Land recovery between commercial companies: material jurisdiction determined by action's nature rather than parties' professional status

Şedinţa publică din data de 21 iunie 2023

asupra conflictului de faţă constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Tulcea sub nr. x/2019 la data de 25 martie 2019, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L., pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic pentru terenurile situate în judeţul Tulcea pe raza comunelor Casimcea, Dăeni şi Topolog, ce au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare nr. x/18.03.2011, nr. y/18.03.2011, nr. z/18.03.2011, nr. w/12.05.2011 şi nr. 956/12.05.2011 autentificate de B.N.P. B., precum şi nr. 383/15.02.2011, nr. 384/15.02.2011 şi nr. 385/15.02.2011 autentificate de B.N.P. C. şi respectiv nr. 436/11.03.2011 autentificat de B.N.P. D..

În subsidiar, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la restituirea sumelor primite cu titlu de preţ, pentru cumpărarea terenurilor agricole ce au făcut obiectul contractelor anterior menţionate.

Prin cererea modificatoare depusă la dosar la data de 19 septembrie 2019, reclamanta a arătat că solicită ca cererea iniţială, aşa cum a fost precizată, să rămână drept capăt subsidiar al acţiunii, capătul principal constituindu-l revendicarea terenurilor identificate în contractele de vânzare-cumpărare menţionate şi în dispozitivul sentinţei penale nr. 749/28.03.2016, pronunţată în dosarul nr. x/2014 al Judecătoriei Tulcea, cu privire la care instanţa se pronunţă în sensul desfiinţării înscrisurilor.

Prin sentinţa civilă nr. 1162 din 23.09.2019, Tribunalul Tulcea a admis excepţia de necompetenţă materială şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Judecătoriei Babadag.

La data de 11 octombrie 2019 s-a înregistrat dosarul pe rolul Judecătoriei Babadag.

Prin sentinţa civilă nr. 41/11.02.2021, Judecătoria Babadag a respins în tot acţiunea, ca nefondată.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a formulat apel reclamanta S.C. A. S.R.L., criticând-o ca fiind netemeinică şi nelegală, formându-se la data de 02.04.2021, pe rolul Tribunalului Tulcea, dosarul nr. x/2021.

Prin decizia civilă nr. 806 din 05.10.2021, pronunţată de Tribunalul Tulcea, s-a respins apelul civil formulat de apelanta reclamantă S.C. A. S.R.L., împotriva sentinţei civile nr. 41/11.02.2021 pronunţate în data de 11.02.2021 de către Judecătoria Babadag, în dosarul nr. x/2019, având ca obiect hotărâre care să ţină loc de act autentic, în contradictoriu cu intimata pârâtă S.C. A. S.R.L., ca nefondat.

A obligat apelanta la plata către intimată a sumei de 3.947 RON cu titlu cheltuieli de judecată, în apel.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta A. S.R.L., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei civile şi, în consecinţă, admiterea în totalitate a cererii de chemare în judecată, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin încheierea nr. 37/2023 din 08 februarie 2023, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de insolvenţă şi litigii cu profesionişti şi societăţi a admis excepţia necompetenţei materiale procesuale a secţiei respective şi a declinat competenţa în favoarea secţiei I civile din cadrul Curţii de Apel Constanţa.

Pentru a pronunţa această hotărâre, s-a reţinut, în esenţă, incidenţa deciziei date în interesul legii nr. 18/2016 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 226 alin. (1) şi art. 228 alin. (2) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., cu modificările şi completările ulterioare, s-a stabilit: competenţa materială procesuală a tribunalelor/secţiilor specializate se determină în funcţie de obiectul sau natura litigiilor de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., cu modificările şi completările ulterioare.

S-a mai relevat că, pentru determinarea competenţei instanţei de judecată sub aspect material funcţional, prezintă importanţă natura si obiectul litigiului, aşa cum acestea sunt stabilite la judecata în fond, competenţă care atrage la rândul său, în privinţa căii de atac, stabilirea competenţei funcţionale în favoarea secţiei civile a curţii de apel.

S-a mai arătat că, prin cererea modificatoare depusă la dosar la data de 19.09.2019, reclamanta a arătat că solicită ca cererea iniţială, aşa cum a fost precizată, să rămână drept capăt subsidiar al acţiunii, capătul principal constituindu-l revendicarea terenurilor identificate în contractele de vânzare-cumpărare menţionate şi în dispozitivul sentinţei penale anterior citate, concluzionându-se că respectiva cerere de chemare în judecată nu se încadrează în niciuna dintre cele patru categorii de litigii exemplificate în art. 226 din Legea nr. 71/2011.

S-a concluzionat că, întrucât în prezentul litigiu, nici obiectul şi nici natura litigiului nu implică aplicarea unor norme speciale referitoare la activitatea profesioniştilor, soluţionarea litigiului nu intră în competenţa material procesuală a secţiei specializate în litigii cu profesionişti şi societăţi.

2.2. Învestită cu soluţionarea cauzei după declinare, Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, prin încheierea nr. 85/C din 10 mai 2023, a admis excepţia necompetenţei sale materiale procesuale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei a II-a civile, de insolvenţă şi litigii cu profesionişti şi societăţi din cadrul aceleiaşi curţi de apel. A constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a dispus suspendarea judecării cauzei şi a înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În motivare, s-a reţinut, în esenţă, că, făcând aplicarea considerentelor paragrafului 168 din decizia nr. 18 din 17 octombrie 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul competent să judece recursul în interesul legii, s-a constatat că în interpretarea punctului b) de la art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 prin "cereri în materia societăţilor comerciale şi a altor societăţi" trebuie să se înţeleagă cererile având ca obiect toate actele juridice încheiate de o societate, nu doar strict cele legate de regimul juridic de organizare, altfel s-ar face o limitare pe care textul nu o impune.

S-a reţinut că, deoarece în soluţionarea recursurilor formulate se pune în discuţie valabilitatea şi efectele unor acte juridice efectuate în desfăşurarea activităţii economice a celor două societăţi comerciale părţi în dosar, un prim reper pentru stabilirea instanţei competente este izvorul din care s-a născut raportul de drept material, întrucât confirmă natura relaţiei dintre părţi.

S-a concluzionat că litigiul are natură vădit comercială, întrucât este născut în legătură cu mai multe contracte de vânzare-cumpărare încheiate între cele două societăţi comerciale, a căror cauză juridică se plasează în comerţ, urmând a fi analizate actele încheiate de acestea în activitatea lor curentă de "cumpărare şi vânzare de bunuri imobiliare proprii", adică acte juridice încheiate cu prilejul exploatării unei întreprinderi cu scop lucrativ.

S-a relevat că pretenţiile recurentei reclamante S.C. A. S.R.L. derivă din executarea unor contracte de vânzare cumpărare a unor terenuri ce au fost încheiate cu intimata pârâtă S.C. A. S.R.L., în derularea obiectului acestora de activitate, în baza unor înţelegeri/convenţii între persoanele fizice asociate.

Instanţa a mai subliniat că, astfel cum rezultă din motivarea cererii de chemare în judecată, modificată prin completarea obiectului cu un capăt de cerere în revendicare, recurenta reclamantă solicită instanţei ca, în cercetarea legalităţii actelor juridice încheiate între părţi, ce constituie fundamentul juridic al pretenţiilor sale, să procedeze şi la analizarea manifestării de voinţă a persoanelor fizice/asociaţi care au ratificat transferul dreptului de proprietate pe terenurile agricole în discuţie prin convenţie încheiată în calitate de asociaţi şi administratori la societăţile.

A conchis, având ca reper considerentele deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 18/2016, referitor la criteriile care ar putea fi luate în considerare în privinţa stabilirii competenţei materiale procesuale a instanţei, după obiectul sau natura litigiului, că cererea dedusă judecăţii are o natură care atrage competenţa instanţei specializate, întrucât priveşte acte efectuate de un profesionist cu ocazia exercitării sistematice a activităţii sale curente, respectiv a activităţii de "cumpărare şi vânzare de bunuri imobiliare".

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la prezentul conflict negativ de competenţă

Cu privire la conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată în condiţiile art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Obiectul prezentului dosar îl reprezintă cererea prin care reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L. pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic pentru terenurile situate în judeţul Tulcea pe raza comunelor Casimcea, Dăeni şi Topolog, ce au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare enumerate în cererea de chemare în judecată şi, în subsidiar, obligarea pârâtei la restituirea sumelor primite cu titlul de preţ, pentru cumpărarea terenurilor agricole ce au făcut obiectul acestor contracte.

Prin cererea modificatoare, reclamanta a arătat că solicită ca cererea iniţială, aşa cum a fost precizată, să rămână drept capăt subsidiar al acţiunii, capătul principal fiind reprezentat de revendicarea terenurilor identificate în contractele de vânzare-cumpărare menţionate şi în dispozitivul sentinţei penale nr. 749/28.03.2016 pronunţate în dosarul nr. x/2014 al Judecătoriei Tulcea, cu privire la care instanţa se pronunţă în sensul desfiinţării înscrisurilor.

Instanţele aflate în conflict au determinat în mod diferit competenţa materială de soluţionare a pricinii, reţinând, într-o primă interpretare, că litigiul de faţă, ce pune în discuţie revendicarea unor terenuri, nu are natura unui litigiu cu profesionişti, cum sunt cele avute în vedere de textul art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, fiind unul ce aparţine materiei civile lato sensu, de competenţa secţiei I civile a Curţii de Apel, iar, într-o a doua interpretare, că îi revine secţiei specializate în materia litigiilor cu profesioniştii competenţa raportat la faptul că acţiunea priveşte acte efectuate de un profesionist cu ocazia exercitării sistematice a activităţii sale curente, respectiv a activităţii de "cumpărare şi vânzare de bunuri imobiliare", precum şi la dispoziţiile art. 226 lit. b) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ.

Prin decizia nr. 18/2016, pronunţată în recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 226 alin. (1) şi 228 alin. (2) din Legea nr. 71/2011, referitoare la reorganizarea unor secţii sau complete specializate pentru soluţionarea anumitor categorii de litigii în cadrul secţiilor civile, că pentru determinarea competenţei materiale procesuale a tribunalelor/secţiilor specializate, se va ţine seama de criteriile legale referitoare la obiectul sau natura litigiilor, de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, iar nu de calitatea de profesionist a uneia dintre părţi, criteriu ce nu are acoperire în dreptul pozitiv.

Regula în materie de competenţă este aceea că se determină prin raportare la normele incidente la data învestirii instanţei, stabilite în funcţie de obiectul şi natura cauzei deduse judecăţii.

În acest sens, chiar dacă părţile din prezenta cauză sunt profesionişti, care desfăşoară o activitate preponderent economică, urmărind realizarea unui profit, acest lucru nu transformă ipso facto toate litigiile la care acestea participă în litigii specializate din categoria celor ce îi privesc pe profesionişti.

Înalta Curte reţine că, în aprecierea naturii juridice a acţiunii cu care instanţa a fost învestită, este relevantă natura litigiului dedus judecăţii şi temeiul juridic invocat şi aplicabil în cauză. Or, raportat la aceste aspecte, acţiunea ce vizează revendicarea unor terenuri este în mod indubitabil o acţiune civilă, indiferent de calitatea de profesionişti sau neprofesionişti a părţilor implicate în proces.

În ceea ce priveşte noţiunea de "profesionist", Înalta Curte reţine că sunt incidente prevederile art. 3 alin. (2) C. civ., potrivit căruia "sunt consideraţi profesionişti toţi cei care exploatează o întreprindere", precum şi cele ale art. 8 din Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a C. civ., care include în noţiunea "profesionist" categoriile de comerciant, întreprinzător, operator economic, precum şi orice alte persoane autorizate să desfăşoare activităţi economice sau profesionale, astfel cum aceste noţiuni sunt prevăzute de lege, la data intrării în vigoare a C. civ.

Prin urmare, din categoria profesioniştilor fac parte persoanele fizice sau juridice autorizate să desfăşoare activităţi economice sau profesionale, însă, pentru calificarea litigiilor ca fiind cu profesionişti sunt avute în vedere activităţile întreprinse de profesionişti în limitele legii.

Or, în litigiul pendinte, temeiul juridic al acţiunii îl constituie dreptul de proprietate asupra terenului, iar aceasta implică stabilirea de către instanţă a existenţei dreptului de proprietate privată asupra respectivelor terenuri şi, pe cale de consecinţă, redobândirea stăpânirii acestora de către proprietar, nefiind, astfel, puse în discuţie raporturi juridice care ar fi stabilite în domeniul activităţii profesionistului. În consecinţă, obiectul procesului nu are legătură cu specificul activităţii comerciale, iar litigiul nu poate fi calificat drept unul cu profesionişti în sensul legii şi care să determine aplicabilitatea celor stabilite prin art. 226 lit. b) din Legea nr. 71/2011.

Pentru aceste considerente, având în vedere cele anterior reţinute, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a recursului declarat de reclamanta A. S.R.L. în favoarea Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 iunie 2023.