Automatic lapse of precautionary seizure under Article 397(5) CPC after failure to file civil claim within 30 days

Şedinţa publică din data de 15 iunie 2023

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Judecătoriei Piteşti la data de 02.05.2022, sub nr. x/2022, reclamanta A., în contradictoriu cu Statul Roman prin ANAF, a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa să constate încetată de drept măsura sechestrului asigurător instituit prin Ordonanţa nr. 126/P/2010 din data de 07.01.2013 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti cu privire la bunurile mobile şi imobile ce îi aparţin, obiect al sechestrului asigurator menţionat constând în: apartament având o suprafaţă utilă de 69,77 mp, situat în Municipiul Piteşti, strada x, judeţul Argeş, cu valoare de impunere de 172.220,27 RON, dobândit conform contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x din 28.12.2000; mijlocul de transport x, având seria motor x, serie şasiu x, capacitate cilindrică 998 cmc, dobândit conform facturii fiscale nr. x din 5.12.2006, individualizate prin Procesul Verbal de aplicare a sechestrului încheiat la data de 08.01.2013 de DNA - Serviciul Teritorial Piteşti.

În drept, au fost invocate prevederile art. 397 alin. (5) din C. proc. pen.

Prin întâmpinare, pârâtul a invocat excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Piteşti, raportat la dispoziţiile art. 250 alin. (8) C. proc. pen.

Prin sentinţa civilă nr. 5303/02.08.2022 Judecătoria Piteşti a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Piteşti, invocată prin întâmpinare, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Statul Roman prin Administraţia Naţionala A Finanţelor Publice, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

Cauza a fost înregistrată, la data de 12.08.2022, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie sub nr. x/2022.

2. Sentinţa pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti

Prin sentinţa nr. 158 F din data de 18 noiembrie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Administraţia Naţională a Finanţelor Publice şi a constatat încetarea de drept a măsurii sechestrului asigurător instituit asupra imobilului apartament nr. x în suprafaţă utilă de 69,77 mp situat în Municipiul Piteşti, strada x, judeţul Argeş, proprietatea reclamantei, precum şi asupra autovehiculului marca x, serie motor x, serie şasiu x, capacitate cilindrică 998 cmc, dispuse prin Ordonanţa nr. 126/P/2010 din data de 7 ianuarie 2013 şi procesul-verbal de aplicare a sechestrului penal din data de 8 ianuarie 2013 emise de Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Piteşti în dosarul nr. x/2010 şi a dipus ridicarea măsurii sechestrului asigurător.

3. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 158 F din data de 18 noiembrie 2022 a promovat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 alin. (9) din vechiul C. proc. civ., pârâtul Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, reprezentat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş.

În motivare, recurentul a invocat incidenţa prevederilor art. 252 din C. proc. pen. şi a învederat că sechestrul asigurător a fost instituit în mod legal, având în vedere scopul măsurii ce vizează, în principal, garantarea executării unor eventuale creanţe, ce vor fi recunoscute în favoarea unor terţi lezaţi, prin acţiunea ce face obiectul judecăţii ori pentru a se garanta executarea unei eventuale sancţiuni constând în confiscarea unor bunuri.

Invocând prevederile art. 435 alin. (2) din C. proc. civ., recurentul arată că deşi reclamanta nu este parte în dosarul nr. x/2017, o hotărâre favorabilă Statului Român poate fi opozabilă şi reclamantei, întrucât relativitatea efectelor semnifică naşterea de drepturi si obligatii şi în favoarea intimatei. În opinia recurentului, instanta de fond a încălcat conceptul de opozabilitate a hotărârii judecătoreşti.

Arată recurentul că doar după soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2017, ar putea fi analizată cererea reclamantei, având în vedere relevanţa soluţiei ce va fi adoptată în respectiva cauză.

Recurentul susţine că hotărârea recurată a fost pronunţată cu încălcarea prevederilor art. 1357 C. civ., art. 956 alin. (2) din C. proc. civ. şi art. 251-252 C. proc. pen. şi că nu sunt îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de art. 956 alin. (2) din C. proc. civ. pentru a se dispune ridicarea sechestrului asigurător instituit prin Ordonanţa de instituire a sechestrului din data de 07.01.2013, în dosarul penal nr. x/2010

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Arată că nu a contestat legalitatea instituirii sechestrului aplicat, ci încetarea de drept a acestuia, prin neintroducerea acţiunii civile în termenul prevăzut de art. 397 alin. (5) din C. proc. pen., iar cererea completatoare formulată în dosarul nr. x/2017 a fost respinsă. Susţine intimata că textele legale invocate de către recurent, respectiv art. 435 alin. (2) din C. proc. civ. şi art. 1357 din C. civ., nu au legătură cu obiectul cauzei, întrucât reclamanta a invocat, în susţinerea cererii, prevederile art. 397 alin. (5) C. proc. pen.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

II.1. Asupra cererii de suspendare facultativă a cauzei formulată de Ministerul Public, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Potrivit art. 413 alin. (1) pct. 1) din C. proc. civ., "instanţa poate suspenda judecata, când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existenţa ori inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi".

Suspendarea legală prevăzută de art. 413 din C. proc. civ. reprezintă un incident ivit în derularea activităţii de judecată de natură a temporiza curgerea firească a activităţii de judecată, care trebuie să se caracterizeze prin continuitate, iar aceasta poate interveni în cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege având, însă un caracter facultativ.

Pe cale de consecinţă, instanţa sesizată cu soluţionarea unei astfel de cereri are posibilitatea de a aprecia asupra utilităţii şi oportunităţii măsurii în ansamblul raporturilor juridice dintre părţi, urmând a analiza dacă dezlegarea pricinii cu care este învestită, depinde în totul sau în parte, de existenţa sau inexistenţa unui drept ce face obiectul unei alte judecăţi.

Aplicând aceste criterii legale la speţa dedusă judecăţii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că se solicită suspendarea recursului până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2017, aflat în rejudecare, pe rolul Tribunalului Argeş.

Din actele şi lucrările dosarului reiese că recurentul din prezenta cauză a formulat cerere modificatoare a acţiunii, ce face obiectul dosarului nr. x/2017, cerere prin care a introdus un al doilea capăt de cerere- având ca obiect obligarea la plata sumei de 3.779.787 RON- şi a solicitat extinderea cadrului procesual pasiv – prin introducerea în cauză (şi) a reclamantei din prezentul dosar. Cererea a fost respinsă, ca tardiv formulată, prin sentinţa civilă nr. 444/14.09.2020 pronunţată de Tribunalul Argeş.

Prin decizia civilă nr. 461 din 27 aprilie 2021, Curtea de Apel Piteşti a respins excepţia de inadmisibilitate a recursului Statului Român; a respins, ca nefondat, recursul formulat de reclamanta UAT Judeţul Argeş, pentru Consiliul Judeţean Argeş; a admis recursul formulat de reclamantul Statul Român, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, reprezentată de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti; a casat, în parte sentinţa nr. 444/14.09.2020 şi, în rejudecare, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a Statului Român şi a trimis spre rejudecare cererea reclamantului Statul Român; a menţinut, în rest, sentinţa nr. 444/14.09.2020.

Aşadar, la data formulării cererii de suspendare a recursului pendinte, în dosarul nr. x/2017 (înregistrat sub acest număr pe rolul Tribunalului Argeş, în rejudecare), din actele dosarului nu reiese că instanţa ar fi învestită cu o cerere de chemare în judecată privind valorificarea unei pretenţii, formulată în contradictoriu cu intimata din prezenta cauză, împrejurare faţă de care rezultă că nu este îndeplinită condiţia reglementată de art. 413 din C. proc. civ. privind existenţa unei legături între cele două cauze.

În consecinţă, Înalta Curte apreciază că nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 413 din C. proc. civ., motiv pentru care va respinge cererea de suspendare a recursului.

II.2. Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte reţine că, în prezenta cauză, sunt incidente dispoziţiile legale reglementate de Noul C. proc. civ., în raport de data înregistrării cererii de chemare în judecată, respectiv data de 2 mai 2022, astfel că motivul de casare invocat de către recurent, art. 304 pct. 9 C. proc. civ. de la 1865, va fi analizat din perspectiva motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8) din C. proc. civ.

Subsumat motivului de casare invocat, recurentul susţine că instanţa de apel a pronunţat hotărârea recurată cu încălcarea dispoziţiilor art. 251-252 din C. proc. pen.. Or, aceste argumente sunt lipsite de fundament, întrucât aspectele privind aducerea la îndeplinire a măsurilor asigurătorii şi procedura de aplicare a sechestrului nu au fost deduse judecăţii de către reclamantă şi, implicit, nu au fost examinate de către instanţa de apel.

În realitate, instanţa civilă nu poate face ea însăşi aplicarea dispoziţiilor art. 251-252 din C. proc. pen., care sunt în competenţa şi aprecierea instanţei penale, ale cărei dezlegări se opun instanţei civile cu forţa autorităţii de lucru judecat, dat fiind raportul dintre diferitele jurisdicţii (în speţă, cea penală, care se opune, din punct de vedere al aspectelor tranşate, celei civile).

Singura evaluare pe care o poate face instanţa civilă - şi pe care decizia din apel o realizează corect – era dacă, raportat la soluţia instanţei penale, subzistă ori nu situaţia premisă avută în vedere de dispoziţiile art. 397 alin. (5) din C. proc. pen., în funcţie de care să constate dacă au încetat (de drept) sau nu efectele unor măsuri asigurătorii dispuse în procedura judiciară penală.

Tot astfel, sunt lipsite de temei argumentele recurentului referitoare la interpretarea şi aplicarea greşită de către instanţa de apel a art. 1357 din C. civ.-privind condiţiile răspunderii pentru fapta proprie- şi a prevederilor art. 957 alin. (2) din C. proc. civ.- ce reglementează ridicarea sechestrului asigurător- întrucât temeiul juridic al cererii de chemare în judecată este reprezentat de art. 397 alin. (5) din C. proc. pen.- reclamanta solicitând instanţei să constate că măsura a încetat de drept. Aceste norme legale au fost analizate de către Curtea de Apel Bucureşti şi sunt supuse controlului judiciar, în faza procesuală a recursului.

Recurentul pretinde că nu sunt îndeplinite condiţiile privind constatarea încetării de drept a măsurii sechestrului asigurător, prevăzute de art. 397 alin. (5) din C. proc. pen., întrucât pe rolul Tribunalului Argeş este înregistrat dosarul nr. x/2017 ce are ca obiect cererea în despăgubiri formulată de Statul Român, susţinând că este lipsită de relevanţă împrejurarea că reclamanta A. nu este parte în respectiva cauză, sens în care invocă prevederile art. 435 alin. (2) din C. proc. civ.

Când afirmă că "relativitatea efectelor hotărârii semnifică naşterea de drepturi şi obligaţii şi în favoarea reclamantei", recurentul nesocoteşte dispoziţiile art. 435 alin. (2) din C. proc. civ., ce reglementează opozabilitatea hotărârii judecătoreşti faţă de terţi şi anume ca mijloc de probă până la dovada contrară. Opozabilitatea unei hotărâri judecătoreşti nu presupune extinderea efectelor sale obligatorii asupra terţilor, însă terţii vor respecta hotărârea în mod indirect, respectiv cu privire la efectele legate de modificarea ordinii juridice, pe care pronunţarea acesteia a determinat-o.

Relativ la situaţia de fapt stabilită în cauză, Înalta Curte constată că prin Ordonanţa nr. 126/P/2010 din 07.01.2013 emisă de Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti s-a dispus instituirea sechestrului penal până la concurenţa sumei de 3.779.787,8 RON asupra următoarelor bunuri, proprietatea reclamantei: apartament situat în Municipiul Piteşti, strada x, judeţul Argeş şi mijlocul de transport x, având seria motor x, serie şasiu x, capacitate cilindrică 998 cmc.

Prin sentinţa penală nr. 271/4.07.2014, reclamanta a fost condamnată pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, fals intelectual şi uz de fals, dispunându-se confiscarea sumei de 4.497.947,48 RON de la inculpaţi, fiind menţinută măsura sechestrului asigurător instituit prin Ordonanţa nr. 126/P/2010 din data de 7.01.2013, în ceea ce o priveşte pe reclamanta A. până la concurenţa sumei de 4.497.947,48 RON.

Prin decizia penală nr. 305 din 20.07.2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis apelurile formulate în cauză şi a desfiinţat sentinţa penală nr. 271/4.07.2014, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Prin sentinţa penală nr. 82/F/05.05.2017 pronunţată în dosarul nr. x/2013, de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în rejudecare, a fost condamnată reclamanta pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, fals intelectual şi uz de fals, dispunându-se confiscarea sumei de 4.497.947,48 RON de la inculpaţi, respectiv 642.564 de la fiecare inculpat, fiind menţinută măsura sechestrului asigurător instituit prin ordonanţa 126/P/2010 din data de 7.01.2013, în ceea ce o priveşte pe reclamanta A. până la concurenţa sumei de 642.564 RON.

Prin decizia penală nr. 98A/26.03.2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a admis apelurile declarate în cauză, fiind desfiinţată, în parte, sentinţa penală nr. 82/5.05.2017 a Curţii de Apel Bucureşti, iar în rejudecare s-a dispus achitarea reclamantei pentru infracţiunea de abuz în serviciu, precum şi încetarea procesului penal pentru infracţiunile de fals intelectual şi uz de fals, constatând intervenită prescripţia specială a răspunderii penale.

Prin hotărârea judecătorească anterior menţionată, instanţa penală, în baza art. 25 alin. (5) din C. proc. pen., a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă, iar, în baza art. 397 din C. proc. pen., a dispus menţinerea măsurilor asigurătorii dispuse în cursul urmăririi penale, până la concurenţa sumei de 3.779.787 RON, cu privire la bunurile mobile şi imobile aparţinând inculpaţilor B., C. şi A., măsură care încetează de drept dacă persoana vătămată nu introduce acţiune la instanţa civilă în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii.

Potrivit art. 249 alin. (1) din C. proc. pen. măsurile asiguratorii dispuse în procesul penal presupun suspendarea temporară a dreptului de dispoziţie juridică şi/sau materială a proprietarului asupra bunurilor sale mobile sau imobile, cu scopul menţinerii acestora în patrimoniul său spre a putea servi, la nevoie, pentru garantarea executării silite a unei creanţe ce s-ar obţine împotriva sa, constituind măsuri de natură preventivă ce au ca finalitate asigurarea luării măsurii confiscării speciale sau a confiscării extinse, a garantării executării pedepsei amenzii, a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracţiune.

Aşadar, măsurile asiguratorii pentru garantarea reparării pagubei produse prin infracţiune dispuse în procesul penal au menirea de a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor aparţinând învinutului/suspectului, inculpatului sau părţii responsabile civilmente şi constau în indisponibilizarea bunurilor mobile şi/sau imobile ale debitorului în vederea vânzării lor în cadrul unei proceduri de executare silită, urmărind realizarea creanţei creditorului la momentul obţinerii de către acesta a titlului executoriu, în caz de neîndeplinire benevolă a obligaţiei de către debitor. Prin instituirea sechestrului, proprietarul bunurilor pierde dreptul de a le înstrăina sau greva de sarcini, măsura afectând, aşadar, atributul dispoziţiei juridice şi materiale, pe întreaga durată a procesului penal, până la soluţionarea definitivă a cauzei.

Înalta Curte reţine că, de regulă, potrivit dispoziţiilor art. 25 alin. (1) din C. proc. pen., instanţa se pronunţă prin aceeaşi hotărâre atât asupra acţiunii penale, cât şi asupra acţiunii civile.

Cu toate acestea, art. 25 alin. (5) din C. proc. pen., reglementează situaţia în care instanţa penală lasă nesoluţionată acţiunea civilă-ipoteză incidentă în cauză-, caz în care prejudiciul urmează să fie recuperat, separat, pe calea unei acţiuni adresată instanţelor civile.

În prezenta cauză, reclamanta a învestit instanţa cu cererea privind constatarea încetării de drept a măsurii sechestrului asigurator, întemeiată pe dispoziţiile art. 397 alin. (5) din C. proc. pen., conform cărora "în cazul în care, potrivit dispoziţiilor art. 25 alin. (5), instanţa lasă nesoluţionată acţiunea civilă, măsurile asigurătorii se menţin. Aceste măsuri încetează de drept dacă persoana vătămată nu introduce acţiune în faţa instanţei civile în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii."

Astfel, urmărind garantarea protecţiei drepturilor părţii civile, legiuitorul a prevăzut în art. 397 alin. (5) C. proc. pen., dispoziţia de menţinere a măsurilor asiguratorii pentru o perioadă de timp limitată de 30 de zile, timp în care partea civilă să aibă posibilitatea sesizării unei instanţe civile cu analizarea pretenţiilor civile. Dacă partea civilă nu ia măsuri pentru sesizarea instanţei civile în termenul dat, acelaşi text legal prevede că măsura sechestrului asigurator încetează de drept.

Măsurile asigurătorii au, prin natura lor, un caracter provizoriu, temporar, sancţiunea prevăzută de art. 397 alin. (5) teza finală din C. proc. pen. – încetarea de drept a măsurilor asigurătorii – fiind menită să asigure un just echilibru între interesele părţii civile de a-şi recupera neîntârziat paguba şi interesele părţii adverse (inculpat/parte responsabilă civilmente) de a nu se menţine o situaţie de incertitudine asupra indisponibilizării bunurilor supuse măsurilor asigurătorii, o perioadă de timp mai îndelungată decât este, în mod rezonabil, necesar pentru formularea unei acţiuni civile separate de către partea civilă.

Or, din actele dosarului nu reiese că recurentul a învestit instanţa civilă cu o acţiune privind valorificarea unei creanţe în contradictoriu cu intimata din prezenta cauză, în termenul de 30 zile reglementat expres de prevederile art. 397 alin. (5) din C. proc. pen.

În contextul în care a fost respinsă ca tardiv formulată cererea modificatoare formulată, în dosarul nr. x/2017 (în rejudecare, dosarul nr. x/2017)-privind completarea obiectului cererii şi a cadrului procesual pasiv, inclusiv cu solicitarea de introducere în cauză a reclamantei A.-, iar prin decizia civilă nr. 461 din 27 aprilie 2021, Curtea de Apel Piteşti a menţinut sentinţa nr. 444/14.09.2020 cu privire la modul de soluţionare al cererii modificatoare, Înalta Curte constată că reclamanta, din prezenta cauză, nu a dobândit calitate procesuală pasivă în respectiva cauză ori în alt dosar, astfel încât recurentul nu a probat înregistrarea cererii în faţa instanţei civile în termenul de 30 de zile de la data rămânerii definitive a deciziei penală nr. 98A/26.03.2019 pronunţată în dosarul nr. x/2013, respectiv 26 martie 2019.

În acest sens, prin decizia nr. 19/2017 a Înaltei Curti de Casatie şi Justiţie privind recursul în interesul legii, instanţa supremă a reţinut că: "instituirea unei măsuri asigurătorii obligă organul judiciar să stabilească un raport rezonabil de proporţionalitate între scopul pentru care măsura a fost dispusă ca modalitate de asigurare a interesului general, şi protecţia dreptului persoanei acuzate de a se folosi de bunurile sale, pentru a evita să se impună o sarcină individuală excesivă. Proporţionalitatea trebuie asigurată indiferent de modul în care legiuitorul a apreciat necesitatea dispunerii sechestrului, ca decurgând din lege sau ca fiind lăsată la aprecierea judecătorului. Condiţia rezultă atât din art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia Europeană cât şi din art. 53 alin. (2) din Constituţia României, republicată (măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii)".

Pornind de la natura şi raţiunea instituirii măsurii sechestrului asigurător – aceea de a garanta executarea dreptului de creanţă, ce ar putea fi stabilit şi de a conserva patrimoniul persoanei, care ar putea fi obligată, în mod corelativ, la repararea prejudiciului astfel determinat – instanţa de apel a reţinut corect că nu se impune menţinerea sechestrul asigurător instituit asupra bunurilor intimatei-reclamante, faţă de lipsa demersurilor recurentului de a-şi stabili şi recupera creanţe în raport cu aceasta, în termenul de 30 de zile reglementat de art. 397 alin. (5) din C. proc. pen.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, reprezentat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş împotriva deciziei civile nr. 158F din 18 noiembrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de suspendare facultativă întemeiată pe dispoziţiile art. 413 alin. (1) pct. 1) din C. proc. civ.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, reprezentat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş împotriva deciziei civile nr. 158F din 18 noiembrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 15 iunie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.