Revision bid against seizure dispute rejected as inadmissible after res judicata issue already settled

Şedinţa publică din data de 19 septembrie 2023

I. Circumstanţele cauzei

I.1. Sentinţa pronunţată de Judecătoria Timişoara

Prin sentinţa civilă nr. 1619 din data de 3 februarie 2022 pronunţată în dosarul nr. x/2018, Judecătoria Timişoara a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi excepţia autorităţii de lucru judecat.

A respins contestaţia la executare formulată de contestatoarea A. S.A. – în insolvenţă, în contradictoriu cu intimaţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcţia Generală Executări Silite Cazuri Speciale – Serviciul Executări Silite Cazuri Speciale Regional Bucureşti.

I.2. Decizia pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia I civilă, atacată cu revizuire

Prin decizia civilă nr. 442A din data de 28 martie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Timiş, secţia I civilă a respins apelul formulat de apelanta A. S.A. – în insolvenţă, în contradictoriu cu intimaţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcţia Generală Executări Silite Cazuri Speciale – Serviciul Executări Silite Cazuri Speciale Regional Timişoara, împotriva sentinţei civile nr. 1619 din data de 3 februarie 2022 pronunţate de Judecătoria Timişoara în dosarul nr. x/2018 ca nefondat.

I.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 442A din data de 28 martie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2018 de Tribunalul Timiş, secţia I civilă, a formulat cerere de revizuire revizuenta A. S.A. – în insolvenţă, prin administrator special B. şi cu avizul administratorului judiciar C..

I.4. Înregistrarea cererii de revizuire la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 2 mai 2023, sub nr. x/2023 şi a fost repartizată aleatoriu, spre soluţionare, completului nr. 2.

I.5 Cererea de revizuire

Invocând incidenţa dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuenta a solicitat admiterea cererii de revizuire, anularea deciziei civile nr. 442A din data de 28 martie 2023, pronunţate în dosarul nr. x/2018 de către Tribunalul Timiş şi trimiterea cauzei spre rejudecare, cu respectarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat în raport cu prevederile deciziei civile nr. 24/A din data de l8 ianuarie 2023 pronunţate în dosarul nr. x/2015 al Curţii de Apel Timişoara.

În esenţă, a arătat că, în dosarul nr. x/2018, având ca obiect contestaţie la executare împotriva procesului-verbal de sechestru pentru bunuri mobile nr. x din data de 7 noiembrie 2018, la data de 14 martie 2023, a depus decizia civilă nr. 24/A din data de 18 ianuarie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. x/2015, invocând puterea de lucru judecat cu privire la o problemă supusă dezbaterii Tribunalului Timiş (aplicarea dispoziţiilor art. 2663 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală în ceea ce o priveşte), chestiune care fusese deja soluţionată de către Curtea de Apel Timişoara la data de 18 ianuarie 2023.

A susţinut că decizia atacată cu revizuire înfrânge autoritatea de lucru judecat a considerentelor deciziei Curţii de Apel Timişoara nr. 24A din data de 18 ianuarie 2023, pronunţate în dosarul nr. x/2015, care statuează asupra imposibilităţii demarării procedurii de executare silită în paralel cu procedura insolvenţei.

A arătat că Tribunalul Timiş a reţinut că decizia civilă nr. 24A din data de 18 ianuarie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2015 de Curtea de Apel Timişoara nu dezleagă decât contestaţia cu privire la poprirea contului unic de insolvenţă "fără nicio consecinţă asupra prezentei speţe", deşi dosarul a avut ca obiect atât adresa de înfiinţare a popririi nr. 9158 din data de 7 iunie 2021 emisă de Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, cât şi procesul-verbal privind cheltuielile de executare silită nr. x din data de 3 mai 2021.

În plus, a menţionat şi că Tribunalul Timiş a reţinut că "nu poate fi aplicat acelaşi raţionament (al Curţii de Apel Timişoara) în prezenta cauză", deoarece ar rămâne fără efecte juridice unele norme procesuale imperative – normele tranzitorii ale art. 352 alin. (4) din Legea nr. 207/2015 (noul Codul de procedură fiscală).

Revizuenta a susţinut că s-a considerat de către Curtea de Apel Timişoara că noile prevederi ale art. 2663 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, introduse prin art. I pct. 102 din O.G. nr. 30/2017 se aplică doar executărilor silite "în curs" [conform art. 352 alin. (4) din Legea nr. 207/2015) or, împotriva sa, întrucât se află în insolvenţă din 15 mai 2015, nu putea exista o executare silită "în curs", deoarece, conform dispoziţiilor art. 75 din Legea nr. 85/2014, "De la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului. Valorificarea drepturilor acestora se poate face numai în cadrul procedurii insolvenţei, prin depunerea cererilor de admitere a creanţelor. Repunerea pe rol a acestora este posibilă doar în cazul desfiinţării hotărârii de deschidere a procedurii, a revocării încheierii de deschidere a procedurii sau în cazul închiderii procedurii în condiţiile art. 178. În cazul în care hotărârea de deschidere a procedurii este desfiinţată sau, după caz, revocată, acţiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului pot fi repuse pe rol, iar măsurile de executare silită pot fi reluate. La data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii, atât acţiunea judiciară sau extrajudiciară, cât şi executările silite suspendate încetează".

În opinia revizuentei, decizia civilă nr. 24/A din data de 18 ianuarie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara a dezlegat aplicarea dispoziţiilor art. 352 alin. (4) Codul de procedură fiscală cu privire la următoarea problemă juridică: dacă sunt considerate "în curs" executările silite încetate "ope legis" în temeiul art. 75 din Legea nr. 85/2014.

A arătat şi că dispoziţiile O.G. nr. 30/2017 şi implicit ale noului Codul de procedură fiscală din 2015 pe care le modifică, se aplică numai executărilor silite aflate "în curs" sau începute după intrarea acestuia în vigoare, în concordanţă şi cu art. 6 C. civ., conform căruia legea civilă este aplicabilă atât timp cât este în vigoare şi nu are putere retroactivă; aceeaşi soluţie este adoptată şi de C. proc. civ., prin art. 24, fiind aplicabile şi prevederile art. 234 alin. (1) Codul de procedură fiscală.

Prin urmare, a subliniat că art. 234 alin. (1) pct. c) din Codul de procedura fiscală prevede în mod expres că executarea silită încetează în cazurile prevăzute de lege, iar art. 75 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014 menţionează expres că "La data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii, atât acţiunea judiciară sau extrajudiciară, cât şi executările silite suspendate încetează."

Aşadar, a susţinut că se află în situaţia în care executarea silită a încetat "ope legis" la data de 1 iunie 2015, iar încetarea executării silite nu poate avea alta consecinţa decât imposibilitatea aplicării noilor dispoziţii intrate în vigoare prin adoptarea O.G. nr. 30/2017.

Revizuenta a afirmat că, în prezenta cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 430, art. 431 alin. (2), art. 433, art. 434 şi art. 435 C. proc. civ.

Totodată, a subliniat că în speţă subzistă autoritatea de lucru judecat, fiind îndeplinite cerinţele triplei identităţi.

În ceea ce priveşte identitatea de părţi a precizat că, atât în dosarul nr. x/2018, cât şi în dosarul nr. x/2015, sunt părţi atât debitoarea A. S.A., cât şi Statul Roman prin Ministerul Finanţelor, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, precum şi organele de executare silită din subordinea sa, Direcţia Generală Executări Silite Cazuri Speciale, Serviciul Executări Silite Cazuri Speciale Regional Timişoara.

În opinia revizuentei, există şi identitate de obiect juridic, întrucât, atât dosarul nr. x/2018, cât şi dosarul nr. x/2015 au ca obiect contestaţie la executare împotriva unor acte de executare emise în dosarul nr. x/2016 pentru executarea silită a aceleiaşi debitoare, A. S.A., şi în baza aceleiaşi creanţe bugetare născute în baza sentinţei penale nr. 2858/PI din data de 16 decembrie 2014 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 862/A din data de 8 iunie 2015.

În ceea ce priveşte cauza celor două litigii, revizuenta a arătat că se poate constata că există identitate absolută, fiind vorba despre acelaşi fundament juridic: aplicarea dispoziţiilor art. 2663 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală în ceea ce o priveşte.

I.6. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinările formulate în cauză, intimaţii Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor reprezentat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara au solicitat respingere cererii de revizuire, în principal, ca inadmisibilă, iar, în subsidiar, ca neîntemeiată.

Prin concluziile scrise depuse la dosar, revizuenta a reiterat susţinerea potrivit căreia suntem în prezenţa unor hotărâri definitive potrivnice şi a solicitat anularea deciziei nr. 442/A din data de 28 martie 2023, pronunţate în dosarul nr. x/2018 de către Tribunalul Timiş, care, în opinia sa, contravine în mod evident deciziei civile nr. 24/A din data de 18 ianuarie 2023, pronunţate în dosarul nr. x/2015 al Curţii de Apel Timişoara.

I.7. Procedura desfăşurată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă

Prin rezoluţia din data de 4 mai 2023, a fost fixat termen de judecată la data de 19 septembrie 2023, când Înalta Curte a reţinut cauza în pronunţare asupra cererii de revizuire.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă

Prioritar, cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată, prin întâmpinare, de către Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, Înalta Curte constată că nu se mai impune analiza acestei excepţii, având în vedere că, în şedinţa publică din data de 19 septembrie 2023, instanţa a constatat că aceasta nu este parte în prezentul dosar şi a dispus scoaterea acesteia din prezentul cadru procesual.

Analizând cererea de revizuire din perspectiva temeiului de drept invocat, în limitele stabilite de art. 513 alin. (3) C. proc. civ. şi prin raportare la susţinerilor părţilor, Înalta Curte urmează să o respingă, ca inadmisibilă, pentru următoarele considerente.

Revizuirea fiind o cale extraordinară de atac, dispoziţiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile şi în condiţiile prevăzute în mod expres de lege.

Potrivit dispoziţiilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ. dezbaterile în cadrul unei cereri de revizuire sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază.

Prin urmare, în cadrul acestei căi de atac de retractare se analizează prioritar condiţiile de admisibilitate, cadru în care nu se repun în discuţie şi nu se cercetează chestiuni ce ţin de fondul cauzei, ci se verifică aspecte procedurale vizând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate specifice ipotezei de revizuire invocate de partea care face uz de această cale de atac.

Raţiunea reglementării motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce se constituie în temeiul juridic al prezentei căi extraordinare de atac, o reprezintă necesitatea asigurării efectelor depline ale autorităţii de lucru judecat a unei hotărâri judecătoreşti definitive, în sensul că ceea ce s-a tranşat de către o instanţă anterioară printr-o hotărâre definitivă, să nu fie contrazis de o hotărâre ulterioară, care să statueze în sens contrar celor care au fost dezlegate în primul litigiu.

Aceasta înseamnă, în termenii art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., că pentru a fi deschisă calea revizuirii trebuie să existe "hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Altfel spus, revizuirea este remediul procedural care intervine în ipoteza nesocotirii, într-o judecată ulterioară, a autorităţii de lucru judecat ataşate unei prime hotărâri.

Ca atare, o judecată ulterioară nu poate contrazice ceea ce s-a tranşat într-un prim proces care a vizat aceeaşi cauză, acelaşi obiect şi s-a desfăşurat între aceleaşi părţi [aspectul negativ sau extinctiv al autorităţii lucrului judecat, în reglementarea dată de art. 431 alin. (1) C. proc. civ..], cum nu poate contrazice nici modalitatea în care s-a tranşat asupra unei chestiuni litigioase opuse de/între aceleaşi părţi (efectul pozitiv sau normativ al autorităţii de lucru judecat, regăsit la nivelul aşa-numitelor considerente decizorii, recunoscut ca atare prin dispoziţiile art. 430 alin. (2) C. proc. civ.).

Pentru a deveni incidentă, în oricare dintre cele două manifestări ale sale (funcţia negativă, care opreşte un al doilea proces sau cea pozitivă, care înlesneşte, sub aspectele tranşate, judecata celui de-al doilea proces, care porneşte de la un "dat" dezlegat în raporturile dintre părţi, fără posibilitatea contrazicerii), autoritatea de lucru judecat este, pe de o parte, subordonată relativităţii efectelor sale – adică se produce doar între aceleaşi părţi care au stat în judecată în ambele procese – şi, pe de altă parte, este necesar ca ea să nu fi fost invocată şi dezbătută în al doilea litigiu.

Cea de-a doua condiţie, a neinvocării şi neanalizării autorităţii de lucru judecat a primei hotărâri, cu ocazia celei de-a doua judecăţi, decurge în mod necesar din caracterul de cale extraordinară de atac a revizuirii care sancţionează doar încălcarea autorităţii de lucru judecat a unei hotărâri anterioare, nu şi modalitatea în care o a doua hotărâre, având de analizat excepţia autorităţii de lucru judecat sau efectul pozitiv al lucrului judecat anterior, dă dezlegare acestor aspecte.

Aceasta, întrucât o raportare eronată a celei de-a doua instanţe la efectele lucrului judecat anterior se poate constitui într-un aspect de nelegalitate, cenzurabil prin intermediul căilor de atac, care permit reformarea unor astfel de hotărâri, în timp ce, pe calea revizuirii, ca mijloc procedural pus la dispoziţie în mod excepţional părţii, nu are loc o reformare a hotărârii, ci o sancţionare – prin anularea celei de-a doua hotărâri care a nesocotit lucrul judecat anterior.

În speţă, revizuenta a susţinut că decizia nr. 442A din data de 28 martie 2023, pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2018, este potrivnică deciziei civile nr. 24/A din data de l8 ianuarie 2023, pronunţate în dosarul nr. x/2015 al Curţii de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.

Înalta Curte constată că, la data de 10 martie 2023, revizuenta a depus în dosarul nr. x/2018 al Tribunalului Timiş, secţia I civilă, note scrise, prin care a invocat puterea de lucru judecat a deciziei civile nr. 24/A din data de l8 ianuarie 2023, pronunţate în dosarul nr. x/2015 de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, arătând, în esenţă, că prin aceasta s-a statuat în sensul că "în cauza de faţă de la data de 15 mai 2015 – data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii de insolvenţă nu se mai poate porni o procedură de executare paralelă de procedura insolvenţei, singura modalitate de valorificare a oricărei creanţe fiind prin înscriere la masa credală în procedura de insolvenţă"; considerentele acestei decizii au în vedere dispoziţiile art. 2663 Codul de procedură fiscală, ale normelor tranzitorii prevăzute în art. 352 alin. (4) din acelaşi act normativ, precum şi pe cele ale art. 75 şi art. 88 din Legea nr. 84/2014.

De altfel, chiar prin cererea de revizuire, revizuenta a arătat că a depus pentru termenul din data de 14 martie 2023, în dosarul nr. x/2018, decizia nr. 24A din data de 18 ianuarie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2015, invocând puterea de lucru judecat cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 2663 din Legea n r. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

Din actele dosarului, rezultă că în considerentele deciziei atacate prin prezenta revizuire (decizia nr. 442A din data de 28 martie 2023, pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2018), instanţa a analizat susţinerile revizuentei şi a reţinut că "soluţia pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. x/2015 este fără nicio consecinţă asupra prezentei speţe întrucât are în vedere situaţii juridice distincte. Astfel, în respectiva speţă, singurul aspect relevant a fost cel privitor la efectuarea unor acte de executare asupra contului unic al debitoarei în insolvenţe, respectiv imposibilitatea popririi (indisponibilizării) acestui cont. O atare soluţie este firească în condiţiile în care o asemenea măsură ar bloca efectiv şi complet orice operaţiune pe care debitoarea în insolvenţă ar putea să o desfăşoare în derularea activităţilor sale curente şi inclusiv în vederea redresării patrimoniale încât scopul procedurii să fie atins prin reintegrarea societăţii debitoare în mediul economic, iar nu prin desfiinţarea persoanei juridice. În schimb, excepţia reţinută de Curtea de Apel Timişoara priveşte numai contul unic al debitoarei în insolvenţă, nu şi alte bunuri ale acesteia – la care, de altfel, nici nu se face referire – motiv pentru care nu poate fi aplicat acelaşi raţionament în prezenta cauză întrucât ar însemna, întocmai cum s-a expus mai sus, lipsirea fără efecte juridice a unor norme procesuale imperative şi clare".

În acest context, Înalta Curte constată că promovarea cererii de revizuire împotriva deciziei nr. 442A din data de 28 martie 2023 a Tribunalului Timiş, secţia I civilă, pronunţate în dosarul nr. x/2018, sub motiv că aceasta ar fi potrivnică dezlegărilor date prin decizia nr. 24A din data de 18 ianuarie 2023 a Curţii de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, pronunţate în dosarul nr. x/2015, ale cărei efecte au fost invocate de revizuentă pe parcursul procesului finalizat prin hotărârea atacată cu revizuire şi care au făcut obiect al analizei tribunalului, nesocoteşte reglementarea şi fundamentul acestei căi extraordinare de atac.

În realitate, revizuenta îşi exprimă nemulţumirea faţă de soluţia pronunţată pe fondul cauzei şi de împrejurarea că tribunalul nu a valorificat dezlegările date prin decizia invocată în sensul urmărit de către aceasta, tinzând să transforme calea extraordinară de atac de retractare într-una de reformare, care să supună cenzurii instanţei de revizuire legalitatea unei hotărâri definitive, în alte cazuri decât cele strict prevăzute de lege.

Or, aşa cum s-a arătat în doctrină şi s-a statuat într-o jurisprudenţă constantă a instanţelor de judecată, în cazul revizuirii nu e permis un astfel de control de legalitate, câtă vreme verificarea pe care o poate realiza instanţa de revizuire se limitează la situaţia de contrarietate a hotărârilor, cu sancţiunea aplicabilă, respectiv a anulării celei de-a doua hotărâri care nesocoteşte lucrul judecat anterior.

Un astfel de demers este inadmisibil, situându-se, prin modalitatea în care este dedus judecăţii, în afara sistemului legal al căilor de atac şi tinzând la periclitarea securităţii raporturilor juridice, prin contestarea unei hotărâri definitive, intrate ea însăşi, sub autoritate de lucru judecat.

Prin demersul său, situat în afara dispoziţiilor procedurale în materie, revizuenta pune în discuţie dezlegări definitive, opozabile cu efectele lucrului judecat, nesocotind faptul că revizuirea se constituie într-un remediu extraordinar, care sancţionează încălcări procedurale grave şi nu într-o nouă cale de atac deschisă controlului de legalitate.

Totodată, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că "securitatea juridică implică respectul pentru principiul res judicata, care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătoreşti. Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive şi obligatorii doar pentru a obţine o nouă rejudecare a cauzei (hotărârea Mitrea împotriva României).

De asemenea, Curtea, în alte decizii de speţă (cauza Iordan Iordanov şi alţii contra Bulgariei), a statuat asupra faptului că divergenţele de jurisprudenţă nu pot justifica o intervenţie prin intermediul căilor extraordinare de atac, prin care să se desfiinţeze hotărâri judecătoreşti intrate în puterea lucrului judecat.

Cu toate că în aceste cauze a fost admisă nevoia de a corecta erorile judiciare şi de a asigura o jurisprudenţă unitară a instanţelor judecătoreşti, Curtea a considerat că aceste scopuri nu trebuie atinse cu orice preţ, şi mai ales, cu încălcarea principiului securităţii juridice.

În raport de cele anterior arătate, constatând că, în speţă, nu este îndeplinită condiţia de admisibilitate a revizuirii vizând neanalizarea autorităţii de lucru judecat cu ocazia celei de-a doua judecăţi, Înalta Curte apreciază că nu se mai impune cercetarea celorlalte aspecte invocate de părţi.

Prin urmare, faţă de cele anterior arătate, reţinând că nu sunt incidente dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta A. S.A., prin administrator special B., cu avizul administratorului judiciar C..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta A. S.A., prin administrator special B., cu avizul administratorului judiciar C.., împotriva deciziei civile nr. 442A din data de 28 martie 2023, pronunţate de Tribunalul Timiş, secţia I civilă în dosarul nr. x/2018.

Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, la Completul de 5 judecători.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 septembrie 2023.