Failure to summon issuing customs authority in challenge to customs declaratory act
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the appeal filed by the Ministry of Finance and quashed the appellate court's sentence, remanding the case for retrial to the same instance, thereby allowing the Ministry to prevail at this procedural stage. The dispute involved a challenge to a customs declaratory act and a subsequent ministerial decision, where the appellate court had erroneously applied a new regulation under the principle of non-retroactivity, a doctrine the Ministry argued was limited to penal law and contrary to Article 15 of the Romanian Constitution. The Supreme Court found the appeal decisive on procedural grounds, upholding an exception of public authority raised by the National Customs Authority, because the lower court failed to summon the competent customs bureau that originally issued the contested act, violating Article 85 of the Code of Civil Procedure which mandates the summoning or appearance of all parties before a judgment is rendered.
Legislator headnote
AI generatedart. 15 din Constituția, art. 85 C. proc. civ; Failure to summon issuing customs authority in challenge to customs declaratory act: Cum potrivit art. 85 C. proc. civ., judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri, decât după citarea sau înfățișarea părților, afară numai dacă legea nu dispune altfel, urmează a se admite excepția de ordine publică invocată și ca urmare, să se caseze sentința recurată în cauză, cu trimiterea, spre rejudecare, la aceeași instanță, unde vor fi verificate și analizate toate apărările părților în cauză.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 9 ianuarie 2003, la Curtea de Apel Cluj, Ministerul Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Maramureș, a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 543/2002, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, în dosarul nr. 1441/2002, susținând că se impune casarea sentinței, pentru nelegalitate.
În motivarea recursului, recurenta a susținut că instanța de fond, în mod greșit a apreciat că în cauza de față se aplică legea nou apărută, respectiv O.G. nr. 51/1997, acest principiu fiind valabil în materia dreptului penal.
De altfel, recurenta a invocat dispozițiile art. 15 din Constituția României, ce prevăd că: „Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale mai favorabile”.
La 14 aprilie 2004, Autoritatea Națională de Control - Autoritatea Națională a Vămilor a invocat o excepție de autoritate publică, respectiv faptul că în cauza de față, Autoritatea Națională a Vămilor nu a fost citată în dosarul de fond, deși se atacă un act constatator emis de Biroul Vamal pentru Control și Vămuire la Interior Baia Mare.
Verificându-se actele cauzei, se constată că excepția invocată este întemeiată și urmează a fi admisă.
Actul constatator nr. 517 din 22 octombrie 2001, încheiat de Biroul Vamal pentru Control și Vămuire la Interior Baia Mare, este atacat în cauză, alături de decizia nr. 2026 din 13 decembrie 2001, emis de Ministerul Finanțelor, dar în cauză a fost citat, numai Ministerul Finanțelor, deși se impunea și citarea Autorității Vamale Interjudețene - Biroul Vamal pentru Controlul și Vămuirea la Interior Baia Mare.
Cum potrivit art. 85 C. proc. civ., judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri, decât după citarea sau înfățișarea părților, afară numai dacă legea nu dispune altfel, urmează a se admite excepția de ordine publică invocată și ca urmare, să se caseze sentința recurată în cauză, cu trimiterea, spre rejudecare, la aceeași instanță, unde vor fi verificate și analizate toate apărările părților în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Maramureș, împotriva sentinței civile nr. 543 din 27 noiembrie 2002, a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ.
Casează sentința atacată, cu trimitere, spre rejudecare, la aceeași instanță.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 ianuarie 2005.