Recus admissibility limits: factual re-evaluation of moral damages and evidence cannot ground cassation for social media defamation

Şedinţa publică din data de 28 septembrie 2023

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată în data de 18 februarie 2019 pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, sub nr. x/2019, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele B., C. şi D., obligarea acestora la plata sumei de 500.000 RON, cu titlu de daune morale reprezentând echivalentul prejudiciului pe care acestea l-au cauzat prin fapta lor culpabilă, astfel: B. 250.000 RON, C. 150.000 RON şi D. 100.000 RON; ştergerea tuturor postărilor, sub sancţiunea plăţii de daune cominatorii în sumă de 100 RON/zi de întârziere, şi obligarea pârâtelor să se abţină de la alte postări viitoare şi să îşi ceară scuze public, prin afişarea acestora pe contul lor de socializare.

De asemenea, a solicitat şi obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa

Prin sentinţa civilă nr. 3062 din 24 noiembrie 2021, Tribunalul Dâmboviţa a admis în parte acţiunea astfel cum a fost modificată, şi a obligat la plata către partea reclamantă:

- a sumei de 3000 RON, obligaţie stabilită în sarcina pârâtei B., cu titlu de daune morale;

- a sumei de 1000 RON, obligaţie stabilită în sarcina pârâtei C., cu titlu de daune morale.

A obligat pe pârâtele B. şi C. la ştergerea tuturor postărilor referitoare la partea reclamantă, ataşate în copie acţiunii de către aceasta din urmă (f-12 şi urm.).

A respins în rest pretenţiile formulate prin acţiune.

A obligat pe pârâtele B. şi C. la plata către partea apelantă a sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti

Prin decizia civilă nr. 3204 din 06 decembrie 2022, Curtea de Apel Ploieşti – secţia I civilă a respins apelurile declarate de apelanta-reclamantă A. şi de apelantele-pârâte B., şi C. împotriva sentinţei civile nr. 3062/24.11.2021, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa.

A respins cererea apelantei-reclamante de obligare a apelantelor–pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

A respins cererea apelantelor–pârâte de obligare a apelantei–reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Târgu Ploieşti a declarat recurs reclamanta A..

În susţinerea căii de atac formulate, recurenta arată că instanţa nu a obligat pârâtele să îşi ceară scuze public, pentru a repara prejudiciul adus imaginii sale, şi nu le-a interzis postarea de mesaje denigratoare la adresa sa, pentru viitor.

În continuare, recurenta reia situaţia de fapt din dosar, susţinând că, în contextul prezentat, nu este legal ca aceasta să fie obligată la plata sumei de 15.000 RON plus 1.400 RON cheltuieli de judecată, iar pârâtele, cu cele peste 200 de postări la adresa sa, plus comentarii, să plătească doar 4.000 RON plus 200 RON cheltuieli de judecată.

Astfel, recurenta solicită ca instanţa să analizeze prin comparaţie prezenta cauză şi cea care face obiectul dosarului nr. x/2018, şi să observe că în litigiul anterior instanţele au obligat-o pe aceasta la plata unor sume de bani mai mari faţă de cele la care au fost obligate intimatele din prezentul dosar, care au postat pe reţelele de socializare mesaje mult mai grave şi mai numeroase.

Mai solicită a se constata că libertatea de exprimare, deşi recunoscută de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, a fost depăşită, acţiunile intimatelor i-au lezat demnitatea, i-au ştirbit imaginea şi i-au afectat poziţia în societate, motiv pentru care arată că, în speţă, sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale.

La stabilirea prejudiciului solicită a se avea în vedere imposibilitatea obţinerii unui loc de muncă, aspect ce a fost provocat de fapta intimatei B., care ar fi acuzat-o în mod public de furt.

Susţine că prin deciziile pronunţate de Înalta Curte, precum şi în practica CEDO s-a statuat în sensul că proba faptei ilicite este suficientă, urmând ca prejudicial moral şi raportul de cauzalitate să se prezume, proba sa directă fiind imposibil de făcut.

Arată că faptul de a formula cerere reconvenţională în dosarul nr. x/2018 al Tribunalului Dâmboviţa nu este de natură să exclude dreptul său de a solicita despăgubiri pentru daunele morale produse acesteia, pe cale separată, în cadrul prezentei acţiuni.

Conform jurisprudenţei CEDO, despăgubirile trebuie să reprezinte un raport rezonabil de proporţionalitate cu atingerea adusă reputaţiei, ţinându-se cont şi de gradul valorilor sociale ocrotite, intensitatea şi gravitatea atingerii aduse acestora. Susţine că sumele de 3000 RON şi, repectiv, de 1000 RON, cât a apreciat instanţa că trebuie să plătească intimatele pentru faptele acestora, nu reprezintă un raport rezonabil de proporţionalitate cu atingerea adusă reputaţiei, imaginii şi demnităţii acesteia.

În continuare, recurenta redă fragmente din postările intimatei B., din care susţine că reiese violenţa verbală exagerată, ce a condus la afectarea sa emoţională.

Menţionează că, deşi intimatele au susţinut în faţa instanţei că o parte din postări nu o vizează pe aceasta, că au fost doar afirmaţii cu caracter general în care orice persoană s-ar fi putut regăsi, faptul că acestea au ataşat fotografiile sale în repetate rânduri demonstrează clar că postările o vizau, aspect reţinut şi de instanţele de fond, care au constatat întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale.

De asemenea, arată că prin postările şi comentariile intimatelor, prin mărturiile martorilor şi sancţiunile contravenţionale aplicate acestora de către Poliţia Găeşti se dovedeşte producerea prejudiciului.

Recurenta invocă considerentele deciziei nr. 298/08.07.2003 a Curţii Constituţionale, prin care s-a reţinut că se poate vorbi chiar de existenţa unei obligaţii de intervenţie a Statului, inclusiv prin incriminarea faptei care lezează demnitatea persoanei, reputaţia şi onoarea acesteia, aceasta fiind o garanţie a demnităţii umane.

Recurenta mai critică hotărârea atacată şi din perspectiva respingerii cererii sale de obligare a intimatelor la plata onorariului de avocat, achitat de aceasta către dl. avocat E., care a asistat-o în faţa Judecătoriei Găeşti şi a Tribunalului Dâmboviţa.

În concluzie, recurenta solicită instanţei să interzică intimatelor să o mai denigreze, jignească, umilească public prin postări şi comentarii defăimătoare la adresa sa şi a familiei sale, având în vedere că aceasta ar fi făcut dovada caracterului continuu al faptelor acestora şi a încălcării normelor de convieţuire socială. Invocă în acest sens, cu titlu de jurisprudenţă, decizia nr. 1576/07.12.2011 a Curţii Constituţionale şi arată că depune la dosar pasaje din postările intimatelor ce continuă şi în prezent.

Recursul nu a fost întemeiat în drept.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând recursul declarat de recurenta-reclamantă A. în raport de excepţia nulităţii, invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară, faţă de dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată numai în termenul şi condiţiile expres prevăzute de lege.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază acesta şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiaşi articol sancţionează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Aceeaşi sancţiune intervine şi în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din cele statuate de art. 489 alin. (2) din acelaşi act normativ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Aşadar, pe lângă cerinţa încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.

Recursul declarat în prezenta cauză cuprinde susţineri care nu sunt susceptibile de încadrare în niciunul dintre motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ., şi care nici nu reprezintă critici concrete împotriva raţionamentului instanţei de apel pe care se sprijină soluţia pronunţată în cauză.

Astfel, Înalta Curte reţine că acţiunea dedusă judecăţii are ca obiect antrenarea răspunderii civile delictuale a pârâtelor B., D. şi C., pentru prejudiciul cauzat reclamantei A., constând în lezarea dreptului la imagine şi reputaţie.

Tribunalul Dâmboviţa a admis în parte acţiunea reclamantei A., cu motivarea că din înscrisurile aflate la dosarul cauzei reiese că pârâtele au postat pe reţelele de socializare o serie de afirmaţii, însoţite de imagini în care apare imaginea reclamantei, care aduc atingere drepturilor părţii reclamante la onoare, demnitate şi reputaţie, fapte ce atrag incidenţa dispoziţiilor art. 73 C. civ., privind dreptul la propria imagine. Astfel, tribunalul a constatat că sunt întrunite în cauză elementele răspunderii civile delictuale în persoana pârâtelor, şi anume existenţa faptei ilicite, a culpei acestora, existenţa prejudiciului, constând în afectarea imaginii reclamantei şi legătura de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu.

În ceea ce priveşte solicitarea de abţinere de la orice postări viitoare şi aceea de a adresa scuze public prin afişarea acestora pe contul de socializare, instanţa a respins-o, reţinând că nu s-a făcut dovada iminenţei unui astfel de risc pentru viitor, ori a caracterului continuu al încălcării, obligaţia neputând fi stabilită în mod necircumstanţiat pentru fapte care nu există. Obligarea la adresarea de scuze publice pe contul de socializare nu intră în categoria unor mijloace sau măsuri legale consacrate de apărare a dreptului constatat a fi încălcat, vizând, în realitate, impunerea forţată a recunoaşterii propriei vinovăţii.

Prin decizia nr. 3204 din 6 decembrie 2022, curtea de apel a respins apelurile declarate de apelanta-reclamantă A. şi de apelantele-pârâte B. şi C., confirmând raţionamentul primei instanţe privitor la întrunirea condiţiilor pentru atragerea răspunderii civile delictuale a pârâtelor.

Cât priveşte cuantumul daunelor morale acordate, curtea de apel a apreciat ca fiind corectă evaluarea instanţei de fond, şi a reţinut că acestea reprezintă o despăgubire suficientă a reclamantei.

În calea de atac a recursului, recurenta a reiterat criticile formulate în apel, arătându-şi nemulţumirea cu privire la menţinerea, în apel, a soluţiei de la fond, sub aspectul solicitării de obligare a pârâtelor să-şi ceară scuze public şi de interzicere a postărilor de mesaje denigratoare la adresa sa, pentru viitor, fără însă a preciza care sunt normele de drept încălcate de instanţa de apel sub acest aspect.

În continuare, recurenta a făcut referire la situaţia de fapt a litigiului, solicitând instanţei de recurs să analizeze, prin comparaţie, prezentul dosar, cu situaţia ce a făcut obiectul judecăţii în dosarul nr. x/2018, şi să observe că în litigiul anterior instanţele au obligat-o pe aceasta la plata unor sume mai mari faţă de cele la care au fost obligate intimatele în prezenta cauză, deşi faptele acestora din urmă sunt mai grave şi mai numeroase.

Or, condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor anume imputate instanţei raportat la considerentele avute în vedere la pronunţarea soluţiei şi încadrarea acestora în motivele de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ. întrucât, potrivit legii, nu orice nemulţumire a părţilor poate duce la casarea unei hotărâri.

Mai mult, criticile din cererea de recurs se referă la modul de interpretare a probatoriului de către instanţă, prin acestea susţinându-se că acţiunile intimatelor au avut caracter mai grav în raport cu acţiunile acesteia, precum şi în raport cu poziţia reclamantei în societate, fapt ce ar impune, în opinia recurentei, acordarea de despăgubiri superioare celor acordate intimatelor în cauza ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2018

Recurenta a dedus, astfel, judecăţii aspecte de netemeinicie, criticile acesteia vizând modalitatea în care a fost evaluat probatoriului de către instanţa de apel, în ceea ce priveşte existenţa faptei ilicite imputate pârâtelor.

Or, excedează analizei ce poate fi realizată în faza procesuală a recursului susţinerile care vizează modul de apreciere a probelor, instanţele de fond şi de apel având plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, iar instanţa de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea acestora.

Cât priveşte criticile vizând cuantumul daunelor morale, în calea de atac a recursului, Înalta Curte constată că nici în privinţa acestora nu se poate exercita controlul de legalitate, în sensul verificării dacă suma acordată de instanţa de fond constituie, sub aspectul cuantumului său, o satisfacţie suficientă şi echitabilă, având în vedere consecinţele negative suferite de reclamantă în plan psihic. Aceasta întrucât verificarea acestor aspecte presupune reanalizarea situaţiei de fapt din dosar şi a probelor administrate în cauză, deci a unor chestiuni ce ţin de temeinicia hotărârii pronunţate.

S-a mai invocat prin memoriul de recurs şi faptul că instanţa a respins, în mod nelegal, cererea sa de obligare a pârâtelor la plata onorariului de avocat, achitat de aceasta către domnul avocat E., care a asistat-o în faţa Judecătoriei Găeşti şi a Tribunalului Dâmboviţa.

Cât priveşte criticile vizând cheltuielile de judecată, în calea de atac a recursului, Înalta Curte constată că se poate exercita controlul de legalitate sub aspectul respectării condiţiilor prevăzute de art. 451-455 C. proc. civ., în sensul verificării îndeplinirii condiţiilor legale de acordare a acestora.

Însă, cu privire la acest aspect, instanţa de apel a reţinut că reclamanta nu a făcut dovada efectuării unei plăţi în cuantum de 500 RON către domnul avocat E. în faţa instanţei de fond, astfel că cererea sa nu putea fi primită.

Observând motivarea instanţei de apel expusă mai sus, se constată că în speţă reclamanta nu formulează critici care vizează hotărârea pronunţată în cauză şi raţionamentului Curţii de Apel Bucureşti, ca act procesual vizat de prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., nefiind arătat, motivat, care sunt normele de drept încălcate de instanţa de apel, şi care ar fi dat posibilitatea acordării cheltuielilor de judecată în lipsa dovedirii acestora.

Cât priveşte felul în care instanţa şi-a format convingerea asupra existenţei ori inexistenţei efectuării plăţii onorariului de avocat pentru reprezentarea părţii în dosar, Înalta Curte constată că aceasta reprezintă o critică care vizează tot modalitatea de apreciere a probelor administrate în cauză, aspect care nu poate fi reinterpretat în calea extraordinară a recursului.

Cât priveşte trimiterile recurentei la considerentele deciziilor nr. 298/08.07.2003 şi 1576/07.12.2011 ale Curţii Constituţionale, prin care se susţine necesitatea incriminării faptelor care lezează demnitatea persoanei, reputaţia şi onoarea acesteia şi, respectiv, necesitatea interzicerii oricărei atitudini umilitoare sau degradante la adresa omului, acestea sunt invocate formal, nefiind urmate de o critică concretă în raport cu cele reţinute de instanţele de fond, care au pronunţat o hotărâre favorabilă reclamantei, constatând întrunirea condiţiilor răspunderii civile delictuale în ceea ce priveşte faptele imputate pârâtelor.

În aceste condiţii, Înalta Curte apreciază că aspectele deduse judecăţii prin motivele de recurs implică o evaluare care se sprijină pe analiza unor aspecte de fapt, iar nu pe o interpretare a unor norme juridice, astfel că acestea nu pot face obiectul controlului de legalitate al instanţei de recurs.

Dată fiind prioritatea soluţionării excepţiei nulităţii recursului, precum şi efectele pe care aceasta le produce, celelalte aspecte subsumate prezentei căi de atac nu mai pot fi analizate, în conformitate cu dispoziţiile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ.

Pentru toate aceste considerente, făcând aplicarea art. 496 alin. (1) raportat la art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va anula recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 3204 din data de 06 decembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti – secţia I civilă în dosarul nr. x/2019.

În raport cu soluţia ce urmează a fi pronunţată în cauză, văzând dispoziţiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte respinge solicitarea recurentei-reclamante de obligare a intimatelor-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 3204 din data de 06 decembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti – secţia I civilă în dosarul nr. x/2019.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 28 septembrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.