Constitutional referral exception dismissed as inadmissible for lacking genuine case connection; appeal unfounded.

Asupra cauzei penale, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 23 mai 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2022.1.1., s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 269 alin. (2) din Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., formulată de recurentul A..

Pentru a hotărî în acest sens, s-a reţinut că, la data de 17 mai 2023, pe rolul instanţei supreme a fost înregistrată sub nr. x/2022/a1.1, cauza având ca obiect recursul formulat de petentul A. împotriva încheierii din 12 aprilie 2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2022, fiind stabilit termen de judecată la data de 23 mai 2023.

La termenul de judecată din 23 mai 2023, recurentul a formulat cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 269 alin. (2) din Legea nr. 135/2010, fiind format Dosarul asociat nr. x/2022, respectiv cauza de faţă.

A invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 269 alin. (2) din Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., raportat la dispoziţiile următoarelor articole din Constituţie: art. 21 - Accesul liber la justiţie, părţile au dreptul la un proces echitabil; art. 24 - Dreptul la apărare, dreptul la apărare este garantat; art. 16 - Egalitatea în drepturi, cetăţenii sunt egali în faţa legii (...), fără privilegii şi fără discriminări.

În motivare, în esenţă, a arătat că la data de 12.04.2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pronunţat soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, soluţie ce a fost publicată pe portalul scj.ro la data de 13.04.2023, în intervalul orar 12:00 -12.30. La data de 18.04.2023, a formulat recurs împotriva acestei soluţii, prin care a solicitat anularea acesteia şi admiterea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, cu consecinţa sesizării Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, raportat la dispoziţiile art. 21 alin. (3), art. 24 alin. (1) şi art. 16 alin. (d) şi (2) din Constituţie.

La data de 13.04.2023, data la care a fost publicată soluţia pe portalul scj.ro, a fost într-o zi de joi, iar zilele de vineri 14.04.2023 şi luni 17.04.2023 au fost declarate prin lege zile nelucrătoare, pe cale de consecinţă, oficiul de registratură al Înaltei Cutii de Casaţie şi Justiţie a fost închis în această perioadă, în mod implicit, prima zi în care s-ar fi putut formula recurs împotriva soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 era doar ziua de marţi, 18.04.2023, ziua în care, de altfel, a şi fost formulată cererea de recurs împotriva acestei soluţii.

În continuare, a susţinut, ca o primă constatare, că dispoziţiile art. 269 alin. (2) din Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen. vorbesc despre calcularea termenelor "pe ore" raportat la "ora de la care începe să curgă termenul", respectiv, ora la care a fost pronunţată soluţia, în situaţia în care această ora nu este cunoscută de către recurent, mai mult decât atât, în situaţia în care această oră nici nu are vreo relevanţă pentru recurent, ceea ce are cu adevărat importanţă, fiind doar momentul de la care recurentul a luat la cunoştinţă despre soluţia pronunţată.

Astfel, ca o prima concluzie cu privire la dispoziţiile art. 269 alin. (2) din Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., acestea fac vorbire despre curgerea termenului procedural, raportat la un moment necunoscut recurentului, respectiv, raportat la ora la care a fost pronunţată soluţia, şi nu raportat la momentul la care recurentul a luat la cunoştinţă despre soluţia pronunţată, fapt ce încalcă, în totalitate şi pe deplin, atât dreptul acestuia la un proces echitabil, cât şi dreptul la apărare, drepturi fundamentale consfinţite şi garantate prin dispoziţiile art. 21 alin. (3) şi, respectiv, art. 24 din Constituţie, întrucât recurentul nu ştie cu exactitate timpul pe care îl are la dispoziţie pentru a formula recurs.

Ca o a doua constatare, analizând, atât dispoziţiile art. 269 alin. (2) din Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., cât şi situaţia de fapt descrisă şi prezentată, a susţinut că soluţia pronunţată a fost publicată pe portalul scj.ro doar la data de 13.04.2023, în intervalul orar 12:00 - 12.30. Astfel, rezultă, în mod clar, cert şi evident faptul că, la momentul la care a fost publicată această soluţie pe portalul scj.ro termenul de exercitare a căii de atac a recursului era practic deja "împlinit", în sensul în care, "teoretic", pentru a depune la registratura Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie o cerere de recurs, aceasta ar fi trebuit a fi redactată, printată şi depusă în mai puţin de 2 ore de la publicarea soluţiei pe portalul scj.ro. În situaţia în care ar fi fost comunicată prin poştă, aceasta ar fi trebuit a fi redactată, printată şi transmisă în aceeaşi zi, în mai puţin de 7 ore de la publicarea soluţiei pe portalul scj.ro, fapt imposibil pentru recurent, având în vedere că în ziua de 13.04.2023 (ziua de joi de dinaintea Paştelui) acest oficiu avea program mai scurt.

Ca o a treia constatare, analizând dispoziţiile art. 269 alin. (2) din Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen. şi raportându-le la dispoziţiile art. 181 alin. (f) pct. 1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., modalitatea de calcul a termenelor procedurale "pe ore" în cauzale de natură penală este diferită de modalitatea de calcul a termenelor procedurale "pe ore" în cauzele de natură civilă, fapt ce încalcă, în mod grav, flagrant şi neîndoielnic, principiul nediscriminării, astfel cum acesta este statuat şi definit prin dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie "Cetăţenii sunt egali în faţa legii (...), fără privilegii şi fără discriminări".

Mai mult decât atât, cererea de recurs împotriva soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale nu a fost formulată nici în temeiul Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. şi nici în temeiul Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., ci a fost formulată în temeiul dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, iar dispoziţiile acestui articol de lege nu fac absolut nicio diferenţă între excepţiile de neconstituţionalitate ridicate în cauzele de natură penală şi în cauzele de natură civilă, pe cale de consecinţă, nici modalitatea de calcul a termenelor procedurale "pe ore" nu poate fi diferită în funcţie de natura cauzei în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, întrucât acest fapt încalcă, în totalitate şi pe deplin principiul nediscriminării, astfel cum acesta este statuat şi definit prin dispoziţiile art. 16 alin. (d) din Constituţie.

În ceea ce priveşte prezenta cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 269 alin. (2) din Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., raportat la dispoziţiile art. 21 alin. (3), art. 24 alin. (1) şi art. 16 alin. (1) din Constituţie, a susţinut că îndeplineşte, în totalitate şi pe deplin toate cerinţele legale de admisibilitate, astfel cum acestea sunt prevăzute prin dispoziţiile art. 29 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.

Analizând cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României formulată de petentul A., Înalta Curte a reţinut că, reglementând condiţiile de admisibilitate a unei cereri de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate, art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, prevede că aceasta trebuie să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţă ori de procuror; să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii din cuprinsul unor asemenea acte normative în vigoare la momentul invocării; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale şi să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

De asemenea, sesizarea Curţii Constituţionale este admisibilă numai în măsura în care prin excepţia invocată se tinde la constatarea neconformităţii unei prevederi dintr-o lege cu Constituţia României, iar nu şi atunci când se urmăreşte modificarea sau completarea acesteia, situaţie în care competenţa îi revine în exclusivitate, conform dispoziţiilor art. 61 alin. (1) din legea fundamentală, Parlamentului, ca unică autoritate legiuitoare, în timp ce instanţa de contencios constituţional este chemată să se pronunţe numai asupra constituţionalităţii actelor, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului, aşa cum rezultă din art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată.

Altfel spus, excepţia de neconstituţionalitate reprezintă singurul mijloc procedural prin care se asigură o analiză a conformităţii dispoziţiilor legale la care aceasta face referire cu Constituţia, control care, însă poate fi realizat doar de instanţa de contencios constituţional, atribuţiile instanţei în faţa căreia s-a ridicat respectiva excepţie fiind limitate la a efectua un examen asupra îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, în funcţie de care sesizează sau nu Curtea.

Pe de altă parte, referitor la examenul legăturii cu cauza, Înalta Curte a apreciat că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepţia şi înrâurirea pe care dispoziţia legală considerată neconstituţională o are în speţă. Stabilirea existenţei interesului se face pe calea verificării pertinenţei excepţiei, în raport, cu procesul în care a intervenit, astfel încât decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei să fie de natură a produce un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal. Aşadar, cerinţa relevanţei este expresia utilităţii pe care soluţionarea excepţiei invocate o are în cadrul rezolvării litigiului în care a fost invocată.

Din această perspectivă, făcând o analiză a dispoziţiilor legale prin raportare la prezenta cauză, s-a apreciat că sunt întrunite trei din cele patru condiţii, întrucât excepţia a fost invocată de petentul A. în Dosarul nr. x/2022.1, aflat pe rolul Înaltei Curţi, în stadiul procesual al recursului declarat de petent împotriva încheierii din 12 aprilie 2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală şi are în vedere neconstituţionalitatea prevederilor art. 269 din Legea nr. 135/2010, text care nu a fost declarat neconstituţional printr-o decizie anterioară a instanţei de contencios constituţional.

Referitor la examenul legăturii cu cauza, Înalta Curte apreciază că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepţia şi înrâurirea pe care dispoziţia legală considerată neconstituţională o are în speţă. Stabilirea existenţei interesului se face pe calea verificării pertinenţei excepţiei, în raport, cu procesul în care a intervenit, astfel încât, decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei să fie de natură a produce un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal. Aşadar, cerinţa relevanţei este expresia utilităţii pe care soluţionarea excepţiei invocate o are în cadrul rezolvării litigiului în care a fost invocată.

Dispoziţiile legale a căror neconstituţionalitate s-a invocat de către petentul A., respectiv art. 269 din Legea nr. 135/2010, reglementează calculul termenelor procedurale.

În opinia autorului excepţiei, norma legală criticată este lipsită de claritate şi previzibilitate, întrucât modalitatea de calcul a termenelor procedurale pe ore în cauzale de natură penală este diferită de modalitatea de calcul a termenelor procedurale pe ore în cauzele de natură civilă, fapt ce încalcă, în mod grav, flagrant şi neîndoielnic, principiul nediscriminării.

Înalta Curte a reţinut că, în speţă, susţinerile petentului A. anterior menţionate nu au o legătură indisolubilă cu soluţionarea cauzei, în realitate, acesta este nemulţumit de caracterul supletiv al acestora, iar prin excepţia de neconstituţionalitate invocată, se tinde practic la o completare a normelor procedurale, în sensul reglementării exprese a unor dispoziţii favorabile acestuia, solicitare inadmisibilă, faţă de competenţa Curţii Constituţionale care, în jurisprudenţa sa, a reţinut că prin exercitarea controlului de constituţionalitate nu se poate proceda la adăugarea de noi prevederi în cuprinsul normelor invocate a fi neconstituţionale.

Pe acelaşi palier al analizării legăturii excepţiei cu soluţionarea cauzei, din examinarea argumentelor invocate în scris în susţinerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, s-a constatat că obiecţiunile formulate de acesta cu privire la dispoziţiile legale criticate nu reprezintă, în realitate, aspecte de neconstituţionalitate, apte să provoace un examen al conformităţii normelor legale cu legea fundamentală a României.

Înalta Curte a reţinut că, deşi pare actual şi legitim, demersul autorului excepţiei la acest moment procesual, este, în fapt, unul punctual, tinzând, practic, la obţinerea unei modificări legislative, respectiv completarea şi modificarea dispoziţiilor ce reglementează calculul termenelor procedurale.

Or, analizând termenii în care excepţia a fost formulată, Înalta Curte a apreciat că, în realitate, se tinde la extinderea, dincolo de litera şi spiritul lor, a textelor de lege apreciate ca neconstituţionale, ceea ce este în mod evident inadmisibil, întrucât Curtea Constituţională ar deveni legiuitor pozitiv.

Finalitatea excepţiei de neconstituţionalitate nu poate fi aceea de a supune controlului de constituţionalitate a posteriori orice dispoziţie legală, care să modifice norma criticată, chiar în esenţa acesteia. Aceasta constituie apanajul exclusiv al puterii legislative, nefiind admisibil ca instanţa de contencios constituţional să dispună, pe calea excepţiei de neconstituţionalitate, modificarea acestor dispoziţii.

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte a apreciat că nu se impune sesizarea Curţii Constituţionale, deoarece nu este îndeplinită condiţia de admisibilitate a cererii de sesizare ca prevederile ce fac obiectul excepţiei să aibă legătură cu cauza, având în vedere că aspectele invocate nu reprezintă chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competenţa jurisdicţiei constituţionale, ci de reformare legislativă.

Împotriva încheierii din data de 23 mai 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2022.1.1, A. a declarat recurs.

În motivare, recurentul a susţinut că dispoziţiile art. 269 alin. (2) din Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen. vorbesc despre calcularea termenelor "pe ore" raportat la "ora de la care începe să curgă termenul", respectiv, ora la care a fost pronunţată soluţia, în situaţia în care această oră nu este cunoscută de către recurent, mai mult decât atât, în situaţia în care această oră nici nu are vreo relevanţă pentru recurent, ceea ce are cu adevărat importanţă, fiind doar momentul de la care recurentul a luat la cunoştinţă despre soluţia pronunţată.

Astfel, dispoziţiile art. 269 alin. (2) din Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., fac vorbire despre curgerea termenului procedural, raportat la un moment necunoscut recurentului, respectiv, raportat la ora la care a fost pronunţată soluţia, şi nu raportat la momentul la care recurentul a luat cunoştinţă despre soluţia pronunţată, fapt ce încalcă, în totalitate şi pe deplin, atât dreptul acestuia la un proces echitabil, cât şi dreptul la apărare, drepturi fundamentale consfinţite şi garantate prin dispoziţiile art. 21 alin. (3) şi, respectiv, art. 24 din Constituţie, întrucât recurentul nu ştie cu exactitate timpul pe care îl are la dispoziţie pentru a formula recurs.

Totodată, a susţinut că cererea de recurs nu a fost formulată nici în temeiul C. proc. civ. şi nici în temeiul C. proc. pen., ci în temeiul dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, articol de lege care nu prevede nicio diferenţă între excepţiile de neconstituţionalitate ridicate în cauzele de natură civilă sau de natură penală. Pe cale de consecinţă, nici modalitatea de calcul a termenelor procedurale "pe ore" nu poate fi diferită în funcţie de natura cauzei în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, întrucât acest fapt încalcă principiul nediscriminării prevăzut de art. 16 alin. (1) din Constituţie.

Examinând recursul declarat, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, în considerarea celor ce succed:

Astfel, referitor la admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, Înalta Curte reţine că trebuie îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată şi anume:

a. excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele în care participă;

b. excepţia să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;

c. excepţia să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale;

d. excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, dacă excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) şi (3), instanţa în faţa căreia s-a invocat excepţia respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Se constată, aşadar, că instanţa de judecată realizează o verificare sub aspectul realizării condiţiilor legale în care excepţia de neconstituţionalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformităţii prevederii atacate cu Constituţia şi nici cu soluţionarea de către instanţă a unui aspect de contencios constituţional, căci instanţa nu statuează asupra temeiniciei excepţiei, ci numai asupra admisibilităţii acesteia.

Verificând realizarea condiţiilor enumerate anterior, se constată că excepţia a fost invocată într-un dosar aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în procedura examinării recursului declarat de către o parte din proces, respectiv recurentul A., împotriva încheierii prin care s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată; excepţia invocată în prezenta cauză are în vedere neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 269 alin. (2) din Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., fără ca norma criticată să fi fost declarată neconstituţională printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Textul de lege criticat, respectiv art. 269 alin. (2) din Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., are următorul conţinut, "La calcularea termenelor pe ore sau pe zile nu se socoteşte ora sau ziua de la care începe să curgă termenul, nici ora sau ziua în care acesta se împlineşte."

În ceea ce priveşte cerinţa ca excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia, Înalta Curte apreciază că aceasta nu este realizată, având în vedere că instanţa în faţa căreia se invocă excepţia de neconstituţionalitate nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluţionarea cauzei a textului invocat ca neconstituţional, în condiţiile în care este necesar a verifica şi măsura în care o astfel de excepţie tinde, în mod real, la învestirea Curţii Constituţionale cu un examen al conformităţii dintre înţelesul normei legale şi exigenţele Constituţiei, prerogativă recunoscută Curţii prin dispoziţiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.

Ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei.

Ca atare, în cadrul examenului de admisibilitate, instanţa trebuie să analizeze, implicit, şi corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege. Fiind un incident apărut în cursul soluţionării unei cauze, este necesar ca invocarea excepţiei de neconstituţionalitate să fie justificată prin existenţa unui interes şi să aibă relevanţă, în raport, cu procesul în care a intervenit, însă nu este suficient ca partea care ridică excepţia de neconstituţionalitate să indice textele de lege pe care doreşte să le supună controlului şi să dea acestora o interpretare proprie pentru a crea aparenţa utilităţii demersului, ci are obligaţia să raporteze aceste dispoziţii la legea fundamentală şi să-şi argumenteze pertinent cererea, prin referiri la măsura în care dispoziţia legală contestată corespunde sau nu prevederilor constituţionale.

Din perspectiva considerentelor anterior menţionate, Înalta Curte constată că, în speţă, doar aparent sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, excepţia invocată având doar o legătură formală cu soluţionarea cauzei.

Astfel, se constată, că dispoziţiile art. 269 alin. (2) din Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen. reglementează modul în care se calculează termenele procedurale "pe ore", iar pe fondul nemulţumirii în legătură cu momentul expirării termenului de 48 de ore de la pronunţare, în care se poate declara recurs împotriva încheierii de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, recurentul critică, în realitate, normele referitoare la expirarea termenului şi efectele produse, fără a menţiona textele de lege şi a indica motivele de neconstituţionalitate.

Totodată, se constată că, o a două critică a recurentului vizează, în concret, dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, fiind, în realitate, critici suplimentare în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate a acestui text de lege, a cărui neconstituţionalitate a fost invocată iniţial, fiind la originea cererilor succesive de sesizare a Curţii Constituţionale.

Pe de altă parte, excepţia este inadmisibilă având în vedere şi modalitatea de exercitare a acesteia în cadrul unei căi de atac ce are caracter repetitiv. În concret, excepţia este invocată de recurent în cadrul unui nou recurs declarat împotriva încheierii prin care s-a respins ca inadmisibilă o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale privind neconstituţionalitatea unui alt text legal, situaţie în care excepţia nu are legătură cu cauza.

Prin urmare, în raport, cu argumentele recurentului, nu se poate reţine, în speţă, o legătură efectivă între necesitatea pronunţării unei hotărâri în contenciosul constituţional şi soluţionarea cauzei.

Pentru aceste motive, Înalta Curte, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, va respinge, ca nefondat, recursul formulat de A. împotriva încheierii din data de 23 mai 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2022.1.1.

În conformitate cu art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de A. împotriva încheierii din data de 23 mai 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2022.1.1.

Obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 iunie 2023.

GGC - NN