Appeal in cassation for unreasonable duration of criminal trial declared null for lack of valid grounds

Şedinţa publică din data de 19 septembrie 2023

I. Circumstanţele cauzei

I.1. Obiectul cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată, la data de 29 decembrie 2020, pe rolul Tribunalului Covasna, secţia civilă, sub nr. x/2020, reclamantul A., prin mandatar B., a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor, solicitând acordarea daunelor morale, după cum urmează: pentru durata nerezonabilă, de 9 ani 9 luni şi 17 zile, a procesului penal derulat împotriva sa şi a celorlalţi inculpaţi – 25.000 RON; pentru suferinţele trăite pe parcursul celor 9 ani 9 luni şi 17 zile, încălcarea dreptului său la onoare, la reputaţie, la sănătate, cu efect privind îmbolnăvirea sa, expunerea sa şi a familiei oprobiului public, cu consecinţa desfacerii căsătoriei – 500.000 RON.

I.2. Sentinţa pronunţată de Tribunalului Covasna, secţia civilă

Prin sentinţa civilă nr. 625 din data de 4 august 2022, Tribunalul Covasna, secţia civilă: a respins, ca nefondat, capătul de cerere din acţiunea formulată de reclamantul A., decedat la data de 1 august 2021, continuată de moştenitorul acestuia C., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor, având ca obiect obligarea pârâtului la plata daunelor morale în cuantum de 25.000 RON pentru durata nerezonabilă a procesului penal.

A respins, ca inadmisibil, capătul de cerere din aceeaşi acţiune, având ca obiect obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor la plata către reclamant a daunelor morale în cuantum de 500.000 RON pentru suferinţele trăite de reclamantul A. pe parcursul procesului penal (încălcarea dreptului său la onoare, la reputaţie, la sănătate, expunerea oprobiului public).

I.3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia I civilă

Prin decizia civilă nr. 2049/Ap din data de 19 decembrie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Braşov, secţia I civilă a admis excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a apelantului A., invocată de intimatul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanţelor şi a anulat cererea de apel introdusă de către acest apelant.

A respins cererea de apel introdusă de către apelantul-reclamant C., în contradictoriu cu intimatul pârât Statul Român prin Ministerul Finanţelor, împotriva sentinţei civile nr. 625 din data de 4 august 2022, pronunţate de Tribunalul Covasna, secţia civilă, pe care a păstrat-o.

I.4. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei 2049/Ap din data de 19 decembrie 2022 a declarat recurs reclamantul C. – succesor universal al defunctului A..

I.5. Cererea de recurs

Invocând incidenţa motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare în apel.

În esenţă, recurentul-reclamant a susţinut că instanţa de apel a analizat şi a apreciat greşit cauza dedusă judecăţii, pronunţând o hotărâre netemeinică şi nelegală.

Astfel, a arătat că instanţa de apel, cu privire la primul petit al cererii de chemare în judecată, a reţinut că tatăl său nu a uzat de procedura contestaţiei privind durata procesului, iar prelungirea duratei procesului i-a fost favorabiilă acestuia, intervenind prescripţia specială a răspunderii penale, şi nu a identificat întârzieri imputabile autorităţilor judiciare.

A subliniat că tatăl său nu a tergiversat procesul penal, astfel că nu i se poate imputa că a intervenit prescripţia specială şi, pe e altă parte, instanţa nu putea să ştie dacă acesta era sau nu achitat pentru presupusele fapte pentru care a fost învinuit.

În opinia recurentului-reclamant, prescripţia specială a intervenit exclusiv din culpa celor care instrumentau, administrau şi judecau procesul penal şi în niciun caz din vina tatălui său.

Cu privire la faptul că tatăl său ori avocatul acestuia nu au uzat de procedura contestaţiei privind durata procesului penal, în esenţă, a arătat că în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului [evidenţiată în Ghidul privind art. 6 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale – Dreptul la un proces echitabil (latura penală), 2014], s-a reţinut că art. 6 din Convenţie nu impune reclamantului o cooperare activă cu autorităţile judiciare şi nu i se poate reproşa acestuia că s-a folosit pe deplin de căile de atac oferite de dreptul intern.; art. 6 § 1 din Convenţie impune statelor contractante să-şi organizeze sistemul judiciar astfel încât instanţele de judecată să poată îndeplini fiecare dintre cerinţele sale; miza litigiului pentru reclamant trebuie să fie luată în considerare în aprecierea caracterului rezonabil al duratei procedurii.

Ca atare, a considerat că slaba organizarea a sistemului judiciar, retrimiterea spre Parchet de către tribunal a dosarului penal pentru motivele arătate, stagnarea sau instrumentarea dosarului penal pe o perioadă de 5 ani, până se ajunge în judecată sunt elemente care întăresc poziţia sa faţă de termenul nerezonabil al procesului penal, care a durat 9 ani 9 luni şi 17 zile.

Totodată, recurentul-reclamant a susţinut şi că în mod greşit a fost respins, ca inadmisibil, capătul 2 al cererii de chemare în judecată, în condiţiile în care Statul Român este cel care răspunde pentru organizarea sistemul judiciar, iar, dacă acesta este subfinanţat ori se confruntă cu lipsă de personal specializat şi calificat este vina exclusivă a Statului Român.

În opinia recurentului-reclamant, sunt întrunite toate elementele, atât de fapt cât şi de drept, pentru a se judeca un asemenea petit, chiar şi împotriva Statului Român şi chiar dacă nu există o prevedere legală în acest sens.

În susţinerea aceste poziţii, a făcut trimitere la dispoziţiile art. 5 alin. (2) şi alin. (3) C. proc. civ., arătând că potrivit acestora: "(2) Niciun judecător nu poate refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă. (3) În cazul în care o pricină nu poate fi soluţionată nici în baza legii, nici a uzanţelor, iar în lipsa acestora din urmă, nici în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare, ea va trebui judecată în baza principiilor generale ale dreptului, având în vedere toate circumstanţele acesteia şi ţinând seama de cerinţele echităţii."

A subliniat că un termen de 9 ani 9 luni şi 17 zile nu poate fi considerat un termen rezonabil.

I.6. Apărările formulate în cauză

În termen legal, intimatul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanţelor a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, în principal, ca nul, iar, în subsidiar, ca nefondat.

Invocând excepţia nulităţii recursului, în esenţă, a susţinut că aspectele evidenţiate în cuprinsul memoriului de recurs nu reprezintă critici de nelegalitate a deciziei recurate, care să permită încadrarea în vreunul dintre motivele de casare prevăzute de dispoziţiile C. proc. civ.

Pe fondul căii de atac, combătând afirmaţiile din memoriul de recurs, intimatul-pârât a apreciat că acestea sunt nefondate.

Prin răspunsul la întâmpinare, recurentul-reclamant a susţinut că recursul este motivat şi legal formulat şi a solicitat admiterea acestuia.

Cu referire la excepţia nulităţii recursului, a precizat că primul petit este motivat, fiind formulate critici de nelegalitate vizând aplicarea prevederilor art. 6 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi a subliniat că hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului reprezintă practică judiciară naţională – izvor de drept aplicabil pe plan naţional.

Cu privire la cel de-al doilea petit, a susţinut că recursul este motivat, fiind formulate susţineri privind aplicabilitatea art. 5 alin. (2) şi (3) C. proc. civ.

Pe fondul căii de atac, recurentul-reclamant a dezvoltat susţinerile formulate prin cererea de recurs, aducând argumente în sprijinul afirmaţiilor sale, în sensul că statul este obligat să organizeze sistemul judiciar în mod eficient (ca un proces penal să nu fie tergiversat 9 ani 9 luni şi 17 zile), fiind irelevantă acţiunea sau inacţiunea tatălui său.

Totodată, a apreciat că în prezenta cauză cererea de chemare în judecată nu putea fi formulată în baza prevederilor răspunderii civile delictuale, ci în baza răspunderii patrimoniale a statului, ca o răspundere obiectivă, în calitatea acestuia de garant al calităţii serviciului public al justiţiei.

I.7. Procedura desfăşurată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, sub nr. x/2020, la data de 3 martie 2023.

După efectuarea procedurilor de comunicare prevăzute de art. 490 alin. (2) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 20 aprilie 2023, în temeiul art. 4711 alin. (5) din acelaşi act normativ, a fost stabilit termen de judecată la data de 19 septembrie 2023, când Înalta Curte a reţinut cauza în pronunţare prin prisma excepţie nulităţii recursului.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă

În condiţiile art. 499 teza finală C. proc. civ., analizând excepţia nulităţii recursului prin raportare la dispoziţiile art. 489 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiaşi articol sancţionează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanţă, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeaşi sancţiune intervine şi în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din alin. (2) al art. 489 din acelaşi act normativ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

În speţă, Înalta Curte constată că, deşi recurentul-reclamant a invocat incidenţa motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., această încadrarea este una pur formală, partea neformulând critici concrete de nelegalitate care să vizeze considerentele deciziei recurate, apte de a fi încadrate în ipotezele prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Prin decizia recurată, instanţa de apel a apreciat că tribunalul a reţinut în mod corect inadmisibilitatea celui de-al doilea capăt de cerere, întrucât răspunderea patrimonială a statului este o răspundere obiectivă, ce poate fi atrasă în anumite condiţii în calitatea sa de garant al calităţii serviciului public de justiţie, nu pentru faptele presupus ilicite săvârşite de terţi, prin care s-a adus atingere unor drepturi ale reclamantului, iar, în dreptul intern, există prevederile art. 224, art. 1349 şi următoarele C. civ. şi cele ale art. 998-999 din vechiul C. civ., ce reglementează răspunderea civilă pentru faptele săvârşite sub incidenţa lor.

De asemenea, a mai reţinut şi că, în faţa primei instanţe, recurentul-reclamant a arătat în mod expres că nu este vorba de o acţiune în răspundere civilă delictuală şi nu este îndreptată decât împotriva Statului, iar, prin intermediul motivelor de apel, partea nu a combătut aceste aspecte.

Referitor la petitul 1 al acţiunii, a arătat că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că acţiunea împotriva statului întemeiată pe dispoziţiile C. civ. în materia răspunderii civile delictuale, pentru încălcarea dreptului la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil garantat de art. 6 paragraf 1 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 21 alin. (3) din Constituţie, este admisibilă.

Totodată, faţă de cele statuate prin jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (decizia nr. 646 din 23 februarie 2018, pronunţată de secţia I civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie), a reţinut că recurentul-reclamant nu a identificat întârzieri imputabile autorităţilor judiciare, ci a susţinut numai că a fost depăşită durata rezonabilă a procesului penal şi că instanţa de apel putea acorda termene mai scurte, însă astfel cum a arătat şi tribunalul, defunctul A. nu a uzat de procedura contestaţiei privind durata procesului penal, în temeiul art. 48814886 C. proc. pen., iar prelungirea duratei procesului i-a fost favorabilă reclamantului, intervenind prescripţia specială a răspunderii penale.

Or, prin susţinerile formulate prin cererea de recurs, astfel cum au fost anterior reţinute, recurentul-reclamant nu a formulat critici concrete la adresa deciziei atacate şi nu a indicat punctual care sunt aspectele de nelegalitate pe care înţelege să le invoce în raport de raţionamentul expus de către instanţa de apel şi care a determinat adoptarea soluţiei de respingere a căii de atac.

Astfel, deşi a făcut trimitere la art. 6 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în această materie, recurentul-reclamat s-a rezumat doar la a enunţa cele statuate prin aceasta şi la a-şi exprima nemulţumirea cu privire la faptul că instanţa de apel a reţinut că tatăl său nu a uzat de procedura contestaţiei privind durata procesului penal, în temeiul art. 48814886 C. proc. pen., iar prelungirea duratei procesului i-a fost favorabilă acestuia, intervenind prescripţia specială a răspunderii penale.

Or, o astfel de afirmaţie nu poate fi convertită într-un veritabil motiv de recurs, apt de a fi încadrat în vreuna dintre ipotezele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., nereprezentând o critică prin care partea să fi arătat în concret în ce mod cele reţinute prin raţionamentul instanţei de apel au nesocotit dispoziţiile convenţionale ce reglementează dreptul la un proces echitabil sau cele ce se desprind din jurisprudenţa instanţei europene la care a făcut referire în cuprinsul memoriului de recurs.

Nu poate fi circumscrisă motivelor de casare prevăzute de lege nici simpla redare a unor norme procedurale [art. 5 alin. (2) şi (3) C. proc. civ..], fără a se indica care dintre argumentele dezvoltate în motivarea hotărârii curţii de apel sunt de natură a determina concluzia că instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant nu a formulat nicio susţinere prin care să tindă a demonstra că hotărârea recurată fie nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, fie cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei

O atare modalitate de motivare a cererii de recurs, prin care nu sunt dezvoltate critici concrete de nelegalitate împotriva judecăţii realizate de către instanţa de apel, nu permite o încadrare a susţinerilor recurentului-reclamant în vreuna dintre ipotezele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Cum calea de atac a recursului este un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii recurate sub aspectul legalităţii acesteia, o astfel de analiză nu se poate realiza în lipsa indicării şi dezvoltării unor motive de nelegalitate, grefate pe considerentele deciziei atacate, dintre cele prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., obligaţie care revine, sub sancţiunea nulităţii, titularului căii de atac promovate.

Pot forma obiect al cercetării judecătoreşti în recurs doar criticile care vizează nelegalitatea deciziei recurate, aceste limite ale judecăţii în recurs rezultând din prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., conform cărora recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, şi din partea introductivă a art. 488 alin. (1) din acelaşi cod, potrivit căreia casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate.

Ca atare, cum, în speţă, nu se poate proceda la o încadrare a susţinerilor formulate prin cererea de recurs de către recurentul-reclamant în cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., devine incidentă sancţiunii nulităţii recursului, reglementată de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Prin urmare, faţă de cele anterior reţinute şi cum, în speţa de faţă, nu pot fi reţinute motive de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) din acelaşi cod, precum şi la prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamantul C. – succesor universal al defunctului A. – împotriva deciziei nr. 2049Ap din data de 19 decembrie 2022 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 septembrie 2023.