Land-revindication ruling quashed and remanded for failure to assess usucapion defenses and title legality.

Şedinţa publică din data de 8 iunie 2023

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 24 aprilie 2017 pe rolul Tribunalului Bucureşti, reclamanta A. S.R.L. Bucureşti a solicitat: (i) obligarea pârâtei Hidroconstrucţia S.A. la lăsarea în deplină proprietate şi posesie a suprafeţei totale de teren de 7.513,72 m.p. din acte (7.814 m.p. din măsurătorile cadastrale), compusă din: suprafaţa de teren de 5.678 m.p., situată în Bucureşti, str. x, înscrisă în cartea funciară nr. x (nr. CF vechi x) a localităţii Bucureşti, sector 4 şi având nr. cadastral x şi suprafaţa de teren de 2.136 m.p., situată în Bucureşti, str. x, înscrisă în cartea funciară nr. x (nr. CF vechi x) a localităţii Bucureşti, şi având nr. cadastral x; (ii) rectificarea cărţilor funciare nr. x si nr. 205874 ale localităţii Bucureşti sector 4, în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâtei asupra terenului revendicat.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti:

Prin sentinţa civilă nr. 302 din 15 februarie 2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta A. S.R.L. împotriva pârâtei Hidroconstrucţia S.A.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti:

Prin decizia civilă nr. 1451A din 28 octombrie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis apelul declarat de apelanta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 302 din 15 februarie 2019 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Hidroconstrucţia S.A., a schimbat în tot sentinţa apelată, în sensul că a admis acţiunea.

A obligat pe pârâtă să lase reclamantei în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de teren de 5.678 mp situată în Bucureşti str. x, înscrisă în CF nr. x a municipiului Bucureşti sector 4, având număr cadastral x, precum şi suprafaţa de teren de 2.136 m.p. situată în Bucureşti str. x, înscrisă în CF nr. x a municipiului Bucureşti sector 4, având număr cadastral x.

A dispus rectificarea cărţii funciare nr. x, în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâtei Hidroconstrucţia S.A. cu privire la suprafaţa de teren de 5.678 m.p.

A dispus rectificarea cărţii funciare nr. x, în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâtei Hidroconstrucţia S.A. cu privire la suprafaţa de teren de 2.136 m.p.

A obligat intimata-pârâtă să plătească apelantei-reclamante cheltuieli de judecată în cuantum de 53.431,45 RON.

Prin încheierea din 24 februarie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a fost îndreptată eroarea materială strecurată în dispozitivul deciziei civile nr. 1451A din 28 octombrie 2021, în sensul că:

- numărul de carte funciară şi numărul cadastral atribuit suprafeţei de teren de 5.678 m.p. situat în Bucureşti str. x, este x, în loc de 21446, cum din eroare s-a menţionat;

- numărul de carte funciară şi numărul cadastral atribuit suprafeţei de 2.136 m.p. situat în Bucureşti str. x, este x, în loc de 21450, cum din eroare s-a menţionat.

4. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei civile nr. 1451A din 28 octombrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, pârâta Hidroconstrucţia S.A. a declarat recurs.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 14 aprilie 2022 şi a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 5.

Prin cererea de recurs recurenta-pârâtă a invocat excepţia de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria x nr. x, emis în data de 24.06.1993 în favoarea B. S.A. de către Ministerul Industriilor, în partea care priveşte suprafaţa de teren disputată de 7.513,72 m.p. din acte (7.814 m.p. din măsurătorile cadastrale), solicitând admiterea excepţiei şi soluţionarea recursului fără a ţine seama de acest act, cu consecinţa admiterii recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei instanţei de apel spre rejudecare.

Primul motiv de recurs, circumscris art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., vizează faptul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei, întrucât instanţa a ignorat apărările pârâtei privind nelegalitatea certificatului de atestare.

Deşi a calificat apărarea privind dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune ca fiind o invocare a uzucapiunii de lungă durată (30 ani), instanţa nu a arătat de ce aceeaşi apărare nu ar putea fi calificată drept o invocarea uzucapiune de scurtă durată (10-20 ani).

Prin cel de-al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a arătat că prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Astfel, instanţa a denaturat apărările părţii, procedând la o calificare arbitrară a acestora, fără a solicita lămuriri în cazul în care considera că acestea nu erau suficient de clare.

În mod eronat, a calificat drept invocare a uzucapiunii de lungă durată apărarea pârâtei constând în faptul ca Hidroconstrucţia ar fi dobândit oricum dreptul de proprietate asupra terenului prin exercitarea posesiei asupra acestuia timp de 26 de ani şi a apreciat, fără niciun fundament, că nu ar putea fi considerată o invocare a uzucapiunii de scurtă durată.

De asemenea, instanţa a ignorat apărarea privind nelegalitatea certificatului de atestare invocat de intimată, reţinând în mod eronat că nu i s-ar fi solicitat acest lucru.

Al treilea motiv de recurs, face referire la faptul că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, fiind incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Instanţa a ignorat cu desăvârşire dispoziţiile Legii nr. 15/1990, potrivit cărora bunurile aflate în administrarea persoanelor juridice cu capital de stat devin proprietatea acestora de la data intrării în vigoare a acesteia.

În mod greşit, a reţinut că certificatul de atestare a dreptului de proprietate ar constitui un titlu de proprietate, când acesta nu reprezintă decât un înscris probator şi nu produce efecte constitutive.

Totodată, în mod eronat, în loc să procedeze la compararea titlurilor părţilor din litigiu, a procedat la compararea titlului pârâtei cu cel al autoarei reclamantei.

5. Apărările formulate în cauză:

Intimata-reclamantă A. S.R.L. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia netimbrării recursului, solicitând respingerea excepţiei de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria x nr. x din 24.06.1993 emis pe numele B. S.A. de către Ministerul Industriilor cu privire la suprafaţa de teren de 7.513,73 mp din acte (7.814 mp din măsurători) şi respingerea recursului declarat de recurenta-pârâtă, ca nefondat.

La termenul din 9 februarie 2023 s-a dispus introducerea în cauză a Ministerului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului - emitentul certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x emis la 24 iunie 1993 în favoarea B. S.A., căruia i s-a comunicat excepţia de nelegalitate formulată de recurenta-pârâtă Hidroconstrucţia S.A. cu menţiunea de a depune actele care au stat la baza emiterii acestuia. La data de 6 martie 2023 Ministerul Economiei a formulat răspuns la excepţia de nelegalitate prin care a invocat excepţia prescripţiei/tardivităţii pentru depăşirea termenului de decădere de 6 luni. Răspunsul a fost comunicat părţilor.

6. Procedura de filtru:

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar, prin încheierea din 17 noiembrie 2022, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de pârâta Hidroconstrucţia S.A. prin administrator judiciar Consorţiul de practicieni în insolvenţă format din C. împotriva deciziei nr. 1451A din 28 octombrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă şi a fixat termen de judecată la 9 februarie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când s-a dispus amânarea cauzei pentru termenul din 8 iunie 2023, în vederea citării Ministerului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului şi comunicării excepţiei de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x emis la 24 iunie 1993 în favoarea B. S.A.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este fondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse, cu precizarea că analiza motivelor de nelegalitate se va realiza în ordinea statornicită de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. şi nu în cea expusă de parte prin memoriul de recurs.

Cu referire la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în cadrul căruia recurenta a invocat încălcarea de către instanţa de apel a principiului contradictorialităţii şi al disponibilităţii prin aceea că nu a pus în discuţia părţilor apărarea formulată prin întâmpinare de către pârâtă privind posesia exercitată, procedând astfel la calificarea în considerente a apărării formulate, Înalta Curte îl găseşte întemeiat.

Principiul disponibilităţii este consacrat de dispoziţiile art. 22 alin. (6) C. proc. civ., potrivit căruia: "Judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel." Înţelesul acestui text trebuie coroborat cu dispoziţiile art. 9 din acelaşi act normativ, conform căruia obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor.

Tot astfel, art. 295 C. proc. civ. dă valoare normativă regulii tantum devolutum quantum apellatum care semnifică faptul că instanţa de apel va fi ţinută să judece în limitele criticilor formulate prin motivele de apel, dar şi apărărilor formulate de intimat, reluând judecata asupra fondului, cu privire la problemele de fapt şi de drept ce constituie obiect al dezbaterii în apel.

De asemenea, potrivit art. 389 C. proc. civ. dezbaterile se poartă asupra împrejurărilor de fapt şi temeiurilor de drept, invocate de părţi în cererile lor sau, după caz, ridicate de instanţă din oficiu.

Drept urmare, limitele judecăţii trebuie raportate la ceea ce constituie obiect al învestirii instanţei, fiind obligaţia instanţei de a clarifica cererea de chemare în judecată, cuprinsul cererii de apel, respectiv a apărărilor formulate în cauză, pentru a se pronunţa asupra aspectelor deduse judecăţii.

În situaţia în care din cuprinsul întâmpinării formulate în etapa apelului de către pârâta Hidroconstrucţia S.A. nu reiese cu evidenţă natura juridică pe care partea a înţeles să o confere susţinerilor sale privind exercitarea unei posesii neîntrerupte asupra imobilului teren în litigiu, timp de 26 de ani, era necesar ca instanţa să solicite intimatei-pârâte lămuririle necesare, pentru a determina astfel sensul real al apărărilor formulate de aceasta.

Înalta Curte reţine că, în examinarea apărărilor formulate în calea de atac, instanţa de apel a dat dovadă de un formalism excesiv, care trebuie evitat din perspectiva respectării dreptului de acces la un tribunal, prevăzut de art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, procedând astfel atât în ce priveşte susţinerea pârâtei din cuprinsul întâmpinării formulate în etapa apelului, potrivit căreia a exercitat posesia terenului pe o lungă durată (26 de ani), continuă şi neîntreruptă, ceea ce îi conferă calitatea de proprietar al acestuia, dar şi în ce priveşte invocarea nevalabilităţii titlului autoarei reclamantei, în sensul că certificatul de atestare ar fi fost emis în favoarea acesteia cu privire la o suprafaţă de teren ce nu se afla în administrarea B. S.A.

Aşadar, deşi reiese cu evidenţă, din analiza întâmpinării formulate în calea de atac, că pârâtă nu a invocat dobândirea dreptului de proprietate ca efect al uzucapiunii de lungă durată, instanţa de apel, fără a fi pus în discuţia prealabilă a părţilor natura şi valenţele juridice ale unei astfel de apărări, a realizat în considerente o analiză a întrunirii condiţiilor uzucapiunii de lungă durată, reţinând că nu a fost împlinit termenul de 30 de ani, în vreme ce analiza uzucapiunii de scurtă durată nu este realizată, instanţa de apel reţinând că o astfel de apărare nu a fost invocată şi nici nu poate fi dedusă din simpla afirmare a părţii că a posedat bunul timp de 26 de ani. Or, prin raportare la împrejurarea că fără a fi fost invocată în mod expres, instanţa de apel a realizat în acelaşi paragraf analiza întrunirii condiţiilor presupuse de uzucapiunea de lungă durată, opţiunea de a nu realiza o analiză similară şi în ce priveşte uzucapiunea de scurtă durată, având în vedere că nu a fost invocată în mod expres, apare ca fiind şi contradictorie, în acest caz fiind aşadar incident şi motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În mod similar a procedat instanţa de apel şi în ce priveşte criticile vizând valabilitatea titlului autoarei reclamantei, instanţa de apel reţinând pe de-o parte că prin întâmpinarea formulată pârâta susţine nevalabilitatea titlului autoarei reclamantei, în sensul că certificatul de atestare ar fi fost emis în favoarea acesteia cu privire la o suprafaţă de teren ce nu se afla în administrarea B. S.A., iar pe de altă parte, fără a pune în discuţie calificarea unei atari apărări, în considerente, instanţa de apel susţine că instanţa nu a fost învestită cu o cerere având ca obiect anularea certificatului de atestare exhibat de către reclamantă. Aşadar, deşi neanalizarea acestei apărări a fost criticată de către pârâtă din perspectiva motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că premisa neanalizării o constituie omisiunea instanţei de apel de a pune în discuţia părţilor calificarea acestei apărări, pentru a determina în mod clar obiectul învestirii instanţei, fiind aşadar incident şi motivul de nelegalitate reglementat de pct. 5.

Concluzionând, omisiunea instanţei de a pune în discuţia părţilor limitele învestirii instanţei de apel prin întâmpinarea formulată în calea de atac de către intimata-pârâtă, încalcă principiul contradictorialităţii şi dreptul la apărare, împiedicând părţile să îşi propună apărările şi să obţină o soluţie care să tranşeze fondul cauzei, în special cu privire la nelegalitatea certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis în favoarea autorului reclamantei, invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare şi respectiv dobândirea de către aceasta a dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu ca efect al prescripţiei achizitive de scurtă durată.

Astfel cum a reţinut Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa constantă, o interpretare deosebit de riguroasă dată de instanţele interne unei norme de procedură, cu un formalism excesiv, poate fi de natură a priva părţile de dreptul de acces la un tribunal (cauza Perez de Rada Cavanilles c. Spaniei, p. 49; cauza Sotiris et Nikos Koutras ATTEE c. Greciei, p.20, cauza RTBF c. Belgiei, p. 71-72, 74). Or, pentru a asigura părţilor dreptul la un proces echitabil, s-ar fi impus ca instanţa de apel să pună în discuţia prealabilă a părţilor natura juridică a susţinerilor formulate prin întâmpinare de către pârâtă, atât în ce priveşte nelegalitatea titlului autoarei reclamantei, cât şi valenţele pe care înţelege să le dea exercitării unei posesii îndelungate, continue şi neîntrerupte, aptă să îi confere calitatea de proprietar al imobilului în litigiu.

Consecinţa acestei modalităţi de analiză a apărărilor formulate în etapa apelului a determinat o incorectă şi insuficientă stabilire a cadrului procesual obiectiv, generând o încălcare a dreptului de dispoziţie al părţilor, aşa cum acesta este reglementat de art. 9 alin. (2) C. proc. civ., a dreptului la apărare prevăzut de art. 13 C. proc. civ. şi a dreptului la un proces echitabil conform art. 6 C. proc. civ., motiv pentru care se impune admiterea recursului şi casarea deciziei recurate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

Din perspectiva motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., pârâta a criticat soluţia instanţei de apel ca fiind nemotivată şi respectiv contradictorie sub aspectul neanalizării apărărilor formulate de aceasta prin întâmpinare în faţa instanţei de apel, vizând caracterul nelegal al certificatului de atestare al dreptului de proprietate al autorului reclamantei, precum şi dobândirea de către pârâtă a dreptului de proprietate, ca efect al uzucapiunii de scurtă durată.

Şi acest motiv este întemeiat, de vreme ce instanţa de apel, deşi a reţinut că pârâta a invocat prin întâmpinarea depusă în etapa apelului nevalabilitatea titlului autoarei reclamantei, în sensul că certificatul de atestare ar fi fost emis în favoarea acesteia cu privire la o suprafaţă de teren ce nu se afla în administrarea B. S.A., nu a procedat la analiza acestei apărări, reţinând că în cauză nu a fost formulată o cerere în care să fie pusă în discuţie nevalabilitatea titlului uneia din părţi.

De asemenea, astfel cum reiese din analiza realizată anterior, aferent motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., instanţa de apel a reţinut în considerente că apărarea formulată de pârâtă prin întâmpinare potrivit căreia a exercitat o posesie de peste 26 de ani nu conduce la dobândirea dreptului de proprietate ca efect al uzucapiunii de lungă durată, având în vedere neîndeplinirea termenului de 30 de ani, însă nu a realizat o analiză a prescripţiei de scurtă durată.

Având în vedere că situaţia premisă a fost aceeaşi, respectiv pârâta a formulat această apărare, fără a indica în mod explicit ce efecte juridice tinde să confere acestor apărări şi fără a indica incidenţa prescripţiei achizitive de lungă ori de scurtă durată, opţiunea instanţei de apel, de a realiza analiza apărările pârâtei din perspectiva uzucapiunii de lungă durată, excluzând explicit o analiză din perspectiva celei de scurtă durată sub motiv că aceasta nu a fost invocată, tinde a fi contradictorie, astfel cum în mod corect a observat şi recurenta.

În acest punct, trebuie reamintit că motivarea unei hotărâri judecătoreşti reprezintă una dintre garanţiile esenţiale ale procesului echitabil, reglementate atât în plan intern, prin dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., cât şi pe plan convenţional, prin art. 6 par. 1 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, absenţa motivării, motivarea contradictorie sau străină de natura pricinii reprezentând tot atâtea vicii de legalitate ale unei hotărâri judecătoreşti, sancţionabile prin incidenţa motivului de recurs reglementat de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., invocat în cauză de către recurentă.

În interpretarea aplicării acestei garanţii procesuale, într-o jurisprudenţă constantă, s-a statuat că dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susţinerile esenţiale ale părţilor sunt examinate în mod real de către instanţă, aceasta având obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor de apărare şi argumentelor substanţiale invocate de părţi.

Or, instanţa de apel nu a argumentat de o manieră logică care sunt fundamentele pentru care, fără a pune în discuţia părţilor valenţa acestora, a procedat la analiza apărărilor pârâtei din perspectiva instituţiei uzucapiunii de lungă durată, nu însă şi a celei de scurtă durată. Un viciu de legalitate suplimentar al hotărârii atacate constă în aceea că instanţa de apel nu a explicat motivele pentru care, deşi pârâta a invocat nelegalitatea titlului autorului reclamantei, nu a procedat la analiza acestora, reţinând că instanţa nu a fost învestită cu o atare cerere.

Din perspectiva motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâta a invocat greşita aplicare a art. 5 alin. (1) şi art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990, prin raportare la dispoziţiile H.G. nr. 834/1991, act juridic ulterior, de forţă inferioară.

Înalta Curte găseşte întemeiat şi acest motiv de recurs, observând că instanţa de apel a procedat la soluţionarea cererii de chemare în judecată fără a ţine seama de specificul modului în care autorii părţilor aflate în litigiu pretind că au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului teren.

Aceasta semnifică că inclusiv modalitatea în care instanţa de apel a optat să realizeze comparaţia, determinând cine anume a înscris dreptul de proprietate în cartea funciară, nu este adecvat situaţiei particulare a cauzei, cu atât mai mult cu cât temeiurile de drept invocate şi apărările formulate de către pârâtă au rămas neanalizate de către instanţa de apel.

De asemenea, Înalta Curte remarcă că instanţa de apel nu a procedat la analiza actelor juridice încheiate anterior transmiterii drepturilor în patrimoniul părţilor litigante şi nu a analizat dacă autorul reclamantei avea în patrimoniu dreptul de proprietate asupra suprafeţei de teren în litigiu, pentru a rezulta că aceasta a transferat în mod valabil dreptul său asupra terenului către reclamantă.

O atare analiză s-ar fi impus prin raportare la specificul situaţiei, dar şi prin raportare la apărările formulate de pârâtă prin întâmpinare, pentru a putea determina în ce măsură societatea vânzătoare a transmis reclamantei, în mod valabil dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu.

Dimpotrivă, astfel cum reiese din motivarea instanţei de apel, aceasta, reţinând că nu ar fi fost formulată o cerere care să pună în discuţie valabilitatea titlului autorului reclamantei, a considerat a fi lipsită de relevanţă pentru soluţionarea acţiunii în revendicare analiza documentaţiei care a stat la baza emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate.

Or, cercetarea modului în care părţile, respectiv autorii acestora au dobândit în patrimoniu dreptul invocat asupra terenului litigios, se impune prin raportare la contestarea de către ambele părţi a legalităţii dobândirii dreptului de proprietate în baza certificatelor de atestare, precum şi prin raportare la împrejurarea că ambele pretind că proprietatea a fost obţinută în mod legal de către acestea/autorii lor, în vreme ce partea adversă nu întrunea condiţiile legale pentru a i se constitui dreptul de proprietate în temeiul legii.

Instanţa de apel a soluţionat cererea aplicând în mod formal o soluţie propusă pe cale jurisprudenţială şi doctrinară pentru ipoteza provenienţei titlurilor de la acelaşi autor, fără a avea în vedere specificul modului de dobândire a dreptului de proprietate de către autorii părţilor şi nici de actele survenite ulterior.

Fiind vorba despre moduri derivate de dobândire a proprietăţii, instanţa ar fi trebuit să procedeze la verificarea titlurilor autorilor părţilor, respectiv întrunirea de către aceştia a condiţiilor legale pentru dobândirea dreptului de proprietate în temeiul legii, debutând aşadar cu existenţa dreptului de administrare, ce reprezintă premisa dobândirii dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 15/1990.

Aşadar, instanţa de apel, în rejudecare, va proceda la verificarea întrunirii condiţiilor legale de către autorii părţilor privind modul de dobândire a dreptului de proprietate, operaţiune ce se impune atât pentru a soluţiona excepţia de nelegalitate, cât şi pentru soluţionarea fondului cererii de chemare în judecată, având ca obiect revendicarea.

Dată fiind soluţia de admitere a motivului de recurs vizând nepunerea în discuţie şi neanalizarea de către instanţa de apel a legalităţii certificatului de atestare al dreptului de proprietate al autorului reclamantei, în rejudecare, instanţa de apel urmează să analizeze şi excepţia de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x emis la 24 iunie 1993 în favoarea B. S.A., invocată în faţa instanţei de recurs, cu suplimentarea probatorului constând în actele care au stat la baza emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x emis la 24 iunie 1993 în favoarea B. S.A., dat fiind că deşi la termenul din 9 februarie 2023, i s-a pus în vedere emitentului certificatului de atestare a dreptului de proprietate să depună înscrisurile care au stat la baza emiterii acestuia, Ministerul Economiei nu a depus, în faţa instanţei de recurs, înscrisurile solicitate.

De asemenea, în rejudecare, instanţa de apel va avea în vedere şi apărările intimatei-pârâte Hidroconstrucţia S.A., potrivit cărora a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu ca efect al prescripţiei achizitive de scurtă durată.

Pentru toate aceste argumente, constatând că sunt incidente motivele de recurs reglementate de art. 488 pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 497 C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârâta Hidroconstrucţia S.A., în insolvenţă, împotriva deciziei nr. 1451A din 28 octombrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă; va casa decizia atacată şi va trimite cauza, spre rejudecare, în limitele expuse, aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Hidroconstrucţia S.A., în insolvenţă, prin administrator special D. împotriva deciziei civile nr. 1451A din 28 octombrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 iunie 2023.