Proof of ethnic persecution by witness testimony in lieu of official documents for Law No. 189/2000 compensation
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the County Pensions House, confirming the lower court's ruling that granted the claimant the status of a beneficiary under Law No. 189/2000 for the period of September 6, 1940, to March 6, 1945. The dispute concerned the validity of an administrative decision denying compensation to an individual who, during World War II, was forced to flee his domicile in Covasna County to Sfântu Gheorghe to escape ethnic persecution and the destruction of his property by members of his own ethnic group. The court held that the claimant successfully established the requisite "ethnic persecution" and "displacement to a different locality" through witness testimony, rejecting the insurer's argument that witnesses must themselves be beneficiaries to testify; the decisive legal basis was Article 4(2) of Government Ordinance No. 127/2002, which explicitly permits witness declarations as proof in the absence of official documents.
Legislator headnote
AI generatedart. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, art. 312 C. proc. civ; Proof of ethnic persecution by witness testimony in lieu of official documents for Law No. 189/2000 compensation: 189/2000 for the period of September 6, 1940, to March 6, 1945. The dispute concerned the validity of an administrative decision denying compensation to an individual who, during World War II, was forced to flee his domicile in Covasna County to Sfântu Gheorghe to escape ethnic persecution and the destruction of his property by members of his own ethnic group. The court held that the claimant successfully established the requisite "ethnic persecution" and "displacement to a different locality" through witness testimony, rejecting the insurer's argument that witnesses must themselves be beneficiaries to testify; the decisive legal basis was Article 4(2) of Government Ordinance No. 127/2002, which explicitly permits witness declarations as proof in the absence of official documents.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural rule cited in the operative part to justify the dismissal of the appeal as unfounded.
Full text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Timișoara, sub nr. 9442/2003, reclamantul N.G. a contestat hotărârea nr. 8270 din 15 octombrie 2003, emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii Timiș, solicitând acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada august 1940 - 6 martie 1945.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că după Dictatul de la Viena din 1940, tatăl său, cetățean român de origine maghiară, a prevenit locuitorii de etnie română din Estelnic, județul Covasna, că urmează să fie atacați de unii etnici maghiari, însă din această cauză la rândul său, fiind amenințat cu moartea, pentru ajutorul dat românilor, a fost nevoit să părăsească localitatea Estelnic, stabilindu-se împreună cu familia, în orașul Sfântu Gheorghe.
Prin sentința civilă nr. 231 din 6 aprilie 2004, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea formulată de reclamantul N.G., împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii Timiș. A anulat hotărârea nr. 8270 din 15 octombrie 2003 și a obligat pârâta să emită hotărâre prin care să-i recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar al prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că refugiul a fost consecința unor persecuții întemeiate pe motivele etnice, chiar dacă persecuțiile au fost provocate de persoane aparținând aceleiași etnii, cu reclamantul, precum și că strămutarea s-a produs într-o altă localitate, decât cea de domiciliu.
Împotriva sentinței civile sus-menționate a declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Timiș, care a motivat, în esență, că reclamantul nu dovedește calitatea de persoană strămutată în altă localitate, decât cea de domiciliu, întrucât nu face dovada refugiului, cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar martorii nu au calitatea de beneficiari ai drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.
Recursul este nefondat.
Conform declarațiilor martorilor, tatăl reclamantului a intervenit în favoarea cetățenilor de etnie română, pentru a-i împiedica pe unii maghiari să-i atace pe români, să le distrugă bunurile și biserica, astfel cum intenționau.
Aceeași martori au arătat că tatăl reclamantului, N.G.Z., împreună cu familia (inclusiv reclamantul, atunci în vârstă de 10 ani), a fost nevoit să fugă noaptea, din localitatea Estelnic, pentru a scăpa de furia maghiarilor și să se refugieze în orașul Sfântu Gheorghe.
Martorii au precizat că toate bunurile și casa familiei reclamantului au fost distruse imediat după refugiu.
Așadar, refugiul a fost consecința unor persecuții întemeiate pe motive etnice, chiar dacă persecuțiile au fost provocate de persoane aparținând aceleiași etnii, cu reclamantul, iar strămutarea s-a produs într-o altă localitate, decât cea de domiciliu.
Susținerea recurentei, în sensul că declarațiile martorilor nu pot fi primite, întrucât martorii nu sunt, la rândul lor, beneficiari ai prevederilor Legii nr. 189/2000, aceasta nu poate fi primită, întrucât această cerință nu se regăsește în art. 4 alin. (2) din H.G. nr. 127/2002 (de aprobare a Normelor metodologice pentru aplicarea O.G. nr. 105/1999, aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000, potrivit căruia în lipsa actelor oficiale, dovada persecuției etnice se poate face prin declarații de martori.
Așa cum rezultă din considerentele sentinței recurate, perioada pentru care reclamantul beneficiază de dispozițiile Legii nr. 189/2000, este cea prevăzută de actul normativ sus-menționat, respectiv 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945.
Față de cele ce preced, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Timiș, împotriva sentinței civile nr. 231 din 6 aprilie 2004, a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 februarie 2005.