Cassation appeal rejected: masturbating in stairwell before followed 12-year-old meets legal typicity of sexual corruption

Asupra recursului în casaţie, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Prin Sentinţa penală nr. 160 din data de 05.08.2022, pronunţată de Judecătoria Drăgăşani, în Dosarul penal nr. x/2022, în baza art. 221 alin. (1) C. pen. raportat la art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. , posesor al CI seria x nr. x eliberate de B., la data de 17.03.2022, fără antecedente penale, studii medii, lucrător în construcţii, administrator al S.C. C. S.R.L., căsătorit, având doi copii minori, trimis în judecată sub control judiciar, la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de "coruperea sexuală a minorilor" - fapta din data de 14.03.2022.

În baza art. 67 alin. (1) C. pen., i s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), n) şi o) C. pen., respectiv: a) dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; b) dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; n) dreptul de a comunica cu persoana vătămată D. şi de a se apropia de aceasta la o distanţă mai mică de 100 metri, o) dreptul de a se apropia de locuinţa persoanei vătămate D. la o distanţă mai mică de 100 metri, pe o perioadă de 5 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

În baza art. 65 alin. (1) şi (3) C. pen., i s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), n) şi o) C. pen., a căror exercitare a fost interzisă de instanţă ca pedeapsă complementară, pedeapsă accesorie ce se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.

În baza art. 221 alin. (1) C. pen. raportat la art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de "coruperea sexuală a minorilor"- fapta din data de 17.03.2022.

În baza art. 67 alin. (1) C. pen., i s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), n) şi o) C. pen., respectiv: a) dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; b) dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; n) dreptul de a comunica cu persoana vătămată D. şi de a se apropia de aceasta la o distanţă mai mică de 100 metri, o) dreptul de a se apropia de locuinţa persoanei vătămate D. la o distanţă mai mică de 100 metri, pe o perioadă de 5 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

În baza art. 65 alin. (1) şi (3) C. pen., i s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), n) şi o) C. pen., a căror exercitare a fost interzisă de instanţă ca pedeapsă complementară, pedeapsă accesorie ce se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.

În baza art. 38 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele cu închisoarea stabilite mai sus, în pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare, la care s-a adăugat un spor de 4 luni închisoare şi s-a dispus ca în final inculpatul A. să execute pedeapsa rezultantă de 1 an şi 4 luni închisoare în condiţiile art. 60 C. pen., în regim de detenţie.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., i s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară cea mai grea, constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), n) şi o) C. pen., respectiv: a) dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; b) dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; n) dreptul de a comunica cu persoana vătămată D. şi de a se apropia de aceasta la o distanţă mai mică de 100 metri, o) dreptul de a se apropia de locuinţa persoanei vătămate D. la o distanţă mai mică de 100 metri, pe o perioadă de 5 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

În baza art. 45 alin. (5) raportat la art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., i s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie cea mai grea, constând interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), n) şi o) C. pen., respectiv: a) dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; b) dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; n) dreptul de a comunica cu persoana vătămată D. şi de a se apropia de aceasta la o distanţă mai mică de 100 metri, o) dreptul de a se apropia de locuinţa persoanei vătămate D. la o distanţă mai mică de 100 metri, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.

În baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen.., a fost menţinută măsura controlului judiciar dispusă faţă de inculpatul A..

În baza art. 72 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa rezultantă perioada reţinerii, de 24 de ore, de la data de 18.03.2022, orele 20:00, până la data 19.03.2022, orele 20:00.

În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul A. în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Naţional de Baze Genetice Judiciare, precum şi efectuarea unei comunicări prin care inculpatul să fie informat cu privire la scopul prelevării, constând în obţinerea şi stocarea profilului său genetic în Sistemul Naţional de Baze Genetice Judiciare.

În baza art. 397 C. proc. pen., raportat la art. 25 alin. (1) C. proc. pen.. şi art. 1357 C. civ., a fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă minoră D., prin reprezentant legal E. şi a fost obligat inculpatul A. la plata către partea civilă minoră D., prin reprezentant legal E., a sumei de 5.000 euro, în echivalent în RON la data plăţii.

II. Împotriva acestei hotărâri a formulat apel inculpatul A..

Prin Decizia penală nr. 111/A/27.01.2023 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. x/2022, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. , împotriva Sentinţei penale nr. 160 din data de 05 august 2022, pronunţată de Judecătoria Drăgăşani în Dosarul nr. x/2022.

În fapt, s-a reţinut că, la datele de 14.03.2022 şi 17.03.2022, inculpatul A. a urmărit pe raza mun. Drăgăşani, jud. Vâlcea pe victima minoră D., de 12 ani, pe traseul urmat de aceasta de la ieşirea de la şcoală şi până la locuinţa sa şi, în scara blocului acesteia din apropierea gării din municipiu, a exercitat acte de natură sexuală, respectiv acţiuni de autosatisfacere sexuală prin masturbare, determinând victima să le suporte.

III. Împotriva hotărârii instanţei de apel a declarat recurs în casaţie inculpatul A., prin avocat, la data de 28.02.2023, prin e-mail, întemeiat pe dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Prin cererea formulată, inculpatul a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., prin prisma căruia a arătat faptul că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Prealabil, a arătat că cererea de recurs în casaţie îndeplineşte condiţiile de admisibilitate.

Pe fondul recursului în casaţie, a invocat, în esenţă următoarele:

1. Instanţa de apel, menţinând hotărârea instanţei de apel, a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea în concurs real a două fapte de corupere sexuală a minorilor, prev. de art. 221 alin. (1) C. pen.

Prin actul de sesizare, s-a reţinut starea de fapt constând în aceea că, în datele de 14.03.2022 şi 17.03.2022, a fost surprins de către minora D. în timp ce ar fi efectuat acte de natură sexuală exhibiţioniste în faţa blocului în care aceasta locuia.

A solicitat să se aibă în vedere discrepanţa între starea de fapt reţinută în rechizitoriu, dar şi în cele două hotărâri judecătoreşti raportat la modul în care persoana vătămată a perceput faptele astfel cum acestea au fost descrise prin declaraţia acesteia.

În acest context, a apreciat că faptele pentru care a fost condamnat nu îndeplinesc condiţiile de tipicitate a infracţiunii de corupere sexuală a minorilor întrucât nu se arată în ce a constat acţiunea de determinare a minorei de a participa la actul de natură sexuală presupuse a fi săvârşite de inculpat. Astfel, descrierea faptei nu întruneşte elementele de tipicitate a infracţiunii. Din întreg materialul probator administrat în cauză rezultă că inculpatul, chiar dacă ar fi exercitat acte de natură sexuală de autosatisfacere, prezenţa minorei la acestea s-a rezumat la momentele cât minora a parcurs distanţa de la intrarea în bloc şi până la finalizarea urcării treptelor dintre parter şi etajul I. În acest sens, a solicitat să se aibă în vedere declaraţiile persoanei vătămate.

Cu privire la prima modalitate de comitere a infracţiunii de corupere sexuală a minorilor, prev. de art. 221 alin. (1) C. pen., a arătat că fapta nu poate fi încadrată în această modalitate de comitere întrucât nu a existat niciun act de natură sexuală.

În ceea ce priveşte cea de-a doua modalitate de săvârşire a infracţiunii constând în determinarea minorului să suporte sau să efectueze un astfel de act de natură sexuală, a apreciat că din probatoriul administrat în cauză rezultă că minora nu a suportat şi nici nu a efectuat astfel de acte, precum şi faptul că nu a existat o determinare a minorei în acest sens.

2. O altă critică a inculpatului vizează faptul că i-a fost încălcat dreptul la apărare prin refuzul de a se audia minora, dar şi de a se efectua o expertiză asupra acesteia. Mai mult, a arătat că declaraţia minorei a fost influenţată de părinţii acesteia. De asemenea, a arătată că acuzarea nu este fundamentată pe probe, iar acestea nu susţin soluţia de condamnare a inculpatului, hotărârea fiind nemotivată întrucât este reluată motivarea instanţei de fond.

Astfel, declaraţiile minorei contrazic reţinerile instanţei, starea de fapt nefiind susţinută de niciun mijloc de probă direct, ci prin interpretarea dată unor mijloace de probă indirecte.

Existenţa infracţiunii este probată doar cu declaraţia persoanei vătămate minore, însă această declaraţie este inconstantă şi influenţată. Faţă de aceste argumente, a apreciat că nu există niciun mijloc de probă care să susţină acuzaţia adusă.

A considerat că, indiferent de modalitatea în care a fost interpretat materialul probator, era necesare să se clarifice ce a văzut minora în realitate. În lipsa clarificării acestor aspecte, nu se poate vorbi de un standard de probă satisfăcător menit să asigure demonstrarea vinovăţiei inculpatului dincolo de orice îndoială rezonabilă.

În plus, a solicitat să se aibă în vedere că minora nu a avut reprezentarea acţiunii de autosatisfacere, mama şi psihologul, cu ocazia audierii, fiind cele care i-au explicat această noţiune. De asemenea, s-a încercat ca minorei să-i fie indusă ideea că a fost urmărită.

Concluzionând sub acest aspect, a apreciat că din întreg materialul probator administrat nu rezultă dincolo de orice dubiu rezonabil că inculpatul se face vinovat de acuzaţia adusă.

3. De asemenea, inculpatul a mai invocat faptul că hotărârea atacată nu cuprinde motivarea soluţiei cu privire la latura penală prin analiza probelor care au servit la pronunţarea soluţiei de condamnare. În plus, a arătat că instanţa de apel nu a răspuns criticilor invocate prin motivele de apel şi nu a realizat analiza situaţiei de fapt, motivarea fiind una contradictorie. În aceste condiţii, a apreciat că a fost încălcat dreptul la un proces echitabil prev. de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Raportat la aceste motive, a solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare. În subsidiar, a solicitat casarea hotărârii atacate şi achitarea inculpatului, în temeiul art. 438 alin. (1) pct. 7 rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) şi b) C. proc. pen.

IV. Prin încheierea din 03.05.2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2022, a fost admisă în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 111/A din data de 27 ianuarie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2022.

În esenţă, s-a reţinut că cererea de recurs în casaţie îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 434-438 C. proc. pen., însă doar în ceea ce priveşte motivul de recurs în casaţie de la pct. I al cererii, respectiv că actele pentru care a fost condamnat nu îndeplinesc condiţiile de tipicitate a infracţiunii de corupere sexuală a minorilor întrucât nu se arată în ce a constat acţiunea de determinare a minorei de a participa la actul de natură sexuală presupuse a fi săvârşite de inculpat.

Cu privire la motivele de recurs în casaţie vizând, în esenţă, încălcarea dreptului la un proces echitabil şi lipsa de motivare a hotărârii din perspectiva analizei probelor, Înalta Curte a apreciat că acestea nu pot face obiectul recursului în casaţie, din acest punct de vedere cererea inculpatului fiind inadmisibilă.

VI. Examinând recursul în casaţie declarat de inculpatul A. prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., astfel cum au fost stabilite prin încheierea de admitere în principiu din 03.05.2023, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Preliminar, Înalta Curte reţine că, în condiţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării, dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, caz de casare ce vizează situaţiile în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă prevăzută de norma de incriminare; dacă instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune.

Este de menţionat că, din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. nu se poate realiza o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, fără a putea fi supuse cenzurii starea factuală reţinută de instanţa de apel.

Înalta Curte subliniază că ceea ce s-a invocat de recurentul-inculpat ca temei al incidenţei dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. vizează, în esenţă, faptul că actele pentru care a fost condamnat nu îndeplinesc condiţiile de tipicitate a infracţiunii de corupere sexuală a minorilor întrucât nu s-a arătat în ce a constat acţiunea de determinare a minorei de a participa la actul de natură sexuală presupus a fi săvârşit de inculpat, precum şi faptul că nu a existat niciun act de natură sexuală comis asupra minorei.

Constituie infracţiunea de corupere sexuală a minorilor, prevăzută de art. 221 alin. (1) C. pen.:

Comiterea unui act de natură sexuală, altul decât cel prevăzut în art. 220, împotriva unui minor care nu a împlinit vârsta de 14 ani, precum şi determinarea minorului să suporte ori să efectueze un astfel de act se pedepsesc cu închisoarea de la unu la 5 ani.

În ceea ce priveşte actele de natură sexuală prevăzute de art. 220 alin. (1) C. pen., acestea constă în raportul sexual, actul sexual oral sau anal, precum şi orice alte acte de penetrare vaginală sau anală comise cu un minor cu vârsta între 14 şi 16.

Din analiza elementelor constitutive ale infracţiunii rezultă că elementul material al acestei infracţiuni implică existenţa a doua variante alternative, respectiv comiterea unui act de natură sexuală, altul decât cel prevăzut de art. 220 C. pen. şi determinarea minorului care nu a împlinit vârsta de 14 ani să suporte ori să efectueze un act de natură sexuală. De asemenea, o condiţie necesară pentru existenţa infracţiunii este ca făptuitorul să fi ştiut sau să îşi fi putut da seama că minorul nu a împlinit vârsta de 14 ani.

În esenţă, chestiunea invocată de inculpat şi care urmează a fi analizată din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., este reprezentată de acele conduite ale inculpatului, descrise în hotărârea de condamnare, în sensul că acestea nu reprezintă acţiuni de determinare a minorei să suporte un act de natură sexuală dintre cele prevăzute de art. 221 alin. (1) raportat la art. 220 C. pen.

Deşi inculpatul, prin cererea de recurs în casaţie, analizează faptele săvârşite din perspectiva ambelor modalităţi normative de săvârşire a faptei, Înalta Curte constată că, instanţa de apel, a reţinut ca modalitate de săvârşire cea de-a doua variantă alternativă, respectiv determinarea minorei să suporte un act de natură sexuală dintre cele prevăzute de art. 221 alin. (1) C. pen., nefiindu-i imputată inculpatului comiterea uni act de natură sexuală împotriva persoanei vătămate.

Astfel, la fila nr. x a deciziei recurate, instanţa de apel reţine ca situaţie de fapt:

(…) inculpatul a determinat minora D., în vârstă de 12 ani, să suporte actele de natură sexuală (acţiunile de autosatisfacere sexuală prin masturbare), pe care a urmărit-o în acest scop şi care aveau legătură cu prezenţa acesteia, minora fiind nevoită să le suporte.

Prin urmare, faptele comise de inculpat au fost calificate corect de prima instanţă ca infracţiuni de corupţie sexuală prevăzute de art. 221 alin. (1) C. pen. ce sancţionează determinarea minorului care nu a împlinit vârsta de 14 ani să suporte un act de natură sexuală.

Prin urmare, Înalta Curte, în raport de această situaţie de fapt, va analiza dacă acţiunea inculpatului realizează corespondenţa dintre fapta concret săvârşită şi elementele de natură obiectivă prevăzute în norma de incriminare, respectiv dacă fapta inculpatului poată fi încadrată în elementul material al infracţiunii de corupere sexuală a minorilor în cea de-a doua variantă normativă - determinarea.

Din punct de vedere teoretic, determinarea minorului care nu a împlinit vârsta de 14 ani să suporte un act de natură sexuală implică instigarea persoanei vătămate minore să suporte un astfel de act.

Revenind la speţa de faţă, Înalta Curte constată că acţiunea de determinare a minorei D. să asiste la actul de autosatisfacere a inculpatului a constat în aceea că, având cunoştinţă că victima va intra în scara blocului unde locuieşte, după ce în prealabil a urmărit-o în oraş, a aşteptat-o în acel loc cu pantalonii jos, într-un spaţiu îngust, închis, minora fiind nevoită să treacă pe lângă inculpatul care realiza acţiuni de autosatisfacere prin masturbare, pentru a urca pe scări spre locuinţa ei.

Prin cele susţinute, practic, inculpatul încearcă să inducă ideea că nu a constrâns-o în niciun fel pe minoră să asiste la actul de natură sexuală comis şi că aceasta s-a aflat întâmplător în acel loc, tocmai pentru a i se reţine varianta atenuată a infracţiunii prevăzute de art. 221 alin. (3) C. pen.

Or, pentru existenţa infracţiuni, Înalta Curte reţine că actele de determinare nu trebuie să fie realizate prin constrângere, în acest caz putând fi reţinută o infracţiune mai gravă sau un concurs de infracţiuni.

Prin urmare, simpla determinare a persoanei vătămate, contrar celor susţinute de apărare, atrage consumarea infracţiunii în această modalitate normativă, nefiind necesar ca minorul să fi suportat actul de natură sexuală.

Raportat la aceste argumente, Înalta Curte constată că acţiunea inculpatului care, având cunoştinţă că victima va intra în scara blocului unde locuieşte, după ce în prealabil a urmărit-o în oraş, a aşteptat-o în acel loc cu pantalonii jos, într-un spaţiu îngust, închis, minora fiind nevoită să treacă pe lângă inculpat în timp ce acesta se masturba, realizează elementele constitutive ale infracţiunii de corupere sexuală a minorilor, prevăzută de art. 221 alin. (1) C. pen., în varianta alternativă a determinării.

Concluzionând, Înalta Curte reţine că, deşi se invocă chestiuni de drept, respectiv neîntrunirea elementelor de tipicitate a infracţiunii prevăzute de art. 221 alin. (1) C. pen., în realitate, se contestă existenţa faptelor şi se pune în discuţie standardul probatoriu, solicitându-se reinterpretarea probelor administrate, ceea ce nu este posibil, întrucât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 438 C. proc. pen. şi verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, astfel că aspectele privind netemeinicia nu pot fi analizate pe această cale.

În raport de considerentele prezentate, Înalta Curte consideră că fapta inculpatului A., astfel cum a fost reţinută de instanţa de apel, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de corupere sexuală a minorilor, prevăzută de art. 221 alin. (1) C. pen., motiv pentru care, în baza art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 111/A din data de 27 ianuarie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2022.

Potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurentul-inculpat va fi obligat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În conformitate cu dispoziţiile art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata-parte civilă D., în cuantum de 510 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 111/A din data de 27 ianuarie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2022.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata-parte civilă D., în cuantum de 510 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 iunie 2023.

GGC - NN