Drug trafficking recidivism: Exclusion of negligent prior convictions and rehabilitation timing under suspended sentences

Asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 58 din 28 iulie 2022 pronunţată de Tribunalul Buzău, în Dosarul nr. x/2021, s-au constatat reţinute la încadrările juridice ale faptelor pentru care a fost sesizată instanţa de judecată şi dispoziţiile art. 41 alin. (1) C. pen. şi art. 43 alin. (5) C. pen. (prin încheierea din data de 25.03.2022).

În baza art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea 41 alin. (1) C. pen. şi art. 43 alin. (5) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la 4 ani şi 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de trafic internaţional de droguri de risc.

În baza art. 67 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. (respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat) pe o durată de 2 ani.

S-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen.

În baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. şi art. 43 alin. (5) C. pen., a fost condamnat inculpatul la 3 ani închisoare pentru trafic intern de droguri de risc.

În baza art. 67 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. (respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat) pe o durată de 2 ani.

În baza art. 38 alin. (1) C. pen. şi art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai mare, aceea de 4 ani şi 6 luni închisoare, la care se adaugă 1/3 din cealaltă pedeapsă, respectiv 1 an, în total 5 ani şi 6 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., s-a dispus ca acesta să execute şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. (respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat), pe o durată de 2 ani, pedeapsă ce se va executa după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală sau a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

S-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. (respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat), pedeapsă ce se va executa de la data rămânerii definitive a hotărârii până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei, conform art. 65 alin. (3) C. pen.

A fost menţinută măsura arestării preventive şi s-a dedus din pedeapsa de executat reţinerea şi arestul preventiv la zi, începând cu 11 noiembrie 2021.

În baza art. 16 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea cantităţilor de droguri rămase după efectuarea testelor de laborator.

În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, s-a dispus distrugerea drogurilor ridicate în vederea confiscării potrivit art. 574 lit. d) C. proc. pen. păstrarea de contraprobe este obligatorie.

În baza art. 7 alin. (1), (2) din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat în vederea adăugării profilelor genetice în S.N.D.G.J., care se realizează la introducerea în penitenciar, de personalul medical al penitenciarului, cu sprijinul personalului de pază şi în prezenţa unui poliţist, fără nicio altă notificare prealabilă din partea instanţei de judecată.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la 2.000 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această sentinţă, analizând probatoriul administrat în cauză pe parcursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti, inclusiv prin raportare la apărările formulate, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că faptele inculpatului de a asigura introducerea în ţară şi transportul până în municipiul Buzău a 10.227,3 grame cannabis, droguri de risc ce se aflau într-un colet expediat la 07 noiembrie 2021 din localitatea Lleida, Spania, de o persoană neidentificată către inculpat, prin firma de curierat internaţional S.C. B. S.R.L., şi ridicat de inculpat la 11 noiembrie 2021 de la punctul de lucru al firmei în cauză situat în municipiul Buzău şi de a deţine, la data de 11 noiembrie 2021, şi transporta în autoturismul marca x de culoare negru cu nr. de înmatriculare x, cu care s-a deplasat din localitatea de domiciliu Ianca, judeţul Brăila, până în municipiul Buzău (de unde a ridicat drogurile primite din Spania), alte 1,97 grame cannabis, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de trafic internaţional de droguri de risc, prevăzută de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, şi trafic intern de droguri de risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1), (2) C. pen.

A mai reţinut prima instanţă, din fişa de cazier judiciar că, în perioada 2015 - 2017, inculpatul a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 196 alin. (2) C. pen. (vătămare corporală din culpă), art. 334 alin. (1) C. pen. (punere în circulaţie a unui vehicul neînmatriculat) şi art. 335 alin. (2) C. pen. (conducere a unui vehicul fără permis de conducere); la data de 04 decembrie 2020, inculpatul a fost condamnat de autorităţile judiciare din Olanda pentru comiterea de infracţiuni de furt calificat . Astfel, în raport de pedeapsa de 1 an şi 7 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 871/2017 a Judecătoriei Brăila, s-a constatat că infracţiunile din cauză au fost comise în stare de recidivă postexecutorie.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpatul A., criticând-o sub aspectul nelegalităţii şi netemeiniciei.

Prin Decizia penală nr. 62 din 18 ianuarie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 58 din 28 iulie 2022 pronunţată de Tribunalul Buzău.

S-a dedus din pedeapsa de executat reţinerea şi arestul preventiv la zi, începând cu 11 noiembrie 2021, la zi.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat apelantul la 500 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această decizie, făcând propria analiză a materialului probator administrat în cauză pe tot parcursul procesului penal, Curtea a reţinut că prima instanţă a stabilit în mod corect situaţia de fapt şi calificarea juridică a acesteia, faptele săvârşite, astfel cum au fost detaliate în cuprinsul sentinţei, întrunind elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care a fost condamnat.

S-a constatat, totodată, că apelantul inculpat nu a recunoscut în totalitate faptele reţinute în sarcina sa, ci doar pe cea de trafic intern de droguri, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, solicitând, la termenul din 22 noiembrie 2022, prin apărător, reducerea cu 1/3 din limitele de pedeapsă doar cu privire la această infracţiune.

Din coroborarea probelor administrate, Curtea a constatat că instanţa de fond în mod corect a reţinut existenţa vinovăţiei inculpatului în săvârşirea infracţiunilor pentru care a fost cercetat, respectiv infracţiunile de trafic internaţional de droguri de risc, prevăzută de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, şi trafic intern de droguri de risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1), (2) C. pen., constând în acţiunile acestuia de a asigura introducerea în ţară şi transportul până în municipiul Buzău a 10.227,3 grame cannabis, droguri de risc ce se aflau într-un colet expediat la 07.11.2021 din localitatea Lleida, Spania, de o persoană neidentificată de către inculpat, prin firma de curierat internaţional S.C. B. S.R.L., şi ridicat de inculpat la 11.11.2021 de la punctul de lucru al firmei în cauză situat în municipiul Buzău, şi de a deţine la data de 11.11.2021 şi transporta în autoturismul marca x de culoare negru cu nr. de înmatriculare x, cu care s-a deplasat din localitatea de domiciliu Ianca, judeţul Brăila, până în municipiul Buzău, alte 1,97 grame cannabis. Au fost apreciate relevante în acest sens declaraţiile martorilor C. şi D..

În acord cu instanţa de fond, Curtea a reţinut că, din Spania, numitul E., fără a se stabili dacă este un nume real sau nu, a expediat către "F." un colet în greutate de 19 kg, pe care inculpatul din dosar l-a ridicat din Buzău, deplasându-se din Ianca, Brăila, la data de 11.11.2021, colet care, în interior, avea, pe lângă 2 sticle şi o pungă cu cafea, 5 pachete ambalate în folie din plastic de culoare neagră cu materie vegetală de culoare brun-verzuie sub formă de muguri şi cu miros înţepător; conform raportului de constatare tehnico-ştiinţifică al Laboratorului Central de Analiză şi Profil al Drogurilor, fragmentele vegetale reprezentau 10.227,3 grame Cannabis. În continuare, s-a procedat la controlul autoturismului cu care inculpatul venise la faţa locului (auto marca x de culoare negru, cu nr. de înmatriculare x), identificându-se în cotiera maşinii două folii transparente ce conţineau alte 1.97 grame cannabis.

În atare situaţie nu a fost reţinută apărarea inculpatului în sensul că nu a cunoscut ce este în colet şi că nu el ar fi fost destinatarul (pentru că, pe el îl cheamă şi A. şi nu F., ci A.), deoarece acesta a venit din Ianca (Brăila) la Buzău, fără să fie anunţat de firma la care au fost lăsate coletele (prin urmare a fost anunţat anterior de persoana care l-a expediat, dacă nu era coletul său, nu îl ridica, or inculpatul nu a formulat faţă de cel ce i l-a predat niciun fel de obiecţiuni cu privire la identitatea sa, aşa cum a relatat martorul D., numele de F. este aproape identic cu cel de A., întrebat de poliţişti ce este în colet, nu a declarat "haine" aşa cum a spus la instanţă, nu a avut nicio reacţie, iar la percheziţionarea autoturismului său s-au găsit alte 1,97 grame cannabis.

Din convorbirile telefonice interceptate în cauză, Curtea a reţinut că o anume G. l-a întrebat "dacă are 1 gram", alţii dacă are "bluze, hanorace, cafele", acesta răspunzând că va avea mâine, adică a doua zi, când a primit coletul, şi că ar fi 150 una, adică 150 gramul.

De asemenea, dintr-o altă convorbire dintre inculpat şi un anume H., a rezultat că cel din urmă i-a solicitat, codificat, primului "ahaa ii nu îmi lai i mie pt 2.3 cafele ca mai am de fcut cv i trebuie sa stau trea". H. l-a mai întrebat pe inculpat pe data de 10.11.2021 dacă are ceva pentru el, inculpatul răspunzând că nu are, însă "mâine are ceva" (respectiv în data de 11.11.2021 atunci când inculpatul a fost depistat în flagrant în momentul în care a ridicat coletul în care erau disimulate cele aproximativ 10 kg de canabis).

Deşi apelantul inculpat a susţinut că mai vindea haine, martorul C., care îl ştia din copilărie, a declarat că inculpatul nu a desfăşurat nicio activitate comercială.

S-a apreciat că toate aceste probe coroborate inclusiv cu poziţia procesuală a inculpatului pe tot cursul procesului penal conduc la concluzia că acesta a primit 10 kg cannabis din Spania în data de 11.11.2021 şi a deţinut droguri în vederea consumului propriu şi a traficului pe teritoriul României.

Curtea a constatat că, la stabilirea pedepselor şi a modalităţii de executare, în mod just s-au avut în vedere gravitatea faptelor comise prin cantitatea introdusă în ţară, aproximativ 10 kg, urmările pe care acestea le produc asupra sănătăţii celor care le consumă, fenomenul traficului şi consumului de droguri în România fiind în continuă creştere, o creştere alarmantă a consumului de droguri fiind în rândul adolescenţilor, mai exact în rândul elevilor şi al studenţilor, unele persoane procedând la comiterea unor infracţiuni extrem de grave după un astfel de consum.

Totodată s-a ţinut cont de limitele de pedeapsă prevăzute de lege în condiţiile reţinerii recidivei (art. 43 alin. (5) C. pen.), respectiv 3 ani - 10 ani şi 6 luni pentru art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, iar pentru art. 3 alin. (1) din aceeaşi lege - 4 ani şi 6 luni - 15 ani, cât şi de antecedentele penale ale apelantului inculpat [care, în perioada 2015 - 2017, a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 196 alin. (2) C. pen., punere în circulaţie a unui vehicul neînmatriculat, prevăzută de art. 334 alin. (1) C. pen. şi de conducere a unui vehicul fără permis de conducere art. 335 alin. (2) C. pen.; în plus, la data de 04.12.2020, inculpatul a fost condamnat de autorităţile judiciare din Olanda pentru comiterea de infracţiuni de furt calificat].

Cu privire la solicitarea de reducere cu 1/3 din limitele de pedeapsă doar cu privire la infracţiunea de trafic intern de droguri, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, formulată la termenul din 22 noiembrie 2022, prin apărător, Curtea a constatat că nu se poate proceda la această reducere deoarece apelantul inculpat nu şi-a recunoscut vinovăţia în săvârşirea infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată aşa cum acestea au fost descrise în actul de sesizare, iar exigenţele aplicării procedurii în cazul recunoaşterii învinuirii nu sunt îndeplinite, nefiind întrunită condiţia de admisibilitate prevăzută de art. 349 alin. (2) teza a II-a şi art. 374 alin. (4) teza finală C. proc. pen.

Cu privire la solicitarea apelantului inculpat, prin apărător, de a se reţine dispoziţiile art. 75 alin. (2) lit. a) şi lit. b) C. pen., având în vedere strădania acestuia în diminuarea consecinţelor infracţiunii prin denunţurile formulate, Curtea a constatat, din adresa înaintată de Ministerul Public, că au fost formulate 3 sesizări de către apelantul inculpat la datele de 08.03.2022, 15.04.2022 şi 07.11.2022, dar acestea nu au fost valorificate, neducând la stabilirea identităţii vreunei persoane, prin urmare, neexistând niciun element care să determine reţinerea vreunei circumstanţe atenuante judiciare.

Împotriva hotărârii instanţei de apel, în termen legal, a declarat recurs în casaţie inculpatul A. (prin avocat I., care a depus împuternicirea avocaţială seria x/2023, ataşată la Dosar nr. x/2021), invocând motivul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., cu argumentarea că a fost condamnat la o pedeapsă în alte limite decât cele prevăzute de lege, ca urmare a aplicării eronate a dispoziţiilor art. 43 alin. (5) C. pen., în condiţiile în care condamnarea anterioară celei recurate vizează o infracţiune săvârşită din culpă, care nu atrage recidiva postexecutorie, ci incidenţa prevederilor art. 44 C. pen. referitoare la pluralitatea intermediară, iar infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată în cauză a fost comisă după împlinirea termenelor de supraveghere stabilite prin hotărârile de condamnare anterioare.

În acest sens, a învederat că, iniţial, prin Sentinţa penală nr. 3 din 06 ianuarie 2016 a Judecătoriei Făurei, rămasă definitivă la 25 ianuarie 2016, a primit o pedeapsă de 1 an şi 3 luni închisoare, pentru săvârşirea, la 04 aprilie 2015 şi, respectiv, 05 aprilie 2015, a infracţiunilor prevăzute de art. 334 alin. (1) C. pen. şi de art. 335 alin. (2) C. pen., aplicarea pedepsei fiind amânată pe un termen de încercare de 2 ani.

Ulterior, prin Sentinţa penală nr. 48 din 12 iulie 2016 a Judecătoriei Făurei, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1138 din 03 noiembrie 2016 a Curţii de Apel Galaţi, a fost condamnat la pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare pentru săvârşirea, la data de 16 august 2015, a infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere. Prin aceeaşi hotărâre, s-a dispus anularea amânării aplicării pedepsei de 1 an şi 3 luni închisoare stabilită prin Sentinţa penală nr. 3 din 06 ianuarie 2016, definitivă la 25 ianuarie 2016, care a fost descontopită în pedepsele componente, acestea fiind, ulterior, contopite, în baza dispoziţiilor art. 38 alin. (1) C. pen. şi art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., cu sancţiunea aplicată în cauză, rezultând pedeapsa de 1 an şi 9 luni închisoare care a fost suspendată sub supraveghere, în condiţiile art. 91 C. pen., pe un termen de supraveghere de 2 ani şi 6 luni.

A subliniat că, având în vedere aspectele statuate prin Decizia nr. 13/2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în M. Of. nr. 479/12.06.2019, cu privire la modalitatea de calcul a termenului de supraveghere prevăzut de art. 92 C. pen., în speţă acesta s-a împlinit la 03 mai 2019.

A mai menţionat că, prin Sentinţa penală nr. 871 din 18 mai 2017 a Judecătoriei Brăila, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 881/A din 21 septembrie 2017 a Curţii de Apel Galaţi, a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea, la 22 aprilie 2014, a infracţiunii de vătămare corporală din culpă. Prin aceeaşi hotărâre, s-a dispus anularea amânării aplicării pedepsei de 1 an şi 3 luni închisoare stabilită prin Sentinţa penală nr. 3 din 06 ianuarie 2016, definitivă la 25 ianuarie 2016, care a fost descontopită în pedepsele componente, acestea fiind, ulterior, contopite, în baza dispoziţiilor art. 38 alin. (1) C. pen. şi art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., cu sancţiunea aplicată în cauză, rezultând pedeapsa de 1 an şi 7 luni închisoare care a fost suspendată sub supraveghere, în condiţiile art. 91 C. pen., pe un termen de supraveghere de 3 ani, termen care, ţinând seama de aspectele statuate prin Decizia nr. 13/2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, s-a împlinit la 21 septembrie 2020.

Prin urmare, întrucât s-a reţinut că infracţiunea de trafic de droguri din prezenta cauză a fost săvârşită la 11 noiembrie 2021, după împlinirea termenelor de supraveghere aferente condamnărilor din cele două sentinţe anterioare, iar Sentinţa penală nr. 871 din 18 mai 2017 a Judecătoriei Brăila, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 881/A din 21 septembrie 2017 a Curţii de Apel Galaţi, a vizat săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, care, în conformitate cu dispoziţiile art. 42 alin. (1) lit. c) C. pen., nu atrage starea de recidivă, a apreciat că, în speţă, s-au reţinut în mod greşit dispoziţiile referitoare la recidiva postexecutorie.

A mai învederat că, la individualizarea pedepsei, nu putea fi luată în calcul condamnarea pronunţată de autorităţile judiciare din statul olandez pentru infracţiunea săvârşită la data de 04 decembrie 2020, întrucât hotărârea dată nu a fost recunoscută.

În temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., a solicitat, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel, iar, în subsidiar, pronunţarea unei hotărâri legale.

Totodată, în baza art. 441 C. proc. pen., a solicitat suspendarea executării hotărârii atacate până la judecarea recursului în casaţie şi luarea măsurii controlului judiciar, obligându-se să respecte condiţiile ce vor fi impuse, în conformitate cu prevederile art. 215 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.

Prin încheierea din 18 aprilie 2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2021, constatându-se îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 434 C. proc. pen. - art. 438 C. proc. pen., în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a fost admisă în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 62 din 18 ianuarie 2023 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, dispunându-se, totodată, trimiterea cauzei Completului nr. 7, în vederea judecării pe fond a căii extraordinare de atac.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul în casaţie formulat de inculpatul A. ca fiind nefondat, pentru motivele expuse în continuare.

Astfel, din interpretarea dispoziţiilor art. 433 şi art. 447 C. proc. pen., rezultă că recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac ce are ca scop verificarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, respectiv îndreptarea erorilor de drept comise de curţile de apel şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege. Prin urmare, recursul în casaţie nu presupune examinarea cauzei sub toate aspectele, ci doar controlul legalităţii hotărârii atacate, respectiv al concordanţei acesteia cu dispoziţiile legii materiale şi procesuale aplicabile, pornind de la situaţia de fapt avută în vedere de instanţa de apel.

Aceste consideraţii sunt valabile şi cu privire la motivul de recurs reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., invocat de recurentul inculpat A. cu argumentarea că au fost reţinute eronat dispoziţiile art. 43 alin. (5) C. pen., cu consecinţa aplicării unor pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, în condiţiile în care condamnarea anterioară celei recurate vizează o infracţiune săvârşită din culpă, care nu atrage recidiva postexecutorie, ci incidenţa prevederilor art. 44 C. pen. referitoare la pluralitatea intermediară, iar infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată în cauză a fost comisă după împlinirea termenelor de supraveghere stabilite prin hotărârile de condamnare anterioare.

Analizând dispoziţiile legale incidente în speţă, se constată că, potrivit art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării în situaţia în care "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", cazul de casare fiind incident atunci când pedeapsa stabilită şi aplicată este nelegală. Prin "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege" legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege în raport cu încadrarea juridică şi cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidenţă a fost stabilită de instanţa de apel.

În jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, delimitându-se sfera de aplicabilitate a cazului de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., s-a statuat că acesta vizează nu doar erori de drept produse ca urmare a stabilirii unei pedepse neprevăzute de legea penală sau cu o durată superioară ori inferioară limitelor legale speciale, ci întreg regimul sancţionator aplicat unei situaţii juridice concrete, respectiv ansamblul pedepselor prevăzute de lege pentru infracţiunea reţinută, şi anume, pedepse principale, complementare sau accesorii, pe care legiuitorul le prevede în mod explicit stabilind astfel limitele legale ale sancţiunilor ce pot fi aplicate şi modalitatea de individualizare a aplicării sau a executării pedepsei (Deciziile penale nr. 543/RC din 14 decembrie 2016, nr. 418/RC din 13 octombrie 2016, publicate pe site-ul www.x.ro).

Totodată, s-a subliniat că, deşi o pedeapsă depăşeşte, de regulă, limitele prevăzute de lege dacă se situează în afara limitelor speciale prevăzute de C. pen. pentru o anumită infracţiune, există, însă, şi situaţii în care limitele speciale suferă modificări, în cadrul limitelor generale, datorită reţinerii unor împrejurări care au drept consecinţă reducerea sau majorarea limitelor de pedeapsă (Deciziile nr. 226/RC din 14 iunie 2016, nr. 18/RC din 17 ianuarie 2017, nr. 439/RC din 15 noiembrie 2019, nr. 316/RC din 20 septembrie 2019, nr. 340/RC din 06 octombrie 2020, publicate pe site-ul www.x.ro). Aceste împrejurări ţin de individualizarea legală a pedepsei şi pot fi legate de faptă, de calitatea făptuitorului sau a victimei (cum sunt unitatea sau pluralitatea de infracţiuni, unele cazuri speciale de atenuare sau agravare, etc.), dar pot fi şi de natură procesuală (cum ar fi judecarea cauzei în procedura recunoaşterii învinuirii).

Prin motivele scrise de recurs în casaţie, susţinute cu prilejul dezbaterilor, recurentul inculpat A. a considerat că în privinţa sa au fost aplicate eronat dispoziţiile art. 43 alin. (5) C. pen., deşi nu erau întrunite cumulativ condiţiile de existenţă a recidivei postexecutorii. În acest sens, a arătat că, la stabilirea stării de recidivă, instanţele de condamnare au avut în vedere Sentinţa penală nr. 871 din 18 mai 2017 a Judecătoriei Brăila, definitivă prin Decizia penală nr. 881/A din 21 septembrie 2017 a Curţii de Apel Galaţi, ce se referă la o infracţiune din culpă care, potrivit art. 42 alin. (1) lit. c) C. pen., nu atrage reţinerea stării de recidivă. În plus, a susţinut că executarea pedepsei rezultantă de 1 an şi 9 luni închisoare aplicată pentru primele condamnări a fost suspendată sub supraveghere pe un termen de supraveghere de 2 ani şi 6 luni, care s-a împlinit la 03 mai 2019, precum şi că termenul de supraveghere stabilit prin Sentinţa penală nr. 871 din 18 mai 2017 a Judecătoriei Brăila, definitivă prin Decizia penală nr. 881/A din 21 septembrie 2017 a Curţii de Apel Galaţi, s-a împlinit la 21 septembrie 2020, cu mult înainte de comiterea faptelor ce formează obiectul cauzei (la 11 noiembrie 2021).

Înalta Curte reţine că, în conformitate cu dispoziţiile art. 41 alin. (1) C. pen., există recidivă postexecutorie atunci când, după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei detenţiunii pe viaţă ori a unei pedepse cu închisoarea mai mare de un an, aplicată pentru o infracţiune intenţionată sau praeterintenţionată, cel condamnat săvârşeşte, înainte de reabilitare sau împlinirea termenului de reabilitare, o nouă infracţiune intenţionată sau praeterintenţionată pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de cel puţin un an sau detenţiunea pe viaţă.

Examinând susţinerile recurentului prin raportare la hotărârile de condamnare care au impus, în opinia instanţelor de fond şi apel, reţinerea dispoziţiilor privind recidiva postexecutorie, Înalta Curte constată că, iniţial, prin Sentinţa penală nr. 3 din 06 ianuarie 2016 a Judecătoriei Făurei, rămasă definitivă la 25 ianuarie 2016, inculpatului A. i-a fost stabilită o pedeapsă de 1 an şi 3 luni închisoare, pentru săvârşirea, la 04 aprilie 2015 şi, respectiv, 05 aprilie 2015, a infracţiunilor prevăzute de art. 334 alin. (1) C. pen. şi de art. 335 alin. (2) C. pen., aplicarea pedepsei fiind amânată pe un termen de încercare de 2 ani.

Ulterior, prin Sentinţa penală nr. 48 din 12 iulie 2016 a Judecătoriei Făurei, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1138 din 03 noiembrie 2016 a Curţii de Apel Galaţi, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare pentru săvârşirea, la data de 16 august 2015, a infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere. Prin aceeaşi hotărâre, s-a dispus anularea amânării aplicării pedepsei de 1 an şi 3 luni închisoare stabilită prin Sentinţa penală nr. 3 din 06 ianuarie 2016 a Judecătoriei Făurei, definitivă la 25 ianuarie 2016, care a fost descontopită în pedepsele componente, acestea fiind, ulterior, contopite, în baza dispoziţiilor art. 38 alin. (1) C. pen. şi art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., cu sancţiunea aplicată în cauză, rezultând pedeapsa de 1 an şi 9 luni închisoare a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere, în condiţiile art. 91 C. pen., pe un termen de supraveghere de 2 ani şi 6 luni, care, potrivit celor stabilite prin Decizia nr. 13/2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, s-a împlinit la 03 mai 2019.

Totodată, se observă că, prin Sentinţa penală nr. 871 din 18 mai 2017 a Judecătoriei Brăila, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 881/A din 21 septembrie 2017 a Curţii de Apel Galaţi, acelaşi inculpat a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea, la 22 aprilie 2014, a infracţiunii de vătămare corporală din culpă. Prin aceeaşi hotărâre, s-a dispus anularea amânării aplicării pedepsei de 1 an şi 3 luni închisoare stabilită prin Sentinţa penală nr. 3 din 06 ianuarie 2016 a Judecătoriei Făurei, definitivă la 25 ianuarie 2016, care a fost descontopită în pedepsele componente, acestea fiind, ulterior, contopite, în baza dispoziţiilor art. 38 alin. (1) C. pen. şi art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., cu sancţiunea aplicată în cauză, rezultând pedeapsa de 1 an şi 7 luni închisoare a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere, în condiţiile art. 91 C. pen., pe un termen de supraveghere de 3 ani, care, potrivit celor stabilite prin Decizia nr. 13/2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, s-a împlinit la 21 septembrie 2020.

Deşi la stabilirea stării de recidivă Tribunalul Buzău s-a raportat doar la condamnarea la pedeapsa de 1 an şi 7 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 871 din 18 mai 2017 a Judecătoriei Brăila, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 881/A din 21 septembrie 2017 a Curţii de Apel Galaţi, Înalta Curte constată că, aşa cum s-a arătat anterior, această pedeapsă a rezultat din contopirea pedepsei de 1 an închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare din culpă cu pedepsele stabilite în sarcina inculpatului A. prin Sentinţa penală nr. 3 din 06 ianuarie 2016 a Judecătoriei Făurei, definitivă la 25 ianuarie 2016, pentru comiterea infracţiunilor intenţionate de punere în circulaţie a unui vehicul neînmatriculat şi de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzute de art. 334 alin. (1) C. pen. şi de art. 335 alin. (2) C. pen.

În plus, se impune a se sublinia că, atunci când în structura primului termen al recidivei (rezultând dintr-o hotărâre definitivă de condamnare) intră atât infracţiuni intenţionate, cât şi infracţiuni din culpă care, potrivit art. 42 C. pen., nu atrag starea de recidivă, aflate în concurs, verificarea condiţiei ca acest termen să vizeze o pedeapsă cu închisoarea mai mare de 1 an porneşte de la calcularea rezultantei ce corespunde infracţiunilor intenţionate concurente, care, în speţă, era de 1 an şi 3 luni închisoare.

Prin urmare, raportat la această rezultantă se constată că este îndeplinită condiţia cerută primului termen a recidivei ca acesta să se refere la infracţiuni intenţionate, pentru care s-a aplicat o pedeapsă cu închisoarea mai mare de 1 an, neputând fi, astfel, primite criticile recurentului inculpat A. formulate sub acest aspect.

De altfel, şi pedeapsa rezultantă aplicată pentru infracţiuni intenţionate prin Sentinţa penală nr. 48 din 12 iulie 2016 a Judecătoriei Făurei, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1138 din 03 noiembrie 2016 a Curţii de Apel Galaţi, întruneşte cerinţele primului termen al recidivei, astfel cum sunt reglementate de art. 41 alin. (1) C. pen., de vreme ce, aşa cum se va arăta în continuare, la momentul săvârşirii noii infracţiunii, pentru care inculpatul a fost condamnat în prezenta cauză, termenul de reabilitare nu se împlinise.

În legătură cu acest aspect, Înalta Curte constată, contrar susţinerilor recurentului, că, deşi infracţiunile pentru care acesta a fost condamnat în prezenta cauză (de trafic intern şi internaţional de droguri) au fost comise la 11 noiembrie 2021, după împlinirea termenelor de supraveghere stabilite prin hotărârile anterioare de condamnare, acest aspect nu prezintă nicio relevanţă din perspectiva reţinerii stării de recidivă, câtă vreme, conform prevederilor art. 165 C. pen., în cazul condamnării la pedeapsa închisorii a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere, reabilitarea de drept are loc numai dacă în decurs de 3 ani condamnatul nu a săvârşit o altă infracţiune.

Astfel, spre deosebire de vechea reglementare, în acest caz legiuitorul actual nu a mai prevăzut că reabilitarea de drept intervine la împlinirea termenului de încercare/supraveghere, ci a impus trecerea unui termen de 3 ani de la executarea pedepsei ori de la stingerea executării pedepsei prin mijloacele prevăzute de lege, termen în care fostul condamnat să nu fi săvârşit o altă infracţiune.

Or, potrivit art. 98 alin. (1) C. pen., care stabileşte efectele suspendării executării pedepsei sub supraveghere, pedeapsa închisorii se consideră executată în cazul în care condamnatul nu a săvârşit o nouă infracţiune descoperită până la expirarea termenului de supraveghere, nu s-a dispus revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi nu s-a descoperit o cauză de anulare.

În consecinţă, atunci când executarea pedepsei a fost suspendată sub supraveghere, aşa cum este şi situaţia în cauză, termenul de reabilitare de 3 ani începe să curgă de la data când a expirat termenul de supraveghere, moment în care pedeapsa se consideră executată.

În atare situaţie, se reţine că, în condiţiile în care termenul de supraveghere stabilit prin Sentinţa penală nr. 48 din 12 iulie 2016 a Judecătoriei Făurei, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1138 din 03 noiembrie 2016 a Curţii de Apel Galaţi, s-a împlinit la 03 mai 2019, iar cel stabilit prin Sentinţa penală nr. 871 din 18 mai 2017 a Judecătoriei Brăila, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 881/A din 21 septembrie 2017 a Curţii de Apel Galaţi, s-a împlinit la 21 septembrie 2020, de la aceste date a început să curgă termenul de reabilitare de 3 ani pentru fiecare dintre ele, aşa încât, la momentul comiterii celor două infracţiuni pentru care recurentul inculpat A. a fost condamnat în cauza pendinte, respectiv 11 noiembrie 2021, respectivul termen încă nu era împlinit, iar reabilitarea de drept nu intervenise.

Având în vedere aceste aspecte se constată că, în mod corect, instanţa de fond a reţinut în privinţa recurentului inculpat A. dispoziţiile art. 41 alin. (1) şi art. 43 alin. (5) C. pen., privind recidiva postexecutorie, aspect ce a fost menţinut de curtea de apel.

Ca urmare, Înalta Curte constată că pedepsele de 3 ani închisoare şi, respectiv, de 4 ani şi 6 luni închisoare aplicate, în cauză, recurentului se încadrează în limitele speciale prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 şi art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, care, în condiţiile reţinerii recidivei (conform art. 43 alin. (5) C. pen.), sunt cuprinse între 3 ani şi 10 ani şi 6 luni închisoare şi, respectiv, între 4 ani şi 6 luni şi 15 ani închisoare, pedeapsa rezultantă fiind, la rândul său, calculată corect.

Faţă de cele ce preced, constatând că, din perspectiva criticilor invocate, nu rezultă aspecte de nelegalitate care să poată fi îndreptate prin prisma dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., Înalta Curte, temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 62 din 18 ianuarie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2021.

Totodată, faţă de culpa sa procesuală, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., se va dispune obligarea recurentului inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat A., până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 170 RON, va rămâne în sarcina statului şi se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 62 din 18 ianuarie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2021.

Obligă recurentul inculpat A. la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat A., până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 170 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 iunie 2023.

GGC - NN