Partial Quash and Remand After Factual Expropriation Award Exceeds Claim’s Procedural Frame

Şedinţa publică din data de 22 iunie 2023

Asupra recursurilor deduse judecăţii, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Gorj, la 29 octombrie 2018, sub nr. x/2018, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâţii Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Tg-Jiu reprezentată prin primar B., B., primar al municipiului Tg-Jiu şi C., fost primar al Municipiului Tg-Jiu, pentru ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâţilor, în solidar, la plata unei despăgubiri pentru ocuparea abuzivă a terenurilor proprietatea sa prin construcţia unor drumuri publice, fără acordul său şi fără o dreaptă şi prealabilă despăgubire, precum şi pentru beneficiul nerealizat de pe unul din terenuri ca urmare a împiedicării folosirii acestuia conform destinaţiei iniţiale.

A solicitat, astfel, să fie obligaţi pârâţii, în solidar, la plata sumei de 189.486 euro, cu dobânda legală de la data producerii prejudiciului la data plăţii, sumă ce reprezintă prejudiciul material cauzat prin lipsirea reclamantului de folosinţa imobilului înscris la nr. cad. x şi CF x, ca urmare a ocupării abuzive prin asfaltarea unei străzi şi amplasarea de utilităţi publice pe o parte semnificativă din terenul ce îi aparţine în proprietate începând cu finele anului 2015, beneficiul nerealizat ca urmare a pierderii şansei valorificării întregului teren conform intenţiei proprietarului reclamant, precum şi daune morale pentru prejudiciul suferit ca urmare a stresului cauzat de perioada îndelungată în care s-a luptat cu autorităţile pentru apărarea dreptului său de proprietate, de pierderea şansei şi oportunităţii valorificării imobilului, dar şi a sănătăţii afectate de acest stres, conform dovezilor de la dosar.

A mai solicitat obligarea pârâţilor la plata despăgubirilor pentru lipsa de folosinţă a terenului şi imposibilitatea valorificării sale, calculate la valoarea de 2000 euro pentru fiecare lună, începând cu data introducerii acţiunii şi până la plata efectivă a despăgubirilor astfel solicitate.

Totodată, în baza dispoziţiilor art. 453 din C. proc. civ., a solicitat obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Conform precizărilor formulate de reclamant la data de 16.11.2018, suma de 189.486 euro este compusă din 87.486 euro despăgubiri materiale, 72.000 euro beneficiu nerealizat şi 30.000 euro daune morale.

Prin întâmpinare, pârâtul C. a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, învederând că mandatul său de primar a încetat la sfârşitul anului 2016. La rândul său, pârâta Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Tg-Jiu reprezentată prin primar B. a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

2. Sentinţa Tribunalul Gorj – secţia I civilă

Prin sentinţa civilă nr. 149 din 24 iunie 2021, pronunţată de Tribunalul Gorj, a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului C.; a fost respinsă, ca nefondată, cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Tg-Jiu, B. - primar al Municipiului Tg Jiu, C. - fost primar al Municipiului Tg-Jiu; a fost obligat reclamantul la plata sumei de 3.000 RON către pârâtul C., cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Deciziile Curţii de Apel Craiova – secţia I civilă

Prin decizia nr. 320 din 7 decembrie 2021, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă a admis apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 149 din 24 iunie 2021 pronunţată de Tribunalul Gorj, în contradictoriu cu pârâţii C., B. şi Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Tg-Jiu; a schimbat, în parte, sentinţa apelată, în sensul că a admis în parte acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Tg-Jiu, a obligat această pârâta la plata către reclamant a unei despăgubiri în cuantum de 8.040 euro, echivalent în RON la data plăţii, reprezentând valoarea de circulaţie şi beneficiul nerealizat pe ultimii 3 ani, ambele pentru terenul în suprafaţă de 208 mp, identificat conform raportului de expertiză întocmit la fond de expert D., cu vecinătăţile: N - rest proprietatea reclamantului, E - rezervă Comisia Locală Tg-Jiu, S - rest proprietatea reclamantului, V- E.; a menţinut dispoziţiile sentinţei apelate privind excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi soluţia de respingere a acţiunii faţă de ceilalţi pârâţi şi a obligat intimata pârâtă Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Tg-Jiu la plata către apelantul reclamant a sumei de 7.198 RON, cheltuieli de judecată (taxe de timbru, onorarii experţi).

Prin decizia nr. 3 din 10 mai 2022, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă a admis cererea de completare a hotărârii formulată de intimatul pârât C.; a dispus completarea dispozitivului deciziei nr. 320 din 7 decembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, în sensul că a obligat apelantul reclamant A. la plata sumei de 3.500 RON cheltuieli de judecată (onorariu avocat) către intimatul pârât C.; a admis, în parte, cererea de completare a dispozitivului, formulată de apelantul reclamant A., în ceea ce priveşte petitele 2 şi 3; a dispus completarea dispozitivului aceleiaşi decizii în sensul că a obligat pârâta Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Tg-Jiu să plătească reclamantului A. dobânda legală aferentă despăgubirilor acordate, ce se va calcula de la data de 07.12.2015 şi până la data plăţii efective a despăgubirilor, a respins cererea privind obligarea pârâtei la plata prejudiciului cauzat ca urmare a pierderii şansei valorificării întregului teren; a respins petitele 1 şi 4 din cererea de completare a hotărârii.

4. Recursurile

Împotriva deciziei nr. 320 din 7 decembrie 2021 şi deciziei nr. 3 din 10 mai 2022, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, au declarat recurs reclamantul A. şi pârâţii Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Tg-Jiu şi Primarul Municipiului Tg-Jiu B..

Recursul declarat împotriva deciziei nr. 320 din 7 decembrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, sub nr. x/2018, iar recursul exercitat împotriva deciziei nr. 3 din 10 mai 2022, pronunţate de aceeaşi instanţă, sub nr. x/2022, la instanţa de recurs.

4.1. Prin recursul formulat împotriva deciziei nr. 320 din 7 decembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Craiova – secţia I civilă, reclamantul A. a formulat următoarele critici, întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ.:

Invocând dispoziţiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ., susţine că instanţa de apel nu s-a pronunţat cu privire la proba cu cele două înscrisuri depuse la dosar, reprezentând oferte pentru închirierea întregului teren de 7125 mp, nu a motivat înlăturarea probelor esenţiale pentru soluţionarea cauzei, iar în considerentele hotărârii atacate nu a făcut referire la acestea.

Învederează că instanţa de apel nu a ţinut cont de faptul că reclamantul a demonstrat prejudiciul cauzat de acţiunile pârâţilor şi nu a reţinut apărările sale referitoare la pierderea unei şanse, fiind astfel încălcat dreptul la apărare şi la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 din CEDO.

Recurentul precizează că, prin neluarea în considerare a probelor invocate, instanţa de apel nu a avut o viziune de ansamblu asupra întregului prejudiciu cauzat, nu s-a pronunţat asupra acestuia, iar paguba produsă nu a fost în întregime reparată.

Arată că a solicitat beneficiul nerealizat de pe terenul străbătut de drumul asfaltat, precum şi prejudiciul cauzat ca urmare a pierderii şansei valorificării întregului teren, conform intenţiei proprietarului, solicitând obligarea pârâţilor la plata despăgubirilor pentru lipsa de folosinţă a terenului în integralitatea sa şi pentru imposibilitatea valorificării sale, iar instanţa de apel a acordat beneficiul nerealizat efectiv de pe cei 208 mp, fără a analiza paguba creată prin pierderea şansei închirierii întregului teren tocmai din cauza ocupării cu asfalt a suprafeţei de 208 mp. Susţine că a mai arătat şi faptul că, din cauza lucrărilor de asfaltare pe teren, i-a fost imposibil să parceleze terenul pentru a-l putea vinde în mod corespunzător. Învederează că instanţa de apel nu a motivat neacordarea beneficiului nerealizat prin pierderea unei şanse.

Curtea de Apel Craiova a omis să examineze probele depuse cu privire la pârâtul C., cu motivarea că faptele imputate acestui pârât vizează activitatea desfăşurată de acesta în funcţia pe care a ocupat-o, conform atribuţiilor conferite de art. 62 din Legea nr. 215/2001, nu faptele personale ale persoanei fizice C.. Susţine că acest pârât are calitate procesuală pasivă şi trebuie să răspundă pentru fapta ilicită, în temeiul răspunderii civile delictuale, având în vedere că reclamantul a indicat în faţa instanţelor de fond implicarea sa în procesul de asfaltare, aspect recunoscut şi de către pârât prin întâmpinare. Menţionează că prin acţiunea formulată, chiar şi prin cererea de apel, a susţinut că acest pârât avea calitatea de primar la momentul realizării faptei ilicite, astfel că nu putea fi chemat în judecată decât cel implicat în săvârşirea faptei ilicite, iar nu instituţia primarului în general. Acest pârât a fost chemat în judecată în temeiul răspunderii civile delictuale, iar nu al Legii nr. 215/2001.

Cu referire la motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., reclamantul arată că instanţa de apel a realizat o motivare străină de natura cauzei, având în vedere că nu s-a solicitat prin cererea de chemare în judecată sau prin concluziile scrise obligarea pârâtului să plătească valoarea de piaţă a terenului de 208 mp. Reclamantul a cerut doar contravaloarea lipsei de folosinţă a terenului şi prejudiciul cauzat ca urmare a pierderii şansei valorificării suprafeţei de 7125 mp.

4.2. Prin recursul formulat împotriva deciziei nr. 320 din 7 decembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, pârâţii Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Tg-Jiu şi Primarul Municipiului Tg-Jiu B. au formulat următoarele critici, întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.:

Învederează că hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii, nu cuprinde motivele pe care se întemeiază şi a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Astfel, instanţa de apel, deşi în conţinutul hotărârii face trimitere la faptul că reclamantul a susţinut că pârâtul C., în calitate de primar al municipiului Tg-Jiu în anul 2014, a dispus edificarea, în mod abuziv, fără autorizaţie de construire, certificat de urbanism şi fără a exista o hotărâre a Consiliului Local, a unei străzi pe terenul proprietatea reclamantului, ocupând în întregime suprafaţa de 1.166 mp, iar din terenul de 7.125 mp fiind ocupată suprafaţa de 3.000 mp, nu a relevat niciun moment modalitatea prin care Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Tg-Jiu a cauzat prejudiciul, fapta ilicită, legătura de cauzalitate dintre eventualul prejudiciu şi fapta ilicită ori existenta vinovăţiei.

Cu toate acestea, în mod greşit, instanţa de apel a făcut trimitere la dispoziţiile art. 1357 alin. (1) C. civ., în speţă nefiind îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale. Arată că nu există prejudiciu, terenul în suprafaţă de 7.125 mp, cu nr. cad. x fiind afectat doar în limita a 208 mp de drumul asfaltat şi reprezintă doar 3% din suprafaţa totală; de altfel, drumul asfaltat duce la drumul ce deserveşte proprietăţile aflate în zona terenului în suprafaţă de 1.166 mp, ceea ce profită reclamantului, iar terenul afectat de lucrarea de asfaltare a rămas în proprietatea reclamantului. Susţin că reclamantul nu a dovedit beneficiul nerealizat ca urmare a împiedicării folosirii terenului conform destinaţiei iniţiale, extravilan, şi nu s-a pierdut nicio şansă de valorificare a imobilului. Referitor la cuantumul despăgubirilor, cu referire la jurisprudenţa CEDO şi o decizie a instanţei supreme, arată că despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporţionalitate cu atingerea adusă având în vedere gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, iar cererea tinde la o îmbogăţire fără justă cauză.

Învederează că, în cauză, nu sunt îndeplinite nici condiţiile faptei ilicite, a raportului de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi a vinovăţiei.

Atât timp cât instanţa de apel a reţinut doar susţinerile reclamantului cu privire la edificarea străzii dispuse de pârâtul C., nu putea fi obligat municipiul Tg-Jiu la plata despăgubirilor, de unde rezultă că motivele hotărârii atacate sunt contradictorii.

Mai susţin că instanţa de apel a apreciat eronat că, în speţă, se regăseşte situaţia unei exproprieri în fapt, deşi a reţinut că aceasta nu este reglementată în legislaţie.

Arată, totodată, că acordarea sumei de 6.240 euro (valoarea de circulaţie) ar echivala efectiv, prin extrapolare, cu consfinţirea unei tranzacţii între Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Tg-Jiu şi reclamant, terenul în suprafaţă de 208 mp trecând într-adevăr în proprietatea pârâtei, însă nu este posibilă o asemenea situaţie de fapt şi de drept, mai ales că nu este vorba de o expropriere pentru cauză de utilitate publică, sens în care este aplicabilă altă legislaţie. Nu există temei legal pentru ca instanţa să oblige una dintre părţi la efectuarea unei operaţiuni juridice translative de proprietate decât dacă terenul ar fi intrat în domeniul public al Unităţii Administrativ-Teritoriale Municipiul Tg-Jiu în mod abuziv. Or, această pârâtă nu a pretins vreun drept cu privire la teren, iar acordarea sumei de 87.486 euro, reprezentând contravaloarea terenurilor ocupate, nu ar restabili dreptul de proprietate încălcat reclamantului. Mai mult, reclamantul nu a dovedit în niciun fel beneficiul nerealizat ca urmare a împiedicării folosirii terenului conform destinaţiei sale.

Recurenţii expun, în continuare, situaţia de fapt şi arată că, dată fiind situaţia juridică incertă a terenului proprietatea reclamantului, achiziţionarea imobilului de către Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Tg-Jiu nu se putea realiza, neexistând un argument juridic care să justifice o astfel de oportunitate, a achiziţionării unui teren grevat de sarcini, motiv pentru care încercarea reclamantului, prin formularea cererii de chemare în judecată, este contrară legii.

4.3. Prin recursul formulat împotriva deciziei nr. 3 din 10 mai 2022, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, reclamantul A. a formulat următoarele critici, întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.:

Arată că, deşi a cerut despăgubiri ca urmare a lipsei de folosinţă a terenului în suprafaţă de 208 mp, urmare ocupării abuzive prin realizarea unei străzi asfaltate, despăgubire calculată pentru cei trei ani anteriori introducerii acţiunii şi în continuare, după data introducerii acesteia, până la plata efectivă, instanţa de apel s-a pronunţat doar pentru cei trei ani anteriori introducerii acţiunii, deşi pentru ceilalţi 3 ani care au urmat, în care procesul a fost pe rol, a continuat să fie lipsit de folosinţa terenului.

Curtea de apel, pe lângă faptul că nu s-a pronunţat asupra acestui aspect, nu a prezentat motivul pentru care nu i-a acordat recurentului aceste despăgubiri, pronunţându-se parţial asupra beneficiului nerealizat şi încălcând principiul de drept al reparării integrale a prejudiciului cauzat.

Astfel, instanţa de apel nu a motivat soluţia de respingere a acestui capăt de cerere, reţinând eronat că solicitarea sa a fost admisă în apel, situaţie în care este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Mai susţine că instanţa de apel a reţinut motive străine de obiectul cauzei, analizând altceva decât s-a cerut, respectiv, în loc să constate că recurentul ar fi putut închiria terenul, fiind privat de dreptul de a obţine suma de 2.000 euro lunar, a analizat dacă pe teren se putea face investiţia la care se referea terţul. Or, acest aspect este străin de cauză şi atrage incidenţa art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Recurentul arată că motivarea instanţei este străină de natura cauzei şi pentru că nu s-a ţinut cont de faptul că exista posibilitatea legislativă (Legea nr. 350/2001) de a se schimba funcţiunea unei zone reglementate de planul urbanistic general prin elaborarea şi aprobarea unui plan urbanistic zonal. Acest aspect ar fi fost ulterior încheierii contractului, dacă terţul îşi manifesta în continuare dorinţa de a realiza un depozit şi ar fi fost posibil să utilizeze terenul în orice altă modalitate o considera oportună, pentru că acesta ar fi fost deja închiriat. În mod greşit a reţinut instanţa că se intenţiona construirea pe teren a unor hale industriale, când, în realitate se discutase despre un spaţiu de depozitare produse agricole şi spaţii de parcare utilaje agricole.

Curtea s-a raportat greşit la o adresă a pârâtei, în care s-a menţionat că nu se pot realiza construcţii de depozite, cu toate că nu a fost depus un plan urbanistic general, cum a solicitat reclamantul prin adresă, care să prevadă o astfel de interdicţie. Aşadar, instanţa de apel a interpretat greşit dispoziţiile legale, considerând că, în situaţia în care terenul figurează în evidenţele cadastrale ca fiind extravilan agricol, acesta nu poate fi folosit şi pentru destinaţia dorită de terţ, după efectuarea tuturor demersurilor legale şi obţinerea tuturor avizelor necesare, planul urbanistic zonal al terenului urmând a fi făcut de recurent, în calitate de proprietar, conform destinaţiei pe care intenţiona să i-o dea. În mod eronat a apreciat curtea că planul urbanistic general al municipiului nu permite efectuarea de construcţii de depozite, o astfel de dovadă nefiind depusă la dosar. De altfel, în zona respectivă, deşi în extravilan, au fost construite multe locuinţe, proprietate personală, pentru care autorităţile administrative locale au eliberat autorizaţii de construire, terenurile respective fiind trecute în intravilan cu destinaţia curţi construcţii.

Deşi nu s-a dovedit existenţa unei interdicţii de construire a depozitelor, instanţa a dedus acest lucru prin interpretarea eronată a dispoziţiilor legale, considerând că, dacă terenul este extravilan, nu se poate construi pe acesta.

Cu privire la faptul că instanţa de apel a reţinut că nu a făcut dovada existenţei prejudiciului cert pentru pierderea şansei, recurentul afirmă că această chestiune a fost examinată prin raportarea greşită la vechile reglementări din C. civ., fără observarea noilor dispoziţii în materie, la care a făcut trimitere încă din timpul judecării dosarului la fond. Or, pierderea şansei constă în obţinerea profitului din închirierea terenului, contractul nemaifiind încheiat.

Pierderea şansei este ea însăşi un prejudiciu, ce trebuie reparat proporţional cu probabilitatea obţinerii avantajului, care nu a putut fi obţinut din cauza intervenţiei faptei ilicite. Instanţa de apel nu a analizat această probabilitate, mulţumindu-se să respingă cererea recurentului pe baza unor dispoziţii legale pe care nu le-a invocat.

Urmare adoptării C. civ. din 2009, prin art. 1532 alin. (2) şi art. 1385 alin. (4), legiuitorul a oferit o nouă abordare instituţiei răspunderii civile delictuale, abordare care, deşi a fost invocată, instanţa de apel nu a avut-o în vedere.

Nefiind aplicate dispoziţiile legale invocate în susţinerea cererii recurentului pentru constatarea pierderii şansei, nefiind analizate probele propuse, instanţa de apel a ignorat prevederile art. 1385 alin. (3) C. civ., potrivit cărora prejudiciul se repară integral. Deşi a invocat dispoziţiile art. 1532 şi 1385 C. civ. în susţinerea pierderii şansei, instanţa nici măcar nu le-a reţinut în considerentele deciziei, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Învederează că, pentru a putea fi angajată răspunderea, în cazul pierderii şansei, trebuie să fie îndeplinite, pe lângă condiţiile clasice ale răspunderii civile, câteva condiţii speciale care o individualizează: caracterul cert în cazul prejudiciului suferit (în speţă, urma a se încheia un contract de închiriere a terenului pentru suma de 2.000 euro lunar), caracterul real şi serios al şansei (încheierea contractului de închiriere era reală, însă fapta ilicită a pârâtei a împiedicat realizarea acestuia), fiind necesar a se face distincţie între prejudiciul eventual şi cel virtual, cum este cel provenit din pierderea şansei.

4.4. Prin recursul formulat împotriva deciziei nr. 3 din 10 mai 2022, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, pârâţii Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Tg-Jiu şi Primarul Municipiului Tg-Jiu B. au formulat următoarele critici, întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.:

În mod greşit instanţa de apel a reţinut că sunt incidente dispoziţiile art. 444 C. proc. civ. şi a admis cererea de completare a dispozitivului deciziei nr. 320 din 7 decembrie 2021 a Curţii de Apel Craiova – secţia I civilă. Prin această decizie, instanţa de apel s-a pronunţat întocmai cu cele solicitate în acţiune.

Arată că o parte dintre motivele invocate de recurentul A. în cererea de completare a dispozitivului deciziei nr. 320 din 7 decembrie 2021 a Curţii de Apel Craiova – secţia I civilă reprezintă veritabile motive de recurs, pe care acesta avea posibilitatea să le formuleze în termenul legal. De asemenea, menţionează că recurentul reclamant nu era îndreptăţit la acordarea dobânzii legale, cât timp acţiunea sa era neîntemeiată, motivele acestei susţineri fiind dezvoltate cu ocazia recursului declarat împotriva deciziei nr. 320 din 7 decembrie 2021 a Curţii de Apel Craiova – secţia I civilă.

5. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare, intimatul C. a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului formulat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 320 din 7 decembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, în raport de faptul că nu a fost criticată, prin apel, soluţia instanţei de fond cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, şi excepţia nulităţii recursului în raport de critica vizând analiza probelor.

Prin întâmpinare, recurentul A. a invocat excepţia nulităţii recursului formulat de pârâţi împotriva aceleiaşi decizii, motivat de faptul că, prin recurs, au fost reluate aceleaşi apărări formulate şi în apel, avute în vedere de instanţă la pronunţarea deciziei. Pe fondul recursului, a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat.

Prin întâmpinare, recurenţii Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Tg-Jiu şi Primarul Municipiului Tg-Jiu B. au solicitat respingerea recursului formulat de reclamantul A., ca nefondat.

Recurenţii pârâţi au depus răspuns la întâmpinare.

La 23 şi 24 noiembrie 2022, recurenţii-pârâţi au depus întâmpinare la recursul declarat de reclamant împotriva deciziei nr. 3 din 10 mai 2022, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, invocând excepţia de nulitate a acestuia pentru neîncadrarea criticilor în cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.. În subsidiar, au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Prin întâmpinarea formulată la recursul declarat de pârâţi împotriva aceleiaşi decizii, reclamantul A. a invocat excepţia nulităţii căii de atac pentru neîncadrarea motivelor de recurs în cazul de nelegalitate invocat, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

6. Procedura de filtru

Rapoartele întocmite în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. au fost analizate în completul filtru, fiind comunicate părţilor, iar prin încheierile din 9 martie 2023, au fost admise în principiu recursurile declarate de reclamantul A. şi de pârâţii Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Tg-Jiu şi Primarul Municipiului Tg-Jiu B. împotriva deciziei nr. 320 din 7 decembrie 2021 şi deciziei nr. 3 din 10 mai 2022, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, fiind fixat termen de judecată la 25 mai 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când s-a dispus conexarea dosarului nr. x/2022 la dosarul nr. x/2018.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte reţine următoarele:

În esenţă reclamantul a solicitat obligarea pârâţilor în solidar la plata sumei de 189.486 euro, compusă din 87.486 euro despăgubiri materiale, 72.000 euro beneficiu nerealizat şi 30.000 euro daune morale. A învederat că această sumă reprezintă prejudiciul material cauzat prin lipsirea reclamantului de folosinţa terenurilor proprietatea sa urmare a ocupării abuzive prin asfaltarea unei străzi, fără a fi fost despăgubit, beneficiul nerealizat urmare a pierderii şansei valorificării întregului teren conform intenţiei proprietarului, de a-l închiria unor terţi, precum şi daune morale pentru prejudiciul suferit urmare a stresului cauzat de perioada îndelungată în care s-a luptat cu autorităţile pentru apărarea dreptului său de proprietate. Totodată, a solicitat obligarea pârâţilor la plata despăgubirilor pentru lipsa de folosinţă a terenului şi imposibilitatea valorificării sale, calculate la valoarea de 2.000 euro pentru fiecare lună, începând cu data introducerii acţiunii şi până la plata efectivă a despăgubirilor astfel solicitate.

Instanţa de apel a admis în parte această solicitare şi a reţinut că reclamantul deţine în proprietate două terenuri, unul de 7.125 mp şi unul de 1.166 mp.

În urma probatoriului administrat, a rezultat, ca situaţie de fapt, că suprafaţa de 1.166 mp, cu categoria de folosinţă extravilan arabil, nu a fost afectată de drumul construit de Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Tg-Jiu ce deserveşte, ca şi cale de acces, fondurile vecine, terenul fiind inclus în curţile proprietarilor proprietăţilor private limitrofe. Pe acest teren nu au fost efectuate nici măcar parţial lucrări publice.

În ceea ce priveşte terenul de 7.125 mp, instanţa a constatat că doar 208 mp sunt ocupaţi de drumul de acces şi că pe acel teren nu au fost edificate reţele de utilitate publică. A apreciat că asupra terenului reclamantul nu a pierdut dreptul de folosinţă sau dreptul de dispoziţie, însă proprietatea este indisponibilizată în fapt fără ca acesta să beneficieze de o prealabilă şi dreaptă despăgubire.

A mai reţinut că unitatea administrativ-teritorială răspunde delictual pentru exproprierea de fapt şi este ţinută a-l despăgubi pe reclamant cu valoarea de piaţă a terenului de 208 mp şi cu lipsa de folosinţă pe 3 ani anteriori. A respins cererea cu privire la acordarea daunelor morale şi a constatat, în ceea ce priveşte calitatea procesuală pasivă a pârâtului C., că această chestiune nu a făcut obiectul criticilor din apel. Referitor la cei doi pârâţi persoane fizice, chemaţi în judecată în considerarea funcţiei de primar deţinute, a apreciat că faptele imputate acestora vizează activitatea instituţiei primarului şi deci răspunderea revine unităţii administrativ-teritoriale.

În baza solicitării reclamantului şi a pârâtului C., aceeaşi instanţă a pronunţat o hotărâre de completare a dispozitivului deciziei recurate în sensul că a obligat unitatea administrativ-teritorială să plătească reclamantului dobânda legală pe perioada acordării prejudiciului. Instanţa de apel a respins cererea reclamantului privind obligarea aceleiaşi pârâte la plata unor despăgubiri rezultate din pierderea unui şanse concretizate în posibilitatea valorificării întregului teren prin închiriere, apreciind că prejudiciu material invocat nu a fost probat. De asemenea, a respins celelalte petite din cererea de completare formulată de reclamant referitoare la plata unei despăgubiri care să includă, pe lângă beneficiul nerealizat pe terenul de 208 mp pe ultimi 3 ani, şi beneficiul nerealizat pe acelaşi teren pe cei 3 ani ulteriori introducerii acţiunii, precum şi plata cheltuielilor de judecată aferente, reţinând că s-a pronunţat asupra acestui aspect prin hotărârea principală. A admis cererea de completare a hotărârii formulată de pârâtul C., obligându-l pe reclamant la plata cheltuielilor de judecată către acesta.

Prin prima critică formulată din perspectiva dispoziţiilor art. 488 pct. 5 C. proc. civ., recurentul reclamant a susţinut că instanţa de apel nu s-a pronunţat cu privire la proba cu cele două înscrisuri depuse la dosar din care rezulta valoarea prejudiciului cauzat de pierderea unui şanse şi nu a motivat de ce a înlăturat aceste probe.

Înalta Curte reţine că motivul de recurs căruia îi este subsumată această critică vizează neregularităţi de ordin procedural care sunt sancţionate cu nulitatea de art. 174 C. proc. civ., sancţiune ce se răsfrânge asupra actelor de procedură care au fost aduse la îndeplinire cu nesocotirea dispoziţiilor legale. Or, nevalorificarea unor probe administrate în faţa instanţei nu reprezintă o neregularitate procedurală ce duce la nulitatea hotărârii, ci, cel mult, o carenţă în prezentarea raţionamentului juridic ce ţine de motivarea corectă şi completă.

De altfel, această omisiune a fost complinită de instanţa de apel care s-a pronunţat asupra acestui aspect în hotărârea de completare a dispozitivului, motivând de ce nu a putut considera că cele două înscrisuri constituie o dovadă a caracterului cert al prejudiciului rezultat prin pierderea unei şanse.

O altă critică formulată împotriva deciziei pronunţate în apel în temeiul dispoziţiilor art. 488 pct. 5 C. proc. civ. constă în faptul că instanţa nu ar fi analizat faptele imputate pârâtului C..

Critica nu poate fi analizată prin prisma motivului de recurs indicat în condiţiile în care se pretinde o nemotivare a soluţiei de respingere a acţiunii împotriva acestui pârât, subsumată dispoziţiilor art. 488 pct. 6 C. proc. civ.. Susţinerea recurentului este nefondată întrucât instanţa de apel a precizat în mod expres în considerente că faptele imputate pârâţilor persoane fizice sunt faptele unităţii administrativ-teritoriale înseşi, prin urmare nu a putut reţine un caz de răspundere civilă delictuală distinct în persoana acestor pârâţi.

Recurentul reclamant a mai susţinut, din perspectiva dispoziţiilor art. 488 pct. 6 C. proc. civ. că motivarea deciziei este străină de cauză întrucât nu a solicitat valoarea de piaţă a bunului, ci despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a acestuia, iar instanţa s-a pronunţat pe altceva decât s-ar fi cerut.

Din acest punct de vedere critica este fondată întrucât, raportat la cadrul procesual cu care recurentul a învestit instanţa, contravaloarea lipsei de folosinţă a terenului, prejudiciu rezultat din fapta ilicită a pârâţilor, aceasta a schimbat temeiul juridic şi a acordat reclamantului, pentru aceeaşi suprafaţă de teren, atât lipsa de folosinţă pentru 3 ani anteriori, cât şi valoarea de înlocuire a terenului.

Or, deşi a constatat corect că reclamantul nu a pierdut proprietatea terenului ci că exercitarea atributelor dreptului de proprietate sunt îngrădite prin ocuparea acestuia fără drept şi fără indemnizarea proprietarului de către unitatea administrativ teritorială, împrejurare ce poate fi circumscrisă unei exproprieri de fapt, despăgubirea acordată proprietarului nu poate fi analizată decât prin prisma modalităţii în care acesta a ales să o pretindă şi să o cuantifice.

În condiţiile în care acesta nu a solicitat valoarea de înlocuire a bunului ci folosinţa de care a fost lipsit, pe perioada supusă prescripţiei anterior promovării acţiunii şi în continuare, până la remedierea situaţiei, prin restabilirea deplină a exercitării atributelor dreptului de proprietate, instanţa era ţinută a se raporta în motivarea soluţiei la acest tip de prejudiciu cuantificându-l în raport de probele administrate.

Din această perspectivă, urmează a fi admis recursul declarat de reclamant împotriva deciziei nr. 320 din 7 decembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, casată în parte decizia şi trimisă cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Prin recursul declarat de Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Tg-Jiu şi de Primarul Municipiului Tg-Jiu B. s-a arătat, în temeiul art. 488 pct. 6 C. proc. civ., că decizia nr. 320 din 7 decembrie 2021 cuprinde motive contradictorii întrucât nu ar fi reţinut în ce constă fapta ilicită comisă de unitatea administrativ-teritorială, deşi aceasta a fost obligată la despăgubiri.

Critica este nefondată. Înalta Curte reţine că instanţa de apel a motivat mecanismul răspunderii civile delictuale şi a arătat de ce consideră că unitatea administrativ-teritorială a săvârşit o faptă ilicită, constatând în încălcarea dreptului de proprietate al reclamantului întrucât a ocupat 208 mp din terenul proprietatea acestuia prin construirea unui drum de acces către alte proprietăţi, fără a-l despăgubi pentru îngrădirea dreptului său de proprietate.

De asemenea, recurenţii au susţinut că dispoziţiile ce reglementează răspunderea civilă delictuală au fost greşit aplicate întrucât nu este îndeplinită condiţia existenţei unui prejudiciu.

Critica este, de asemenea, nefondată în condiţiile în care în mod corect s-a reţinut că au fost diminuate atributele dreptului de proprietate al reclamantului şi că unitatea administrativ-teritorială avea la dispoziţie instrumentul juridic pentru a-l despăgubi pe proprietar pentru pierderea ce i-a fost cauzată. Modalitatea de cuantificare a prejudiciului este distinctă de analiza condiţiei existenţei acestuia. Câtă vreme s-a reţinut ocuparea fără drept a unei suprafeţe de teren proprietatea reclamantului, prejudiciul suferit de acesta derivă din limitarea exercitării dreptului de folosinţă asupra acestei suprafeţe.

Au mai susţinut recurenţii că instituţia exproprierii de fapt nu putea constitui temei al răspunderii juridice deoarece nu se regăseşte în legislaţia activă.

Chiar dacă de lege lata exproprierea de fapt nu are o definiţie legală, această instituţie juridică a dobândit recunoaştere şi aplicabilitate în jurisprudenţa instanţelor naţionale prin aplicarea principiilor generale ce garantează dreptul de proprietate prevăzut în Constituţie, legile organice şi în Convenţia Europeană a Drepturilor Omului astfel cum a fost interpretată şi aplicată prin hotărârile Curţii europene începând cu hotărârea Sporrong şi Lonnroth versus Suedia, în legătură cu situaţia în care autoritatea publică aduce atingere dreptului de proprietate al unei persoane împiedicată să îşi valorifice, în totalitate, atributele dreptului de proprietate şi care urmează a fi indemnizată pentru această îngrădire a exercitării drepturilor. Prin urmare, în mod corect instanţa de apel a făcut referire la această circumstanţă.

În ceea ce priveşte hotărârea pronunţată asupra cererilor de completare a dispozitivului deciziei nr. 320 din 7 decembrie 2021, recursul declarat de recurentul reclamant priveşte faptul că instanţa de apel ar fi omis a analiza lipsa de folosinţă pentru perioada ulterioară introducerii acţiunii deşi a solicitat aceasta. De asemenea, se susţine că instanţa de apel a analizat doar dacă pe teren se putea face investiţia propusă de terţ, şi anume edificarea unor construcţii de tip depozite, şi nu s-a referit la pierderea efectivă de şansă suferită, anume de a încasa contravaloarea chiriei oferite. Consideră şi că referirea instanţei la interdicţia de construire a depozitelor este dedusă eronat din interpretarea dispoziţiilor legale şi, totodată, că instanţa nu a făcut aplicarea dispoziţiilor noului C. civ. cu privire la prejudiciul rezultat din pierderea unei şanse.

Referitor la perioada pentru care s-au acordat despăgubiri, Înalta Curte reţine că aceasta este strâns legată de modalitatea în care au fost cuantificate, instanţa acordând lipsa de folosinţă pe trei ani anteriori introducerii acţiunii, în condiţiile în care a hotărât că reclamantul este îndreptăţit la valoarea de înlocuire a bunului.

Conform raportului de expertiză, valoarea lipsei de folosinţă în cei 3 ani anteriori introducerii cererii calculată la data de 15.06.2020 este de 1800 euro, iar valoarea de înlocuire, stabilită la aceeaşi dată, de 6.240 euro.

Ca atare, se constată că instanţa de apel nu a examinat pe fond cererea privind acordarea lipsei de folosinţă şi ulterior formulării cererii de chemare în judecată, deşi a reţinut în decizia nr. 3 din 10 mai 2022 că s-a pronunţat asupra acestui petit al acţiunii.

Or, de vreme ce recursul declarat de reclamant împotriva hotărârii nr. 320 din 7 decembrie 2021 a fost admis sub aspectul modalităţii de stabilire a prejudiciului, va fi admisă şi această critică formulată împotriva hotărârii de completare a dispozitivului, casată decizia cu trimiterea cauzei spre rejudecare, instanţa de rejudecare urmând a statua asupra perioadei în care prejudiciul este datorat, în raport de probele administrate în acest sens.

În ceea ce priveşte beneficiul rezultat din pierderea unei şanse, în hotărârea de completare a dispozitivului instanţa de apel a verificat înscrisurile care au fost depuse în vederea dovedirii pierderii pretinse constând în contravaloarea chiriei ce i s-ar fi oferit reclamantului, probe pe care le-a înlăturat ca nefiind concludente după ce a analizat aspectele formale şi de conţinut ale acestor înscrisuri.

Înalta Curte reţine că instanţa de apel a motivat de ce a considerat că nu poate fundamenta prejudiciul pretins de reclamant pentru pierderea unei şanse pe probele depuse de acesta, iar stabilirea caracterului incert al prejudiciului rezultat din pierderea unei şanse s-a întemeiat exclusiv pe puterea probatorie a celor două înscrisuri. Cum reevaluarea acestor probe în recurs nu este compatibilă cu exigentele controlului de legalitate permis în calea extraordinară de atac, se constată că această critică deduce judecăţii aspecte de temeinicie ce nu pot fi cenzurate în recurs.

Cu referire la recursul pârâţilor împotriva hotărârii de completare a dispozitivului deciziei recurate, acesta urmează a fi respins întrucât, în mod corect, instanţa de apel a reţinut că sunt incidente dispoziţiile art. 444 C. proc. civ. câtă vreme a omis a se pronunţa asupra unor capete de cerere distincte. Chiar dacă o parte dintre motivele invocate de recurent în cererea de completare reprezintă şi chestiuni ce au fost deduse judecăţii şi în recursul principal, de vreme ce au fost soluţionate în cererea de completare a dispozitivului aspectele de nelegalitate se analizează în recursul la cea din urmă hotărâre, fără a se mai putea reţine, în recursul împotriva deciziei principale, omisiunea instanţei de a le rezolva.

Nici în ceea ce priveşte obligarea pârâţilor la plata dobânzii legale nu se poate reţine, cum pretind aceştia, că ea nu este datorată, ci va fi reevaluată în raport cu modalitatea de stabilire a prejudiciului. Prin urmare, recursul pârâţilor urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 320 din 7 decembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă şi deciziei nr. 3 din 10 mai 2022, pronunţată de aceeaşi instanţă, în dosarul nr. x/2018.

Casează, în parte, deciziile recurate şi trimite cauza spre rejudecarea capătului de cerere privind contravaloarea lipsei de folosinţă.

Menţine restul dispoziţiilor deciziilor recurate.

Respinge recursurile declarate de pârâţii Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Târgu Jiu şi Primarul Municipiului Târgu Jiu împotriva deciziei nr. 320 din 7 decembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă şi deciziei nr. 3 din 10 mai 2022, pronunţată de aceeaşi instanţă, în dosarul nr. x/2018.

Obligă pe recurentul A. la plata sumei de 3000 RON către intimatul C., cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 iunie 2023.