Trademark infringement fine triggers mandatory revocation of suspended prison sentence under transitional law, precluding application of newer Penal Code analogies

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 1136/2022 din data de 08 septembrie 2022 pronunţată de Judecătoria Oradea, s-au hotărât următoarele:

În baza art. 102 alin. (1) lit. b) cu trimitere la art. 102 alin. (3) din Legea 84/1998, privind mărcile şi indicaţiile geografice rap. la art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., s-a aplicat inculpatei A. , pedeapsa de 1.500 RON amendă penală (150 zile amendă x) calculată conform art. 61 alin. (1), (2), (3) şi (4) lit. c) din C. pen., pentru comiterea infracţiunii de punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare.

În baza art. 63 din C. pen., s-a atras atenţia inculpatei că în caz de neexecutare cu rea-credinţă a pedepsei amenzii penale, în tot sau în parte, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuieşte cu un număr corespunzător de închisoare.

În baza art. 102 alin. (1) lit. b) cu trimitere la art. 102 alin. (3) din Legea nr. 84/1998, privind mărcile şi indicaţiile geografice, cu aplicarea art. 48 alin. (1) din C. pen. şi art. 44 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., s-a aplicat inculpatului B. , pedeapsa de 1.500 RON, amendă penală (150 zile amendă x) calculată conform art. 61 alin. (1), (2), (3) şi (4) lit. c) din C. pen., pentru comiterea complicităţii la infracţiunea de punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similar.

În baza art. 63 din C. pen., s-a atras atenţia inculpatului că în caz de neexecutare cu rea-credinţă a pedepsei amenzii penale, în tot sau în parte, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuieşte cu un număr corespunzător de închisoare.

În baza art. 83 alin. (1) din C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012, s-a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 81/2016 a Tribunalului Sălaj, definitivă prin Decizia penală nr. 525/2017 a Curţii de Apel Cluj.

În baza art. 15 alin. (2) din Legea 187/2012 rap. la art. 83 alin. (1) din C. pen. din 1969, s-a adăugat pedeapsa de 1 an închisoare aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 81/2016 a Tribunalului Sălaj, definitivă prin Decizia penală nr. 525/2017 a Curţii de Apel Cluj la pedeapsa de 1.500 RON, amendă penală aplicată în prezenta cauză, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare în regim de detenţie şi 1.500 RON amendă penală.

S-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

În baza art. 397 alin. (1) raportat la art. 25 alin. (1) şi art. 86 din C. proc. pen. cu reţinerea art. 1357, 1.390, 1391 alin. (2) şi 1392 din C. civ., s-a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă C. şi D. şi în calitate de mandatar al E. şi în calitate de mandatar al F. SPA.

Au fost obligaţi inculpaţii, în solidar, la plata către C. şi D. a sumei de 135 euro la cursul BNR de la data plăţii, la plata către E. C. a sumei de 120 euro la cursul BNR de la data plăţii şi la plata către F. SPA a sumei de 1020 euro la cursul BNR de la data plăţii.

S-a admis în parte acţiunea civilă formulată de G., H., I. SPA, J., K. şi L. şi au fost obligaţi inculpaţii în solidar la plata sumei de 60 de euro către fiecare, reprezentând daune morale.

S-au respins în rest pretenţiile civile, ca nefondate.

S-a luat act că persoanele vătămate M., N. Spa, O. SPA, P., Q., R., S., T. şi U., nu s-au constituit părţi civile în cauză.

În baza art. 112 alin. (1) lit. b) din C. pen., instanţa de fond a dispus confiscarea bunurilor ridicate de la inculpaţi şi depuse la Camera de Corpuri delicte a IPJ Bihor.

În baza art. 274 alin. (1) din C. proc. pen., a fost obligat fiecare dintre inculpaţi la plata sumei de câte 1000 RON fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare faţă de stat.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpaţii B. şi A..

Prin Decizia penală nr. 830/A din 22 decembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., s-au admis apelurile declarate de inculpaţii B. şi A., ambii domiciliaţi în judeţul Cluj, împotriva Sentinţei penale nr. 1136/2022 din data de 08 septembrie 2022 pronunţate de Judecătoria Oradea, pe care a desfiinţat-o în parte, exclusiv sub aspectul laturii civile a cauzei, în sensul că:

S-a înlăturat dispoziţia instanţei de fond de admitere a acţiunii civile a părţilor civile C., D., E. şi F. SPA şi s-a constatat că acestea au renunţat la pretenţiile civile faţă de inculpaţi.

S-au menţinut în rest dispoziţiile sentinţei apelate care nu contravin prezentei decizii.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare în apel au rămas în sarcina statului.

Împotriva acestei decizii penale a formulat cerere de recurs în casaţie inculpatul B..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, sub numărul de dosar x/2021

Prin motivele formulate, recurentul B. a solicitat admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie, apreciind ca fiind îndeplinite condiţiile imperative, prevăzute de art. 440 din C. proc. pen., şi anume, cererea îndeplineşte cerinţele art. 434 - 438 din C. proc. pen.

Pe fond, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b), cu referire la art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., s-a solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea Deciziei penale nr. 830/A/2022 pronunţate de către Curtea de Apel Oradea şi rejudecarea cauzei de către instanţa de apel.

S-a precizat că motivul invocat de recurent se referă în concret la individualizarea executării pedepsei în afara limitelor legale, respectiv la faptul că instanţa în mod nelegal a dispus prin decizia atacată revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de un an închisoare şi executarea acesteia în regim de detenţie - făcând în mod nelegal aplicarea dispoziţiilor art. 83 alin. (1) C. pen. 1969 şi a dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012.

În esenţă, s-a arătat că s-au adus critici nelegalei modalităţi de individualizare a executării pedepsei, prin aceea că s-a dispus revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de un an închisoare, urmată de dispunerea executării ei în regim de detenţie.

S-a apreciat că prin soluţia pronunţată, instanţa de apel a aplicat o pedeapsă rezultantă în alte limite decât cele prevăzute de lege, respectiv modalitatea de executare a pedepsei rezultante este în afara limitelor legale. Acest lucru este consecinţa faptului că, în mod greşit şi nelegal, s-a dispus revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de un an închisoare.

Astfel, cu privire la nelegala revocare a suspendării condiţionate a executării pedepsei de un an închisoare, s-au arătat următoarele:

Deşi din coroborarea prevederilor art. 83 alin. (1) din C. pen. 1969 cu cele ale art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 reiese obligaţia revocării suspendării condiţionate (atunci când în termenul de încercare este săvârşită o nouă infracţiune intenţionată, pentru care se dispune o soluţie de condamnare), aceste dispoziţii sunt vădit nelegale şi contrare Constituţiei.

S-a precizat că instanţa de apel avea obligaţia de a analiza situaţia juridică a recurentului-condamnat prin prisma dispoziţiilor art. 5 din C. pen. privitoare la legea penală mai favorabilă şi să aplice prin analogie în favoarea inculpatului dispoziţiile art. 96 alin. (4) din C. pen., arătând că instanţa supremă a admis în trecut un recurs în casaţie pe temeiul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., când a constatat că instanţa de apel a procedat în mod nelegal la stabilirea legii penale mai favorabile, cu consecinţa condamnării la o pedeapsă în afara limitelor legale, raportat la legea nouă (Decizia nr. 32/RC/2022).

În concret, s-a apreciat asupra unei succesiuni de legi în timp care reglementează în mod distinct condiţiile de revocare a suspendării (condiţionate şi sub supraveghere), iar printr-o analiză globală şi comparativă a ambelor legislaţii reies următoarele două situaţii:

(i) raportat la legea veche: în baza art. 83 alin. (1) din C. pen. 1969, dacă în termenul de încercare al suspendării condiţionate a executării pedepsei, se săvârşeşte o nouă infracţiune intenţionată, descoperită în termenul de încercare, pentru care se pronunţă o soluţie de condamnare (închisoare sau amenda penală), se dispune în mod obligatoriu revocarea şi executarea pedepsei;

(ii) raportat la legea nouă: în baza art. 96 alin. (4) din C. pen., dacă în termenul de supraveghere al suspendării executării pedepsei sub supraveghere cel condamnat a săvârşit o nouă infracţiune descoperită până la împlinirea termenului, pentru care se dispune o soluţie de condamnare la pedeapsa închisorii, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei. Această reglementare nu impune executarea efectivă a pedepselor în măsura în care pentru infracţiunea care determină revocarea suspendării se stabileşte o pedeapsă cu amenda. În această situaţie, dat fiind faptul că actuala legislaţie nu mai reglementează suspendarea condiţionată a executării pedepsei, trebuie aplicate prin analogie dispoziţiile art. 96 din C. pen., care fiind o analogie în favoare, este permisă de legislaţia penală.

Prin urmare, cât timp judecătorul avea la dispoziţie C. pen. actual potrivit căruia nu se dispune revocarea dacă pedeapsa pentru noua infracţiune este amenda, acesta era obligat să se orienteze spre noul C. pen. ca lege penală mai favorabilă şi nicidecum să facă aplicarea dispoziţiilor art. 83 alin. (1) din C. pen. 1969. S-a apreciat că într-o atare situaţie, stabilirea legii penale mai favorabile nu ţine de opţiunea personală a instanţei (deci nu este o critică de netemeinicie a deciziei atacate), "alegerea" legii penale mai favorabile devenind subordonată imperativului legii - art. 5 din C. pen.. Astfel, în cazul în care se modifică, de exemplu, condiţiile de incriminare, cele de tragere la răspundere penală, regimul executării sancţiunilor, instanţa va fi ţinută de legea care prevede condiţiile mai favorabile inculpatului. Ca atare, atunci când, potrivit uneia din legi, există un regim de executare a sancţiunilor mai favorabil (care să nu impună revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei), instanţa va alege obligatoriu această lege, fără a avea putere decizională/de evaluare.

În concret, s-a arătat că este în afara limitelor legale modalitatea în care a fost individualizată executarea pedepsei de un an închisoare, respectiv în regim de detenţie.

Prin încheierea din 12 aprilie 2023, s-a admis, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul inculpat B. împotriva Deciziei penale nr. 830/A din 22 decembrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, Înalta Curte reţinând că motivele de recurs în casaţie, astfel cum au fost dezvoltate de recurentul B. referitoare la aplicarea de către instanţa de apel a unei pedepse rezultante în alte limite decât cele prevăzute de lege, în raport de aplicarea în mod nelegal a dispoziţiilor art. 83 alin. (1) din C. pen. 1969 şi art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012, se justifică a fi examinate sub aspectul cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., în conformitate cu care se verifică dacă pedepsele aplicate sunt în limitele prevăzute de lege.

Faţă de motivele dezvoltate de recurent, s-a mai impus precizarea că în jurisprudenţa sa, Înalta Curte a statuat că nu pot fi verificate prin prisma niciunui caz de casare, dintre cele expres şi limitativ prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., criticile referitoare la individualizarea pedepsei.

Examinând recursul în casaţie formulat de recurentul inculpat B. împotriva Deciziei penale nr. 830/A din 22 decembrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, prin prisma cazului de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. şi în limitele încheierii de admitere în principiu, Înalta Curte constată următoarele:

Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege care vizează exclusiv legalitatea hotărârii.

Ca atare, motivele de casare invocate de recurent trebuie să se raporteze la situaţia factuală şi la elementele care au circumstanţiat activitatea infracţională, astfel cum au fost stabilite în mod definitiv de instanţa de apel, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie neputând proceda la reindividualizarea pedepsei.

Recursul în casaţie formulat de recurent se întemeiază pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. în conformitate cu care hotărârea este supusă casării dacă s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Astfel, prin intermediul acestui caz de casare pot fi cenzurate erorile care se produc în legătură cu stabilirea pedepsei principale, a pedepselor complementare sau accesorii, dar şi a măsurilor educative, fie prin aplicarea unei sancţiuni neprevăzute de lege, fie prin nerespectarea limitelor legale ori a tratamentului sancţionator.

În cadrul acestui caz de casare, recurentul inculpat a invocat că instanţa de apel a aplicat o pedeapsă rezultantă în alte limite decât cele prevăzute de lege, respectiv modalitatea de executare a pedepsei rezultante este în afara limitelor legale. S-a precizat că prin decizia atacată s-a dispus revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de un an închisoare şi executarea acesteia în regim de detenţie, făcându-se în mod nelegal aplicarea dispoziţiilor art. 83 alin. (1) din C. pen. 1969 şi a dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012.

În cauză, instanţa de apel a reţinut conform art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012, că "revocarea suspendării condiţionate şi aplicarea regimului sancţionator specific, sunt guvernate de dispoziţiile art. 83 din C. pen. din 1969, care prevăd caracterul obligatoriu al revocării în toate situaţiile în care pentru noua infracţiune se pronunţă o condamnare definitivă, indiferent de natura pedepsei (închisoare sau amendă), pedeapsa rezultantă (prin cumul aritmetic) executându-se întotdeauna, aceasta nemaiputând fi suspendată, chiar dacă şi pentru aceasta ar fi îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 81 din C. pen. din 1969".

Verificând dacă pedeapsa aplicată inculpatului este în limitele prevăzute de lege sau în afara acestora, Înalta Curte constată, ca şi instanţa de apel, că, dispunând condamnarea inculpatului B. pentru infracţiunea intenţionată prevăzută de art. 102 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998, la pedeapsa amenzii penale, în mod corect instanţa de fond a făcut aplicarea art. 83 alin. (1) C. pen. din 1969 cu referire la art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012, revocând suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată anterior şi dispunând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare în regim de detenţie şi 1.500 RON amendă penală, pedeapsa rezultantă este legală.

Prin urmare, se constată că, potrivit art. 102 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998, privind mărcile şi indicaţiile geografice: "Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă săvârşirea, fără drept, a următoarelor fapte: b) punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare".

Conform art. 83 alin. (1) din C. pen. din 1969, privind revocarea în cazul săvârşirii unei infracţiuni: "Dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat a săvârşit din nou o infracţiune, pentru care s-a pronunţat o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă suspendarea condiţionată, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune".

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen.: "Regimul suspendării condiţionate a executării pedepsei prevăzute la alin. (1), inclusiv sub aspectul revocării sau anulării acesteia, este cel prevăzut de C. pen. din 1969".

Potrivit art. 96 alin. (4) din C. pen., privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere: "Dacă pe parcursul termenului de supraveghere cel condamnat a săvârşit o nouă infracţiune, descoperită până la împlinirea termenului şi pentru care s-a pronunţat o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei".

Ca atare, pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare în regim de detenţie şi 1.500 RON amendă penală este legală, în raport de dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 rap. la art. 83 alin. (1) din C. pen. din 1969 şi limitele de pedeapsă prevăzute de art. 102 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998.

Înalta Curte subliniază că în mod corect s-a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 83 alin. (1) din C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 15 alin. (2) din Legea 187/2012 şi s-a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 81/2016 a Tribunalului Sălaj, definitivă prin Decizia penală nr. 525 din 31.03.2017 a Curţii de Apel Cluj, prin care a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, conform art. 81 - 82 din C. pen. din 1969, întrucât fapta privind mărcile şi indicaţiile geografice pentru care Judecătoria Oradea a aplicat pedeapsa de 1.500 RON amendă penală, a fost săvârşită la data de 05.02.2020, în termenul de încercare de 3 ani stabilit prin Sentinţa penală nr. 81/2016 a Tribunalului Sălaj, definitivă prin Decizia penală nr. 525 din 31.03.2017 a Curţii de Apel Cluj.

Astfel, se constată că nu poate fi însuşită critica recurentului privind aplicarea legii penale mai favorabile în sensul de a se face abstracţie de dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen. şi de aplicarea, prin analogie, în favoarea persoanei condamnate a dispoziţiilor art. 96 alin. (4) din C. pen.

Prin urmare, pedeapsa aplicată recurentului este legală şi temeinică şi nu există motive pentru casarea hotărârii atacate.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de recurentul inculpat B. împotriva Deciziei penale nr. 830/A din 22 decembrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de recurentul inculpat B. împotriva Deciziei penale nr. 830/A din 22 decembrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 07 iunie 2023.

GGC - NN