Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 413/2023 AI generated

Enforcement of European Arrest Warrant: Exclusion of merits review and sufficiency of unproven health claims to defer surrender

Case Number Decizia nr. 413/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal, upholding the lower court’s order to execute a European Arrest Warrant and surrender the requested Romanian citizen to French authorities, thereby finding the initial decision final and binding. The dispute concerned the validity of executing a European Arrest Warrant issued for charges of aggravated theft and identity fraud, where the applicant contested the surrender based on personal circumstances, including poor health and family duties, while invoking the rule of specialty to prevent prosecution for other offenses. The court ruled that the domestic judiciary lacks competence to review the merits of the underlying criminal charges or the necessity of preventive detention in the issuing state, adhering strictly to the principle of mutual recognition and trust; it determined that the double criminality requirement was met under Romanian Penal Code Articles 228 and 327, no mandatory or optional grounds for refusal under Article 99 of Law No. 302/2004 were present, and the applicant's claims regarding health were unsubstantiated by sufficient evidence to warrant a postponement under Article 58(2)(a). Consequently, the court ordered the execution of the surrender within 10 days of the decision's finality, with the condition that if a custodial sentence is pronounced in France, the individual must be transferred back to Romania for sentence execution pursuant to Article 98(2) of Law No. 302/2004.

Legislator headnote

AI generated

art. 104 alin. (5) din Legea nr. 302/2004, art. 104 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, art. 230 din C. proc. pen, art. 113 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, art. 98 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, art. 102 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 302/2004; Enforcement of European Arrest Warrant: Exclusion of merits review and sufficiency of unproven health claims to defer surrender: The dispute concerned the validity of executing a European Arrest Warrant issued for charges of aggravated theft and identity fraud, where the applicant contested the surrender based on personal circumstances, including poor health and family duties, while invoking the rule of specialty to prevent prosecution for other offenses. The court ruled that the domestic judiciary lacks competence to review the merits of the underlying criminal charges or the necessity of preventive detention in the issuing state, adhering strictly to the principle of mutual recognition and trust; it determined that the double criminality requirement was met under Romanian Penal Code Articles 228 and 327, no mandatory or optional grounds for refusal under Article 99 of Law No. 302/2004 were present, and the applicant's claims regarding health were unsubstantiated by sufficient evidence to warrant a postponement under Article 58(2)(a). Consequently, the court ordered the execution of the surrender within 10 days of the decision's finality, with the condition that if a custodial sentence is pronounced in France, the individual must be transferred back to Romania for sentence execution pursuant to Article 98(2) of Law No. 302/2004.

Keywords

AI generated
European arrest warrant grounds for cassation enforcement decision sentence of detention mutual recognition principle criminal prosecution

Cited Legislation

AI generated
art. 104 alin. (5) din Legea nr. 302/2004
nu a fost de acord cu predarea şi că s-a prevalat de regula specialităţii conform art. 104 alin. (5) din Legea nr. 302/2004 republicată.
art. 104 alin. (6) din Legea nr. 302/2004
În baza art. 104 alin. (6) din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a dispus luarea măsurii arestării persoanei solicitate A., în vederea predării, pe o durată de 30 zile, începând cu data de 11.05.2023 şi până la data de 09 iunie 2023, inclusiv.
art. 230 din C. proc. pen
S-a dispus ca, potrivit art. 230 din C. proc. pen., administraţia locului de deţinere să reţină persoana solicitată la Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Bihor până la predarea efectivă către autorităţile judiciare ale statului solicitant.
art. 113 alin. (1) din Legea nr. 302/2004
S-a dispus ca, potrivit dispoziţiilor art. 113 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, predarea să se realizeze în termen de 10 zile de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
art. 98 alin. (2) din Legea nr. 302/2004
S-a dispus ca, în baza art. 98 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 republicată, cetăţeanul român să fie predat cu condiţia ca, în cazul în care se va pronunţa o pedeapsă privativă de libertate faţă de acesta, să fie transferat în România în vederea executării pedepsei.
art. 102 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 302/2004
11/IP/29.04.2023 pronunţată de această Curte de apel, s-a dispus în baza art. 102 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 302/2004 republicată arestarea provizorie a persoanei solicitate pe o durată de 15 zile, începând cu data de 29.04.2023 până la data de 13.05.2023, inclusiv.
art. 275 alin. (6) C. proc. pen
În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen.
art. 272 alin. (1) C. proc. pen
cu referire la art. 272 alin. (1) C. proc. pen., onorariul apărătorului din oficiu avocat, conform Delegaţiei nr.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Legal basis for the dismissal of the appeal against the criminal decision.

art. 275 alin. (2) din C. proc. pen.

Provision cited to impose judicial costs on the appellant.

art. 275 alin. (6) din C. proc. pen.

Provision cited to determine that the legal aid attorney's fees are payable from state funds.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 41/PI/2023 din 11 mai 2023, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2023, s-a admis cererea formulată de autorităţile judiciare din Franţa cu privire la executarea mandatului european de arestare emis de Procuratura de pe lângă Tribunalul Judiciar din Tulle la data de 26.04.2023, în dosarul de referinţă nr. x, faţă de persoana solicitată A. [cetăţean român în prezent aflat în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor].

S-a constatat că persoana solicitată A. nu a fost de acord cu predarea şi că s-a prevalat de regula specialităţii conform art. 104 alin. (5) din Legea nr. 302/2004 republicată.

În baza art. 104 alin. (6) din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a dispus luarea măsurii arestării persoanei solicitate A., în vederea predării, pe o durată de 30 zile, începând cu data de 11.05.2023 şi până la data de 09 iunie 2023, inclusiv.

S-a dispus emiterea mandatului de arestare faţă de persoana solicitată A..

S-a dispus ca, potrivit art. 230 din C. proc. pen., administraţia locului de deţinere să reţină persoana solicitată la Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Bihor până la predarea efectivă către autorităţile judiciare ale statului solicitant.

În baza art. 104 alin. (6) din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a dispus predarea persoanei solicitate A. către autorităţile judiciare din Franţa.

S-a dispus ca, potrivit dispoziţiilor art. 113 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, predarea să se realizeze în termen de 10 zile de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

S-a dispus ca, în baza art. 98 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 republicată, cetăţeanul român să fie predat cu condiţia ca, în cazul în care se va pronunţa o pedeapsă privativă de libertate faţă de acesta, să fie transferat în România în vederea executării pedepsei.

S-a constatat că persoana solicitată a fost reţinută pe o durată de 24 de ore prin ordonanţa de reţinere din data de 29.04.2023 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea în Dosarul nr. x/2023, începând cu ora 02:25, iar prin Încheierea penală nr. 11/IP/29.04.2023 pronunţată de această Curte de apel, s-a dispus în baza art. 102 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 302/2004 republicată arestarea provizorie a persoanei solicitate pe o durată de 15 zile, începând cu data de 29.04.2023 până la data de 13.05.2023, inclusiv.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen. cu referire la art. 272 alin. (1) C. proc. pen., onorariul apărătorului din oficiu avocat, conform Delegaţiei nr. 1378/02.05.2023 emise de Baroul Bihor în cuantum de 2.196 RON, s-a avansat din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Bihor.

În baza art. 88 din Legea nr. 302/2004 republicată, cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Deliberând asupra cererii de executare a mandatului european de arestare de faţă, pe baza actelor şi lucrărilor de la dosar, prima instanţă a constatat că prin Sesizarea nr. 2718/II.5/2023 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a solicitat arestarea provizorie a persoanei solicitate A., pe o perioadă de 15 zile, în vederea predării către autorităţile judiciare din Franţa, sesizare căreia i-au fost ataşate Semnalarea nr. x/SIRENE/FAN/SCT/28.04.2023 introdusă la data de 28.04.2023 de Birou SIRENE Naţional din Franţa; mandatul european de arestare emis la data de 26.04.2023 în limba franceză; fişa de evidenţă personală a persoanei solicitate; procesul-verbal de depistare întocmit la data de 28.04.2023; ordonanţa de reţinere a persoanei solicitate pe o durată de 24 de ore, începând cu 29.04.2023, ora 02:25; informarea privind comunicarea drepturilor persoanei reţinute şi cazierul judiciar a persoanei solicitate.

În conformitate cu prevederile art. 102 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a solicitat să se dispună arestarea pe o durată de 15 zile a persoanei solicitate, urmând ca în acest termen parchetul să prezinte mandatul european de arestare însoţit de traducerea în limba română.

Prin Încheierea penală nr. 11/IP/29.05.2024 s-a dispus amânarea cauzei în vederea depunerii la dosar a mandatului european de arestare tradus în limba română şi, totodată, arestarea provizorie a persoanei solicitate A. pe o durată de 15 zile, începând cu data de 29.04.2023 până la data de 13.05.2023, inclusiv.

La data de 05.05.2023, la dosarul cauzei a fost depusă de către parchet traducerea în limba română a mandatului european de arestare.

Curtea de apel a constatat că persoanei solicitate A. i s-a comunicat un exemplar al mandatului european de arestare tradus în limba română şi în baza art. 104 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 i s-au adus la cunoştinţă drepturile procesuale conferite de art. 106 din Legea nr. 302/2004, conţinutul mandatului european de arestare, posibilitatea de a consimţi la predare către statul membru emitent, caracterul irevocabil al consimţământului, regula specialităţii şi efectele acesteia.

Persoana solicitată A. a arătat că nu este de acord cu predarea către autorităţile judiciare din Franţa şi că nu renunţă la beneficiul regulii specialităţii.

Curtea de apel a reţinut că pe numele persoanei solicitate A. s-a emis un mandat european de arestare de către autorităţile judiciare din Franţa respectiv de către procurorul Republicii de pe lângă Tribunalul Judiciar din Tullela data de 26 aprilie 2023 în Dosarul de referinţă nr. x pentru săvârşirea infracţiunilor de furt în grup, fapte comise la data de la data de 16 mai 2022 în B. (19) prevăzute de art. 311-4 1, art. 311-1 C. pen. francez şi pedepsite de art. 311-4 alin. (1), art. 311-14 C. pen. francez şi luarea numelui unui terţ putând determina urmăriri penale împotriva sa, comisă la data de 20 mai 2022 în B., prevăzute de art. 434-23 alin. (1) C. pen. francez şi pedepsite de art. 434-23 alin. (1), alin. (4) C. pen. francez.

În fapt, s-a reţinut că la data de 19 mai 2022, două persoane care s-au declarat ca având cetăţenie română, au fost interpelaţi în parcarea unui hotel din B.. La data de 16 mai 2022 aceştia au mers la un hotel-restaurant de unde au furat un telefon mobil, respectiv într-o Agenţie de plasare de locuri de muncă temporare de unde au furat un alt telefon mobil. Camerele de supraveghere ale hotelului restaurant au permis identificarea acestora, aceştia fiind recunoscuţi de victimă şi martori. Când a fost luat în arest, persoana solicitată A. s-a prezentat iniţial ca fiind C. şi a prezentat un document de identitate pe acest nume, ulterior dezvăluindu-şi adevărata identitate. Acesta a recunoscut că se numeşte A. şi că a comis cele două furturi împreună cu D., negând însă faptul că a luat numele unei alte persoane, precizând că jandarmii şi interpretul nu au înţeles ceea ce le-a spus.

Aceste fapte constituie elementele constitutive ale infracţiunii de furt în grup, fapte comise la data de la data de 16 mai 2022 în B. (19) prevăzute de art. 311-4 1, art. 311-1 C. pen. francez şi pedepsite de art. 311-4 alin. (1), art. 311-14 C. pen. francez cu corespondent în legislaţia română în infracţiunea de furt prevăzută art. 228 C. pen. şi luarea numelui unui terţ putând determina urmăriri penale împotriva sa, comisă la data de 20 mai 2022 în B., prevăzute de art. 434-23 alin. (1) C. pen. francez şi pedepsite de art. 434-23 alin. (1), alin. (4) C. pen. francez cu corespondent în legislaţia română în infracţiunea de fals privind identitatea prevăzută de art. 327 alin. (1) C. pen.

Curtea de apel a constatat că este competentă că soluţioneze prezenta cerere, potrivit art. 103 cu referire la art. 86 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 şi că mandatul european de arestare a cărui executare se solicită îndeplineşte condiţiile de formă şi fond cerute de lege.

Curtea de apel a mai constatat că, în conformitate cu dispoziţiile art. 101 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, persoanei solicitate i s-au adus la cunoştinţă, de îndată, motivele reţinerii şi că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a identificat persoana solicitată, în prezenţa unui avocat, încheindu-se în acest sens procesul-verbal de identificare şi ascultare din data de 29.04.2023.

Prima instanţă a constatat că din conţinutul mandatului european de arestare rezultă că este îndeplinită condiţia ca acesta să indice existenţa unui mandat de arestare naţional pe care mandatul european de arestare se întemeiază. Astfel, s-a constatat că mandatul european de arestare se întemeiază pe mandatul de arestare emis de către Tribunalul pentru cauze penale din E. la data de 27.03.2023. Această condiţie se impune a fi analizată având în vedere decizia pronunţată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în cauza Aurel Bob-Dogi (C-241/15).

Executarea mandatului european de arestare este condiţionată, printre altele, de faptul că infracţiunea pentru care este cercetat sau condamnat de statul emitent să fie considerată ca atare şi de legislaţia română. Din descrierea faptei rezultă că potrivit legii române, acuzaţia adusă persoanei solicitate nu constituie furt organizat sau armat. Ca atare, Curtea a apreciat că este necesară verificarea condiţiei dublei incriminări. Fapta descrisă în mandat se circumscrie dispoziţiilor art. 228 alin. (1) C. pen., prin urmare condiţia cerută de lege este îndeplinită.

Totodată, Curtea de apel a constatat că infracţiunea de luarea numelui unui terţ putând determina urmăriri penale împotriva sa, prevăzute de art. 434-23 alin. (1) C. pen. francez şi pedepsită de art. 434-23 alin. (1), alin. (4) C. pen. francez pentru care este cercetată persoana solicitată are corespondent în legislaţia română în dispoziţiile art. 327 alin. (1) şi (3) C. pen.

Din conţinutul mandatului european de arestare a rezultat că nu este prescrisă răspunderea penală pentru faptele de care este acuzată persoana solicitată.

S-a constatat că la data de 11.05.2023, persoana solicitată A., întrebată asupra consimţământului la predare, în conformitate cu dispoziţiile art. 104 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 republicată, a arătat că nu este de acord cu predarea sa către autorităţile judiciare din Franţa, aspect consemnat în declaraţie . De asemenea, persoana solicitată a menţionat expres că nu renunţă la regula specialităţii.

În virtutea principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce consacrat de Decizia-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din data de 13 iunie 2002, precum şi raportat la dispoziţiile art. 85 din Legea nr. 302/2004, care reglementează mandatul european de arestare, instanţa română, ca autoritate judiciară de executare, nu are competenţa de a verifica temeinicia măsurii arestării preventive dispuse de autoritatea judiciară emitentă dintr-un stat membru al Uniunii Europene, în speţă cel din Franţa, în baza căreia s-a emis mandatul european de arestare şi nici asupra oportunităţii mandatului european de arestare.

Din actele depuse la dosarul cauzei, respectiv din cazierul judiciar al persoanei solicitate, rezultă că aceasta nu face obiectul vreunei proceduri judiciare în faţa autorităţilor române.

Raportat la dispoziţiile art. 99 din Legea nr. 302/2004, Curtea nu a constatat incidenţa vreunui motiv de refuz obligatoriu sau opţional al executării mandatului european de arestare.

În ceea ce priveşte criticile formulate de persoana solicitată, Curtea a constatat că, în raport de procedura de executare a mandatului european de arestare, nu se poate pronunţa asupra temeiniciei acuzaţiei. În această procedură nu se analizează vinovăţia sau nevinovăţia persoanei solicitate raportat la acuzaţiile pentru care a fost emis mandatul european de arestare, fiind analizate doar dacă sunt îndeplinite condiţiile de fond şi de formă privind mandatul european de arestare.

Împotriva Sentinţei penale nr. 41/PI/2023 din 11 mai 2023, pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a formulat contestaţie persoana solicitată A..

Cauza a fost înregistrată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 22 mai 2023 şi repartizată aleatoriu pentru termenul de judecată din data de 30 mai 2023.

În dezbateri, persoana solicitată, beneficiind de asistenţa juridică a unui apărător din oficiu, a solicitat admiterea contestaţiei formulate şi respingerea cererii de executare a mandatului european de arestare, având în vedere circumstanţe personale, respectiv faptul că are o stare de sănătate precară, menţionând că suferă de epilepsie, are mai mulţi copii minori în întreţinere, soţia este decedată, iar mama sa este bolnavă.

Examinând contestaţia formulată de persoana solicitată A., Înalta Curte constată că este nefondată pentru considerentele care se vor arăta în cele ce urmează:

Potrivit dispoziţiilor art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicitată arestarea şi predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecăţii sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate.

Alin. (2) al acelui text statuează că "mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI/13 iunie 2002, publicată în jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002."

Raţiunea mandatului european de arestare constă în necesitatea de a se asigura garanţia că infractorii nu se pot sustrage justiţiei, acesta reprezentând instrumentul de aducere a persoanei solicitate în faţa justiţiei statului emitent, pentru instrumentarea procedurilor penale.

În cadrul acestei proceduri, reglementată printr-o lege specială, instanţa de judecată, în calitate de autoritate judiciară solicitată pentru punerea în executare a mandatului, nu este abilitată să verifice apărările persoanei solicitate pe fondul cauzei, respectiv, dacă se face sau nu vinovată de comiterea unor fapte penale, după cum nu are nici competenţa să se pronunţe cu privire la temeinicia urmăririi penale efectuată de autoritatea judiciară emitentă sau cu privire la oportunitatea arestării persoanei solicitate. Verificările prezentate de lege se fac în conformitate cu art. 97-106 din Legea nr. 302/2004, iar dispoziţiile legale exclud evaluarea probatoriului administrat de statul solicitant faţă de absenţa dosarului de urmărire penală în care s-au administrat probele.

În cauză, se constată că faţă de persoana solicitată A. a fost emis mandatul european de arestare de către autorităţile judiciare din Franţa respectiv de către procurorul Republicii de pe lângă Tribunalul Judiciar din Tullela data de 26 aprilie 2023 în dosarul de referinţă nr. x pentru săvârşirea infracţiunilor de furt în grup, fapte comise la data de la data de 16 mai 2022 în B. (19) prevăzute de art. 311-4 1, art. 311-1 C. pen. francez şi pedepsite de art. 311-4 alin. (1), art. 311-14 C. pen. francez şi luarea numelui unui terţ putând determina urmăriri penale împotriva sa, comisă la data de 20 mai 2022 în B., prevăzute de art. 434-23 alin. (1) C. pen. francez şi pedepsite de art. 434-23 alin. (1), alin. (4) C. pen. francez.

Situaţia de fapt, descrisă în cuprinsul mandatului european de arestare, a fost expusă pe larg în sentinţa penală atacată.

Înalta Curte constată că mandatul european emis de autorităţile judiciare din Franţa îndeplineşte toate condiţiile de fond şi de formă prevăzute de lege, inclusiv cea a descrierii faptelor pentru care este cercetată persoana solicitată, îndeplinindu-se astfel condiţia prevăzută de art. 87 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 302/2004, republicată, respectiv aceea a descrierii circumstanţelor în care au fost comise infracţiunile, activitatea infracţională reţinută în sarcina acesteia fiind detaliată ţinând cont de specificul fazei procesuale în care a fost emis mandatul.

De asemenea, Înalta Curte constată că infracţiunile pentru care este cercetată persoana solicitată se regăsesc printre infracţiunile care permit predarea, întrucât faptele descrise în mandat se circumscriu dispoziţiilor art. 228 alin. (1) C. pen., fiind îndeplinită condiţia dublei incriminări, potrivit art. 97 alin. (1) pct. 13 din Legea nr. 302/2004, republicată privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală.

Înalta Curte constată că nu există niciunul dintre cazurile de refuz al predării persoanei solicitate şi apreciază că nu sunt întrunite nici cerinţele de refuz al executării, potrivit art. 99 din Legea nr. 302/2004, republicată, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, niciuna din cele două ipoteze reglementate atât la alin. (1), cât şi alin. (2) lit. c) nefiind incidente în cauză, întrucât, în cauză, nu a fost emis mandatul european de arestare în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranţă privative de libertate, specificul fazei procesuale pentru care a fost emis mandatul fiind altul, respectiv efectuarea urmăririi penale.

Aşadar, aşa cum rezultă şi din cuprinsul sentinţei penale atacate, a fost analizat mandatul european de arestare, reţinându-se îndeplinirea tuturor condiţiilor prevăzute de Legea nr. 302/2004 republicată, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală. În atare condiţii, instanţa de fond a menţinut în mod corect arestarea persoanei solicitate pe o perioadă de 30 zile, aceasta reprezentând singura măsură oportună pentru buna desfăşurare a procedurii de executare şi recunoaştere a mandatului european de arestare, ce are la bază principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI/13 iunie 2002, publicată în jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002.

De asemenea, instanţa de fond a avut în vedere că persoana solicitată nu a renunţat la drepturile conferite de regula specialităţii, dispunând predarea cu respectarea dispoziţiilor art. 117 din Legea nr. 302/2004, republicată, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, astfel că nu va putea fi urmărită, judecată sau privată de libertate pentru o altă faptă anterioară predării decât dacă statul membru de executare o consimte.

În ceea ce priveşte împrejurarea că persoana solicitată nu şi-a dat acordul în vederea predării către autorităţile franceze, Înalta Curte constată că predarea către autorităţile judiciare străine nu este condiţionată de acordul de voinţă al acesteia dacă se apreciază că sunt îndeplinite toate condiţiile pentru aceasta. Totodată, circumstanţele personale invocate de persoana solicitată (respectiv, starea de sănătate) nu au fost susţinute printr-un minimum de probatoriu, aceasta nedepunând documente din care să rezulte că se impune amânarea predării, conform art. 58 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 302/2004, republicată.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 41/PI/2023 din 11 mai 2023, pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2023.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 1.098 RON, se plăteşte din fondurile Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 41/PI/2023 din 11 mai 2023, pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2023.

Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 1.098 RON, se plăteşte din fondurile Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 mai 2023.

GGC - NN