Competence for property demolition action involving commercial entities resolved to general civil section in negative jurisdiction conflict

Şedinţa publică din data de 21 iunie 2023

asupra conflictului de faţă constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea la data de 23 iunie 2020, sub nr. x/2020, reclamanta S.C. A. a chemat-o în judecată pe pârâta B., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtei la ridicarea/demolarea construcţiei de pe suprafaţa de teren aflată în proprietatea reclamantei sau încuviinţarea instanţei dată reclamantei de a ridica această construcţie pe cheltuiala pârâtei, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor judiciare ocazionate de litigiu.

Prin sentinţa civilă nr. 2590/2021 din 22 septembrie 2021, Judecătoria Tulcea, secţia civilă şi penală a admis cererea de chemare în judecată, a dispus desfiinţarea de către pârâtă a construcţiei C5 – magazin, cu număr cadastral x, în suprafaţă de 54,61 mp, aflată pe imobilul proprietatea reclamantei situat în Tulcea, str. x, jud. Tulcea, în termen de 6 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii, iar, în situaţia nerespectării de către pârâtă a termenului limită de 6 luni stabilit prin prezenta hotărâre, a încuviinţat reclamantei S.C. A. să procedeze la desfiinţarea construcţiei C5 sus-menţionată, cheltuielile urmând să fie suportate de către pârâta B.. A obligat pârâta către reclamantă la plata sumei de 4460 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta B..

Prin decizia civilă nr. 694/2022 din 01 iulie 2022, Tribunalul Tulcea, secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis apelul civil formulat de apelanta pârâta S.C. B., împotriva sentinţei civile nr. 2590/22-09-2021 pronunţată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr. x/2020, având ca obiect obligaţia de a face, în contradictoriu cu intimata reclamantă S.C. A., a schimbat sentinţa civilă nr. 2590/22-09-2021 a Judecătoriei Tulcea în sensul că a respins cererea reclamantei, ca nefondată.

Împotriva acestei din urmă decizii civile a declarat recurs reclamanta S.C. A.. Recursul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de insolvenţă şi litigii cu profesionişti şi societăţi.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin încheierea din 01 martie 2023, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de insolvenţă şi litigii cu profesionişti şi societăţi s-a admis excepţia necompetenţei materiale procesuale a secţiei respective şi a fost declinată competenţa în favoarea secţiei I civile din cadrul Curţii de Apel Constanţa.

Pentru a pronunţa această hotărâre, s-a reţinut, în esenţă, incidenţa deciziei date în interesul legii nr. 18/2017 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 226 alin. (1) şi art. 228 alin. (2) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., cu modificările şi completările ulterioare, s-a stabilit: competenţa materială procesuală a tribunalelor/secţiilor specializate se determină în funcţie de obiectul sau natura litigiilor de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., cu modificările şi completările ulterioare.

S-a mai relevat că, pentru determinarea competenţei instanţei de judecată sub aspect material funcţional, prezintă importanţă natura si obiectul litigiului, aşa cum acestea sunt stabilite la judecata în fond, competenţă care atrage la rândul său, în privinţa căii de atac, stabilirea competenţei funcţionale în favoarea secţiei civile a curţii de apel.

A mai arătat că prima instanţă a soluţionat cauza în temeiul dispoziţiilor art. 577 alin. (2) C. proc. civ., a art. 1 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii şi a art. 693 C. civ., constatând că pârâta este proprietara construcţiei, dar nu şi a unui drept de folosinţă asupra terenului. De asemenea, s-a mai relevat că în prezentul litigiu, nici obiectul şi nici natura litigiului nu implică aplicarea unor norme speciale referitoare la activitatea profesioniştilor, ci doar analiza existenţei dreptului de folosinţă asupra terenului în persoana pârâtei şi efectele trecerii terenului în proprietatea privată a unităţii administrativ teritoriale, constatându-se că soluţionarea litigiului nu intră în competenţa material procesuală a secţiei specializate în litigii cu profesionişti şi societăţi.

2.2. Învestită cu soluţionarea cauzei după declinare, Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, prin încheierea nr. 87/C din 10 mai 2023, a admis excepţia necompetenţei sale materiale procesuale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei a II-a civile, de insolvenţă şi litigii cu profesionişti şi societăţi din cadrul aceleiaşi curţi de apel. A constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a dispus suspendarea judecării cauzei şi a înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În motivare, s-a reţinut, în esenţă, că obiectul cererii de chemare în judecată - obligaţia de a face - derivă din contracte comerciale succesive: contractul de dare în plată autentificat sub nr. x/29.03.2013 de BNP C., contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/06.03.2018 BNP D. prin care S.C. E. S.R.L. a transmis către reclamanta S.C. A. dreptul de proprietate asupra terenului pe care se afla construcţia C5, ce se solicită a fi ridicată/demolată de către pârâta S.C. B..

Pe cale de apărare, pârâta S.C. B. a invocat nulitatea absolută, atât a contractului de dare în plată, cât şi a contractului subsecvent de vânzare cumpărare, ce constituie izvorul pretenţiilor reclamantei.

A conchis că litigiul de faţă intră în categoria celor care privesc societăţile comerciale deoarece se pune problema analizării clauzelor unor contracte încheiate de societăţi comerciale în strânsă legătură cu activitatea acestora.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la prezentul conflict negativ de competenţă

Cu privire la conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată în condiţiile art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Obiectul prezentului dosar îl reprezintă cererea prin care reclamanta S.C. A. a chemat-o în judecată pe pârâta B., solicitând să se dispună obligarea pârâtei la ridicarea/demolarea construcţiei de pe suprafaţa de teren aflată în proprietatea reclamantei sau încuviinţarea instanţei dată reclamantei de a ridica această construcţie pe cheltuiala pârâtei. În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 1 din Decretul lege nr. 144/1958 privind reglementarea eliberării autorizaţiilor de construire, reparare şi desfiinţare a construcţiilor, precum şi a celor referitoare la înstrăinările şi împărţelile terenurilor cu sau fără construcţii şi art. 1431 C. civ.

Instanţele aflate în conflict au determinat în mod diferit competenţa materială de soluţionare a pricinii, reţinând, într-o primă interpretare, că litigiul de faţă, ce pune în discuţie obligaţia de a face – demolarea unei construcţii, nu are natura unui litigiu cu profesionişti, cum sunt cele avute în vedere de textul art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, fiind unul ce aparţine materiei civile lato sensu, de competenţa secţiei I civile a Curţii de Apel, iar, într-o a doua interpretare, că îi revine secţiei specializate în materia litigiilor cu profesioniştii competenţa raportat la faptul că acţiunea îşi are temeiul în răspunderea contractuală şi urmăreşte cercetarea efectelor contractelor comerciale încheiate în legătură cu terenul pe care se află construcţia în litigiu, precum şi la dispoziţiile art. 226 lit. b) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ.

Prin decizia nr. 18/2016, pronunţată în recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 226 alin. (1) şi 228 alin. (2) din Legea nr. 71/2011, referitoare la reorganizarea unor secţii sau complete specializate pentru soluţionarea anumitor categorii de litigii în cadrul secţiilor civile, că pentru determinarea competenţei materiale procesuale a tribunalelor/secţiilor specializate, se va ţine seama de criteriile legale referitoare la obiectul sau natura litigiilor, de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, iar nu de calitatea de profesionist a uneia dintre părţi, criteriu ce nu are acoperire în dreptul pozitiv.

Regula în materie de competenţă este aceea că se determină prin raportare la normele incidente la data învestirii instanţei, stabilite în funcţie de obiectul şi natura cauzei deduse judecăţii.

În acest sens, chiar dacă părţile din prezenta cauză sunt profesionişti, care desfăşoară o activitate preponderent economică, urmărind realizarea unui profit, acest lucru nu transformă ipso facto toate litigiile la care acestea participă în litigii cu caracter comercial.

Înalta Curte reţine că, în aprecierea naturii juridice a acţiunii cu care instanţa a fost învestită, este relevantă natura litigiului dedus judecăţii şi temeiul juridic invocat şi aplicabil în cauză. Or, raportat la aceste aspecte, acţiunea ce vizează obligarea la demolarea unei construcţii, în concret o obligaţie de a face, este în mod indubitabil o acţiune civilă, indiferent de calitatea de profesionişi sau neprofesionişti a părţilor implicate în proces.

În ceea ce priveşte noţiunea de "profesionist", Înalta Curte reţine că sunt incidente prevederile art. 3 alin. (2) C. civ., potrivit căruia "sunt consideraţi profesionişti toţi cei care exploatează o întreprindere", precum şi cele ale art. 8 din Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a C. civ., care include în noţiunea "profesionist" categoriile de comerciant, întreprinzător, operator economic, precum şi orice alte persoane autorizate să desfăşoare activităţi economice sau profesionale, astfel cum aceste noţiuni sunt prevăzute de lege, la data intrării în vigoare a C. civ.

Prin urmare, din categoria profesioniştilor fac parte persoanele fizice sau juridice autorizate să desfăşoare activităţi economice sau profesionale, însă, pentru calificarea litigiilor ca fiind cu profesionişti sunt avute în vedere activităţile întreprinse de profesionişti în limitele legii.

Or, în litigiul pendinte, temeiul juridic al acţiunii îl constituie dreptul de proprietate asupra terenului, iar aceasta implică stabilirea de către instanţă a legitimităţii ocupării terenului proprietatea reclamantei de către pârâta prin amplasarea unei construcţii, nefiind, astfel, puse în discuţie raporturi juridice care ar fi stabilite în domeniul activităţii profesionistului. În consecinţă, obiectul procesului nu are legătură cu specificul activităţii comerciale, iar litigiul nu poate fi calificat drept unul cu profesionişti în sensul legii şi care să determine aplicabilitatea celor stabilite prin art. 226 lit. b) din Legea nr. 71/2011.

Pentru aceste considerente, având în vedere cele anterior reţinute, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a recursului declarat de reclamanta S.C. A. în favoarea Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Constanţa – secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 iunie 2023.