Automatic expiration of preventive seizure measures for failure to verify within one-year statutory deadline

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 07 iunie 2023 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. x/2018, s-a respins cererea de ridicare a sechestrului formulată de inculpaţii apelanţi A., S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L. prin reprezentant D., S.C. E. S.R.L., F. şi G., prin avocat H..

Pentru a dispune astfel, Curtea a reţinut, în esenţă, că, prin cererea formulată la termenul de judecată din data de 23.05.2023 şi înregistrată sub nr. de dosar asociat x/2018, inculpaţii sus amintiţi au solicitat ridicarea măsurilor asiguratorii instituite asupra bunurilor lor, motivat, în esenţă, de împrejurarea că menţinerea acestora prin sentinţa din 12.09.2022 a fost făcută cu încălcarea dispoziţiilor art. 2502 C. proc. pen., respectiv cu depăşirea termenului de 1 an prevăzut de acest text. Au mai arătat inculpaţii menţionaţi că nerespectarea termenului de 1 an prevăzut de art. 2502 C. proc. pen. atrage încetarea de drept a măsurilor asiguratorii luate în cauză.

Curtea a apreciat că rolul termenelor de 6 luni, respectiv un an, stabilite în cuprinsul art. 2502 din C. proc. pen., este acela de a garanta exercitarea obligaţiei organelor judiciare de a verifica subzistenţa temeiurilor care au determinat luarea sau menţinerea măsurilor asigurătorii, iar în lipsa acestor verificări ori dacă ele se realizează cu depăşirea termenelor stabilite de legiuitor sunt încălcate standardele statuate în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului privind examenul proporţionalităţii şi necesităţii măsurii.

Cu toate acestea, s-a reţinut că legiuitorul nu a reglementat care este sancţiunea aplicabilă în cazul în care verificarea impusă organelor judiciare nu se realizează în termenele prevăzute de lege.

Referitor la consecinţele nerespectării acestor termene, spre deosebire de măsurile preventive, în cazul cărora art. 241 din C. proc. pen. stabileşte în mod expres situaţiile în care acestea încetează de drept, o asemenea reglementare nu se regăseşte în codificarea procesual penală în privinţa măsurilor asigurătorii, iar soluţia juridică a aplicării prin analogie a textului de lege menţionat şi în ipoteza celor din urmă măsuri nu poate fi acceptată, din moment ce, pe de o parte, pentru cele două categorii legiuitorul a instituit condiţii diferite de luare şi menţinere, cu consecinţe inclusiv în ceea ce priveşte posibilitatea încetării lor, iar, pe de altă parte, textul în discuţie (art. 241 din C. proc. pen.) nu conţine o regulă de principiu, o normă cu caracter general, ci una specială, a cărei sferă de incidenţă este definită cu claritate în chiar cuprinsul ei, fiind astfel de strictă interpretare şi aplicare.

S-a mai reţinut că în cazul măsurilor asigurătorii legiuitorul a prevăzut expres o singură situaţie în care acestea încetează de drept, respectiv în cazul în care, în termen de 30 de zile de la pronunţarea hotărârii prin care acţiunea civilă a fost lăsată nesoluţionată în temeiul art. 25 alin. (5) din C. proc. pen., persoana vătămată nu a introdus acţiune la instanţa civilă [art. 397 alin. (5) din C. proc. pen..].

Pe de altă parte, în ipoteza examinată nu sunt aplicabile nici prevederile art. 268 alin. (2) din C. proc. pen., întrucât această dispoziţie legală reglementează încetarea efectului măsurilor a căror durată a expirat, ceea ce presupune ab initio ca măsura să aibă o durată determinată în timp, or, în cazul măsurilor asigurătorii legea nu stabileşte o astfel de durată.

În concluzie, deşi termenele prevăzute de art. 2502 din C. proc. pen. au natura juridică evidenţiată anterior, în absenţa unei intervenţii legislative, nerespectarea acestora nu poate fi sancţionată cu încetarea de drept.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, au formulat contestaţie inculpaţii F., A., G., S.C. E. S.R.L., S.C. B. S.R.L. şi S.C. C. S.R.L..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 30 iunie 2023, având fixat prim termen de judecată la 06 iulie 2023.

Concluziile apărătorului ales al contestatorilor inculpaţi şi ale Reprezentantului Ministerului Public au fost redate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel că nu vor mai fi reluate.

Analizând contestaţia formulată, pe baza actelor dosarului, Înalta Curte constată că este nefondată, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Prealabil, Înalta Curte reţine că, prin Sentinţa penală nr. 22 din 12.09.2022 a Tribunalului Suceava, pronunţată în Dosarul nr. x/2018, printre altele, s-a menţinut măsura asigurătorie a sechestrului asupra bunurilor mobile/imobile aflate proprietatea inculpaţilor F., A., G., S.C. E. S.R.L., S.C. B. S.R.L. şi S.C. C. S.R.L., instituită prin ordonanţa din 03 decembrie 2015, în Dosarul nr. x/2012 al Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie- Direcţia Naţională Anticorupţie- Serviciul Teritorial Suceava.

În susţinerea contestaţiei, apărarea a arătat că, prin încheierea din 02.04.2021, Tribunalul Suceava a menţinut măsura sechestrului asigurător dispus asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpaţilor, iar dezbaterile asupra fondului au avut loc la termenul din data de 23.02.2022, (cu menţiunea că părţile nu au formulat concluzii şi cu privire la măsurile asigurătorii), pronunţarea hotărârii fiind amânată succesiv până când cauza a fost repusă pe rol pentru termenul din data de 07.09.2022 pentru a se pune în discuţia părţilor efectele Deciziilor nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale cu privire la prescripţia răspunderii penale.

Din cuprinsul încheierii de şedinţă din data de 07.09.2022 rezultă că, după repunerea pe rol a cauzei, părţile au formulat concluzii numai cu privire la incidenţa în cauză a prescripţiei răspunderii penale şi inculpaţii personal sau prin apărător au solicitat continuarea procesului penal, fără a se formula concluzii şi cu privire la măsurile asigurătorii dispuse în cauză, iar ulterior, prin Sentinţa penală nr. 22 din 12.09.2022 a Tribunalului Suceava pronunţată în dosarul x/2018, s-a menţinut măsura asigurătorie a sechestrului.

Drept urmare, apărarea apreciază că menţinerea măsurilor asigurătorii prin sentinţa din 12.09.2022, a Tribunalului Suceava a fost făcută cu încălcarea dispoziţiilor art. 2502 C. proc. pen., în sensul că a fost făcută de judecătorul fondului cu depăşirea termenul de 1 an prevăzut de acest text de lege, iar nerespectarea acestui termen atrage încetarea de drept a măsurilor asiguratorii luate în cauză.

Raportat la aspectele invocate, Înalta Curte reţine că dispoziţiile art. 2502 din C. proc. pen. au fost introduse în fondul activ al legislaţiei procesual penale prin art. 19 din Legea nr. 6/2021 privind stabilirea unor măsuri pentru punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2017/1939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce priveşte instituirea Parchetului European (publicată în M. Of. nr. 167/18.02.2021), intrată în vigoare la data de 28 februarie 2021.

Aceste dispoziţii legale instituie în sarcina organelor judiciare obligaţia de a verifica, din oficiu, subzistenţa temeiurilor care au determinat luarea sau menţinerea măsurilor asigurătorii, în termen de 6 luni în cursul urmăririi penale, respectiv 1 (un) an în camera preliminară ori în cursul judecăţii.

Scopul urmărit de legiuitor prin adoptarea acestor prevederi legale rezultă din chiar expunerea de motive a Legii nr. 6/2021, acesta vizând eficientizarea activităţii de urmărire penală şi judecată la nivel naţional.

Astfel, potrivit expunerii de motive la actul normativ sus-menţionat, justificarea inserării unui asemenea text de lege a fost următoarea:

"În practică, au mai fost semnalate cazuri în care Agenţia Naţională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate (ANABI) a fost sesizată cu cereri de valorificare a unor bunuri indisponibilizate de peste 5 ani, care nu mai prezentau valoare, bunurile devenind în timp nevandabile, iar costurile de administrare depăşind valoarea bunurilor. Pentru a spori eficienţa măsurilor aflate la dispoziţia ANABI, era necesară reglementarea verificării din oficiu dacă o măsură asigurătorie generează prejudicii sau costuri disproporţionate. Astfel, cheltuielile ocazionate de depozitarea bunurilor în spaţii, proprietatea unor terţi de bună credinţă având calitatea de custode ai bunurilor, precum şi cheltuielile ocazionate de exercitarea atribuţiilor ANABI, avansate din bugetul instituţiei ar putea fi disproporţionate prin raportare la finalitatea urmărită în cadrul laturii civile a procesului penal, respectiv repararea prejudiciului, măsura dovedindu-se a fi ineficientă. În plus, lipsa unei prevederi legislative exprese care să impună organelor judiciare verificarea temeiurilor care au determinat luarea măsurii asigurătorii sau dacă au apărut temeiuri noi, care să justifice menţinerea acestei măsuri, respectiv ridicarea măsurii dispuse a fost evidenţiată de către procurori şi judecători cu ocazia consultării acestora cu privire la consolidarea şi eficientizarea sistemului naţional de recuperare a creanţelor provenite din infracţiuni".

Prin urmare, voinţa legiuitorului a fost aceea de a crea o obligaţie pozitivă a organelor judiciare de a analiza, periodic, din oficiu, legalitatea şi temeinicia măsurilor asigurătorii, inclusiv din perspectiva proporţionalităţii lor raportat la ingerinţa adusă dreptului de proprietate, verificarea fiind justificată şi de riscul ca valoarea bunurilor indisponibilizate să sufere modificări.

Legiuitorul nu a instituit însă, în mod expres, şi o consecinţă, în sens de sancţiune procesuală, a nerespectării termenului prevăzut de lege pentru verificarea măsurilor asigurătorii, care să se răsfrângă asupra celor potenţial neverificate în intervalul de timp impus.

În speţă, nu se poate discuta de aplicabilitatea, prin analogie, în materia măsurilor de siguranţă, a prevederilor art. 241 din C. proc. pen., care reglementează încetarea de drept a măsurilor preventive.

Natura juridică şi consecinţele fundamental distincte ale celor două categorii de măsuri procesuale asupra drepturilor individuale se repercutează şi asupra temeiurilor şi regimurilor juridice ale celor două instituţii şi exclud posibilitatea aplicării prin analogie a instrumentelor proprii unei instituţii în cadrul celeilalte.

De aceea, câtă vreme o asemenea reglementare nu se regăseşte în codificarea procesual penală şi în privinţa măsurilor asigurătorii, situaţiile de încetare de drept a măsurilor preventive prevăzute de art. 241 din C. proc. pen. nu pot fi extinse, prin analogie, şi în privinţa celor dintâi.

Pentru cele două categorii de măsuri procesuale legiuitorul a instituit condiţii diferite de luare şi menţinere, cu consecinţe inclusiv în ceea ce priveşte posibilitatea încetării lor. Astfel, în cazul măsurilor asigurătorii nu a fost prevăzut un termen pe durata căruia pot fi luate şi menţinute şi nici nu este reglementată o durată maximă a acestora pe parcursul procesului penal.

În plus, textul în discuţie (art. 241 din C. proc. pen.) nu conţine o regulă de principiu, o normă cu caracter general, ci una specială, a cărei sferă de incidenţă este definită cu claritate în chiar cuprinsul ei, fiind, astfel, de strictă interpretare şi aplicare.

Mai mult, deşi enumeră soluţiile pe care organul judiciar le poate pronunţa cu ocazia examinării subzistenţei temeiurilor care au justificat luarea sau menţinerea măsurilor asigurătorii, art. 2502 din C. proc. pen. nu face referire şi la cea a constatării încetării de drept a acestora, indicând expres doar posibilitatea menţinerii, restrângerii, extinderii sau ridicării lor.

Or, în condiţiile în care textul de lege analizat nu reglementează consecinţele pe care le-ar antrena o conduită contrară conţinutului lui, este evident că termenele de 6 luni şi de 1 an instituite prin acesta pentru verificarea periodică a măsurilor asigurătorii nu pot fi calificate decât ca fiind termene procedurale de recomandare, eventuala lor depăşire nefiind de natură să atragă încetarea de drept a măsurilor asigurătorii, atâta timp cât, aşa cum s-a arătat anterior, o asemenea sancţiune nu a fost consacrată legislativ decât în materia măsurilor preventive şi nu poate fi aplicată prin analogie şi în cazul măsurilor asigurătorii.

O atare concluzie este susţinută şi de constatarea că, în cazul măsurilor asigurătorii, legiuitorul a prevăzut expres o singură situaţie în care acestea încetează de drept, respectiv, în cazul în care în termen de 30 de zile de la pronunţarea hotărârii prin care acţiunea civilă a fost lăsată nesoluţionată în temeiul art. 25 alin. (5) din C. proc. pen., persoana vătămată nu a introdus acţiune la instanţa civilă [art. 397 alin. (5) din C. proc. pen..].

De altfel, aceeaşi opinie a exprimat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în jurisprudenţa sa recentă (încheierea din 21 martie 2022 pronunţată în Dosarul nr. x/2019 al Completului de 5 Judecători penal, încheierea din 24 martie 2022 pronunţată în Dosarul nr. x/2021 al secţiei penale, Decizia nr. 382 din 14 iunie 2022 pronunţată în Dosarul nr. x/2016 al secţiei penale).

Totodată, în acord cu prima instanţă, Înalta Curte constată că, în ipoteza examinată, nu sunt aplicabile nici prevederile art. 268 alin. (2) din C. proc. pen., întrucât această dispoziţie legală reglementează încetarea efectului măsurilor a căror durată a expirat, ceea ce presupune, ab initio, ca măsura să aibă o durată determinată în timp.

Or, aşa cum s-a arătat anterior, în cazul măsurilor asigurătorii legiuitorul nu a stabilit un termen maxim pe durata căruia pot fi luate/menţinute, astfel că dispoziţiile legale precitate nu-şi găsesc aplicabilitate în materia de referinţă.

Prin urmare, solicitarea contestatorilor inculpaţi de constatare a încetării de drept a măsurilor asigurătorii ca urmare a neverificării lor în termenul de 1 (un) an prevăzut de art. 2502 din C. proc. pen. este neîntemeiată.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de inculpaţii F., A., G., S.C. E. S.R.L., S.C. B. S.R.L. şi S.C. C. S.R.L. împotriva încheierii din 07 iunie 2023 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. x/2018.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorii inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de inculpaţii F., A., G., S.C. E. S.R.L., S.C. B. S.R.L. şi S.C. C. S.R.L. împotriva încheierii din 07 iunie 2023 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. x/2018.

Obligă contestatorii inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 06 iulie 2023.

GGC - NN