Unconstitutionality of unquantified assimilated smuggling clause and applicability of fiscal code de minimis thresholds

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 84 din 19.03.2020 pronunţată de Tribunalul Brăila, printre altele, în baza art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen. au fost condamnaţi inculpaţii A., B. şi C. la pedeapsa principală de câte 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat şi la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe o durată de 3 ani, precum şi pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării aceloraşi drepturi.

În baza art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, cu referire la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., au fost condamnaţi aceiaşi inculpaţi la pedeapsa principală de câte 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă calificată, în formă continuată, fiindu-le aplicată pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe o durată de 3 ani, precum şi pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării aceloraşi drepturi.

În baza art. 38 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele principale de 6 ani şi de 5 ani închisoare aplicate inculpaţilor A. şi B., urmând ca aceştia să execute pedeapsa cea mai grea de câte 6 ani închisoare sporită cu 1/3 din cealaltă pedeapsă de 5 ani închisoare, astfel încât s-a aplicat inculpaţilor A. şi B. pedeapsa principală rezultantă de câte 7 ani şi 8 luni închisoare în regim de detenţie şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe o durată de 3 ani, precum şi pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării aceloraşi drepturi.

Referitor la inculpatul C., s-a constatat că faptele din prezenta cauză sunt în concurs real de infracţiuni cu fapta pentru care acelaşi inculpat a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 2551 din 27.11.2014 a Judecătoriei Galaţi definitivă prin Decizia penală nr. 324 din 12.03.2015 a Curţii de Apel Galaţi, iar în baza art. 15 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., raportat la art. 85 alin. (1) C. pen. (1969) s-a dispus anularea beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei de 8 luni închisoare aplicată inculpatului C. prin sentinţa penală anterior menţionată şi dată spre executare această pedeapsă.

În baza art. 38 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite cele două pedepse principale de 6 ani şi de 5 ani închisoare aplicate inculpatului, cu pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată acestuia prin Sentinţa penală nr. 2551 din 27.11.2014 a Judecătoriei Galaţi definitivă prin Decizia penală nr. 324 din 12.03.2015 a Curţii de Apel Galaţi, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare sporită cu 1/3 din totalul celorlalte pedepse, astfel încât s-a aplicat inculpatului C. pedeapsa principală rezultantă de 7 ani, 10 luni şi 20 zile închisoare în regim de detenţie şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe o durată de 3 ani, precum şi pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării aceloraşi drepturi.

Împotriva acestei sentinţe au formulat apel, printre alţii, inculpaţii A., B. şi C.

Prin Decizia nr. 330/A din 03 martie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, printre altele, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-au admis apelurile formulate de inculpaţii A., B. şi C. împotriva Sentinţei penale nr. 84 din 19.03.2020 pronunţată de Tribunalul Brăila, care a fost desfiinţată, în parte, şi în rejudecare, în baza art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, în referire la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., au fost condamnaţi inculpaţii A., B. şi C. la pedeapsa principală de câte 5 ani şi 6 luni închisoare, fiindu-le aplicată pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o durată de 3 ani, precum şi pedeapsa accesorie a interzicerii aceloraşi drepturi.

În baza art. 15 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., raportat la art. 85 alin. (1) C. pen. (1969), s-a dispus anularea beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei principale de 8 luni închisoare aplicată inculpatului C. prin Sentinţa penală nr. 2551 din 27.11.2014 a Judecătoriei Galaţi definitivă prin Decizia penală nr. 324 din 12.03.2015 a Curţii de Apel Galaţi, urmând ca inculpatul C. să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani şi 6 luni închisoare, sporită cu 1/3 din cealaltă pedeapsă (2 luni şi 20 zile), în total rezultând o pedeapsă de 5 ani, 8 luni şi 20 zile închisoare, în regim de detenţie, şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe o durată de 3 ani, precum şi pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării aceloraşi drepturi.

Au fost obligaţi inculpaţii la plata către partea civilă Statul Român - Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Vămilor - Direcţia Regională a Finanţelor Publice Galaţi, cu titlu de drepturi de import, la care se adaugă taxe şi accesorii fiscale calculate conform Codului de procedură fiscală, de la data epuizării infracţiunii şi până la achitarea integrală a prejudiciului, astfel: inculpatul A. la plata sumei de 143.630 RON; inculpatul B. la plata sumei de 54.972 RON şi inculpatul C. la plata sumei de 108.288 RON.

Totodată, au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei care nu contravin deciziei.

Împotriva Deciziei penale nr. 330/A din 03 martie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, au declarat recurs în casaţie inculpaţii A. la 09.03.2022, prin apărător ales, avocat D. cu delegaţie avocaţială aflată la dosarul de recurs în casaţie şi cerere suplimentară la 04.04.2022, B. şi C., la data de 04.04.2022, prin apărător ales, avocat E. fără împuternicire avocaţială.

Prin cererile formulate de inculpaţi a fost indicat drept temei pe care se întemeiază calea de atac - art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., respectiv inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală şi art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., - s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

În cuprinsul motivelor de recurs în casaţie, în susţinerea cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. inculpaţii A., B. şi C. au arătat, în esenţă, că ulterior pronunţării deciziei recurate, prin Decizia nr. 176 din 24.03.2022 Curtea Constituţională a României a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României sunt neconstituţionale.

S-a susţinut că în argumentarea soluţiei sale, Curtea a constatat că fapta săvârşită în condiţiile art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 este o infracţiune derivată, corelativă şi, cu privire la majoritatea acţiunilor/operaţiunilor ce constituie elementul material al infracţiunii, este o infracţiune subsecventă, ce împrumută din caracterul faptei din care provin bunurile/mărfurile care trebuie plasate sub un regim vamal, respectiv din infracţiunea prevăzută la alin. (1) al art. 270 din Codul vamal sau din infracţiunile prevăzute la alin. (2) lit. a), b) şi c) al aceluiaşi articol. Astfel că, în condiţiile în care art. 270 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 86/2006 are stabilit un plafon valoric, reglementarea unei limite valorice similare celei stabilite prin alineatul menţionat este necesară pentru o justă individualizare a pedepsei, corespunzătoare pericolului social. Aşa încât Curtea a constatat că, nesocotind principiul ultima ratio în materie penală, dispoziţiile art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 nu reglementează un prag valoric sub care fapta nu constituie infracţiune, contrar principiului constituţional al statului de drept, consacrat în art. 1 alin. (3) din Legea fundamentală.

Invocând lipsa situaţiei premise - element de tipicitate al infracţiunii prevăzute de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, recurenţii inculpaţi au susţinut că fapta de a achiziţiona şi de a deţine mai puţin de 10.000 de pachete de ţigări fără timbru fiscal emis de autorităţile române nu constituie infracţiune în interpretarea Deciziei nr. 32 din 11 decembrie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, ci reprezintă contravenţie conform art. 449 alin. (2) lit. k) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, întrucât cantitatea reţinută în rechizitoriu este mai mică de 10.000 pachete de ţigări, în funcţie de fiecare act material în parte, dacă nu a fost săvârşită în astfel de condiţii încât să fie considerată potrivit legii infracţiune, deţinerea în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prevederilor art. 421 alin. (3), fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false sub limitele prevăzute la art. 452 alin. (1) lit. h) din acelaşi act normativ.

Astfel, s-a arătat că achiziţionarea de ţigări, cunoscând că provin din contrabandă, nu este prevăzută ca modalitate de săvârşire a infracţiunii de contrabandă reglementată de art. 270 alin. (3) Cod vamal, iar, pe de altă parte, raportat la cantitate, fapta este dezincriminată prin dispoziţiile art. 452 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal context în care nici actele ulterioare acestei acţiuni, respectiv transportul, depozitarea, oferirea gratuit spre consum sau revânzarea, nu constituie modalităţi de săvârşire a infracţiunii asimilate infracţiunii de contrabandă.

Totodată, s-a susţinut că principiul neutralităţii fiscale precum şi împrejurarea că o persoană care deţine bunuri în interiorul Uniunii Europene, indiferent de modalitatea de dobândire, datorează taxe şi impozite, nu conduc şi la reţinerea infracţiunii de contrabandă prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, întrucât mărfurile au devenit purtătoare de taxe şi impozite în urma comiterii infracţiunii iniţiale de contrabandă prin introducerea în ţară, independent de acţiunile ulterioare ale inculpaţilor, astfel că, în cauză, nu sunt îndeplinite condiţiile de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de contrabandă prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, întrucât, la momentul vânzării mărfurile nu se mai aflau în regim de tranzit vamal.

Un alt motiv invocat de recurenţi a fost acela că, prin încheierea de şedinţă din data de 05.05.2021 a Curţii de Apel Galaţi, în baza Deciziei nr. 51/2016 a Curţii Constituţionale, au fost excluse şi îndepărtate fizic din probatoriul administrat un număr de patru înregistrări audio - video şi prin fotografiere, însă era necesară şi excluderea tuturor probelor derivate, respectiv procesele-verbale ce conţin localizarea posturilor telefonice, capturi foto şi video, dar şi fotografiile realizate de către Serviciul Român de Informaţii care nu este organ de cercetare penală, ceea ce atrage nulitatea absolută a probelor astfel obţinute conform dispoziţiilor art. 281 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 302 din 04.05.2017 a Curţii Constituţionale, prin care s-a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în dispoziţiile art. 281 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., care nu reglementează în categoria nulităţilor absolute încălcarea dispoziţiilor referitoare la competenţa materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, este neconstituţională, în opinia recurenţilor inculpaţi fiind astfel aplicabil cazul de imposibilitate a exercitării în continuare a acţiunii penale prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., în sensul că nu există probe că o persoană a săvârşit infracţiunea, motiv pentru care în privinţa tuturor inculpaţilor trebuia să se dispună achitarea.

În susţinerea cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., recurenţii inculpaţi au arătat că au recunoscut săvârşirea faptelor, însă nu în condiţiile reţinute în actul de sesizare, în sensul că au vândut de câteva ori ţigări de contrabandă pe care le-au procurat anterior dintr-o piaţă din Municipiul Galaţi; au avut o atitudine corectă şi sinceră în fata instanţei de apel; au făcut eforturi în vederea acoperirii prejudiciului; sunt persoane bine integrate în societate, au familii, copii, iar aplicarea acestor pedepse nu sunt proporţionale cu gravitatea faptelor, sunt deosebit de excesive şi contrare practicii judiciare conturate la nivelul Curţii de Apel Galaţi, cu atât mai mult cu cât timpul scurs de la încheierea activităţii infracţionale (15.04.2014) de cca 8 ani a atenuat ecoul social al faptei şi periculozitatea inculpaţilor.

Prin urmare, în aplicarea dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., recurenţii inculpaţi au solicitat admiterea cererii de recurs în casaţie şi, în urma rejudecării cauzei, casarea parţială a Deciziei nr. 330/2022 a Curţii de Apel Galaţi şi înlăturarea greşitei aplicări a legii, în sensul de a se dispune condamnarea acestora la pedeapsa cu închisoarea, iar ca modalitate de individualizare judiciară suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, conform art. 91 C. pen.

Totodată, în temeiul art. 441 C. proc. pen., recurenţii inculpaţi au solicitat suspendarea executării hotărârii recurate.

Prin încheierea din 25 octombrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, judecătorul de filtru a admis, în principiu, cererile de recurs în casaţie formulate de inculpaţii A., B. şi C. împotriva Deciziei penale nr. 330/A din 03 martie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi a dispus trimiterea cauzei Completului nr. 10, în compunere de 3 judecători.

Pentru a dispune astfel, a reţinut, în esenţă, că, din modul în care recurenţii inculpaţi au formulat criticile împotriva deciziei penale recurate rezultă că se circumscriu cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. doar chestiunile privind neîntrunirea elementelor constitutive ale infracţiunilor pentru care aceştia au fost condamnaţi din perspectiva realizării unei corespondenţe depline între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, datorită împrejurării că faptele pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a recurenţilor inculpaţi nu întrunesc elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, ori a intervenit dezincriminarea acestora, recursurile în casaţie fiind admisibile în principiu numai sub acest aspect.

S-a reţinut că analiza conţinutului mijloacelor de probă administrate în cauză pe care instanţele inferioare şi-au fundamentat soluţia, a fiabilităţii acestora ori a eventualelor contradicţii între ceea ce rezultă din probe, pe de o parte, şi starea de fapt reţinută de instanţă, pe de altă parte, ori modul de administrare a probatoriului excedează limitelor cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. Acest din urmă temei legal permite verificarea hotărârii exclusiv în drept, din perspectiva concordanţei între starea de fapt reţinută de instanţe şi conţinutul normei de incriminare valorificate la încadrarea juridică, nicidecum reaprecierea elementelor de fapt reţinute, cu autoritate de lucru judecat, prin hotărârea penală definitivă.

Aşadar, criticile aduse de recurenţii inculpaţi A., B. şi C. care vizează excluderea probelor derivate din cele patru înregistrări audio - video şi prin fotografiere care au fost excluse din probatoriul administrat, respectiv procesele-verbale ce conţin localizarea posturilor telefonice, capturi foto şi video, dar şi fotografiile realizate de către Serviciul Român de Informaţii ori modul de administrare şi de interpretare a probelor de către instanţele inferioare nu pot fi valorificate în contextul niciunuia dintre cazurile de casare expres şi limitativ reglementate de art. 438 C. proc. pen.

Limitarea normativă a obiectului judecăţii în recursul în casaţie la cazurile strict prevăzute de lege exclude rejudecarea unei cauze pentru a treia oară, în parametrii în care a avut loc judecata în fond şi apel, şi, implicit, cenzurarea stării de fapt reţinută cu titlu definitiv de către instanţa de apel ori concordanţa acesteia cu probele administrate.

Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., care permite casarea hotărârii instanţei de apel când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele legale, din modul în care recurenţii inculpaţi au formulat motivele de recurs în casaţie, s-a constatat că argumentele dezvoltate nu se circumscriu în conţinut cazului de recurs în casaţie invocat, nefiind evidenţiate aspecte de nelegalitate, prin raportare la pedepsele aplicate.

În realitate, s-a apreciat că se critică modalitatea de individualizare a pedepselor aplicate inculpaţilor sub aspectul cuantumului acestora şi a modalităţii de executare, considerate prea mari în raport cu circumstanţele reale ale comiterii faptelor şi datele personale ale acestora, situaţie exclusă din sfera de cenzură în calea de atac a recursului în casaţie, potrivit art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. care este incident doar în situaţia în care s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., nu poate fi cenzurată modalitatea de individualizare a pedepsei, astfel cum au solicitat recurenţii, întrucât acest aspect vizează temeinicia hotărârii, iar nu legalitatea ei. Astfel, operaţiunea de individualizare judiciară a sancţiunii penale, atât sub aspectul cuantumului, cât şi al modalităţii de executare, este atributul exclusiv al instanţelor de fond, singurele în măsură să stabilească o pedeapsă în limitele prevăzute de lege în funcţie de criteriile menţionate în art. 74 C. pen., instanţa de recurs în casaţie fiind limitată, conform art. 433 C. proc. pen., la a verifica conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Având în vedere că motivele invocate se circumscriu în conţinut cazurilor de recurs în casaţie invocate, în limitele precizate anterior, în baza art. 440 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte a admis în principiu, cererile de recurs în casaţie formulate de inculpaţii F., G. şi H. împotriva Deciziei penale nr. 1459/A din 29 decembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursurile în casaţie formulate de inculpaţii A., B. şi C. ca fiind nefondate, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiul legalităţii, pe de o parte, şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, pe de altă parte, recursul în casaţie permite cenzurarea legalităţii unei categorii limitate de hotărâri definitive şi numai pentru motive expres prevăzute de legea procesual penală. În acest sens, dispoziţiile art. 433 C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că acest mecanism urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Analiza de legalitate a instanţei de recurs nu este, însă, una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen., instanţa de recurs în casaţie examinând cauza numai în limitele motivelor de casare invocate în cererea de recurs în casaţie şi care pot fi circumscrise cazului de casare invocat, potrivit art. 442 alin. (2) C. proc. pen.

Astfel, recursul în casaţie nu permite reevaluarea unor elemente sau împrejurări factuale stabilite cu autoritate de lucru judecat de către instanţele de fond, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nefiind abilitată, în procedura extraordinară supusă analizei, să dea o nouă interpretare materialului probator şi să reţină o stare de fapt diferită de cea descrisă şi valorificată ca atare în hotărârea atacată. Aceasta deoarece instanţa de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă numai dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

În cauza de faţă, recurentul inculpat I. a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., potrivit cărora hotărârile sunt supuse casării atunci când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Înalta Curte reţine că sintagma "nu este prevăzută de legea penală", circumscrisă cazului de casare invocat, vizează acele situaţii în care fie nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a infracţiunii, fapta neîntrunind elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, fie condamnarea se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, respectiv, nu au făcut niciodată obiectul incriminării sau în privinţa cărora a operat dezincriminarea. În calea extraordinară de atac a recursului în casaţie, analiza acestor ipoteze se raportează, întotdeauna şi exclusiv, la starea de fapt reţinută cu titlu definitiv în decizia instanţei de apel, instanţa supremă nefiind abilitată să reevalueze, în acest cadru procesual, temeinicia faptelor reţinute ori suportul lor probator.

Invocând incidenţa cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., recurenţii inculpaţi A., B. şi C. au susţinut, în esenţă, că ulterior pronunţării deciziei recurate, fapta de contrabandă calificată pentru care au fost condamnaţi a fost dezincriminată prin Decizia nr. 176 din 24.03.2022 pronunţată de Curtea Constituţională a României, prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că dispoziţiile art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României sunt neconstituţionale.

În cauza de faţă, starea de fapt valorificată prin decizia recurată ca întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de contrabandă calificată prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, constă în aceea că inculpatul B., în perioada septembrie 2013 - toamna anului 2016, acţionând separat sau în cadrul grupului infracţional organizat (pe perioada funcţionării acestuia: decembrie 2013 - aprilie 2014), împreună cu membrii acestuia, prin mai multe acţiuni repetate desfăşurate în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a desfăşurat activităţi de colectare, depozitare, preluare, transport, deţinere şi revânzare a cantităţii de 2.890 pachete cu ţigarete provenite din contrabandă, având originea în Republica Moldova sau Ucraina, cauzând un prejudiciu în sumă de 58.972 RON.

În sarcina inculpatului A. s-a reţinut că, în perioada septembrie 2013 - toamna anului 2016, acţionând separat sau în cadrul grupului infracţional organizat (pe perioada funcţionării acestuia: decembrie 2013 - aprilie 2014), împreună cu membrii acestuia, prin mai multe acţiuni repetate desfăşurate în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a desfăşurat activităţi de colectare, depozitare, preluare, transport, deţinere şi revânzare a cantităţii de 8.010 pachete cu ţigarete provenite din contrabandă, având originea în Republica Moldova sau Ucraina, cauzând un prejudiciu în sumă de 168.630 RON.

În sarcina inculpatului C. s-a reţinut că, în perioada decembrie 2013 - aprilie 2014, acţionând în cadrul grupului infracţional organizat, împreună cu membrii acestuia, sau cu alte persoane, prin mai multe acţiuni repetate desfăşurate în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a desfăşurat activităţi de colectare, depozitare, preluare, transport, deţinere şi revânzare a cantităţii de 5.390 pachete cu ţigarete provenite din contrabandă, având originea în Republica Moldova, cauzând un prejudiciu în sumă de 113.288 RON.

Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 176 din 24 martie 2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 451 din 05.05.2022, s-a admis excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că dispoziţiile art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României sunt neconstituţionale.

Prin această decizie, în esenţă, s-a reţinut că infracţiunea reglementată la art. 270 alin. (3) din Codul vamal al României este, prin elementul său material, o infracţiune de tăinuire, care priveşte bunuri de un anumit specific, respectiv bunuri ce provin din contrabandă, a căror deţinere, depozitare, colectare etc. afectează bugetul consolidat al statului.

Curtea a constatat că dispoziţiile art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, prin faptul că nu reglementează un prag valoric/temporal cât priveşte faptele asimilate contrabandei şi prin nesocotirea principiului ultima ratio în materie penală, aduc atingere principiului constituţional al statului de drept, consacrat în art. 1 alin. (3) din Legea fundamentală.

Totodată, s-a imputat textului de incriminare a infracţiunii de contrabandă asimilată că, nereglementând un astfel de prag valoric/temporal, norma este afectată de un viciu de neconstituţionalitate şi din perspectiva stabilirii de către instanţă a pericolului social concret pe care îl prezintă faptele de contrabandă deduse judecăţii şi a aplicării unei pedepse corect individualizate, contrar dispoziţiilor constituţionale ale art. 124 privind înfăptuirea justiţiei.

De asemenea, prin aceeaşi decizie, instanţa de contencios constituţional face trimitere la dispoziţiile art. 452 alin. (1) lit. h) din Codul fiscal din 2015 care incriminează ca infracţiune "deţinerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 ţigarete, 400 ţigări de foi de 3 grame, 200 ţigări de foi mai mari de 3 grame, peste 1 kg tutun de fumat, alcool etilic peste 40 litri, băuturi spirtoase peste 200 litri, produse intermediare peste 300 litri, băuturi fermentate, altele decât bere şi vinuri, peste 300 litri [...]", pedeapsa stabilită fiind închisoarea de la 1 la 5 ani.

S-a mai reţinut că, prin Decizia nr. 17 din 18 noiembrie 2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a reţinut că "pentru combaterea evaziunii fiscale legiuitorul a incriminat, în mod general, sustragerea de la plata taxelor şi impozitelor în Legea nr. 241/2005 şi, respectiv, a incriminat în alte legi speciale modalităţi concrete de sustragere de la plata taxelor, infracţiunile din aceste legi constituind forme specifice de evaziune fiscală. Omisiunea plăţii taxelor datorate este, aşadar, incriminată atât în Codul fiscal, cât şi în Legea nr. 241/2005, respectiv în Codul vamal.

Astfel, infracţiunea din Codul fiscal [art. 2961 alin. (1) lit. l), deţinerea de bunuri accizabile în afara antrepozitului fiscal] este un act preparator al evaziunii fiscale incriminat distinct. Situaţia premisă se referă la depozite clandestine de produse accizabile, rezultate din producerea fără forme legale sau scoaterea din antrepozite fiscale fără forme legale a unor produse supuse accizării. [...] Evaziunea fiscală reprezintă incriminarea generală în cazul omisiunii plăţii taxelor şi impozitelor cu privire la bunuri aflate pe teritoriul României, iar infracţiunea de contrabandă reprezintă o infracţiune complexă cu privire la omisiunea plăţii aceloraşi taxe şi impozite, dacă bunurile au fost introduse în ţară în mod fraudulos.

Contrabanda reprezintă astfel o normă complexă de incriminare a unei modalităţi specifice de sustragere de la plata taxelor, şi anume prin introducerea bunurilor cu încălcarea regimului juridic al frontierei. Obiectul juridic al infracţiunii de evaziune fiscală este diferit de cel al infracţiunii de contrabandă doar prin faptul că în cazul infracţiunii de contrabandă se apără şi regimul frontierei de stat, nu numai regimul administrării impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi altor sume datorate bugetului general consolidat." În prezent, art. 452 alin. (1) lit.

h) din Codul fiscal din 2015 reglementează o soluţie legislativă identică, incriminând ca infracţiune "deţinerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 ţigarete, 400 ţigări de foi de 3 grame, 200 ţigări de foi mai mari de 3 grame, peste 1 kg tutun de fumat, alcool etilic peste 40 litri, băuturi spirtoase peste 200 litri, produse intermediare peste 300 litri, băuturi fermentate, altele decât bere şi vinuri, peste 300 litri [...]", pedeapsa stabilită fiind închisoarea de la 1 la 5 ani.

Aşadar, în paragraful 35 al Deciziei nr. 176/2022, Curtea Constituţională a reţinut că infracţiunile incriminate prin art. 2961 alin. (1) lit. l) din Codul fiscal din 2003, respectiv prin art. 452 alin. (1) lit. h) din Codul fiscal din 2015 şi prin art. 270 alin. (3) din Codul vamal constituie forme specifice de evaziune fiscală, cea dintâi constituind un act preparator al evaziunii fiscale, iar cea din urmă - contrabanda, atât în varianta-tip, cât şi în cazul infracţiunii asimilate contrabandei, o infracţiune complexă, prin care se incriminează o modalitate specifică de sustragere de la plata taxelor, şi anume prin introducerea sau deţinerea bunurilor (atât a produselor accizabile, cât şi a celor care nu sunt purtătoare de accize) care au intrat în ţară cu încălcarea regimului juridic al frontierei, încălcarea regimului vamal prin omisiunea declarării la frontieră a bunurilor provenind din afara Uniunii Europene, fiind, după caz, un act preparator al evaziunii fiscale sau chiar un act consumat de evaziune fiscală.

La data comiterii de către inculpaţii A. şi B. a faptelor de mai sus, dispoziţiile art. 452 alin. (1) lit. h) Codul fiscal din anul 2015 stipulau că deţinerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 ţigarete, 400 ţigări de foi de 3 grame, 200 ţigări de foi mai mari de 3 grame, peste 1 kg tutun de fumat, alcool etilic peste 40 litri, băuturi spirtoase peste 200 litri, produse intermediare peste 300 litri, băuturi fermentate, altele decât bere şi vinuri, peste 300 de litri" constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.

De asemenea, la data comiterii de către inculpatul C. a faptei menţionate anterior, dispoziţiile art. 296 indice 1 alin. (1) lit. l) din Codul fiscal din anul 2003 stipulau că, deţinerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 ţigarete, 400 ţigări de foi de 3 grame, 200 ţigări de foi mai mari de 3 grame, peste 1 kg tutun de fumat, alcool etilic peste 40 litri, băuturi spirtoase peste 200 litri, produse intermediare peste 300 litri, băuturi fermentate, altele decât bere şi vinuri, peste 300 de litri" constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la unu la 4 ani

În cauză, se constată că, în raport de situaţia de fapt reţinută cu titlu definitiv de către instanţa de apel, fapta încadrată iniţial în infracţiunea de contrabandă prevăzută de art. 270 alin. (3) din Codul vamal întruneşte şi elementele constitutive ale infracţiunii de deţinere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializare pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 ţigarete, având în vedere că autorul faptei practic nu deţine un antrepozit fiscal legal reglementat, că ţigaretele sunt produse accizabile şi sunt supuse marcării şi că este depăşită limita de 10.000 de ţigarete.

Astfel, din considerentele deciziei penale recurate reiese că recurenţii inculpaţi A., B. şi C. au colectat, depozitat, preluat, transportat, deţinut şi comercializat, importante cantităţi de ţigări, respectiv B. -cantitatea de 2.890 pachete ţigarete de diferite mărci, A.- cantitatea de 8.010 pachete ţigarete de diferite mărci, C. - cantitatea de 5390 pachete ţigarete de diferite mărci, rezultând, astfel că fapta imputată inculpaţilor depăşeşte cu mult pragul valoric de 10.000 ţigarete la care face referire art. 452 alin. (1) lit. h) din Codul fiscal din anul 2015, respectiv art. 2961 alin. (1) lit. l) din Codul fiscal din anul 2003.

Aşadar, chiar şi în situaţia în care urmare a Deciziei nr. 176/2022 a Curţii Constituţionale a României nu ar mai putea fi reţinută infracţiunea de contrabandă asimilată prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea 86/2006, se constată însă că faptele în discuţie, ce formează obiectul cauzei şi imputate recurenţilor inculpaţi A., B. şi C. în modalitatea anterior reţinută, întrunesc condiţiile de tipicitate ale infracţiunii prevăzute de art. 452 alin. (1) lit. h) din Codul fiscal din 2015, respectiv ale infracţiunii prevăzute de art. 2961 alin. (1) lit. l) din Codul fiscal din anul 2003.

Nu în ultimul rând se constată că, faţă de art. 147 alin. (1) din Constituţia României, care prevede că de la data publicării deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial al României dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale vor fi suspendate de drept, urmând a-şi înceta efectele juridice la 45 de zile de la publicare dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei, legiuitorul, prin O.U.G. nr. 85/2022 din 17 iunie 2022 privind modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul fiscal şi vamal, publicată în Monitorul Oficial nr. 594 din 17 iunie 2022, respectiv în termenul de 45 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 176/2022 a Curţii Constituţionale a României, a redefinit infracţiunea de contrabandă asimilată, în acord cu criticile de neconstituţionalitate, la art. III pct. 2 din această ordonanţă prevăzându-se că sunt asimilate infracţiunii de contrabandă şi se pedepsesc potrivit alin. (1) colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia, dacă sunt depăşite limitele cantitative sau valorice prevăzute la alin. (2) lit. a).

Or, faţă de cele anterior reţinute, se constată că Decizia nr. 176/2022 a Curţii Constituţionale prin care au fost declarate neconstituţionale dispoziţiile art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, invocată de recurenţii inculpaţi A., B. şi C. pe calea prezentului demers judiciar, nu se aplică în cauza de faţă, având în vedere că aşa cum s-a menţionat mai sus, incriminarea faptelor imputate acestora a avut continuitate, de la data comiterii infracţiunilor până în prezent, regăsindu-se şi în fondul legislativ actual, iar dispoziţiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen. prevăd că dispoziţiile art. 4 C. pen. nu se aplică în situaţia în care fapta este incriminată de legea nouă sau de o altă lege în vigoare, chiar sub o altă denumire.

Prin urmare, se constată că faptele pentru care au fost condamnaţi recurenţii inculpaţi A., B. şi C. nu au fost dezincriminate, criticile acestora fiind nefondate.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie formulate de inculpaţii A., B. şi C. împotriva Deciziei penale nr. 330/A din 03.03.2022, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenţii la plata sumei de câte 200 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în raport de alin. (6) al aceluiaşi articol onorariul parţial cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu, în cuantum de câte 170 RON, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie formulate de inculpaţii A., B. şi C. împotriva Deciziei penale nr. 330/A din 03.03.2022, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă recurenţii la plata sumei de câte 200 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu, în cuantum de câte 170 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 06 decembrie 2022.

GGC - ED