Revision petition inadmissible for failing to establish contradictory judgments in separate proceedings and violating the prohibition against using revision as a disguised appeal to reexamine adjudicated issues.

Şedinţa publică din data de 20 septembrie 2023

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Decizia nr. 65/16.02.2021 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă în dosarul nr. x/2015

Prin sentinţa nr. 691/09.05.2019, pronunţată de Judecătoria Răcari în dosarul nr. x/2015, a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantele-pârâte A. şi B. în contradictoriu cu pârâtul-reclamant C. şi a fost obligat pârâtul-reclamant să lase reclamantelor-pârâte în deplină proprietate şi posesie suprafaţa de 1.000 mp, identificată în raportul de expertiză întocmit de expert D. - varianta B; s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor E. şi F. şi, totodată, a fost respinsă cererea conexă formulată de reclamantul C., în contradictoriu cu pârâţii E. şi F., ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă; a fost respinsă cererea reconvenţională şi cererea conexă formulată de pârâtul-reclamant în contradictoriu cu reclamantele-pârâte, ca neîntemeiate; a fost obligat pârâtul-reclamant la plata, către reclamantele-pârâte, a sumei de 2.991 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată constând în taxa judiciară de timbru, onorariu expert şi onorariu avocat.

Prin decizia nr. 1016/19.12.2019, Tribunalul Dâmboviţa a respins, ca nefondat, apelul pârâtului C., împotriva sentinţei nr. 691/09.05.2019, obligând apelantul la plata, către intimata A., a sumei de 2.000 RON cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 65/16.02.2021, Curtea de Apel Ploieşti a admis recursul pârâtului C. împotriva deciziei nr. 1016/19.12.2019, a casat decizia Tribunalului Dâmboviţa şi a trimis cauza spre rejudecare la acelaşi tribunal.

2. Decizia nr. 393/15.11.2022 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă în dosarul nr. x/2015

După casare, dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Dâmboviţa sub nr. x/2015*.

Prin decizia nr. 819/02.11.2021, Tribunalul Dâmboviţa a respins, ca nefondat, apelul pârâtului C. împotriva sentinţei nr. 691/09.05.2019 pronunţată de Judecătoria Răcari, în dosarul nr. x/2015.

Prin decizia nr. 393/15.11.2022 pronunţată în dosar nr. x/2015, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă a respins, ca nefondat, recursul pârâtului C. împotriva deciziei nr. 819/02.11.2021 a Tribunalului Dâmboviţa şi a obligat recurentul la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.500 RON.

3. Cererea de revizuire

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 31.01.2023 sub nr. x/2023, revizuentul C. a solicitat anularea deciziei nr. 393/15.11.2022 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă în dosar nr. x/2015, în temeiul dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivare, revizuentul a arătat că decizia nr. 393/15.11.2022 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă în dosar nr. x/2015 încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 65/16.02.2021 pronunţată de aceeaşi instanţă în primul ciclu procesual.

Revizuentul susţine că prin decizia nr. 65/16.02.2021, a fost admis recursul acestuia împotriva deciziei nr. 1016/19.12.2019 a Tribunalului Dâmboviţa şi trimisă cauza spre rejudecare, statuându-se ca "în soluţionarea fondului cauzei să se dea relevanţă variantei B din cuprinsul raportului de expertiză întocmit de inginer D., prin care se arata că autoarea reclamantelor-pârâte G. s-a numit şi H., este nelegală". Prin aceeaşi decizie, s-a stabilit că la soluţionarea fondului, Tribunalul Dâmbovita să aibă în vedere titlurile de proprietate ale părtilor, conform menţiunilor existente în cuprinsul acestora, astfel cum acestea sunt în circuitul civil.

În reiudecarea apelului, prin decizia nr. 819/2.11.2021, Tribunalul Dâmboviţa a menţinut decizia anterioară, de respingere a apelului revizuentului, fără a ţine seama de dispoziţiile obligatorii ale instanţei de recurs.

Prin decizia nr. 393/15.11.2022, Curtea de Apel Ploieşti a respins recursul revizuentului, cu o motivare bazată pe acreditarea ideii potrivit căreia autoarea reclamantelor, G., a avut anterior numele Dragomir (deşi nu există nici un act de stare civilă care să confirme aceasta) şi astfel varianta din raportul de expertiză întocmit de expert D. ce trebuie avută în vedere este varianta B, în care terenurile părtilor sunt alăturate (spre deosebire de varianta A, în care G. nu este aceeaşi cu H. şi în care terenurile se suprapun parţial).

Or, tocmai asupra acestor aspecte se pronunţase anterior tot Curtea de Apel Ploieşti, prin decizia nr. 65/16.01.2021, retinându-se în mod definitiv şi cu autoritate de lucru judecat că "...soluţia primei instanţe, menţinute în apel, în sensul că, în soluţionarea fondului cauzei, să dea relevanţă variantei B din cuprinsul raportului de expertiză întocmit de inginer D., prin care se arată că autoarea reclamantelor-pârâte G. s-a numit şi H., este nelegală."

Prin urmare, apreciază revizuentul, sunt întrunite condiţiile motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în sensul că există hotărâri definitive potrivnice date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritate de lucru judecat a primei hotărâri.

Totodată, revizuentul a formulat cerere de repunere în termenul de declarare a revizuirii, justificată de faptul că a cunoscut considerentele hotărârii doar după comunicarea deciziei nr. 393/15.11.2022.

4. Apărări formulate în cauză

Prin întâmpinare, intimatele A. şi B. au invocat excepţia tardivităţii formulării revizuirii întrucât a fost depăşit termenul de 1 lună reglementat de art. 511 pct. 8 C. proc. civ. şi au arătat că revizuirea este inadmisibilă, fiind pronunţată în aceeaşi cauză hotărârea pretins a fi potrivnică primei decizii.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând cererea de revizuire din perspectiva temeiului de drept invocat, prin limitele stabilite de art. 513 alin. (3) C. proc. civ. şi prin raportare la susţinerilor părţilor, Înalta Curte urmează să o respingă, ca inadmisibilă, pentru considerentele care succed:

Dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocate ca temei juridic al cererii de revizuire, prevăd că: "revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul, poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.’’

Autoritatea de lucru judecat este reglementată de prevederile art. 430 C. proc. civ., iar efectele lucrului judecat sunt reglementate de prevederile art. 431 din acelaşi cod.

În lumina dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8, coroborate cu dispoziţiile art. 430, art. 431 C. proc. civ., pentru a putea fi invocat motivul de revizuire pentru contrarietate de hotărâri, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: existenţa unor hotărâri judecătoreşti definitive, care să fie potrivnice (contradictorii); hotărârile să fie date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite; cea de-a doua hotărâre să fie pronunţată cu nesocotirea autorităţii de lucru judecat, ceea ce presupune existenţa triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză în cele două procese; hotărârile să fie date în dosare diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanţa să fi omis să se pronunţe asupra ei; să se solicite anularea celei de-a doua hotărâri, deoarece aceasta a fost pronunţată cu încălcarea autorităţii de lucru judecat.

În cauză, revizuentul circumscrie cazului de revizuire reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. existenţa a două hotărâri pronunţate în aceeaşi pricină, în etape procesuale diferite.

Raţiunea reglementării revizuirii prevăzută de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului puterii lucrului judecat, când instanţele au dat soluţii contrare în dosare diferite, dar având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi aceleaşi părţi. În atare situaţie executarea hotărârilor este imposibilă ca urmare a faptului că fiecare parte se prevalează de hotărârea care îi este favorabilă, iar tranşarea acestei situaţii, creată de existenţa hotărârilor potrivnice, nu se poate realiza decât prin revizuirea ultimei hotărâri care înfrânge principiul autorităţii lucrului judecat.

Înalta Curte reţine că prin "hotărâri potrivnice" se înţeleg acele hotărâri care s-au pronunţat în dosare separate, prin hotărârea celui de-al doilea dosar încălcându-se autoritatea lucrului judecat rezultată din hotărârea din primul dosar.

În speţă, nu doar că decizia nr. 393/15.11.2022 şi decizia nr. 65/16.02.2021 au fost pronunţate în acelaşi dosar, dar verificând condiţiile de admisibilitate a cererii de revizuire şi din perspectiva celei ce impune ca în al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanţa să fi omis să se pronunţe asupra ei, se constată că această condiţie nu este îndeplinită.

Înalta Curte reţine că în faţa instanţei de recurs, în al doilea ciclu procesual, au fost analizate cuprinzător aspectele dezlegate prin decizia nr. 65/16.02.2021, această chestiune constituind, de altfel, fundamentul motivelor de recurs formulate de pârâtul C..

Anume, analizând argumentele subsumate motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.- privind încălcarea dispoziţiilor art. 501 C. proc. civ. de către instanţa de apel-, prin decizia nr. 393/15.11.2022, curtea de apel a analizat problemele de drept dezlegate prin Decizia nr. 65/16.02.2021 şi a concluzionat în sensul că prin decizia de casare nu s-a stabilit definitiv că H. menţionată în contractul de vânzare-cumpărare este aceeaşi persoană cu H. menţionată în Titlul de proprietate nr. x (iar acest aspect reprezintă o chestiune de fapt, incompatibilă cu prevederile art. 488 şi art. 501 C. proc. civ.). Răspunzând criticilor din memoriul de recurs, întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., instanţa de recurs a reţinut că analiza instanţei de apel prin compararea titlurilor de proprietate este în concordanţă cu cele statuate de instanţa de control judiciar, în raport de menţiunile cuprinse în titlurile de proprietate ale părţilor. Referitor la motivul de casare invocat de recurentul C. şi reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., Curtea de Apel Ploieşti a apreciat că instanţa de apel nu a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti întrucât, pe de o parte, în cauză, nu se poate reţine incursiunea autorităţii judecătoreşti în sfera autorităţii executive sau legislative –în raport de obiectul cauzei şi soluţia pronunţată-iar, pe de altă parte, tribunalul nu a dispus îndreptarea unei erori materiale din cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare nr. x şi Titlul de proprietate nr. x/1998, ci a statuat asupra faptului că există identitate de nume cu privire la partea H. din ambele titluri de proprietate (fiind două persoane diferite, născute la date diferite). Astfel, nu a fost modificat conţinutul titlului de proprietate, ci a fost identificat amplasamentul exact al terenului.

În acest context, trebuie menţionat că instanţa competentă să se pronunţe asupra revizuirii întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu exercită un control judiciar asupra legalităţii şi temeiniciei hotărârilor contradictorii, nu are căderea să aprecieze care dintre hotărârile considerate potrivnice conţine soluţia corectă, ci verifică numai dacă ultima hotărâre a fost pronunţată cu încălcarea principiului puterii lucrului judecat ce rezultă din prima hotărâre şi, în caz afirmativ, procedează la anularea ultimei hotărâri.

Pe de altă parte, trebuie avut în vedere scopul revizuirii, care nu a fost concepută pentru a deschide părţii nemulţumite o nouă cale de control judiciar cu privire la legalitatea soluţiei pronunţate în primul proces. Necesitatea îndeplinirii acestei condiţii de admisibilitate a revizuirii este recunoscută în mod constant în literatura de specialitate şi în practica judiciară, neexistând vreo controversă care să justifice o abordare diferită a acestei probleme de drept.

În speţă, această condiţie de admisibilitate nu este îndeplinită, deoarece, astfel cum reiese din motivarea deciziei nr. 393/15.11.2022, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă a analizat motivul de recurs vizând încălcarea de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 501 C. proc. civ. prin raportare la problemele de drept dezlegate prin decizia nr. 65/16.02.2021.

Având în vedere considerentele acestei decizii (pag. 7-9 din decizia nr. 393/15.11.2022) se constată că aspectele invocate cu autoritate de lucru judecat au fost deduse judecăţii recursului şi soluţionate prin decizia a cărei revizuire se solicită. O eventuală reanalizare a acesteia în cadrul prezentei căi extraordinare de atac, ar echivala cu exercitarea controlului judiciar în ceea ce priveşte modul de soluţionare de către instanţa de recurs a motivului de casare formulat de recurentul C.. Or, revizuirea întemeiată pe prevederile art. 509 pct. 8 C. proc. civ. nu poate avea o asemenea finalitate.

Sub acest aspect se reţine că, întrucât unul dintre elementele fundamentale ale preeminenţei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice, care impune, printre altele, ca hotărârile judecătoreşti definitive să nu fie repuse în discuţie (cauza Brumărescu împotriva României), CEDO a statuat cu valoare de principiu că securitatea juridică presupune că nicio parte în proces nu este îndreptăţită să solicite revizuirea unei hotărâri judecătoreşti definitive doar în scopul de a obţine o reexaminare a cauzei. Competenţa instanţelor sesizate cu o cerere de revizuire trebuie exercitată doar pentru a corecta erorile judiciare şi omisiunile justiţiei, nu pentru a efectua o nouă examinare a cauzei. Revizuirea nu trebuie tratată ca un recurs deghizat şi simpla posibilitate de a exista două puncte de vedere asupra problemei juridice ridicată de cauza respectivă nu constituie un motiv pentru reexaminare.

Concluzionând, se constată că aspectele invocate prin cererea de revizuire îmbracă, în realitate, caracterul unor critici de nelegalitate ale deciziei nr. 393/15.11.2022 a Curţii de Apel Ploieşti, vizând modul în care instanţa a apreciat cu privire la motivul de recurs invocat de recurentul C. referitor la aspectele dezlegate prin decizia nr. 65/16.02.2021.

Or, Înalta Curte, în calea de atac a revizuirii, care este una de retractare, şi nu de reformare, nu are căderea de a exercita un control judiciar asupra modalităţii în care o altă instanţă s-a pronunţat cu privire la chestiunile deduse judecăţii.

Prin urmare, constatând că nu sunt incidente dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul C. împotriva deciziei nr. 393 din 15 noiembrie 2022 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

Reţinând culpa procesuală a revizuentului, în baza art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte îl va obliga la plata cheltuielilor de judecată suportate de intimatele A. şi B., în cuantum de 3.000 RON, potrivit dovezilor depuse la dosarul cauzei, reprezentând onorariul reprezentantului convenţional.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul C. împotriva deciziei nr. 393 din 15 noiembrie 2022 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2015.

Obligă pe revizuent la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 3.000 RON, în favoarea intimatelor A. şi B..

Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, la Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 septembrie 2023.