Utility payment obligations under public investment co-financing agreements and limits of cassation review for contradictory reasoning

Şedinţa publică din data de 15 iunie 2023

Deliberând, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, în data de 21 noiembrie 2019, sub nr. x/2019, reclamantul Municipiul Arad, reprezentat prin primar, a chemat în judecată pe pârâţii Compania Naţională de Investiţii S.A. şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, solicitând instanţei, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună obligarea pârâţilor la plata sumelor de 149.877,81 RON, reprezentând utilităţi gaze naturale în perioada 01.10.2018-28.02.2019, aferente imobilului - Bazin de înot polo - Arad, str. x; 274.391,49 RON, reprezentând utilităţi - apă potabilă şi canalizare în perioada 10.10.2018-09.02.2019, aferente imobilului - Bazin de înot polo - Arad, str. x; 124.593,94 RON, reprezentând utilităţi energie electrică în perioada 01.10.2018-28.02.2019, aferente imobilului - Bazin de înot polo - Arad, str. x, precum şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, reclamantul a invocat prevederile art. 1469 şi art. 1766 şi urm. din C. civ.

2. Hotărârea pronunţată de prima instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 851 din 31 iulie 2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, a respins cererea formulată în contradictoriu cu acest pârât, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă şi a respins cererea formulată de reclamantul Municipiul Arad, prin primar, în contradictoriu cu pârâta Compania Naţională de Investiţii S.A., ca neîntemeiată.

3. Hotărârea pronunţată de instanţa de apel

Prin decizia civilă nr. 1720A din 2 decembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul Municipiul Arad, prin primar, împotriva sentinţei civile nr. 851 din 31 iulie 2020, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul Municipiul Arad, prin primar, cale de atac cu a cărei soluţionare a fost învestită Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia I civilă.

Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi, rejudecând cauza, schimbarea în tot a hotărârii atacate şi implicit a hotărârii primei instanţe, în raport cu situaţia de fapt reţinută şi cu aplicarea normelor de drept material incidente în cauză.

În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susţinut că, în raport cu art. 7 din convenţia părţilor, sunt contradictorii considerentele instanţei de apel, prin care pe de-o parte reţine că prin nicio clauză din cuprinsul convenţiei nu se instituie obligaţia intimatei-pârâte de plată a utilităţilor, iar pe de altă parte, admite că până la momentul încheierii procesului-verbal la terminarea lucrărilor nr. x/01.10.2018, obligaţia de plată a utilităţilor revenea intimatei-pârâte, şi după momentul încheierii procesului-verbal, obligaţia de plată revine reclamantului.

Convenţia nr. 53126/2011 stabileşte în mod clar întinderea obligaţiilor pe care şi le-a însuşit pârâta Compania Naţională de Investiţii S.A., respectiv toate obligaţiile ce decurg din convenţie. Interpretarea diferită a obligaţiei de plată a utilităţilor de către instanţa de apel este în contradicţie evidentă cu convenţia părţilor ce stă la baza relaţiei contractuale cu pârâta.

De asemenea, instanţele au nesocotit că părţile au stabilit cota parte de contribuţie aferentă fiecărei părţi contractante (Municipiul Arad, cota de 30% aferentă obiectivului de investiţii bazin de înot polo, inclusiv contravaloarea cotelor, taxelor şi impozitelor datorate şi plătite pe teritoriul României, iar Compania Naţională de Investiţii S.A., 70% din costurile investiţiei, potrivit art. 1 din convenţia nr. 53126/2011).

A mai solicitat recurentul să se constate că, în condiţiile în care instanţa va aprecia că în sarcina Companiei Naţionale de Investiţii S.A. nu cade întreaga sumă de plată, aceasta este responsabilă, în baza convenţiei încheiate între părţi, să suporte contravaloarea cotei de 70 % din utilităţile avansate până la momentul predării efective a obiectivului de investiţie "Bazin de înot polo - Arad, str. x jud. Arad.

În susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a susţinut că au fost aplicate greşit normele de drept material cuprinse în art. 1766 C. civ., în sprijinul acestei interpretări fiind şi dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Ordinul nr. 235 din 20 decembrie 2019 pentru aprobarea Regulamentului de furnizare a energiei electrice la clienţii finali.

5. Apărările formulate în cauză

În 22 decembrie 2022, intimata-pârâtă Compania Naţională de Investiţii S.A. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, pentru lipsa criticilor de nelegalitate, iar pe fond a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând cu prioritate, în condiţiile art. 248 C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă, pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate, Înalta Curte constată că este nefondată, pentru următoarele considerente:

Conform art. 489 alin. (2) C. proc. civ., sancţiunea nulităţii intervine în cazurile în care criticile dezvoltate prin memoriul de recurs nu pot fi încadrate în cazurile de casare prevăzute de art. 488 din cod.

Recursul este o cale de atac extraordinară care poate fi exercitată doar în termenul şi condiţiile prevăzute de lege pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.. Deşi recurentul este obligat să încadreze criticile aduse hotărârii recurate în cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege, există şi posibilitatea ca instanţa din oficiu analizând criticile astfel formulate să le reîncadreze în raport cu aspectele concret criticate de către recurent faţă de hotărârea atacată.

Din analiza criticilor prezentate în memoriul de recurs, se constată că recurentul a invocat mai multe cazuri de casare, respectiv art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., însă doar parte din criticile invocate pot fi încadrate în cazul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., mai exact cele cu referire la considerentele contradictorii ale hotărârii atacate în ceea ce priveşte plata utilităţilor.

În ceea priveşte criticile referitoare la aplicarea legii materiale, se observă că acestea sunt contrare scopului urmărit prin calea de atac a recursului, motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. fiind invocat formal de către recurent. Însă, dat fiind caracterul unitar al recursului, sancţiunea nulităţii nu poate fi pronunţată în măsura în care se constată că o parte dintre critici se încadrează în cazurile de nelegalitate invocate.

Prin urmare, întrucât recurentul s-a raportat la un caz de nelegalitate, respectiv art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., pe care l-a dezvoltat, respectând astfel exigenţele art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă.

Procedând în continuare la analiza fondului recursului dedus judecăţii, se observă că în dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susţinut că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii cu privire la plata utilităţilor, respectiv pe de-o parte, instanţa de apel a reţinut că prin nicio clauză stipulată în cuprinsul convenţiei de cofinanţare nu se instituie obligaţia intimatei-pârâte de plată a utilităţilor, iar pe de altă parte, a reţinut că până la momentul încheierii procesului-verbal la terminarea lucrărilor nr. x/01.10.2018, obligaţia de plată a utilităţilor revenea intimatei-pârâte, iar după momentul încheierii procesului-verbal, obligaţia de plată revine reclamantului.

Critica este nefondată, în cauză neputându-se reţine o motivare contradictorie a instanţei de apel de natură a nu susţine soluţia de respingere a căii de atac, hotărârea atacată fiind motivată în fapt şi în drept cu respectarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Înalta Curte reţine că, raportat la dispoziţiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ., contradicţia la care se referă norma citată, atunci când priveşte doar argumentele instanţei de judecată, trebuie să fie una de natură să conducă la concluzia că hotărârea este practic nemotivată, asemenea situaţii întâlnindu-se, exempli gratia, atunci când din unele considerente rezultă temeinicia cererii, iar din altele, netemeinicia, sau atunci când se reţine caracterul fondat concomitent a două cereri, cu toate că ele s-ar exclude reciproc.

Analizând decizia recurată, se observă că instanţa de apel, ţinând cont de limitele efectului devolutiv, determinate de ceea ce s-a apelat, a expus pe larg situaţia de fapt a litigiului şi a examinat actele juridice încheiate între părţi, concluzionând că prin nicio clauză stipulată în cuprinsul acestor acte, respectiv convenţia de cofinanţare nr. x din 02.08.2011 şi actul adiţional nr. x/06.03.2018 la convenţia de cofinanţare, nu se instituie obligaţia intimatei-pârâte de plată a utilităţilor constând în apă şi canal, gaze naturale şi energie electrică.

În continuare, ca un argument suplimentar în întărirea acestei concluzii, instanţa de apel a subliniat că în perioada ulterioară încheierii procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor nr. x/01.10.2018, convenţiile cu executantul lucrării şi-au încetat valabilitatea, obligaţia de plată a utilităţilor revenind reclamantului, ca parte contractuală care şi-a asumat această obligaţie prin contractele de furnizare a utilităţilor încheiate cu Compania de Apă Arad S.A. şi cu S.C. A. S.A..

Contrar susţinerilor recurentului, instanţa de apel nu a reţinut că până la momentul încheierii procesului-verbal la terminarea lucrărilor nr. x/01.10.2018 obligaţia de plată a utilităţilor ar fi revenit intimatei-pârâte.

Din examinarea actelor dosarului, întocmai cum au reţinut şi instanţele de fond, S.C. B. S.R.L., executantul lucrării, a solicitat reclamantului aprobarea utilizării branşamentelor realizate, respectiv apă şi canalizare, gaz şi energie electrică pentru efectuarea probelor de verificare, iar până la momentul recepţionării lucrării (01.10.2018), utilităţile au fost plătite de această societate, în baza convenţiilor nr. 75219/09.11.2017 şi nr. 78600/25.11.2017 încheiate cu reclamantul. Astfel, corect au apreciat instanţele de fond că în perioada ulterioară încheierii procesului-verbal la terminarea lucrărilor nr. x/01.10.2018, obligaţia de plată a utilităţilor revine reclamantului, ca urmare a încetării valabilităţii a convenţiilor cu executantul lucrării.

Prin urmare, considerentele instanţei de apel nu sunt contradictorii, ci complementare în susţinerea soluţiei de respingere a apelului, motivarea deciziei recurate fiind una clară, structurată şi coerentă, în acord cu prevederile legale aplicabile cauzei. Faptul că susţinerile recurentului nu sunt în acord cu raţionamentul expus de instanţa de apel nu poate echivala însă cu o motivare contradictorie, fiind posibil controlul hotărârii în calea de atac a recursului datorită considerentelor specifice, expuse în acord cu exigentele impuse de art. 425 alin. (1) C. proc. civ.

Printr-o altă critică, recurentul a susţinut că instanţele au nesocotit aspectul că, prin convenţia nr. 53126/08.08.2011, părţile au stabilit cota de contribuţie aferentă fiecărei părţi, respectiv 30% pentru reclamant, ipoteză în care, dacă se va considera că pârâta nu poate fi obligată la plata sumei totale, aceasta este responsabilă cu contravaloarea cotei de 70 % din utilităţile avansate până la momentul predării efective.

Această critică este nefondată, întrucât prin decizia recurată, instanţa de apel a analizat actele juridice dintre părţi şi a arătat că faptul că suma alocată de reclamant reprezenta 30% din valoarea lucrărilor de bază aferente obiectivului de investiţie nu înseamnă că, în raport cu obligaţiile asumate prin contract de pârâtă, aceasta ar avea vreo obligaţie de plată a utilităţilor contractate de reclamant.

Aşadar, contrar susţinerilor recurentului, nu se poate reţine că instanţa de apel a nesocotit cele stabilite de părţi prin convenţie sau că hotărârea cuprinde motive contradictorii, sens în care nu pot fi primite criticile ce vizează motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., acesta nefiind incident în cauză.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a susţinut că hotărârea a fost dată cu încălcarea normelor de drept material prevăzute de art. 1766 C. civ., al cărui text legal l-a redat, arătând că în spijinul acestei interpretări vin dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Ordinul nr. 235 din 20 decembrie 2019 privind aprobarea Regulamentului de furnizare a energiei electrice la clienţii finali.

Deşi recurentul a invocat nerespectarea de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 1766 C. civ., acest text legal a fost invocat formal, întrucât nu au fost decelate veritabile critici de nelegalitate care să vizeze raţionamentul juridic al curţii de apel relativ la aceste norme legale, ci recurentul s-a limitat la a expune conţinutul textului fără alte argumente în susţinerea motivului de casare invocat.

Astfel, circumscris acestui motiv de casare invocat, recurentul nu a opus nicio critică de nelegalitate cu privire la modalitatea de aplicare şi interpretare a dispoziţiilor de drept material de către instanţa de apel, nesocotind specificul căii extraordinare de atac a recursului, prin intermediul căreia pot fi valorificate doar critici concrete, care trebuie dezvoltate într-o manieră care să permită instanţei de recurs să le analizeze.

Pentru aceste considerente, constatând că sunt nefondate în asnsamblul lor criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., urmază a respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă Compania Naţională de Investiţii S.A..

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul Municipiul Arad, prin primar, împotriva deciziei civile nr. 1720A din 02 decembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 15 iunie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.