Recourse perished due to six-month procedural inaction following suspension for failure to prove representation status

Şedinţa publică din data de 28 septembrie 2023

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti la 14 octombrie 2016, sub nr. x/2016 (competenţa de soluţionare fiind declinată de această instanţă în favoarea Tribunalului Bucureşti prin sentinţa civilă nr. 3797 din 12 aprilie 2018), reclamanţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul C., anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 30 octombrie 2015 de notarul public D., din cadrul Societăţii Profesionale Notariale "E.", pentru vicierea consimţământului la încheierea acestuia prin leziune, şi restabilirea situaţiei anterioare încheierii acestuia.

În drept au invocat dispoziţiile art. 1179, 1206 alin. (2), (12)21-1224, art. 1248 şi art. 1254 C. civ.

2. Hotărârea Tribunalului Bucureşti

Prin sentinţa civilă nr. 3109 din 20 decembrie 2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâtul C., ca inadmisibilă. A redus onorariul avocatului ales al pârâtului la suma de 4.000 RON şi i-a obligat pe reclamanţi la plata acestuia, la care s-a adăugat onorariul de expert în valoare de 600 RON.

3. Hotărârea Curţii de Apel Bucureşti

Prin decizia nr. 1806A din 18 decembrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins apelul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva sentinţei nr. 3109 din 20 decembrie 2019, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, ca nefondat. A admis apelul declarat de pârâtul C. împotriva aceleiaşi sentinţe şi a înlăturat considerentele primei instanţe cu privire la preţul convenit pentru vânzarea imobilului ce face obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 30 octombrie 2015, pe care le-a înlocuit cu cele din decizie. A menţinut soluţia cuprinsă în dispozitivul hotărârii atacate. I-a obligat pe apelanţii-reclamanţi la plata către apelantul-pârât a sumei de 3.600 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, constând în onorariu de avocat de 3.500 RON, redus conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ., şi 100 RON, taxă judiciară de timbru.

4. Recursul

Împotriva deciziei nr. 1806A din 18 decembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie au declarat recurs reclamanţii A. şi B..

Invocând incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenţii au susţinut, că în mod greşit a respins instanţa de apel critica referitoare la modalitatea de stabilire a taxei judiciare de timbru, apreciind eronat că sunt aplicabile statuările Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin decizia în interesul legii nr. 7/2014, întrucât, ceea ce au criticat nu era caracterul timbrabil al cererii de chemare în judecată, ci modalitatea de stabilire a taxei judiciare de timbru.

Referitor la elementul obiectiv al leziunii, recurenţii au afirmat că, în mod eronat a apreciat instanţa de apel că nu poate fi reţinut în cauză, întrucât probatoriul administrat susţine dezechilibrul prestaţiilor, în sensul art. 1222 C. civ., reprezentat de diferenţa între preţul primit şi valoarea bunului vândut.

Au arătat recurenţii că au criticat în apel faptul că, în mod greşit, judecătorul fondului a admis obiecţiunile la expertiză formulate de intimat, deşi acestea au fost formulate tardiv. Curtea, însă, a luat act de repunerea în termen a intimatului, fără a argumenta această măsură.

Au considerat că motivarea instanţei de apel este greşită, prin raportare la aplicarea eronată a normelor de drept material, anume art. 1206, art. 1248 şi art. 1299 C. civ.

Au apreciat că, instanţa de apel în mod greşit a reţinut că, atâta vreme cât leziunea se apreciază în persoana mandatarului (fiind cel care a stabilit preţul lezionar), calitatea procesuală pasivă ar trebui să aparţină acestuia, iar nu recurenţilor. Au arătat că nu trebuie ca, în situaţia în care mandatarul a fost cel care a avut consimţământul viciat la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, eroarea să se aprecieze în persoana vânzătorilor. Dar, chiar şi dacă ar fi incidentă o astfel de ipoteză, recurenţii au menţionat că se află în aceeaşi situaţie cu mandatarul lor, întrucât, la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare se aflau în stare de detenţie, nefiind la curent cu evoluţia pieţei imobiliare.

5. Apărările formulate

Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea recursului, ca fiind parţial inadmisibil, iar în subsidiar, ca nefondat.

6. Procedura de filtru

Prin raportul întocmit în condiţiile art. 493 alin. (2) C. proc. civ., s-a reţinut că recursul este admisibil în principiu.

Prin încheierea din camera de consiliu din 19 mai 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia I civilă a admis în principiu recursul şi a stabilit termen pentru judecata acestuia la 29 septembrie 2022, în şedinţă publică.

Soluţionarea cauzei a fost amânată la 15 decembrie 2022, pentru ca reprezentantul convenţional al recurenţilor-reclamanţi, avocat F., să facă dovada calităţii de reprezentant în faza procesuală a recursului, precum şi dovada decesului recurentului-reclamant A. şi să indice moştenitorii acestuia.

La termenul din 15 decembrie 2022, Înalta Curte, constatând că reprezentantul convenţional al reclamanţilor-reclamanţi nu s-a conformat dispoziţiilor instanţei, în baza art. 242 alin. (1) C. proc. civ., a suspendat judecata cauzei.

Prin rezoluţia din 20 iunie 2023, cauza a fost repusă pe rol, din oficiu, iar părţile au fost citate în vederea discutării excepţiei perimării recursului pentru termenul de judecată din 28 septembrie 2023.

La termenul de judecată menţionat, Înalta Curte, în raport de dispoziţiile art. 248 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 420 alin. (1) C. proc. civ., a rămas în pronunţare asupra excepţiei de perimare a recursului invocate din oficiu.

7. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Asupra excepţiei de perimare a cererii de recurs, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 416 alin. (1) C. proc. civ.,"orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, timp de 6 luni. (2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părţi sau de instanţă. (3) Nu constituie cauze de perimare cazurile când actul de procedură trebuia efectuat din oficiu, precum şi cele când, din motive care nu sunt imputabile părţii, cererea n-a ajuns la instanţa competentă sau nu se poate fixa termen de judecată".

În sensul normelor legale enunţate, perimarea se înfăţişează ca o sancţiune ce se răsfrânge asupra întregii activităţi judiciare, determinată de lipsa de stăruinţă a părţilor în soluţionarea litigiului dedus judecăţii.

Pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de 6 luni din motive imputabile părţii.

Perimarea operează, astfel, cu condiţia ca timp de 6 luni să nu se fi săvârşit vreun act de procedură în vederea judecării cauzei, împrejurare determinată de lipsa de diligenţă a părţilor, care nu au acţionat în acest scop, deşi aveau posibilitatea să o facă.

Aceasta este situaţia în speţă, când, după suspendarea soluţionării recursului, în baza art. 242 alin. (1) C. proc. civ., pentru neîndeplinirea obligaţiilor procesuale stabilite la termenul din 29 septembrie 2022 (dovada calităţii de reprezentant în faza procesuală a recursului a apărătorului recurenţilor-reclamanţi, precum şi dovada decesului recurentului-reclamant A., cu indicarea moştenitorilor acestuia), părţile au lăsat să treacă mai mult de 6 luni fără să săvârşească un act de procedură în vederea reluării judecăţii.

De altfel, anterior termenului din 15 decembrie 2022, reprezentantul convenţional al recurenţilor-reclamanţi a solicitat suspendarea judecării cauzei, arătând că s-a aflat într-o imposibilitate obiectivă de a îndeplini obligaţiile procesuale stabilite în şedinţa publică de la 29 septembrie 2022.

Conform art. 417 C. proc. civ., termenul de perimare poate fi întrerupt prin îndeplinirea unui act de procedură în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes.

Această cerinţă nu este îndeplinită în speţă, de vreme ce recurenţii nu au formulat cerere de repunere pe rol a cauzei pentru continuarea judecăţii, recursul fiind suspendat pentru lipsa de diligenţă a acestor părţi cu privire la îndeplinirea obligaţiilor procesuale.

De asemenea, Înalta Curte constată că, în cauză, nu s-a impus necesitatea efectuării unui act de procedură din oficiu, în condiţiile prevăzute de art. 416 alin. (3) C. proc. civ.

În raport de considerentele expuse şi având în vedere că au trecut mai mult de şase luni de la data suspendării judecării recursului, timp în care părţile nu au solicitat continuarea judecăţii, iar în această perioadă nu a intervenit o cauză de întrerupere sau de suspendare a termenului de perimare, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 416 coroborate cu cele ale art. 420 C. proc. civ., va constata perimat recursul declarat de reclamanţii B. şi A. împotriva deciziei nr. 1806 A din 18 decembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat recursul declarat de reclamanţii B. şi A. împotriva deciziei nr. 1806 A din 18 decembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare la Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 septembrie 2023.