Admissibility of constitutional challenge arguing omission of witness-denunciators from evidentiary limitations in Article 103(3) Code of Criminal Procedure

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin încheierea din data de 6 martie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători în Dosarul nr. x/2019 a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 103 alin. (3) din C. proc. pen., formulată de apelantul intimat inculpat A. în Dosarul nr. x/2019.

Pentru a dispune astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că argumentele prezentate în susţinerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale nu constituie veritabile critici de neconstituţionalitate apte să provoace un examen al conformităţii normei legale cu legea fundamentală a României, ci, în realitate, demersul inculpatului urmăreşte modificarea şi/sau completarea dispoziţiilor art. 103 alin. (3) din C. proc. pen., criticile formulate vizând omisiunea inserării, în cuprinsul textului de lege indicat, alături de investigator, colaborator şi, respectiv, martorul protejat, şi a martorului denunţător, persoană care are un interes în cauză, declaraţiile acestuia neputând fundamenta, în mod determinant, hotărârile de condamnare, de renunţare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei.

Referitor la dispoziţiile art. 103 alin. (3) din C. proc. pen., Înalta Curte - Completul de 5 Judecători a arătat că acestea au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la aceleaşi prevederi din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale invocate şi în prezenta cauză şi prin raportare la critici identice, excepţia de neconstituţionalitate fiind respinsă, ca inadmisibilă, făcându-se trimitere la considerentele Deciziei nr. 500/2021 (publicată în M. Of. nr. 1197/17.12.2021) prin care s-a dispus respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 103 alin. (3) şi ale art. 126 alin. (5) şi (6) din C. proc. pen.

Împotriva încheierii din data de 6 martie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, în Dosarul nr. x/2019, recurentul A. a formulat recurs, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători sub nr. x/2019/a1.1, primul termen fiind fixat în mod aleatoriu la data de 26 iunie 2023, dată la care au avut loc şi dezbaterile, susţinerile părţilor fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.

Examinând recursul formulat de recurentul A., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători constată că acesta este nefondat având în vedere următoarele considerente:

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători constată că din economia dispoziţiilor Legii nr. 47/1992, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cu modificările şi completările ulterioare, rezultă că sesizarea instanţei de contencios constituţional în cadrul controlului de constituţionalitate implică examinarea prealabilă a unor exigenţe de admisibilitate expres prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din legea menţionată.

Efectuată întotdeauna de instanţa în faţa căreia a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, această analiză presupune, în concret, verificarea următoarelor cerinţe ce trebuie îndeplinite cumulativ:

- calitatea de parte în proces a autorului excepţiei;

- identificarea exactă a normei/normelor legale criticate, dar şi a măsurii în care legea sau ordonanţa în care acestea sunt inserate se află în vigoare la data soluţionării cererii;

- existenţa unei legături dintre norma legală criticată şi soluţia ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului. Fiind expresia cerinţei pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului, "legătura cu soluţionarea cauzei" poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităţilor speţei, prin evaluarea atât a "aplicabilităţii textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi a necesităţii invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate"

- verificarea deciziilor pronunţate anterior de către Curtea Constituţională cu privire la constituţionalitatea acelei dispoziţii legale, pentru a exclude o eventuală inadmisibilitate a cererii ca efect al constatării neconstituţionalităţii normei criticate printr-o decizie precedentă.

În aceste coordonate de principiu, analizând cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. art. 103 alin. (3) din C. proc. pen., Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată următoarele:

Excepţia a fost ridicată de către una dintre părţile din proces (inculpatul A.), în faţa unei instanţe de judecată învestite cu soluţionarea căii ordinare de atac a apelului formulat împotriva Sentinţei penale nr. 74 din data de 08 februarie 2018, pronunţată de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. x/2015.

Excepţia de neconstituţionalitate vizează dispoziţii din C. proc. pen. în vigoare, respectiv art. 103 alin. (3) din C. proc. pen. vizând aprecierea probelor, potrivit căruia "hotărârea de condamnare, de renunţare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei nu se poate întemeia în măsură determinantă pe declaraţiile investigatorului, ale colaboratorilor ori ale martorilor protejaţi."

Referitor la condiţia ca textul de lege criticat să nu fi fost anterior declarat neconstituţional, se constată neîndoielnic îndeplinită această exigenţă.

Ca atare, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători reţine că prezenta cerere de sesizare a Curţii Constituţionale formulată îndeplineşte cerinţele de admisibilitate privind calitatea autorului excepţiei de a fi parte într-un proces în curs de soluţionare, aflarea în vigoare a dispoziţiei legale criticate şi inexistenţa unei decizii prin care Curtea Constituţională să fi sancţionat anterior acel text de lege.

Referitor la condiţia privind legătura normei ce face obiectul excepţiei cu soluţionarea cauzei, Înalta Curte, Completul de 5 judecători reţine că, pentru a fi admisibilă şi a crea obligaţia trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituţională, dispoziţia legală a cărei neconstituţionalitate se cere a fi constatată trebuie să producă un efect real, concret, asupra cursului procesului penal şi, implicit, asupra situaţiei juridice a părţii din proces.

Înalta Curte - Completul de 5 Judecători apreciază că examenul legăturii cu cauza trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care invocă excepţia şi înrâurirea pe care dispoziţia legală considerată neconstituţională o are în speţă.

Aşadar, instanţa de judecată în faţa căreia a fost invocată excepţia are, potrivit legii, nu doar competenţa, ci şi responsabilitatea corelativă de a cenzura eventualele susţineri ale autorului excepţiei şi, în mod subsecvent, de a fixa limitele sesizării Curţii Constituţionale în strictă conformitate cu dispoziţiile legii, dar şi cu specificul cauzei (a se vedea Decizia nr. 688 din 12 iunie 2008 a Curţii Constituţionale a României, publicată în M. Of. nr. 566/28.07.2008 potrivit căreia instanţa de judecată are rol de filtru al excepţiei de neconstituţionalitate ridicate de părţi, având obligaţia de a le respinge, ca inadmisibile, pe cele care nu îndeplinesc cerinţele legii).

În aceste coordonate de principiu, analizând cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 103 alin. (3) din C. proc. pen., se remarcă faptul că deşi s-ar putea contura existenţa unei legături cu cauza dedusă judecăţii aflată în calea de atac a apelului, criticile de neconstituţionalitate formulate vizează chestiuni care ţin de credibilitatea şi de valoarea probantă a declaraţiilor date de martorii denunţători, aspecte pe care instanţa de judecată le apreciază în contextul probatoriu şi nu reprezintă veritabile critici de neconstituţionalitate, apte să provoace un examen al conformităţii normei legale cu legea fundamentală a României.

În realitate, în acord cu instanţa de fond, se constată că demersul inculpatului urmăreşte modificarea şi/sau completarea dispoziţiilor art. 103 alin. (3) din C. proc. pen., criticile formulate vizând omisiunea inserării, în cuprinsul textului de lege indicat, alături de investigator, colaborator şi, respectiv, martorul protejat, şi a martorului denunţător, persoană care are un interes în cauză, declaraţiile acestuia neputând fundamenta, în mod determinant, hotărârile de condamnare, de renunţare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători observă că dispoziţiile art. 103 alin. (3) din C. proc. pen. au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la aceleaşi prevederi din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale invocate şi în prezenta cauză şi prin raportare la critici identice, excepţia de neconstituţionalitate fiind respinsă, ca neîntemeiată.

Astfel, prin Decizia nr. 500/2021 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 103 alin. (3) şi ale art. 126 alin. (5) şi (6) din C. proc. pen., publicată în M. Of. nr. 1197/17.12.2021 s-a reţinut: În ceea ce priveşte forţa probantă a declaraţiei de martor date de denunţător, Curtea Constituţională a observat că, potrivit dispoziţiilor art. 103 alin. (1) din C. proc. pen., probele nu au o valoare dinainte stabilită prin lege şi sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză. Curtea a reţinut că legiuitorul, prin prevederile art. 103 alin. (3) din C. proc. pen., a instituit unele limitări ale principiului liberei aprecieri a probelor, reglementând în acest sens că hotărârea de condamnare, de renunţare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei nu se poate întemeia în măsură determinantă pe declaraţiile investigatorului, ale colaboratorilor ori ale martorilor protejaţi. Luând în considerare şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 28 februarie 2006, pronunţată în Cauza Krasniki împotriva Republicii Cehe, paragrafele 76 - 79, şi Hotărârea din 14 februarie 2002, pronunţată în Cauza Visser împotriva Olandei, paragrafele 43 - 46), Curtea Constituţională a apreciat că, prin dispoziţiile art. 103 alin. (3) din C. proc. pen., legiuitorul a avut în vedere echitatea procesului penal în contextul existenţei unor situaţii în care persoanele anterior menţionate nu sunt prezente pentru a fi audiate într-un proces public şi contradictoriu, astfel că persoana acuzată nu beneficiază de toate garanţiile procedurale, iar nu atât faptul că aceste persoane au anumite interese cu privire la o ipotetică tragere la răspundere penală a propriei persoane. Or, din perspectiva denunţătorului, în situaţia în care sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege şi acesta dobândeşte calitatea de martor protejat (în sens larg), dispoziţiile art. 103 alin. (3) din C. proc. pen. sunt pe deplin aplicabile. În cazul în care denunţătorul nu dobândeşte calitatea de martor protejat (în sens larg), prevederile art. 103 alin. (3) din C. proc. pen. nu sunt aplicabile, denunţătorul putând fi audiat în calitate de martor, într-o procedură publică şi contradictorie, cu respectarea dispoziţiilor referitoare la audierea martorilor.

Cu privire la acest din urmă caz, Curtea a distins două situaţii, în funcţie de interesul denunţătorului în obţinerea unui beneficiu din perspectiva existenţei riscului tragerii sale la răspundere penală. Astfel, în cazul în care denunţătorul nu are niciun beneficiu sub aspectul evitării tragerii la răspundere penală, declaraţia sa dată în calitate de martor este comparabilă, din perspectivă procesuală, cu declaraţia oricărui alt martor, beneficiind de acelaşi tratament. În cazul în care denunţătorul are însă un beneficiu referitor la evitarea tragerii sale la răspundere penală, poziţia acestuia se aseamănă într-o oarecare măsură cu cea a persoanei vătămate, a părţii civile şi a părţii responsabile civilmente, care sunt interesate în proces, astfel că acţionează pentru apărarea intereselor lor legitime şi, ca urmare, declaraţiile lor în legătură cu cauza în care au calitate procesuală principală sunt, de principiu, concentrate pe susţinerea poziţiei proprii, ceea ce le poate determina să facă şi declaraţii necorespunzătoare adevărului. (...) Astfel, cu excepţia declaraţiilor prevăzute de dispoziţiile art. 103 alin. (3) din C. proc. pen., celelalte declaraţii au o valoare probatorie necondiţionată, fiind supuse numai principiului liberei aprecieri a probelor. Sub acest aspect, Curtea a mai reţinut că, dincolo de criteriile obiective care pot fi folosite pentru a discerne valoarea probatorie a declaraţiei martorilor, rămân de actualitate considerentele reliefate de literatura de specialitate clasică, potrivit cărora numai adânca şi serioasa pricepere a judecătorilor poate fi chezăşie pentru o evaluare mai aproape de adevăr a declaraţiilor făcute de martori."

În acelaşi sens sunt şi Decizia nr. 59 din 22 ianuarie 2019, publicată în M. Of. nr. 639/1.08.2019, Decizia nr. 63 din 22 ianuarie 2019, publicată în M. Of. nr. 650/6.08.2019, Decizia nr. 727 din 5 noiembrie 2019, publicată în M. Of. nr. 190/9.03.2020, Decizia nr. 162 din 26 mai 2020, publicată în M. Of. nr. 701/5.08.2020, Decizia nr. 165 din 26 mai 2020, publicată în M. Of. nr. 723/11.08.2020, şi Decizia nr. 118 din 2 martie 2021, publicată în M. Of. nr. 535/24.05.2021.

Ca atare, se constată că scopul urmărit de inculpat prin invocarea excepţiei de neconstituţionalitate excedează unor critici de constituţionalitate propriu-zise.

În concluzie, văzând că, în cauza de faţă aspectele invocate nu se constituie în chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competenţa jurisdicţiei constituţionale, sub forma unei excepţii de neconstituţionalitate, context în care folosirea mijlocului procedural oferit de art. 29 din Legea 47/1992 excedează scopului pentru care acesta a fost legiferat.

Astfel fiind, în raport cu considerentele expuse, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători, va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 6 martie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, în Dosarul nr. x/2019 şi, constatând culpa procesuală a acestuia, în baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 6 martie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, în Dosarul nr. x/2019.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 iunie 2023.

GGC - NN