European Arrest Warrant execution: refusal grounds and double criminality for attempted aggravated theft in criminal organization

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 167/PI din 28 iunie 2023 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2023, în baza art. 109 alin. (1) raportat la art. 104 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 302/2004 modificată şi completată, s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi s-a dispus executarea mandatului european de arestare emis la data de 06.06.2023, de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Wiener Neustadt (Austria), în Dosarul nr. x, pe numele persoanei solicitate A. şi predarea acesteia către organele judiciare din Austria.

S-a constatat că persoana solicitată nu a consimţit la predarea sa organelor judiciare din Austria şi nu a renunţat la beneficiul regulii specialităţii, iar în baza art. 104 alin. (10) din Legea nr. 302/2004 modificată, s-a dispus arestarea numitului A., pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 28.06.2023 până la data de 27.07.2023 inclusiv, în vederea predării către autorităţile judiciare din Austria.

În baza art. 98 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 modificată şi completată, s-a dispus respectarea condiţiei ca în cazul în care se va pronunţa o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să fie transferată în România pentru executarea pedepsei.

Pentru a dispune astfel, Curtea a reţinut, în esenţă, că prin referatul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara înregistrat la data de 28.06.2023, sub nr. x/2023, s-a solicitat punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 06.06.2023 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Wiener Neustadt (Austria), în Dosarul nr. x, pe numele persoanei solicitate A., arestarea acesteia pentru o perioadă de 30 zile în vederea predării către autorităţile judiciare din Austria.

Analizând materialul probator aflat la dosarul cauzei, Curtea a constatat că la data de 06.06.2023 a fost emis mandatul european de arestare de către autorităţile judiciare Austria, pe numele persoanei solicitate A., în vederea urmăririi penale pentru săvârşirea unei infracţiuni de tentativă la furt calificat.

În fapt, s-a reţinut că, la data de 11.03.2019, în B., în cooperarea conştientă şi deliberată, în calitate de complici cu C., D. şi E., a încercat să sustragă bunuri mobile aparţinând altor persoane, respectiv numerar în valoare de 114.490 de euro dintr-un bancomat, prin încercarea de a sparge prin explozie bancomatul societăţii PSA, instalat în faţada exterioară a sucursalei societăţii ADEG, bancomatul şi faţada exterioară fiind deteriorate considerabil, nereuşind să sustragă banii întrucât seiful bancomatului a fost deteriorat doar superficial.

Curtea a constatat că faptele descrise în mandatul european de arestare pentru care este cercetată persoana solicitată sunt prevăzute şi pedepsite ca infracţiunea de furt calificat prin efracţie comisă în cadrul unei organizaţii criminale în temeiul art. 1 5, 1 27, 1 28 alin. (1) punctul 5, 1 29 alin. (1) punctul 2, 1 30 alin. (1), al doilea caz, punctul 2 din C. pen. austriac.

Persoanei solicitate A. i s-a adus la cunoştinţă conţinutul mandatului european de arestare, iar din declaraţia dată în faţa instanţei la termenul de judecată din aceeaşi dată, s-a reţinut că persoana solicitată a arătat că nu doreşte să fie predată autorităţilor judiciare din Austria şi că nu renunţă la beneficiul regulii specialităţii.

Instanţa, verificând admisibilitatea cererii de executare a mandatului european de arestare, a constatat că nu există nici un motiv de refuz al executării acestuia, fapta pentru care este solicitată persoana urmărită este pedepsită şi de legea penală română, fiind îndeplinită condiţia dublei incriminări, în legislaţia penală română infracţiunea descrisă în mandatul european de arestare emis de autorităţile judiciare din Austria fiind reglementată de art. 32 raportat la art. 229 alin. (1) lit. d) C. pen. cu aplicarea art. 77 alin. (1) lit. a) C. pen. şi de art. 253 alin. (4) C. pen.

S-a mai reţinut că, potrivit menţiunilor din mandatul european de arestare, acesta a fost emis în data de 06.06.2023, astfel că nu se poate susţine că ar fi intervenit între timp prescripţia sau o soluţie de clasare sau de achitare, aşa cum a solicitat apărarea. Mai mult, instanţa română este abilitată să verifice prescripţia răspunderii penale potrivit legislaţiei interne şi o eventuală soluţie de renunţare la urmărire penală sau clasare dispusă de organele de urmărire penală din România. În acest sens, sunt dispoziţiile art. 99 alin. (2) lit. g) şi h) din Legea nr. 302/2004:

"g) când, conform legislaţiei române, răspunderea pentru infracţiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare ori executarea pedepsei aplicate s-a prescris, dacă faptele ar fi fost de competenţa autorităţilor române; h) când o autoritate judiciară română a decis fie renunţarea la urmărirea penală, fie clasarea pentru infracţiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare sau a pronunţat, faţă de persoana solicitată, o hotărâre definitivă, cu privire la aceleaşi fapte, care împiedică viitoare proceduri". Or, potrivit legislaţiei interne, termenul de prescripţie a răspunderii penale nu este împlinit şi nu există nicio soluţie dispusă cu privire la faptele descrise în mandatul european de arestare.

S-a mai solicitat şi amânarea predării persoanei urmărite internaţional cu motivarea că concubina este însărcinată, are o societate comercială în administrare şi îşi întreţine părinţii bolnavi, fiind invocate dispoziţiile art. 58 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004.

Analizând înscrisurile depuse la dosar, Curtea a constatat că s-a depus un scris intitulat "Act constitutiv actualizat la data de 20.06.2023 al SC F. SRL", care nu are o dată certă, neavând menţiunea înregistrării la vreo instituţie a statului şi în cuprinsul căruia se menţionează hotărârea înfiinţării unei societăţi comerciale, ceea ce conduce la concluzia că aceasta încă nu îşi desfăşoară activitatea.

A mai fost depusă copia contractului de întreţinere autentificat sub nr. x/25.11.2021 de Societatea Profesională Notarială "G." prin care persoana solicitată şi-a asumat obligaţia prestării întreţinerii către părinţii săi, H. şi I. în schimbul nudei proprietăţi asupra unui imobil. Această situaţie nu este una cu caracter temporar, care să poată fi modificată într-o perioadă de timp de 3 luni în care s-ar putea dispune amânarea predării şi oricum simpla existenţă a acestui contract nu face dovada că părinţii acestuia se află într-o situaţie specială, neputându-se îngriji singuri.

S-au mai depus de către avocatul ales al persoanei solicitate, copia declaraţiei numitei J. în sensul că este de acord ca acesta să execute o eventuală măsură de arest la domiciliu în locuinţa sa, precum şi copiile unor înscrisuri medicale din care rezultă starea de graviditate a numitei J., cu dată probabilă a naşterii în 08.08.2023.

Curtea a reţinut că, din aceste înscrisuri nu rezultă că persoana sus menţionată este concubina lui A. şi oricum, chiar şi în situaţia în care afirmaţiile apărării ar fi primite ca veridice, predarea acestuia către autorităţile judiciare din Austria nu poate fi calificată ca având consecinţe grave.

Mai mult, situaţia gravidităţii are o reglementare distinctă în art. 58 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 302/2004, legiuitorul apreciind că se impune amânarea predării în cazul în care persoana solicitată este gravidă, iar nu când mandatul european de arestare îl vizează pe soţul sau concubinul acesteia.

Textul legal impune ca predarea imediată să conducă la "consecinţe grave", deci de o anumită intensitate, iar nu la o perturbare a vieţii familiei persoanei solicitate, inerentă oricărei executări a unui mandat european de arestare.

Principiul recunoaşterii reciproce care stă la baza structurii Deciziei cadru 2002/584, presupune, potrivit articolului 1 alin. (2) din aceasta, că statele membre sunt, în principiu, obligate să dea curs unui mandat european de arestare (Hotărârea din 16 noiembrie 2010, Mantello, C 261/09, EU:C:2010:683, punctul 36). Astfel, potrivit dispoziţiilor Deciziei cadru 2002/584, statele membre nu pot refuza executarea unui astfel de mandat decât în cazurile de neexecutare obligatorie prevăzute la articolul 3, precum şi în cazurile de neexecutare facultativă enumerate la articolele 4 şi 4a din aceasta. În plus, executarea unui mandat european de arestare nu poate fi supusă de autoritatea judiciară de executare decât condiţiilor definite la articolul 5 din decizia cadru (Hotărârea Curţii din 29 ianuarie 2013, Radu, C 396/11, EU:C:2013:39, punctul 36). Prin urmare, autorităţile judiciare din România sunt obligate să pună în executare mandatul european de arestare chiar dacă persoana solicitată susţine că nu doreşte predarea către autorităţile judiciare din Austria.

Prin urmare, întrucât nu există nici un impediment de ordin legal la executarea mandatului european de arestare, în baza art. 109 alin. (1) raportat la art. 104 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 302/2004 modificată şi completată, a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.

Împotriva acestei încheieri, a formulat contestaţie persoana solicitată A.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 03 iulie 2023, având fixat prim termen de judecată la 06 iulie 2023.

Concluziile apărătorului din oficiu, ale Reprezentantul Ministerului Public precum şi poziţia contestatorului în ultimul cuvânt au fost redate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel că nu vor mai fi reluate.

Examinând contestaţia, în raport de criticile formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Cu titlu preliminar, instanţa de control judiciar notează că, potrivit dispoziţiilor art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată:

"Mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea şi predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecăţii sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate".

Totodată, alin. (2) al aceluiaşi text de lege statuează în sensul că:

"Mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI/13 iunie 2002", modificată prin Decizia-cadru 2009/299/JAI din 26 februarie 2009, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L81/24 din 27 martie 2009.

Din dispoziţiile art. 85 şi urm. din Legea nr. 302/2004, republicată, rezultă că rolul instanţei de judecată în această procedură se rezumă la verificarea condiţiilor de formă ale mandatului, la soluţionarea eventualelor obiecţiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum şi la motivele de refuz a predării pe care aceasta le invocă.

În temeiul acestor principii, stipulate atât în norma internă, cât şi în cea europeană, rezultă că executarea unei asemenea decizii judiciare în cadrul unei cooperări judiciare în materie penală presupune respectarea deplină a condiţiilor de fond şi formă, a domeniului de aplicare şi a cadrului instituţional în care funcţionează această procedură specială, pentru ca astfel să existe o deplină respectare a drepturilor şi libertăţilor persoanei, aşa cum acestea sunt prevăzute de Constituţia României şi de normele europene.

În cadrul acestei proceduri, judecătorul hotărăşte, asupra arestării şi predării persoanei solicitate, după ce, în prealabil, a verificat condiţiile referitoare la emiterea mandatului, la identificarea persoanei solicitate, la existenţa dublei incriminări a faptelor penale ce se impută acesteia sau dacă există situaţii ce se constituie în motive de refuz.

În aceste coordonate de principiu, Înalta Curte reţine că, în cauza pendinte, respectând rigorile legii, prima instanţă a verificat temeinic îndeplinirea condiţiilor care legitimează punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 06.06.2023 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Wiener Neustadt (Austria), în Dosarul nr. x, pe numele persoanei solicitate A., suspectată de comiterea infracţiunii de tentativă la furt calificat prin efracţie comisă în cadrul unei organizaţii criminale.

Deopotrivă, Înalta Curte reţine că sunt îndeplinite condiţiile de fond şi formă ale mandatului european de arestare, în cuprinsul acestuia sunt menţionate identitatea şi cetăţenia persoanei solicitate A., este indicat actul în baza căruia a fost emis mandatul european de arestare, respectiv dosarul de referinţă nr. x, faţă de persoana solicitată A., se precizează încadrarea juridică a infracţiunii pentru care este cercetată persoana solicitată, respectiv infracţiunea de tentativă la furt calificat prin efracţie comisă în cadrul unei organizaţii criminale, sunt descrise circumstanţele săvârşirii faptei şi este specificată pedeapsa prevăzută de lege pentru această faptă, respectiv 5 ani închisoare.

Aşadar, infracţiunea menţionată în mandatul european de arestare emis pe numele persoanei solicitate este o infracţiune gravă, în privinţa căreia este îndeplinită condiţia dublei incriminări, în legislaţia penală română infracţiunea descrisă în mandatul european de arestare emis de autorităţile judiciare din Austria fiind reglementată de art. 32 raportat la art. 229 alin. (1) lit. d) C. pen. cu aplicarea art. 77 alin. (1) lit. a) C. pen. şi de art. 253 alin. (4) C. pen.

În continuare, în acord cu instanţa de fond, Înalta Curte constată, pe de o parte, că nu este incident niciunul dintre motivele obligatorii sau opţionale de refuz la predare, prevăzute în mod expres şi limitativ de art. 99 alin. (1) lit. a) - c) şi alin. (2) din Legea nr. 302/2004, iar pe de altă parte, că persoana solicitată nu a ridicat obiecţiuni cu privire la identitatea sa.

Astfel se reţine că, în cuprinsul dispoziţiilor art. 99 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, sunt reglementate cazurile în care autoritatea judiciară română de executare refuză executarea mandatului european de arestare, iar la alin. (2) al aceluiaşi articol sunt enumerate cazurile ce constituie motive opţionale de refuz al executării mandatului european de arestare.

Totodată, Înalta Curte apreciază că nu este aplicabilă niciuna dintre situaţiile de refuz facultativ la predare prevăzute de art. 99 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată.

Astfel cum a reţinut şi prima instanţă, principiul recunoaşterii reciproce care stă la baza structurii Deciziei cadru 2002/584, presupune, potrivit articolului 1 alin. (2) din aceasta, că statele membre sunt, în principiu, obligate să dea curs unui mandat european de arestare (Hotărârea din 16 noiembrie 2010, Mantello, C 261/09, EU:C:2010:683, punctul 36). Astfel, potrivit dispoziţiilor Deciziei cadru 2002/584, statele membre nu pot refuza executarea unui astfel de mandat decât în cazurile de neexecutare obligatorie prevăzute la articolul 3, precum şi în cazurile de neexecutare facultativă enumerate la articolele 4 şi 4a din aceasta. În plus, executarea unui mandat european de arestare nu poate fi supusă de autoritatea judiciară de executare decât condiţiilor definite la articolul 5 din decizia cadru (Hotărârea Curţii din 29 ianuarie 2013, R C 396/11, EU:C:2013:39, punctul 36).

Prin urmare, autorităţile judiciare din România sunt obligate să pună în executare mandatul european de arestare chiar dacă persoana solicitată susţine că nu doreşte predarea către autorităţile judiciare din Austria.

De altfel, Înalta Curte reţine că predarea către autorităţile judiciare străine în baza mandatului european de arestare emis de acestea nu este condiţionată de acordul de voinţă al persoanei solicitate dacă apreciază că sunt îndeplinite toate condiţiile pentru aceasta.

În raport cu argumentele prezentate de persoana solicitată, respectiv că partenera acestuia urmează să nască, starea precară de sănătate a tatălui său, pe care îl îngrijeşte, precum şi necesitatea gestionării afacerii sale, care constituie singura sursă de venit a familiei, Înalta Curte constată că, raportat la obiectul cauzei pendinte, acestea nu se circumscriu unor motive de refuz privind executarea mandatului european de arestare.

În acest context, Înalta Curte constată că nu există niciun motiv de respingere a solicitării autorităţilor judiciare austriece privind predarea în vederea punerii în executare a mandatului european de arestare, context în care apreciază ca fiind legală şi temeinică hotărârea contestată.

Pe cale de consecinţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 167/PI din 28 iunie 2023 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2023.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în raport de alin. (6) al aceluiaşi articol, onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatoarea persoană solicitată, în cuantum de 1098 RON, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 167/PI din 28 iunie 2023 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2023.

Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatoarea persoană solicitată, în cuantum de 1098 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 06 iulie 2023.

GGC - ED