Constitutional exception inadmissible: lack of link with the case when challenging judicial organization and jurisdictional rules

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 17 mai 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de recurentul A. privind sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară.

Pentru a dispune astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că, prin cererea formulată la termenul de judecată din data de 17.05.2023, privind sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară, în esenţă, recurentul A. a criticat modalitatea în care se judecă recursul formulat împotriva soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, respectiv împrejurarea că acesta este soluţionat de către un complet al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în condiţiile în care hotărârea recurată a fost pronunţată de către un alt complet al aceleiaşi secţii.

Raportat la această situaţie de fapt, a opinat că îi este încălcat dreptul la un proces echitabil, drept fundamental garantat prin dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Constituţia României, cât şi prin dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

A precizat că, din punctul său de vedere, o astfel de cerere de recurs, a cărei soluţie pe fond a fost pronunţată de către un complet al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, nu poate fi judecată cu imparţialitate de către un alt complet al secţiei penale din cadrul aceleiaşi instanţe.

Cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a fost formulată prin raportare la dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Constituţia României, art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, precum şi prin raportare la dispoziţiile art. 11 alin. (1), art. 20 alin. (1) şi art. 148 alin. (2) din Constituţia României.

Examinând cererea privind sesizarea Curţii Constituţionale, prin raportare la cele anterior expuse, Înalta Curte a constatat că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară nu vizează aspecte care să pună în discuţie însăşi admisibilitatea căii de atac a recursului şi nu are legătură cu soluţionarea cauzei, aşa încât sesizarea instanţei de control constituţional nu ar prefigura niciun efect asupra soluţiei ce se va pronunţa în cauza cu nr. x/2023/a1.1, având ca obiect recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 08 martie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2023 (prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de recurentul A. cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale).

Astfel, s-a apreciat că, deşi autorul excepţiei a susţinut că prevederile anterior menţionate contravin celor ale art. 11 alin. (1), art. 20 alin. (1), art. 21 alin. (3) şi art. 148 alin. (2) din Constituţia României, în realitate, prin criticile formulate se tinde la modificarea dispoziţiilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară, aspecte care nu pot fi cenzurate pe calea controlului de constituţionalitate exercitat de instanţa de contencios constituţional, care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 "se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului".

Raportat la prevederile art. 146 din Constituţia României şi art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, potrivit cărora Curtea Constituţională verifică constituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare atunci când este ridicată o excepţie de neconstituţionalitate a acestora în faţa unei instanţe judecătoreşti sau de arbitraj comercial, şi faţă de faptul că, în speţă, excepţia invocată nu vizează, în realitate, o problemă de neconstituţionalitate, ci de reformare legislativă, Înalta Curte a apreciat că aspectele invocate de recurent nu reprezintă chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competenţa jurisdicţiei constituţionale.

Împotriva acestei încheieri, a formulat recurs petentul A..

Prin motivele de recurs formulate în scris, recurentul a susţinut, în esenţă, că prin soluţionarea recursului declarat împotriva soluţiei de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară de către un complet al secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, după ce soluţia menţionată a fost pronunţată tot de către un complet al aceleiaşi instanţe, i se încalcă dreptul la un proces echitabil, drept fundamental garantat atât prin dispoziţiile art. 21 din Constituţia României, cât şi prin dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, prin raportare la dispoziţiile art. 11 alin. (1), art. 20 alin. (1) şi art. 148 alin. (2) din Constituţie.

În opinia recurentului, cererea de recurs formulată împotriva soluţiei de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară nu poate fi judecată cu imparţialitate decât de un complet de judecată format din persoane din afara magistraturii, respectiv de un complet de judecată format din juraţi.

Prin încheierea din 27 iunie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cauza pendinte, petentul A. a fost repus în termenul de declarare a recursului formulat împotriva încheierii din 17 mai 2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2023.1.1., reţinându-se, în esenţă, că, în perioada în care petentul putea formula recurs împotriva încheierii din 17 mai 2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2023.1.1. au existat motive temeinic justificate ce au stat la baza întârzierii declarării căii de atac, respectiv problemele de sănătate care au necesitat asistenţă medicală.

Examinând recursul formulat de recurentul A., prin raportare la criticile invocate şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru motivele ce se vor arăta în continuare.

Înalta Curte reţine că, reglementând condiţiile de admisibilitate a unei cereri de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate, art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, prevede că aceasta trebuie să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţă ori de procuror; să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii din cuprinsul unor asemenea acte normative în vigoare la momentul invocării; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale şi să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

De asemenea, sesizarea Curţii Constituţionale este admisibilă numai în măsura în care prin excepţia invocată se tinde la constatarea neconformităţii unei prevederi dintr-o lege cu Constituţia României, iar nu şi atunci când se urmăreşte modificarea sau completarea acesteia, situaţie în care competenţa îi revine în exclusivitate, conform dispoziţiilor art. 61 alin. (1) din legea fundamentală, Parlamentului, ca unică autoritate legiuitoare, în timp ce instanţa de contencios constituţional este chemată să se pronunţe numai asupra constituţionalităţii actelor, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului, aşa cum rezultă din art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată.

Altfel spus, excepţia de neconstituţionalitate reprezintă singurul mijloc procedural prin care se asigură o analiză a conformităţii dispoziţiilor legale la care aceasta face referire cu Constituţia, control care însă poate fi realizat doar de instanţa de contencios constituţional, atribuţiile instanţei în faţa căreia s-a ridicat respectiva excepţie fiind limitate la a efectua un examen asupra îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, în funcţie de care sesizează sau nu Curtea.

Pe de altă parte, referitor la examenul legăturii cu cauza, Înalta Curte apreciază că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepţia şi înrâurirea pe care dispoziţia legală considerată neconstituţională o are în speţă. Stabilirea existenţei interesului se face pe calea verificării pertinenţei excepţiei în raport cu procesul în care a intervenit, astfel încât decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei să fie de natură a produce un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal. Aşadar, cerinţa relevanţei este expresia utilităţii pe care soluţionarea excepţiei invocate o are în cadrul rezolvării litigiului în care a fost invocată.

În analiza condiţiilor enumerate anterior, se constată că excepţia a fost invocată de recurentul A. în calea de atac a recursului declarat împotriva încheierii din data de 08 martie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2023 prin care s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale formulată de acelaşi recurent, iar excepţia invocată are în vedere neconstituţionalitatea unui text legal în vigoare care nu a fost declarat neconstituţional printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Norma legală invocată ca neconstituţională, respectiv art. 24 alin. (2) din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară, prevede că secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, când judecă în ultimă instanţă, judecă printr-un complet diferit al acesteia recursul formulat împotriva hotărârilor pronunţate de această secţie prin care a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.

Referitor la cerinţa ca excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia, Înalta Curte constată că aceasta nu trebuie să se realizeze în mod formal, întrucât verificarea efectuată de către instanţă nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluţionarea cauzei a textului invocat ca neconstituţional, în condiţiile în care este necesar a verifica şi măsura în care o astfel de excepţie tinde, în mod real, la învestirea Curţii Constituţionale cu un examen al conformităţii dintre înţelesul normei legale şi exigenţele Constituţiei, prerogativă recunoscută Curţii prin dispoziţiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.

Aşadar, se constată că excepţia invocată de recurentul A. nu are legătură cu soluţionarea cauzei, întrucât textul de lege criticat stabileşte competenţa secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în ultimă instanţă, privind judecarea recursului formulat împotriva soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.

Se reţine că, din interpretarea raţională a dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 republicată rezultă că legătura dintre prevederea legală a cărei neconstituţionalitate se invocă şi modul de soluţionare a cauzei trebuie să fie evidentă şi de natură a produce consecinţe directe asupra soluţiei ce urmează a fi dată în cauză, în eventualitatea admiterii excepţiei de neconstituţionalitate. Aceasta deoarece instrumentul excepţiei a fost pus de legiuitor la îndemâna părţilor pentru ca acestea, în raport de interesele lor, să beneficieze de un control de constituţionalitate a acelor prevederi legale care au un rol hotărâtor asupra modului de soluţionare a cauzei, iar nu a oricărei dispoziţii legale ce poate fi incidentă în desfăşurarea unui proces penal.

Prin demersul întreprins, recurentul A. nu urmăreşte să supună cenzurii instanţei de contencios constituţional, în mod efectiv, aspecte de neconstituţionalitate derivate din modalitatea de redactare a dispoziţiilor legale criticate, ci invocă modalitatea în care legiuitorul a reglementat calea de atac împotriva încheierilor prin care se dispune asupra soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, situaţie în care excepţia de neconstituţionalitate invocată de recurent nu se circumscrie unei pretinse lipse de claritate şi previzibilitate a normelor criticate.

În realitate, ceea ce solicită recurentul A. este modificarea unui text legal care prevede competenţa de soluţionare a recursului formulat împotriva hotărârilor pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, prin care a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, argumentându-se necesitatea stabilirii unei căi de atac în afara cadrului legal.

Or, o asemenea solicitare excedează, însă, în mod vădit, competenţei Curţii Constituţionale, care, conform prevederilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea interveni în abrogarea, modificarea sau completarea dispoziţiilor cu privire la care instanţa de control constituţional a fost sesizată, această atribuţie fiind în sarcina Parlamentului care reprezintă unica autoritate legiuitoare a ţării, astfel cum prevede art. 61 alin. (1) din Constituţia României.

În considerarea acestor argumente, având în vedere că pentru excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor legale menţionate nu este îndeplinită condiţia legăturii cu cauza la care se referă art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 17 mai 2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2023.1.1.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 17 mai 2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2023.1.1.

Obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 04 iulie 2023.

GGC - NN