Expiry of criminal statute of limitations following constitutional rulings on interruption mechanisms and EU funds fraud charges

Asupra cererii de recurs în casaţie de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 7 din 21 februarie 2022, pronunţată de Tribunalul Harghita, în Dosarul nr. x/2018, s-a dispus:

1. Condamnarea inculpatului A. la o pedeapsă de 3 ani închisoare, şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., respectiv:

a) dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice

b) dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pentru săvârşirea infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) şi art. 5 alin. (1) din C. pen.

În temeiul art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 92 alin. (1) şi (2) C. pen., a fost fixat un termen de supraveghere 2 ani începând cu data rămânerii definitive a hotărârii.

Potrivit art. 93 alin. (1) C. pen., s-a dispus ca pe durata termenului de supraveghere condamnatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune, Harghita la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) C. pen., s-a dispus că pe durata termenului de supraveghere condamnatul să execute următoarele obligaţii:

b) să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., s-a stabilit că pe durata termenului de supraveghere condamnatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 zile în cadrul Primăriei Atid sau/şi Spitalul Municipal Cristuru Secuiesc, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.

Potrivit art. 404 alin. (2) C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen., în sensul revocării suspendării sub supraveghere în cazul în care acesta nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile stabilite ori săvârşeşte din nou o infracţiune în termenul de încercare, cu consecinţa executării pedepsei aplicate în prezenta cauză în regim de detenţie.

I s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., care se va executa doar în cazul revocării suspendării.

2. S-a dispus condamnarea inculpatului B. la o pedeapsă de 3 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen., respectiv:

a) dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice;

b) dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat;

g) dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea - credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în formă continuată, prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen., raportat la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, republicată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) şi art. 5 alin. (1) din C. pen.

În temeiul art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 92 alin. (1) şi (2) C. pen., a fost fixat un termen de supraveghere de 2 ani, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii.

Potrivit art. 93 alin. (1) C. pen., s-a dispus că pe durata termenului de supraveghere condamnatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune, Harghita la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) C. pen., s-a dispus ca pe durata termenului de supraveghere condamnatul să execute următoarele obligaţii:

b) să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., s-a dispus ca pe durata termenului de supraveghere condamnatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 zile în cadrul Primăriei Atid sau/şi Spitalul Municipal Cristuru Secuiesc, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.

Potrivit art. 404 alin. (2) C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen., în sensul revocării suspendării sub supraveghere în cazul în care acesta nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile stabilite ori săvârşeşte din nou o infracţiune în termenul de încercare, cu consecinţa executării pedepsei aplicate în prezenta cauză în regim de detenţie.

I s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., care se va executa doar în cazul revocării suspendării.

3. În temeiul art. 16, lit. f) C. pen. şi art. 396 alin. (6) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul C. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 48 alin. (1) din C. pen., raportat la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, republicată, cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen.

În temeiul art. 25 alin. (1) şi art. 397 alin. (1) C. proc. pen., s-a admis acţiunea civilă formulată de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură şi au fost obligaţi, în solidar, inculpaţii A. şi B. la plata sumei de 1.230.071,7 RON daune materiale cu dobânzile şi penalităţile aferente.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) şi art. 249 alin. (5) C. proc. pen., a fost menţinută măsura sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpaţilor A. şi B.

În baza art. 256 C. proc. pen., s-a dispus anularea adeverinţelor: din 02.05.2007, adeverinţa din 09.05.2008, adeverinţa nr. x/2010, adeverinţa nr. x/2010, adeverinţa nr. x din 12.05.2011, adeverinţa nr. x din 04.04.2012, adeverinţa nr. x din 23.04.2013.

Conform art. 272 alin. (1), art. 274 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii A. şi B. să achite statului, cu titlu de cheltuieli judiciare, suma de câte 1.800 RON.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Târgu Mureş, inculpaţii A. şi B., respectiv partea civilă Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură.

Prin Decizia penală nr. 122/A din 17.02.2023 pronunţată de Curtea de Apel Târgu - Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2018, a fost respinsă cererea de repunere a cauzei pe rol formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Tg. Mureş.

În temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta parte civilă Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură împotriva Sentinţei penale nr. 7 din 21 februarie 2022 pronunţată de Tribunalul Harghita, în Dosarul nr. x/2018.

În temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie -Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Tg. Mureş şi inculpaţii A. şi B., a fost desfiinţată, în parte, hotărârea penală atacată şi în rejudecare:

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul A. cu privire la infracţiunea de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) şi art. 5 alin. (1) C. pen.

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul B. cu privire la infracţiunea de complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în formă continuată, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, republicată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) şi art. 5 alin. (1) C. pen.

Au fost menţinute toate celelalte dispoziţii din hotărârea atacată care nu contravin deciziei.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligată partea civilă la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., restul cheltuielilor judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Curtea de Apel Cluj a reţinut, în esenţă că, în ceea ce priveşte comiterea infracţiunii prevăzute de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, termenul de prescripţie a răspunderii penale, calculat în conformitate cu dispoziţiile art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., curge de la data epuizării infracţiunii continuate, respectiv de la data de 24.04.2013 şi s-a împlinit la data de 24.06.2021, pentru ambii inculpaţi, fiind luate, totodată, în considerare şi dispoziţiile art. 43 alin. (8) din Decretul nr. 195/2020 din 16 martie 2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, emis de Preşedintele României, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 16 martie 2020.

Împotriva hotărârii instanţei de apel, la data de 24.02.2023, a declarat recurs în casaţie Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Târgu - Mureş, invocând motivul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., prin prisma căruia a arătat că, în mod greşit, instanţa de apel a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpaţii B. şi A., pentru infracţiunile sub aspectul săvârşirii cărora au fost trimişi în judecată.

În dezvoltarea motivelor de recurs în casaţie, s-a arătat, în esenţă, că înlăturarea termenului special de prescripţie a răspunderii penale, ca urmare a Deciziei nr. 358/2022 a Curţii Constituţionale este de natură să creeze un risc sistemic de impunitate la nivel naţional nu doar pentru infracţiunile ce aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene şi de corupţie, ci tuturor infracţiunilor, cu excepţia celor imprescriptibile.

În acest sens, făcând trimitere la jurisprudenţa CJUE (cauzele Tarico I şi II şi Euro Box Promotion şi alţii), Parchetul a apreciat că instanţa de apel trebuia să facă aplicarea prioritară a dreptului Uniunii Europene privind neaplicarea deciziilor Curţii Constituţionale, hotărâri care au generat o impunitate sistemică pentru comiterea unor infracţiuni pe care România s-a angajat în faţa Uniunii Europene să le combată eficient.

Totodată, s-a făcut trimitere la practica judiciară naţională, potrivit căreia, constatând incidenţa hotărârii CJUE din 21.12.2021, instanţa de apel a lăsat neaplicată decizia Curţii Constituţionale nr. 417/2019.

Având în vedere aspectele anterior menţionate, Parchetul a apreciat că, în cauză, nu se impunea constatarea încetării procesului penal, întrucât, dând prelevanţă principiului supremaţiei dreptului Uniunii Europene, instanţa trebuia să facă aplicarea dispoziţiilor art. 155 alin. (1) C. pen. privind întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale prin acte de procedură care au fost comunicate suspecţilor/inculpaţilor şi să constate că termenul de prescripţie specială nu s-a împlinit.

În concluzie, s-a solicitat admiterea recursului în casaţie şi casarea deciziei penale atacate cu privire la soluţia de încetare a procesului penal privind pe inculpaţii A. şi B.

Prin încheierea din 11 mai 2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, constatându-se îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 434 C. proc. pen. - art. 438 C. proc. pen., în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a fost admisă în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Târgu Mureş, dispunându-se trimiterea cauzei la completul competent în vederea judecării pe fond a căii de atac.

Examinând cauza, prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Târgu Mureş ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării dacă "în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal".

Acest caz de casare poate fi invocat atunci când, faţă de actele şi lucrările dosarului, prin hotărârea recurată s-a reţinut în mod eronat incidenţa unuia dintre impedimentele prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e) - j) din C. proc. pen., dispunându-se încetarea procesului penal.

În speţă, cazul concret de împiedicare a exercitării acţiunii penale, valorificat de către instanţa de apel este cel prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., respectiv intervenirea prescripţiei răspunderii penale a inculpaţilor A. şi B., subsecvent adoptării, de către Curtea Constituţională, a Deciziilor nr. 297 din 26 aprilie 2018 şi 358 din 26 mai 2022, ambele referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 155 alin. (1) C. pen.

În acest sens, sub aspectul situaţiei de fapt, acuzaţiile aduse inculpaţilor A. şi B. au constat în aceea că, în perioada 2007 - 2013, inculpatul A. a solicitat şi obţinut, din partea Primăriei comunei Atid, adeverinţe care atestau calitatea de proprietar sau chiriaş a unor terenuri agricole aflate în raza administrativă a comunei, adeverinţele fiind depuse de către inculpat la APIA - Centrul Judeţean Harghita, cu scopul obţinerii de sprijin financiar din fonduri europene.

Astfel, la solicitarea inculpatului A., inculpatul C., în calitate de referent agricol în cadrul Primăriei Atid, a eliberat adeverinţa cu nr. x din 02.05.2007 care atesta că are în proprietate şi folosinţă suprafaţa de 158,99 ha. păşune în arendă şi 2,60 ha fâneaţă în proprietate.

Practic, eliberarea adeverinţei s-a făcut pe baza declaraţiei verbale a inculpatului A.

Inculpatul C., cu încălcarea atribuţiilor de serviciu, nu a solicitat dovada dreptului de proprietate, respectiv dovada arendei pentru suprafaţa de 158,99 ha, proprietatea putând fi dovedită cu extras de carte funciară, iar arenda cu contract de arendă.

Inculpatul A. a acţionat similar şi pentru campaniile 2008, 2009, 2010, 2011, 2012, 2013, cu excepţia faptului că, pentru aceşti ani, adeverinţele au fost eliberate de inculpatul B., însă în condiţii similare, pe baza declaraţiilor verbale ale inculpatului A. şi suprafeţele pentru care se atesta proprietatea sau folosinţe erau diferite.

În campania pe anul 2008, suprafaţa de 157,23, s-a atestat ca fiind în proprietatea inculpatului A. prin adeverinţa nr. x/09.05.2008, semnată de inculpatul B.

În campania pe anul 2009, prin adeverinţa nr. x/28.04.2009, eliberată şi semnată de B. s-a atestat că inculpatul A. deţine în proprietate suprafaţa de 196,38 ha păşune şi 3,51 ha fâneaţă, iar, prin adeverinţa nr. x/2010 eliberată în aceleaşi condiţii 224,01 ha păşune, din care 150 ha în proprietate şi 74,01 în alte forme, precum şi suprafaţa de 3,51 ha fâneaţă în proprietate.

În campania pe 2010, inculpatul A., prin adeverinţa nr. x/26.04.2010, eliberată şi semnată de inculpatul B. a făcut dovada că este proprietarul unei suprafeţe de 215,38 ha. păşune şi 3,51 ha fâneaţă.

În campania pe anul 2011, prin aceiaşi metodă, inculpatul A. a obţinut de la B. adeverinţa nr. x/12.05.2011, pe baza căreia a atestat, în mod nereal, faptul că deţine suprafaţa de 215,38 ha. păşune, din care în proprietate 65,38 ha şi în arendă 150 ha, precum şi 3,28 ha fâneaţă, în proprietate.

În campania pe anul 2012, prin aceeaşi metodă, inculpatul A. a obţinut de la B. adeverinţa nr. x/04.04.2012, respectiv pentru campania pe anul 2013 adeverinţa nr. x/23.04.2013, care atestă, în mod nereal, faptul că deţine suprafaţa de 200,00 ha păşune în proprietate şi 11,85 ha fâneaţă în proprietate.

Folosindu-se de adeverinţele anterior menţionate, obţinute în condiţiile arătate, inculpatul a depus cererea unică de plată pe suprafeţele atestate prin adeverinţe pe anii 2007, 2008, 2009, 2010, 2011, 2012, 2013, la A.P.I.A. Harghita, solicitând şi obţinând pe nedrept subvenţii pentru suprafeţele agricole precizate, din bugetul Uniunii Europene.

Modalitatea de acţiune a inculpatului a fost aceeaşi, diferite fiind doar suprafeţele terenurilor pentru care a solicitat subvenţia din bugetul Uniunii Europene.

Astfel, inculpatul A. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea - credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei în formă continuată (7 acte materiale), faptă prevăzută şi pedepsită de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) şi art. 5 alin. (1) C. pen., iar inculpatul B. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) şi art. 5 alin. (1) C. pen. în forma de participaţie penală a complicităţii.

Curtea a reţinut că data de început a termenului de prescripţie generală a răspunderii penale este 24.04.2013 (data ultimei acţiuni) pentru infracţiunile reţinute în sarcina ambilor inculpaţi, iar în absenţa din fondul activ al legislaţiei penale a vreunui caz de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale în perioada 25 iunie 2018 - 30 mai 2022, termenul de prescripţie s-a împlinit la data de 24.06.2021, cu luarea în considerare a dispoziţiilor art. 43 alin. (8) din Decretul nr. 195/2020 din 16 martie 2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 16 martie 2020.

În continuare, Înalta Curte reţine că, prin decizia Curţii Constituţionale nr. 297/2018 (publicată în Monitorul Oficial nr. 518 din 25.06.2018), s-a constatat că soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituţională.

Ulterior, prin decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022 (publicată în Monitorul Oficial nr. 565 din 09.06.2022) s-a constatat că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. sunt neconstituţionale, în considerente reţinându-se că:

"... în condiţiile stabilirii naturii juridice a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 ca decizie simplă/extremă, în absenţa intervenţiei active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constituţie, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii şi până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripţiei răspunderii penale, fondul activ al legislaţiei nu conţine vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale" (paragraful 73).

Anterior publicării acestei din urmă decizii, prin articolul unic al O.U.G. nr. 71/2022 (publicată în Monitorul Oficial nr. 531 din 30 mai 2022), a fost modificat art. 155 din C. pen. după cum urmează:

"(1) Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului".

Prin hotărârea prealabilă adoptată în mecanismul de unificare a practicii judiciare prevăzut de art. 475 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit cu caracter obligatoriu că normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţia României, republicată şi art. 5 din C. pen.

În considerentele hotărârii prealabile s-a arătat, printre altele, că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma anterioară Deciziei nr. 297/2018, constituie o normă de drept penal material, iar nu o normă de procedură penală.

Or, date fiind argumentele expuse în Decizia nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale (publicată în Monitorul Oficial Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014), în cauzele pendinte nu pot fi combinate dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma anterioară Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018, prin considerarea că actul de procedură a produs un efect întreruptiv al cursului prescripţiei, cu dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. ulterioare publicării deciziei menţionate, care înlătură un asemenea efect, după cum s-a arătat în Decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022.

Aceasta deoarece o eventuală combinare a dispoziţiilor legale ar însemna ca organele judiciare să aplice două acte normative referitoare la aceeaşi instituţie juridică, exercitând un atribut care nu le revine şi intrând în sfera de competenţă constituţională a legiuitorului.

Instanţa supremă a reţinut, de asemenea, că revine fiecărei instanţe de judecată învestite cu soluţionarea cauzelor pendinte să determine caracterul mai favorabil sau nu al dispoziţiilor legale incidente în raport cu particularităţile fiecărei situaţii în parte, respectând însă cerinţele ce decurg din interdicţia generării unei lex tertia.

Relativ la cele ce precedă, Înalta Curte constată că, în perioada cuprinsă între data publicării în Monitorul Oficial a deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018 - 25.06.2018 - şi data publicării în Monitorul Oficial a O.U.G. nr. 71/2022 - 30.05.2022 - nu a existat o reglementare care să prevadă cazurile şi condiţiile întreruperii cursului prescripţiei răspunderii penale.

Astfel, în speţă, Înalta Curte observă că, instanţa de apel a valorificat prescripţia generală a răspunderii penale ca efect al adoptării Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022.

Modalitatea de interpretare şi aplicare, în apel, a normelor de drept penal pertinente sub acest aspect este cea regăsită ulterior şi în hotărârea prealabilă anterior menţionată.

În acest context jurisprudenţial obligatoriu, rezultă că, raportat la aspectele factuale definitiv reţinute prin hotărârea instanţei de apel şi care nu mai pot fi cenzurate de instanţa de casaţie, termenul de prescripţie generală a răspunderii penale pentru infracţiunile deduse judecăţii, prevăzute de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) şi art. 5 C. pen., săvârşite atât în forma autoratului, cât şi a complicităţii, este potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen. de 8 ani şi a început să curgă de la data de 24.03.2013, data săvârşirii ultimei acţiuni din cadrul infracţiunilor continuate.

De vreme ce, subsecvent deciziilor luate în contenciosul constituţional, legea penală în ansamblu mai favorabilă, astfel cum a fost identificată de instanţa de apel (respectiv, C. pen. în vigoare în perioada 25 iunie 2018 - 30 mai 2022), nu a inclus cazuri de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale, termenul de prescripţie generală s-a împlinit, în speţă, la data de 24.06.2021 (cu luarea în considerare a dispoziţiilor art. 43 alin. (8) din Decretul nr. 195/2020 din 16 martie 2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României emis de Preşedintele României, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 16 martie 2020) pentru infracţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor A. şi B.

În consecinţă, în cauză este incidentă cauza de încetare a procesului penal prevăzută de art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., soluţia dispusă faţă de cei doi inculpaţi prin decizia recurată fiind legală sub aspectul criticat.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Târgu Mureş împotriva Deciziei penale nr. 122/A din 17 februarie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2018.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie vor rămâne în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., atât onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul-inculpat B., în cuantum de 680 RON, cât şi onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul - inculpat A., până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 170 RON, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Târgu Mureş împotriva Deciziei penale nr. 122/A din 17 februarie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2018.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul-inculpat B., în cuantum de 680 RON, rămâne în sarcina statului.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul - inculpat A., până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 170 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 iunie 2023.

GGC - ED