Admissibility of appeal for annulment for material error regarding co-ownership title and omitted review of standing exception in tort damages claim

Şedinţa publică din data de 8 iunie 2023

Asupra contestaţiei în anulare de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeş, secţia civilă la data de 22 decembrie 2015, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., obligarea acestuia la plata, către reclamant, a sumei de 510.000 RON (evaluare provizorie) cu titlu de daune materiale (reprezentând contravaloarea materialului lemnos însuşit ilicit de pârât) şi la plata dobânzii legale de la data pronunţării hotărârii şi până la data plăţii efective, precum şi obligarea pârâtului de a aduce terenul reclamantului la starea anterioară tăierii abuzive a pădurii, respectiv obligarea acestuia la reîmpădurirea suprafeţei de 2,5 ha şi, în cazul în care pârâtul va refuza îndeplinirea obligaţiei, autorizarea reclamantului, pe cheltuiala pârâtului, la îndeplinirea obligaţiei, cu cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1349 şi art. 1357 C. civ. (sau prin raportare la data săvârşirii faptelor de către pârât: art. 998-999 C. civ. de la 1864).

2. Sentinţa Tribunalului Argeş, în primă instanţă:

Prin sentinţa nr. 263/28.06.2017, Tribunalul Argeş, secţia civilă a respins acţiunea.

3. Decizia Curţii de Apel Piteşti, în apel:

Prin încheierea din 14 ianuarie 2019, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, cu majoritate, a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, în apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei tribunalului şi a repus cauza pe rol în vederea soluţionării fondului, reţinând că acţiunea este admisibilă în cadrul procesual creat prin cererea introductivă de instanţă.

Prin decizia nr. 3007 din 05 iulie 2021, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a admis apelul reclamantului împotriva sentinţei, pe care a schimbat-o, în sensul că a admis, în parte, acţiunea şi, în consecinţă, l-a obligat pe intimatul-pârât la plata, către apelantul-reclamant, a sumei de 322.279,9 RON, reprezentând daune materiale-contravaloare material lemnos; a menţinut, în rest, sentinţa şi a obligat intimatul-pârât la plata, către apelantul-reclamant, a sumei de 13.405 RON reprezentând cheltuieli de judecată fond şi apel.

4. Decizia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în recurs:

Prin decizia nr. 1932 din 19 octombrie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a respins ca nefondat, recursul declarat de pârâtul B. împotriva încheierii din 14 ianuarie 2019 şi împotriva deciziei nr. 3007 din 05 iulie 2021 ale Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă.

II. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei nr. 1932 din 19 octombrie 2022, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a declarat contestaţie în anulare pârâtul B..

Calea extraordinară de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 9 ianuarie 2023, sub nr. x/2023, fiind repartizată computerizat aleatoriu, spre soluţionare, completului nr. 5.

1. Motivele contestaţiei în anulare:

Prin contestaţia în anulare declarată la data de 5 ianuarie 2023, prin poştă, în termen legal, contestatorul B. a învederat incidenţa a două motive de contestaţie în anulare, respectiv cele prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 2 şi pct. 3 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, în dezvoltarea motivului prevăzut de pct. 3, a arătat că instanţa de recurs a omis să cerceteze excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, invocată prin cel de-al doilea memoriu de recurs, excepţie susceptibilă de a fi invocată inclusiv în calea de atac a recursului, dat fiind că este o excepţie absolută şi nu se întemeia pe înscrisuri noi. Or, instanţa de recurs nu a pus în discuţia părţilor această excepţie şi nici nu s-a pronunţat asupra acesteia, nici în sensul admiterii ori al respingerii.

De asemenea, instanţa de recurs nu a analizat motivul privind nemotivarea instanţei de apel a deţinerii de către apelant a unei cote de 1/4 din dreptul de proprietate asupra terenului reconstituit în coproprietate, din perspectiva criticilor formulate, respectiv că în cuprinsul deciziei instanţei de apel nu se găseşte motivarea cu privire la modul în care s-a apreciat că reclamantul deţine o cota de 1/4, în condiţiile în care instanţa i-a acordat acestuia o cotă de 1/4 din valoarea prejudiciului, or motivarea instanţei este una din condiţiile premisă a unui proces echitabil. Or, în speţă nu se poate şti pe baza căror probe s-a stabilit cota de 1/4 a reclamantului şi nici care a raţionamentul juridic al instanţei, acesta lipsind.

Susţinerea instanţei de recurs potrivit căreia cota de 1/4 a fost afirmată de reclamant în cuprinsul cererii de chemare în judecată şi necontestată de pârât prin întâmpinare, nu reprezintă o motivare propriu zisă şi nu exonerează instanţa de la analiza acestei cote.

Din perspectiva motivului de contestaţie în anulare reglementat de pct. 2, contestatorul arată că această din urmă afirmaţie din motivarea instanţei de recurs, respectiv că pârâtul nu ar fi contestat prin întâmpinare cota afirmată de reclamant prin cererea de chemare în judecată, nu corespunde realităţii, de vreme ce acesta a contestat această pretinsă cotă prin întâmpinarea formulată în etapa apelului.

2. Apărările formulate în cauză:

Prin notele scrise depuse la termenul din 09 februarie 2023, intimatul A. prin reprezentant convenţional a solicitat respingerea contestaţiei în anulare, în principal ca inadmisibilă şi în subsidiar ca neîntemeiată.

În susţinerea poziţiei sale procesuale, a arătat că instanţa de recurs a analizat ambele cereri de recurs formulate de recurentul-pârât, grupând motivele comune, la paginile 8 şi 9 din decizia atacată regăsindu-se analiza celor două motive de recurs în privinţa cărora contestatorul arată că instanţa de recurs nu s-ar fi pronunţat.

Pentru a formula criticile evocate în prezenta cale de atac, contestatorul a procedat la o denaturare a obiectului cauzei şi a naturii acţiunii introductive, intimatul arătând că în realitate acţiunea introductivă este una în pretenţii, întemeiată pe răspundere civilă delictuală. Ea nu vizează partajarea dreptului de proprietate sau de folosinţă asupra terenului, aspecte corect reţinute de instanţa de recurs, astfel încât susţinerile contestatorului sunt lipsite de pertinenţă. Caracterul de acţiune mobiliară justifică promovarea acţiunii de către un singur coproprietar, indiferent dacă este considerat un act de administrare sau un act de conservare, astfel că toate susţinerile contestatorului cu privire la caracterul coproprietăţii şi al lipsei de ieşire din indiviziune, nu aveau relevanţă juridică în economia prezentei cauze. În mod corect s-a reţinut că acţiunea este una personală, iar nu reală, fiind fundamentată pe un drept de creanţă, dreptul la despăgubiri pentru bunul distrus de contestator.

În realitate, contestatorul încearcă să provoace o nouă judecată asupra motivelor de casare deja invocate şi analizate în recurs, ceea ce determină caracterul inadmisibil al contestaţiei în anulare.

În ce priveşte motivul prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., acesta este inadmisibil în condiţiile în care aceleaşi motive şi argumente au fost invocate explicit în faţa instanţei de recurs, care le-a analizat şi respins ca neîntemeiate, nefiind aşadar întrunită situaţia premisă a normei legale – eroare materială. Contestatorul solicită în realitate reanalizarea şi reinterpretarea probatoriului şi al situaţiei de fapt, ceea ce nu se putea realiza oricum nici înaintea instanţei de recurs, cu atât mai puţin într-o contestaţie în anulare.

Pentru aceste motive solicită respingerea contestaţiei în anulare în principal ca inadmisibile, iar în subsidiar ca neîntemeiate.

3. Procedura de soluţionare a contestaţiei în anulare:

În prezenta cauză a fost parcursă procedura de regularizare a contestaţiei în anulare şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 503 - art. 508 C. proc. civ., coroborat cu art. 194 - art. 200 şi art. 201 alin. (1) şi (5) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor art. 26 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

Prin rezoluţia din 10 ianuarie 2023, s-a fixat termen de judecată la data de 09 februarie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, în vederea soluţionării contestaţiei în anulare formulate de contestatorul B. împotriva deciziei civile nr. 1932 din 19 octombrie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2015.

4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Examinând contestaţia în anulare, prin raportare la motivele invocate şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Contestatorul a invocat ca temei de drept al demersului judiciar dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 şi 3 C. proc. civ., conform cărora, hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

Subsumat motivului de contestaţie în anulare reglementat de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., contestatorul susţine că nu corespunde realităţii aspectul reţinut de către instanţa de recurs a împrejurării că pârâtul nu ar fi contestat prin întâmpinare cota afirmată de reclamant prin cererea de chemare în judecată, nici în etapa fondului şi nici în apel, de vreme ce acesta a contestat această pretinsă cotă prin întâmpinarea formulată în etapa apelului.

Din perspectiva naturii contestaţiei în anulare specială de cale extraordinară de atac, de retractare, prin raportare la dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., noţiunea de eroare materială are în vedere erorile săvârşite de instanţă în legătură cu aspectele de natură formală ale judecăţii, pentru a căror verificare nu este necesară reaprecierea probelor sau reexaminarea fondului cauzei. Noţiunea nu trebuie interpretată extensiv, astfel că, pe această cale, nu pot fi valorificate greşeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a faptelor ori a unor dispoziţii legale, cum se pretinde în prezenta cale extraordinară de atac.

Ipoteza prevăzută la art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. vizează doar erorile materiale evidente în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, cum ar fi, cu titlu de exemplu, respingerea recursului ca tardiv sau anularea lui ca insuficient timbrat ori făcut de o persoană fără calitate, deşi la dosar se găsesc dovezi din care rezultă că a fost depus în termen, a fost legal timbrat ori formulat de o persoană îndreptăţită a-l declara, pentru verificarea cărora nu este însă necesară o reexaminare, o reapreciere a probelor administrate în cauză sau o verificare a modului de interpretare şi de aplicare a legii de drept procesual civil.

Or, din motivarea căii extraordinare de atac, reiese cu evidenţă că se doreşte o repunere în discuţie şi o nouă analiză judiciară a apărărilor formulate de contestator în cadrul cererii de recurs asupra cărora instanţa de recurs s-a aplecat, reţinând că este o chestiune ce ţine de temeinicie, iar nu de nelegalitate situaţia de fapt stabilită de către instanţa de apel potrivit căreia reclamantul deţine o cotă-parte de 1/4 din dreptul de proprietate asupra bunului, astfel că nu poate fi contestată pe calea recursului.

Împrejurarea că pârâtul nu a contestat această situaţie de fapt prin întâmpinările depuse în faţa instanţei de fond, reprezintă aşadar un considerent indiferent, instanţa de recurs înlăturând criticile prin care se tinde la stabilirea unei situaţii de fapt diferite, inclusiv în ce priveşte cota deţinută de reclamant, întrucât acestea nu sunt susceptibile de încadrare în niciunul din motivele de nelegalitate expres şi limitativ reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Aşadar, din ansamblul considerentelor deciziei atacate, reiese că dezlegarea dată de instanţa de recurs căii de atac promovate de recurentul-pârât nu se întemeiază pe aspectul contestării sau nu, de către pârât a împrejurării că reclamantul ar deţine o cotă de 1/4 din dreptul de proprietate, ci soluţia instanţei de recurs este fundamentată pe alte considerente, care au natura decisivă.

Concluzionând, respingerea motivului contestaţiei în anulare se impune din două perspective – pe de-o parte întrucât pretinsa eroare invocată de contestator nu reprezintă o eroare materială, iar pe de altă parte, întrucât decizia instanţei de recurs nu este rezultatul acelei pretinse erori.

Din perspectiva motivului reglementat de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., contestatorul invocă omisiunea instanţei de recurs de a cerceta două din motivele de recurs invocate.

Sub un prim aspect, se susţine că instanţa de recurs nu a cercetat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, invocată prin cel de-al doilea memoriu de recurs.

Înalta Curte observă că prin recursul înaintat prin e-mail în data de 29 octombrie 2021, recurentul-pârât a criticat decizia curţii de apel prin raportare la împrejurarea că dreptul reclamantului nu este dovedit prin titlu de proprietate, ci prin procesul-verbal de punere în posesie nr. x/17.10.2005 şi adeverinţa nr. x/12.10.2005 – care nu pot fi asimilate, ca forţă probantă, acestuia. De asemenea, recurentul-pârât a susţinut că nu există o persoană C. în raport de care reclamantul să aibă calitatea de moştenitor cu vocaţie succesorală.

Intercalat motivelor de recurs, ulterior expunerii argumentelor aferente primei teze a recursului, în cuprinsul ultimului paragraf de la pagina 3, recurentul a precizat următoarele:

În lipsa unui titlu de proprietate cu privire la terenul de 10 ha pădure, acţiunea reclamantului privind recuperarea unui prejudiciu ce ar fi rezultat din tăierea masei lemnoase, apare ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă, sens în care vă rog să analizaţi această excepţie în calea de atac a recursului.

Menţiunea nu a fost evidenţiată în nicio modalitate (subliniere, îngroşare, scris înclinat etc.), ci a fost încorporată în cuprinsul memoriului de recurs ca un argument în susţinerea primului motiv de recurs, în continuare, recurentul procedând la expunerea argumentelor aferente celui de-al doilea motiv de recurs.

Din maniera în care a fost formulată şi poziţionată în economia memoriului de recurs, nefăcându-se vorbire despre aceasta în petitul memoriului de recurs, ci fiind amplasat în continuarea logică a argumentaţiei vizând motivele de recurs, nu reiese că recurentul-pârât a înţeles să învestească instanţa de recurs cu o veritabilă excepţie, ci argumentele subsumate conduc la concluzia unor critici de nelegalitate formulate de parte.

Acelaşi lucru reiese şi din practicaua deciziei contestate, când, având cuvântul asupra recursului, niciunul dintre cei doi reprezentanţi convenţionali ai recurentului, prezenţi la termen şi care au luat cuvântul în susţinerea căii de atac, nu a evidenţiat aceste argumente sub forma unei veritabile excepţii.

Dimpotrivă, acelaşi avocat care a formulat calea de atac a contestaţiei în anulare, domnul D., a fost prezent la termenul de judecată din recurs şi a susţinut cel de-al doilea memoriu, evocând aceste aspecte sub forma unor motive de recurs. Mai mult, la interpelarea instanţei, acesta nu a precizat că în cauză ar fi excepţii de susţinut, astfel că, promovarea căii de atac a contestaţiei în anulare cu motivarea potrivit căreia instanţa de recurs nu a pus în discuţia părţilor şi nu s-a pronunţat asupra pretinsei excepţii invocate, reflectă o atitudine subiectivă improprie exercitării drepturilor şi obligaţiilor, cu bună-credinţă, în cadrul procesului civil.

Pe de altă parte, contrar celor invocate de contestator, instanţa de recurs a făcut o amplă analiză a motivului de recurs ce a stat la baza pretinsei excepţii neanalizate, Înalta Curte răspunzând criticilor formulate de recurent după cum urmează:

"Potrivit criticilor din cel de-al doilea memoriu de recurs, decizia atacată este nelegală deoarece ar fi admis acţiunea reclamantului care nu a făcut dovada deţinerii pe bază de titlu de proprietate a dreptului invocat, acesta prevalându-se doar de acte premergătoare emiterii titlului – procesul-verbal de punere în posesie nr. x/17.10.2005 şi adeverinţa nr. x/12.10.2005 – care nu pot fi asimilate, ca forţă probantă, acestuia. De asemenea, s-a susţinut că nu există o persoană C. în raport de care reclamantul să aibă calitatea de moştenitor cu vocaţie succesorală.

Înalta Curte apreciază că şi aceste critici sunt nefondate.

Este real că prin decizia nr. 1/30 iunie 1997 pronunţată în Secţiile Unite de Curtea Supremă de Justiţie s-a stabilit, între altele, că adeverinţa eliberată de comisia locală instituită în temeiul Legii nr. 18/1991 şi procesul-verbal de punere în posesie, ca acte premergătoare, conferă doar un drept virtual de proprietate, care creează raporturi juridice numai între organul administrativ care le-a emis şi beneficiar, neputând fi asimilate, ca valoare probatorie, cu titlu de proprietate ce conferă dreptul real de proprietate asupra terenului şi este opozabil erga omnes în cadrul raporturilor juridice civile (pct. 2 al deciziei).

Cu toate acestea, raporturile juridice actuale nu pot rămâne tributare unor interpretări şi dezlegări date chiar de fosta instanţă supremă care au fost însă depăşite de realităţile sociale şi juridice, dovadă stând chiar recunoaşterea la nivelul dreptului pozitiv a valorii probante, egal valabile, a actelor emise în procedura reconstituirii dreptului de proprietate, fie că e vorba de adeverinţe, procese-verbale de punere în posesie sau titluri de proprietate.

Astfel, conform art. 2 alin. (2) din Legea nr. 1/2000, drepturile dobândite cu respectarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, pentru care au fost eliberate adeverinţe de proprietate, proces-verbal de punere în posesie sau titlu de proprietate, rămân valabile fără nicio altă confirmare.

Prin urmare, neemiterea titlului de proprietate pentru terenul forestier de 10 ha, asupra căruia reclamantul are calitatea de coproprietar, justificată de Comisia Comunală de stabilire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Rucăr prin neîntocmirea planurilor parcelare în amenajamentul respectiv (potrivit adresei de la dosarului din apel), nu poate fi văzută ca o împrejurare care să suţină, cum pretinde recurentul, o excepţie a lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, invocată în condiţii neprocedurale (direct în recurs) sau, după caz, un argument de nelegalitate a soluţiei din apel, sub aspectul nedemonstrării unui prejudiciu cert de către reclamant.

Cât priveşte obiecţiunea recurentului, că nu există o persoană C. în raport de care reclamantul să aibă calitatea de moştenitor cu vocaţie succesorală, Înalta Curte reţine că acţiunea de faţă, în care s-a cerut obligarea pârâtului la plata contravalorii masei lemnoase recoltate ilicit de pe terenul aflat în coproprietatea reclamantului, nu constituie acea cale procesuală pe care să se conteste legalitatea actelor de reconstituire emise (şi) în beneficiul acestuia şi că, atâta timp cât adeverinţa şi procesul-verbal de punere în posesie nu au fost anulate, sunt acte juridice valabile care produc efecte juridice. Or, potrivit acestora, reconstituirea asupra suprafeţei de teren forestier în suprafaţă de 10 ha, realizată în baza Legii nr. 1/2000 prin Hotărârea nr. 1907/2005 a Comisiei de Fond Funciar Argeş, a vizat drepturile autoarei C. şi a fost dispusă în beneficiul moştenitorilor E., F., A. (reclamantul) şi G.."

Aşadar, problema litigioasă a fost amplu analizată şi dezlegată de către instanţa de recurs, reţinându-se caracterul neîntemeiat al criticilor formulate de recurent.

Nu în ultimul rând, se impune observaţia potrivit căreia poate face obiect al contestaţiei în anulare, întemeiată pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. exclusiv omisiunea analizării unui motiv de casare, nu şi omisiunea instanţei de a analiza excepţiile procesuale privitoare la judecata recursului.

Al doilea motiv de recurs pretins a nu fi fost cercetat vizează împrejurarea că instanţa de apel nu motivat modalitatea în care a concluzionat că reclamantul deţine o cotă de 1/4 din dreptul de proprietate asupra terenului forestier, în legătură cu care s-a realizat activitatea delictuală de către pârât.

Contrar celor afirmate de constatator, instanţa de recurs nu doar că a analizat motivul de recurs în discuţie, dar a făcut-o de o manieră expresă şi neechivocă, întemeindu-se pe argumente ample care nu lasă nicio îndoială cu privire la examinarea acestui motiv al recursului.

Astfel, instanţa de recurs a reţinut următoarele:

"Cota-parte de 1/4 din dreptul ce revine reclamantului a fost reţinută de instanţa de apel pe baza înscrisurilor administrate în cauză, respectiv procesul-verbal de punere în posesie nr. x/17.10.2005 şi adeverinţa nr. x/12.10.2005 a Comisiei locale de fond funciar Rucăr, din care rezultă că reconstituirea dreptului asupra terenului în suprafaţă de 10 ha a operat în beneficiul celor patru moştenitori de pe urma autoarei comune C., şi se înscrie în partea de temeinicie a hotărârii, nemaiputând fi contestată în calea recursului, cu atât mai puţin cu cât astfel de contestări nu au fost invocate de pârât nici prin întâmpinarea la cererea de chemare în judecată şi nici prin întâmpinarea la apel.

Prin urmare, faptul că reclamantul nu deţine o suprafaţă individualizată de 2,5 ha teren forestier ori că n-ar fi dovedit deţinerea cotei de 1/4 din dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 10 ha, nu constituie argumente apte să demonstreze nelegalitatea soluţiei din apel, de angajare a răspunderii sale civile delictuale.

Singura împrejurare ce ar fi putut influenţa defavorabil soluţionarea acţiunii, pornind de la starea de coproprietate asupra dreptului, ar fi fost cea privitoare la o afectare parţială a terenului prin acţiunile ilicite ale pârâtului, pentru că în acest caz invocarea şi demonstrarea unui prejudiciu era dependentă de acţiunea de individualizare a suprafeţei de teren defrişată, însă, referitor la acest aspect, instanţa de apel reţine "din întreg materialul probator administrat în cauză, fapta pârâtului de tăiere a arborilor s-a săvârşit asupra întregii UA 83B, ce are în totalitate suprafaţa de 26 ha şi în care este cuprinsă şi suprafaţa de 10 ha, reconstituită reclamantului alături de ceilalţi trei coindivizari". […]

Nici critica de nemotivare a concluziei instanţei asupra deţinerii de către reclamant a unei cote de 1/4 din dreptul de proprietate asupra terenului forestier reconstituit în coproprietate nu este fondată, reţinându-se, aşa cum s-a mai arătat, că a fost dedusă de instanţa de apel pe baza înscrisurilor doveditoare ale dreptului de proprietate, aceasta fiind, de altfel, afirmată încă din cuprinsul cererii de chemare în judecată, dar niciodată contestată de pârât prin întâmpinările formulate în proces."

Cele de mai sus trimit la certa concluzie că instanţa de recurs a analizat amplu şi clar, în considerentele deciziei sale, aspectele cu adevărat esenţiale şi decisive în legătură cu motivul de recurs privitor la nemotivarea de către instanţa de apel a unor aspecte în baza cărora a fost statuată situaţia de fapt. Aşadar, nici acest motiv al contestaţiei în anulare nu poate atrage admiterea căii de atac declarate împotriva deciziei pronunţate în recurs.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, apreciind că motivele invocate în cuprinsul contestaţiei în anulare nu se circumscriu ipotezelor normelor legale invocate care reglementează această cale de atac, urmează a o respinge, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul B. împotriva deciziei nr. 1932 din 19 octombrie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2015.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 iunie 2023.