Debtor's challenge to 2021 forced execution assigned to enforcement court that approved it.

Şedinţa publică din data de 19 septembrie 2023

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova, secţia I civilă, la data de 21 septembrie 2022, sub nr. x/2022, contestatoarea Compania Naţională de Căi Ferate C.F.R. S.A. – Sucursala Regională de Căi Ferate Craiova, în contradictoriu cu intimatul A., în baza titlului executoriu reprezentant de sentinţa civilă nr. 73 din data de 14 ianuarie 2021, pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2020, a solicitat anularea actelor de executare efectuate în dosarul nr. x/2021 al B.E.J. B. pentru suma de 23.094,74 RON (compusă din suma de 19.033 RON reprezentând diferenţă debit şi suma de 4.061,74 RON cheltuieli de executare, onorariu executor, expert şi avocat), precum şi obligarea intimatului la plata eventualelor cheltuieli de judecată.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 876 din data de 3 februarie 2023, Judecătoria Craiova, secţia I civilă a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe contestatoarea Compania Naţională de Căi Ferate C.F.R. S.A. – Sucursala Regională de Căi Ferate Craiova, în contradictoriu cu intimatul A., în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Craiova, secţia I civilă a făcut aplicarea art. 714 alin. (1) C. proc. civ., reţinând şi că, potrivit art. 651 C. proc. civ., instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul debitorului; schimbarea domiciliului debitorului după începerea executării silite nu atrage schimbarea competenţei instanţei de executare.

Faţă de dezlegările date de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, prin decizia nr. 20/2021, a apreciat că, din moment ce o instanţă învestită cu o cerere de executare silită s-a declarat competentă teritorial, aceasta va rămâne competentă şi în ceea ce priveşte soluţionarea unei eventuale contestaţii la executare.

A mai arătat şi că, în această situaţie debitorul nu poate schimba instanţa de executare, prin introducerea contestaţiei la executare la o altă instanţă decât cea care a încuviinţat executarea silită şi în a cărei circumscripţie teritorială se află sediul principal al debitoarei, alegerea instanţei fiind la dispoziţia creditorului, care a înţeles să introducă cererea de încuviinţare la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.

Astfel, a reţinut că, faţă de data sesizării organului de executare, aceea de 20 septembrie 2021, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti are calitatea de instanţă de executare, fiind astfel competentă să soluţioneze prezenta contestaţie la executare silită.

2.2. Prin sentinţa civilă nr. 4426 din data de 28 aprilie 2023, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoare Judecătoriei Craiova, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă a suspendat judecarea cauzei şi a trimis dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

Astfel, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, secţia I civilă a reţinut că instanţa competentă a soluţiona prezenta cauză se stabileşte potrivit regulii statuate de dispoziţiile art. 714 alin. (1) şi art. 651 alin. (1) C. proc. civ.

A constatat că, la data cererii de sesizare a executorului judecătoresc, Compania Naţională de Căi Ferate C.F.R. S.A. – Sucursala Regională de Căi Ferate Craiova îşi avea sediul în Craiova, bd. x, jud. Dolj, iar nu în Bucureşti.

Totodată, a reţinut că, în cererea de executare silită, intimatul nu a indicat sediul sucursalei Craiova, executorul indicând sediul din sectorul 1, fără alte verificări în prealabil, raportându-se la sediul central al C.F.R. S.A., deşi cererea privea sucursala.

Aşadar, a apreciat că instanţa competentă este instanţa unde îşi are sediul sucursala C.F.R., şi nu instanţa de la sediul central din Bucureşti, întrucât în titlul executoriu este menţionată sucursala C.F.R. din Craiova.

De asemenea, a apreciat că, deşi Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a dat o încheiere de încuviinţare a executării silite, această împrejurare nu atrage automat competenţa sa de soluţionare a contestaţiei la executare, întrucât o interpretare contrară, în sensul că instanţa care a încuviinţat executarea silită este competentă să judece contestaţia la executarea silită, ar lăsa fără aplicabilitate şi fără sens dispoziţiile art. 714 alin. (1) raportat la art. 651 alin. (1) C. proc. civ.

De altfel, a considerat că, în cauză, nu este aplicabilă nici decizia nr. 20/2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie privind examinarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1083 din data de 11 noiembrie 2021, întrucât aceasta are în vedere situaţia pluralităţii de debitori, ceea ce nu este cazul în speţă.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la prezentul conflict negativ de competenţă

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Dispoziţiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competenţă atunci când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente.

Înalta Curte reţine că Judecătoria Craiova, secţia I civilă şi Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, secţia I civilă şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionare a pricinii, prezentul conflict negativ de competenţă fiind generat de constatările diferite ale cele două instanţe cu privire la modalitatea de stabilire a instanţei de executare, la care se referă reglementarea de la art. 714 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, Judecătoria Craiova, secţia I civilă a apreciat că instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se află, la data sesizării organului de executare, sediul principal al debitoarei (situat în Bucureşti, sector 1), reţinând, totodată, şi principiul unicităţii instanţei de executare, astfel cum acesta a fost statuat prin decizia nr. 20/2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, în timp ce, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, secţia I civilă a apreciat că principiul anterior menţionat nu este aplicabil speţei, iar instanţa competentă a soluţiona pricina este cea în a cărei circumscripţie teritorială se află, la data sesizării organului de executare, sediul Sucursalei Căi Ferate Craiova (în Craiova, bd. x, jud. Dolj).

În speţă, prin încheierea de şedinţă din data de 8 octombrie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a încuviinţat executarea silită, prin toate modalităţile de executare silită, la cererea creditorului A. împotriva debitoarei Compania Naţională de Căi Ferate C.F.R. S.A., în vederea executării obligaţiei care rezultă din titlul executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 73 din data de 14 ianuarie 2021, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale şi decizia civilă nr. 1685 din data de 18 mai 2021 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia de litigii de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr. x/2020.

Având în vedere obiectul prezentului litigiu, astfel cum a fost anterior arătat, instanţa competentă a soluţiona pricina se stabileşte în raport de prevederile art. 714 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, contestaţia la executare este de competenţa exclusivă a instanţei de executare, aşa cum rezultă din prevederile art. 714 alin. (1) coroborat cu art. 651 alin. (3) C. proc. civ., care prevede că "Instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe."

Conform dispoziţiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

În cauză, astfel cum s-a arătat anterior, prin încheierea de şedinţă din data de 8 octombrie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a încuviinţat executarea silită în dosarul de executare nr. 582/2021, în baza titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 73 din data de 14 ianuarie 2021, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale şi decizia civilă nr. 1685 din data de 18 mai 2021 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia de litigii de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr. x/2020.

Prin decizia nr. 20 din data de 27 septembrie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii în dosarul nr. x/2021, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1083 din data de 11 noiembrie 2021, obligatorie potrivit art. 517 alin. (4) C. proc. civ., în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 şi art. 112 C. proc. civ., s-a statuat că instanţa de executare competentă teritorial să soluţioneze contestaţia la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu este judecătoria care a încuviinţat executarea silită a acelui titlu executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Astfel, în motivarea deciziei anterior menţionate, instanţa supremă a reţinut principiul unicităţii instanţei de executare, care presupune că "una şi aceeaşi instanţă soluţionează atât cererile de încuviinţare a executării silite, cât şi cererile având ca obiect contestaţie la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe, potrivit celor prevăzute la alin. (3) al art. 651 din C. proc. civ., respectiva instanţă fiind calificată de legislator drept instanţă de executare."

Faţă de dezlegările obligatorii ale Deciziei nr. 20 din 27 septembrie 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, rezultă că, în speţă, instanţa de executare la care se referă prevederile art. 714 alin. (1) C. proc. civ. este Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, care a încuviinţat executarea silită.

Prin urmare, având în vedere cele anterior reţinute, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 septembrie 2023.