Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 477/2023 AI generated

Relevance requirement for constitutional exception challenging incomplete regulation of prosecutor recusal jurisdiction

Case Number Decizia nr. 477/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court dismissed the appeal as unfounded, upholding the lower court's decision to reject the referral of a constitutional challenge and ordering the appellant to pay 200 RON in judicial costs. The dispute arose from a motion for recusal of the public prosecutor, which the appellate court had previously rejected on formal admissibility grounds, prompting the appellant to invoke an exception of unconstitutionality against Article 70 of the Code of Criminal Procedure (in its post-2016 form). The decisive legal basis for the rejection was Article 29(5) of Law No. 47/1992, under which the Constitutional Court's review requires a direct link to the pending case; the court determined that the alleged lack of a competent body to rule on the prosecutor's recusal had no bearing on the outcome because the recusal request had already been dismissed for non-compliance with formal requirements, rendering the constitutional exception irrelevant to the specific procedural stage.

Legislator headnote

AI generated

art. 70 C. proc. pen, art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, art. 29 din Legea nr. 47/1992, art. 67 alin. (5) C. proc. pen, art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, art. 275 alin. (2) C. proc. pen; Relevance requirement for constitutional exception challenging incomplete regulation of prosecutor recusal jurisdiction: The dispute arose from a motion for recusal of the public prosecutor, which the appellate court had previously rejected on formal admissibility grounds, prompting the appellant to invoke an exception of unconstitutionality against Article 70 of the Code of Criminal Procedure (in its post-2016 form). The decisive legal basis for the rejection was Article 29(5) of Law No. 47/1992, under which the Constitutional Court's review requires a direct link to the pending case; the court determined that the alleged lack of a competent body to rule on the prosecutor's recusal had no bearing on the outcome because the recusal request had already been dismissed for non-compliance with formal requirements, rendering the constitutional exception irrelevant to the specific procedural stage.

Keywords

AI generated
constitutional requirement recusal of public prosecutor grounds of jurisdiction judicial review objection of unconstitutionality code of criminal procedure

Cited Legislation

AI generated
art. 70 C. proc. pen
x/2023, printre altele, a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 70 C. proc. pen., apreciindu-se că nu sunt îndeplinite, cumulativ, condiţiile prevăzute de art.
art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992
pen., apreciindu-se că nu sunt îndeplinite, cumulativ, condiţiile prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.
art. 29 din Legea nr. 47/1992
625/2016, întruneşte toate cerinţele prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, inclusiv cea privind legătura cu cauza dedusă judecăţii, de vreme ce nu se poate judeca o cerere de recuzare a procurorului cu ignorarea dispoziţiilor prevăzute de art.
art. 67 alin. (5) C. proc. pen
art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992
pen., apreciindu-se că nu sunt îndeplinite, cumulativ, condiţiile prevăzute de art. 29 alin.
art. 275 alin. (2) C. proc. pen
Provision cited in the dispositive to obligate the recurent to pay 200 RON in judicial costs to the state.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 275 alin. (2) C. proc. pen.

Provision cited in the dispositive to obligate the recurent to pay 200 RON in judicial costs to the state.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 305/AP din 10 aprilie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în Dosarul nr. x/2023, printre altele, a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 70 C. proc. pen., apreciindu-se că nu sunt îndeplinite, cumulativ, condiţiile prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

Împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cuprinsă în Decizia penală nr. 305/Ap din 10 aprilie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, contestatorul A. a formulat recurs, susţinând că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 70 C. proc. pen. în forma rămasă în vigoare după publicarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 625/2016, întruneşte toate cerinţele prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, inclusiv cea privind legătura cu cauza dedusă judecăţii, de vreme ce nu se poate judeca o cerere de recuzare a procurorului cu ignorarea dispoziţiilor prevăzute de art. 70 C. proc. pen., în contextul în care, în cuprinsul acestor dispoziţii este reglementată tocmai procedura de soluţionare a abţinerii şi recuzării procurorului, precum şi organul competent să se pronunţe asupra ei.

Totodată, s-a menţionat că, ulterior pronunţării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 625/2016, dispoziţiile art. 70 C. proc. pen. au rămas incomplete, în condiţiile în care, legiuitorul nu a intervenit şi nu a reglementat cine se va pronunţa asupra cererii de recuzare a procurorului şi cine are atribuţia de a verifica admisibilitatea unei astfel de cereri.

Prin urmare, s-a apreciat că, instanţa de fond s-a substituit legiuitorului şi s-a declarat competentă să se pronunţe asupra cererii de recuzare a procurorului, chiar şi pe admisibilitate, cu încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat, neputând, astfel, să completeze normele legale incomplete, ca urmare a admiterii excepţiei de neconstituţionalitate.

În concluzie, s-a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei penale atacate şi, în rejudecare, să se dispună sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 70 C. proc. pen.

Examinând recursul declarat de contestatorul A., Înalta Curte constată că acesta nu este fondat pentru motivele arătate în continuare.

Reglementând condiţiile de admisibilitate a unei cereri de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate, art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, prevede că aceasta trebuie să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţă ori de procuror, în cauzele în care participă; să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale şi să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

Caracterul excepţiei de neconstituţionalitate de remediu procesual de ordine publică care poate fi invocat în orice etapă a procesului penal, determină ca cerinţa privind relevanţa ei să fie analizată în concret în raport de faza în care este invocată. Din această perspectivă, Înalta Curte apreciază că examenul legăturii cu cauza trebuie făcut prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepţia şi înrâurirea pe care dispoziţia legală considerată neconstituţională o are în speţă. Stabilirea existenţei interesului se face pe calea verificării pertinenţei excepţiei în raport cu etapa procesuală în care a intervenit, astfel încât decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei să fie de natură a produce un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal. Aşadar, cerinţa relevanţei este expresia utilităţii pe care soluţionarea excepţiei invocate o are în cadrul rezolvării litigiului în care a fost invocată.

În concret, recurentul A. a formulat, în calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare promovată împotriva Deciziei nr. 917/Ap din 22.12.2023 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 70 C. proc. pen. în forma rămasă în vigoare după publicarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 625/2016.

Astfel, neconformitatea dispoziţiilor art. 70 C. proc. pen. a fost invocată prin prisma art. 1 alin. (3), art. 1 alin. (5), art. 20, art. 21 alin. (3), art. 61 alin. (1), art. 124 alin. (1) din Constituţia României, întrucât, în lipsa unei reglementări clare după pronunţarea Deciziei nr. 625/2016 a Curţii Constituţionale în ceea ce priveşte competenţa de soluţionare a cererii de recuzare a procurorului de şedinţă creează, potrivit aprecierii contestatorului, cadrul unor interpretări nelegale, cum a fost, în opinia sa, aceea a instanţei de apel care a pronunţat Decizia nr. 917/AP din 22.12.2022, conform căreia, o astfel de cerere se soluţionează de completul învestit cu judecarea cauzei.

Or, contrar susţinerilor apărării, Înalta Curte constată că prevederile criticate din perspectiva neconformităţii cu legea fundamentală nu au legătură şi nu pot influenţa modalitatea de rezolvare a cererii de recuzare a procurorului, în condiţiile în care, aceasta nu a depăşit etapa admisibilităţii prevăzută de dispoziţiile art. 67 alin. (5) C. proc. pen., cererea de recuzare fiind respinsă de completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei, pentru nerespectarea condiţiilor de formă.

Prin urmare, în mod corect, instanţa de fond a apreciat că lipsa de conformitate a dispoziţiilor art. 70 C. proc. pen. cu legea fundamentală, invocată de apărare, nu are legătură cu soluţionarea cauzei.

Ca atare, Înalta Curte, constatând că recurentul nu a folosit remediul procedural al excepţiei de neconstituţionalitate în scopul şi finalitatea sa, adică pentru armonizarea prevederilor legale considerate neconstituţionale cu legea fundamentală, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva Deciziei penale nr. 305/AP din 10 aprilie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în Dosarul nr. x/2023.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva Deciziei penale nr. 305/AP din 10 aprilie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în Dosarul nr. x/2023.

Obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 iunie 2023.

GGC - NN