obiectul cauzei şi cele anterior constatate, faţă de care s-a reţinut dreptul reclamantei S.C. X. S.R.L. la despăgubiri, răspunderea societăţii fiind una obiectivă, textul neprevăzând, ca şi condiţie suplimentară, existenta vinovăţiei, Curtea a apreciat că nu interesează alte nereguli comise de pârâţii intimaţi cu intenţie directă, în vederea prelungirii perioadei de implementare a proiectului din fonduri, nereguli care au fost, de altfel, menţionate în raportul Departamentului pentru Luptă Antifraudă - D.L.A.F. cu nr. x din 2014 - "încheierea nejustificată a actului adiţionat de prelungire a termenului de implementare, obţinerea dreptului necuvenit de a depune cererea de rambursare aferente proiectului, precum şi, pe cale de consecinţă, încasarea necuvenită a asistenţei financiare nerambursabile în sumă de 836.458,20 RON".

În plus, în cauză, nu a fost dovedită intenţia directă a pârâţilor intimaţi şi scopul urmărit încă de la început, ca, în cazul refuzului S.C. X. S.R.L. de a se supune doleanţei intimaţilor, să anuleze licitaţia pentru vicii de procedură, nefiind probată această pretinsă faptă ilicită.

Nu au fost primite nici susţinerile apelantelor reclamante, în sensul că se impune anularea actului de anulare a licitaţiei, având în vedere faptele ilicite existente şi descoperite ulterior celei de-a doua licitaţii, în urma căreia s-a încheiat un contract cu societatea H. S.R.L. Italia, care a achiziţionat utilajul second-hand I., supraevaluat, astfel cum au urmărit pârâţii intimaţi şi la organizarea primei licitaţii. Dincolo de faptul că aceste împrejurări nu au fost dovedite în cauză, anularea unui act juridic poate surveni pentru cauze anterioare sau concomitente încheierii acestuia şi, în niciun caz, pentru acte/fapte ulterioare încheierii actului.

Mai mult, limitele de învestire din cauza pendinte sunt date de cererea de chemare în judecată, în care figurează, ca părţi, apelantele intimate S.C. X. S.R.L., A. S.R.L. şi intimaţii pârâţi S.C. B. S.R.L., C. şi D., acţiunea în pretenţii şi anulare a actelor pretins nelegale vizând doar prima licitaţie.

În consecinţă, chestiunile referitoare la pretinsele fapte ilicite existente şi descoperite ulterior celei de-a doua licitaţii, la care S.C. X. S.R.L. nici nu a mai participat, şi în urma căreia s-a încheiat un contract cu societatea H. S.R.L. Italia, care a achiziţionat utilajul second-hand I., şi care constituie obiectul dosarului penal nr. x/2016 al Tribunalului Iaşi – secţia penală, nu formează obiect de învestire în cauza pendinte şi nu pot fi analizate, astfel cum solicită apelantele.

Pe de altă parte, această solicitare, de a se examina şi faptele ilicite existente şi descoperite ulterior celei de a doua licitaţii, este formulată direct în apel, cu încălcarea dispoziţiilor art. 478 alin. (3) C. proc. civ.

Această analiză nu poate fi efectuată, direct în apel, nici din perspectiva dispoziţiilor art. 466 C. proc. civ., potrivit cu care obiectul apelului îl constituie hotărârea primei instanţe.

În consecinţă, nu poate fi primită nici critica apelantelor conform căreia instanţa de fond a încălcat dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., pronunţându-se pe o situaţie de fapt străină celei din acţiunea introductivă.

Apelantele consideră că le-au fost suprimate dreptul la apărare şi posibilitatea de a proba frauda la lege şi cauza ilicită şi imorală, dat fiind faptul că, deşi admisă proba cu interogatoriul pârâţilor intimaţi, instanţa de judecată a luat, în mod greşit, în considerare opinia juridică depusă în susţinerea lipsei de la interogatoriu şi refuzului de a răspunde, întocmită pentru pârâţii intimaţi C. şi D., şi nu a aplicat art. 358 C. proc. civ., ca o mărturisire deplină a celor menţionate de apelante, ci numai ca un început de dovadă scrisă şi care trebuie coroborată cu alte probe, însă nu a revenit asupra deciziei de respingere a încuviinţării probei cu martorii solicitaţi în completarea probatoriului administrat. Curtea a constatat că dispoziţiile art. 358 C. proc. civ. au fost corect aplicate de instanţa de fond, ţinând seama de întreg probatoriul administrat în cauză, limitele învestirii şi obiectul cauzei.

Potrivit apelantelor, Tribunalul a interpretat, greşit, răspunsurile la interogatoriile date de către B. S.R.L. şi a aplicat, numai formal şi parţial, dispoziţiile art. 358 C. proc. civ., considerând, fără nicio motivare, că nu există o culpă a intimaţilor C. şi D., în condiţiile în care nu a fost analizată calitatea acestora şi faptul că au acţionat cu intenţie directă, în vederea diminuării costurilor pe care le aveau cu proiectul demarat; instanţa de fond, în mod greşit, a reţinut că nu constituie relevanţă lipsa constituirii unei comisii, adresele false transmise către A.D.R. şi alte proceduri greşite, în mod intenţionat, de pârâţii intimaţi, pentru a obţine o prelungire a termenului de implementare a proiectului şi a evita pierderea finanţării din fonduri europene.

Criticile formulate nu au fost primite, deoarece considerentele sentinţei arată că, în cauză, există o răspundere obiectivă, faptul generator al prejudiciului fiind anularea licitaţiei, care a produs o vătămare in patrimoniul reclamantei S.C. X. S.R.L. cu pregătirea documentaţiei solicitate, cheltuieli de transport, diurne, iar, pentru aprecierea atitudinii subiective, instanţa a analizat împrejurările obiective ale săvârşirii faptelor, precum şi răspunsurile la interogatoriul administrat pârâtei S.C. B. S.R.L.

Tribunalul a făcut o analiză amănunţită a răspunsului la interogatoriu dat de pârâtă, din care rezultă că oferta reclamantei S.C. X. S.R.L. a fost eligibilă, însă licitaţia s-a anulat pentru vicii de procedură, că pârâta S.C. B. S.R.L. nu recunoaşte că a anunţat că reclamanta a fost declarată câştigătoare, fapt ce se coroborează cu înscrisurile de la dosar (corespondenţa între administratorii de negocieri cu privire la sume si obiect). De asemenea, instanţa de fond a înlăturat, din materialul probator, atât întrebările 14-17, 23, 24 şi răspunsurile, reţinând că vizează aspecte ulterioare anularii licitaţiei şi nu privesc obiectul prezentului dosar, cât şi răspunsurile la întrebările 25 si 26, constatând că vizează aspecte juridice, şi nu fapte personale, ce pot fi dovedite prin interogatoriu.

În ceea ce priveşte pretinsa aplicare formală şi parţială a dispoziţiilor art. 358 C. proc. civ., Curtea a considerat că pârâţii persoane fizice au acţionat doar ca reprezentanţi şi în numele pârâtei S.C. B. S.R.L., astfel că aceasta este singura răspunzătoare de prejudiciile cauzate reclamantei S.C. X. S.R.L.

Potrivit apelantelor intimate, decizia pronunţată de Curtea de Apel Iaşi stabileşte că normele din cuprinsul O.U.G. nr. 34/2006, care vizează procedura de achiziţie în sine, sunt aplicabile, iar, prin interpretatio extensiva, rezultă că sunt aplicabile şi prevederile din H.G. nr. 925/2006. În raport de situaţia de fapt reţinută, instanţa de apel a constatat că sunt incidente doar dispoziţiile din O.U.G. nr. 34/2006 redate, ca atare neputând fi primite criticile formulate de apelantele reclamante în legătură cu incidenţa dispoziţiilor H.G. nr. 925/2006.

Au fost înlăturate şi susţinerile apelantelor, privind culpa intimaţilor C. şi D., în condiţiile în care au acţionat cu intenţie directă calificată prin scop, în vederea diminuării costurilor pe care le aveau cu proiectul demarat, instanţa reţinând că aceştia au acţionat numai în numele pârâtei, iar nu în nume propriu.

Mai arată apelantele că intimaţii pârâţi persoane fizice au acţionat atât în nume, cât şi în interes propriu, între aceştia existând o strânsă relaţie de asociere comercială încă din anul 2004, aspecte care puteau fi demonstrate suplimentar, prin proba cu martori, respinsă însă de către instanţa de fond. Au afirmat şi că, în mod greşit, instanţa de judecată nu a făcut aplicarea art. 358 C. proc. civ., în sensul considerării atitudinii pârâţilor, de a nu se prezenta la interogatoriu, ca o mărturisire deplină.

Chiar dacă pârâţii nu s-au prezentat la interogatoriu, nici în faţa instanţei de fond şi nici în apel, acest fapt nu poate fi considerat ca o mărturisire deplină, în condiţiile în care, din probele administrate, rezultă contrariul, că aceştia au acţionat în calitate de împuterniciţi ai pârâtei S.C. B. S.R.L. De altfel, este evident că, în calitate de persoane fizice, nu puteau dispune anularea unei licitaţii efectuate de o societate terţă.

Critica referitoare la împrejurarea că, în mod greşit, instanţa de fond nu a revenit asupra probei cu martori, ulterior lipsei persoanelor fizice de la interogatoriu, a fost înlăturată de Curte, întrucât, în faţa instanţei de apel, probatoriile au fost completate, prin aplicarea art. 479 alin. (2) C. proc. civ. cu privire la toţi cei cinci martori propuşi de apelante, Curtea a reţinut însă că este incidentă interdicţia prevăzută de art. 315 alin. (1) punctul 3 din acelaşi cod, respectiv "cei aflaţi în duşmănie sau în legături de interese cu vreuna dintre părţi", cu această motivare în fapt şi în drept fiind respinsă proba cu audierea martorilor.

În aceste circumstanţe, este corectă statuarea Tribunalul Iaşi, potrivit cu care pârâţii C. si D. nu au acţionat în nume propriu, ci în numele S.C. B. S.R.L., iar D. nu a avut funcţie de conducere şi nu a fost for decizional în cadrul societăţii pârâte, drept pentru care nu se poate reţine culpa acestora personală în prejudiciul cauzat reclamantelor. Cum condiţiile antrenării răspunderii civile delictuale a acestora nu sunt îndeplinite, în mod corect a fost respinsă acţiunea faţă de cei doi pârâţi.

Totodată, nu prezintă relevanţă, în cauză, dacă au mai existat şi alte nereguli referitoare la procedura de achiziţie la care fac referire apelantele, atâta timp cât, în lumina considerentelor expuse anterior, Curtea a statuat că reclamanta, în calitate de ofertant, este îndreptăţită la plata de despăgubiri pentru repararea prejudiciului cauzat în cadrul procedurii de atribuire.

În plus, în raport de limitele învestirii şi obiectul cauzei, nu se impunea ca instanţa de fond să analizeze dispoziţiile legale în materie de fonduri europene sau mecanismul utilizat de intimata pârâtă pentru a nu se pierde finanţarea din fonduri europene. Având în vedere că reclamantele nu sunt părţi în contractul de finanţare, este evidentă lipsă oricărei legături de cauzalitate pentru stabilirea răspunderii pârâţilor în cazul nerespectării acestui contract. Nu se poate considera că a avut loc o denegare de dreptate, apelantelor fiindu-le încălcat dreptul la un proces echitabil, judecătorii neavând obligaţia de a motiva hotărârea prin raportare la chestiuni sau dispoziţii legale care nu sunt relevante sau aplicabile în cauză.

Cu privire la criticile formulate în legătură cu soluţia pronunţată în ceea ce o priveşte pe reclamanta A. S.R.L., instanţa de apel a reţinut următoarele:

Susţine apelanta că prejudiciul care i-a fost cauzat este format din comisionul de achiziţie pe care trebuia să-1 încaseze în ipoteza încheierii contractului de achiziţie publică între X. S.R.L. şi autoritatea contractantă, B. S.R.L., în calitatea sa de reprezentant, în România, al societăţii X. S.R.L., precum şi din toate cheltuielile efectuate cu procedura de achiziţie publică, în cadrul căreia A. S.R.L. a reprezentat societatea X. S.R.L.

În acest sens, apelantele arată că instanţa de fond nu a analizat contractul de agenţie existent între reclamante, contract care se supune regulilor de drept privat, întrucât este încheiat cu o societate din Italia, şi nici faptul că, în calitate de delegată, a participat la deschiderea plicurilor, în calitate de reprezentant/agent al X. S.R.L., J., suportând cheltuieli de deplasare şi cu procedura desfăşurată.

Criticile formulate de apelanta A. S.R.L. nu sunt fondate.

În ceea ce priveşte acţiunea promovată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâţii S.C. B. S.R.L., D. şi C., Tribunalul a reţinut că, în cauză, se invocă un contract de comision/agenţie încheiat între reclamante. Examinând conţinutul contractului, în mod judicios, prima instanţă a constatat că acesta vizează, exclusiv, modalitatea în care se derulează relaţia comercială existentă între apelantele reclamante. Din actele depuse la dosar nu rezultă nicio legătură de cauzalitate între reclamanta A. S.R.L. şi pârâţii din prezenta cauză. Relaţia comercială este între reclamante şi nu a fost influenţată de anularea licitaţiei, pentru a se pune, eventual, problema unui prejudiciu.

Mai mult, deşi prin acţiune se invocă, în cauză nu s-a dovedit existenţa vreunui mandat dat către A. S.R.L. pentru a intermedia achiziţia utilajului, iar persoana fizică desemnată ca şi reprezentant, chiar dacă este reprezentant legal al reclamantei A. S.R.L., nu a acţionat în această calitate la semnarea documentelor din procedura de negociere a contractului, ci în baza unei împuterniciri date de reclamanta X., aşa cum rezultă din procura de la dosar fond .

Pe de altă parte, reclamanta S.C. X. S.R.L. era într-o relaţie cu A. S.R.L. anterior participării la licitaţie şi derulau acest tip de intermediere pe bază de contract de agenţie, contract expirat însă de la 15 decembrie 2010, aşa cum rezultă din art. 14 al contractului, neexistând dovezi că acesta ar fi fost prelungit ulterior. Mai mult, produsele ce ar putea fi vândute potrivit contractului se regăsesc în anexa 2, anexă ce nu a mai fost depusă la dosar. De altfel, nicio comandă nu a fost făcută de A. S.R.L. şi nu s-a intermediat utilajul ofertat în procedura de achiziţie, pentru a se putea face vorbire de vreun prejudiciu în patrimoniul reclamantei A. S.R.L., constând în comisionul aferent acestei tranzacţii.

În plus, la depunerea ofertei sale, reclamanta a arătat că "nu este cazul" unui acord de asociere sau acord de subcontractare cu o altă societate şi nu există vreun angajament privind susţinerea tehnică şi profesională a ofertantului, aşa cum rezultă din documentele de la paginile 120-124 vol. I dosar fond.

Pornind de la probatoriul cu înscrisuri care atestă existenţa unui contract de comision/agenţie încheiat între reclamante, relaţia de afaceri fiind stabilită doar între aceste societăţi, în acord cu cele statuate de prima instanţă, Curtea a reţinut că reclamanta A. S.R.L. nu a solicitat nicio sumă de bani, cu titlul de comision, de la reclamanta X. S.R.L. - în temeiul contractului de agenţie existent între acestea - pentru a se putea pune, eventual, problema unei chemări în garanţie, reclamantei A. S.R.L. nefiindu-i deschisă calea unei acţiuni directe împotriva pârâţilor din prezenta cauză.

Mai susţine apelanta reclamantă A. S.R.L. că, în baza acestui contract de agenţie, urma a se obţine un comision din valoarea contractului de achiziţie ce se încheia de X. S.R.L. cu B. S.R.L., procent ce nu poate fi solicitat de la X. S.R.L., pentru că nu se află în culpă, vina fiind exclusiv a pârâţilor intimaţi, care au anulat fraudulos licitaţia. Menţionează că, pentru fapte ilicite, se răspunde personal, iar A. S.R.L. nu putea solicita aceste sume de bani de la partenerul comercial, X. S.R.L., care a fost de bună-credinţă, în raport cu aceasta din urmă existând o relaţie contractuală, şi nu delictuală.

Aceste critici au fost înlăturate de instanţa de apel, care a reţinut că, din actele depuse la dosar, nu s-a probat că ar fi existat vreun mandat dat către A. S.R.L. pentru a intermedia achiziţia utilajului, iar acesta nu a fost achiziţionat anterior comunicării măsurii privind anularea licitaţiei. Mai mult, chiar dacă persoana fizică desemnată ca şi reprezentant, este reprezentant legal al reclamantei A. S.R.L., aceasta nu a acţionat în această calitate la semnarea documentelor din procedura de negociere a contractului.

În atare condiţii, instanţa de fond a apreciat, în mod corect, că acţiunea A. S.R.L. este neîntemeiată

În ceea ce priveşte acţiunea formulată de către reclamante faţă de persoanele fizice C. si D., Tribunalul Iaşi a reţinut, în mod corect, că este neîntemeiată, de vreme ce aceştia nu au acţionat în nume propriu, ci în numele S.C. B. S.R.L.

Condiţiile pentru antrenarea răspunderii civile a celor doi pârâţi nu sunt îndeplinite, măsura anularii licitaţiei neputând fi dispusă de aceştia în nume propriu, ci doar ca reprezentanţi ai S.C. B. S.R.L.

Referitor la apelurile formulate de pârâţii D. şi C., Curtea a reţinut caracterul fondat al acestora.

Litigiul promovat de reclamante a avut mai multe cicluri procesuale, primul fiind finalizat prin decizia de casare nr. 676/2017 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, care a trimis cauza, spre rejudecare, instanţei de fond.

În acest prim ciclu procesual, apelanţii D. şi C. au efectuat o serie de cheltuieli menite a asigura o apărare calificată, a căror dovadă a fost depusă la dosarul cauzei, solicitând acordarea acestora, în conformitate cu dispoziţiile art. 453 C. proc. civ.. Instanţa de control din primul ciclu procesual nu s-a pronunţat asupra lor, întrucât cauza a fost trimisă spre rejudecare.

Cu toate acestea, deşi, prin sentinţa apelată, prima instanţă a respins acţiunea reclamantelor promovată împotriva celor doi pârâţi, a acordat doar cheltuielile de judecată ocazionate de judecarea în fond, după casare, omiţând a acorda şi cheltuielile din primul ciclu procesual.

Faţă de dispoziţiile art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.

Apelantele reclamante sunt în culpă procesuală, astfel încât cererea de obligare a acestora la plata cheltuielilor de judecată este întemeiată şi a fost încuviinţată, pârâţii dovedind cheltuieli de judecată într-un cuantum de câte 3.400 RON (1.150 RON şi 2.250 RON), reprezentând contravaloare onorariu avocat achitat în primul ciclu procesual, conform înscrisurilor depuse la dosarul Tribunalului Iaşi nr. 34/99/2017 şi la dosar rejudecare al Tribunalului Iaşi, Vol. II.

Referitor la cheltuielile de judecată pretinse de reclamanta X. S.R.L. în faţa instanţei de fond, Curtea a evocat dispoziţiile art. 453 alin. (1) şi art. 451 alin. (2) C. proc. civ., făcând referire şi la o decizie a instanţei supreme, conform căreia: "În aprecierea cuantumului onorariului, instanţa trebuie să aibă în vedere atât valoarea pricinii, cât şi proporţionalitatea onorariului cu volumul de muncă presupus de pregătirea apărării în cauză, determinat de elemente precum complexitatea, dificultatea sau noutatea litigiului." (I. C. civ..J. – secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia civilă nr. 2420 din 11 aprilie 2008).

Totodată, Curtea a reţinut că, prin aplicarea dispoziţiilor art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., respectiv prin reducerea cuantumului onorariului apărătorului ales, pus în sarcina părţii care a pierdut procesul, instanţa nu intervine în contractul de asistenţă judiciară şi nu-l modifică, în sensul diminuării sumei convenite cu titlu de onorariu, ci doar apreciază în ce măsură onorariul părţii care a câştigat procesul trebuie suportat de partea care se află în culpă procesuală.

Astfel, dispoziţiile art. 451 alin. (2) C. proc. civ. au menirea de a sancţiona exercitarea abuzivă a dreptului de a obţine despăgubiri, prin convenirea între avocat şi client a unor onorarii, în mod vădit, disproporţionate cu valoarea, dificultatea litigiului sau volumul de muncă pe care îl presupune pregătirea apărării.

În acelaşi sens este şi jurisprudenţa C.E.D.O., care a statuat că, cheltuielile de judecată efectuate în proces urmează să fie recuperate de partea care are câştig de cauză numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare, reale şi rezonabile.

Practica judiciară în materie a statuat că: "Proporţionalitatea onorariului avocaţial cu valoarea ori complexitatea cauzei şi cu munca prestată de avocat reprezintă o chestiune de temeinicie, lăsată la aprecierea instanţei de fond, aceasta justificând reducerea onorariului avocaţial, astfel încât acesta să reflecte valoarea muncii depuse de apărător pe parcursul prezentului litigiu - sau chiar al mai multora, cum este cazul de faţă.".

Curtea a mai reţinut că volumul mare de muncă pretins acoperă inclusiv multiple cereri exercitate nefondat sau abuziv, precum cereri de recuzare, strămutare, amânare, aparenta complexitate deosebită a cauzei fiind creată artificial şi prin raportare la aspecte străine de natura litigiului. Totodată, "faţă de caracterul complex şi, pe alocuri neclar, al argumentelor invocate de reclamante în cuprinsul cererii de chemare în judecată, ce impunea calificarea juridică", cum s-a constatat şi de prima instanţă de recurs, ceea ce a determinat casarea pricinii, s-a ajuns la prelungirea procesului, la conflicte de competenţă între secţii, chestiuni ce nu pot fi imputate părţii adverse.

În atare condiţii, în mod corect a reţinut Tribunalul că se impune reducerea onorariului solicitat de apărătorul reclamantei S.C. X. S.R.L.

În mod greşit, prin sentinţa apelată, s-a avut în vedere că onorariul plătit de B. S.R.L. este de doar 2.300 de RON. Sub acest aspect, sunt întemeiate susţinerile apelantei pârâte, în sensul că, prin sentinţa apelată, instanţa a avut în vedere doar cheltuielile apelantei efectuate în faza fondului după casare, omiţând a se pronunţa cu privire la cheltuielile solicitate şi dovedite din primul ciclu procesual, cheltuieli în sumă de 4.500 de RON, aşa cum rezultă din extrasul de cont de la dosar Tribunal. Totodată, Curtea a reţinut că, pentru faza apelului, S.C. B. S.R.L. a achitat un onorariu de avocat de 3.000 de RON, potrivit extrasului de cont de la fila x, onorariu ce se cuvine a fi acordat în totalitate, având în vedere soluţia de admitere a apelului, la care se adaugă parte din taxa judiciară de timbru, în raport cu valoarea pretenţiilor admise.

Raportat la dispoziţiile art. 453 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. şi reţinând că acţiunea a fost găsită întemeiată doar cu privire la suma de 2.607,65 de RON, cu dobânda legală, faţă de suma de 1.328.374,64 RON pretinsă, fiind respins şi celălalt capăt de cerere, vizând anularea deciziei de anulare a licitaţiei, Curtea a compensat cheltuielile părţilor X. S.R.L. şi S.C. B. S.R.L. din toate fazele procesuale anterioare. Chiar dacă, în cauză, operează o compensare parţială a cheltuielilor de judecată, doar în raport cu X. S.R.L., având în vedere onorariul unic plătit de S.C. B. S.R.L. pentru apărările comune formulate în raport cu ambele societăţi şi faptul că există o solidaritate la plata cheltuielilor de judecată, aşa cum a dispus şi instanţa de fond, aspect necontestat în apel, ţinând seama că marea majoritate a pretenţiilor respinse erau solicitate de X. S.R.L., Curtea a considerat că nu se impune stabilirea distinctă a plăţii cheltuielilor de judecată datorate de reclamantele X. S.R.L. şi A. S.R.L., dispunând obligarea acestora, în solidar, la plata sumei de 9.500 RON cheltuieli de judecată către pârâta S.C. B. S.R.L.

8. Calea de atac exercitată în cauză

Reclamantele S.C. X. S.R.L. şi A. S.R.L. au declarat recurs împotriva încheierilor din 08 februarie 2021, 10 februarie 2021, 03 martie 2021, 10 martie 2021 şi a deciziei nr. 174 din 31 martie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi – secţia civilă, criticându-le pentru următoarele motive:

a. Încheierea de şedinţă din 08 februarie 2021, prin care instanţa de apel a respins cererea de recuzare formulată în cauză, este nemotivată. Instanţa de apel nu a permis reprezentantului convenţional al reclamantelor să susţină cererea de probe şi nu a pus în discuţia părţilor probatoriul impus prin decizia de casare nr. 925/21 mai 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, potrivit art. 501 C. proc. civ.. În schimb, lipsa de imparţialitate a instanţei s-a reflectat prin faptul că părţii adverse i s-a acordat posibilitatea de a pune concluzii pe cererea de probe formulată de reclamante. Procedând astfel, Curtea de Apel a golit de conţinut dreptul la apărare al recurentelor. Încheierea a fost, astfel, pronunţată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, susţinând că sunt incidente cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

b. Încheierea de şedinţă din 10 februarie 2021 a fost pronunţată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, fiind incident cazul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în condiţiile în care instanţa de apel a respins nemotivat cererea privind ataşarea deciziei penale nr. 239/2020 pronunţate în dosarul nr. x/2016 de către Curtea de Apel Iaşi, considerând că nu este utilă cauzei.

Reclamantele au depus, la 20 ianuarie 2021, minuta din dosarul penal sus-menţionat, prin care Curtea de Apel Iaşi a dispus achitarea pârâţilor C. şi B. S.R.L. în temeiul dispoziţiilor art. 16. alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., conform cărora "fapta nu este prevăzută de legea penală".

Administrarea probei era necesară pentru a se cerceta motivarea cu privire la elementele de fapt şi de drept referitoare la procedura de licitaţie din anii 2011-2012, procedură ilicită, realizată formal, fără comisie de licitaţie, în condiţiile în care, în luna ianuarie 2012, s-a trimis o adresă falsă către A.D.R. Nord, ce viza anularea licitaţiei la care a participat reclamata X. S.R.L. pe bază de condiţii meteo nefavorabile.

Dispoziţiile art. 28 alin. (1) C. proc. pen., potrivit cărora "hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile care judecă acţiunea civilă, cu privire la existenţa faptei şi a persoanei care a săvârşit-o", sunt aplicabile şi în prezenta cauză, hotărârea penală neavând autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile, în ce priveşte vinovăţia persoanei care a săvârşit infracţiunea şi prejudiciul creat. Deşi intimaţii au fost achitaţi în dosarul penal, instanţa civilă are posibilitatea de a se pronunţa, pe cale civilă, în mod diferit faţă de instanţa penală, cu privire la vinovăţia intimaţilor şi prejudiciul produs recurentelor.

c.1. Încheierea de şedinţă din 03 martie 2021 este nemotivată, fiind incident cazul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât instanţa de apel a respins proba cu interogatoriile, emiterea unei adrese către Agenţia pentru Dezvoltarea Regională Nord-Est, ataşarea declaraţiei de inculpat şi celelalte înscrisuri din dosarul penal nr. x/2016, fără să existe o aplecare concretă asupra probelor solicitate de reclamante.

În cauză, exista o imposibilitate obiectivă a instanţei de apel de a se pronunţa asupra probelor solicitate, în condiţiile în care reclamantele formulaseră o cerere de recuzare împotriva membrilor completului de judecată la termenul respectiv, din compunerea căruia făcea parte un judecător care a soluţionat cererea de recuzare formulată la 20 ianuarie 2021, respinsă prin încheierea din 08 februarie 2021, soluţie faţă de care judecătorul nu poate să-şi păstreze imparţialitatea.

Or, potrivit art. 50 C. proc. civ., recuzarea se soluţionează de către un alt complet al instanţei respective, regulă care trebuia aplicată şi la judecata prezentei cauze.

c.2. Măsura rămânerii în pronunţare la termenul din 03 martie 2021 şi a amânării soluţiei cu privire la apelul pendinte determină incidenţa motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 2, 4, 5, 6 şi 8 C. proc. civ., deoarece a fost încălcat dreptul la apărare şi la un proces echitabil, precum şi principiul contradictorialităţii, conform art. 6, art. 7, art. 13-14 din acelaşi cod.

Instanţa de judecată în faţa căreia a fost formulată o cerere de recuzare nu mai poate să îndeplinească acte de procedură, nefiind clară semnificaţia sintagmei din cuprinsul art. 49 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ. - "pronunţarea soluţiei în cauză nu poate avea loc decât după soluţionarea cererii de recuzare", respectiv dacă se pot pronunţa sau nu încheieri interlocutorii, potrivit art. 235 din acelaşi cod, sau se pot îndeplini alte acte de procedură.

Recurentele opinează în sensul că, ulterior formulării cererii de recuzare, instanţa de judecată nu mai poate îndeplini acte de procedură. Or, instanţa de apel a procedat la discutarea probatoriului, deşi au fost invocate dispoziţiile art. 49 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ., care nu disting cu privire la soluţiile ce se pot pronunţa. Cererea de probe formulată de reclamantă a fost respinsă, prin încheiere interlocutorie de către un complet recuzat, ceea ce a influenţat negativ şi soluţia dată apelului de către acelaşi complet, conducând la încălcarea dreptului la apărare al reclamantei, precum şi a dreptului la un proces echitabil.

Recurentele au invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 49 alin. (2) teza finală C. proc. civ., însă instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra acestei cereri, ci a declinat, în mod nelegal, soluţionarea acesteia la un alt complet. Soluţia prin care a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României a fost atacată cu recurs, care a fost admis prin decizia instanţei supreme, dispunându-se sesizarea instanţei de contencios constituţional.

d. Încheierea de şedinţă din 10 martie 2021, prin care instanţa de apel s-a pronunţat asupra cererii de recuzare şi asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, cu privire la care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul formulat, reprezintă un act de procedură nelegal şi nul de drept.

Încheierea respectivă nu este motivată, hotărârea pronunţată rezumându-se la un paragraf, deşi reclamantele au formulat o cerere de recuzare complexă, prin care au arătat, concis, motivele pentru care magistraţii erau incompatibili cu soluţionarea cauzei, care nu au fost luate în considerare şi nu au fost analizate.

Obligativitatea motivării hotărârilor judecătoreşti constituie o condiţie a procesului echitabil, exigenţă a dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi a prevederilor art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Obligaţia de motivare a unei hotărâri trebuie văzută ca un silogism logic, de natură a explica inteligibil hotărârea luată, ceea ce nu înseamnă un răspuns exhaustiv la toate argumentele aduse de parte, dar nici ignorarea lor, ci o expunere a argumentelor fundamentale, care, prin conţinutul lor, sunt susceptibile să influenţeze soluţia.

Astfel, în legătură cu încheierea de şedinţă din 10 martie 2021 sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 2, 4-6 şi 8 C. proc. civ.

e. În ce priveşte decizia civilă nr. 174/31 martie 2021, instanţa de apel nu a analizat unitar sau separat motivele de apel formulate de reclamante, considerentele expuse în decizia recurată fiind străine de natura pricinii şi în termeni generali, cu nerespectarea efectului devolutiv al apelului, potrivit art. 476, art. 477 alin. (2) şi art. 479 C. proc. civ., şi a principiului disponibilităţii părţilor, prevăzut în art. 9. alin. (2) din acelaşi cod, fiind incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Se impută instanţei de apel omisiunea de a analiza obiectul şi cauza cererii de chemare în judecată, starea de fapt dedusă judecăţii în raport cu prevederile art. 264 C. proc. civ., elementele definitorii ale acţiunii civile pe axă temporală, modalitatea de desfăşurare a raporturilor dintre părţi, elementele răspunderii civile delictuale care rezidă din dispoziţiile O.U.G. nr. 34/2006 şi H.G. nr. 925/2006, în vigoare la acel moment, coroborate cu cele ale art. 1349, art. 1357 şi urm. C. civ.

Faptele ilicite ale intimaţilor au fost confirmate de două acte administrative, autentice, neluate în considerare - raportul Departamentului pentru Luptă Antifraudă - D.L.A.F. nr. 340 din 2014 şi rechizitoriul nr. x/2012, emis în dosarul penal cu acelaşi număr.

Prin raportul D.L.A.F. nr. 340 din 2014 aflat la dosarul cauzei, act administrativ necontestat, se reţin aspecte care probează răspunsurile mincinoase date la interogatoriu, exempli gratia şi fără caracter limitativ:

- "(…) rapoartele procedurii de atribuire nr. x/12.12.2011 şi nr. y/12.12.2011 prezentate de beneficiar prezintă indicii că sunt false întrucât: - cele două documente menţionează date de deschidere a ofertelor (12.11.2011 şi 12.12.2011) diferite (ulterioare) faţă de data comunicată singurului ofertant prin invitaţia de participare transmisă în realitate (05.12.2011); - membrii comisiei de evaluare menţionaţi în cete două documente nu au efectuat în realitate evaluarea singurei oferte primite; - există indicii că persoanele menţionate ca membrii ai comisiei de evaluare sunt fictive";

- "(...) adresa de înştiinţare nr. x/14.12.2011, emisă către S.C. X. S.R.L., reprezintă un document falsificat, întrucât atestă, contrar realităţii, două aspecte: acela că unicului ofertant i-a fost comunicată decizia comisiei de evaluare şi acela că a fost întrunită o comisie de evaluare a ofertelor".

Prin neanalizarea acestor aspecte, precum şi a altor nereguli comise de pârâţi cu intenţie directă calificată prin scop, în vederea prelungirii perioadei de implementare a proiectului din fonduri europene şi diminuării costurilor cu acesta, prin impunerea unei condiţii suplimentare şi ulterioare licitaţiei publice, de încheiere a contractului de achiziţie publică, respectiv achiziţionarea unui utilaj second-hand, I., supraevaluat, instanţa nu a putut stabili o situaţie de fapt reală, modalitatea de desfăşurare a faptelor delictuale ilicite, intenţia directă a pârâţilor şi scopul urmărit, de a-şi diminua costurile, iar, în cazul refuzului recurentei X. S.R.L., posibilitatea de a anula licitaţia pentru vicii de procedură săvârşite cu intenţie.

Decizia atacată a fost dată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii şi cu aplicarea greşită a normelor de drept material, motivarea fiind străină situaţiei de fapt şi de drept existente, fără o aplicare concretă în cauză, fiind, astfel, încălcat dreptul reclamantelor la apărare, reglementat de art. 13 C. proc. civ. şi art. 24 din Constituţia României, precum şi dreptul la un proces echitabil, în vederea aflării adevărului juridic, conform art. 6 şi art. 22 din acelaşi cod şi art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, fiind incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5. C. proc. civ.

Reclamantele au demonstrat frauda la lege comisă de pârâţi, existenţa faptei civile delictuale, a prejudiciului creat (prin dovezi depuse în susţinerea sumelor solicitate - facturi, extrase bancare, bonuri fiscale ş.a.), a legăturii dintre fapta ilicită şi prejudiciu, precum şi vinovăţia pârâţilor sub forma intenţiei, care au urmărit să îşi diminueze/elimine costurile cu procedura achiziţiei publice, prin impunerea, ca o condiţie suplimentară şi nemenţionată prin invitaţia de participare la procedura de achiziţie publică, achiziţionării de către reclamanta X. S.R.L. a utilajului second-hand supraevaluat I., în vederea încheierii contractului de achiziţie publică inter partes, astfel cum rezultă şi din modalitatea ulterioară de încheiere a acestui contract cu societatea H. S.R.L. Italia, respectiv achiziţionarea acestui utilaj.

Aceste aspecte au fost dovedite, conform art. 249 C. proc. civ., prin înscrisurile depuse la dosar, care prezintă cronologic derularea faptelor ilicite de către pârâţi, corespondenţa inter partes necontestată, atitudinea pârâţilor persoane fizice, care au refuzat să se prezinte la interogatoriu, fără motive temeinice, fiind aplicabile dispoziţiile art. 358 C. proc. civ., sens în care se solicită instanţei de recurs să considere aceste împrejurări "ca o mărturisire deplină ori numai ca un început de dovadă", în folosul reclamantelor.

Instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., pronunţându-se în raport de o situaţie de fapt străină celor menţionate de reclamante prin acţiunea formulată, fără a analiza petitele acesteia şi fără a avea în vedere şi a aprecia prin propriile simţuri înscrisurile doveditoare.

Reclamantelor le-a fost suprimat dreptul la apărare, precum şi posibilitatea de a proba frauda la lege, cauza ilicită şi imorală, întrucât, deşi a fost admisă proba cu interogatoriul pârâţilor, prima instanţă a apreciat, în mod greşit, lipsa acestora de la interogatoriu ca reprezentând un început de dovadă scrisă, care trebuie coroborată cu alte probe, iar nu o mărturisire deplină a celor afirmate de reclamante; totodată, instanţa nu a revenit însă asupra respingerii probei cu martorii solicitaţi de reclamante în completarea probatoriului administrat, iar Curtea de Apel a respins proba cu interogatoriu.

În ceea ce priveşte proba cu martori, pârâtul D. nu a fost parte în procesul penal, astfel că nu existau motive temeinice pentru a nu se prezenta la interogatoriu, o eventuală calitate de martor în dosarul penal neputând constitui un motiv justificat pentru acest refuz.

Se susţine că instanţa de apel nu a analizat motivele de apel referitoare la faptele ilicite delictuale rezultate din achiziţii publice, procedura de licitaţie publică desfăşurată de pârâta B. S.R.L., câştigată de reclamanta X. S.R.L. şi anulată intempestiv, pentru că nu a achiziţionat utilajul second-hand I., supraevaluat, la dispoziţia pârâtelor pentru a fi achitat avansul.

Mai mult, instanţa nu a avut în vedere că pârâţii, în mod fraudulos, au invocat, în faţa A.D.R., un motiv fals pentru prelungirea perioadei de implementare a proiectului, respectiv condiţii meteorologice nefavorabile, iar reclamantei X. S.R.L. i s-a comunicat că licitaţia a fost anulată pentru anumite vicii de procedură.

- În mod eronat a reţinut instanţa de apel faptul că pârâţii persoane fizice nu au acţionat cu intenţie directă, de vreme ce aceştia, astfel cum au arătat reclamantele prin cererea de apel, au acţionat atât în nume propriu, cât şi în calitate de reprezentanţi de drept (pârâtul C.) ori de fapt (pârâtul D.) ai pârâtei B. S.R.L., şi au condiţionat încheierea contractului de achiziţie cu reclamanta X. S.R.L. de achiziţionarea utilajului second-hand I., supraevaluat (condiţie inexistentă anterior, dar urmărită de către intimaţi de la bun început pentru a-şi acoperi cota de contribuţie, avansul necesar realizării proiectului din fondurile europene), fiind incident art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Pârâţii persoane fizice au acţionat cu intenţie directă calificată prin scop, în vederea diminuării costurilor pe care le aveau cu proiectul demarat prin plata avansului de către reclamante, prelungirii perioadei de implementare a proiectului prin folosirea de înscrisuri false şi inducerea în eroare a A.D.R., anularea licitaţiei câştigate de reclamanta X. S.R.L. determinând prejudicierea reclamantelor.

- Instanţa de apel, în mod eronat, nu a analizat motivul de apel privind calitatea procesuală pasivă a pârâţilor C. şi D., aspect care trebuia cercetat prin raportare la faptele ilicite comise şi semnalat de reclamante prin motivele de apel, fiind incident art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Pentru a prelungi perioada de implementare a proiectului şi a nu pierde fondurile europene, intimaţii au comunicat, în mod fals, către Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Est faptul că a apărut o întârziere a procesului de achiziţie datorată "condiţiilor meteorologice nefavorabile din Italia şi România", astfel cum rezultă din raportul D.L.A.F, fila x, alin. (4), iar reclamantei X. S.R.L. că procedura de licitaţie a fost anulată pentru vicii de procedură constând în neîndeplinirea condiţiei de paritate, deşi aceasta câştigase licitaţia.

- Întemeiat pe motivul de nelegalitate prevăzut de 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se invocă greşita reţinere a instanţei de apel, efectuată prin preluarea argumentelor primei instanţe, fără o analiză proprie a probelor din dosar, deci, cu nerespectarea dispoziţiilor art. 264 C. proc. civ., a faptului că reclamantele nu au făcut dovada unei şanse reale de a câştiga licitaţia prin neparticiparea la cea de-a doua licitaţie. În condiţiile în care, în legătură cu licitaţia, a avut loc o fraudă la lege, s-a săvârşit o infracţiune prin modalitatea de prelungire a termenului de implementare a proiectului şi prin declanşarea unei noi proceduri de licitaţie, la care a fost declarată câştigătoare H. S.R.L. Italia, reclamantele nu puteau participa la această procedură în contextul în care plana suspiciunea unor fapte penale, sens în care au şi formulat plângeri penale.

Neprezentarea intimaţilor persoane fizice la interogatoriu demonstrează reaua-credinţă a acestora, dorinţa de a induce în eroare instanţa şi de a împiedica aflarea adevărului în cauza pendinte, conform art. 22 C. proc. civ., lipsa de la interogatoriu echivalând cu o recunoaştere a aspectelor reţinute prin sentinţa penală.

- Instanţa de apel a reţinut, în mod greşit, faptul că reclamantele nu au dovedit prejudiciul suferit, fiind incidente motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

Licitaţia a fost câştigată de reclamantă în luna decembrie 2011, însă pârâţii nu au comunicat intenţionat anularea procedurii aproximativ 5 luni, anularea licitaţiei fiind adusă la cunoştinţa reclamantei după refuzurile repetate de achiziţionare a utilajului second-hand I., supraevaluat, şi transmiterea adreselor din 21 februarie 2012 şi 16 martie 2012, prin care solicitau informaţii cu privire la stadiul procedurii.

Cuantumul prejudiciului solicitat de reclamante a fost probat prin înscrisurile depuse la dosar cu privire la orele de muncă, cheltuielile aferente procedurii, valoarea contractului de achiziţie publică câştigat şi neîncheiat, valoarea comisionului conform contractului de agenţie, cheltuielile cu achiziţionarea utilajelor plătite în perioada de contractare, ulterior datei câştigării licitaţiei publice şi perioadei în care se "purtau negocieri" neprevăzute de reclamante cu privire la contract.

- Instanţa de apel nu a interpretat răspunderea civilă delictuală prin elementele caracteristice acesteia: faptă ilicită, vinovăţie, legătură de cauzalitate, prejudiciu, cu luarea în considerare a dispoziţiilor O.U.G. nr. 34/2006 şi ale H.G. nr. 925/2006 coroborate cu art. 1349, art. 1357 şi urm. C. civ., fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488. alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. Curtea nu a analizat scopul imediat şi mediat al procedurii de achiziţie prin valenţele infracţionale ale pârâţilor anterior precizate, având prefigurarea obţinerii unui beneficiu nejustificat, prin prisma neluării în considerare a apărărilor formulate şi probelor administrate de reclamante, cu încălcarea art. 264 C. proc. civ.

Din probele administrate rezultă că sunt îndeplinite condiţiile cumulative necesare pentru a fi incidentă şi răspunderea civilă delictuală a pârâţilor persoane fizice, care au acţionat atât în nume şi interes propriu, cât şi în calitate de reprezentanţi de drept (C.) şi de fapt (D.) ai pârâtei B. S.R.L., între aceştia existând o strânsă relaţie de asociere comercială încă din anul 2004, cum se reţine şi prin rechizitoriul întocmit în dosarul penal.

Frauda la lege a fost demonstrată conform art. 249 C. proc. civ., fiind comisă de pârâţi faţă de refuzul reclamantelor de a achiziţiona utilajul supraevaluat, aceştia folosind pârghii aparent legale pentru prelungirea termenului de implementare a proiectului, prin transmiterea de adrese cu conţinut fals către A.D.R., pentru a nu pierde finanţarea din fonduri europene şi a atinge scopul ocult urmărit încă de la început, de a obţine un preţ de achiziţie diminuat în mod ilicit.

Prejudiciul cuprinde atât paguba efectiv suferită (damnum emergens), cât şi beneficiul nerealizat (lucrum cessans).

Sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 1349 C. civ., întrucât, urmare a faptelor ilicite comise de pârâţi, constând în fraudarea legii, şi anume a dispoziţiilor O.U.G nr. 34/2006 şi art. 93 alin. (4) din H.G. nr. 925/2006, în vigoare la data comiterii faptelor ilicite, inclusiv refuzul pârâtei de a încheia contractul de achiziţie publică prin anularea ilicită a procedurii, reclamantele au fost prejudiciate cu suma de aproximativ 1.320.107,53 RON, detaliată prin cererea de chemare în judecată.

Suma defalcată pretinsă cu titlu de prejudiciu încercat de reclamanta X. S.R.L. este compusă din suma de 336.450 RON, prejudiciu efectiv suferit (cheltuieli în legătură cu personalul, întocmirea documentaţiei pentru susţinerea ofertei, achiziţionarea componentelor neutilizate) şi suma de 991.924,64 RON, beneficiu nerealizat, reprezentând valoarea contractului de achiziţie.

Prejudiciul suferit de reclamanta A. S.R.L. este în sumă de 27.611 euro, echivalent în RON al sumei de 125.378,78 RON, şi reprezintă comisionul de achiziţie neîncasat în urma neîncheierii contractului de achiziţie dintre reclamanta X. S.R.L. şi pârâta B. S.R.L., în calitate de autoritate contractantă, conform contractului de agenţie.

Reţine eronat instanţa de apel că reclamantele şi-au întemeiat apărările pe frauda la lege numai prin prisma rechizitoriului emis în dosarul penal, cu omiterea celorlalte probe, respectiv raportul D.L.A.F.

În mod nefondat, instanţa a analizat inexistenţa unei cauze ilicite şi imorale.

Instanţa de apel nu a analizat răspunderea civilă delictuală prin raportare la modalitatea de încheiere a contractului de achiziţie publică, ulterior, cu societatea H. S.R.L. Italia, precum şi frauda la lege comisă în raport de refuzul reclamantelor de a achiziţiona utilajul, pârâţii intimaţi folosindu-se de pârghii aparent legale pentru prelungirea termenului de implementare a proiectului, prin transmiterea de adrese cu conţinut fals către A.D.R. şi nici legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciul produs reclamantelor.

- În mod eronat reţine instanţa de apel faptul că nu prezintă relevanţă în cauză dacă au existat nereguli referitoare la procedura de achiziţie, atât timp cât anularea licitaţiei a fost prestabilită de către intimaţii persoane fizice în cazul unui eventual refuz din partea reclamantei X. S.R.L., în vederea continuării demersurilor dorite cu altă societate care avea să le accepte condiţiile noi, stabilite ulterior licitaţiei, respectiv de a achiziţiona acel utilaj second-hand supraevaluat (astfel cum s-a întâmplat cu societatea H. S.R.L. Italia), fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., ca urmare a lipsei unei analize obiective şi imparţiale a probelor administrate în apel, prin prisma efectului devolutiv al căii de atac conform art. 264 şi art. 476 - art. 479 C. proc. civ., fiind încălcat şi dreptul la apărare al reclamantelor, prin neanalizarea apărărilor formulate de acestea.

- Instanţa de apel nu a cercetat susţinerile reclamantelor şi înscrisurile din dosar, reţinând, în mod greşit, faptul că facturile au fost emise şi achitate ulterior comunicării anulării licitaţiei, în condiţiile în care reclamanta X. S.R.L., necunoscând anularea acestei proceduri până în luna aprilie 2012, din culpa pârâţilor, a efectuat demersuri pentru îndeplinirea obligaţiilor ce îi reveneau conform contractului, achiziţionând componente pentru efectuarea utilajului de foraj, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Instanţa de apel nu a verificat legătura dintre cele două licitaţii pentru a analiza conduita delictuală continuată a pârâţilor şi scopul urmărit, de fraudare a fondurilor europene.

- Motivarea deciziei recurate în legătură cu apelul reclamantei A. S.R.L. este străină de natura pricinii, în condiţiile în care instanţa de apel nu a făcut o analiză şi interpretare proprie a probelor aflate la dosarul cauzei, reclamanta fiind prejudiciată direct de către pârâţi prin anularea licitaţiei câştigate, cu privire la care a suportat costuri care nu au fost acoperite, fiind lipsită de comisionul ce trebuia să-l încaseze urmare a contractului de agenţie încheiat cu X. S.R.L. - art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Din partea recurentei a participat la licitaţie, în calitate de delegată, J., care a suportat cheltuieli de deplasare şi cu procedura desfăşurată.

Comisionul nu poate fi solicitat de la partenerul comercial, X. S.R.L., care a fost de bună-credinţă, vina exclusivă fiind a pârâţilor, care au anulat fraudulos licitaţia. Or, pentru fapte ilicite se răspunde personal, pe tărâm delictual, relaţia cu cealaltă reclamantă fiind de natură contractuală.

- În mod greşit a reţinut instanţa de apel că, în cauză, nu sunt incidente dispoziţiile H.G. nr. 925/2006, în condiţiile în care, prin decizia civilă nr. 676/08 iunie 2017 pronunţată de către Curtea de Apel Iaşi – secţia contencios administrativ şi fiscal, nu au fost puse în discuţie prevederile acestei H.G. - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Mai mult, s-a stabilit că normele O.U.G. nr. 34/2006, care vizează procedura de achiziţie, sunt, în schimb, aplicabile, completând-se cu dispoziţiile din C. civ., iar, prin interpretare extensivă, rezultă că şi prevederile H.G. nr. 925/2006 sunt aplicabile.

În mod greşit nu a fost analizat raportul D.L.A.F., act administrativ, autentic, necontestat, în baza căruia a fost emis rechizitoriul în dosarul penal, pentru a se elucida situaţia de fapt, în condiţiile în care acesta prezintă, în mod complet, maniera în care pârâţii au săvârşit faptele ilicite delictuale şi expune mecanismul de fraudare a legii.

- În mod greşit, Curtea nu a analizat motivul de apel privind cheltuielile de judecată, ce constituie o cerere accesorie care trebuia soluţionată în raport cu menţinerea soluţiei primei instanţe, sens în care este incident motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 raportat la art. 479 alin. (1) C. proc. civ.

Instanţa a omis să se pronunţe asupra acestor cheltuieli, compuse din taxa judiciară de timbru achitată, cheltuielile cu traducerile, onorariul de avocat şi cheltuielile de transport efectuate de apărătorul recurentelor, în vederea reprezentării acestora, şi nu a analizat împrejurarea că dosarul a avut mai multe cicluri procesuale.

În plus, nu s-a luat în considerare, la stabilirea cheltuielilor de judecată, activitatea desfăşurată de avocat, care a presupus peste 100 de ore de muncă, complexitatea cauzei şi calitatea reprezentării, amplă şi profesionistă, criterii menţionate în art. 451 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.

- Cu referire la apelul formulat de pârâţii C. şi D., în ceea ce priveşte cheltuielile de judecată, aceştia puteau solicita completarea sentinţei civile nr. 563/30 martie 2018 pronunţate de Tribunalul Iaşi în temeiul art. 444 C. proc. civ., instanţa de apel soluţionând, în mod greşit, cererea lor, deşi completarea unei hotărâri nu poate fi solicitată pe calea apelului, conform art. 445 din acelaşi cod - art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Apelul declarat de cei doi pârâţi trebuia respins, întrucât cheltuielile de judecată au fost solicitate pe cicluri procesuale, iar nu pe întreg procesul, nefiind culpa reclamantelor, care au câştigat, hotărârile fiind casate pentru vicii procedurale.

Totodată, Curtea nu a clarificat în ce constă suma de 9.500 de RON, acordată cu titlu de cheltuieli de judecată.

- Soluţia de admitere a apelului declarat de pârâta B. S.R.L. este nelegală şi nemotivată, fiind incidente motivele de casare reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ.. Instanţa de apel a apreciat ca fiind fondat apelul pârâtei, deşi a respins excepţiile invocate de această parte şi a reţinut că reclamantele au interes în promovarea prezentei acţiuni, că reclamanta X. S.R.L. ar fi avut o şansă reală de a câştiga contractul, deci, că pretenţiile recurentelor sunt întemeiate, existând, astfel, contradicţie în silogismul judiciar.

De asemenea, nu a arătat argumentele pentru care a considerat că nu există un prejudiciu demonstrat potrivit art. 249 C. proc. civ., contrar situaţiei factuale dovedite în cauză.

În aceste condiţii, s-a procedat şi la încălcarea dreptului la un proces echitabil garantat de art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care presupune ca cererile părţilor să fie examinate în mod efectiv de instanţa sesizată, întocmai ca şi elementele probatorii.

Recurentele reclamante au solicitat admiterea căii de atac declarate, cu consecinţa admiterii apelului şi, respectiv, a cererii de chemare în judecată, cu obligarea intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată efectuate în prezentul proces.

9. Apărările formulate

Intimaţii pârâţii nu au depus întâmpinare în dosar.

10. Procedura derulată în recurs

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, care nu au depus puncte de vedere la raport, iar, prin încheierea din 3 februarie 2022, completul de filtru a admis, în principiu, recursul declarat de reclamantele S.C. X. S.R.L. şi A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 174 din 31 martie 2021 şi împotriva încheierilor din 8 februarie 2021 şi 10 martie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi – secţia civilă şi a fixat termen de judecată a căii de atac la 31 martie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Prin aceeaşi încheiere s-a stabilit că susţinerile referitoare la încheierile de şedinţă din 10 februarie 2021 şi 03 martie 2021 vor fi examinate în cadrul soluţionării recursului declarat împotriva deciziei nr. 174/31 martie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

a. Critica vizând nemotivarea încheierii din 08 februarie 2021, prin care s-a respins cererea de recuzare formulată în scris de recurentele reclamante la 27 ianuarie 2021, se subsumează, exclusiv, motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 prima teză C. proc. civ. şi este neîntemeiată.

În raport cu conţinutul cererii de recuzare, instanţa învestită cu soluţionarea acesteia a expus dispoziţiile legale referitoare la cazurile de incompatibilitate evocate de reclamante, prevăzute la art. 42 alin. (1) pct. 1, 2 şi 13 C. proc. civ., menţionând, totodată, că nu este instanţă de control judiciar şi că aspectele evidenţiate nu se circumscriu normelor legale respective, sens în care a respins cererea, conform art. 51 alin. (5) din acelaşi cod.

Prin urmare, faţă de aceste considerente, nu se poate reţine că încheierea recurată nu îndeplineşte exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., potrivit cărora argumentarea instanţei trebuie să vizeze obiectul cererii, susţinerile părţilor, situaţia reţinută de organul judiciar, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia. Nu este necesară analizarea fiecărui aspect expus în cuprinsul cererii de recuzare, în contextul în care, în esenţă, reclamantele au contestat măsurile instanţei de apel în legătură cu anumite obligaţii procedurale, care, în opinia părţilor, au lipsit de conţinut dreptul lor la apărare, dreptul la un proces echitabil şi principiul contradictorialităţii, instanţa de recuzare specificând că nu este instanţă de control judiciar. În alţi termeni, din acest argument rezultă că instanţa învestită cu cererea de recuzare nu poate verifica respectarea dispoziţiilor procedurale de către instanţa de apel şi că asemenea susţineri nu se încadrează în cazurile de incompatibilitate evocate de reclamante.

Afirmaţiile recurentelor referitoare la imposibilitatea reprezentantului acestora de a susţine cererea de probe, la absenţa dezbaterilor asupra probatoriului impus prin decizia de casare, cu consecinţa nerespectării dreptului la apărare al părţilor, reprezintă argumente aduse în motivarea cererii de recuzare, care nu pot fi analizate în recurs, în contextul în care pot fi verificate doar de către instanţa sesizată cu cererea respectivă şi nu se circumscriu unor critici aduse modalităţii în care Curtea de Apel a soluţionat cererea de recuzare.

b. Critica referitoare la nemotivarea soluţiei de respingere a cererii de ataşare a deciziei penale pronunţate în dosarul nr. x/2016 al Curţii de Apel Iaşi, prin încheierea din 10 februarie 2021, nu este întemeiată. Conform considerentelor acestei încheieri, rezultă că raţionamentul instanţei a avut în vedere natura civilă a litigiului de faţă, astfel cum s-a stabilit prin decizia de casare nr. 676/2017, precum şi dispoziţiile art. 28 alin. (1) C. proc. pen., potrivit cărora hotărârea penală definitivă de achitare are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile doar în ceea ce priveşte existenţa faptei şi a persoanei care a săvârşit-o, iar nu şi în legătură cu existenţa prejudiciului ori a vinovăţiei autorului faptei ilicite. A mai considerat Curtea că aceste aspecte, ce ţin de latura civilă a cauzei, nu pot fi opuse cu autoritate de lucru judecat celor care nu au figurat ca părţi în procesul penal finalizat prin hotărârea definitivă de achitare, sens în care a respins cererea de ataşare a deciziei penale enunţate. Prin urmare, nu se poate constata că instanţa de apel nu a indicat elementele de fapt şi de drept care au condus la respingerea cererii formulate de reprezentantul recurentelor, nefiind, astfel, întrunite cerinţele motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., încheierea reprezentând, la rândul său, o hotărâre, ceea ce atrage încadrarea susţinerilor respective în textul de lege enunţat.

Necesitatea administrării acestui mijloc de probă, aspect care pune în discuţie utilitatea probei, constituie un element lăsat la aprecierea exclusivă a instanţei de apel, deoarece, faţă de actuala structură a recursului, astfel cum este configurată în art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte nu poate verifica aspecte care ţin de temeinicia hotărârii atacate (deci, de evaluarea probelor, inclusiv din perspectiva concludenţei şi utilităţii lor), ci doar critici de nelegalitate. În acest context, nu se poate examina de prezenta instanţă în ce măsură depunerea deciziei penale de achitare era utilă cauzei faţă de dispoziţiile art. 28 alin. (1) C. proc. pen., avute în vedere de instanţa de apel în soluţionarea cererii formulate de recurente.

c.1. Nici critica referitoare la nemotivarea încheierii din 03 martie 2021, privind soluţia de respingere a probelor cu interogatoriul pârâţilor C. şi D., emiterea unei adrese către Agenţia pentru Dezvoltarea Regională Nord-Est, ataşarea declaraţiei de inculpat a lui C. şi a celorlalte înscrisuri din dosarul penal, nu este fondată. Astfel cum rezultă din conţinutul încheierii respective, Curtea a argumentat soluţia adoptată asupra cererii de probe, constatând, în ceea ce priveşte interogatoriul, că părţile chemate nu doresc să se prezinte, ceea ce este de natură să atragă incidenţa art. 358 C. proc. civ., referitor la echivalenţa poziţiei pârâţilor cu începutul de dovadă; emiterea adresei către A.D.R.N.E. a fost considerată neutilă cauzei faţă de relaţiile solicitate şi dispoziţiile art. 249 C. proc. civ. în egală măsură, s-a apreciat ca fiind neutilă cauzei şi ataşarea declaraţiei de inculpat şi a celorlalte înscrisuri din dosarul penal pentru argumentele deja arătate prin încheierea anterioară, privind respingerea cererii de depunere a deciziei penale definitive. Nu sunt, în consecinţă, întrunite condiţiile motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Cum s-a precizat în examinarea motivului de recurs precedent, aspectele referitoare la utilitatea acestor probe nu pot forma obiect al prezentei căi extraordinare de atac.

Critica referitoare la imposibilitatea instanţei de apel de a se pronunţa asupra cererii de probe, în raport cu cererea de recuzare formulată la acelaşi termen de judecată, nu poate fi primită, Curtea procedând la o corectă interpretare a dispoziţiilor art. 49 alin. (2) C. proc. civ.. Conform acestui text de lege, formularea cererii de recuzare nu determină suspendarea judecăţii, doar pronunţarea soluţiei în cauză urmând a fi făcută după soluţionarea cererii de recuzare. Or, soluţia în cauză o reprezintă tocmai decizia civilă recurată, activitatea de judecată, care nu este suspendată, presupunând toate actele procedurale şi măsurile dispuse de instanţă până la soluţionarea finală a litigiului, deci inclusiv pronunţarea asupra cererilor de probatorii.

Referitor la soluţionarea cererii de recuzare de către un alt complet de judecată al instanţei respective, potrivit dispoziţiilor art. 50 C. proc. civ., nu se poate reţine că textul de lege a fost nerespectat în condiţiile în care soluţionarea cererii de probatorii, ca, de altfel, şi pronunţarea deciziei au fost realizate de un complet din componenţa căruia au făcu parte judecătorii E. şi G., în timp ce cererea de recuzare a fost soluţionată de un complet de judecată cu o altă compunere, respectiv de judecătorii K. şi L..

În ceea ce priveşte participarea judecătorului G. în compunerea completului care a soluţionat apelurile declarate în cauză, deşi acesta soluţionase, prin încheierea din 08 februarie 2021, o cerere anterioară de recuzare, formulată la 20 ianuarie 2021, când nu făcea parte din compunerea completului de apel, această împrejurare nu se circumscrie vreunuia dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute de art. 41-42 C. proc. civ.. Nu se poate pune problema imparţialităţii judecătorului aflat în această situaţie, întrucât aprecierea asupra incidenţei cazurilor de incompatibilitate care au generat formularea cererii de recuzare în cazul altui judecător nu împiedică desfăşurarea propriei activităţi de judecată în dosarul de apel, în ceea ce-l priveşte pe magistratul care a soluţionat cererea de recuzare.

Prin urmare, nu sunt întrunite cerinţele motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., nefiind încălcate regulile de procedură în materie de recuzare şi judecata în apel.

c.2. Susţinerile referitoare la imposibilitatea instanţei de a se pronunţa asupra cererii de probe formulate de recurente în contextul înregistrării cererii de recuzare au fost deja analizate în cadrul motivului de recurs precedent, neputându-se reţine încălcarea dispoziţiilor art. 49 alin. (2) C. proc. civ.

În ceea ce priveşte sintagma "pronunţarea soluţiei în cauză", contrar opiniei reclamantelor, conţinutul său este clar, vizând soluţia finală, deci pronunţarea deciziei atacate, de vreme ce, potrivit textului de lege sus-menţionat teza I, activitatea de judecată nu se suspendă până la acest moment, incluzând toate actele de procedură, inclusiv soluţionarea cererii de probe. De asemenea, încheierea de încuviinţare a probelor, inclusiv cea prin care se resping probele solicitate, reprezintă o încheiere preparatorie, iar nu interlocutorie, instanţa nefiind legată de măsurile dispuse. În acest sens, dispoziţiile art. 259 C. proc. civ. prevăd, fără echivoc, că instanţa poate reveni asupra unor probe încuviinţate dacă, după administrarea altor probe, apreciază că administrarea vreuneia nu mai este necesară. În plus, şi în cazul încheierilor interlocutorii, raţionamentul dedus din art. 49 alin. (2) C. proc. civ. este acelaşi, judecata cauzei nefiind suspendată nici în cazul pronunţării asupra unor aspecte care determină pronunţarea unor asemenea încheieri (excepţii procesuale, incidente procedurale, chestiuni litigioase).

Efectele respingerii cererii de probe asupra deciziei pronunţate nu pot fi analizate din perspectiva recuzării instanţei, ci doar din cea a temeiniciei hotărârii, care însă nu poate fi examinată în recurs, pentru considerentele arătate mai sus. Ca atare, nu se poate reţine încălcarea dreptului părţilor la apărare şi la un proces echitabil şi nici a principiului contradictorialităţii, în legătură cu care recurentele nu au adus critici concrete.

În consecinţă, nu sunt întrunite cerinţele motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., vizând nerespectarea dispoziţiilor art. 6-7 şi art. 13-14 din acelaşi cod, evocate de recurente, celelalte temeiuri de casare fiind indicate în mod formal (art. 488 alin. (1) pct. 2, 4, 6 şi 8 C. proc. civ.).

Referitor la declinarea nelegală a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale şi la soluţionarea greşită a acestei cereri de către completul astfel învestit, aceste chestiuni nu pot forma obiect al recursului de faţă, soluţia de declinare nefiind susceptibilă de cale de atac, conform art. 132 alin. (3) C. proc. civ., iar încheierea de respingere a cererii de sesizare fiind supusă unei căi de atac distincte de fondul cauzei, conform art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, care a şi fost soluţionată într-un alt dosar al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

d. Nu se poate reţine că încheierea din 10 martie 2021 nu este motivată în ceea ce priveşte soluţia dată cererii de recuzare, instanţa evocând motivele prezentate de apelantele reclamante, temeiurile de drept invocate reprezentând cazurile de incompatibilitate prevăzute de art. 42 alin. (1) pct. 1 şi 13 C. proc. civ., concluzionând că aspectele expuse, privind încălcarea dreptului la apărare şi la un proces echitabil, nu se circumscriu acestor cazuri, în contextul în care instanţa de recuzare nu este o instanţă de control judiciar. În alţi termeni, cum s-a arătat deja şi în analiza motivului de recurs referitor la nemotivarea încheierii de respingere a cererii de recuzare din 08 februarie 2021 (pct. a), în cadrul examinării unei astfel de cereri, instanţa învestită cu cererea de recuzare nu poate verifica modalitatea de judecată a instanţei de apel, care poate fi contestată doar prin intermediul căii de atac.

În consecinţă, nu sunt întrunite cerinţele motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. (cazurile prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 2, 4, 5 şi 8 din acelaşi cod neavând legătură cu susţinerile formulate), argumentarea încheierii, ca şi componentă a dreptului la un proces echitabil (art. 21 alin. (3) din Constituţie şi art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului), respectând exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

e. Criticile subsumate acestui punct din cererea de recurs fie nu sunt susceptibile de încadrare în motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., fie sunt neîntemeiate.

- Un prim motiv de recurs vizează cele două ipoteze ale cazului prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., referitoare la nemotivarea deciziei atacate şi la considerente străine de natura pricinii. Se susţine folosirea unor termeni generali în dezvoltarea argumentelor şi omisiunea examinării motivelor de apel referitoare la faptele ilicite legate de anularea intempestivă a procedurii de licitaţie publică câştigate de reclamanta X. , determinat de neachiziţionarea unui utilaj second-hand. Critica nu poate fi primită.

Aşa cum s-a menţionat cu ocazia prezentării considerentelor deciziei recurate, după ce, prealabil, instanţa de apel a evidenţiat obiectul şi cauza cererii de chemare în judecată, a expus întreaga situaţie de fapt din speţă, rezultată în urma administrării probelor, constatând, în esenţă, că licitaţia la care a participat reclamanta X. , în calitate de singur ofertant, a fost anulată nu determinat de condiţiile meteo nefavorabile, ci pentru nerespectarea clauzei privind paritatea de tratament rezervat ofertanţilor, publicitate şi constituirea comisiei de evaluare a ofertelor. S-a înlăturat motivul referitor la frauda la lege în anularea licitaţiei, determinat de împrejurarea că decizia de anulare a fost emisă în mod legal, cu respectarea prevederilor art. 209 lit.

d) raportat la art. 2 din O.U.G. nr. 34/2006, în condiţiile în care s-au constatat abateri grave, care au afectat procedura de atribuire, cum sunt încălcarea promovării concurenţei între operatorii economici, garantării tratamentului egal şi nediscriminării acestora. În ceea ce priveşte motivul vizând despăgubirile întemeiate pe răspunderea civilă delictuală, instanţa de apel a arătat că s-a realizat dovada incontestabilă a încălcării dispoziţiilor O.U.G. nr. 34/2006 (fapta ilicită), conform celor menţionate mai sus, şi, în plus, s-a probat şi cealaltă condiţie din Ordonanţă, şi anume că reclamanta ar fi avut o şansă reală de a câştiga contractul de achiziţie publică, fiind singura ofertantă, oferta sa fiind declarată conformă şi admisibilă.

S-a mai stabilit că răspunderea pârâtei B. este una obiectivă, iar prejudiciul dovedit vizează cheltuielile de elaborare o ofertei şi de participare la procedura de atribuire. Au fost înlăturate susţinerile reclamantelor referitoare la achiziţionarea sau producerea utilajului care a format obiectul proiectului, nedovedindu-se plata tuturor facturilor emise, iar cele achitate fiind ulterioare comunicării anulării licitaţiei. S-a mai reţinut că cheltuielile cu personalul nu au fost dovedite, în contextul în care personalul respectiv face parte din propriile departamente, desfăşurându-şi activitatea în baza contractelor de muncă încheiate şi nefiind remunerat în mod suplimentar.

Au fost înlăturate şi pretenţiile vizând cheltuielile de deplasare şi cu traducerea documentelor, aceste sume nefiind dovedite de X., în condiţiile în care au fost efectuate de reclamanta A. S.R.L., care nu a participat la licitaţie şi nu a probat existenţa unui contract de mandat încheiat cu cealaltă recurentă. Nu s-au primit nici afirmaţiile recurentelor legate de conivenţa pârâţilor privind condiţionarea atribuirii contractului de achiziţie de cumpărarea unui alt utilaj vechi, acestea nefiind, de asemenea, dovedite.

Examinând raportul D.L.A.F. şi rechizitoriul întocmit în cauză, instanţa de apel a constatat că nu există nici fraudă la lege în anularea licitaţiei şi nici cauză ilicită sau imorală, în condiţiile în care simpla încălcare a dispoziţiilor legale nu reprezintă fraudă la lege, instituţie care presupune un mecanism mult mai complex, compus din două elemente, obiectiv şi subiectiv, neprobându-se intenţia de a frauda a pârâţilor şi nici condiţionarea atribuirii contractului de cumpărarea celuilalt utilaj.

Prin urmare, analiza efectuată de Curte în examinarea căilor de atac cu care a fost învestită denotă o motivare amănunţită şi raportată la obiectul şi cauza cererii de chemare în judecată, care îndeplineşte exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., neputându-se reţine că instanţa ar fi folosit o exprimare generală, fără legătură cu circumstanţele cauzei sau străină de natura pricinii, sub acest ultim aspect, raţionamentul prezentat referindu-se la elemente de fapt şi instituţii juridice care vizează nulitatea pentru fraudă la lege sau cauză ilicită şi imorală, respectiv răspunderea civilă delictuală. Nu sunt întrunite, deci, cerinţele motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., din perspectiva niciuneia dintre cele două teze indicate mai sus (nemotivare/motivare străină de natura litigiului).

Nu este întemeiat nici motivul referitor la nerespectarea efectului devolutiv al apelului şi limitelor acestui efect (art. 476, 477 alin. (2) şi 479 C. proc. civ.) şi a principiului disponibilităţii părţilor (art. 9 alin. (2) din acelaşi cod), deoarece, astfel cum s-a arătat în precedent, Curtea a procedat la propria judecată asupra întregii cauze, în raport de probele administrate şi de cadrul procesual stabilit în primă instanţă şi prin motivele de apel, neputându-se reţine o modificare a obiectului acţiunii introductive sau a temeiului juridic al cererii.

În egală măsură, este nefondată şi critica privind încălcarea dispoziţiilor art. 264 C. proc. civ., instanţa de apel procedând la aprecierea probelor în mod liber, potrivit propriei convingeri, astfel cum impune şi textul de lege evocat, nefiind îndeplinite, sub niciun aspect, condiţiile motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din acelaşi cod.

Evaluarea situaţiei de fapt raportat la probele administrate în cauză reprezintă însă atributul exclusiv al instanţei de apel, care nu poate fi cenzurat în recurs, potrivit structurii actuale a căii extraordinare de atac, aşa cum este reglementată de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Ca atare, Înalta Curte nu poate verifica nicio susţinere legată de o presupusă netemeinicie a deciziei recurate, cum ar fi dovedirea faptelor ilicite ale intimaţilor conform raportului D.L.A.F. nr. 340/2014 şi rechizitoriului întocmit în dosarul penal nr. x/2012, infirmarea, prin aceste probe, a răspunsurilor la interogatoriul administrat pârâtei B. S.R.L.; dovedirea fraudei la lege comise de pârâţi, a întinderii prejudiciului solicitat de recurente, potrivit facturilor, extraselor bancare şi bonurilor fiscale depuse în dosar, a vinovăţiei intimaţilor sub forma intenţiei, în sensul diminuării/eliminării costurilor cu procedura achiziţiei publice, prin impunerea condiţiei suplimentare de achiziţionare a utilajului second-hand supraevaluat; invocarea unor motive false în faţa A.D.R., pentru prelungirea perioadei de implementare a proiectului, respectiv condiţiile meteo nefavorabile.

De asemenea, contrar solicitării recurentelor, instanţa de recurs nu poate constata că neprezentarea pârâţilor persoane fizice la interogatoriu valorează, în condiţiile art. 358 C. proc. civ., o mărturisire deplină, iar nu numai un început de dovadă în folosul celui care a propus proba, astfel cum au considerat instanţele de fond şi apel, întrucât o astfel de concluzie ar presupune intervenţia Înaltei Curţi în aprecierea probelor, ceea ce, cum s-a arătat deja, nu este permis în prezenta cale de atac. În acelaşi sens, nu se poate verifica dacă absenţa pârâtului D. la interogatoriu a fost sau nu justificată de un motiv temeinic sau dacă respingerea probei cu martori în primă instanţă, respectiv a celei cu interogatoriu în apel, reprezintă soluţii dispuse corect, în condiţiile în care aprecierea asupra concludenţei şi utilităţii unei probe constituie atributul exclusiv al instanţelor menţionate.

În concluzie, din perspectiva criticilor referitoare la mijloacele de probă, nu se poate reţine încălcarea dreptului la apărare (art. 13 C. proc. civ., art. 24 din Constituţia României) şi la un proces echitabil (art. 6 C. proc. civ., art. 6 parag. 1 CEDO) al recurenţilor şi nici a dispoziţiilor care reglementează rolul judecătorului în aflarea adevărului (art. 22 C. proc. civ.), nefiind, în consecinţă, întrunite cerinţele motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

- Susţinerile referitoare la vinovăţia pârâţilor persoane fizice, sub forma intenţiei directe, calificate prin scop, sunt neîntemeiate. În primul rând, instanţa de apel a reţinut că, potrivit probelor administrate, aceştia nu au acţionat în nume propriu, ci în calitate de reprezentanţi de drept şi de fapt ai societăţii pârâte, aspect care nu poate fi cenzurat în recurs, deoarece vizează interpretarea probelor. Pe de altă parte, din calitatea de reprezentanţi de drept sau de fapt ai S.C. B. nu se poate deduce intenţia directă a celor doi pârâţi în săvârşirea presupusei fapte ilicite, de vreme ce, astfel cum, în mod corect, a reţinut şi instanţa de apel, interesează răspunderea personală a acestora, iar nu în calitate de reprezentanţi, în acest ultim caz fiind antrenată răspunderea persoanei juridice reprezentate. Cât priveşte condiţionarea încheierii contractului de achiziţie de achiziţionarea utilajului second-hand, cum s-a menţionat deja, acest aspect nu poate fi examinat de prezenta instanţă, întrucât reprezintă un element de fapt, înlăturat de instanţa de apel în urma probelor administrate. În egală măsură, pentru aceleaşi considerente, nu pot fi verificate acele chestiuni de fapt, care vizează pretinsul scop ilicit al pârâţilor în legătură cu proiectul din fondurile europene demarat.

În consecinţă, nu sunt întrunite cerinţele motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., parte din critici nefiind susceptibile de încadrare în niciunul dintre cazurile de casare.

- Nici susţinerea referitoare la neanalizarea motivului de apel formulat de reclamante, privind calitatea procesuală pasivă a pârâţilor persoane fizice, nu poate fi primită. Nu rezultă în ce modalitate reclamantele ar fi supus dezbaterii o astfel de problemă, de vreme ce ele i-au chemat în judecată pe cei doi pârâţi (nefiind evocată, din partea lor, lipsa calităţii procesual pasive), iar soluţia instanţei de apel, ca şi argumentele în fundamentarea acesteia, în ceea ce-i priveşte pe C. şi D., a fost de confirmare a sentinţei atacate, pronunţate pe fondul cauzei. Sub acest din urmă aspect, din moment ce Curtea a respins apelul declarat de reclamante, păstrând hotărârea primei instanţe de respingere, ca neîntemeiată, a acţiunii formulate în contradictoriu cu cei doi pârâţi, este evident că a considerat implicit că pârâţii justifică legitimare procesuală pasivă.

Pe de altă parte, recurentele contestă, în realitate, că nu s-a reţinut de către instanţe în persoana pârâţilor faptele ilicite imputate de acestea şi reaua lor credinţă, constând în comunicarea unor relaţii false către Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Est, după cum rezultă din raportul D.L.A.F., diferite de relaţiile comunicate reclamantei X.. Or, aceste chestiuni nu pun în discuţie problema calităţii procesuale pasive, ci fondul litigiului, şi nici nu au legătură cu considerentele instanţei de apel, care a înlăturat răspunderea pârâţilor determinat de împrejurarea că, acţionând în calitate de reprezentanţi ai societăţii B. S.R.L., pârâţii persoane fizice nu răspund personal. În plus, aspectele arătate de recurente supun dezbaterii chestiuni care ţin de evaluarea situaţiei de fapt raportat la probele administrate şi, ca atare, nu pot fi examinate în recurs.

- Critica referitoare la aprecierea greşită a instanţei de apel, urmare a nerespectării dispoziţiilor art. 264 C. proc. civ., vizând nedovedirea existenţei unei şanse reale de a câştiga licitaţia, prin neparticiparea la cea de-a doua licitaţie, nu are legătură cu argumentele Curţii şi, ca atare, va fi înlăturată. Astfel, conform considerentelor deciziei expuse în precedent, instanţa de apel a reţinut, contrar celor prezentate de recurente, că "s-a făcut dovada că S.C. X. ar fi avut o şansă reală de a câştiga contractul, fiind singurul participant la licitaţie, oferta acestuia fiind declarată conformă şi admisibilă, iar această şansă a fost compromisă ca urmare a încălcării respective, încălcare ce a condus la anularea licitaţiei". A mai stabilit Curtea că "are în vedere prima licitaţie organizată de pârâtă, fiind irelevant în cauză faptul că reclamanta a ales să nu mai participe la cea de-a doua licitaţie organizată". Prin urmare, instanţa de apel a reţinut dovedirea şansei reale de câştig a licitaţiei de către reclamantă, ceea ce a constituit un argument pentru admiterea, în parte, a acţiunii, şi nu a ţinut seama de poziţia acesteia de a nu mai participa la cea de-a doua licitaţie. În continuare, nu interesează pretinsele fraude care s-ar fi produs cu ocazia organizării celei de-a doua licitaţii, de vreme ce Curtea a exclus, din raţionamentul care fundamentează soluţia, consecinţele neparticipării reclamantei la această din urmă licitaţie. Împrejurarea neprezentării pârâţilor persoane fizice la interogatoriu reprezintă un aspect asupra căruia Înalta Curte deja s-a pronunţat, neimpunându-se reluarea argumentelor care vizează imposibilitatea aprecierii probelor în recurs.

- Susţinerile referitoare la dovedirea întregului prejudiciu pretins nu sunt susceptibile de încadrare în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., evocat de recurente, întrucât nu vizează niciuna dintre ipotezele acestui motiv de recurs, nemotivarea deciziei, motive contradictorii sau străine de natura pricinii.

De asemenea, nu se încadrează nici în motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., deoarece nu se invocă încălcarea sau interpretarea greşită a dispoziţiilor legale în materie, ci chestiuni care vizează prezentarea situaţiei de fapt şi probele administrate în cauză, respectiv înscrisurile care, în opinia reclamantelor, ar dovedi, integral, pretenţiile formulate, deci, aspecte de netemeinicie a deciziei atacate, incompatibile cu structura recursului.

- Şi în cadrul acestui punct din cererea de recurs, se reiau, în esenţă, elemente de fapt anterior menţionate, în legătură cu scopul cu valenţe infracţionale al procedurii de achiziţie, neluarea în considerare a probelor administrate, din care rezultă răspunderea pârâţilor persoane fizice, dovedirea fraudei la lege raportat la refuzul reclamantelor de a achiziţiona utilajul second-hand şi scopul ocult al pârâţilor, de a obţine un preţ de achiziţie diminuat ilicit. Prin urmare, nu se va reveni asupra argumentelor expuse în precedent de către Înalta Curte.

- Este neîntemeiată şi critica potrivit căreia instanţa de apel ar fi ignorat, în soluţionarea cauzei, elementele răspunderii civile delictuale raportat la regimul juridic al acestei instituţii, stabilit prin art. 1349, art. 1357 şi următoarele C. civ. cu referire la dispoziţiile O.U.G. nr. 34/2006 şi H.G. nr. 925/2006.

Curtea a analizat toate condiţiile răspunderii civile delictuale, motiv pentru care a şi admis, în parte, acţiunea reclamantelor, reţinând încălcarea culpabilă a dispoziţiilor O.U.G. nr. 34/2006 de către pârâta B. S.R.L. în organizarea licitaţiei, acesta reprezentând faptul generator al prejudiciului.

În ceea ce priveşte incidenţa H.G. nr. 925/2006, cu referire la încălcarea de către pârâtă a dispoziţiilor art. 93 alin. (4) din acest act normativ, susţinerile nu pot fi primite. Curtea de Apel nu a omis să se raporteze la H.G. nr. 925/2006, ci, raportat la situaţia de fapt expusă, a considerat că aceasta nu este aplicabilă, raţionament pe care recurentele nu au reuşit să-l combată prin critici concrete, prin care să arate argumentele pentru care actul normativ ar fi incident. Mai mult, în apel, au propus o interpretare extensivă a considerentelor deciziei civile nr. 676/08 iunie 2017 a Curţii de Apel Iaşi – secţia contencios administrativ şi fiscal, din care ar rezulta că, dacă instanţa a considerat că sunt aplicabile dispoziţiile O.U.G. nr. 34/2006, aceasta ar atrage implicit şi aplicarea hotărârii de Guvern respective.

Or, alegaţiile recurentelor nu sunt corecte, Curtea de Apel apreciind, cu autoritate de lucru judecat, că sunt incidente doar normele din O.U.G. nr. 34/2006 care vizează procedura de achiziţie în sine, la care fac trimitere expresă Ordinul M.D.L.P.L. nr. 31/2008 şi anexa 6 din contractul de finanţare, iar nu şi dispoziţiile referitoare la procedurile judiciare din Ordonanţă. Instanţa de recurs anterioară nu a făcut nicio referire la H.G. nr. 925/2006, motiv pentru care recurentele au propus o interpretare extensivă a deciziei din 2017, care nu poate fi însă reţinută.

În continuarea argumentelor deciziei nr. 676/2017, înlăturând raţionamentul subsecvent al primei instanţe privind aplicarea prevederilor Legii nr. 101/2016, Curtea de Apel a arătat, în esenţă, că acest act normativ nu este incident, întrucât exclude, în mod explicit, din domeniul său juridic, achiziţiile directe şi achiziţiile efectuate de oricare alte entităţi decât autorităţile/entităţile contractante, astfel cum acestea sunt definite de legislaţia în materie. Pentru aceste tipuri de achiziţii nu este disponibil sistemul de remedii/căi de atac prevăzute de Legea nr. 101/2016, ci regulile de drept comun.

Or, a mai reţinut Curtea de Apel, prin decizia sus-menţionată, că S.C. B. S.R.L. nu reprezintă o autoritate contractantă în sensul definiţiei date de Legea achiziţiilor publice, astfel încât, în mod corect, în prezentul litigiu, instanţele civile anterioare au considerat că nu se poate apela, în speţă, la o interpretare extensivă a deciziei din 2017, vizând şi incidenţa H.G. nr. 925/2006, care, în art. 93 alin. (4), se referă la autorităţile contractante care nu au dreptul să adopte nicio măsură cu scopul de a crea circumstanţe artificiale de anulare a procedurii.

În subsidiar, şi în ipoteza unui raţionament contrar, în care s-ar considera că H.G. nr. 925/2006 este incidentă în speţă, nu se poate constata încălcarea art. 93 alin. (4) din actul normativ în discuţie, în condiţiile în care, raportat la probele administrate, instanţa de apel a stabilit ca fiind nedovedite atât anularea licitaţiei pentru condiţii meteo nefavorabile, cât şi condiţionarea atribuirii contractului de achiziţionarea utilajului second-hand, deci acele "circumstanţe artificiale", la care face referire textul de lege evocat. Cum evaluarea situaţiei de fapt nu poate fi repusă în dezbatere în recurs, este fără îndoială că art. 93 alin. (4) din H.G. nr. 925/2006 nu este aplicabil, astfel cum, în mod corect, au considerat şi instanţele anterioare.

Referitor la anularea deciziei de anulare a licitaţiei pentru fraudă la lege, cum s-a mai arătat în precedent, Curtea de Apel a expus mecanismul complex al acestei instituţii juridice, care presupune întrunirea cumulativă a două cerinţe, intenţia de a frauda şi mijloacele frauduloase, nedovedite în speţă, nelimitându-se la simpla încălcare a unor norme legale. Recurentele nu combat, în niciun fel, argumentele de drept ale instanţei de apel, ci se raportează, din nou, la probele administrate, susţinând că nu s-a ţinut seama şi de raportul D.L.A.F. În afara faptului că instanţa a analizat această susţinere, arătând că, de vreme ce raportul a stat la baza întocmirii rechizitoriului din dosarul penal, nu trebuie analizat în mod separat, recurentele evocă, în cea mai mare parte din cererea de recurs, aspecte care ţin de probatoriu şi care nu pot fi examinate în prezenta cale de atac.

Alegaţiile vizând greşita reţinere a inexistenţei cauzei ilicite şi imorale în anularea deciziei de anulare a licitaţiei reprezintă o simplă susţinere, care nu se conturează în critici concrete de nelegalitate, ca, de altfel, şi cele referitoare la prejudiciul pretins, care este doar defalcat pe tipuri de sume de bani care, în opinia recurentelor, li s-ar cuveni, fără să se circumstanţieze însă în motive de nelegalitate aduse deciziei.

De asemenea, deşi contestă raţionamentul instanţei de apel, care nu a examinat răspunderea civilă a pârâţilor prin prisma contractului de achiziţie publică ulterior, încheiat cu H. S.R.L. Italia, recurentele, pe lângă împrejurarea că invocă aspecte de fapt, considerate ca fiind nedovedite de către instanţa de apel, acestea nici nu au legătură cu argumentele Curţii în înlăturarea consecinţelor juridice ale perfectării acestui act juridic raportat la cererea de anulare a deciziei de anulare a primei licitaţii. Conform raţionamentului instanţei, în afara argumentului referitor la absenţa probării celor susţinute în legătură cu faptele ilicite descoperite ulterior celei de-a doua licitaţii, Curtea a mai reţinut că anularea unui act juridic nu poate interveni decât pentru motive anterioare sau concomitente încheierii lui, iar nu posterioare; în plus, a mai constatat că această chestiune nu formează obiect al cererii de chemare în judecată şi a fost invocată direct în apel, cu încălcarea dispoziţiilor art. 478 alin. (3) şi art. 466 C. proc. civ.. Or, aceste considerente, care determină un fine de neprimire a criticii referitoare la încheierea contractului de achiziţie cu H. S.R.L. Italia, nu au fost contestate în recurs. Pentru toate aceste motive, susţinerile evocate nu vor fi examinate de Înalta Curte.

- Alegaţiile referitoare la neanalizarea obiectivă şi imparţială a probelor administrate în apel, precum şi a susţinerilor apelantelor reclamante, cu consecinţa nerespectării art. 264 C. proc. civ. şi art. 476-479 C. proc. civ. şi a dreptului la apărare al părţilor au fost deja analizate, astfel încât nu se impune reluarea argumentelor precedente, neputând fi primit motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din acelaşi cod.

- Critica legată de greşita reţinere a emiterii şi achitării facturilor ulterior comunicării anulării licitaţiei raportat la necunoaşterea acestei anulări, din culpa pârâţilor, precum şi achiziţionarea unor componente pentru efectuarea utilajului de foraj ce a format obiectul contractului de achiziţie supun dezbaterii aspecte de fapt, a căror cercetare este incompatibilă cu structura recursului şi nu se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., care vizează chestiuni de nemotivare a deciziei, motivare contradictorie sau străină de natura pricinii.

Legătura dintre cele două licitaţii, pretinsa conduită delictuală a pârâţilor şi scopul urmărit, de fraudare a fondurilor europene, sunt reiterate de recurente şi acestor chestiuni li s-a răspuns deja, astfel încât Înalta Curte nu va reveni asupra argumentelor arătate.

- Nici criticile referitoare la menţinerea de către instanţa de apel a soluţiei de respingere a acţiunii formulate de reclamanta A. S.R.L. nu sunt întemeiate.

Se invocă existenţa unor motive străine de natura pricinii în contextul în care Curtea nu ar fi procedat la o analiză proprie a probelor administrate, reclamanta fiind lipsită de comisionul cuvenit urmare a contractului de agenţie încheiat cu reclamanta X. S.R.L. şi de cheltuielile efectuate cu deplasarea delegatei J., precum şi cu procedura desfăşurată.

Teza respectivă din motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu este incidentă raportat la susţinerile enunţate mai sus, deoarece argumentarea străină de natura cauzei presupune că instanţa şi-a fundamentat soluţia pe instituţii care nu au legătură cu temeiul juridic al cererii de chemare în judecată, şi anume cu răspunderea civilă delictuală, aprecierea probelor corespunzător dispoziţiilor art. 264 C. proc. civ. fiind o chestiune diferită, ce ţine de respectarea regulilor procedurale, critica fiind susceptibilă de încadrare în motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 din acelaşi cod. Din această perspectivă, afirmaţiile recurentelor nu sunt fondate.

Curtea de Apel nu a preluat automat raţionamentul primei instanţe în ceea ce priveşte problema în discuţie, ci a evaluat situaţia de fapt în urma aprecierii proprii şi libere a probelor administrate, respectiv a contractului de agenţie/comision încheiat între reclamante şi a procurii acordate în favoarea delegatei, dar şi în raport de susţinerile părţilor. Astfel, pornind de la clauzele contractului sus-menţionat, instanţa de apel a reţinut că actul juridic vizează doar relaţia comercială dintre reclamante, nu se referă la pârâţi, că, oricum, contractul a expirat din 15 decembrie 2010, fără să se producă dovezi în sensul prelungirii. S-a mai reţinut că anexa 2 din contract, referitoare la produsele ce puteau fi vândute, nu a fost depusă în dosar şi că A. S.R.L. nu a efectuat nicio comandă şi nu a intermediat utilajul ofertat în procedura de achiziţie, pentru care nici nu deţinut mandat de intermediere. S-au avut în vedere documente din dosar, în cadrul cărora reclamanta X., la depunerea ofertei, a arătat că nu este cazul unui acord de asociere sau de subcontractare cu o altă societate şi nu există vreun angajament privind susţinerea tehnică şi profesională a ofertantului. A mai considerat instanţa că anularea licitaţiei nu a influenţat relaţia contractuală dintre recurente. În raport de examinarea tuturor acestor mijloace de probă, Curtea a concluzionat că, raportat la relaţia contractuală dintre reclamante, A. putea solicita comisionul doar de la partenerul de afaceri, sens în care nu a procedat, neavând deschisă o acţiune directă împotriva pârâţilor.

În ceea ce priveşte cheltuielile solicitate în legătură cu deplasarea şi activitatea desfăşurată de J., pornind de la procura acordată acesteia de către cealaltă reclamantă, X. S.R.L., care reprezintă, de asemenea, un mijloc de probă, instanţa de apel a considerat că A. nu poate pretinde aceste cheltuieli, neavând relevanţă că persoana delegată este reprezentantul legal al celei din urmă societăţi, de vreme ce nu a acţionat în această calitate.

Prin urmare, raportat la aceste considerente, nu se poate reţine că instanţa de apel nu ar fi procedat la interpretarea liberă şi potrivit propriei convingeri a probelor administrate în cauză, fiind, deci, respectate dispoziţiile art. 264 C. proc. civ.

Raportat la cele reţinute în fapt, astfel cum au fost expuse în precedent, aspecte asupra cărora nu se poate reveni, soluţia instanţei de apel este şi corectă din perspectiva condiţiilor răspunderii civile delictuale, care nu sunt întrunite în cauză, în ceea ce priveşte pretenţiile formulate de recurenta A. S.R.L. În contextul în care Curtea a reţinut că anularea licitaţiei nu a influenţat relaţia comercială dintre reclamante şi că A. S.R.L. nu avea mandat pentru achiziţionarea/intermedierea utilajului ofertat, pe care nici nu l-a achiziţionat, este evident că, cel puţin condiţia prejudiciului nu este îndeplinită, examinarea celorlalte cerinţe ale răspunderii delictuale fiind de prisos, de vreme ce întrunirea lor trebuie să fie cumulativă.

De asemenea, din moment ce J. a efectuat cheltuieli de deplasare şi în legătură cu procedura desfăşurată în etapa negocierii contractului, în calitate de reprezentantă convenţională a reclamantei X., iar nu de reprezentantă legală a A., pretinsul prejudiciu referitor la aceste cheltuieli nu s-a produs în patrimoniul celei din urmă societăţi, ci, eventual în cel al societăţii mandante, singura care ar fi putut formula cerere de despăgubiri.

În concluzie, şi din perspectiva interpretării regulilor de drept substanţial ale răspunderii civile delictuale, soluţia Curţii în ceea ce o priveşte pe A. S.R.L. este corectă, nefiind întrunite cerinţele motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

- Susţinerile referitoare la incidenţa, în speţă, a dispoziţiilor H.G. nr. 926/2006, act normativ evocat de recurente în baza unei interpretări extensive, raportat la considerentele deciziei nr. 676/08 iunie 2017 a Curţii de Apel Iaşi – secţia contencios administrativ şi fiscal, au fost deja analizate, motiv pentru care nu se impune reluarea considerentelor anterioare.

În egală măsură, s-a răspuns deja criticii referitoare la neanalizarea raportului D.L.A.F.

- Criticile vizând neanalizarea motivului de apel referitor la cheltuielile de judecată solicitate de reclamante şi omisiunea luării în considerare a criteriilor prevăzute în art. 451 alin. (2) C. proc. civ., care trebuie să stea la baza acordării sumelor de bani pretinse cu acest titlu, nu sunt fondate.

Cererile părţilor privind cheltuielile de judecată au fost examinate la finalul deciziei recurate, în ceea ce o priveşte pe reclamanta X. S.R.L., instanţa de apel reţinând incidenţa art. 453 alin. (1) şi art. 451 alin. (2) C. proc. civ., precum şi considerentele unei decizii de speţă date în aplicarea celui din urmă text de lege (decizia nr. 2420/11 aprilie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia civilă şi de proprietate intelectuală). Nu numai că a avut în vedere criteriile legale prevăzute în art. 451 alin. (2) C. proc. civ. pentru reducerea onorariului de avocat, dar a şi explicitat scopul dispoziţiei legale enunţate, de a sancţiona exercitarea abuzivă a dreptului la despăgubiri constând în cheltuieli de judecată, prin acordul dintre apărător şi client, în vederea stabilirii unor onorarii disproporţionate în raport cu valoarea, dificultatea litigiului şi volumul desfăşurat de reprezentantul convenţional al părţii, sens în care a evocat şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. În continuarea expunerii considerentelor, Curtea de Apel a transpus criteriile prevăzute în art. 451 alin. (2) C. proc. civ. la circumstanţele particulare ale speţei, constatând că volumul mare de muncă, pretins de reclamantă, este determinat de multiplele cereri formulate nefondat sau abuziv (cereri de recuzare, strămutare, amânare), concluzionând că aparenta complexitate a cauzei a fost generată în mod artificial. De asemenea, s-a reţinut şi caracterul, pe alocuri neclar, al argumentelor invocate de reclamante, ceea ce a condus la casarea hotărârilor, conflicte de competenţă între secţii şi la prelungirea procesului, aspecte cu privire la care, în mod corect, Curtea a reţinut că nu pot fi imputate pârâţilor. Acestea au fost argumentele pentru care instanţa a procedat la menţinerea sentinţei din perspectiva reducerii onorariului de avocat pretins de reclamanta X. S.R.L. În ceea ce priveşte limitele valorice în care s-a dispus această măsură, Înalta Curte nu poate cenzura raţionamentul Curţii, la a cărei apreciere exclusivă este lăsată determinarea onorariului de avocat cuvenit.

În plus, instanţa de apel a procedat la compensarea cheltuielilor de judecată efectuate de părţi în toate fazele procesuale, ţinând seama de limitele în care a fost admisă cererea de chemare în judecată, de onorariul de avocat pretins de reclamante şi redus şi de cheltuielile de judecată efectuate de pârâţi, omise, în mod greşit, la cuantificare, de către prima instanţă, neputându-se, astfel, considera că decizia recurată cuprinde carenţe de motivare în ceea ce priveşte stabilirea cheltuielilor de judecată pretinse de reclamante, nefiind incident motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

- Criticile privind greşita admitere a apelului declarat de pârâţii C. şi D. sunt, de asemenea, nefondate.

Contrar opiniei recurentelor, criticile celor doi pârâţi persoane fizice privind cuantumul cheltuielilor de judecată acordate de prima instanţă nu puteau fi formulate prin intermediul unei cereri de completare a sentinţei atacate, nefiind incidente dispoziţiile art. 444 C. proc. civ.. Astfel, Tribunalul nu a omis să se pronunţe asupra cererii privind stabilirea cheltuielilor de judecată cuvenite pârâţilor menţionaţi, în privinţa cărora a dispus obligarea reclamantelor la plata sumei de 1.150 RON pentru fiecare dintre aceste părţi, pentru ca remediul pus la îndemâna pârâţilor să fie cererea de completare a hotărârii, ci a ignorat cheltuielile de judecată efectuate de ei în primul ciclu procesual, pe care Curtea le-a considerat ca fiind dovedite conform înscrisurilor depuse la dosar, raportându-se, totodată, şi la soluţia de respingere dată cererii de chemare în judecată în privinţa lui C. şi D.. În aceste condiţii, exercitarea apelului de către pârâţii persoane fizice reprezintă singura cale procedurală prin intermediul căreia puteau supune cenzurii instanţei cuantumul greşit al cheltuielilor de judecată acordate de prima instanţă, nefiind, deci, incidente dispoziţiile art. 445 C. proc. civ.

Nu poate fi primită nici critica conform căreia cheltuielile de judecată din primul ciclu procesual nu li s-ar cuveni pârâţilor, întrucât au fost cerute pe faze procesuale, iar nu pentru întregul proces. Este evident că, în fiecare etapă procesuală, trebuie solicitate cheltuielile de judecată efectuate, pentru ca instanţele respective să se considere învestite cu o asemenea cerere, dar, dreptul părţii la acordarea lor şi cuantumul vor fi stabilite în final, în raport de soluţia dată în cauză, sens în care instanţa de apel a şi procedat, ţinând seama de hotărârea primei instanţe, pe care a menţinut-o în ceea ce-i priveşte pe cei doi pârâţi şi de toate cheltuielile avansate de aceştia, părţi care au câştigat procesul în sensul art. 453 alin. (1) C. proc. civ.

Referitor la obligarea reclamantelor, în solidar, la plata sumei de 9.500 de RON către pârâta S.C. B. S.R.L., contrar susţinerilor recurentelor, instanţa de apel a explicitat care este provenienţa acestei sume, menţionând că, pe lângă suma de 2.300 de RON, avută în vedere de Tribunal pentru faza fondului după casare, prima instanţă a omis cheltuielile de judecată efectuate în primul ciclu procesual, în cuantum de 4.500 de RON, la care se adaugă 3.000 de RON onorariu de avocat în apel, acordată în totalitate faţă de soluţia de admitere a căii de atac, cheltuieli dovedite cu extrasele de cont depuse la dosar, alături de taxa judiciară de timbru achitată în apel şi cuvenită pârâtei în limitele pretenţiilor (motivelor) admise. În continuare, raportat la dispoziţiile art. 453 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., a compensat cheltuielile de judecată efectuate de X., respectiv B., obligându-le pe reclamante la diferenţa rămasă, şi anume 9.500 de RON, necontestată de recurente din perspectiva cuantumului, ci doar a lipsei motivării, care însă nu se susţine.

În concluzie, din perspectiva cheltuielilor de judecată acordate apelanţilor pârâţi, nu subzistă motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 6 C. proc. civ.

- În fine, în ceea ce priveşte apelul declarat de pârâta S.C. B. S.A., nu se poate reţine absenţa motivării, considerentele deciziei sub acest aspect fiind redate în precedent, iar recurentele neindicând, în mod concret, ce elemente au fost omise din analiza instanţei, nefiind, deci, îndeplinite condiţiile motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Nu poate fi reţinută nicio contradicţie în silogismul judiciar, ca ipoteză a motivului de casare reglementat de textul de lege sus-enunţat, întrucât respingerea unor excepţii procesuale invocate de partea care, în final, a câştigat în calea de atac nu conduce, în mod automat, la pierderea litigiului pe fond de către partea care a invocat excepţiile respinse. De asemenea, reţinerea îndeplinirii, în persoana reclamantei X., a cerinţei şansei reale de câştig a determinat admiterea, în parte, a acţiunii formulate de aceasta, dar nu are legătură cu întinderea prejudiciului care i-a fost recunoscută, în urma probelor administrate, şi care nu poate fi combătută din perspectiva situaţiei de fapt avute în vedere de instanţa de apel, neputându-se constata, nici sub acest aspect, existenţa unui raţionament contradictoriu.

Evocarea dispoziţiilor art. 249 C. proc. civ. şi art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului este pur formală, recurentele contestând, în realitate, concluziile instanţei asupra cuantumului despăgubirilor, în raport de dovezile administrate, ceea ce, aşa cum s-a arătat în repetate rânduri, reprezintă o chestiune incompatibilă cu motivele de nelegalitate ce pot fi invocate în recurs. Sub aspectul dreptului la un proces echitabil, în componenta sa privind motivarea efectivă a hotărârii judecătoreşti, critica nu poate fi primită, Curtea procedând la examinarea completă şi detaliată a tuturor problemelor cu care a fost sesizată în calea de atac. Prin urmare, nu sunt îndeplinite, nici din perspectiva acestei ultime critici, cerinţele motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ.

Având în vedere toate aceste argumente, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantele S.C. X. S.R.L. şi A. S.R.L., ca nefondat, nefiind îndeplinite condiţiile motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din acelaşi cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantele S.C. X. S.R.L. şi A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 174 din 31 martie 2021 şi împotriva încheierilor din 8 februarie 2021 şi 10 martie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi – secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 iunie 2022.