Nullity of sale contract for illicit cause and non-opposability of unnoted preliminary agreement

Şedinţa publică din data de 22 iunie 2023

Asupra recursului dedus judecăţii, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj – secţia I civilă la 2 mai 2018, sub nr. x/2018, reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâta C. S.R.L., au solicitat constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare nr. x/09.10.2017, autentificat la BNP D., încheiat între C. S.R.L. şi E. S.R.L. şi pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul-clădire situat în Craiova, str. x, în suprafaţă de 213,37 mp, judeţul Dolj, fost CF nr. x, actual CF nr. x, nr. cadastral x.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1179 şi următ., art. 1244, art. 1270, art. 1279 şi art. 1669 C. civ.

Prin cererea formulată la pentru termenul din 16 noiembrie 2018, reclamanţii au arătat că sunt de acord cu introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a societăţii F. S.A., pusă în discuţie de instanţă la termenul din 5 octombrie 2018. Prin aceeaşi cerere, reclamanţii au cerut introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a societăţii E., iar cele două pârâte au fost introduse în cauză prin încheierea din 16 noiembrie 2018 a Tribunalului Dolj – secţia I civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2018.

2. Hotărârea Tribunalului Dolj

Prin sentinţa nr. 437 din 8 iulie 2019, Tribunalul Dolj – secţia I civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de pârâta F. S.A.; a respins acţiunea formulată de reclamanţii A. şi B. faţă de această pârâtă, ca fiind greşit îndreptată; a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanţii A. şi B., faţă de ceilalţi pârâţi, C. S.R.L. şi E., sub aspectul ambelor capete de cerere, constatarea nulităţii şi obligaţia de a face.

3. Hotărârile Curţii de Apel Craiova

3.1 Prin decizia nr. 2217 din 9 septembrie 2020, Curtea de Apel Craiova – secţia I civilă a admis apelurile declarate de reclamanţii A., B. şi de pârâta S.C. E. împotriva sentinţei nr. 437 din 8 iulie 2019, pronunţată de Tribunalul Dolj – secţia I civilă, în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. S.R.L.; a anulat sentinţa civilă apelată şi a reţinut cauza pentru rejudecare, fixând termen de judecată la 14 octombrie 2020, pentru când a dispus citarea părţilor.

3.2 Prin decizia nr. 145 din 14 aprilie 2022, Curtea de Apel Craiova – secţia I civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei F. S.A. şi a respins acţiunea formulată împotriva acestei pârâte; a respins excepţia lipsei de interes, invocată de pârâta E.; a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâtele E. şi C. S.R.L., prin administrator judiciar G..

4. Soluţia asupra recursului declarat împotriva deciziei nr. 2217 din 9 septembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Craiova – secţia I civilă

Prin decizia nr. 2416 din 11 noiembrie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia I civilă a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâta S.C. E. împotriva deciziei nr. 2217 din 9 septembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Craiova – secţia I civilă.

5. Recursul declarat împotriva deciziei nr. 145 din 14 aprilie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Craiova – secţia I civilă

Împotriva deciziei nr. 145 din 14 aprilie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Craiova – secţia I civilă, au declarat recurs reclamanţii A. şi B..

Ulterior expunerii situaţiei de fapt, în susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenţii A. şi B. arată că instanţa de apel a încălcat prevederile art. 431 din acest act normativ, cu privire la efectele lucrului judecat.

Menţionează că atât prin motivele de apel, cât şi în faţa instanţei au invocat faptul că împotriva refuzului de notare în cartea funciară a promisiunii de vânzare-cumpărare au formulat plângere, admisă de Tribunalul Dolj, în dosarul nr. x/2017.

Recurenţii afirmă că, la momentul perfectării contractului nr. x din 9.10.2017, în cartea funciară era notată cererea lor de reexaminare, astfel încât părţile, deşi au cunoscut cuprinsul cărţii funciare, şi-au asumat încheierea contractului, iar Tribunalul Dolj a validat susţinerile recurenţilor, în sensul că promisiunea recurenţilor trebuia notată în cartea funciară, având dată anterioară în raport de actele încheiate între intimatele E. şi C. S.R.L..

Învederează că aceste aspecte nu au fost analizate de instanţa de apel, iar analiza relevată în ultimele două paragrafe de la pag. 9 contravine hotărârii judecătoreşti pronunţate în dosarul nr. x/2017, care a validat înscrierea promisiunii în cartea funciară. Contrar acestei analize, intimatele au cunoscut cuprinsul cărţii funciare întrucât era notată cererea recurenţilor de reexaminare împotriva refuzului de notare a promisiunii.

Cu privire la încălcarea dispoziţiilor art. 478 alin. (3) C. proc. civ., recurenţii arată că, la pag. 9 din hotărârea recurată, instanţa a apreciat în mod greşit că nu poate fi analizat motivul de nulitate privind încălcarea unei clauze de inalienabilitate - subînţeleasă în convenţiile din care se naşte obligaţia de a transmite, în viitor, proprietatea – reţinând că a fost invocat pentru prima dată în apel.

A preciază că instituţia fraudei la lege, care reprezintă în fapt cauza cererii de chemare în judecată, presupune per se încălcarea unor norme legale imperative prin încheierea actului a cărui nulitate se solicită.

Astfel, în legătură cu clauza de inalienabilitate subînţeleasă, menţionează că aceasta nu poate constitui motiv distinct de nulitate, care să intre sub incidenţa dispoziţiilor art. 478 alin. (3) C. proc. civ. întrucât interdicţia este legală şi se aplică tuturor convenţiilor din care se naşte obligaţia de a transmite în viitor proprietatea către o persoană determinată sau determinabilă. Susţin că alin. (4) al aceluiaşi articol prevede expres că părţile pot să expliciteze pretenţiile menţionate în cererile sau apărările făcute în faţa primei instanţe.

Afirmă că, prin lege, era interzisă încheierea contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 09.10.2017, care a făcut obiectul promisiunii recurenţilor şi arată că instanţa a apreciat, în mod greşit, că aspectele invocate încalcă dispoziţiile art. 478 alin. (3) C. proc. civ.

Recurenţii reclamă încălcarea dispoziţiilor art. 22 alin. (6) C. proc. civ. privind obligaţia instanţei de a se pronunţa asupra tuturor aspectelor cu care a fost învestită.

În susţinerea acestui motiv de recurs, arată că instanţa de apel nu a analizat toate aspectele invocate de recurenţi, cu precădere cele privind conduita părţilor, care face dovada fraudării legii şi a intereselor recurenţilor.

Astfel, la pag. 10 din hotărârea recurată, instanţa a reţinut greşit că aspectele privind obţinerea vreunui profit sau cel privind modul de redactare a hotărârilor AGA ale celor două pârâte (...) nu fac obiectul cauzei, fiind invocate pentru prima dată prin concluziile scrise formulate în rejudecare. Însă, chestiunile referitoare la preţul de cumpărare şi, ulterior, de vânzare al imobilului au fost invocate în motivele de apel la pag. 6-7.

Recurenţii susţin că, în rejudecare, au fost reanalizate probele aflate la dosar, învederând că la 28.05.2019, la dosarul instanţei de fond, au fost depuse şi înscrisurile din dosarul notarial, printre care şi hotărârea AGA nr. 53 din 02.10.2017, prin care asociaţii societăţii C. au decis vânzarea clădirii către E.. În hotărârea AGA s-a precizat expres că a fost delegat administratorul H. (...), ca în numele societăţii să semneze la notarul public contractul de vânzare-cumpărare. Susţin că, prin hotărârea AGA nr. 630 din 09.10.2017, emisă de E., s-a hotărât cumpărarea imobilului de la C. S.R.L., cele două hotărâri AGA fiind identice, ceea ce denotă că au fost întocmite de aceeaşi persoană, în aceeaşi împrejurare. Hotărârea AGA nr. 53 din 02.10.2017 a fost întocmită ca o garanţie suplimentară pentru E. S.R.L., iar hotărârea AGA nr. 630 din 09.10.2017 corespunde cu semnarea contractului pe care recurenţii îl contestă în cauză.

Aceste aspecte reprezintă, în fapt, o analiză a probelor care se regăseau la dosarul cauzei, nefiind chestiuni noi, invocate pentru prima dată în cadrul concluziilor, iar instanţa avea obligaţia să le analizeze.

Recurenţii afirmă că instanţa de apel nu a analizat şi aspectele referitoare la conţinutul actului de vânzare–cumpărare a cărui nulitate s-a solicitat. Pe tot parcursul judecăţii, inclusiv prin motivele de apel, recurenţii au arătat că avansul în valoare de 300.000 de euro a fost achitat, în realitate, din banii încasaţi de la promitenţii-cumpărători, iar nu de către E., în baza unor relaţii contractuale mai vechi, astfel cum au stipulat cu rea-credinţă părţile în contractul de vânzare-cumpărare.

Arată că C. S.R.L. a încheiat promisiuni de vânzare cumpărare şi cu numiţii I. (pentru 411.500 RON, achitaţi la data semnării, 19.05.2017), J. (16.05.2017, pentru suma de 90.000 euro, achitată) şi K., la 16.05.2017, iar avansul achitat la 15.06.2017 de către C. S.R.L. provine din banii promitenţilor-cumpărători. Deşi a primit bani de la recurenţi şi de la promitenţii-cumpărători, anterior încheierii contractului, C. S.R.L. a declarat, împreună cu E., că suma de 917.000 euro a fost achitată de aceasta din urmă, iar primele tranşe în valoare totală de 300.000 euro provin din relaţiile comerciale pe care cele două societăţi le-ar fi derulat în baza contractului comercial nr. x din 19.10.2015. În realitate, o parte din banii achitaţi vânzătoarei F. S.A. provin de la promitenţii-cumpărători.

Procedând în acest mod, cele două intimate au mascat provenienţa banilor, pentru a ascunde promisiunile pe care C. S.R.L. le încheiase anterior cu promitenţii-cumpărători, deci şi cu recurenţii. Acest aspect nu a fost analizat de instanţa de apel, deşi prezintă relevanţă deosebită în cauză întrucât contribuie la dovedirea complicităţii, a fraudei şi a intenţiei de a-i prejudicia pe cumpărătorii de bună-credinţă.

Afirmă recurenţii că, în speţă, nu prezintă relevanţă soluţia pronunţată în dosarul nr. x/2019 întrucât conţinutul economic al tranzacţiilor a fost analizat din perspectiva lipsei cauzei, iar nu din cea a fraudei la lege. Învederează că aceste motive nu au fost analizate de instanţa de apel, deşi au fost invocate pe tot parcursul judecăţii şi reprezintă o dovadă a intenţiei de a frauda interesele cumpărătorilor de bună-credinţă precum şi a complicităţii intimatelor C. S.R.L. şi E..

În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recurenţii au solicitat să se constate că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază şi că nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din acest act normativ.

Astfel, deşi instanţa de apel a făcut referire la declaraţiile martorilor, acestea nu au fost analizate integral, fiind menţionată existenţa unor contradicţii între declaraţiile date la poliţie şi cele din faţa instanţei, fără a se stabili, însă, ce formă a avut în vedere şi motivul pentru care a acceptat o anumită formă a declaraţilor.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurenţii au susţinut că au fost aplicate greşit dispoziţiile art. 1236 şi art. 626-627 C. civ.

Precizează că, în speţă, cauza ilicită este reprezentată de faptul că societăţile pârâte, deşi nu aveau dreptul să încheie contractul de vânzare-cumpărare cu privire la bunul care a făcut obiectul promisiunii încheiate cu recurenţii, au procedat, prin manopere frauduloase, la ocolirea interdicţiei de înstrăinare, E. dobândind bunul cu eludarea dispoziţiilor art. 627 alin. (4) C. civ.

Apreciază că instanţa nu a avut în vedere situaţia juridică a clădirii, ulterior încheierii contractului a cărui nulitate s-a solicitat, în sensul că aceasta a fost vândută către L. S.R.L. la preţ dublu, cu o dobândă de 100.000 de euro pe lună, pentru ca, ulterior, să revină în proprietatea E..

Susţin că terţul dobânditor, E., a fost de rea-credinţă la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, impunându-i reprezentantului societăţii C. S.R.L. să încheie o serie de acte succesive, cu scopul de a obţine proprietatea asupra clădirii. Mai arată că terţul dobânditor cunoştea existenţa promisiunii de vânzare-cumpărare a recurenţilor cu privire la bunul pe care l-a dobândit.

Recurenţii invocă dispoziţiile art. 901 alin. (2) C. civ. şi arată că, la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, era contestat cuprinsul cărţii funciare, fiind notată cererea de reexaminare admisă de Tribunalul Dolj. Menţionează că, din cuprinsul cărţii funciare rezultă o cauză care să justifice rectificarea acesteia în favoarea altei persoane, iar administratorul societăţii E. cunoştea despre existenţa unor promisiuni anterioare încheierii contractului a cărui nulitate au solicitat a se constata. Susţin că şi C. S.R.L. a dat dovadă de rea-credinţă prin prisma faptului că nu a respectat interdicţia legală de înstrăinare a bunului şi a conlucrat cu terţul dobânditor în frauda intereselor recurenţilor.

Afirmă că, deşi recurenţii au dat dovadă de bună-credinţă şi au achitat integral preţul aferent promisiunii de vânzare-cumpărare, C. S.R.L. a precizat, în cadrul contractului de vânzare-cumpărare nr. x (încheiat cu F.) că preţul a fost achitat integral de E., creând premisele unei datorii preexistente.

În cuprinsul extrasului de carte funciară solicitat de notar în vederea autentificării contractului de vânzare-cumpărare încheiat între cele două intimate, figura notată cererea recurenţilor de reexaminare pentru notarea promisiunii, aspect consemnat în cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare nr. x, la pag. 2, paragr. 2.

Afirmă recurenţii că reaua-credinţă a promitentei-vânzătoare C. S.R.L. rezultă din încercarea de blocare a cărţii funciare pentru a nu se nota promisiunea reclamanţilor, prin perfectarea consecutivă, atât a contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu F. S.R.L., cât şi a promisiunii de vânzare-cumpărare încheiat cu E., care, ulterior, a fost transformată în contract de vânzare-cumpărare.

Susţin că a fost încălcată interdicţia legală de înstrăinare a bunului întrucât, deşi a luat cunoştinţă de cuprinsul cărţii funciare în care era menţionată cererea recurenţilor de reexaminare, E. a persistat în încheierea contractului de vânzare-cumpărare.

6. Întâmpinarea şi răspunsul la întâmpinare

Prin întâmpinarea depusă la 9 septembrie 2022, intimata E. a invocat excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea motivelor de recurs în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., iar, pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

La 23 septembrie 2022, pârâta C. S.R.L. a depus întâmpinare, prin care a solicitat admiterea recursului formulat de reclamanţi.

7. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 16 februarie 2023, a fost admis în principiu recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 145 din 14 aprilie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2018 şi a fost fixat termen de judecată la 25 mai 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Decizia recurată a fost criticată din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., ce constituie dreptul comun în materia nulităţii actelor de procedură şi care se referă la încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, precum şi nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.

În acest sens, recurenţii impută instanţei de apel că judecata s-a efectuat cu nerespectarea dispoziţiilor art. 431 C. proc. civ., fiind nesocotite efectele deciziei civile nr. 2292 din 6 decembrie 2019, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2917.

Potrivit art. 431 C. proc. civ.."(1) Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect. (2) Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă".

Efectele autorităţii de lucru judecat, astfel cum rezultă din art. 431 C. proc. civ. sunt: efectul negativ sau extinctiv al lucrului judecat, de natură să împiedice o nouă judecată atunci când există identitate de calitate a părţilor, aceeaşi cauză juridică şi acelaşi obiect al cererii de chemare în judecată, spre a se evita contradicţia între dispozitivele hotărârilor judecătoreşti; efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, de natură să permită oricăreia dintre părţi să poată opune lucrul anterior judecat într-un litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă.

Pornind de la aceste consideraţii teoretice, se constată că, prin decizia în raport de care se invocă autoritatea de lucru judecat, a fost admis apelul declarat de apelanţii intimaţi A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 11084 din 5 noiembrie 2018, pronunţată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr. x/2017; a fost schimbată, în parte, sentinţa apelată, în sensul că a fost admisă plângerea formulată de intimata petentă Societatea profesională notarială M. împotriva încheierii nr. 147227/2017 şi a încheierii nr. 149919/2017, emise de OCPI Dolj; au fost anulate aceste încheieri în ceea ce priveşte respingerea cererii de notare a promisiunii de vânzare cumpărare autentificată sub nr. x/2017 de BNP N. în cartea funciară nr. x, actual 60514 a imobilului situat în mun. Craiova, str. x, jud. Dolj; a fost obligat OCPI Dolj la înscrierea promisiunii de vânzare cumpărare autentificată sub nr. x/2017 de BNP N., în înscrierea în cartea funciară nr. x, actual 60514 a imobilului situat în mun. Craiova, str. x, jud. Dolj.

Astfel, decizia invocată a fost pronunţată în legătură cu o cerere căreia îi sunt aplicabile dispoziţiile prevăzute de art. 527-537 C. proc. civ. privind procedura necontencioasă.

Conform art. 535 C. proc. civ., încheierile pronunţate în procedura necontencioasă nu au autoritate de lucru judecat.

Având în vedere că dispoziţiile art. 535 C. proc. civ. exclud autoritatea de lucru judecat din sfera efectelor hotărârilor judecătoreşti pronunţate în procedura necontencioasă, fără ca legiuitorul să facă vreo distincţie sau să circumstanţieze în vreun fel aplicabilitatea acestor prevederi procedurale, ceea ce atrage inexistenţa oricărui efect, pozitiv sau negativ (astfel cum sunt reglementate de dispoziţiile art. 431 C. proc. civ.), al hotărârilor judecătoreşti pronunţate în această materie, se reţine că această critică este neîntemeiată.

O altă critică ce se încadrează în dispoziţiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ. vizează încălcarea dispoziţiilor art. 478 alin. (3) C. proc. civ., sens în care recurenţii susţin că instanţa a apreciat, în mod greşit, că nu poate fi analizat motivul de nulitate privind încălcarea unei clauze de inalienabilitate, subînţeleasă în convenţiile din care se naşte obligaţia de a transmite, în viitor, proprietatea întrucât a fost invocat pentru prima dată în apel.

Recurenţii învederează că instituţia fraudei la lege, care reprezintă în fapt cauza cererii de chemare în judecată, presupune per se încălcarea unor norme legale imperative prin încheierea actului a cărui nulitate se solicită, iar încălcarea clauzei de inalienabilitate nu poate constitui motiv distinct de nulitate, care să intre sub incidenţa dispoziţiilor art. 478 alin. (3) C. proc. civ. întrucât interdicţia este legală şi se aplică tuturor convenţiilor din care se naşte obligaţia de a transmite în viitor proprietatea către o persoană determinată sau determinabilă.

Înalta Curte reţine că, din perspectiva limitelor efectului devolutiv al apelului, dispoziţiile art. 478 alin. (3) C. proc. civ. prevăd că în apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot formula pretenţii noi, iar potrivit principiului tantum devolutum quantum iudicatum, efectul devolutiv al apelului este limitat numai la ceea ce s-a judecat de către prima instanţă.

Raportând cele expuse la litigiul pendinte, Înalta Curte reţine că analiza cauzelor de nulitate ale actului juridic se impunea a fi efectuată de instanţa de apel în raport de limitele stabilite la fondul cauzei, cu respectarea principiului disponibilităţii, aspect ce se verifică în cauză.

Înalta Curte observă că primul petit al recurenţilor reclamanţi din cadrul cererii de chemare în judecată a fost în sensul constatării nulităţii contractului de vânzare-cumpărare nr. x/09.10.2017, autentificat la BNP D., încheiat între C. S.R.L. şi E. S.R.L., temeiul de drept al cererii fiind art. 1179 C. civ., iar prin notele scrise depuse la 28 februarie 2019, reclamanţii au arătat că promisiunea bilaterală de vânzare cumpărare din 2 octombrie 2017 asupra întregului imobil a fost încheiată de pârâte cu fraudarea intereselor reclamanţilor.

Astfel, contractul de vânzare cumpărare a fost supus analizei instanţei de fond, cu respectarea principiului disponibilităţii, din perspectiva motivului de nulitate privind existenţa unei cauze ilicite invocat de reclamanţi.

Or, câtă vreme nu a existat o cerere distinctă la fond, având ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare cumpărare pentru încălcarea unei clauze de inalienabilitate, subînţeleasă în convenţiile din care se naşte obligaţia de a transmite, în viitor, proprietatea, în mod corect instanţa de apel a apreciat că aceasta reprezintă o cerere nouă în apel, iar acest motiv de nulitate nu a fost analizat sub aspectul fondului său întrucât s-a opus impedimentul procedural de analiză reprezentat de art. 478 alin. (3) C. proc. civ.

Este eronată susţinerea recurenţilor, conform căreia acest aspect trebuie considerat, în sensul art. 478 alin. (4) C. proc. civ., ca făcând implicit obiectul judecăţii la fond întrucât interdicţia este legală şi se aplică tuturor convenţiilor din care se naşte obligaţia de a transmite în viitor proprietatea către o persoană determinată sau determinabilă.

Aceasta întrucât sensul dispoziţiilor art. 478 alin. (4) C. proc. civ., potrivit cărora pârţile pot însă să expliciteze pretenţiile care au fost cuprinse implicit în cererile sau apărările adresate primei instanţe, este acela de a fi luate în considerare şi aşa-numitele cereri implicite sau virtualmente cuprinse în ceea ce a fost dedus judecăţii primei instanţe, în aşa fel încât, în absenţa acestora, pretenţia principală nu îşi găseşte o dezlegare integrală şi nicio rezolvare corectă.

Unei asemenea ipoteze nu i se poate circumscrie situaţia mai multor cauze de nulitate, încadrate şi sancţionate de dispoziţii legale diferite, precum în speţa pendinte.

În contextul procesual creat de reclamanţi prin criticile deduse judecăţii în apel, aceştia nu au urmărit lămurirea/explicitarea motivului de nulitate invocat, ci, în mod evident, au tins la o extindere a cadrului judecăţii prin indicarea unui alt motiv de nulitate, prevăzut de art. 627 alin. (4) C. civ., ceea ce reprezintă invocarea unei cauze juridice noi, distincte celei iniţiale.

Acesta a fost sensul interpretării dat dispoziţiilor art. 478 alin. (4) C. proc. civ. şi prin Decizia HP nr. 28/2015, prin care s-a statuat că "explicitarea pretenţiilor nu are semnificaţia modificării cadrului procesual sub aspectul obiectului judecăţii şi a derogării de la dispoziţiile alin. (1) şi (3) ale art. 478 C. proc. civ.."

Recurentul a susţinut şi încălcarea dispoziţiilor art. 22 alin. (6) C. proc. civ., arătând că instanţa de apel nu a analizat toate aspectele invocate de recurenţi, cu precădere cele privind conduita părţilor, care face dovada fraudării legii şi a intereselor recurenţilor, precum şi aspectele referitoare la conţinutul actului de vânzare cumpărare a cărui nulitate a fost solicitată, cu referire la declaraţiile privind provenienţa sumelor achitate de către pârâta E. pârâtei C. S.R.L

Potrivit art. 22 alin. (6) C. proc. civ., "judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel."

Această regulă este dezvoltată în cadrul art. 397 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia instanţa este obligată să se pronunţe asupra tuturor cererilor deduse judecăţii şi nu poate da mai mult sau altceva decât s-a cerut, dacă legea nu prevede altfel.

Ca atare, instanţa judecătorească este obligată să statueze asupra celor solicitate de către părţi, fără a putea depăşi ca regulă, cadrul procesual trasat de către acestea în exercitarea acţiunii civile, atât sub forma cererilor în justiţie, cât şi a apărărilor.

Se observă că instanţa de apel, fiind învestită cu soluţionarea unei cereri de constatare a nulităţii absolute pentru cauză ilicită, a analizat condiţiile necesare incidenţei acestui motiv de nulitate, atât prin raportare la conduita părţilor, cât şi la conţinutul actului de vânzare cumpărare a cărui nulitate se solicită, reţinând că în decizia nr. 544 din 28 septembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, nu s-a dovedit că actul de vânzare cumpărare nr. x/2017 ar fi lipsit de cauză, apelanta vânzătoare C. S.R.L. îndeplinindu-şi obligaţia asumată anterior, la un preţ care a fost achitat, precum şi că, din faptul că preţul este acelaşi, nu se poate deduce lipsa cauzei.

Astfel, în cauză nu poate fi identificată o încălcare a normelor procedurale care consacră principiul rolului activ al judecătorului în desfăşurarea procesului, pentru a fi incident motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Critica ce se subsumează dispoziţiilor art. 488 pct. 6 C. proc. civ. vizează nemotivarea hotărârii atacate, recurenţii susţinând încălcarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. În acest sens, au afirmat că, deşi instanţa de apel a făcut referire la declaraţiile martorilor, acestea nu au fost analizate integral, fiind menţionată existenţa unor contradicţii între declaraţiile date la poliţie şi cele din faţa instanţei, fără a se stabili, însă, ce formă a avut în vedere şi motivul pentru care a acceptat o anumită formă a declaraţilor.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Motivul de recurs reglementat la punctul 6 este incident în situaţia în care hotărârea atacată cuprinde în considerentele sale constatări distincte, contradictorii sau confuze, astfel că instanţa de recurs nu poate determina în ce măsură o anumită normă juridică a fost sau nu corect aplicată.

Înalta Curte consideră că este îndeplinită obligaţia instanţei de a argumenta soluţia adoptată, consacrată legislativ de dispoziţiile citate, în cauză, instanţa de apel expunând într-o manieră clară şi convingătoare argumentaţia de fapt şi de drept, raţionamentele logico-juridice care au stat la baza adoptării soluţiei de respingere a apelului reclamanţilor.

De altfel, se constată că această critică a recurenţilor nu se circumscrie unor aspecte de nelegalitate, câtă vreme, deşi formal, invocă încălcarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în realitate critică modalitatea de apreciere de către instanţa de apel a probatoriilor administrate.

Or, evaluarea instanţei cu privire la probe şi întemeierea raţionamentului judiciar pe acele probe pe care le-a apreciat ca fiind concludente şi lămuritoare pentru situaţia de fapt reţinută reprezintă un aspect de temeinicie şi nu de nelegalitate, a cărui analiză este incompatibilă cu controlul de legalitate efectuat în recurs.

În susţinerea motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 teza a II-a C. proc. civ., recurenţii au invocat aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1236 şi art. 626-627 C. civ.

În speţă, recurenţii au susţinut că ilicitul cauzei este reprezentat de faptul că societăţile pârâte, deşi nu aveau dreptul să încheie contractul de vânzare-cumpărare cu privire la bunul care a făcut obiectul promisiunii încheiate cu recurenţii, au procedat, prin manopere frauduloase, la ocolirea interdicţiei de înstrăinare, E. dobândind bunul cu eludarea dispoziţiilor art. 627 alin. (4) C. civ.

Or, astfel cum s-a reţinut în precedent, instanţa nu a fost învestită cu soluţionarea unui capăt de cerere subsidiar vizând constatarea nulităţii contractului de vânzare cumpărare nr. x/09.10.2017, autentificat la BNP D., pentru încălcarea unei clauze de inalienabilitate, astfel încât nu poate fi supusă analizei cauza ilicită a contractului, în temeiul dispoziţiilor art. 627 alin. (4) C. civ. întrucât, în virtutea principiului dreptului de dispoziţie al părţilor, reglementat de art. 9 alin. (2) şi art. 22 alin. (6) C. proc. civ., instanţa nu se poate pronunţa în privinţa unui capăt de cerere ce excedează cadrului obiectiv trasat de părţi.

O altă critică formulată vizează încălcarea dispoziţiilor art. 1236 alin. (2) C. civ. cu privire la condiţiile ce trebuie îndeplinite de cauza actului juridic, recurenţii invocând intenţia pârâtelor C. S.R.L. şi E. de a-i frauda pe reclamanţi, apreciind că pârâta E. a fost de rea credinţă.

Cauza licită şi morală a contractului reprezintă una dintre condiţiile esenţiale prevăzute de lege pentru încheierea valabilă a acestuia, alături de capacitatea de a contracta, consimţământul părţilor, obiectul determinat şi licit, cerinţe reglementate de art. 1179 alin. (1) C. civ.

Cauza este motivul care determină fiecare parte să încheie contractul, astfel cum stipulează art. 1235 C. civ., însă, din perspectiva sancţiunii nulităţii contractului, interesează nu scopul imediat - causa proxima - care este abstract şi invariabil în cadrul unei anumite categorii de acte juridice, ci cauza sau scopul mediat - causa remota - care este concret şi variabil de la o categorie de acte juridice la alta ori chiar în cadrul aceleiaşi categorii de acte juridice.

Motivul de nulitate valorificat în cauza de faţă este cauza ilicită, prin urmare, o cauză contrară legii şi ordinii publice, conform art. 1236 alin. (2) C. civ.

Cauza ilicită atrage nulitatea absolută a contractului dacă este comună ori, în caz contrar, dacă cealaltă parte a cunoscut-o sau, după împrejurări, trebuia s-o cunoască (art. 1238 alin. (2) C. civ.), însă existenţa unei cauze valabile se prezumă până la proba contrară (art. 1239 alin. (2) C. civ.).

În condiţiile în care legea prezumă relativ existenţa unei cauze valabile, reclamantului îi revine sarcina de a proba, în condiţiile art. 249 C. proc. civ., existenţa unei cauze ilicite comune sau în caz contrar, cunoaşterea caracterului ilicit al cauzei de către cocontractant sau a împrejurării că acesta ar fi trebuit să îl cunoască.

Aceasta cu atât mai mult cu cât, pentru aplicarea sancţiunii nulităţii contractului în ipoteza cauzei ilicite, este necesar ca ambele părţi să fi urmărit un asemenea scop ilicit sau cel puţin ca cealaltă parte să fi cunoscut efectiv sau să fi trebuit să cunoască acest scop urmărit de cocontractant.

În acest sens sunt dispoziţiile exprese ale art. 1238 alin. (2) C. civ., potrivit cărora "cauza ilicită sau imorală atrage nulitatea absolută a contractului dacă este comună ori, în caz contrar, dacă cealaltă parte a cunoscut-o sau, după împrejurări, trebuia s-o cunoască".

Înalta Curte observă că, sub aspectul acestei critici, curtea de apel a procedat la înlăturarea cauzei de nulitate invocate de reclamanţi întrucât, raportat la probaţiunea administrată, a reţinut că nu s-a dovedit că cele două pârâte au avut scopul comun de a-i frauda pe reclamanţi, iar pârâta E. S.R.L. nu a fost de rea-credinţă la încheierea actului, ceea ce denotă inexistenţa unei cauze ilicite a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/09.10.2017 de BNP D..

Concluzia privind lipsa scopului comun al celor două pârâte de a-i prejudicia pe reclamanţi s-a fundamentat pe stabilirea situaţiei de fapt, în baza reevaluării de către instanţa de apel a probelor dosarului, operaţiuni care sunt circumscrise sferei controlului de temeinicie impus instanţei devolutive şi care, neîndoielnic, ies din domeniul verificărilor de legalitate îngăduite instanţei de recurs.

Se reţine, contrar susţinerilor recurenţilor, că instanţa de apel a valorificat corect existenţa elementului esenţial referitor la buna-credinţă a pârâtei E., concluzionând în cadrul silogismul judiciar în sensul neincidenţei în speţă a motivului de nulitate privind cauza ilicită.

Aceasta întrucât, pornind de la caracterul relativ al prezumţiei în discuţie, instanţa de apel a înlăturat susţinerea grefată pe reaua-credinţă, reţinând pe seama pârâtei E. existenţa bunei-credinţe la momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare a cărui anulare se solicită, rezultând din lipsa notării în cartea funciară a promisiunii de vânzare cumpărare încheiate de pârâta C. S.R.L. cu reclamanţii.

Din dispoziţiile art. 901 alin. (2) C. civ. rezultă condiţiile dobândirii cu bună credinţă a unui drept tabular, ce trebuie îndeplinite în mod cumulativ, respectiv: să nu fi fost înregistrată, mai înainte de înregistrarea cererii de înscriere a dreptului terţului dobânditor, nicio acţiune prin care se contestă cuprinsul cărţii funciare; din cuprinsul cărţii funciare să nu rezulte nicio cauză care să justifice rectificarea acesteia în favoarea altei persoane; terţul dobânditor să nu fi cunoscut, pe altă cale, inexactitatea cuprinsului cărţii funciare.

Având în vedere faptul că la data încheierii contractului de vânzare cumpărare a cărui anulare se solicită nu fusese notată în cartea funciară promisiunea de vânzare cumpărare încheiată cu reclamanţii, instanţa de apel a apreciat, în mod corect, că nu se poate reţine reaua credinţă a pârâtei cumpărătoare, în raport de dispoziţiile art. 901 alin. (2) din C. civ.

Contrar susţinerilor recurentului, cererea având ca obiect reexaminarea împotriva refuzului de notare a promisiunii de vânzare cumpărare nu poate fi asilmilată cu însăşi notarea promisiunii, în condiţiile în care art. 902 alin. (1) şi (2) C. civ. menţionează notările care asigură opozabilitatea faţă de terţi, printre care şi antecontractul. O astfel de convenţie devine opozabilă terţelor persoane exclusiv prin notare, iar prin terţi se înţelege orice persoană care a dobândit un drept real sau un alt drept în legătură cu imobilul înscris în cartea funciară.

Drept urmare, reţinând nedovedit scopul pârâtelor de a-i frauda pe reclamanţi, deşi sarcina probei revenea acestora din urmă, conform art. 249 C. proc. civ., prezumţia care operează este cea a existenţei unei cauze valabile a contractului, aşa cum rezultă fără echivoc din dispoziţiile art. 1239 alin. (2) C. civ.

Se mai reţine că, spre deosebire de contractul de vânzare-cumpărare care transferă cumpărătorului dreptul de proprietate asupra bunului vândut, antecontractul de vânzare-cumpărare îi conferă promitentului-vânzător, în caz de nerespectare a obligaţiei asumate de promitentul-vânzător, un drept de creanţă constând în plata de despăgubiri, nefiind translativ de proprietate. Aşadar, dacă promitentul vânzător nu îşi respectă obligaţia şi vinde bunul unei alte persoane, beneficiarul cumpărător nu poate cere predarea bunului întrucât nu a devenit proprietar, iar vânzarea încheiată cu o altă persoană este, sub rezerva fraudei, valabilă. Prin urmare, beneficiarul cumpărător nu poate cere decât daune interese, care, de altfel, au fost stabilite prin actul încheiat de reclamanţi cu pârâta C. S.R.L. la suma de 484.000 RON.

În raport de aceste considerente, rezultă că în mod legal a concluzionat instanţa de apel că nu se poate reţine existenţa unei fraude la lege prin pretinsa încălcare de către pârâtele E. şi C. S.R.L. a unor dispoziţii legale, în condiţiile în care reclamanţii nu au probat participarea acestora la mecanismul de fraudare a legii.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 145 din 14 aprilie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2018.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 145 din 14 aprilie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2018.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 iunie 2023.