Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1415/2023 AI generated

Property association maintenance fee debt; dismissal of extraordinary appeal for failure to pay judicial stamp duty

Case Number Decizia nr. 1415/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court annulled the appeal filed by the defendant against the Court of Appeal’s decision that had previously declared the defendant’s earlier appeal perished due to non-payment of fees, effectively leaving the lower tribunal’s dismissal of the defendant’s initial appeal for lack of stamp duty (netimbrare) in force; the case originated from a civil dispute where a Property Owners’ Association sued an individual for unpaid maintenance contributions and late penalties, but the supreme court’s decision focused exclusively on the procedural validity of the extraordinary appeal rather than the underlying debt. The decisive legal basis was the failure to satisfy the formal requirement of attaching proof of payment for the 100 RON judicial stamp duty for non-quantifiable claims, as mandated by Article 24(2) of Urgent Government Order No. 80/2013 and Articles 486(2)-(3) of the Code of Civil Procedure, which imposes nullity for non-compliance with this stamping obligation when not cured within the specified procedural timeframe.

Legislator headnote

AI generated

art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, art. 248 alin. (2) C. proc. civ, art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, Art. 486 alin. (2) C. proc. civ; Property association maintenance fee debt; dismissal of extraordinary appeal for failure to pay judicial stamp duty: Prin rezoluţia de primire a dosarului din 20 ianuarie 2023, i s-a pus în vedere recurentei să complinească lipsa semnăturii de pe cererea de recurs şi să depună dovada achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 100 de RON, datorate pentru soluţionarea căii extraordinare de atac declarate, conform art. 24 alin. (2) teza a II-a din O.U.G. nr. 80/2013.

Keywords

AI generated
unpaid stamp duty maintenance obligation late payment of fees legal fees civil dispute lack of maintenance

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 28 septembrie 2023

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin la 3 noiembrie 2020, sub nr. x/2020, reclamanta Asociaţia de Proprietari nr. 96 a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A., obligarea pârâtei la plata debitului total 6.452,71 RON, compus din suma de 6.052,62 RON, reprezentând regie restantă, acumulată în perioada iunie 2018 - iunie 2020, şi din suma de 400,09 RON, constând în penalităţi de întârziere, cu cheltuieli de judecată.

2. Hotărârea Judecătoriei Drobeta Turnu Severin

Prin sentinţa nr. 2074 din 29 aprilie 2021, Judecătoria Drobeta Turnu Severin a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Asociaţia de Proprietari nr. 96 în contradictoriu cu pârâta A.. A obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 6.052,6 RON către reclamantă, reprezentând cote de întreţinere restante, aferente perioadei iunie 2018- iunie 2020. A obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 500 RON către reclamantă, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.

3. Hotărârea Tribunalului Mehedinţi

Prin decizia nr. 52 din 31 ianuarie 2022, Tribunalul Mehedinţi – secţia I civilă a admis excepţia netimbrării apelului. A anulat, ca netimbrat, apelul formulat de pârâta A. împotriva sentinţei civile nr. 2074 din 29 aprilie 2021, pronunţate de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, în contradictoriu cu intimata-reclamantă Asociaţia de Proprietari nr. 96.

4. Hotărârile Curţii de Apel Craiova

Prin încheierea din 5 mai 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Craiova – secţia I civilă, constatând că niciuna dintre părţi nu s-a prezentat în faţa instanţei şi nici nu a solicitat judecata cauzei în lipsă, în temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a dispus suspendarea judecării cauzei.

Prin decizia nr. 1037 din 24 noiembrie 2022, Curtea de Apel Craiova – secţia I civilă a constatat perimat recursul declarat de pârâta A. împotriva deciziei nr. 52 din 31 ianuarie 2022, pronunţate de Tribunalul Mehedinţi – secţia I civilă.

5. Recursul

Împotriva deciziei nr. 1037 din 24 noiembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Craiova – secţia I civilă a declarat recurs pârâta A.. Cererea de recurs a fost transmisă prin poşta electronică la Curtea de Apel Craiova, la 11 decembrie 2022.

În declaraţia de recurs, recurenta a arătat că va motiva cererea atunci când i se va permite accesul la dosar.

6. Înregistrarea cererii de recurs pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Cererea de recurs a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 11 ianuarie 2023, sub nr. x/2020, fiind repartizată aleatoriu, spre soluţionare, Completului nr. 8.

Prin rezoluţia de primire a dosarului din 20 ianuarie 2023, i s-a pus în vedere recurentei să complinească lipsa semnăturii de pe cererea de recurs şi să depună dovada achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 100 de RON, datorate pentru soluţionarea căii extraordinare de atac declarate, conform art. 24 alin. (2) teza a II-a din O.U.G. nr. 80/2013.

Totodată, recurentei i s-a adus la cunoştinţă că are posibilitatea să formuleze cerere de acordare a facilităţilor la plata taxei judiciare de timbru, în termen de 5 zile de la data comunicării obligaţiei de timbraj, în condiţiile prevăzute de art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, precum şi cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, potrivit art. 39 alin. (1) din acelaşi act normativ.

7. Întâmpinarea şi răspunsul la întâmpinare

Prin întâmpinarea depusă la 1 martie 2023, intimata a invocat excepţia nulităţii recursului, pentru neindicarea de către recurentă a motivelor de nelegalitate ale deciziei atacate. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Prin rezoluţia din 21 martie 2023, s-a stabilit termen de judecată la 28 septembrie 2023, pentru soluţionarea recursului, când instanţa, constatând lipsa de la dosar a dovezii de achitare a taxei judiciare de timbru, neîndeplinirea de către recurentă a obligaţiei de a semna cererea de recurs, precum şi tardivitatea declarării căii extraordinare de atac, a rămas în pronunţare, cu prioritate, conform art. 248 alin. (2) C. proc. civ., asupra excepţiei de netimbrare invocate din oficiu.

8. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând recursul din perspectiva excepţiei de netimbrare invocate din oficiu, a cărei soluţionare cu prioritate se impune din perspectiva dispoziţiilor art. 248 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, "acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti, precum şi cererile adresate Ministerului Justiţiei şi Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă."

Conform art. 24 alin. (2) teza a II-a din O.U.G. nr. 80/2013, în cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, pentru cererile neevaluabile în bani, cererea de recurs se taxează cu 100 RON.

Art. 486 alin. (2) C. proc. civ. prevede că "la cererea de recurs se va ataşa dovada achitării taxei de timbru, conform legii". Potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, neîndeplinirea acestei cerinţe este sancţionată cu nulitatea.

În cauză, prin rezoluţia de primire a dosarului din 20 ianuarie 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia I civilă a stabilit în sarcina recurentei A. obligaţia de a achita, pentru soluţionarea recursului, o taxă judiciară de timbru în valoare de 100 RON, în raport de dispoziţiile art. 24 alin. (2) teza a II-a din O.U.G. nr. 80/2013 şi de soluţia de perimare a recursului declarat de aceasta împotriva deciziei nr. 52 din 31 ianuarie 2022 a Tribunalului Mehedinţi – secţia I civilă, pronunţată de Curtea de Apel Craiova.

Potrivit dovezii de înmânare aflate la dosar, această obligaţie procesuală a fost comunicată recurentei prin adresă, la 8 februarie 2023.

Prin rezoluţia din 20 ianuarie 2023, recurentei i s-a adus la cunoştinţă, totodată, că are posibilitatea să formuleze cerere de acordare a facilităţilor la plata taxei judiciare de timbru, în termen de 5 zile de la data comunicării obligaţiei de timbraj, în condiţiile prevăzute de art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, precum şi cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, potrivit art. 39 alin. (1) din acelaşi act normativ.

Recurenta nu a uzat de aceste dispoziţii legale şi nici nu a depus, până la termenul de judecată stabilit pentru soluţionarea recursului, 28 septembrie 2023, dovada achitării taxei judiciare de timbru datorate în baza art. 24 alin. (2) teza a II-a din O.U.G. nr. 80/2013.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, reţinând că cererea de recurs formulată de recurenta A. nu îndeplineşte condiţia de formă prevăzută de art. 486 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. sub sancţiunea nulităţii, va anula, ca netimbrat, recursul declarat de această parte împotriva deciziei nr. 1037 din 24 noiembrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Craiova – secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de pârâta A. împotriva deciziei nr. 1037 din 24 noiembrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Craiova – secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 28 septembrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.