Assault conviction upheld; self-defence excess claim unreviewable in cassation as merits issue.

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 180 din 8 iulie 2022 pronunţată de Judecătoria Balş, în Dosarul nr. x/2021, în baza art. 396 din C. proc. pen. rap. la art. 193 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen. şi art. 38 alin. (1) din C. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa amenzii de 3200 RON, reprezentând 120 zile-amendă, stabilind conform art. 61 alin. (2) din C. pen. valoarea unei zile-amendă la 20 RON, pentru săvârşirea infracţiunii de lovire şi alte violenţe.

În baza art. 396 din C. proc. pen. rap. la art. 253 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen. şi art. 41 alin. (1) din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa amenzii de 3200 RON, reprezentând 120 zile-amendă, stabilind conform art. 61 alin. (2) din C. pen. valoarea unei zile-amendă la 20 RON, pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere.

În baza art. 38 alin. (1) şi 39 alin. (1) lit. c) din C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate în prezenta cauză, aplicând pedeapsa cea mai grea de 3200 RON (160 zile-amendă, stabilind conform art. 61 alin. (2) din C. pen. valoarea unei zile-amendă la 20 RON), la care s-a adăugat un spor de o treime din cealaltă pedeapsă, respectiv 800 RON (40 de zile amendă stabilind conform art. 61 alin. (2) din C. pen. valoarea unei zile-amendă la 20 RON), în final inculpatul urmând a executa pedeapsa amenzii de 4000 RON (200 zile-amendă, stabilind conform art. 61 alin. (2) din C. pen., valoarea unei zile-amendă la 20 RON).

S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 63 din C. pen. referitoare la înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii în caz de sustragere cu rea-credinţă de la executarea amenzii.

În baza art. 397 din C. proc. pen., raportat la art. 1349 din C. civ. şi art. 1357 din C. civ., s-a admis, în parte, acţiunea civilă formulată de partea civilă, împotriva inculpatului A. şi a fost obligat inculpatul la plata către partea civilă a sumei de 1.000 RON, reprezentând daune morale.

A fost obligat inculpatul A. la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în cuantum de 450 RON.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel inculpatul A. şi partea civilă B..

Prin Decizia penală nr. 1636 din 15 decembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., s-au admis apelurile declarate de inculpatul A. şi partea civilă B. domiciliat în judeţul Olt, împotriva Sentinţei penale nr. 180 din 8 iulie 2022 pronunţate de Judecătoria Balş, în Dosarul nr. x/2021.

S-a desfiinţat în parte Sentinţa penală nr. 180/8 iulie 2022 a Judecătoriei Balş pe latură penală şi, rejudecând:

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 4.000 RON amendă penală (200 zile-amendă, valoarea unei zile-amendă fiind de 20 RON) în pedepsele componente pe care le-a repus în individualitatea lor.

În baza art. 396 alin. (6) rap. la art. 16 alin. (1) lit. e) din C. proc. pen., s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere prevăzute de art. 253 alin. (1) din C. pen. ca urmare a lipsei plângerii prealabile.

În baza art. 193 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 6 luni închisoare.

În baza art. 96 alin. (4) din C. pen., s-a revocat suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 2 ani şi 2 luni închisoare dispuse prin Sentinţa penală nr. 63/22.01.2015 a Judecătoriei Slatina, definitivă prin Decizia penală nr. 477/03.04.2015 a Curţii de Apel Craiova şi s-a dispus executarea acesteia.

În baza art. 96 alin. (5) din C. pen. rap. la art. 41 alin. (1) din C. pen. şi art. 43 alin. (1) din C. pen., s-a adăugat la pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată în prezenta cauză, pedeapsa de 2 ani şi 2 luni închisoare neexecutată, inculpatul urmând să execute în final o pedeapsă de 2 ani şi 8 luni, în regim de detenţie.

S-au menţinut restul dispoziţiilor sentinţei penale atacate ce nu contravin prezentei decizii.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Împotriva acestei decizii penale a formulat cerere de recurs în casaţie inculpatul A., care a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, sub numărul de dosar x/2021

Prin cererea de recurs în casaţie, recurentul A. a susţinut admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casaţie, în temeiul art. 440 din C. proc. pen.

A indicat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Astfel, în susţinerea cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., recurentul a solicitat admiterea recursului în casaţie şi, în urma casării, să se dispună în temeiul art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., achitarea în legătură cu săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, faptă prevăzută de art. 193 alin. (1) cu aplicarea art. 41 din C. pen.

S-a precizat că fapta pentru care s-a pronunţat o soluţie de condamnare nu este tipică existând o cauză de neimputabilitate, şi anume excesul neimputabil, prevăzut de art. 26 alin. (1) din C. pen.

S-a considerat că fapta nu întruneşte condiţiile de tipicitate pentru a se dispune condamnarea sa în condiţiile în care există o cauză de neimputabilitate, respectiv excesul neimputabil.

Potrivit art. 26 alin. (1) din C. pen., nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârşită de o persoană aflată în stare de legitimă apărare, care a depăşit din cauza tulburării sau temerii, limitele unei apărări proporţionale cu gravitatea atacului.

S-a invocat depoziţia unor martori, respectiv depoziţia martorului C. din 05.05.2022, audiat în faţa instanţei de fond, care a declarat că "Între inculpat şi persoana vătămată au existat discuţii contradictorii, s-au jignit reciproc şi s-au scuipat, însă persoana vătămată l-a scuipat prima pe inculpat". De asemenea, acelaşi martor a declarat că "persoana vătămată B. i-a spus inculpatului că în şcoala generală era un mucos". În continuare, s-a făcut trimitere şi la depoziţia martorului D. din 05.05.2022 care a precizat că "între persoana vătămată şi inculpat au existat discuţii legate de şcoala generală, persoana vătămată B. afirmând că inculpatul în şcoala generală era un mucos şi un cocalar apoi l-a scuipat".

Ca atare, din depoziţiile celor doi martori a rezultat că persoana vătămată B. a avut un comportament agresiv în incinta benzinăriei aparţinând E., chiar percepându-l ca fiind "pornit pe scandal" (a se vedea in extenso declaraţia martorului D.) fiind întrunite în acest sens condiţiile existenţei legitimei apărări în raport de acţiunea persoanei vătămate care a scuipat şi insultat, acţiunile sale ulterioare fiind consecinţa tulburării şi temerii că integritatea sa corporală va fi pusă în primejdie în contextul în care persoana vătămată se îndrepta ameninţător şi încerca să-l îmbrâncească.

Recurentul a considerat că se află în ipoteza unei erori de judecată raportat la împrejurarea că ambele instanţe au considerat că infracţiunea de lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 193 alin. (1) din C. pen., este tipică pronunţând soluţii de condamnare.

Astfel, pe de o parte, întreg contextul factual al cauzei relevă existenţa unui atac material direct şi injust, respectiv acţiunile persoanei vătămate B. de a-l scuipa şi de a se îndrepta în mod agresiv, iar pe de altă parte, acţiunile sale ulterioare care s-au circumscris infracţiunii de lovire sau alte violenţe, în mod cert nu îi sunt imputabile în condiţiile în care se afla într-o stare de tulburare şi temere fiind depăşite limitele unei apărări proporţionale cu gravitatea atacului.

Pe cale de consecinţă, fapta fiind lipsită de tipicitate, a apreciat recurentul că este incident motivul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. şi, în atare condiţii, se impune admiterea recursului în casaţie şi, în urma casării, în temeiul art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., achitarea sa în legătură cu săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, faptă prevăzută de art. 193 alin. (1), cu aplicarea art. 41 din C. pen.

Având în vedere motivul invocat în sprijinul cererii de recurs în casaţie, luând în considerare circumstanţele sale personale, a solicitat să se dispună suspendarea executării Deciziei penale nr. 1636 din 15.12.2022 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2021 până la soluţionarea recursului în casaţie, apreciind că obligaţiile prevăzute la art. 215 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen. sunt apte să asigure buna desfăşurare a procesului penal.

Având în vedere motivul invocat în sprijinul cererii de recurs în casaţie, luând în considerare circumstanţele sale personale, a solicitat să se dispună suspendarea executării Deciziei penale nr. 1636 din 15.12.2022 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori în Dosarul nr. x/2021 până la soluţionarea recursului în casaţie, apreciind că obligaţiile prevăzute la art. 215 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen. sunt apte să asigure buna desfăşurare a procesului penal.

Prin încheierea din 12 aprilie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2021, s-a admis, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul A. împotriva Deciziei penale nr. 1636 din 15 decembrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori. Din perspectiva formalismului unei cereri de recurs în casaţie, s-a constatat că cererea de recurs în casaţie formulată de recurent îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 434 - art. 438 din C. proc. pen., recursul în casaţie urmând a fi examinat prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., apreciindu-se că aspectele invocate de recurent, referitoare la condamnarea pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 193 alin. (1) din C. pen., sub aspectul chestiunilor de drept invocate de recurent în legătură cu neîntrunirea elementelor de tipicitate.

De asemenea, s-a făcut precizarea că nu pot fi analizate prin prisma niciunui caz de recurs în casaţie dintre cele expres şi limitativ prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., criticile cu privire la interpretarea probatoriului ori stabilirea situaţiei de fapt, fiind aspecte ce ţin de temeinicie şi nu de legalitatea pedepsei, iar o astfel de analiză nu se poate realiza în calea de atac a recursului în casaţie, prin prisma cazului invocat şi nici a celorlalte cazuri expres şi limitativ prevăzute de legiuitor.

Examinând recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1636 din 15 decembrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. şi în limitele încheierii de admitere în principiu, Înalta Curte constată următoarele:

Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de art. 438 din C. proc. pen. care vizează exclusiv legalitatea hotărârii atacate.

Conform prevederilor art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării dacă "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală". Acest caz de casare are în vedere situaţia în care s-a săvârşit o faptă de către inculpat - persoana fizică sau persoană juridică - pe care instanţa de apel a considerat-o infracţiune, când în realitate, fapta nu se regăseşte în niciuna din prevederile legii penale ca infracţiune.

Constatarea prevederii faptei în legea penală presupune existenţa unui model legal de incriminare care să descrie fapta interzisă, existenţa unei fapte concrete şi tipicitatea (corespondenţa dintre trăsăturile faptei concrete şi modelul de incriminare).

În aceste coordonate de principiu, în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, criticile formulate de recurentul A. referitoare la condamnarea pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 193 alin. (1) din C. pen., sub aspectul chestiunilor de drept invocate de recurent în legătură cu neîntrunirea elementelor de tipicitate, se limitează doar la verificarea respectării legii de către instanţa a cărei hotărâre a fost atacată. Înalta Curte poate cenzura, în drept, hotărârea în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie, exclusiv, prin raportare la situaţia de fapt stabilită cu titlu definitiv prin hotărârea recurată, excluzând rejudecarea cauzei în parametrii în care a avut loc judecata în fond şi apel.

Ca atare, Înalta Curte urmează să analizeze dacă faptele reţinute în sarcina recurentului, pentru care prin decizia penală pronunţată de instanţa de apel s-a dispus soluţia definitivă de condamnare pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 193 alin. (1) din C. pen., întruneşte elementele de tipicitate ale normei de incriminare, respectiv dacă se realizează o corespondenţă între faptele săvârşite şi configurarea legală a infracţiunilor.

Potrivit art. 193 alin. (1) din C. pen., infracţiunea de lovire sau alte violenţe în varianta tip, constă în "Lovirea sau orice acte de violenţă cauzatoare de suferinţe fizice se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă".

Elementul material al infracţiunii presupune o activitate de lovire sau alte acte de violenţă (îmbrâncire, lovire cu obiecte contondente, tragerea de păr, punerea de piedici, muşcarea, zgârierea, etc) cauzatoare de suferinţe fizice.

Lovirea este o agresiune concretizată într-o acţiune mecanică a unei energii cinetice exterioare, de contact, de compresiune sau de izbire a suprafeţei lezate a corpului victimei prin utilizarea unui obiect sau corp contondent.

Prin acte de violenţă se înţeleg acele acte de conduită brutale sau constrângerile fizice de orice natură, care produc suferinţe fizice. (Instituţii de drept penal, M.A. Hotca, s.a., Universul juridic, Bucureşti 2014, pg. 404).

În ceea ce priveşte starea de fapt, aceasta a fost stabilită cu titlu definitiv de către instanţa de apel care a constatat că "în mod corect s-a reţinut de instanţa de fond, că fapta inculpatului A. de a o lovi cu pumnul în zona feţei pe persoana vătămată B., producându-i suferinţe fizice, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de lovire şi alte violenţe, prevăzute de art. 193 alin. (1) din C. pen..".

Procedând, conform art. 447 din C. proc. pen., la verificarea corespondenţei dintre împrejurările faptice stabilite şi configurarea legală a infracţiunii de lovire şi alte violenţe, prevăzută de art. 193 alin. (1) din C. pen., Înalta Curte constată, contrar susţinerilor recurentului, că acţiunile ce i-au fost reţinute în sarcină şi pentru care a fost condamnat, astfel cum au fost stabilite cu titlu definitiv de către instanţa de apel în urma analizării probatoriului administrat în cauză, întrunesc elementele constitutive prevăzute de norma de incriminare a infracţiunii de lovire sau alte violenţe.

În acest sens, prin hotărârea recurată, s-a reţinut, pe baza probatoriului administrat, că, în data de 01.01.2020, în jurul orei 23:50, în timp ce se afla în staţia E. din com. Slătioara, jud. Olt, a fost lovită de inculpatul A. cu pumnul în zona feţei.

Înalta Curte constată că, în speţă, există şi urmarea imediată cerută de normele ce incriminează infracţiunea de lovire sau alte violenţe, respectiv producerea de suferinţe fizice ca urmare a acţiunii inculpatului de a o lovi cu pumnul în zona feţei pe persoana vătămată B..

Or, raportat la această situaţie factuală, care nu mai poate fi cenzurată de Înalta Curte prin intermediul recursului în casaţie, dat fiind specificul acestei căi extraordinare de atac, se constată că, prin decizia penală atacată au fost analizate şi susţinerile inculpatului A. privind existenţa unei cauze de neimputabilitate.

Criticile formulate de recurent, în sensul că există o cauză de neimputabilitate, respectiv excesul neimputabil, nu pot fi invocate pe calea recursului în casaţie, deoarece nu privesc legalitatea hotărârii recurate, ci temeinicia acesteia.

Aşadar, în raport de starea de fapt reţinută cu titlu definitiv de instanţa de apel, urmare a administrării probelor, în mod corect s-a constatat îndeplinirea elementelor de tipicitate ale infracţiunii de lovire sau alte violenţe pentru care recurentul inculpat a fost condamnat, curtea de apel realizând o analiză corespunzătoare sub acest aspect.

Prin urmare, raportat la situaţia factuală reţinută cu titlu definitiv de către instanţa de apel, care nu mai poate fi reevaluată prin intermediul recursului în casaţie, pentru argumentele mai sus prezentate, Înalta Curte constată că acţiunile pentru care a fost condamnat inculpatul A., expuse în mod detaliat în hotărârea atacată, întrunesc elementele de tipicitate obiectivă pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 193 alin. (1) din C. pen., criticile formulate sub acest aspect de către recurent în calea extraordinară de atac, nefiind fondate.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1636 din 15 decembrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurent, în cuantum de 200 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1636 din 15 decembrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurent, în cuantum de 200 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 07 iunie 2023.

GGC - NN