Challenging public domain inclusion: lack of procedural interest and res judicata regarding prior property claims

Şedinţa publică din data de 8 iunie 2023

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cereri de chemare în judecată:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secţia I civilă la 29 mai 2018, sub nr. x/2018, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul U.A.T. Municipiul Craiova, prin primar, a solicitat (i) să se constate inexistenţa dreptului de proprietate al pârâtului asupra terenului situat în Craiova, str. x (fost Mureş), nr. 81 (fost nr. 61), jud. Dolj; (ii) rectificarea înscrierii în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra acestui teren, în sensul radierii menţiunii de la poziţia B1, cu privire la proprietarul Municipiul Craiova; şi (iii) constatarea dreptului de proprietate al reclamantului asupra terenului situat în Craiova, str. x (fost Mureş), nr. 81 (fost nr. 61), jud. Dolj. Valoarea obiectului cererii este 275.440 RON.

La 2 octombrie 2018, reclamantul A. a depus la dosar note scrise prin care a invocat, în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, excepţia de nelegalitate a hotărârii Consiliului Local al Municipiului Craiova nr. 87 din 28 februarie 2013, considerând că acest act administrativ a fost adoptat cu încălcarea flagrantă a dispoziţiilor legale, motiv pentru care a solicitat ca instanţa să analizeze cauza dedusă judecăţii, fără a ţine cont de acesta.

Prin încheierea de şedinţă de la 15 noiembrie 2018, instanţa a pus în discuţie necesitatea introducerii în cauză a Consiliului Local Craiova, ca emitent al actului administrativ a cărui nelegalitate a fost invocată, pe cale de excepţie, în prezenta cauză, în raport de dispoziţiile art. 78 C. proc. civ., şi a dispus introducerea în cauză a Consiliului Local Craiova, în raport de poziţia procesuală a părţilor şi de dispoziţiile legale invocate de instanţă.

Prin încheierea de şedinţă din 29 noiembrie 2018, instanţa a respins, ca neîntemeiată, excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâtul U.A.T. Municipiul Craiova, cu privire la cererea incidentală de a se analiza legalitatea H.C.L. nr. 87/2013, şi a unit cu fondul excepţia lipsei de interes a reclamantului în a invoca excepţia de nelegalitate a H.C.L. nr. 87/2013.

Primul ciclu procesual

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă:

Prin sentinţa civilă nr. 294 din 8 mai 2019, Tribunalul Dolj, secţia I civilă a respins excepţia lipsei de interes a reclamantului în formularea excepţiei de nelegalitate a Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Craiova nr. 87 din 28 februarie 2013, anexa 2, poz. 12, prin care s-a dispus completarea inventarului bunurilor aparţinând domeniului public al municipiului Craiova, cu imobilul teren în suprafaţă de 1225 mp din Craiova, judeţ Dolj, excepţie invocată de pârâta U.A.T. Craiova.

A admis excepţia de nelegalitate a Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Craiova nr. 87/28.02.2013, anexa 2, poz. 12, prin care s-a dispus completarea inventarului bunurilor aparţinând domeniului public al mun. Craiova, cu imobilul teren în suprafaţă de 1225 m.p., din Craiova, str. x, jud., Dolj, excepţie invocată de reclamantul A..

A respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii U.A.T. Craiova şi Consiliul Local al Municipiului Craiova, ca neîntemeiată.

A fost respinsă cererea reclamantului de acordare a cheltuielilor de judecată, ca nefondată.

3. Decizia pronunţată în apel:

Prin decizia civilă nr. 820 din 27 mai 2020, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă a respins apelul declarat de apelanţii - pârâţi Consiliul Local al Municipiului Craiova şi Municipiul Craiova, împotriva sentinţei civile nr. 294 din 8 mai 2019, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia I civilă; a admis apelul declarat de apelantul-reclamant A.; a schimbat, în parte, sentinţa civilă apelată, în sensul că a admis, în parte, acţiunea; s-a constatat inexistenţa dreptului de proprietate al pârâtului Municipiul Craiova asupra terenului în suprafaţă de 1225 m.p. (1132 m.p. din măsurători), identificat cu nr. cadastral x, înscris provizoriu în CF x, situat în Craiova, B-dul x, nr. 81 (fost 61), şi s-a dispus radierea din CF x a menţiunii de la poziţia B1 privind proprietarul Municipiul Craiova; au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei în ceea ce priveşte soluţionarea excepţiilor; iar cheltuielile judiciare avansate de stat s-a stabilit că vor fi suportate de intimaţii-pârâţi.

4. Decizia pronunţată în recurs:

Prin decizia nr. 1364 din 16 iunie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a admis recursul declarat de pârâţii Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Craiova, prin primar, şi Consiliul Local al Municipiului Craiova, prin primar, împotriva deciziei nr. 820/2020 din 27 mai 2020 pronunţată de Curtea de Apel Craiova – secţia I civilă. A casat decizia atacată şi a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe de apel.

Al doilea ciclu procesual

5. Decizia pronunţată de curtea de apel, în rejudecare:

Prin decizia civilă nr. 246/2021 din 12 octombrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă a admis apelul formulat de pârâţii U.A.T. Municipiul Craiova prin primar şi Consiliul Local al Municipiul Craiova, prin primar, împotriva sentinţei civile nr. 294 din 8 mai 2019, pronunţată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr. x/2018.

A schimbat, în parte, sentinţa apelată, în sensul că a respins ca lipsită de interes excepţia de nelegalitate, invocată de reclamant cu privire la H.C.L. Craiova nr. 87/2013. A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.

A respins, ca nefondat, apelul reclamantului A..

În temeiul art. 19 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/2008, cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

6. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei nr. 246/2021 din 12 octombrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă a declarat recurs reclamantul A., la 16 decembrie 2021.

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 17 ianuarie 2022 şi a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 5.

Prin cererea de recurs, recurentul-reclamant A. a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi, rejudecând fondul cauzei, să se respingă apelul formulat şi să fie menţinută soluţia pronunţată de Tribunalul Dolj.

Recurentul-reclamant A. a invocat criticile de nelegalitate reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora a formulat următoarele critici:

Instanţa de apel în mod neîntemeiat a calificat H.C.L nr. 87/2013 ca fiind un act administrativ cu caracter individual şi nu normativ, de vreme ce prin apel nu s-au formulat critici cu privire la natura actului administrativ, motivele de apel vizând exclusiv natura bunului de uz public şi legalitatea actului din perspectiva Legii nr. 215/2001. Mai mult, intimata-pârâtă U.A.T. Craiova a susţinut prin întâmpinare că H.C.L. nr. 87/2012 îmbracă natura unui act administrativ cu caracter normativ. Aşadar, nefiind formulat apel pe acest motiv, recurentul-reclamant a apreciat că instanţa de control judiciar nu putea să schimbe soluţia pronunţată în fond.

În al doilea rând, instanţa de apel a reţinut în mod greşit că reclamantul nu mai are la dispoziţie nicio procedură judiciară care să conducă la valorificarea dreptului dobândit de reclamant prin cumpărare la 18 octombrie 1995 în baza facturii nr. x/18.10.1995 şi a chitanţei nr. 1023/18.10.1995. Această soluţie este greşită, în condiţiile în care instanţa trebuia să se limiteze doar la cererea dedusă judecăţii şi să raporteze doar la hotărârile pronunţate până la acel moment. În mod neîntemeiat, instanţa de apel consideră că reiterarea unei alte cereri privind acelaşi imobil nu mai este posibilă, întrucât au fost epuizate toate mijloacele procesuale.

Pe de altă parte, recurentul-reclamant a considerat criticabilă soluţia instanţei de apel privind inexistenţa interesului său, pe motiv că nici la momentul invocării, nici în prezent, nu ar avea vreun câştig în cazul admiterii excepţiei de legalitate, în condiţiile în care, raportat la art. 33 C. proc. civ., chiar dacă interesul nu este născut şi actual, se poate formula o cerere cu scopul de a preveni încălcarea unui drept ameninţat sau pentru a preîntâmpina o pagubă însemnată. Or, în condiţiile în care, prin H.C.L. nr. 87/2013, prin care s-a modificat inventarul bunurilor care aparţin domeniului public, fără a dovedi, în niciun fel modalitatea de transmitere privind acel imobil, recurentul-reclamant apreciază că justifică un interes în prezenta procedură judiciară, scopul său fiind de a preîntâmpina producerea unei pagube în patrimoniul său.

Instanţa de apel s-a mărginit să reţină că recurentul-reclamant nu justifică un interes prin raportare la momentul introducerii cererii de chemare în judecată sau la momentul judecării, ignorând situaţia prevăzută de art. 33 C. proc. civ., care recunoaşte existenţa interesului câtă vreme i se încalcă un drept subiectiv sau încercă să prevină o pagubă.

Dovada împrejurării că justifică interes constă în încercarea de a proteja dreptului său subiectiv ameninţat, cât şi în evitarea unei pagube iminente, respectiv procesul care are ca obiect atribuirea acestui teren către o persoană fizică, în baza Legii nr. 10/2001 solicită atribuirea acelui teren, prin dosar nr. x/2016 aflat pe rolul Tribunalul Dolj.

De asemenea, a apreciat că H.C.L. nr. 87/2013 este nelegală, în condiţiile în care rapoartele care au stat la baza acesteia şi prin care s-a propus modificarea inventarului, respectiv Raportul Direcţiei Patrimoniu nr. 28274/2013 şi Rapoartele Comisiei de Specialitate nu conţin referiri la trecerea terenului din str. x şi nici împrejurările care au determinat calificarea terenului în litigiu ca fiind de uz sau interes public şi nici la cauza de utilitate publică. Prin această modalitate de preluare abuzivă, fără temei, a susţinut că i-au fost încălcate drepturile dobândite prin contractul de vânzare-cumpărare, materializat în factura respectivă.

Instanţa de apel nu a analizat sub niciun fel dacă dreptul său este unul eventual sau dacă, raportat la legislaţia existentă înainte de intrarea în vigoare a actualului C. civ. cu privire la forma antecontractului, respectiv dacă factura şi chitanţa reprezintă sau nu o promisiune de vânzare-cumpărare, aspecte care trebuiau lămurite de instanţa de apel, din perspectiva interesului pe care reclamantul îl justifică. Nici vechiul C. civ., nici Legea cadastrului şi publicităţii imobiliare nr. 7/1996 nu conţineau dispoziţii exprese privitoare la forma antecontractului sau promisiunii de vânzare-cumpărare.

Aprecierea instanţei în sensul că actele respective nu sunt translative de proprietate, pe lângă faptul că nu înlătură existenţa unui interes din partea reclamantului, pare şi contradictorie, în condiţiile în care dacă acesta ar fi încheiat un contract de vânzare-cumpărare în formă autentică nu ar fi promovat cererea ce face obiectul prezentului dosar.

7. Apărările formulate în cauză:

La 14 aprilie 2022, în termen legal, intimatul Municipiul Craiova prin primar şi Consiliul Local al Municipiului Craiova a comunicat întâmpinare, comunicată, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

8. Procedura de filtru:

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar, prin încheierea din 3 noiembrie 2022, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 246/2021 din 12 octombrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Craiova – secţia I civilă şi a fixat termen de judecată la 9 februarie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când s-a dispus amânarea cauzei pentru termenul din 8 iunie 2023, faţă de imposibilitatea de prezentare a reprezentantului convenţional al recurentului.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reţine că reclamantul a înţeles să îşi valorifice pretenţiile vizând constatarea dreptului său de proprietate asupra terenului situat în str. x (fostă str. x) nr. 81 (fost nr. 61), Craiova, jud. Dolj, printr-o acţiune în constatare, contestând totodată dreptul de proprietate al U.A.T. Municipiul Craiova întemeiat pe Hotărârea de Consiliu Local nr. 87/2013 de trecere a bunului în domeniul public al unităţii administrativ teritoriale, în privinţa căreia reclamantul a invocat excepţia de nelegalitate.

Cauza a parcurs un prim ciclu procesual, finalizat prin Decizia nr. 1364 din data de 16 iunie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, prin care s-a dispus admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă de apel în vederea rejudecării apelului.

În decizia de casare s-a reţinut că instanţa de apel nu a pus în dezbaterea contradictorie a părţilor natura actului atacat prin intermediul excepţiei de nelegalitate, respectiv dacă este un act cu caracter normativ, susceptibil de a fi atacat exclusiv pe calea acţiunii în anulare întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 544/2004, sau un act cu caracter individual, ce poate fi supus controlului de legalitate, într-un litigiu civil, în mod incidental, prin intermediul excepţiei de nelegalitate, o atare clarificare reprezentând premisa corectei cercetări a excepţiei invocate.

Din perspectiva modului de soluţionare a excepţiei lipsei de interes, instanţa de casare a reţinut că interesul reprezintă o condiţie de exerciţiu a acţiunii civile, dar şi a oricăror mijloace procesuale de apărare pe care partea interesată înţelege să le invoce, implicit deci a invocării excepţiei de nelegalitate, iar instanţele de fond au soluţionat cauza ignorând împrejurarea că simplul fapt al ocupării unui teren, în absenţa oricărui titlu, nu poate justifica constatarea inexistenţei dreptului autorităţii publice asupra acelui teren şi radierea dreptului de proprietate din cartea funciară.

De asemenea, s-a reţinut caracterul eronat şi contradictoriu al raţionamentului instanţelor fondului care au apreciat că reclamantul justifică un interes suficient pentru invocarea şi admiterea excepţiei de nelegalitate, invocând un drept de proprietate asupra terenului în litigiu, pentru ca, ulterior, în soluţionarea fondului cauzei, să constate că actul juridic invocat de reclamant ca mod de dobândire a dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu, nu a fost de natură să transfere dreptul de proprietate asupra acestui teren.

În fine, instanţa de casare a mai statuat asupra necesităţii stabilirii dacă reclamantul are un bun actual sau cel puţin o speranţă legitimă, în sensul autonom al art. 1 al Primului Protocol al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, şi dacă se poate prevala în cauză de dispoziţiile legale care garantează dreptul de proprietate, aspect ce constituia o premisă necesară nu doar pentru dezlegarea pe fond a raportului juridic dedus judecăţii, dar şi pentru soluţionarea excepţiei de nelegalitate. În acest context, Înalta Curte a evocat soluţia de respingere definitivă a acţiunilor promovate de reclamant pentru dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu ca efect al prescripţiei achizitive, cât şi a acţiunii având ca obiect constatarea valabilităţii convenţiei de vânzare-cumpărare încheiată la data de 18.10.1995 şi pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic pentru imobilul situat in Craiova, str. x (fost Mureş) nr. 81 (fost nr. 61), demers judiciar înregistrat sub dosar nr. x/2009, în acest din urmă litigiu instanţele reţinând că pretinsa societate vânzătoare nu se putea obliga valabil la ceva ce nu avea în patrimoniu (nemo dat quod non habet) sau nu putea transmite mai multe drepturi decât avea ea însăşi (nemo plus iuris ad alium transferre potest quam ipse habet).

Recursul reclamantului a fost întemeiat pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Cu toate acestea, Înalta Curte constată că prin recursul formulat au fost dezvoltate critici susceptibile de a fi încadrate în motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., reclamantul invocând încălcarea de către instanţa de apel a unor reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

O primă critică susceptibilă de încadrare în motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., vizează încălcarea de către instanţa de apel a principiului disponibilităţii, respectiv a regulii tantum devolutum quantum apellatum, prin aceea că în rejudecare, instanţa a realizat o calificare a actului administrativ contestat, deşi prin apelul formulat de către pârâţi nu s-a criticat acest aspect. Mai mult, pârâţii prin întâmpinare au afirmat ei înşişi natura de act administrativ cu caracter normativ, astfel că instanţa de apel nu ar fi putut statua în sens contrar.

Critica este neîntemeiată şi va fi înlăturată ca atare, pentru motivele ce urmează a fi expuse.

Astfel cum reiese din decizia de casare nr. 1364 din data de 16 iunie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, o premisă pentru soluţionarea corectă a excepţiei de nelegalitate şi respectiv a excepţiei lipsei de interes în invocarea acesteia, o constituie clarificarea naturii juridice a actului atacat, de act administrativ cu caracter individual ori cu caracter normativ.

Art. 501 alin. (1) C. proc. civ., statuează caracterul obligatoriu pentru instanţa care judecă fondul, al dezlegărilor instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate de aceasta din urmă.

Aşadar, instanţa de apel, deşi nu a fost învestită prin criticile formulate de părţi, analizând şi statuând asupra naturii juridice a actului administrativ atacat, s-a conformat îndrumărilor cuprinse în decizia de casare, obligatorii pentru instanţa de fond. În plus, o atare dezlegare ar fi putut fi realizată de către instanţele fondului chiar şi în lipsa îndrumărilor instanţei de recurs, de vreme ce reprezintă condiţia premisă pentru a statua în fapt şi în drept asupra excepţiei de nelegalitate invocată, natura juridică determinând instanţa competentă să soluţioneze cererea, procedura de soluţionare a acesteia, regimul căilor de atac, interesul în invocarea excepţiei şi fondul acesteia.

Este lipsită de relevanţă împrejurarea că prin întâmpinare, pârâta a opinat că H.C.L. nr. 87/2012 îmbracă natura unui act administrativ cu caracter normativ, instanţa urmând a statua asupra aspectelor deduse judecăţii potrivit legii, independent de calificarea pe care părţile au înţeles să o dea unei anumite situaţii ori împrejurări.

În plus, Înalta Curte remarcă că dezlegarea dată de către instanţa de apel în ceea ce priveşte natura juridică a actului cu caracter administrativ contestat, ca fiind cu caracter individual, coincide cu opinia exprimată de către reclamant prin apelul exercitat în cauză, aspect expres reţinut în considerente de către instanţa de apel, astfel că recurentul nu poate susţine contrariul prin calea de atac a recursului, părţile fiind obligate să îşi exercite drepturile procesuale cu bună-credinţă, consecvenţa fiind unul din elementele ce dă expresie acestui principiu.

Criticile reclamantului din perspectiva naturii juridice a actului administrativ contestat vizează exclusiv aspecte de ordin procesual, nefiind dezvoltate argumente susceptibile de a fi analizate din perspectiva motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel că Înalta Curte nu este învestită cu analiza calificării actului administrativ din perspectiva unei încălcări ori greşite aplicări a normelor de drept material.

Prin cea de-a doua critică susceptibilă de încadrare în motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul susţine că în mod eronat instanţa s-a pronunţat asupra epuizării de către acesta a mijloacelor administrative şi judiciare pentru dobândirea dreptului de proprietate, astfel că instanţa trebuia să se limiteze doar la cererea dedusă judecăţii. Drept urmare, în cauză se invocă o încălcare a principiului disponibilităţii.

Instanţa de apel a reţinut că reiterarea unei alte cereri în privinţa aceluiaşi imobil nu ar mai fi posibilă deoarece reclamantul a epuizat deja toate mijloacele procesuale pe care le avea la dispoziţie, acesta fiind unul din argumentele pe care se sprijină mecanismul logico-judiciar în motivarea soluţiei privind excepţia lipsei de interes.

De altfel, instanţa de apel a dat relevanţă acestei împrejurări, ca urmare a îndrumărilor cuprinse în decizia de casare, Înalta Curte reţinând, în primul ciclu procesual, prin raportare la fundamentul cererii deduse judecăţii şi la circumstanţele factuale ale speţei, împrejurarea că în dosarul nr. x/2009 a fost respinsă definitiv cererea reclamantului având ca obiect constatarea valabilităţii convenţiei de vânzare-cumpărare încheiată la data de 18.10.1995 şi pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic pentru imobilul în litigiu, iar prin sentinţa civilă nr. 2833 din 4 martie 2014, pronunţată de Judecătoria Craiova, secţia civilă, reclamantului din prezenta cauză i-a fost respinsă şi o acţiune în constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu, ca efect al prescripţiei achizitive.

În fine, Înalta Curte a reţinut ca reprezentând un viciu de legalitate a hotărârii atacate, că instanţa de apel nu a argumentat, de o manieră logică şi coerentă, care sunt fundamentele juridice ce legitimează ca o persoană să poată solicita şi obţine, în forma procedurală exercitată, înlăturarea unei hotărâri a consiliului local prin care se delimitează domeniul public al unităţilor administrativ-teritoriale, cu consecinţa radierii înscrierii dreptului de proprietate al municipiului Craiova din cartea funciară, câtă vreme această soluţie nu determină niciun folos efectiv, concret în patrimoniul reclamantului A., a cărui acţiune în constatarea propriului drept de proprietate asupra acestui imobil, dedusă judecăţii în prezentul litigiu, a fost respinsă, soluţie împotriva căreia acesta nici nu a exercitat calea de atac a recursului, rămânând astfel definitivă.

Aşadar, în rejudecare, în mod corect instanţa de apel a avut în vedere efectele respingerii demersurilor judiciare anterioare iniţiate de reclamant, precum şi împrejurarea că acesta nu a formulat recurs în ce priveşte soluţia în constatarea dreptului său de proprietate, fiind circumstanţe relevante în soluţionarea excepţiei lipsei de interes a reclamantului în invocarea excepţiei de nelegalitate a hotărârii de consiliu local.

Instanţa nu putea soluţiona cauza făcând abstracţie de litigiile anterioare vizând acelaşi teren litigios, cu atât mai mult cu cât însuşi reclamantul a făcut vorbire despre existenţa acestor litigii în actele procesuale depuse la dosar, instanţa fiind ţinută aşadar, potrivit art. 431 alin. (2) C. proc. civ., să ţină seama de cele statuate cu putere de lucrul judecat în litigiile anterioare, tocmai în considerarea împrejurării că fiecare din acestea a vizat dobândirea în patrimoniul reclamantului a dreptului de proprietate asupra aceluiaşi teren.

Aşadar, în cauză nu se confirmă încălcarea principiului disponibilităţii, astfel cum afirmă recurentul prin aceea că instanţa s-ar fi pronunţat asupra unor aspecte cu care nu a fost învestită, în cauză fiind incidente dispoziţiile art. 22 alin. (7) C. proc. civ., care fac trimitere la obligaţia judecătorului de a ţine seama de toate circumstanţele cauzei în soluţionarea litigiilor.

De altfel, deşi recurentul critică soluţia instanţei de apel prin prisma greşitei reţineri în ce priveşte epuizarea tuturor mijloacelor procesuale pe care le avea la dispoziţie, critica sa îmbracă forma unei alegaţii de ordin general, fără a indica în mod expres care ar fi calea pe care ar avea-o la dispoziţie şi fără a se face dovada iniţierii acesteia. Drept urmare şi această critică urmează a fi înlăturată.

Din perspectiva celei de-a treia critici susceptibile de încadrare în motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul invocă încălcarea art. 33 C. proc. civ., arătând că se poate formula o cerere cu scopul de a preveni încălcarea unui drept ameninţat sau pentru a preîntâmpina o pagubă însemnată, chiar dacă interesul nu este născut şi actual, subliniind că în cazul său interesul subzistă prin aceea că pe rolul instanţelor se află un dosar având ca obiect atribuirea acestui teren către o persoană fizică, în baza Legii nr. 10/2001.

Prezenta instanţă reţine că prin decizia de casare pronunţată în primul ciclu procesual, Înalta Curte a trasat elementele de care instanţa trebuie să ţină cont în rejudecare, în analiza existenţei interesului în persoana reclamantului în atacarea hotărârii de consiliu local, evidenţiind corelaţia existentă între modul de soluţionare a excepţiei lipsei de interes în invocarea excepţiei de nelegalitate şi consecinţele juridice pe care o atare soluţie este susceptibilă să le producă pe planul dreptului reclamantului. Totodată, Înalta Curte a subliniat caracterul contradictoriu şi totodată eronat al modului în care instanţele fondului au soluţionat incidentele procesuale şi fondul cauzei, reţinând ca fiind incompatibilă respingerea excepţiei lipsei de interes în invocarea excepţiei de nelegalitate a actului administrativ invocat, admiterea excepţiei de nelegalitate şi totodată respingerea capătului de cerere vizând constatarea dreptului de proprietate al reclamantului asupra terenului în litigiu.

În consecinţă, în mod corect instanţa de apel, a reţinut că interesul procesual trebuie să se menţină pe tot parcursul litigiului şi se concretizează în cauză prin folosul practic urmărit de cel care a declanşat procedura judiciară sau, cum este cazul în speţă, de către cel care a uzat de un anumit mijloc de apărare împotriva adversarului său, or, de vreme ce capătul de cerere având ca obiect constatarea dreptului său de proprietate al reclamantului asupra imobilului, a fost respins, iar acesta nu a exercitat calea de atac a recursului, reprezintă un aspect intrat în puterea lucrului judecat şi totodată un element în raport de care se poate aprecia existenţa interesului reclamantului în invocarea excepţiei de nelegalitate.

Prin critica formulată, reclamantul învederează că în cauză interesul său se traduce prin necesitatea de a paraliza demersurile iniţiate de o terţă persoană, având ca obiect acţiunea în reconstituirea dreptului de proprietate în temeiul legilor de reparaţie şi menţinerea posesiei asupra bunului, însă o atare susţinere este de natură a combate, în mod nepermis, însăşi statuările deciziei de casare ale Înaltei Curţi, care a reţinut că un interes pur economic sau pur teoretic nu ar legitima recurgerea la acest mijloc procesual, deoarece nu ar fi nici legitim şi nici juridic proteguit.

Totodată, în mod corect şi în concordanţă cu îndrumările cuprinse în decizia de casare, instanţa de apel, în soluţionarea excepţiei lipsei de interes, a analizat existenţa în patrimoniul reclamantului a unui bun sau a unei speranţe legitime din perspectiva jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, reţinând că, deşi s-a recurs la diverse proceduri judiciare pentru constatarea dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu, acestea nu s-au finalizat prin recunoaşterea dreptului invocat, astfel că reclamantul nu are un bun actual, care să atragă incidenţa prevederilor art. 1 din Protocolul 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale.

Concluzionând, curtea de apel, în mod legitim a reţinut că inexistenţa dreptului de proprietate publică nu poate să fie pur şi simplu doar o consecinţă a admiterii unei excepţii de nelegalitate a actului administrativ contestat, ci, dimpotrivă, aceasta trebuie să derive din constatarea concomitentă a existenţei legale a unui drept propriu de proprietate al reclamantului asupra aceluiaşi bun, care să se bucure de o protecţie juridică prioritară în raport cu autoritatea publică, ceea ce nu este cazul în speţă.

Drept urmare, Înalta Curte va respinge critica formulată de recurent.

Din perspectiva motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul a invocat existenţa unor motive contradictorii în considerentele hotărârii recurate, susţinând că aprecierea instanţei în sensul că actele respective nu sunt translative de proprietate, pe lângă faptul că nu înlătură existenţa unui interes din partea reclamantului, pare şi contradictorie, în condiţiile în care dacă acesta ar fi încheiat un contract de vânzare-cumpărare în formă autentică nu ar fi promovat cererea ce face obiectul prezentului dosar.

Din perspectiva viciilor de motivare prin existenţa motivelor contradictorii, textul de lege reglementează fie ipoteza unei contradicţii între considerente şi dispozitiv, ceea ce nu se critică în speţa de faţă, fie existenţa unei contradicţii între considerentele hotărârii atacate, în sensul în care din unele ar rezulta netemeinicia acţiunii, iar din altele faptul că aceasta ar fi întemeiată.

Contrar celor susţinute prin memoriu de recurs, Înalta Curte reţine că hotărârea instanţei de apel este motivată potrivit standardelor de calitate instituite de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., fără a cuprinde motive contradictorii. Astfel, hotărârea instanţei de apel nu este contradictorie, de vreme ce inexistenţa unui drept în patrimoniul reclamantului, coroborat cu imposibilitatea de a dobândi unul ca efect al epuizării tuturor demersurilor judiciare posibile, conduc în mod logic la soluţia pronunţată în cauză de către instanţa de apel, respectiv admiterea excepţiei lipsei de interes în invocarea excepţiei de nelegalitate. O atare dezlegare a instanţei de apel este concordantă cu îndrumările deciziei de casare, potrivit art. 501 alin. (1) C. proc. civ. instanţa de apel, în rejudecare, fiind obligată să ţină cont de dezlegările de drept ale instanţei de recurs.

În ce priveşte susţinerile din cuprinsul memoriului de recurs potrivit cărora H.C.L. nr. 87/2013 este nelegală în condiţiile în care rapoartele care au stat la baza acesteia şi prin care s-a propus modificarea inventarului nu conţin referiri la trecerea terenului în litigiu şi nici împrejurările care au determinat calificarea terenului în litigiu ca fiind de uz sau interes public, nu vor putea face obiectul analizei instanţei de recurs, având în vedere că aceste critici vizează fondul excepţiei de nelegalitate. Or, de vreme ce instanţa de apel s-a pronunţat în sensul admiterii excepţiei lipsei de interes a reclamantului în invocarea excepţiei de nelegalitate, analiza instanţei de recurs va fi limitată la aspectele în privinţa cărora s-a pronunţat instanţa de apel, respectiv la criticile vizând în mod expres respectiva soluţie.

În ce priveşte criticile recurentului potrivit cărora instanţa de apel nu a analizat sub niciun fel dacă dreptul său este unul eventual sau dacă, raportat la legislaţia existentă înainte de intrarea în vigoare a actualului C. civ. cu privire la forma antecontractului, respectiv dacă factura şi chitanţa la care a făcut referire reprezintă sau nu o promisiune de vânzare-cumpărare, invocând aşadar încălcarea vechiul C. civ. şi a Legii cadastrului şi publicităţii imobiliare nr. 7/1996, care nu conţineau dispoziţii exprese privitoare la forma antecontractului sau promisiunii de vânzare-cumpărare, acestea sunt susceptibile de încadrare în motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reţine că o atare critică poate fi justificată prin raportare la analiza realizată de instanţa de apel în ce priveşte existenţa unui bun ori a unei speranţe legitime în patrimoniul reclamantului, relevantă în soluţionarea excepţiei lipsei de interes în invocarea excepţiei de nelegalitate, iar nu în ce priveşte fondul cauzei, de vreme ce, astfel cum s-a evidenţiat deja, reclamantul nu a formulat recurs în ce priveşte capătul de cerere vizând constatarea dreptului său de proprietate în primul ciclu procesual, astfel că soluţia de respingere a intrat în puterea lucrului judecat.

Înalta Curte remarcă că instanţele fondului au realizat analiza prin raportare la susţinerile părţilor formulate prin actele procesuale depuse în termen, or, reclamantul nu a învestit instanţa, în prezentul litigiu, cu o atare analiză, astfel că instanţa de apel nu putea realiza din oficiu analiza unei eventuale conversii a contractului de vânzare-cumpărare şi a facturii emise în baza acestuia, din perspectiva condiţiilor de formă impuse antecontractului.

În plus, Înalta Curte reţine că instanţa de apel a avut în vedere şi s-a raportat în soluţionarea căii de atac, inclusiv la existenţa dosarului nr. x/2009 având ca obiect constatarea valabilităţii convenţiei de vânzare-cumpărare încheiată la data de 18.10.1995 şi pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic pentru imobilul în litigiu, unde obiectul dosarului impunea realizarea unei atari analize.

Mai mult decât atât, Înalta Curte, în decizia de casare a reţinut că în dosarul nr. x/2009, instanţele de judecată – în toate etapele procesuale, au respins cererea formulată de reclamant, constatând că pretinsa societate vânzătoare nu se putea obliga valabil la ceva ce nu avea în patrimoniu (nemo dat quod non habet) sau nu putea transmite mai multe drepturi decât avea ea însăşi (nemo plus iuris ad alium transferre potest quam ipse habet).

Aşadar, prin prisma dezlegării date de instanţă în dosarul nr. x/2009 şi a considerentelor reţinute care au intrat în puterea de lucru judecat, reiese că societatea de la care emană pretinsul contract de vânzare-cumpărare în privinţa căruia prin recurs s-a invocat convertirea în promisiune de vânzare, nu avea în patrimoniu dreptul de proprietate asupra terenului litigios, astfel că acesta nu a putut transmite, dar nici nu ar fi putut promite, în mod valabil, transferul dreptului de proprietate.

În consecinţă, critica este neîntemeiată şi va fi înlăturată ca atare.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în aplicarea prevederilor art. 497 rap. la art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul, în speţă, nefiind întrunit niciunul dintre motivele de casare analizate - art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 sau 8.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 246 din 12 octombrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 iunie 2023.