Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1055/2023 AI generated

Extraordinary challenge dismissed: limits of cassation review on factual evidence and dual public office liability in municipal compensation claims

Case Number Decizia nr. 1055/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as unfounded the extraordinary challenge in annulment filed by a defendant against a 2022 Supreme Court decision that had previously rejected his appeal against a civil liability judgment, thereby leaving intact the appellate court’s 2021 decision which upheld a claim for compensation by a municipal authority for damage caused through illegal payments made while the defendant held public office. The dispute concerned a municipal administrative body's claim for damages resulting from unauthorized expenditure on a fictitious investment project, where the defendant argued that the appellate court had selectively interpreted evidence and failed to distinguish between his roles as vice-mayor and mayor, thereby misapplying the elements of tortious liability. The Supreme Court determined that the lower court of appeal had adequately addressed all legal arguments within the strict limits of a legality review, correctly rejecting arguments that sought to re-examine factual determinations or evidence interpretation, which constitute matters of merit (temeinicicie) rather than illegality (nelegalitate) inadmissible on cassation, and cited the principle of legal certainty and the prohibition of a "disguised appeal" under Article 503 of the Civil Procedure Code.

Legislator headnote

AI generated

art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ, art. 503 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) C. proc. civ, art. 22 C. proc. civ, art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ, art. 29 alin. (1) Legea nr. 189/1998; Extraordinary challenge dismissed: limits of cassation review on factual evidence and dual public office liability in municipal compensation claims: Contestaţia în anulare a fost formulată de contestatorul C. în data de 28 martie 2023, anterior comunicării hotărârii, în interiorul termenului prevăzut de art. 506 alin. (1) teza finală C. proc. civ. La 3 mai 2023 hotărârea contestată a fost redactată, aceasta fiind comunicată contestatorului C. în data de 8 mai 2023, respectiv în data de 10 mai 2023. În data de 19 mai 2023 au fost depuse prin poştă motivele contestaţiei, care au fost înregistrate la Înalta Curte în 22 mai 2023.

Keywords

AI generated
cassation review legal certainty matter in dispute civil annulment review on the merits interpretation of a judgment

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 8 iunie 2023

Asupra contestaţiei în anulare de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Corabia la data de 27.08.2014, sub nr. x/2014, Unitatea Administrativ-Teritorială Corabia, reprezentată prin primar A., a chemat în judecată pe pârâţii B., C. şi D., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să fie obligaţi pârâţii în solidar la plata către bugetul local a sumei de 439.994 RON, reprezentând prejudiciu adus patrimoniului oraşului Corabia.

Prin sentinţa nr. 1374 din 11 decembrie 2014, Judecătoria Corabia a admis excepţia necompetentei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei civile formulată de reclamanta Unitatea Administrativ-Teritorială Oraşul Corabia, prin primar, în contradictoriu cu pârâţii B., C. şi D., în favoarea Tribunalului Olt.

În soluţionarea conflictului negativ de competenţă, prin sentinţa nr. 295 din 24 iunie 2015, Curtea de Apel Craiova a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect cererea formulată de reclamanta Unitatea Administrativ-Teritorială Oraşul Corabia în contradictoriu cu pârâţii B., C. şi D., în favoarea Tribunalului Olt, secţia I civilă.

Cauza s-a reînregistrat pe rolul Tribunalului Olt, secţia I civilă sub nr. x/2014.

Tribunalul Olt – secţia I civilă, prin sentinţa civilă nr. 992 din 8 octombrie 2015, a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârâţii B., C. şi D., a respins cererea formulată de reclamanta Unitatea Administrativ-Teritorială Oraşul Corabia, ca prescrisă.

Prin decizia civilă nr. 1898 din 24 martie 2016, Curtea de Apel Craiova a admis apelul formulat de reclamantă, a anulat sentinţa de mai sus şi a trimis cauza spre rejudecare.

La data de 23 septembrie 2016, urmare a dispoziţiilor deciziei de casare nr. 1898/24.03.2016 a Curţii de Apel Craiova, precum şi a încheierii de şedinţă din data de 12 septembrie 2016, reclamanta a depus la dosar precizări la acţiune, în sensul că a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligat pârâtul B. la plata sumei de 342.717,75 RON, din care 136.717,75 RON reprezintă plăţi efectuate cu încălcarea dispoziţiilor legale privind obiectivul de investiţii "E.", la care se adaugă suma de 206.000 RON reprezentând reevaluare active corporale în curs "E." în anul 2013; să fie obligat pârâtul C. la plata sumei de 94.251,87 RON reprezentând plăţi efectuate cu încălcarea dispoziţiilor legale privind obiectivul de investiţii "E."; să fie obligat pârâtul D. la plata sumei de 91.755,01 RON reprezentând situaţii de lucrări întocmite la obiectivul de investiţii "E." în lunile octombrie 2000 – suma de 20.520,24 RON, noiembrie 2000 – suma de 31.890,92 RON şi decembrie 2000 – suma de 39.343,85 RON, conform documentelor contabile anexate.

2. Hotărârea pronunţată de Tribunalul Olt, în rejudecare:

Prin sentinţa civilă nr. 102 din 13 februarie 2017, Tribunalul Olt – secţia I civilă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâţii C. şi D.; a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de pârâţi şi a admis acţiunea formulată reclamanta Unitatea Administrativ-Teritorială Oraşul Corabia, în contradictoriu cu pârâţii B., C., şi D., fiind obligaţi pârâţii în solidar la plata sumei de 439.994 RON, reprezentând prejudiciu adus patrimoniului oraşului Corabia.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel pârâţii B., C. şi D., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

3. Deciziile pronunţate de Curtea de Apel Craiova, în apel:

Prin decizia civilă nr. 1969 din 5 septembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Craiova – secţia I civilă în dosarul nr. x/2014, s-au admis apelurile formulate de pârâţii B., C., D. împotriva sentinţei civile nr. 102 din 13 februarie 2017, pronunţată de Tribunalul Olt – secţia I civilă în dosarul nr. x/2014, în contradictoriu cu intimata reclamantă Unitatea Administrativ-Teritorială Oraşul Corabia; s-a anulat sentinţa şi s-a dispus rejudecarea pe fond a cauzei.

Prin decizia civilă nr. 243 din 29 ianuarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2014, s-a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune cu privire la pârâţii C. şi F., ca moştenitor al lui B., şi s-a respins excepţia prescripţiei în ceea ce îl priveşte pe pârâtul D.; s-a respins, ca prescrisă, acţiunea formulată de reclamantă, în contradictoriu cu pârâţii B. decedat, moştenitor fiind F. şi C.; s-a respins acţiunea formulată de reclamantă împotriva pârâtului D., ca neîntemeiată.

4. Deciziile pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în recurs:

Prin decizia nr. 3178 din 25 septembrie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia I civilă a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta Unitatea Administrativ-Teritorială Oraşul Corabia împotriva deciziei nr. 1969 din 5 septembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Craiova – secţia I civilă în dosarul nr. x/2014.

Prin decizia nr. 760 din 17 martie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2019 s-a admis recursul declarat de reclamanta Unitatea Administrativ-Teritorială Oraşul Corabia împotriva deciziei nr. 243 din 29 ianuarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, s-a casat decizia şi s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.

5. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Craiova, în rejudecare:

În rejudecare, prin decizia nr. 116 din 28 aprilie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, s-a admis în parte acţiunea formulată şi precizată la data de 23 septembrie 2016 de reclamanta Unitatea Administrativ-Teritorială Oraşul Corabia, împotriva pârâtului F., moştenitor legal al pârâtului decedat B. şi a fost obligat pârâtul F. la plata către reclamantă, doar în limita activului succesoral dobândit, a sumei de 136.717,75 RON, reprezentând despăgubiri. S-a admis acţiunea formulată şi precizată la data de 23 septembrie 2016 împotriva pârâtului C. şi a fost obligat acesta la plata către reclamantă a sumei de 94.251,87 RON, reprezentând despăgubiri. S-a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată împotriva pârâtului D..

6. Decizia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în recurs:

Prin decizia nr. 798 din 7 aprilie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a respins ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta Unitatea Administrativ-Teritorială Oraşul Corabia şi de pârâtul C. împotriva deciziei nr. 116 din 28 aprilie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.

II. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei nr. 798 din 7 aprilie 2022, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a declarat contestaţie în anulare pârâtul C..

Calea extraordinară de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 31 martie 2023, sub nr. x/2023, fiind repartizată computerizat aleatoriu, spre soluţionare, completului nr. 5.

1. Motivele contestaţiei în anulare:

Contestaţia în anulare a fost formulată de contestatorul C. în data de 28 martie 2023, anterior comunicării hotărârii, în interiorul termenului prevăzut de art. 506 alin. (1) teza finală C. proc. civ. La 3 mai 2023 hotărârea contestată a fost redactată, aceasta fiind comunicată contestatorului C. în data de 8 mai 2023, respectiv în data de 10 mai 2023. În data de 19 mai 2023 au fost depuse prin poştă motivele contestaţiei, care au fost înregistrate la Înalta Curte în 22 mai 2023.

Prin contestaţia în anulare declarată şi motivată în termen legal, contestatorul C. a învederat incidenţa motivului de contestaţie în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.

Contestatorul arată că instanţa de recurs nu a analizat toate motivele de casare pe care acesta le-a invocat, ori au fost analizate formal, împrejurare ce reprezintă o omisiune esenţială, cu consecinţe în ce priveşte soluţionarea recursului şi decizia pronunţată.

Contestatorul a evidenţiat prin motivele de recurs că în intervalul 2000-2004 a avut calitatea de viceprimar, iar în intervalul 2004-2008 pe aceea de primar a UAT Corabia, context ce impunea o analiză şi o motivare distincte, aşa încât nu se poate susţine că prin decizia pronunţată, instanţa de recurs a efectuat o analiză concretă, reală şi efectivă a celor cu care a fost învestită, în contextul în care decizia pronunţată trebuia să reflecte analiza legalităţii angajării răspunderii civile delictuale prin prisma unor considerente specifice fiecărei perioade şi calităţi.

Deşi în motivare, instanţa de recurs arată că nu poate analiza motivele vizând situaţia de fapt, totuşi aceasta reţine, în considerentele deciziei atacate, aspecte ale situaţiei de fapt, astfel că şi criticile formulate de recurent se impuneau a fi analizate, cu atât mai mult cu cât acesta nu a solicitat reinterpretarea probelor administrate, ci a solicitat casarea instanţei de apel care nu cuprinde motivele pe care aceasta se întemeiază, prin raportare la toate înscrisurile aflate la dosarul cauzei, acestea nefiind corelate cu normele de drept aplicabile.

Atât instanţa de apel, cât şi instanţa de recurs, au analizat îndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale prin luarea în considerare, în mod selectiv şi parţial a documentelor justificative.

Instanţa de recurs a analizat în mod formal legalitatea angajării răspunderii civile delictuale, printr-o motivare selectivă a motivelor de casare, din care nu rezultă legalitatea deciziei instanţei de apel. Astfel, instanţa de recurs nu a analizat motivele de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., fiind omise de la analiză tocmai aspectele prin care s-a arătat, raportat la documente, că nu există o faptă ilicită, vinovăţie, legătură de cauzalitate şi prejudiciu.

Instanţa de recurs ar fi trebuit să se pronunţe asupra naturii şi întinderii prejudiciului şi asupra limitelor învestirii, ceea ce, în mod deliberat nu s-a întâmplat în cauză.

În continuare, procedează la citarea acelor critici din memoriul său de recurs în privinţa cărora apreciază că nu a răspuns instanţa de recurs, precum şi la citarea unor fragmente din hotărârea instanţei de recurs de unde reiese că aceasta se limitează la a reţine exclusiv calitatea de primar a contestatorului.

2. Apărările formulate în cauză:

Motivele contestaţiei în anulare au fost comunicate intimaţilor în data de 29 şi respectiv 30 mai 2023, care nu au formulat întâmpinare.

3. Procedura de soluţionare a contestaţiei în anulare:

Prin rezoluţia din 5 aprilie 2023, s-a fixat termen de judecată la data de 08 iunie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, în vederea soluţionării contestaţiei în anulare formulate de contestatorul C. împotriva deciziei nr. 798 din 7 aprilie 2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă pronunţată în dosarul nr. x/2020.

4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Examinând contestaţia în anulare, prin raportare la motivele invocate şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Din perspectiva motivului reglementat de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., potrivit căruia hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare, contestatorul invocă omisiunea instanţei de recurs de a cerceta două categorii de motive de recurs pe care acesta le-a invocat, respectiv (i) neîntrunirea condiţiilor răspunderii civile delictuale prin raportare la probatoriul administrat în cauză, (ii) iar pe de altă parte, întrucât deşi a deţinut două funcţii publice, în raport de care faptele ilicite erau diferite, întocmai ca şi cadrul legal incident, analiza instanţei de recurs a vizat exclusiv calitatea sa de primar în cauză.

Cu titlu prealabil, se impun următoarele precizări de ordin teoretic cu privire la demersul judiciar iniţiat:

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, deschisă pentru cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 503 C. proc. civ., alin. (2) reglementând cazurile contestaţiei în anulare specială. Motivul invocat de contestator este susceptibil să conducă la anularea hotărârii contestate şi pronunţarea unei noi hotărâri, numai în ipoteza în care instanţa de recurs a omis să cerceteze unul din motivele de casare, fiind necesar ca această omisiune să se fi produs în greşeală, de către instanţă.

De asemenea, în legătură cu acest motiv de contestaţie, se impune a fi făcută o distincţie importantă între conceptul de motive de casare şi cel de argumente dezvoltate în susţinere acestor motive, norma legală având a se referi exclusiv la omisiunea analizării motivelor de casare şi nu a argumentelor de fapt sau de drept invocate de recurent, care sunt subsumate motivului de casare. O atare concluzie este concordantă cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a statuat că instanţa de control judiciar este ţinută să examineze în substanţă motivele şi apărările părţilor, fără a fi ţinută să dea un răspuns detaliat fiecărui argument în parte.

Din perspectiva criticilor vizând neanalizarea de către instanţa de recurs a motivelor de recurs vizând legalitatea deciziei curţii de apel din perspectiva elementelor răspunderii civile delictuale, prin raportare la probatoriul administrat în cauză, Înalta Curte constată că instanţa de recurs, analizând calea de atac exercitată de pârâtul C., nu a omis să analizeze motivele de recurs evidenţiate de contestator prin calea de atac a contestaţiei în anulare, ci, ulterior evocării punctuale a fiecărui motiv de recurs şi chiar a fiecărui argument invocat în susţinerea motivelor de recurs, a înlăturat de la analiză acele critici prin care se tindea la o reapreciere a situaţiei de fapt, fiind chestiuni ce ţin de temeinicie, iar nu de legalitate.

Astfel, din parcurgerea Deciziei nr. 798 din 7 aprilie 2022, reiese neîndoielnic că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia I Civilă, învestită cu soluţionarea recursurilor declarate de către reclamantă şi de către pârâtul C., în analiza căii de atac promovată de acesta din urmă, cărora au fost alocate paginile 16 - 23 inclusiv din hotătâre, a evocat fiecare dintre criticile pe care acesta le-a indicat în cuprinsul contestaţiei în anulare ca fiind neanalizate sau analizate selective de către instanţa de recurs şi a răspuns acestora, astfel cum reiese din următoarele paragrafe:

"În concret, recurentul pârât este nemulţumit de modalitatea în care instanţa de apel a procedat la interpretarea probatoriului administrat, învederând că argumentele reţinute în considerente sunt rezultatul unei analize abstracte, selective, parţiale a actelor din dosar (Nota de constatare din 11 aprilie 2014 şi Decizia nr. 14/2014 emise de Camera de Conturi Olt), fiind excluse de la examinare înscrisuri esenţiale. De asemenea, susţine că, în urma casării totale a deciziei nr. 243 din 29 ianuarie 2019, instanţa de apel nu motivează de ce niciun alt înscris, în afara actelor Curţii de Conturi, nu poate fi avut în vedere, nici respingerea probei testimoniale propuse de C., nici neluarea în considerare a obiectivelor propuse de acesta pentru expertiza financiar contabilă şi nici lipsa de relevanţă a raportului de expertiză în specialitatea evaluări bunuri mobile.

În opinia acestuia, nerespectarea dispoziţiilor anterior menţionate încalcă principiile contradictorialităţii, dreptului la apărare şi la un proces echitabil.

Înalta Curte reţine că, raportat la dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recursul este o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată numai în cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege, cât priveşte nelegalitatea deciziei atacate, fără a putea fi antamate prin aceasta chestiuni de netemeinicie, legate de interpretarea dovezilor din dosar.

Aşadar, în recurs, contrar celor pretinse de către recurentul pârât, nu mai pot fi invocate motive care să vizeze modalitatea în care instanţele de fond au administrat ori au interpretat probele din dosar, care să se refere la reproduceri ale stării de fapt, ale istoricului cauzei, ale raporturilor dintre părţi ori care să tindă la o reapreciere a probaţiunii, instanţa de recurs fiind ţinută să se raporteze strict la starea de fapt deja stabilită şi obligată de a se abţine de la orice reanalizare a probelor deja administrate.

Totodată, Înalta Curte constată că recurentul pârât invocă încălcarea art. 22 C. proc. civ., privind rolul judecătorului în aflarea adevărului, precum şi a principiilor contradictorialităţii, dreptului la apărare şi la un proces echitabil, însă din aceeaşi perspectivă, a aprecierii eronate a probatoriului administrat, critică incompatibilă cu structura actuală a recursului.

Astfel, prin încheierea din 3 noiembrie 2020, instanţa de apel a respins motivat cererea pârâtului C. privind administrarea probei testimoniale, iar, ulterior, prin încheierea din 12 ianuarie 2021, a încuviinţat obiectivele pentru cele două expertize dispuse în cauză, punându-le anterior în discuţia contradictorie a părţilor în litigiu.

De asemenea, Înalta Curte observă că, în cauză, în rejudecare, au fost administrate probe suplimentare, respectiv înscrisuri, solicitate reclamantei UAT Corabia, proba cu expertiză tehnică specialitatea contabilitate şi specialitatea evaluare bunuri mobile. La solicitarea instanţei, Curtea de Conturi a României- Camera de Conturi Olt a înaintat la dosar procesul-verbal de constatare nr. x/11.04.2014 şi anexele acestuia. […]

Înalta Curte reţine că toate aceste afirmaţii tind la reaprecierea situaţiei de fapt, or, aşa cum s-a arătat anterior, această împrejurare nu poate fi examinată în recurs, fiind vorba de aspecte legate de netemeinicia deciziei recurate. […]

Raportat la aceste considerente, urmează a fi înlăturate şi susţinerile recurentului pârât în sensul că valorificarea doar a Notei de constatare din 11.04.2014 şi a Deciziei nr. 14/2014 a Camerei de Conturi Olt a angajat răspunderea sa civilă delictuală dintr-o perspectivă eminamente financiar-contabilă, în temeiul unor pretinse abateri de natură strict contabilă, care s-ar fi putut reţine doar celor din aparatul de specialitate al primarului.

Înalta Curte nu va primi această critică, întrucât, pe de o parte, priveşte nemulţumirea părţii recurente faţă de aspectele de netemeinicie reţinute de instanţa de apel, iar, pe de altă parte, contestarea situaţiei de fapt, împrejurare care nu mai poate face obiectul cererii de recurs, care, potrivit art. 488 alin. (1) C. proc. civ., trebuie să vizeze aspecte de nelegalitate.

Înalta Curte observă că recurentul pârât contestă în mod direct situaţia de fapt dedusă judecăţii stabilită de instanţa de apel, aşadar este nemulţumit de motivarea curţii, ceea ce nu echivalează însă cu nemotivarea hotărârii.

Împrejurarea conform căreia instanţa de apel a ajuns la o altă concluzie decât cea pretinsă de către recurentul pârât nu se subsumează criteriilor instituite de art. 488 alin. (1) pct. 6 coroborat cu art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în raport de care se poate reclama absenţa motivării ori aspectele din hotărâre afectate de acest viciu. Prin urmare, nemulţumirile formulate în aceşti termeni nu pot fi cercetate în cadrul motivului de casare afirmat.

De fapt, prin invocarea viciului de nemotivare a hotărârii, recurentul pârât încearcă o reanalizare, din perspectiva sa, a probelor administrate, or, în cadrul controlului de legalitate a hotărârii atacate, părţilor nu li se mai recunoaşte, la fel ca în apel, dreptul de a-şi exprima nemulţumirea faţă de modul de interpretare a probelor, deoarece calea de atac a recursului nu are caracter devolutiv, care să permită reanalizarea situaţiei de fapt ori reaprecierea probatoriului. Controlul judiciar în recurs este limitat de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. doar la criticile de nelegalitate, nu şi la cele de netemeinicie."

Reiese aşadar că în cauză nu se verifică omisiunea instanţei de recurs de a analiza motivele de recurs evocate pe calea contestaţiei în anulare, ci este vorba despre opţiunea deliberată şi neechivocă a instanţei, care, ţinând cont de natura extraordinară a căii de atac a recursului, a înlăturat acele critici vizând modalitatea în care instanţele de fond au administrat ori au interpretat probele din dosar, care să se refere la reproduceri ale stării de fapt, ale istoricului cauzei, ale raporturilor dintre părţi ori care să tindă la o reapreciere a probaţiunii, instanţa de recurs fiind ţinută să se raporteze strict la starea de fapt deja stabilită şi obligată de a se abţine de la orice reanalizare a probelor deja administrate.

Contrar celor susţinute de contestator, instanţa de recurs nu a procedat ea însăşi la dezlegarea situaţiei de fapt, aspect care în opinia contestatorului ar fi impus în sarcina acesteia obligaţia de a analiza inclusiv criticile prin care acesta critică reţinerea situaţiei de fapt prin prisma probatoriului administrat în cauză, ci, parcurgând hotărârea contestată, se observă că instanţa de recurs a procedat, în preambulul analizei celor două memorii de recurs, la o sumară expunere a situaţiei de fapt, astfel cum aceasta a fost reţinută de către instanţele fondului, pentru a pune în contextul speţei dezlegarea pe care a dat-o motivelor de recurs formulate în cauză. Ulterior, în analiza fiecărui motiv de casare în parte, instanţa de recurs a evocat şi aspectele reţinute de instanţa de apel, ce s-a impus prin raportare la conţinutul criticilor formulate, acestea constituind punctul de pornire al raţionamentului tehnico-judiciar ce stă la baza hotărârii instanţei de recurs.

Totodată, instanţa de recurs a reţinut că hotărârea instanţei de apel este motivată prin raportare la întregul probatoriu administrat în cauză, nereţinându-se o încălcare a regimului juridic al probatoriului, ci dimpotrivă, arătându-se că cererea de administrare a probei testimoniale solicitată spre încuviinţare de către recurentul-pârât a fost respinsă prin încheiere motivată, în cauză au fost administrate două expertize tehnice judiciare, ale căror obiective au făcut obiectul discuţiilor părţilor, întocmai ca şi răspunsurile experţilor, dezlegarea dată de instanţa de apel reprezentând rezultatul unei interpretări coroborate şi motivate a probatoriului administrat în cauză.

De asemenea, este nereală susţinerea potrivit căreia instanţa de recurs a făcut abstracţie de împrejurarea că pârâtul C. a îndeplinit două funcţii publice distincte, analizând legalitatea hotărârii atacate exclusiv din perspectiva calităţii acestuia de primar.

De altfel, aceleaşi critici au fost formulate şi pe calea recursului, ce au fost analizate de instanţa de recurs:

"Printr-o altă critică formulată, recurentul pârât a invocat aplicarea greşită a dispoziţiilor de drept material la situaţia de fapt dedusă judecăţii. Acesta a învederat că instanţa de apel nu a indicat, în concret, care prevedere legală este incidentă raportat la calităţile şi perioadele în care recurentul a deţinut funcţiile de primar şi viceprimar, astfel că aplicabilitatea lor este imposibil de stabilit. Or), în) opinia acestei părţi, motivarea angajării răspunderii civile delictuale trebuie să se facă în mod distinct pentru fiecare calitate, perioadă şi normă de drept material în vigoare la momentul săvârşirii fiecărei pretinse fapte ilicite.

Înalta Curte constată că, în privinţa pârâtului C., curtea a reţinut că acestuia i se impută un prejudiciu în cuantum de 94.251,87 RON, din care 61.411,09 RON reprezentând plăţi dispuse în perioada 2000-2004, în calitate de viceprimar şi 32.840,78 RON reprezentând plăţi dispuse în perioada 2004-2008, când a îndeplinit funcţia de primar.

Instanţa de apel a arătat că, din concluziile raportului de expertiză specialitatea contabilitate întocmit în cauză, rezultă că acest pârât, în perioada 2000-2004, în calitate de viceprimar, deşi nu îi fusese delegată atribuţia de ordonator de credite, a semnat mai multe ordine de plată, în vederea realizării obiectivului de investiţii E., obiectiv ce nu a fost în realitate realizat. Aceste plăţi au avut un cuantum total de 61.411,09 RON, fiind repartizate astfel contravaloare lucrări (OP 574/2000 şi OP 796/2000), garanţie lucrări (OP5 73/2000 şi OP 797/2000), proiectare (OP 756/2002, OP 1194/2002, OP 433/2004).

În perioada 23.06.2004-19.06.2008, cât a ocupat funcţia de primar, în calitate de ordonator de credite, în temeiul contractului de executare lucrări de construcţie montaj Bloc locuinţe sociale P6 încheiat la data de 17.10.2000 cu S.C. Construcţii S.A., a dispus efectuarea mai multor plăţi pentru obiectivul de investiţii E., în cuantum total de 32.840,78 RON reprezentând contravaloare studiu fezabilitate (OP 482/2008, OP 483/2008), cheltuieli de proiectare (OP 97/2005 şi OP 944/2006).

Relativ la toate aceste plăţi, prin nota de constatare din data de 11.04.2014, respectiv decizia nr. 14/2014, Curtea de Conturi a constatat nelegalitatea acestora, aspect reţinut şi de instanţa de apel, în condiţiile în care din nota de constatare din 24.03.2014 reiese că obiectivul de investiţii în vederea realizării căruia au fost efectuate aceste cheltuieli nu există în realitate, plăţile fiind făcute în considerarea unor lucrări fictive, ce nu au fost realizate.

Raportat la această situaţie de fapt, instanţa de apel a apreciat că au fost încălcate de către pârâtul C., în calitatea sa primar, dispoziţiile art. 29 alin. (1) Legea nr. 189/1998, ale art. 23 alin. (2) lit. c) Legea nr. 273/2006, cu referire la art. 2 pct. 43, dispoziţii legale ce prevăd obligaţia directă a ordonatorului de credit (primarul) de a verifica ordonanţarea cheltuielilor angajate, în aceasta constând fapta ilicită ce i se impută. De asemenea, în calitate de viceprimar a semnat ordine de plată, deşi nu avea calitatea de ordonator de credite, aceasta revenindu-i exclusiv primarului, neputând fi delegată conform art. 46 alin. (1) teza ultimă din Legea nr. 61/1991 şi art. 70 alin. (3) Legea nr. 215/2001.

Prin urmare, nu pot fi primite susţinerile recurentului pârât, în considerentele hotărârii fiind relevate, pentru perioadele distincte indicate în cererea de recurs, atât aspectele de fapt (prin trimiterea directă la probele administrate, valorificate de către expert, respectiv ordine de plată şi sumele aferente pentru contravaloare lucrări, garanţie lucrări, proiectare, studiu fezabilitate, cheltuieli de proiectare), cât şi cele în drept de natură a face aplicabile dispoziţiile art. 1357 şi următoarele C. civ.. Ca atare, nu sunt incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.."

Cele de mai sus trimit la certa concluzie că instanţa de recurs a analizat amplu şi clar, în considerentele deciziei sale, aspectele cu adevărat esenţiale şi decisive în legătură cu motivul de recurs privitor la nemotivarea de către instanţa de apel a unor aspecte în baza cărora a fost statuată situaţia de fapt. Aşadar, nici acest motiv al contestaţiei în anulare nu poate atrage admiterea căii de atac declarate împotriva deciziei pronunţate în recurs.

Reiese aşadar, din modalitatea de motivare a căii extraordinare de atac, că partea tinde la o repunere în discuţie şi o nouă analiză judiciară a apărărilor formulate în cadrul cererii de recurs asupra cărora instanţa de recurs s-a aplecat, aspect care însă nu este permis.

În jurisprudenţa sa constantă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reamintit faptul că nicio parte a unui proces nu poate determina deschiderea acestuia, soluţionat definitiv şi irevocabil, numai cu scopul de a obţine o rejudecare a cauzei; contestaţia în anulare nu poate avea semnificaţia unui "recurs deghizat", ci trebuie să fie justificată numai de circumstanţe esenţiale şi imperative. O cale extraordinară de atac nu poate fi admisă pentru simpul motiv că instanţa a cărei hotărâre este atacată a apreciat greşit probele sau a aplicat greşit legea, în absenţa unui "defect fundamental".

De asemenea, instanţa europeană permanent a subliniat că principiul securităţii raporturilor juridice implică respectarea principiului res iudicata, iar posibilitatea de desfiinţare a unei hotărâri definitive şi irevocabile afectează dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din Convenţie (cauza Mitrea vs. România, Hotărârea din 29 iulie 2008).

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, apreciind că motivele invocate în cuprinsul contestaţiei în anulare nu se circumscriu ipotezelor normelor legale invocate care reglementează această cale de atac, urmează a o respinge, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatorul C. împotriva deciziei civile nr. 798 din 7 aprilie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2020.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 iunie 2023.