State delictual liability claim for property valuation error dismissed; appeal rejected for lack of legal merit

Şedinţa publică din data de 8 iunie 2023

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti – secţia a V-a Civilă la 31 august 2021 sub nr. de dosar x/2021, reclamantul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, a solicitat în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), obligarea acesteia la plata sumei de 789.791 RON reprezentând diferenţa dintre valoarea de 1.582.632 RON - preţul imobilului stabilit prin raportul de evaluare nr. x/18.12.2009 şi valoarea de 792.841 RON stabilită cu respectarea standardelor internaţionale de evaluare a imobilului teren intravilan în suprafaţă de 4500 mp situat în Râmnicu-Vâlcea, jud. Vâlcea, Int. Cetăţuia (în prezent Colegiul Energetic) actualizată cu indicele de inflaţie de la data emiterii titlului de conversie şi până la data plăţii efective, precum şi obligarea pârâtei la plata dobânzii legale calculate de la data emiterii titlului de conversie şi până la data plăţii.

Prin întâmpinarea depusă la data de 7 octombrie 2021, pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti:

Prin sentinţa civilă nr. 2070/30.12.2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată prin întâmpinare. Totodată, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Statul Român prin Ministerul Finanţelor în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, ca neîntemeiată.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti:

Prin decizia civilă nr. 1231A din 13 septembrie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins apelul formulat de apelantul-reclamant Statul Român prin Ministerul Finanţelor împotriva sentinţei civile nr. 2070 din 30 decembrie 2021 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – secţia a V-a Civilă.

II. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei nr. 1231A din 13 septembrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2021 a declarat recurs reclamantul Statul Român prin Ministerul Finanţelor.

Recursul promovat de reclamantul Statul Român prin Ministerul Finanţelor a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 8 decembrie 2023, sub nr. x/2021, fiind repartizat computerizat aleatoriu, spre soluţionare, completului filtru nr. 5.

1. Motivele recursului:

Prin recursul declarat de reclamantul Statul Român împotriva deciziei nr. 1231A din 13 septembrie 2022, a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel, invocând incidenţa motivelor de nelegalitate reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

Din perspectiva motivului de recurs reglementat de pct. 6 C. proc. civ., recurentul arată că hotărârea este insuficient motivată, de vreme ce instanţa de apel nu a analizat conţinutul înscrisurilor depuse la dosarul cauzei de către Ministerul Finanţelor în reprezentarea Statului Român, care au fost înaintate chiar de către intimata-pârâtă Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi care nu au fost contestate de aceasta din urmă.

De altfel, nici nu ar fi putut contesta veridicitatea celor constatate prin respectivele înscrisuri, de vreme ce au fost înaintate chiar de către aceasta.

Or, instanţa de apel ar fi trebuit să analizeze aceste înscrisuri, cu observarea valorii prejudiciului ce reiese din cuprinsul acestora, valoare ce a fost comunicată chiar de către intimata ANRP.

Neanalizarea acestor înscrisuri echivalează cu lipsa oricărei analize asupra pretenţiilor părţii reclamate, astfel că respingerea cererii de chemare în judecată reprezintă o hotărâre insuficient motivată.

Astfel a fost încălcat art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., potrivit căruia motivarea trebuie să fie cuprinzătoare, clară, precisă, necontradictorie, aceste cerinţe înlăturând arbitrariul şi făcând posibil controlul judiciar. Motivarea hotărârii constituie o condiţie a procesului echitabil prevăzut de art. 21 din Constituţie şi art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Or, dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susţinerile părţilor sunt examinate de instanţa care are obligaţia legală de a proceda la o analiză a susţinerilor, argumentelor şi mijloacelor de probă, pentru a le aprecia pertinenţa.

Din perspectiva pct. 5, precum şi a pct. 8 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurentul a precizat că prin cererea de chemare în judecată a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, în privinţa cărora sunt incidente prevederile art. 269-270 C. proc. civ. Înscrisurile întocmite de un agent public în limitele atribuţiei sale, în cazul de faţă funcţionari ai intimatei ANRP, se bucură de prezumţia de autenticitate, iar cel care invocă un act autentic este dispensat de sarcina probei, aceasta revenind persoanei care contestă exactitatea sau autenticitatea înscrisului.

În cazul de faţă, persoana care ar fi putut contesta cele consemnate în actele care constituie probatoriu era pârâta ANRP, pe calea înscrierii în fals, ceea ce nu s-a întâmplat.

Înscrisurile înaintate Ministerului Finanţelor de către intimata-pârâtă ANRP reprezintă înscrisuri autentice în înţelesul art. 269 C. proc. civ., iar pârâta ar fi trebuit să se înscrie în fals în măsura în care ar fi contestat că sumele prevăzute de cel de-al doilea raport de evaluare nu corespund realităţii, or aceasta nu a întreprins niciun demers care să indice intenţia de a contesta actele întocmite de expert şi transmise Ministerului Finanţelor spre valorificare. Mai mult decât atât, pârâta este cea care a înştiinţat reclamantul despre existenţa şi întinderea prejudiciului şi i-a solicitat să întreprindă demersuri pentru recuperarea acestui prejudiciu.

În concluzie, pentru că nu s-a procedat la contestarea sumelor şi înscrierea în fals de către pârâtă, reiese că decizia recurată este rezultatul încălcării art. 269-271 C. proc. civ., fiind aşadar incident motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., dar şi al încălcării art. 1241 C. civ., ce atrage incidenţa motivului de nelegalitate reglementat de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

2. Apărările părţilor:

Prin întâmpinarea înregistrată la data de 4 ianuarie 2023, intimata Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a invocat excepţia inadmisibilităţii formulării căii de atac, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Ulterior expunerii parcursului procesual al dosarului, în susţinerea excepţiei inadmisibilităţii, intimata arată că reclamantul a înţeles să se folosească de un argument deja statuat în mod definitiv, într-o speţă similară, prin Decizia nr. 862A din 31 mai 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a Civilă, în dosarul nr. x/2021, ale cărei considerente statuează că indiferent dacă ne raportăm la momentul obiectiv, ori la cel subiectiv, termenul de prescripţie era împlinit la data introducerii acţiunii.

3. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 24 din C. proc. civ., potrivit cărora "Dispoziţiile legii noi de procedură civilă se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", se constată că recursul nu a parcurs procedura de filtrare prevăzută de art. 493 din C. proc. civ., având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 31 august 2021, ulterior datei de 21 decembrie 2018, când a intrat în vigoare Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, prin care a fost abrogat art. 493 din C. proc. civ.

Prin rezoluţia din data de 20 februarie 2023, în temeiul dispoziţiilor art. 471 alin. (5) C. proc. civ., completul filtru a stabilit termen de judecată la data de 8 iunie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, în vederea soluţionării recursului declarat de reclamantul Statul Român prin Ministerul Finanţelor, împotriva deciziei civile nr. 1231A din 13 septembrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

În ce priveşte excepţia inadmisibilităţii recursului invocată de către intimată prin întâmpinare, prin raportare la argumentul pe care aceasta s-a întemeiat, respectiv împrejurarea că o cauză similară a fost soluţionată definitiv, Înalta Curte reţine că reprezintă o apărare de fond şi nu o veritabilă excepţie, argumentele invocate urmând a fi avute în vedere la soluţionarea căii de atac.

În ce priveşte recursul promovat în cauză, prin care s-a invocat incidenţa motivelor de nelegalitate reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6, şi pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte observă că toate criticile formulate de recurent au ca unic punct de pornire împrejurarea că instanţele fondului s-au pronunţat fără a ţine cont de înscrisurile depuse de reclamant la dosar şi care i-au parvenit de la intimata Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor în etapa prelitigioasă, acestea având valoarea unor înscrisuri autentice ce obligau instanţele fondului să se raporteze la ele în soluţionarea cauzei.

Înalta Curte constată că prin acţiunea introductivă, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata unei sume de bani în temeiul răspunderii civile delictuale, invocând atât răspunderea pentru fapta proprie, cât şi răspunderea comitentului pentru fapta prepusului, faptele ilicite imputate constând în întocmirea raportului de evaluare de către experţii autorizaţi – în calitate de prepuşi ai autorităţii, cât şi omologarea raportului de evaluare de către pârâta ANRP, ce a condus la emiterea Deciziei 11421/FF/23.03.2010.

Instanţa de fond, în mod corect, a analizat întrunirea în cauză a condiţiilor răspunderii civile delictuale pe care a fost întemeiată cererea de chemare în judecată, analiză în urma căreia a rezultat că nu sunt întrunite cel puţin două dintre aceste condiţii, respectiv caracterul ilicit al faptei invocate, reţinând totodată şi lipsa prejudiciului solicitat, concluzie ce a fost menţinută de instanţa de apel.

Prin apelul formulat, deşi a fost invocată instituţia înscrisului autentic, reclamantul nu a precizat în concret căruia din înscrisurile depuse îi atribuie această natură, limitându-se să precizeze în abstract că înscrisurile depuse la dosar în etapa fondului de către reclamant şi care emană de la pârâtă în etapa prelitigioasă, ar reprezenta înscrisuri autentice, subliniind totodată că acestea reflectă consimţământul ANRP cu privire la conţinutul înscrisului.

Contrar susţinerilor recurentului, adresa nr. x/18.01.2021 emanând de la intimata ANRP nu reprezintă un înscris autentic care ar avea efectul degrevării reclamantului de a proba întrunirea condiţiilor răspunderii civile delictuale, astfel cum se susţine, de vreme ce nu sunt întrunite condiţiile cumulativ prevăzute de art. 269 C. proc. civ., iar pe de altă parte, prin adresa invocată pârâta nu îşi asumă obligaţia de plată a sumei pretinse prin demersul judiciar iniţiat, astfel cum induce aluziv recurentul.

La o simplă analiză, reiese că adresa x/18.01.2021 a fost emisă în continuarea corespondenţei purtate între instituţia pârâtă şi reclamant, prin aceasta pârâta ANRP informând Ministerul Finanţelor despre continuarea procedurii de reevaluare, respectiv despre împrejurarea că în 520 de cazuri dintre cele 569 de imobile ce au făcut obiect al reevaluării, s-au constatat diferenţe valorice. La adresa în discuţie a fost anexat un tabel, la poziţia 213 regăsindu-se dosarul nr. x, ce face obiectul prezentului dosar, în care sunt indicate valoarea primului raport, valoarea celui de-al doilea raport, diferenţa rezultată între cele două şi detaliile deciziei, precum şi titlurile de conversie emise. Aşadar, nu se poate reţine că prin adresa nr. x/18.01.2021, pârâta şi-a asumat faţă de reclamant obligaţia de plată a sumei de 789.791 RON.

În ce priveşte valoarea probatorie a înscrisurilor administrate în cauză reprezentând rapoarte de expertiză extrajudiciare, instanţa de apel a reţinut în considerentele deciziei recurate că este vorba despre două rapoarte de expertiză, care au fost întocmite în ani diferiţi, de persoane diferite şi care au avut în vedere criterii diferite, având aşadar aceeaşi valoare probatorie. De asemenea, de vreme ce raportul de expertiză întocmit în 2009 nu a fost anulat, acesta nu poate fi înlăturat prin efectuarea unui alt raport de expertiză cu aceeaşi valoare probatorie.

Prin recursul formulat, reclamantul reiterează caracterul de înscrisuri autentice ce ar fi fost în mod abuziv înlăturate din analiza de instanţele fondului, fără a indica în mod expres ce înscrisuri ar avea această natură. De asemenea, se remarcă o reiterare a motivelor de apel, în recursul formulat nefiind dezvoltate critici concrete în raport de motivarea instanţei de apel, ci alegaţii cu caracter general privind înlăturarea nelegală a înscrisurilor autentice emanând de la pârâtă în etapa prelitigioasă.

Din susţinerile recurentului având un puternic caracter ambiguu, reiese că se cere instanţei a se da o valoare absolută atât adresei de informare prin care a fost adusă la cunoştinţa sa existenţa unui prejudiciu şi valoarea acestuia, cât şi raportului de reevaluare, înlăturând din analiză primul raport de evaluare întocmit în anul 2009, depus de asemenea la dosar de către reclamant, afirmându-se că din actele ulterioare ar rezulta consimţământul ANRP cu privire la conţinutul înscrisului.

Înalta Curte reţine că a se da o valoare absolută înscrisurilor depuse de către reclamant, care în opinia acestuia probează indubitabil atât caracterul întemeiat al cererii, cât şi cuantumul prejudiciului încercat, fără a se proceda la o analiză a condiţiilor specifice cererii de chemare în judecată întemeiată pe răspunderea civilă delictuală, ar echivala cu reducerea rolului instanţelor la o simplă formalitate de consfinţire a celor cuprinse în cel de-al doilea raport de expertiză, ceea nu poate fi primit.

În plus, susţinerile recurentului privind forţa obligatorie cu care se impun concluziile celui de-al doilea raport de expertiză în baza pretinsului caracter de înscris autentic, nu au în vedere împrejurarea că suma stabilită şi achitată persoanelor îndreptăţite a fost determinată în baza unei expertize ce nu a fost anulată, având aşadar o valoare probatorie egală.

Înalta Curte observă că instanţele fondului au realizat o analiză proprie a celor două înscrisuri reprezentând rapoarte de expertiză întocmite în cauză în etapa prelitigioasă, respectiv raportul de evaluare din anul 2009 şi raportul de reevaluare din anul 2018, concluzionând că în 2018 s-a întocmit un alt raport de expertiză care, în realitate, nu verifică modalitatea de expertizare din 2009, ci folosind alte metode şi alte comparabile, ajunge la o altă valoare.

Se reţine aşadar că valoarea probatorie a celor două înscrisuri administrate în cauză este egală, neexistând argumente pentru a se reţine prevalenţa unuia dintre cele două înscrisuri astfel cum pretinde recurentul. Dimpotrivă, observând că în cauză au fost întocmite două expertize ale căror concluzii sunt contradictorii, în mod corect instanţa de fond a înlăturat motivat unul dintre cele două rapoarte, respectiv cel de-al doilea, reţinând concluziile primului efectuat în cauză.

Pentru a proceda astfel, instanţele fondului au reţinut că (i) terenurile comparabile avute în vedere de către expert în anul 2018 nu au caracteristici similare cu cele ale proprietăţii evaluate, fiind situate în zone diferite, (ii) că menţiunea vizând insuficienta analiză a pieţei este neîntemeiată, raportul întocmit în anul 2009 cuprinzând oferte cu privire la proprietăţi similare, aşa încât nu s-a putut reţine că modalitatea de evaluare a terenului prin metoda comparaţiei directe a vânzărilor a fost aplicată în mod defectuos, raportul nefiind întocmit cu încălcarea normelor incidente în materie.

Rezultă aşadar, contrar susţinerilor recurentului, că instanţele fondului au expus argumentele care au condus la formarea convingerii judecătorului pentru menţinerea concluziilor primului raport de expertiză şi înlăturarea celui de-al doilea, realizând o analiză proprie, efectivă şi substanţială atât de ordin calitativ, cât şi cantitativ, expunând acele circumstanţe care fac din cel de-al doilea raport întocmit, o probă neconvingătoare.

Drept urmare, instanţele fondului au examinat probele administrate în cauză în conformitate cu dispoziţiile art. 264 C. proc. civ., pe fiecare în parte şi pe toate în ansamblul lor, alin. (2) al acestui articol făcând trimitere la principiul libertăţii de apreciere a probelor de către judecător.

Concluzionând, instanţele fondului au expus în motivarea hotărârilor pronunţate situaţia de fapt şi concluziile care se desprind din aceasta, respectiv inexistenţa caracterului ilicit al faptei imputate şi inexistenţa prejudiciului, o atare concluzie fiind susţinută de considerente verificabile, cu trimitere directă la modul în care probele au fost coroborate, respectiv motivele care au determinat primirea unor probe şi respectiv înlăturarea altora.

Analiza concretă a motivelor care au format convingerea instanţelor fondului nu poate fi realizată în calea de atac a recursului, fiind vorba despre chestiuni de temeinicie, iar nu de legalitate a cauzei, astfel încât, Înalta Curte are a se pronunţa exclusiv în ce priveşte motivul de nelegalitate vizând nemotivarea hotărârii instanţei de apel prin aceea că nu au fost analizate înscrisurile depuse, respectiv împrejurarea că fără a se fi procedat la înscrierea în fals, instanţele fondului au înlăturat din probatoriu un înscris care se bucura de valoare probatorie sporită, în virtutea sa de înscris autentic.

Or, astfel cum reiese din analiza realizată supra, atât hotărârea instanţei de fond, cât şi a celei din apel respectă standardul de motivare reglementat de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., expunând pe larg motivele care au condus la respingerea acţiunii introductive şi respectiv a căii de atac formulate în cauză, expunând aşadar motivele care au condus la formarea convingerii intime a judecătorului, respectându-se totodată standardul de probaţiune, cu excluderea oricărui dubiu rezonabil. Din aceste motive, reiese că în cauză nu este incident motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Din perspectiva criticilor vizând înlăturarea înscrisurilor autentice fără a se fi procedat la înscrierea în fals de către pârâtă, Înalta Curte reţine că motivul este de asemenea neîntemeiat, pe de-o parte întrucât adresa nr. x/18.01.2021 emanând de la intimata ANRP nu reprezintă un înscris autentic care ar avea efectul degrevării reclamantului de a proba întrunirea condiţiilor răspunderii civile delictuale, nefiind întrunite condiţiile cumulativ prevăzute de art. 269 C. proc. civ., aceasta reprezentând o simplă adresă de informare a reclamantului cu privire la concluziile celui de-al doilea raport de expertiză, astfel cum s-a arătat supra.

În ce priveşte rapoartele de expertiză extrajudiciară administrate în cauză, acestea nu au o valoare probatorie absolută, instanţa nefiind ţinută de concluziile acestora ci, i se recunoaşte posibilitatea de a reţine sau înlătura, motivat concluziile acestei probe, ori, în situaţia în care au fost administrate două rapoarte de expertiză, se recunoaşte posibilitatea de menţinere a concluziilor unuia dintre rapoarte în detrimentul celuilalt, adică situaţia incidentă în cauză. Or, de vreme ce menţinerea veridicităţii concluziilor primului raport şi înlăturarea celor conţinute de cel de-al doilea a fost realizată de către instanţele fondului motivat, astfel cum s-a arătat pe larg în paragrafele anterioare, rezultă că în cauză nu se poate reţine incidenţa motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. privind încălcarea regimului înscrisurilor autentice reglementat de art. 269-270 C. proc. civ.

De asemenea, urmează a fi respins motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - invocat în conjuncţie cu pct. 5 anterior analizat, recurentul invocând încălcarea art. 1241 C. civ. privind forţa probantă a înscrisului, prin raportare la dispoziţiile art. 269-270 C. proc. civ., concluzia desprinzându-se în mod firesc din împrejurarea respingerii motivului de recurs principal invocat, vizând în fapt aceeaşi materie.

Pentru toate aceste considerente, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul Statul Român prin Ministerul Finanţelor împotriva deciziei nr. 1231A din 13 septembrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 iunie 2023.