Inadmissibility of appeal against refusal to reduce security measures imposed for tax evasion compensation

Deliberând asupra contestaţiei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 24 mai 2023, pronunţată în Dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Braşov, secţia penală, a respins, ca nefondată, cererea formulată de contestatoarea SC A. privind restrângerea măsurilor asigurătorii instituite asupra bunurilor acesteia până la concurenţa sumelor de 272.787,03, cu titlu de TVA, şi 181.858,02 RON, cu titlu de impozit pe profit.

Pentru a dispune astfel, curtea de apel a reţinut, în esenţă, că, la data de 17.05.2023, s-a înregistrat, la dosarul penal nr. x/2016 aflat pe rolul acestei instanţe, cererea formulată de inculpata A. Făgăraş, prin apărător ales, privind restrângerea măsurilor asigurătorii instituite prin ordonanţele procurorului din datele de 26.06.2015, 01.07.2015 şi 20.07.2015 asupra conturilor bancare şi cele deschise la trezoreria statului, a părţilor sociale şi a bunurilor mobile şi imobile aparţinând societăţii până la concurenţa sumelor de 272.787,03 RON cu titlu de TVA şi 181.858,02 RON cu titlu de impozit profit.

Analizând cererea formulată, curtea de apel a constatat că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:

Dosarul penal nr. x/2016 al Curţii de Apel Braşov are ca obiect apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT - Serviciul teritorial Braşov şi de mai mulţi inculpaţi, printre care şi inculpata SC A., împotriva Sentinţei penale nr. 205/06.10.2022 a Tribunalului Braşov, prin care s-a dispus, printre altele, şi condamnarea inculpatei SC A. pentru săvârşirea unor infracţiuni de evaziune fiscală. Deopotrivă, pe latură civilă, printre altele, Tribunalul Braşov a admis în parte acţiunea civilă formulată de D.G.R.F.P Braşov şi a obligat pe inculpata SC A. (în solidar cu inculpaţii B., C., D.) la plata către partea civilă a sumei de 3.172.184,63 RON, plus accesorii legale, de la data când obligaţia a devenit scadentă şi până la data executării integrale a plăţii, cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând daune materiale.

Au fost menţinute măsurile asigurătorii dispuse în faza de urmărire penală, care au avut în vedere această limită, ce a rezultat din probele administrate în faza de urmărire penală.

S-a reţinut că, prin cererea de faţă, petenta a solicitat restrângerea măsurii, prin reducerea cuantumului sumei până la care această măsură ar trebui menţinută, cu argumentarea, în principal, că a fost întocmit, în faza de judecată în primă instanţă, un raport de expertiză prin care s-a stabilit că prejudiciul care ar rezulta din săvârşirea faptelor deduse judecăţii este mai mic decât cel reţinut în faza de urmărire penală şi care a fost avut în vedere la instituirea măsurilor asigurătorii. Concluziile care rezultă din această expertiză sunt, după cum a invocat inculpata, fie în sensul că nu a fost cauzat niciun prejudiciu, fie că, cel mult, s-ar putea reţine sumele la care s-a făcut referire în cerere.

Or, raportat chiar la motivarea realizată de către inculpată în susţinerea cererii sale, curtea de apel a constatat că, la acest moment, nu se poate vorbi decât de un cuantum prezumtiv al unui eventual prejudiciu. A mai reţinut că însăşi inculpata a susţinut că proba pe care se întemeiază face referire la lipsa oricărui prejudiciu, într-o opinie existând totuşi un prejudiciu, cuantificat la sumele indicate în cerere. Pe de altă parte, partea civilă a invocat acest prejudiciu mult mai mare, care a fost însuşit şi de organele de urmărire penală la momentul la care a fost formulată acuzaţia împotriva inculpaţilor, şi considerat dovedit de Tribunalul Braşov, care a dispus obligarea inculpaţilor pe care i-a apreciat responsabili la plata acestuia.

Prin urmare, curtea de apel a reţinut că există diferite mijloace de probă, aprecierea cu privire la pertinenţa acestora şi valorificarea lor în cauză neputând fi realizată decât cu ocazia dezbaterilor. După cum s-a mai arătat, este evident că, în această fază, este vorba doar de o apreciere provizorie în ceea ce priveşte posibila îndeplinire a condiţiilor pentru acordarea unei despăgubiri în cauză sau cu referire la întinderea acestora. A mai arătat că niciunul dintre mijloacele de probă, nici cele din faza de urmărire penală şi nici raportul de expertiză invocat, nu au o valoare absolută, iar aprecierea cu privire la fiabilitatea concluziilor acestora se va realiza în procesul de deliberare, prin coroborare şi cu alte mijloace de probă. Instanţa, la acest moment, nu poate aprecia care calcul dintre cele două-trei diferite existente este mai apropiat de realitate (după cum, de altfel, nu poate stabili că într-adevăr este dovedit un prejudiciu sau că el este rezultatul unei infracţiuni comise de inculpată), însă, în acelaşi timp, nu poate exclude posibilitatea ca, într-adevăr, să existe un prejudiciu în cuantumul calculat în faza de urmărire penală şi care a fost avut în vedere la momentul instituirii măsurii asigurătorii.

Pe cale de consecinţă, curtea de apel a apreciat că menţinerea acestei limite se impune în continuare prin prisma scopului pentru care măsurile au fost instituite, respectiv garantarea posibilităţii plăţii despăgubirilor civile.

În continuare, şi în aplicarea principiului proporţionalităţii care a fost invocat de inculpată, curtea a avut în vedere, pe de o parte, că prejudiciul invocat este unul foarte mare, iar situaţia inculpatei la acest moment este una complicată, în condiţiile în care este în insolvenţă, existând mai mulţi creditori. Din această perspectivă, interesul părţii civile de a se menţine sechestrul cu privire la sume de bani/bunuri de o valoare cât mai apropiată de prejudiciul invocat este unul justificat şi va fi avut în vedere pentru a se aprecia că este necesară menţinerea aceleiaşi limite a sechestrului.

De asemenea, în aprecierea aceleiaşi condiţii a proporţionalităţii, s-a constatat că într-adevăr măsurile au fost dispuse încă din anul 2015, astfel că există un interval de timp lung în care inculpata a fost privată de exercitarea dreptului de dispoziţie asupra bunurilor indisponibilizate. Însă, pe lângă argumente care au mai fost arătate privind prioritatea care trebuie acordată protejării drepturilor părţii civile în detrimentul interesului inculpatei (care, oricum, nu a fost indicat în concret, făcându-se referire doar la intenţia acoperirii prejudiciului, fără însă ca bunurile indisponibilizate să aibă o valoare apropiată de cea a prejudiciului invocat de partea civilă), curtea a mai precizat că în prezent cauza este în pronunţare, dezbaterile în apel fiind încheiate, astfel că se prefigurează un interval relativ scurt de timp în care vor fi stabilite, cu caracter definitiv, toate elementele care au relevanţă din perspectiva existenţei măsurilor asigurătorii.

În ceea ce priveşte faptul că în cauză nu s-ar putea dispune măsura confiscării, faţă de cele expuse vizând faptul că este posibil să existe un prejudiciu în cuantumul pentru care s-au dispus măsurile asigurătorii, s-a apreciat că acest argument nu are nicio pertinenţă în cauză.

De asemenea, s-a considerat că nu prezintă relevanţă, din punct de vedere al limitei valorice a măsurii asigurătorii, faptul că unul sau mai multe dintre bunurile indisponibilizate au fost deja valorificate. Pe de altă parte, din perspectiva existenţei unui alt proprietar al bunului, doar acela are interesul de a solicitat înlăturarea măsurii asigurătorii instituite asupra bunului său, în situaţia în care sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege.

În raport de considerentele anterior arătate, curtea de apel a constatat că în continuare sunt îndeplinite condiţiile pentru menţinerea sechestrului, în aceeaşi limită valorică, cererea de restrângere a acestei măsuri fiind nefondată, urmând a fi respinsă ca atare.

Împotriva încheierii din data de 24 mai 2023, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în Dosarul nr. x/2016, a formulat contestaţie inculpata SC A. Prin memoriul transmis, prin e-mail, la data de 29 iunie 2023, apărătorul ales al contestatoarei a criticat încheierea atacată pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Examinând contestaţia formulată sub aspectul prioritar al admisibilităţii căii de atac, invocate din oficiu, şi prin raportare la dispoziţiile legale incidente în materie, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, în considerarea următoarelor argumente:

În prezenta cauză, Înalta Curte constată că a fost sesizată cu o contestaţie exercitată de inculpata SC A. împotriva unei încheieri intermediare, pronunţată în calea ordinară de atac a apelului, prin care s-a respins cererea formulată de aceasta, prin apărător ales, de restrângere a măsurilor asigurătorii instituite în cursul urmăririi penale.

Potrivit dispoziţiilor din Partea specială, Titlul III, Capitolul III1 din C. proc. pen., admisibilitatea căii de atac a contestaţiei este condiţionată de exercitarea acesteia conform prevederilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Calea de atac specifică în materia măsurilor asigurătorii dispuse ori, după caz, verificate în cursul judecăţii este contestaţia, care urmează regulile statornicite prin art. 2501 din C. proc. pen. completate, în mod corespunzător, cu dreptul comun în materia contestaţiei penale (dispoziţiile art. 4251 din C. proc. pen.).

Or, astfel cum se prevede în mod expres în cuprinsul alin. (1) al 2501 din C. proc. pen., sunt supuse contestaţiei exclusiv încheierile prin care s-a dispus luarea unei măsuri asigurătorii de către judecătorul de cameră preliminară, instanţa de fond sau cea de apel.

În plus, odată cu introducerea în legislaţia procesual penală, prin Legea nr. 6/2021, a dispoziţiilor art. 2502 din C. proc. pen., care stabilesc obligaţia organelor judiciare de a verifica periodic, în tot cursul procesului penal, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menţinerea măsurii asigurătorii, sunt supuse contestaţiei şi încheierile prin care, subsecvent acestei verificări efectuate din oficiu, instanţa de judecată dispune, după caz, menţinerea, restrângerea, extinderea, respectiv, ridicarea măsurii asigurătorii dispuse.

Încheierea contestată în speţă nu se încadrează în niciuna dintre categoriile de hotărâri anterior menţionate.

Prin încheierea din 24 mai 2023 nu s-a dispus luarea unei măsuri asigurătorii (aceasta fiind dispusă, în cauză, încă din faza de urmărire penală) şi nici vreuna dintre soluţiile expres şi limitativ prevăzute de art. 2502 din C. proc. pen. în ipoteza unei verificări din oficiu a subzistenţei temeiurilor care au stat la baza sechestrului asigurător.

Încheierea contestată cuprinde exclusiv soluţia de respingere a cererii de restrângere a sechestrului asigurător, fiind pronunţată subsecvent solicitării inculpatei SC A. de restrângere a măsurilor asigurătorii instituite prin ordonanţele procurorului din datele de 26.06.2015, 01.07.2015 şi 20.07.2015 asupra conturilor bancare şi cele deschise la trezoreria statului, a părţilor sociale şi a bunurilor mobile şi imobile aparţinând societăţii până la concurenţa sumelor de 272.787,03 RON cu titlu de TVA şi 181.858,02 RON cu titlu de impozit profit.

Or, soluţia de respingere a cererii inculpatei de restrângere a măsurii asigurătorii nu se circumscrie ipotezelor limitativ reglementate în cuprinsul art. 2501 din C. proc. pen. şi art. 2502 din acelaşi cod, potrivit cărora încheierile instanţei de apel pot fi atacate cu contestaţie la instanţa superioară numai atunci când se dispune luarea măsurii ori, după caz, verificarea din oficiu a necesităţii menţinerii ei.

În condiţiile în care, potrivit dispoziţiilor art. 4251 alin. (1) din C. proc. pen., "calea de atac a contestaţiei se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, prevederile prezentului articol fiind aplicabile când legea nu prevede altfel.", caracterul de strictă interpretare şi aplicare a normelor de procedură penală incidente în materia măsurilor asigurătorii exclud aplicarea lor la situaţii neprevăzute de legiuitor şi atrag inadmisibilitatea căii de atac exercitate cu nerespectarea dispoziţiilor legale.

Inadmisibilitatea căii de atac este o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

Prin urmare, o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.

Or, limitând posibilitatea exercitării contestaţiei exclusiv la cazurile în care instanţele de judecată pronunţă încheieri prin care s-a dispun luarea sau, după caz, verificarea din oficiu a subzistenţei temeiurilor unei măsuri asigurătorii, rezultă că legiuitorul a exclus din sfera de aplicare a acestei căi de atac orice alte ipoteze în care este examinată tangenţial măsura procesuală, cum este şi cazul cererii de restrângere formulată în speţă.

Prin urmare, se constată că inculpata SC A. a promovat o cale de atac împotriva unei încheieri definitive, nesusceptibilă a fi reformată prin exercitarea unor căi de atac prevăzute de C. proc. pen.

Cu privire la menţiunea ce se regăseşte în dispozitivul încheierii contestate, în sensul că împotriva acesteia se poate formula "contestaţie în 48 ore de la comunicare", Înalta Curte apreciază că, în raport de dispoziţiile legale anterior analizate, această menţiune nu are nicio relevanţă în susţinerea demersului contestatoarei, întrucât, aşa cum s-a arătat, calea de atac împotriva unei hotărâri penale este întotdeauna determinată prin lege, iar faţă de obiectul prezentei cauze, nu se identifică posibilitatea exercitării contestaţiei.

Pentru considerentele anterior expuse, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. a) teza a II-a din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de inculpata SC A. împotriva încheierii din data de 24 mai 2023, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în Dosarul nr. x/2016.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga pe contestatoare la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în raport de alin. (6) al aceluiaşi articol, onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru contestatoarea inculpată SC A., pentru inculpaţii D., C., B. şi E., în cuantum de 85 RON fiecare, se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de inculpata SC A. împotriva încheierii din data de 24 mai 2023, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în Dosarul nr. x/2016.

Obligă pe contestatoare la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru contestatoarea inculpată SC A., pentru inculpaţii D., C., B. şi E., în cuantum de 85 RON fiecare, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 iunie 2023.

GGC - ED