Contractual fee claim: conflicting reasoning on applicable prescription regimes and suspensive condition delaying the start of limitation period

Şedinţa publică din data de 26 mai 2022

Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Obiectul cererii de chemare în judecată.

Prin cererea din 4 iulie 2018, înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, reclamantul Cabinet de Avocat A. a chemat în judecată pe pârâta B. şi următorii membrii fondatori şi aderenţi: C., D., E., F., moştenitori ai autorului G.; H.; I.; J.; K.; L.; M.; N.; O.; P.; Q., pentru ca prin hotărâre judecătorească să se dispună obligarea, în solidar, a pârâţilor la plata sumei de 812.857 RON, reprezentând despăgubiri pentru nerespectarea contractelor de asistenţă juridică nr. x/2011 şi nr. x/2012, încheiate cu Cabinet Avocat A., suma urmând să fie actualizată cu inflaţia şi dobânda legală de la data introducerii acţiunii până la data plăţii efective, precum şi obligarea, în solidar, a pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată pe care le va face cu acest proces.

Reclamantul a arătat că a încheiat cu pârâţii contractele de asistenţă juridică nr. x din 4 ianuarie 2011, completat cu contractul de asistenţă juridică nr. x din 18 iulie 2012, prin care s-a obligat la: depunerea şi susţinerea apelului în dosarul nr. x/2009, exercitarea recursului şi susţinerea acestuia dacă hotărârea din apel este nefavorabilă, susţinerea apărărilor la instanţa de recurs, obţinerea titlului executor şi facerea oricăror demersuri pentru executarea acestuia pe cale silită ori prin negociere.

Clauzele contractului nr. x/2012 prevedeau că onorariul convenit este în cuantum de 9.500 RON pentru fiecare fază procesuală. Totodată, părţile au convenit şi plata unui onorariu de succes în cuantum de 1/5 din valoarea despăgubirilor ce se vor obţine prin hotărâri sau prin negociere cu pârâtele, în situaţia în care se vor primi despăgubiri băneşti şi nu se va proceda la construcţia locuinţelor. S-a convenit să se condiţioneze plata onorariului de succes de obţinerea despăgubirilor băneşti prin hotărâri sau prin negociere cu pârâtele, pe considerentul că dacă clienţii vor obţine numai construcţia locuinţelor, nu au de unde să achite onorariu de succes, stipulat în contractele de asistenţă juridică nr. x/2011 şi x/2012.

Reclamantul a arătat că şi-a îndeplinit obligaţiile asumate, în schimb pârâţii nu au achitat nici onorariul fix şi nici pe cel de succes. Cum contractele de asistenţă juridică nu pot fi puse în executare ca şi titluri executorii a fost nevoit să iniţieze prezentul demers judiciar.

Prin note de şedinţă depuse la primul termen de judecată, pârâţii au invocat în apărare excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, iar, în replică, reclamantul a invocat excepţia decăderii pârâtului din dreptul de a invoca excepţii, întrucât nu a formulat întâmpinare în termenul prevăzut de art. 208 alin. (2) din C. proc. civ.

2. Hotărârea pronunţată de tribunal.

Tribunalul Gorj, prin sentinţa civilă nr. 24 din 31 ianuarie2019 a respins excepţia decăderii pârâţilor din dreptul de a invoca excepţia prescripţiei şi a admis excepţia prescripţiei extinctive, invocate de pârâţi, respingând acţiunea civilă formulată de către reclamant, ca fiind prescrisă.

A fost obligat reclamantul să achite pârâţilor suma de 1300 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul.

3. Hotărârea pronunţată în apel în primul ciclu procesual.

Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, prin decizia nr. 1722 din 12 iunie 2019, a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamantul Cabinet Avocat A. împotriva sentinţei civile nr. 24 din 31 ianuarie 2019, pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2018.

4. Hotărârea pronunţată în recurs în primul ciclu procesual.

Prin decizia nr. 2150 din 21 octombrie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a admis recursul declarat de reclamantul Cabinet de Avocat A. împotriva deciziei nr. 1722/2019 din 12 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, s-a casat decizia atacată şi s-a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.

5. Hotărârea pronunţată în apel în al doilea ciclu procesual.

Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, prin decizia civilă nr. 22 din 9 februarie 2021, a respins apelul reclamantului, ca nefondat. De asemenea, reclamantul a fost obligat la plata sumei de 1100 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, către intimaţii-pârâţi M., I., D., R., P., O., K., S., H., Q. şi L..

6. Recursul formulat în cauză.

Împotriva deciziei nr. 22 din 9 februarie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, a declarat recurs reclamantul Cabinet Avocat A..

În cuprinsul cererii de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., recurentul - reclamant a invocat, în esenţă, următoarele aspecte:

În primul rând, recurentul susţine că instanţa de apel nu a dat curs îndrumărilor instanţei de control judiciar referitoare la motivarea temeinică a hotărârii recurate, cu evitarea contradicţiilor de raţionament şi analiza susţinerilor şi probelor administrate.

Astfel, în cuprinsul hotărârii recurate se regăsesc considerente contradictorii referitoare la raportul dintre cele două contracte de asistenţă juridică nr. x/2011 şi nr. x/2012, incidenţa normelor de drept substanţial aplicabile contractelor de asistenţă juridică sub aspectul modului de curgere şi a duratei termenului de prescripţie extinctivă, efectul condiţiei suspensive a obligaţiei de achitare a onorariului de succes, care au avut ca efect soluţionarea contradictorie a excepţiei prescripţiei extinctive.

Recurentul arată că instanţa de apel nu a observat înscrisurile care fac dovada continuării serviciilor de asistenţă juridică efectuate în executarea contractelor de asistenţă juridică ulterior datei de 20 iunie 2013 (încheierea de şedinţă din 27.06.2013, dată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2009, demersurile reclamantului cu privire la stadiul negocierilor purtate în vederea obţinerii de despăgubiri şi la punerea în executare a deciziei nr. 7597/2013) când a considerat că a fost revocat contractul nr. x/2012, motivând că la dosar nu există nici un fel de dovezi că executarea vreunuia dintre contracte ar fi continuat ulterior acestei date.

Mai susţine că instanţa de apel, la fel ca şi instanţa de fond, a schimbat obiectul acţiunii, apreciind că în cauză se pune problema răspunderii contractuale şi nu a celei delictuale.

În mod eronat, instanţa de apel a reţinut că în cauză a operat revocarea mandatului faţă de membrii asociaţiei, la 20 iunie 2013, moment de la care a început să curgă termenul de prescripţie de un an, prevăzut de art. 2520 C. civ., urmare a declaraţiei de retragere a mandatului făcută de pârâtul C., în condiţiile nu a existat un act autentic prin care pârâtul să fie împuternicit în acest sens.

De asemenea, instanţa de apel nu s-a pronunţat cu privire la prescripţia dreptului material la acţiune în legătură cu contractul de asistenţă juridică nr. x/18.07.2012, hotărârea fiind nemotivată sub acest aspect.

Se mai arată că instanţa de apel a încălcat autoritatea de lucru judecat a considerentelor hotărârii primei instanţe neatacate de către reclamant în calea de atac. Astfel, considerentele instanţei de fond referitoare la caracterul relativ al prescripţiei dreptului material la acţiune nu puteau fi contrazise de instanţa de apel, care a apreciat că prescripţia dreptului material la acţiune are un caracter absolut, decât cu încălcarea autorităţii de lucru judecat, creând în propria cale de atac o situaţie mai grea, cu încălcarea dispoziţiilor art. 481 C. proc. civ.

Instanţa de apel a încălcat normele de drept materiale prevăzute de art. 1017 C. civ. din 1864 şi art. 1400 C. civ. privind reglementarea condiţiei suspensive. Se arată că termenul de prescripţie pentru repararea pagubei pricinuite de nerespectarea clauzelor contractuale afectate de condiţie suspensivă începe să curgă de la data când aceasta s-a îndeplinit, conform art. 2524 alin. (3) C. civ.. De asemenea, termenul de prescripţie pentru repararea pagubei pricinuite de nerespectarea clauzelor contractuale, conform art. 2528 C. civ., începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea. Or, în condiţiile în care reclamantul a cunoscut paguba, dar şi pe cel care răspunde de ea, numai după obţinerea hotărârilor judecătoreşti de către pârâţi, acţiunea civilă este depusă în termenul de prescripţie.

Pentru toate aceste motive a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, unei alte instanţe de apel.

7. Apărările formulate în cauză

Intimaţii-pârâţi nu au depus întâmpinare la dosarul cauzei.

8. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi

Raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului a fost comunicat părţilor, iar prin încheierea din 17 martie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, constituită în complet de filtru, a admis în principiu recursul, stabilind termen, cu citare părţi, la 12 mai 2022.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate raportat la dispoziţiile legale aplicabile, având în vedere situaţia de fapt reţinută de instanţele de fond, Înalta Curte are în vedere următoarele:

Prin motivele de recurs, întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., recurentul susţine, în esenţă, că instanţa de apel nu a dat curs îndrumărilor instanţei de control judiciar referitoare la motivarea temeinică a hotărârii recurate, cu evitarea contradicţiilor de raţionament şi analiza susţinerilor şi probelor administrate.

Astfel, recurentul susţine că în cuprinsul hotărârii recurate se regăsesc considerente contradictorii referitoare la raportul dintre cele două contracte de asistenţă juridică nr. x/2011 şi nr. x/2012, incidenţa normelor de drept substanţial aplicabile contractelor de asistenţă juridică sub aspectul modului de curgere şi a duratei termenului de prescripţie extinctivă, efectul condiţiei suspensive a obligaţiei de achitare a onorariului de succes, care au avut ca rezultat soluţionarea contradictorie a excepţiei prescripţiei extinctive.

În acest sens, recurentul-reclamant contestă data reţinută de instanţa de apel pentru ambele contracte de asistentă juridică ca moment al începerii curgerii termenului de prescripţie a dreptului material la acţiune, 20.06.2013, susţinând că acest moment este situat ulterior acestei date, respectiv în perioada 23.11.2017-24.05.2018, de la data îndeplinirii condiţiei suspensive a obţinerii de către pârâţi a despăgubirilor.

Analizând recursul, în limita motivelor de recurs formulate de recurent, în ordinea lor firească faţă de efectele juridice pe care le produc, prin admiterea acestuia, se constată că este fondat, pentru considerentele ce se vor expune în continuare.

În speţă, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Cabinet de Avocat A. are ca obiect obligarea, în solidar, a pârâţilor la plata sumei de 812.857 RON, reprezentând despăgubiri pentru nerespectarea contractelor de asistenţă juridică nr. x/2011 şi nr. x/2012, încheiate cu Cabinetul de Avocat A., sumă ce s-a solicitat să fie actualizată cu inflaţia şi dobânda legală de la data introducerii acţiunii până la data plăţii efective.

Prin înscrisul intitulat "Note de şedinţă", depus la dosarul cauzei la data de 10.12.2018, în prima fază procesuală, înainte de primul termen de judecată, pârâţii au invocat excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, susţinând că, în speţă, este incident termenul de 3 ani, prevăzut de art. 6 din Decretul-lege nr. 167/1958, respectiv, termenul de prescripţie de 1 an prevăzut de dispoziţiile art. 2520 alin. (1) pct. 6 din noul C. civ., apreciind că, pentru pretenţiile în legătură cu contractul de asistenţă juridică nr. x/2011, termenul de prescripţie a început să curgă la 04.01.2011, respectiv că, pentru pretenţiile în legătură cu contractul de asistenţă juridică nr. x/2012, termenul de prescripţie a început să curgă la data de 18.07.2012.

Reclamantul a invocat decăderea pârâţilor din dreptul de a invoca aceste excepţii susţinând că au caracter relativ, în speţă fiind incidente normele din noul C. civ. care reglementează prescripţia dreptului material la acţiune.

Prima instanţă a respins excepţia decăderii pârâtei din dreptul de a invoca excepţia prescripţiei, reţinând că această excepţie a fost invocată pe calea întâmpinării, act procedural depus la dosar în termenul prevăzut de dispoziţiile art. 201 alin. (1) C. proc. civ.

Cu privire la excepţia prescripţiei extinctive, tribunalul a reţinut, raportat la obiectul cererii şi la statuările din cuprinsul deciziei civile nr. 3334/9.03.2012 a Curţii de Apel Craiova, că momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie, potrivit art. 2520 alin. (1) pct. 6 din noul C. civ., este de 3 ani de la data ultimei prestaţii, respectiv că, prin sentinţa nr. 328/26 februarie 2018 a Judecătoriei Târgu Cărbuneşti şi prin decizia nr. 1104/18 septembrie 2018 a Tribunalului Gorj, hotărâri pronunţate în dosarul nr. x/2017, s-a reţinut cu putere de lucru judecat, că momentul de la care curge termenul de prescripţie pentru contractul de asistenţă juridică nr. x/18.07.2012 este data revocării acestuia, respectiv, 20 iunie 2013.

În ceea ce priveşte limitele devoluţiunii stabilite în apel, Înalta Curte constată că prin cererea de apel, recurentul a susţinut nelegalitatea sentinţei apelate atât în ceea ce priveşte modul de soluţionare a excepţiei decăderii pârâtei din dreptul de a invoca excepţia prescripţiei extinctive, cât şi în ceea ce priveşte soluţia adoptată prin sentinţa apelată în privinţa excepţiei prescripţiei extinctive, criticile de apel vizând deopotrivă soluţia din dispozitiv, cât şi considerentele primei instanţe care au sprijinit această soluţie.

Răspunzând criticilor din apel, prin decizia pronunţată în primul ciclu procesual, instanţa de apel a constatat că prima instanţă a determinat eronat data comunicării către pârâţi a cererii de chemare în judecată, aceasta fiind data de 25.10.2018.

Curtea de apel a reţinut, însă, că excepţia prescripţiei invocată prin notele scrise a fost corect soluţionată, apreciind că această excepţie are caracter absolut. În acest sens, instanţa de apel a reţinut că, în speţă, cererea de chemare în judecată este întemeiată pe neexecutarea unui contract încheiat la data de 04.01.2011, concluzionând că, începutul termenului de prescripţie se situează înainte de intrarea în vigoare a Noului C. civ.

Prin decizia de casare, Înalta Curte a reţinut, în esenţă, că în privinţa contractului de asistenţă juridică nr. x/2011, deşi a apreciat că raţionamentul expus de prima instanţă, care reţinuse incidenţa prevederilor art. 2520 alin. (1) pct. 6 din noul C. civ., este greşit, instanţa devolutivă a omis să identifice, ea însăşi, normele juridice incidente în privinţa prescripţiei dreptului la acţiunea în despăgubire derivând din nerespectarea contractului anterior menţionat şi trebuia să răspundă motivat argumentelor apelantului-reclamant întemeiate pe faptul că termenul de prescripţie nu se putea calcula din momentul denunţării contractului de asistenţă juridică nr. x/2012, de către pârâtul C., ci de la data împlinirii condiţiei suspensive a obţinerii de către pârâţi a despăgubirilor.

Prin decizia recurată, instanţa de apel a luat în considerare faptul că obligaţiile a căror neexecutare se invocă provin din două contracte de asistenţă juridică, încheiate unul anterior şi altul ulterior intrării în vigoare a noului C. civ. şi a reţinut că "Deşi este cert că cel de-al doilea contract, cu nr. x/2012, constituie practic un act de modificare a primului contract încheiat la părţi la data de 04.11.2011 (cuprinzând prevederea clară că " prevederile contractului nr. x din 04.11.2001 rămân valabile, fiind completate prin actualul contract"), acestea se supun unor norme diferite sub aspectul prescripţiei, primului contract fiind aplicabile prevederile Decretului-lege nr. 167/1958 privind prescripţia extinctivă, în timp ce contractului de asistenţă nr. x/2012 îi sunt aplicabile dispoziţiile Titlului I din Cartea a VI-a din noul C. civ..". În acest sens, instanţa de apel a reţinut incidenţa prevederilor art. 102 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a noului C. civ. şi statuările obligatorii ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din decizia RIL nr. 1/2014 prin care-a stabilit că " În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 5, art. 201 şi art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ. şi ale art. 6 alin. (4), art. 2.512 şi art. 2.513 din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., stabileşte că prescripţiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011, împlinite ori neîmplinite la aceeaşi dată, rămân supuse dispoziţiilor art. 18 din Decretul-lege nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, republicat, astfel încât atât instanţele de judecată, din oficiu, cât şi părţile interesate pot invoca excepţia prescripţiei extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar în litigii începute după 1 octombrie 2011".

Cu toate acestea, deşi a reţinut că în ceea ce priveşte modul de soluţionare a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, cele două contracte se supun unor norme de drept substanţial diferite sub aspectul modului de curgere a prescripţiei, inclusiv al duratei termenului, instanţa de apel a apreciat că data de la care aceste termene de prescripţie curg este aceeaşi, dat fiind că, în realitate, este vorba de un singur act juridic, cel de-al doilea modificându-l pe cel dintâi, iar momentul curgerii termenului de prescripţiei este marcat de momentul naşterii dreptului material la acţiune în ceea ce priveşte executarea obligaţiei decurgând din contract, în speţă, de achitare a onorariului de succes convenit.

Astfel, instanţa de apel a reţinut că termenul de prescripţie a dreptului material la acţiune în ceea ce priveşte ambele contracte de asistenţă juridică a început să curgă de la data de 20.06.2013, împlinindu-se la 20.06.2016, analizând curgerea termenului şi raportându-se la normele de drept substanţial aplicabile fiecăruia dintre cele două contracte, respectiv Decretul-lege nr. 167/1958, pentru contractul nr. x/2011 şi noul C. civ., pentru contractul nr. x/2012.

Or, considerentele Curţii de Apel Craiova sunt contradictorii în ceea ce priveşte contractele de asistenţă juridică şi efectele acestora, pe de-o parte, reţinându-se că obligaţiile a căror neexecutare se invocă provin din două contracte de asistenţă juridică, încheiate unul anterior şi altul ulterior intrării în vigoare a noului C. civ., astfel că cele două contracte se supun unor norme de drept substanţial diferite sub aspectul modului de curgere a prescripţiei, inclusiv al duratei termenului, în raport de momentul întocmirii lor, iar, pe de altă parte, se reţine contrariul, în sensul în care se apreciază că este vorba, în realitate, de un singur act juridic, cel de-al doilea modificându-l pe primul, fără însă, ca instanţa de apel să se aplece şi asupra consecinţelor juridice ce ar rezulta dintr-o astfel de concluzie, din perspectiva aplicării normelor de drept substanţial.

Înalta Curte apreciază că o atare modalitate de soluţionare a cauzei vădeşte lipsa unui raţionament logic şi coerent în demonstrarea soluţiei pronunţate, situaţie în care instanţa de recurs este plasată în imposibilitatea efectuării unui control de legalitate, în ceea ce priveşte dezlegarea chestiunii prescripţiei dreptului material la acţiune, a incidenţei normelor de drept substanţial aplicabile contractelor de asistenţă juridică sub aspectul modului de curgere şi a duratei termenului de prescripţie extinctivă şi a efectului condiţiei suspensive a obligaţiei de achitare a onorariului de succes.

Instanţei de recurs îi revine să verifice dacă legea a fost aplicată în mod corect faptelor reţinute de instanţa de apel. Or, de vreme ce această manieră confuză şi contradictorie a instanţei de apel în determinarea efectelor contractelor de asistenţă juridică şi a interdependenţei sau nu a acestora are implicaţii asupra stabilirii momentului de început a termenului de prescripţie, a normelor de drept incidente în ceea ce priveşte prescripţia extinctivă şi, în consecinţă, a regimului juridic care guvernează prescripţia dreptului material la acţiunea reclamantului, aşadar în ceea ce priveşte aspectele principale şi determinante în pronunţarea deciziei, este, deopotrivă, justificat caracterul fondat al criticilor recurentului întemeiate pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., nefiind clare raţiunile avute în vedere de către instanţa de apel, precum şi elementele de natură a fundamenta puterea de convingere şi a exclude arbitrariul modalităţii în care, în speţă, a fost aplicată legislaţia relevantă pentru faptele deduse judecăţii.

Astfel cum s-a statuat în mod constant în practica Curţii Europene a Drepturilor Omului, motivarea hotărârii judecătoreşti constituie o garanţie contra arbitrariului, instanţa fiind obligată să îşi dezvăluie raţionamentele de ordin factual şi juridic care au determinat adoptarea soluţiei, motivarea fiind de natură să convingă partea care a pierdut că există raţiuni temeinice pentru aceasta, că apărările sale au fost analizate cu atenţie şi că au fost înlăturate pentru motive justificate.

Dată fiind soluţia care se impune a fi dispusă în cauză, celelalte critici invocate de recurent nu pot fi cercetate mai înainte ca instanţa de apel să clarifice toate chestiunile de fapt şi de drept prioritare unei astfel de abordări, menţionate în paragrafele anterioare.

Drept consecinţă, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa hotărârea atacată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel, în condiţiile în care Înalta Curte reţine că nu sunt motive de imparţialitate a acesteia, în raport cu prevederile art. 497 teza a II-a C. proc. civ., care va rejudeca apelul ţinând seama de toate celelalte critici formulate prin motivele de recurs şi a căror analiză este de prisos în contextul considerentelor reţinute de instanţa de recurs.

Cu ocazia rejudecării, instanţa urmează să analizeze cererea de apel prin raportare la obiectul cererii de chemare în judecată, să răspundă criticilor formulate cu privire la situaţia de fapt şi motivarea în drept pe care părţile le invocă în susţinerea pretenţiilor şi apărărilor lor, conform art. 501 alin. (3) şi (4) C. proc. civ. şi să administreze toate probele pe care le consideră necesare şi utile justei soluţionări a cauzei, potrivit art. 22 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul Cabinet Avocat A. împotriva deciziei civile nr. 22 din 9 februarie 2021 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 mai 2022.