Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 404/RC/2023 AI generated

Mayoral seizure of leased commercial premises without judicial eviction order constitutes abuse of office despite lack of formal seal procedure

Case Number Decizia nr. 404/RC/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

**Final Operative Outcome:** The High Court of Cassation and Justice dismissed the defendant’s appeal as unfounded, thereby upholding the Court of Appeal’s decision which reduced the primary prison sentence to 1 year, 11 months, and 10 days, suspended with a two-year supervision period, and confirmed the complementary penalty of a three-year prohibition from holding public office; the defendant was also ordered to pay 2,860 RON in civil judicial costs to the private plaintiff. **Dispute and Material Facts:** The case involved a criminal prosecution for abuse of office, where a local mayor, acting as the qualified subject, issued a directive to seal the entrance of a pharmacy property without a final judicial eviction order or proper notification to the tenant, thereby illegally depriving the private plaintiff (a commercial entity) of the use of the rented space and causing material damages; the defendant argued that the act did not constitute a criminal offense because the directive was not physically present or formally executed on the accused date, and that the specific professional duties violated were not clearly identified in the indictment. **Decisive Legal Basis:** The High Court rejected the arguments under Article 438(1)(7) of the Code of Criminal Procedure, ruling that the established factual state definitively showed violations of Articles 1034–1049 of the Code of Civil Procedure (regarding legal eviction procedures) and Article 68(1) of Law No. 215/2001 (regarding the legality of individual administrative acts), which satisfied the elements of abuse of office under Article 297(1) of the Penal Code; the Court clarified that in cassation proceedings, it cannot re-evaluate the evidence or reinterpret the facts established by the instance courts, limiting its review to the legality of the decision and the applicability of the law to the fixed factual circumstances.

Legislator headnote

AI generated

art. 297 alin. (1) din C. pen, art. 35 alin. (1) din C. pen, art. 38 alin. (1) din C. pen, art. 301 din C. pen, art. 89 alin. (1) din C. pen, art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen; Mayoral seizure of leased commercial premises without judicial eviction order constitutes abuse of office despite lack of formal seal procedure: **Dispute and Material Facts:** The case involved a criminal prosecution for abuse of office, where a local mayor, acting as the qualified subject, issued a directive to seal the entrance of a pharmacy property without a final judicial eviction order or proper notification to the tenant, thereby illegally depriving the private plaintiff (a commercial entity) of the use of the rented space and causing material damages; the defendant argued that the act did not constitute a criminal offense because the directive was not physically present or formally executed on the accused date, and that the specific professional duties violated were not clearly identified in the indictment. **Decisive Legal Basis:** The High Court rejected the arguments under Article 438(1)(7) of the Code of Criminal Procedure, ruling that the established factual state definitively showed violations of Articles 1034–1049 of the Code of Civil Procedure (regarding legal eviction procedures) and Article 68(1) of Law No. 215/2001 (regarding the legality of individual administrative acts), which satisfied the elements of abuse of office under Article 297(1) of the Penal Code; the Court clarified that in cassation proceedings, it cannot re-evaluate the evidence or reinterpret the facts established by the instance courts, limiting its review to the legality of the decision and the applicability of the law to the fixed factual circumstances.

Keywords

AI generated
eviction of commercial premises abuse of authority seizure of evidence criminal prosecution judicial law private property

Cited Legislation

AI generated
art. 297 alin. (1) din C. pen
la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată - prevăzută şi pedepsită de art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art.
art. 35 alin. (1) din C. pen
pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.
art. 38 alin. (1) din C. pen
a săvârşit infracţiunea dedusă judecăţii în prezenta cauză în forma concursului real de infracţiuni prevăzut de art. 38 alin. (1) din C. pen.
art. 301 din C. pen
cu fapta de folosire a funcţiei pentru favorizarea unor persoane în formă continuată - prevăzută şi pedepsită de art. 301 din C. pen., cu aplic.
art. 89 alin. (1) din C. pen
În temeiul art. 89 alin. (1) din C. pen., a dispus anularea dispoziţiei de amânare a aplicării pedepsei dispusă prin Sentinţa penală nr.
art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen
Apoi, în temeiul art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., raportat la art.
art. 38 alin. (2) din C. pen
pen., raportat la art. 38 alin. (2) din C. pen., privind concursul real de infracţiuni, i-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea - aceea de 2 ani închisoare pe care a sporit-o cu o treime din totalul celeilalte pedepse stabilite, respectiv 6 luni închisoare, urmând ca inculpatul A.
art. 91 din C. pen
În baza art. 91 din C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, stabilind un termen de supraveghere de 4 ani, conform dispoziţiilor art.

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen.

Legal basis cited for the dismissal of the appeal as unfounded.

art. 275 alin. (2) din C. proc. pen.

Provision applied to impose the payment of judicial costs to the state on the appellant.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cauzei de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Prin Sentinţa penală nr. 416 din data de 21 aprilie 2022 pronunţată de Judecătoria Târgu-Mureş în Dosar nr. x/2019, prima instanţă a dispus în temeiul art. 396 alin. (1), (2) din C. proc. pen., condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată - prevăzută şi pedepsită de art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (2 acte materiale).

În baza art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., i-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice şi în orice alte funcţii publice precum şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., i-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice şi în orice alte funcţii publice precum şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

Prima instanţă a constată că inculpatul A. a săvârşit infracţiunea dedusă judecăţii în prezenta cauză în forma concursului real de infracţiuni prevăzut de art. 38 alin. (1) din C. pen. cu fapta de folosire a funcţiei pentru favorizarea unor persoane în formă continuată - prevăzută şi pedepsită de art. 301 din C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen., pentru care i-a fost stabilită pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, a cărei aplicare a fost amânată conform prevederilor art. 83 şi urm. din C. pen., prin Sentinţa penală nr. 1389 din 22 decembrie 2021 a Judecătoriei Târgu-Mureş, definitivă prin neapelare la data de 4 ianuarie 2022, pronunţată în Dosarul nr. x/2021.

Totodată, a constatat că prin Sentinţa penală nr. 1389 din 22 decembrie 2021 a Judecătoriei Târgu-Mureş, definitivă prin neapelare la data de 4 ianuarie 2022, pronunţată în Dosarul nr. x/2021, inculpatului A. i-au fost stabilite ca pedeapsă complementară interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. pe o perioadă de 3 ani şi interzicerea aceloraşi drepturi ca pedeapsă accesorie în ipoteza în care s-ar dispune executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 89 alin. (1) din C. pen., a dispus anularea dispoziţiei de amânare a aplicării pedepsei dispusă prin Sentinţa penală nr. 1389 din 22 decembrie 2021 din data de 22 decembrie 2021 a Judecătoriei Târgu-Mureş, definitivă prin neapelare la data de 4 ianuarie 2022, pronunţată în Dosarul nr. x/2021 şi l-a condamnă pe inculpatul A. la pedeapsa 1 an şi 6 luni închisoare anterior stabilită de instanţa de judecată.

Apoi, în temeiul art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., raportat la art. 38 alin. (2) din C. pen., privind concursul real de infracţiuni, i-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea - aceea de 2 ani închisoare pe care a sporit-o cu o treime din totalul celeilalte pedepse stabilite, respectiv 6 luni închisoare, urmând ca inculpatul A. să execute pedeapsa rezultantă finală de 2 ani şi 6 luni închisoare.

În baza art. 91 din C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, stabilind un termen de supraveghere de 4 ani, conform dispoziţiilor art. 92 din C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) din C. pen., a obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune Mureş la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen., i-a impus condamnatului să execute şi următoarea obligaţie: să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) din C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei mun. Târgu-Mureş, jud. Mureş sau în cadrul Primăriei oraşului Miercurea Nirajului, jud. Mureş pe o perioadă de 120 de zile.

În baza art. 91 alin. (4) din C. pen., prima instanţă i-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 din C. pen., respectiv cu privire la consecinţele săvârşirii unei noi infracţiuni în termenul de supraveghere.

Totodată, i-a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării, cu rea-credinţă, a măsurilor de supraveghere sau a neexecutării obligaţiilor impuse, anume revocarea suspendării şi dispunerea executării pedepsei principale în regim de detenţie.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) din C. pen., prima instanţă a contopit pedepsele complementare aplicate în prezenta cauză cu cele stabilite prin Sentinţa penală nr. 1389 din 22 decembrie 2021 a Judecătoriei Târgu-Mureş, definitivă prin neapelare la data de 4 ianuarie 2022, pronunţată în Dosarul nr. x/2021, urmând ca inculpatului A., să îi fie interzise, pe o perioadă de 3 ani, în temeiul art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. următoarele drepturi: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

În temeiul art. 45 alin. (5) din C. pen., rap. la art. 45 alin. (3) lit. a) din C. pen., prima instanţă a contopit pedepsele accesorii aplicate în prezenta cauză cu cele stabilite prin Sentinţa penală nr. 1389 din 22 decembrie 2021 a Judecătoriei Târgu-Mureş, definitivă prin neapelare la data de 4 ianuarie 2022, pronunţată în Dosarul nr. x/2021 ca inculpatului A., să îi fie interzise, pe timpul executării pedepsei principale, în temeiul art. 65 alin. (1) rap. la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. următoarele drepturi:dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

A constatat că pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii este suspendată şi executarea pedepselor accesorii, raportat la dispoziţiile art. 65 alin. (3) din C. pen., iar conform art. 68 alin. (1) lit. b) din C. pen., executarea pedepsei complementare începe de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

De asemenea, a constatat că pedeapsa complementară stabilită prin Sentinţa penală nr. 1389 din 22 decembrie 2021 a Judecătoriei Târgu-Mureş, definitivă prin neapelare la data de 4 ianuarie 2022, pronunţată în Dosarul nr. x/2021, nu a fost pusă în executare.

În temeiul art. 397 din C. proc. pen., raportat la art. 19 din C. proc. pen., raportat la art. 1357 C. civ., a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă SC B. (prin reprezentant legal C.) şi l-a obligat pe inculpatul A. la achitarea sumei în cuantum de 46.714,01 RON, reprezentând daune materiale către partea civilă SC B.

În baza art. 274 alin. (2) din C. proc. pen., l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 4.300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (300 RON pentru faza de urmărire penală şi 4000 RON pentru faza de cameră preliminară şi judecată).

În baza art. 276 alin. (1) din C. proc. pen., l-a obligat pe inculpat să achite părţii civile SC B., suma de 2.746 RON reprezentând cheltuieli judiciare - onorariul avocatului ales.

Pentru a hotărî în acest sens, prima instanţă, pentru a lămuri sub toate aspectele contextul acţiunilor calificate drept ilicite, ale inculpatului A., a reţinut că la data de 6 decembrie 2004 între Primăria comunei Vărgata, jud. Mureş, reprezentată prin primar A., în calitate de locator şi persoana vătămată SC B., reprezentată prin administrator C., în calitate de locatar, s-a încheiat contractul de închiriere, înregistrat la Primăria Vărgata sub nr. x/29.11.2004 având ca obiect folosinţa bunului imobil compus din două încăperi, situat în comuna Vărgata, judeţul Mureş, în care urma să funcţioneze un punct farmaceutic (în continuare, farmacie - în sens larg). Perioada contractuală a fost succesiv prelungită prin actele adiţionale nr. x/28.12.2007, nr. y/28.12.2008, nr. z/30.12.2009, nr. w/30.12.2010, nr. t/27.12.2011, nr. s/27.01.2014, nr. q/21.01.2015 şi nr. r/30.06.2015.

Încheierea actului adiţional nr. x/30.06.2015 la contractul de închiriere nr. x/29.11.2004, a avut la bază Hotărârea nr. 25/26.06.2015 a Consiliului Local Vărgata, jud. Mureş, act administrativ prin care s-a aprobat, în mod nelegal, şi extinderea spaţiului locativ pus iniţial la dispoziţie, de la 30 mp, la suprafaţa de 62,35 mp, prin mansardarea clădirii situată la adresa Vărgata, nr. 2, jud. Mureş, pe cheltuiala locatarului SC B. Tg. Mureş, scop în care s-a prelungit durata contractului de închiriere, pe o perioadă de încă 10 ani, începând cu data de 1 iulie 2015. În realitate, la faţa locului situaţia de fapt era alta faţă de cea scriptică, în sensul că mansardarea deja a fost efectuată de locatar fără a deţine o autorizaţie în acest sens şi practic, în modul arătat anterior, se urmărea intrarea în legalitate a construcţiei.

Hotărârea nr. 25/26.06.2015 a Consiliului Local Vărgata, jud. Mureş a fost comunicată Instituţiei Prefectului - Judeţul Mureş pentru a fi supusă controlului de legalitate iar, prin adresa nr. x/30.07.2015, emisă de prefect, s-a comunicat Primăriei comunei Vărgata că au fost constatate aspecte de nelegalitate a acestei hotărâri de consiliu local, în sensul că, făcând parte din domeniul public al unităţii administrative, contractarea lucrărilor de închiriere şi mansardare s-a efectuat cu încălcarea legislaţiei privind achiziţiile publice de lucrări şi, totodată, s-a recomandat revocarea acesteia.

În urma notificării Instituţiei Prefectului, prin Hotărârea nr. 34/28.08.2015 a Consiliului Local al comunei Vărgata, jud. Mureş s-a dispus revocarea în tot H.C.L. nr. 25/26.06.2015, chiar şi cu privire la dispoziţia de prelungire a perioadei de închiriere a imobilului, aspect ce nu făcea obiectul constatării de nelegalitate de către Prefectură. Din probatoriu instanţa de prim-grad a mai reţinut că HCL nr. 34/2015 s-a adoptat cu încălcarea art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ, deoarece actul juridic intrase în circuitul civil, iar competenţa revocării aparţinea instanţei de contencios administrativ.

Situaţia mai sus menţionată a fost corectată ulterior de către instanţele de judecată care au stabilit că dispoziţia de prelungire a contractului de locaţiune pe o perioadă de 10 ani este una legală.

Până la intervenţia hotărârilor judecătoreşti care au consfinţit dreptul SC B. a utiliza în mod legal spaţiul închiriat, inculpatul A. a emis Dispoziţia de Primar nr. 35/04.03.2016, avizată pentru legalitate de către martora D., în calitate de secretar al consiliului local, prin care acesta a dispus constituirea unei comisii de predare-primire a imobilului situat în comuna Vărgata nr. 2, jud. Mureş, în care funcţiona punctul farmaceutic şi care era alcătuită din martorii E., în calitate de preşedinte şi F. şi G., în calitate de membri.

În continuare, tot la data de 4 martie 2016 Primăria comunei Vărgata, jud. Mureş prin primar - inculpatul A. şi martora D., a notificat pe persoana vătămată SC B. cu privire la faptul că la data de 9 martie 2016, orele 10:00, comisia desemnată anterior menţionată se va prezenta la locul unde se află spaţiul închiriat şi în care funcţiona persoana vătămată, pentru inventarierea mansardei realizate şi preluarea bunurilor.

La data de 9 martie 2016, ca urmare a dispoziţiei menţionată în paragraful anterior, numiţii E., G. şi F. s-au prezentat la farmacia ce aparţine SC B., unde au întocmit procesul-verbal nr. x/09.03.2016, fiind consemnată starea de fapt că la data de 9 martie 2016, ora 10:00 spaţiul cu destinaţia de farmacie nu fusese eliberat de către persoana vătămată SC B.

În fapt, în ceea ce priveşte acuzaţia ce îi este adusă lui A., instanţa de judecată a reţinut că în urma refuzului persoanei vătămată SC B. de a elibera şi preda spaţiul cu destinaţia de farmacie, inculpatul în exercitarea atribuţiilor de serviciu de primar, fără să deţină o hotărâre judecătorească executorie de evacuare a locatarului, a emis fără suport legal Dispoziţia de primar nr. x/09.03.2016, prin care a dispus ca membrii comisiei de inventariere numiţi prin Dispoziţia nr. x/04.03.2016, "la terminarea programului de lucru din data de azi să sigileze şi să ştampileze uşa de intrare a imobilului Punct farmaceutic din localitatea Vărgata, nr. adm. 2". De menţionat este împrejurarea că această decizie nu a purtat, aşa cum era obligatoriu, viza de legalitate pe care trebuia să o aplice, după verificări, secretarul primăriei, respectiv martora D.

Instanţa de judecată a mai constatat că inculpatul A., prin emiterea Dispoziţiei de primar nr. x/09.03.2016, a încălcat dispoziţiile art. 1034 - 1049 C. proc. civ. care prevăd condiţiile şi procedura de evacuare a locatarului dintr-un imobil, practic, s-a substituit unei instanţe de judecată.

Conform art. 1034 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul primar a arătat dincolo de orice dubiu că procedura legală reglementată de titlul XI din Legea nr. 134/2010, rep. privind C. proc. civ., "se aplică în litigiile privind evacuarea din imobilele folosite sau, după caz, ocupate fără drept de către foştii locatari sau alte persoane".

În concret, prima instanţă a reţinut că pentru a proceda la evacuarea locatarului, inculpatul A. era obligat să notifice în prealabil persoana vătămată SC B. prin executor judecătoresc şi ulterior, în caz de neconformare să procedeze la sesizarea instanţei de judecată în vederea obţinerii unei hotărâri judecătoreşti de evacuare, astfel cum stipulează în mod clar dispoziţiile art. 1041 C. proc. civ., respectiv "dacă locatarul sau ocupantul notificat în condiţiile prezentului titlu refuză să evacueze imobilul ori dacă locatarul a renunţat la dreptul său de a fi notificat şi a pierdut, din orice motive, dreptul de a folosi imobilul, locatorul sau proprietarul va solicita instanţei să dispună, prin hotărâre executorie, evacuarea imediată a locatarului sau ocupantului din imobil, pentru lipsă de titlu".

Mai mult, instanţa de fond a constatat că dispoziţia de sigilare emisă de inculpatul A. s-a făcut cu încălcarea şi a prevederilor art. 68 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică (în vigoare la acea dată) şi din care rezultă că dispoziţiile cu caracter individual emise de către primar devin executorii numai după ce au fost comunicate persoanelor interesate. În mod contrar prevederilor legale, inculpatul când a emis Dispoziţia nr. x/09.03.2016 şi a stipulat expres ca aceasta să fie executată în aceeaşi zi, fără ca în prealabil să fi fost comunicată persoanei vătămate SC B.. Prin această acţiune, inculpatul i-a încălcat dreptul legitim al persoanei vătămate de a se apăra atât într-o procedură administrativă, cât şi într-una contencioasă.

Prima instanţă a mai reţinut că din cuprinsul procesul-verbal nr. x/09.03.2016, rezultă că Dispoziţia nr. x/09.03.2016 emisă de inculpatul A., a fost transmisă, iniţial verbal, spre executare comisiei de inventariere compusă din martorii E., G. şi F. care la data de 9 martie 2016, ora 16:00, au procedat în mod efectiv la sigilarea şi ştampilarea uşii de acces în spaţiul în care funcţiona farmacia aparţinând persoanei vătămată SC B., respectiv, au lipit pe uşă cât şi pe toc o hârtie pe care au aplicat ştampila Primăriei, astfel cum procedează la sigilarea urnelor de vot când au loc alegeri. Din acel moment, până la data de 28 iunie .2016, persoanei vătămate SC B. i s-a interzis în mod nelegal accesul în imobilul amplasat în comuna Vărgata, sat Vărgata, nr. 2 jud. Mureş ceea ce în sens procesual civil echivalează cu o evacuare.

În urma emiterii dispoziţiei mai sus menţionate şi a sigilării efective a imobilului închiriat, inculpatul A. a vătămat atât interesele legitime ale persoanei vătămate SC B. prin lipsirea sa de folosinţa spaţiului închiriat, a împiedicat desfăşurării în continuare a activităţii comerciale, dar a şi produs o pagubă caracterizată printr-un prejudiciu material reprezentat de plata salariilor angajaţilor care nu au prestat efectiv activitatea, profit nerealizat şi pierderi de profit ale acestei societăţi, în cuantum total de 46.714,01 RON pentru perioada 9 martie 2016 - 28 iunie 2016.

Prima instanţă a respins apărările inculpatului A., deoarece intenţia acestuia a fost clară încă din momentul în care s-a revocat Hotărârea nr. 25/26.06.2015 a Consiliului Local Vărgata, jud. Mureş (cea de prelungire a perioadei contractuale) - aceea de a evacua persoana vătămată SC B. din imobilul situat în comuna Vărgata, sat Vărgata, nr. 2 jud. Mureş. Or, dacă ipotezele lansate de către inculpat ar fi acceptate, farmacia trebuia să funcţioneze în continuare, iar acesta trebuia sa se ocupe de intrarea în legalitate cu privire la extinderea efectuată în mod nelegal.

Modalitatea prin care s-a efectuat evacuarea şi care nu ar fi ţinut neapărat de decizii personale ale inculpatului A. şi de o gândire intrinsecă a acestuia, nu vine să înlăture vinovăţia sa. Faptul că ar fi fost consiliat eronat din punct de vedere juridic nu se coroborează cu nici o probă administrată în prezentul proces penal, mai mult, chiar martorul propus de acesta, av. H. a arătat împrejurarea că i-ar fi comunicat acuzatului că orice evacuare se va face cu încuviinţarea instanţei de judecată. Faptul că avocatul contractat de Primăria Vărgata, jud. Mureş - martorul H. nu a urmărit procedura de evacuare a persoanei vătămate SC B. din imobilul închiriat nu are relevanţă cu privire la starea de fapt.

De asemenea, nu are importanţă din punct de vedere al stabilirii existenţei trăsăturilor esenţiale ale infracţiunii de abuz în serviciu dacă la nivelul Primăriei com. Vărgata, jud. Mureş, exista un sigiliu (în sensul Legii nr. 102/1992 în vigoare la acel moment) sau o procedură de aplicare a acestuia. Instanţa de fond a considerat că o probabilă aplicare nelegală a unui sigiliu asupra unui imobil nu vine să înlăture încălcarea art. 1034 - 1049 C. proc. civ. de către inculpatul A. deoarece apare ca evidentă intenţia sa de a evacua persoana vătămată SC B. din imobilul închiriat de acesta în comuna Vărgata, sat Vărgata, nr. 2 jud. Mureş, respectiv de a nu mai folosi acel spaţiu comercial.

Mai mult, nu a fost primită nici apărarea inculpatului potrivit căruia inexistenţa unui sigiliu şi a unei proceduri de aplicare la nivelul Primăriei com. Vărgata, jud. Mureş a însemnat că s-a procedat în mod nelegal la data de 9 martie 2016 motiv pentru care persoana vătămată trebuia să ignore situaţia şi putea să folosească în continuare spaţiul deţinut în locaţiune în comuna Vărgata, sat Vărgata, nr. 2 jud. Mureş. Această apărare apare ca un nonsens deoarece dacă aşa ar fi fost intenţia reală, nu s-ar mai fi sigilat uşa şi, în mod probabil, prezenta cauză penală nu ar mai fi existat. Totodată apare ca fiind logică pentru persoana vătămată SC B. situaţia în sensul că era obligată să respecte această decizie a autorităţii, pe care putea să o conteste doar pe căi legale şi să nu îşi facă dreptate singură.

Împrejurarea că în factorul decizional al inculpatului A. au intervenit şi alte persoane, nu vine să înlăture vinovăţia acestuia deoarece el a procedat în acest sens conform propriei voinţe, iar nu martorii H., în calitate de avocat al Primăriei sau D. în calitate de secretar al Primăriei, nefiind cei care au luat decizia de evacuare şi i-au impus-o acuzatului. Faptul că inculpatul A. s-a consulat cu persoanele din subordinea sau la dispoziţia sa şi a procedat nelegal la modul descris anterior nu reprezintă decât o asumare a posibilităţii ca în echipa sa de conducere şi consiliere să aibă persoane slab pregătite din punct de vedere profesional şi pentru care răspunderea finală o poartă acesta în calitate de conducător al instituţiei şi factor decizional.

În drept, prima instanţă a reţinut, raportat la starea de fapt, prin prisma probelor administrate în cursul procesului penal, sub aspectul laturii obiective, acţiunile inculpatului A., care la data de 9 martie 2016, în realizarea aceleaşi rezoluţii infracţionale şi fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu de Primar al com. Vărgata, jud. Mureş - subiect activ calificat, a emis Dispoziţia nr. x/09.03.2016 prin care, cu încălcarea dispoziţiilor art. 1034 - 1049 din C. proc. civ., care îi impuneau să sesizeze o instanţă de judecată în vederea obţinerii dreptului de evacuare a persoanei vătămate SC B. din spaţiul deţinut de aceasta în mod legal şi legitim cu titlu de locaţiune, a dispus sigilarea uşii de acces în imobilul cu destinaţia de farmacie, situat în com. Vărgata, sat Vărgata, nr. 2, jud. Mureş şi, totodată, în aceeaşi zi, cu încălcarea aceloraşi articole de lege anterior menţionate dar şi a dispoziţiilor art. 68 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 (în vigoare la acea dată), i-a determinat în mod nelegal pe martorii E., F. şi G., angajaţi ai aceleaşi instituţii, să pună în executare decizia sa de sigilare şi care, fără vinovăţie, au pus în executare dispoziţia emisă de inculpat, prin sigilarea efectivă şi ştampilarea uşii de acces în imobilul cu destinaţia de farmacie, situat în comuna Vărgata, nr. 2, jud. Mureş, unde îşi desfăşura activitatea persoana vătămată SC B.. Prin cele două modalităţi descrise anterior, inculpatul a vătămat atât interesele legitime ale persoanei vătămate prin lipsirea sa de folosinţa spaţiului închiriat şi împiedicarea desfăşurării în continuare a activităţii comerciale cât a şi produs o pagubă caracterizată printr-un prejudiciu material reprezentat de plata salariilor angajaţilor care nu au prestat efectiv activitatea, profit nerealizat şi pierderi de profit, în cuantum total de 46714,01 RON pentru perioada 9 martie 2016 - 28 iunie 2016.

În ce priveşte latura subiectivă a infracţiunii, a reţinut că inculpatul a săvârşit fapta cu intenţie indirectă, prevăzută de art. 16 alin. (3) lit. b) C. pen., întrucât a cunoscut faptul că prin acţiunile sale, urmează să evacueze persoana vătămată SC B. din imobilul deţinut de aceasta cu titlu de locaţiune, nu a urmărit producerea consecinţelor de natură penală însă a acceptat producerea acestora, în modalitatea detaliată în paragraful anterior.

În concluzie, faptele anterior descrise întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de abuzul în serviciu, în formă continuată - prevăzută şi pedepsită de art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale).

Prima instanţă a mai constată că inculpatul a săvârşit infracţiunea dedusă judecăţii în prezenta cauză în forma concursului real de infracţiuni prevăzută de art. 38 alin. (1) C. pen., cu fapta de folosire a funcţiei pentru favorizarea unor persoane în formă continuată, prevăzută de art. 301 C. pen., cu aplicare art. 35 alin. (1) C. pen., pentru care i-a fost stabilită pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani ca pedeapsă complementară şi interzicerea aceloraşi drepturi ca pedeapsă accesorie în ipoteza în care s-ar dispune executarea pedepsei principale, toate prin Sentinţa penală nr. 1389 din 22 decembrie 2021 a Judecătoriei Tg-Mureş, definitivă prin neapelare la data de 4 ianuarie 2022, pronunţată în Dosarul nr. x/2021. Aplicarea pedepselor anterior menţionate a fost amânată conform prevederilor art. 83 şi urm. C. pen., pe un termen de supraveghere de 2 ani.

În concluzie, instanţa de judecată a constatat că fapta pentru care a fost dedus judecăţii inculpatul A. există dincolo de orice dubiu rezonabil, constituie infracţiune, a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege şi atrage răspunderea penală a acestuia. Mai mult, întrucât s-a reţinut intenţia indirectă a inculpatului de a săvârşi infracţiunea de abuz în serviciu - prevăzută şi pedepsită de art. 297 alin. (1) C. pen., instanţa de judecată a respins cererea de schimbare a încadrării juridice, în sensul reţinerii unei infracţiuni de neglijenţă în serviciu - prevăzută şi pedepsită de art. 298 C. pen., aşa cum a solicitat inculpatul.

La individualizarea judiciară a tratamentului sancţionator, conform criteriilor generale de individualizare referitoare la limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită, la gradul de pericol social concret al faptei săvârşite (împrejurările concrete în care a fost săvârşită fapta, urmările produse) cât şi de circumstanţele personale ale inculpatului, instanţa a valorificat toate aceste aspecte în dozarea pedepsei aplicate.

În privinţa împrejurărilor comiterii infracţiunii, prima instanţă a avut în vedere ca fapta a fost săvârşită de un subiect activ calificat primarul comunei, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în ipoteza în care acesta trebuia să vegheze la corecta aplicare a legislaţiei în U.A.T.-ul pe care îl conduce.

Instanţa de prim-grad a mai reţinut că modalitatea de săvârşire a faptei denotă un grad de indiferenţă şi o lipsă de respect faţă de dispoziţiile legale ce sunt menite a proteja interesele legale ale persoanelor. Gravitatea infracţiunii comise - respectiv abuz în serviciu săvârşit de către un primar, este ridicată pentru că aceste infracţiuni nu derivă din necunoaşterea legii, ci din ignorarea ei şi lipsa de respect de care inculpatul a dat dovadă la acel moment faţă prevederile legale mai sus amintite.

La individualizarea pedepsei, instanţa a ţinut seama că inculpatul a avut o atitudine nesinceră, de nerecunoaştere a faptei comise în fazele de urmărire penală şi de judecată prin încercarea sa, de altfel evidentă, de a se sustrage de la răspunderea penală prin atitudinea adoptată.

În favoarea inculpatului instanţa a avut în vedere ca inculpatul în prezent este bine integrat în societate, astfel încât şansele ca acesta sa abandoneze drumul infracţional sunt destul de ridicate.

Ţinând cont pe de o parte ca fapta inculpatului prezintă pericol public, dar pe de alta parte şi de circumstanţele personale ale inculpatului, instanţa i-a stabilit acestuia pedeapsa închisorii pentru infracţiunea săvârşită, orientată spre minimul special. Ca modalitate de executare a pedepsei închisorii, instanţa de fond a dispus aplicarea art. 91 şi următoarele C. pen., suspendarea sub supraveghere fiind aptă să atingă scopul urmărit în prezenta cauză, acela de atenţionare a inculpatului că pe viitor o astfel de atitudine nu va mai fi tolerată de alte instanţe de judecată.

Totodată, pentru ca procesul de reeducare a inculpatului să aibă şanse de reuşită cât mai ridicate, instanţa a considerat că este necesar ca inculpatul să desfăşoare şi muncă în folosul comunităţii, activitate care să îl determine pe acesta să reflecteze la fapta sa, să înţeleagă consecinţele acesteia şi să nu mai repete în viitor comportamentul infracţional.

În continuare, raportat la gravitatea medie spre ridicată a faptei comise, precum şi persoana inculpatului, cu referire în special la atitudinea de a nu-şi asuma responsabilitatea şi consecinţele faptei sale, sunt criterii în funcţie de care instanţa de judecată a constatat că sunt necesare în scopul resocializării şi sunt proporţionale pentru stabilirea şi aplicarea pedepsei complementare şi a celei accesorii a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice şi în orice alte funcţii publice precum şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioada de 3 ani, necesară pentru ca acesta să realizeze că atitudinea de nepăsare faţă de lege şi organele de aplicare a acesteia este una care nu poate fi acceptată într-un stat de drept.

În latura civilă a cauzei, prima instanţă a arătat că, în drept, potrivit art. 19 C. proc. pen., pentru ca o persoana să răspundă civil în procesul penal este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii, prevăzute de art. 1357 C. civ.: existenţa unei fapte ilicite a persoanei, constituită de infracţiunea cercetata în procesul penal derulat împotriva acesteia; existenţa prejudiciului suferit de partea civilă ca urmare a săvârşirii de către persoana-intimata a faptei ilicite; existenţa unei legături de cauzalitate intre fapta ilicita şi prejudiciu; existenta vinovatei persoanei care a cauzat prejudiciul; existenta manifestării de voinţa a persoanei vătămate de a fi despăgubita în procesul penal. În concret, constituirea de parte civilă a persoanei vătămate SC B. s-a făcut în termen şi condiţii legale.

Din punctul de vedere al dreptului substanţial civil, infracţiunea de abuzul în serviciu - prevăzută şi pedepsită de art. 297 alin. (1) C. pen. reprezintă o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii, în sensul dispoziţiilor art. 1357 C. civ.: raportul de cauzalitate rezultă din circumstanţele săvârşirii faptei ilicite; vinovăţia inculpatului, persoana fizica sub aspect civil poate fi stabilită din uşurinţa cu care a procedat, urmărind oprirea activităţii comerciale şi implicit, producerea de daune în patrimoniul părţii civile, în perioada 9 martie 2016 - 28 iunie 2016.

Prejudiciul material este constituit de despăgubirile materiale, care constau în plata salariilor angajaţilor care nu au prestat efectiv activitatea, profitul nerealizat şi pierderile de profit, în perioada 9 martie 2016 - 28 iunie 2016, astfel cum rezultă din expertiza contabilă efectuată în prezenta cauză, dar şi din suplimentul la aceasta.

Aşadar, instanţa de fond a apreciat - având în vedere mijloacele de probă administrate în dovedirea pretenţiilor civile, în faza de urmărire penală şi de judecată - că acţiunea părţii civile este întemeiată şi va fi admisă astfel cum a fost formulată, urmând ca inculpatul A. să fie obligat la plata sumei de 46714,01 RON, reprezentând daune materiale, partea civilă SC B.

II. Prin Decizia penală nr. 57/A din data de 27 ianuarie 2023, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 416 din data de 21 aprilie 2022 pronunţată de Judecătoria Târgu-Mureş.

În temeiul art. 423 alin. (1) din C. proc. pen., s-a desfiinţat sentinţa atacată şi rejudecând cauza:

S-a redus de la 2 ani închisoare, la 1 an şi 4 luni închisoare pedeapsa principală aplicată inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată - prevăzută şi pedepsită de art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (2 acte materiale).

În baza art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., i s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice şi în orice alte funcţii publice precum şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., i s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice şi în orice alte funcţii publice precum şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

S-a constatat că inculpatul A. a săvârşit infracţiunea în concurs cu fapta de folosire a funcţiei pentru favorizarea unor persoane în formă continuată - prevăzută şi pedepsită de art. 301 din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., pentru care i-a fost stabilită pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, a cărei aplicare a fost amânată conform prevederilor art. 83 şi urm. din C. pen., prin Sentinţa penală nr. 1389 din 22 decembrie 2021 a Judecătoriei Târgu-Mureş, definitivă prin neapelare la data de 4 ianuarie 2022, pronunţată în Dosarul nr. x/2021 şi s-a menţinut dispoziţia primei instanţe privind anularea amânării aplicării acesteia.

În temeiul prevederilor art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., raportat la art. 38 alin. (2) din C. pen., s-a contopit pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare, cu pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, în pedeapsa cea mai grea - aceea de 1 an şi 6 luni închisoare, pe care a sporit-o cu o treime din pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare, respectiv 5 luni şi 10 zile închisoare, urmând ca inculpatul A. să execute pedeapsa rezultantă finală de 1 an, 11 luni şi 10 zile luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) din C. pen., s-au contopit pedepsele complementare aplicate în prezenta cauză cu cele stabilite prin Sentinţa penală nr. 1389/2021 a Judecătoriei Târgu-Mureş, definitivă prin neapelare la data de 4 ianuarie 2022, urmând ca inculpatului A. să îi fie interzise pe o perioadă de 3 ani, în temeiul art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., următoarele drepturi: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, precum şi

În temeiul art. 45 alin. (5) din C. pen., raportat la art. 45 alin. (3) lit. a) din C. pen., s-au contopit pedepsele accesorii aplicate în prezenta cauză cu cele stabilite prin Sentinţa penală nr. 1389/2021 a Judecătoriei Târgu-Mureş, urmând ca inculpatului A. să îi fie interzise, pe timpul executării pedepsei principale, în temeiul art. 65 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. următoarele drepturi: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

În baza art. 91 din C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an, 11 luni şi 10 zile, stabilind un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 din C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) din C. pen., a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune Mureş la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen., s-a impus inculpatului să execute şi obligaţia de a frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.

S-a menţionat că, în baza art. 93 alin. (3) din C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei mun. Târgu-Mureş, jud. Mureş sau în cadrul Primăriei oraşului Miercurea Nirajului, jud. Mureş pe o perioadă de 60 de zile.

În baza art. 91 alin. (4) din C. pen., s-a atras atenţia inculpatului A. asupra dispoziţiilor art. 96 din C. pen., respectiv cu privire la consecinţele săvârşirii unei noi infracţiuni în termenul de supraveghere.

S-a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării, cu rea-credinţă, a măsurilor de supraveghere sau a neexecutării obligaţiilor impuse, anume revocarea suspendării şi dispunerea executării pedepsei principale în regim de detenţie.

S-au menţinut celelalte dispoziţii din hotărârea primei instanţe, care nu contravin prezentei decizii.

În temeiul prevederilor art. 276 alin. (ultim. din C. proc. pen., s-a respins cererea părţii civile SC B. (prin reprezentant legal C.) privind obligarea inculpatului la plata sumelor reprezentând cheltuielile judiciare din apel, constând în onorariul avocaţial în sumă de 2.640 RON.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare din apel rămân în sarcina statului.

Pentru a hotărî în acest sens, instanţa de apel a reţinut că, din probele administrate în cauză, atât în prima instanţă cât şi reevaluate în apel, fapta există în materialitatea ei, s-au stabilit cu certitudine elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată - prevăzută şi pedepsită de art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale), reţinută în sarcina inculpatului A. care răspunde penal. Ceea ce se impune a fi reformat, ca efect al admiterii apelului inculpatului, este cuantumul pedepsei, întrucât curtea a apreciat că în favoarea inculpatului se justifică a fi reţinute circumstanţe atenuante judiciare - împrejurări legate de fapta comisă, care atenuează gravitatea infracţiunii, dar şi periculozitatea inculpatului - din cele prevăzute de art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen.

Astfel, Curtea a reţinut că la data menţionată, inculpatul a acţionat în calitatea sa de primar al comunei Vărgata, jud. Mureş, sens în care a emis dispoziţia de primar nr. 39/2016, justificând-o prin punerea în aplicare a HCL nr. 34/28.08.2015 a comunei Vărgata, prin care s-a revocat HCL nr. 25/26.06.2015 a comunei Vărgata.

Într-adevăr, primarul, potrivit dispoziţiilor art. 61 alin. (2) din Legea nr. 215/2001 (în forma în vigoare la acea dată) "(2) Primarul asigură respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, a prevederilor Constituţiei, precum şi punerea în aplicare a legilor, a decretelor Preşedintelui României, a hotărârilor şi ordonanţelor Guvernului, a hotărârilor consiliului local;.", dar această activitate se subsumează respectării legii, inclusiv a celei care ocroteşte folosinţa unui bun dobândită în condiţii licite.

Concret, Primăria comunei Vărgata şi SC B. au încheiat contractul de închiriere nr. x/29.11.2004 referitor la folosinţa imobilului "Punct Farmaceutic", compus din două încăperi, situat în Comuna Vărgata, satul Vărgata, nr. 2, judeţul Mureş cu termen de închiriere de 3 ani, începând de la data actului de predare-primire a imobilului.

Ulterior, termenul de închiriere a fost prelungit succesiv, prin acte adiţionale, ultimul astfel de act fiind actul adiţional nr. x/30.06.2015 prin care termenul de închiriere a fost stabilit pe timp determinat, de 10 ani, cu începere de la 1 iulie 2015 până la data de 1 iulie 2025.

În cuprinsul acestui din urmă act adiţional s-a menţionat că obiectul contractului este procurarea folosinţei bunului (imobil) situat la adresa comuna Vărgata, judeţul Mureş, iar destinaţia imobilului este farmacie rurală care, în urma efectuării lucrărilor de mansardare, are suprafaţă totală de 62,35 m.p., 22,3 m.p. parter şi 40,05 m.p. mansardă, compusă din 6 încăperi (oficină, casa scării, WC, depozit, birou şi vestiar, hol).

Actul adiţional încheiat între Primăria comunei Vărgata - prin primar A. şi SC B. Târgu-Mureş, este urmarea unei H.C.L. nr. 25/26.06.2015 prin care s-a aprobat prelungirea contractului de închiriere pentru o perioadă de 10 ani, cuprinzând şi o suprafaţă construită de către intimata - parte civilă reprezentând mansardă.

Dar, ca urmare a exercitării controlului de legalitate şi notificării instituţiei emitente de către Instituţia Prefectului Judeţului Mureş la data de 30 iulie 2015, hotărârea în cauză a fost revocată prin H.C.L. nr. 34/28.08.2015, împrejurarea cunoscută de intimată, dovadă fiind corespondenţa purtată de aceasta cu Primăria com. Vărgata care a notificat - la data de 4 septembrie 2015, la 30 septembrie 2015, la 20 octombrie 2015 - SC B. Târgu-Mureş să părăsească imobilul, fără ca aceasta să se conformeze.

Curtea a reţinut că în această corespondenţă dintre părţi (semnat de inculpatul A. în calitate de primar şi de martora I. în calitate de secretar al com. Vărgata, jud. Mureş), în actele menţionate şi întocmite de primarul comunei Vărgata, jud. Mureş, se face referire la rezilierea actului adiţional nr. x din 30 iunie 2015, încheiat în urma HCL 25/2015 ulterior revocată, respectiv la valabilitatea contractului de închiriere nr. x din 29 noiembrie 2011, cu modificările ulterioare (răspunsul nr. x din 4 septembrie 2015 - dosar de urmărire penală); apoi însăşi partea civilă a solicitat prelungirea contractului de închiriere iniţial, aşa cum a menţionat Primăria com. Vărgata în răspunsul dat părţii civile nr. 543 din 10 februarie 2016, în care i se punea în vedere, totodată, să predea încăperea până la data de 29 februarie 2016, fapt la care partea civilă nu s-a conformat . În acelaşi sens, la data de 4 martie 2016, în răspunsul nr. 845 adresat părţii civile, Primăria com. Vărgata îi aduce la cunoştinţă că cererea sa cu privire la prelungirea contractului de închiriere cu privire la imobilul în discuţie (până la soluţionarea litigiului civil din Dosarul nr. x/2015 al Tribunalul Mureş - cererea anulată prin încheierea nr. 49/C din 1 aprilie 2016 a Tribunalului Mureş), nu a fost aprobată, astfel că la data de 9 martie comisia desemnată prin Dispoziţia nr. x din 4 martie 2016 a primarului com. Vărgata, se va deplasa la sediul imobilului nr. 2 din com. Vărgata jud. Mureş, pentru inventarierea mansardei şi preluarea bunurilor .

Cu toate că la data menţionată - 9 martie 2016, comisia numită prin decizia primarului s-a deplasat la adresa menţionată, imobilul nu a fost predat, deoarece reprezentanţii părţii civile nu erau acolo, ci doar persoane angajate - farmacistul şef şi un farmacist asistent - care au refuzat să semneze vreun act, aşa cum rezultă din procesul-verbal de constatare nr. x din 9 martie 2016 .

Aşadar, în acest context, inculpatul în calitate de primar al comunei Vărgata, a emis acea dispoziţie nr. x din 9 martie 2016, de sigilare a imobilului, care a fost pusă în aplicare de persoanele desemnate aşa cum reiese din procesul-verbal de constatare nr. x din 9 martie 2016.

Însă, toată această corespondenţă, cereri şi răspunsuri dintre cele două părţi, se referă la consecinţele revocării HCL nr. 25/2015, inculpatul apreciind că una din consecinţele imediate este rezilierea actului adiţional nr. x/2015 de prelungire a contractului de închiriere.

Dar, această împrejurare este doar o supoziţie a inculpatului, întrucât Consiliul Local Vărgata nu a dispus în cuprinsul HCL nr. 34/28.08.2015 nici rezilierea actului adiţional al contractului, nici anularea actului adiţional ca efect subsecvent al revocării propriei hotărâri nr. 25/2015, astfel încât, odată intrat în circuitul civil, imediat după semnarea lui de ambele părţi - reprezentantul părţii civile ca locatar şi inculpatul ca reprezentant al locatorului - a început să-şi producă efecte, de la data de 1 iulie 2015 până la data de 1 iulie 2025.

În plus, la data de 9 martie 2016, când a emis acea dispoziţie de sigilare adusă la îndeplinire de cei trei funcţionari ai com. Vărgata, între părţi nu exista un acord comun de reziliere, nu exista un proces civil pendinte cu acest obiect, nu exista o hotărâre judecătorească executorie, iar acea clauză de la art. 6 din actul adiţional, referitoare la rezilierea unilaterală a contractului de închiriere nu era aplicabilă deoarece se referă strict la neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligaţiilor contractuale, ceea ce nu este cazul în speţa pendinte.

Aceste aspecte au fost subliniate cu fermitate şi în cuprinsul celor două hotărâri judecătoreşti în prima instanţă şi în recurs, prin care s-a anulat Dispoziţia nr. 39/2016 a primarului com. Vărgata jud. Mureş, Sentinţa civilă nr. 657/25 octombrie 2016 a Tribunalul Mureş, secţia contencios administrativ şi fiscal, definitivă prin Decizia nr. 139/R din 15 martie 2017 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ambele pronunţate în Dosarul nr. x/2016.

Pe de altă parte, dispoziţia de primar nr. x/2016 a primarului com. Vărgata jud. Mureş a făcut obiectul controlului de legalitate din partea Instituţiei Prefectului - judeţul Mureş, care a învederat aspecte de nelegalitate, dar demersul nu a fost finalizat cu o acţiune în contencios administrativ, deoarece, între timp, pe rolul instanţei de judecată fusese înregistrat dosarul amintit .

Chiar dacă hotărârile civile nu au autoritate de lucru judecat în materie penală, cu privire la existenţa faptei penale, a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei sale, instanţa penală nu poate face abstracţie de cele două hotărâri judecătoreşti în prima instanţă şi în recurs, prin care s-a anulat Dispoziţia nr. x/2016 a primarului com. Vărgata jud. Mureş, Sentinţa civilă nr. 657/25 octombrie 2016 a Tribunalul Mureş, secţia contencios administrativ şi fiscal, definitivă prin Decizia nr. 139/R din 15 martie 2017 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ambele pronunţate în Dosarul nr. x/2016.

Aşa cum a reţinut şi prima instanţă, starea de fapt ilicită imputată inculpatului, a constat în emiterea acelei Dispoziţii nr. 39 din 9 martie 2016 a primarului com. Vărgata jud. Mureş - prin care a dispus ca membrii comisiei de inventariere numiţi prin Dispoziţia nr. x din 4 martie 2016 "la terminarea programului de lucru din data de azi să sigileze şi să ştampileze uşa de intrare a imobilului Punct farmaceutic din localitatea Vărgata, nr. adm. 2", spaţiu comercial în care funcţiona persoana vătămată SC B. - necomunicată potrivit prevederilor art. 68 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 (în vigoare la acea dată potrivit cărora "În exercitarea atribuţiilor sale primarul emite dispoziţii cu caracter normativ sau individual. Acestea devin executorii numai după ce sunt aduse la cunoştinţă publică sau după ce au fost comunicate persoanelor interesate, după caz.") pe care nu a adus-o la cunoştinţă părţii civile - neexistând nici o dovadă de comunicare în acest sens, şi pe care a pus-o în executare imediat, prin intermediul celor trei care au acţionat fără vinovăţie - E., G. şi F.

Privitor la individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului, prima instanţă a reţinut, criteriile generale stabilite de art. 74 C. pen.

Totodată, în raport de toate criteriile descrise în sentinţa penală apelată, prima instanţă, cu referire la împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală - a apreciat că nu este justificată reţinerea de circumstanţe atenuate judiciare din cele prevăzute de art. 75 alin. (2) C. pen. şi implicit, reducerea pedepselor, conform art. 76 C. pen.

Dar, instanţa de control judiciar a considerat că reţinerea de circumstanţe atenuate judiciare, în favoarea inculpatului A., este justificată, cu atât mai mult cu cât, sfera de aplicare a textului art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen. circumstanţiază împrejurările legate de fapta comisă, care diminuează gravitatea infracţiunii sau periculozitatea inculpatului.

Astfel, împrejurarea că inculpatul A. este o persoană educată, bine integrată socio-profesional, fără antecedente penale la acea dată şi cu un comportament prosocial, că la momentul emiterii dispoziţiei de primar era sub convingerea că acţionează în interesul administraţiei locale pe care o conducea, prin aducerea la îndeplinire a HCL nr. 34/2015, întărită de corespondenţa anterioară dintre părţi la care am făcut referire mai sus, se constituie în circumstanţe atenuate judiciare.

Pe de altă parte, instanţa de control judiciar reţine că inculpatul a acţionat cu forma de vinovăţie a intenţiei indirecte, prevăzând rezultatul faptei sale - respectiv că o va lipsi pe partea civilă SC B. de folosinţa spaţiului său, şi chiar dacă nu a urmărit vătămarea intereselor legitime ale acesteia, a acceptat posibilitatea producerii lui, fiind evident că odată pus sigiliul, partea civilă nu avea cum să intre în imobil.

Argumentele invocate de apărătorul inculpatului, în sensul că A. a acţionat din culpă, că partea civilă putea să folosească o altă uşă de acces, nesigilată, nu sunt pertinente, întrucât, primarul ca cetăţean ales al comunei, este primul care trebuie să se asigure că toate acţiunile şi actele sale în această calitate sunt legitime şi legale şi că ele nu vatămă interesele nici unei persoane - ceea ce nu s-a asigurat, respectiva dispoziţie nepurtând - precum precedenta (dispoziţia nr. x/2016), viza de legalitate a secretarului comunei, el neputând acţiona neglijent, iar în ceea ce priveşte accesul în imobil al părţii civile pe o altă uşă, nesigilată, este evident că acest fapt, deşi posibil, ar fi pus partea civilă B. situaţia nerespectării unei decizii a autorităţii, pe care putea să o conteste pe căi legale, ceea ce ar fi prelungit şirul erorilor comise de părţi în legătură cu acest act de închiriere.

III. Împotriva Deciziei penale nr. 57/A din 27 ianuarie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, inculpatul A. a declarat recurs în casaţie.

Cauza a fost a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 24.03.2023, când s-a stabilit termen la data de 27 aprilie 2023, pentru examinarea în cameră de consiliu a admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie, conform art. 440 alin. (1) din C. proc. pen.

Cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

În acest sens, s-a menţionat că nici procurorul şi nici instanţele nu au indicat în concret atribuţia legală încălcată atunci când a emis Dispoziţia nr. 39 din 9.03.2016 şi atunci când a dispus membrilor comisiei de inventariere să o execute.

De altfel, nici în rechizitoriu, nici în hotărârile instanţelor de fond/apel nu sunt indicate atribuţiile legale de serviciu ale numiţilor E., F. şi G. pe care aceştia le-au încălcat din dispoziţia sa litigioasă. Or, atribuţiile de serviciu ale celor trei persoane sus menţionate nu se circumscriu prevederilor art. 68 alin. (l din Legea nr. 215/2001.

A mai arătat că Dispoziţia nr. 39 din 9.03.2016 nu a existat fizic în ziua de 9.03.2016 motiv pentru care: această dispoziţiei nu a produs/nu putea produce nici un efect juridic în ziua respectivă, zi indicată în rechizitoriu ca fiind cea a comiterii/consumării acestei infracţiuni. Din probele administrate în cauză rezultă doar redactarea draft-ului acestei dispoziţii de către avocat în ziua de 9.03.2016, iar Dispoziţia nr. 39 a fost listată de secretară şi semnată de mine într-una din zilele următoare.

Or, Dispoziţia de primar cu nr. 39 din 9.03.2016 nu a fost pusă în aplicare în ziua de 9.03.2016 şi nici nu putea fi pusă în executare de către comisia de inventariere pentru simplul motiv că nu a existat fizic în acea zi. Nici avocatul, nici el, nici alte persoane nu le-au comunicat membrilor comisiei de inventariere Dispoziţia nr. x din 9.03.2016 în format letric şi nici verbal. Nu li s-a comunicat numărul vreunei dispoziţii de sigilare/ştampilare a uşii de intrare în farmacia B. ori conţinutul ei pentru simplul motiv că la momentul discuţiei telefonice cu viceprimarul, în cadrul căreia i-a cerut să sigileze/ştampileze uşa farmaciei B., nu ştia dacă era redactat draftul dispoziţiei cu nr. x din 9.03.2016 şi, cu atât mai mult, nu cunoştea conţinutul ei concret. Solicitarea verbală transmisă telefonic de către el membrilor comisiei de inventariere în ziua de 9.03.2016 nu face obiectul acuzaţiei sale, acest obiect fiind cel al determinării respectivelor persoane "să pună în executare Dispoziţia de sigilare nr. x/09.03.2016"

În concluzie, în ipoteza în care dispoziţia/solicitarea verbală transmisă telefonic de către el, membrilor comisiei de inventariere, în ziua de 9.03.2016, de a sigila/ştampila uşa de intrare a farmaciei B., reprezintă obiectul acuzaţiei, a menţionat că fapta sa nu este prevăzută de legea penală, pentru simplul motiv că nici în rechizitoriu, nici în hotărârile instanţelor de fond/apel nu se indică atribuţiile sale şi ale membrilor comisiei de inventariere încălcate.

Or, dispoziţia/solicitarea sa verbală din 9.03.2016 nu a avut putere executorie pentru membrii comisiei de inventariere, întrucât dispoziţiile primarului trebuie să îmbrace, obligatoriu, forma scrisă şi trebuie să parcurgă etapele legale subliniate mai sus, o astfel de dispoziţie/solicitare verbală neintrând în atribuţiile sale de serviciu. Forma scrisă a deciziilor primarului fiind o condiţie sine qua non a puterii lor executorii.

A precizat că punerea în aplicare de către membrii comisiei de inventariere a unei dispoziţii verbale din partea sa, nu întruneşte condiţiile de tipicitate ale presupusei fapte penale reţinută în rechizitoriu; cu alte cuvinte, într-o astfel de ipoteză ar putea exista, eventual, o faptă de abuz în serviciu a membrilor comisiei de inventariere şi o instigare din partea sa, însă acţiunea penală declanşată împotriva sa nu conţine o asemenea acuzaţie.

A mai arătat că la nivelul Primăriei comunei Vărgata nu a existat în ziua de 9.03.2016 nici sigiliu, nici procedură de aplicare a sigiliului, pe un imobil. Or, nu există probe în dosar din care să rezulte că "benzile de hârtie" şi impresiunea ştampilei primăriei aplicate pe uşa de la intrarea în farmacie de către membrii comisiei de inventariere corespundeau cerinţelor acestei norme legale, respectiv art. 10 din Legea nr. 102/1992 şi nici cerinţelor Hotărârii nr. 544/2003 privind modelul sigiliilor cu stema României, păstrarea şi utilizarea acestora, precum şi scoaterea din folosinţă a sigiliilor cu stema României, uzate sau care devin nefolosibile.

Prin urmare, concluzia care se desprinde firesc din premisele arătate mai sus este aceea că, nici dispoziţia/solicitarea sa verbală de a se sigila uşa de la intrarea în farmacie, nici acţiunile membrilor comisiei de inventariere de a aplica/lipi pe respectiva uşă benzi de hârtie, respectiv de a aplica pe aceste benzi de hârtie impresiunea ştampilei primăriei, nu respectă cerinţele legale în materie şi, pe cale de consecinţă, nu puteau produce/nu au produs efecte juridice în raport cu partea civilă.

A mai precizat că nu poate fi reţinută lipsa vinovăţiei sale sub forma intenţiei, precum şi că lipseşte rezultatul vătămător, întrucât nu a produs/nu putea produce nicio vătămare patrimoniului/drepturilor/intereselor legale ale părţii civile, deoarece din probele administrate în cauză rezultă că farmacia B. avea încă o uşă de acces "nesigilată" astfel că aplicarea "sigiliului" doar pe una din uşi nu a fost de natură să-i cauzeze părţii civile vătămările imputate prin actul de acuzare.

În concluzie, a arătat că acţiunile sale nu prezintă gradul de intensitate necesar aplicării unei pedepse penale, în acest sens invocând Decizia nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale.

A solicitat achitarea pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 297 din C. pen., în baza prevederilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen.

Prin încheierea de şedinţă din data de 8 iunie 2023, Înalta Curte a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A.

IV. Examinând decizia atacată prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 433 din C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie verifică, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 din C. proc. pen., pe această cale se verifică exclusiv legalitatea deciziei.

Se constată, aşadar, că recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege şi doar pentru motive de nelegalitate. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanţa de fond şi, respectiv, apel, intră în puterea lucrului judecat şi excedează cenzurii instanţei învestită cu judecarea recursului în casaţie.

Potrivit art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării "dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală"

Înalta Curte constată că, de esenţa, reţinerii acestui caz de casare este constatarea împrejurării că fapta, reţinută prin hotărârea definitivă în urma administrării probatoriului, nu este tipică. Pentru a verifica dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, jurisprudenţa a statuat câteva principii care trebuie respectate, astfel: se va avea în vedere situaţia de fapt deja stabilită de instanţa de apel, care nu poate fi schimbată, având caracter definitiv; în analiza cazului de casare nu se poate verifica existenţa concordanţei între starea de fapt reţinută de instanţă şi conţinutul mijloacelor de probă; nu există posibilitatea de a interveni asupra analizei probelor efectuate de instanţa de apel; nu este permis a se examina existenţa şi suficienţa probelor pe care s-a întemeiat soluţia de condamnare; nu se poate reexamina probatoriul şi reaprecia situaţia de fapt stabilită în mod definitiv de instanţa de apel.

În ceea ce priveşte starea de fapt ilicită imputată inculpatului, ambele instanţe au reţinut că în urma refuzului persoanei vătămată SC B. de a elibera şi preda spaţiul cu destinaţia de farmacie, inculpatul în exercitarea atribuţiilor de serviciu de primar, fără să deţină o hotărâre judecătorească executorie de evacuare a locatarului, a emis fără suport legal Dispoziţia de primar nr. x/09.03.2016, prin care a dispus ca membrii comisiei de inventariere numiţi prin Dispoziţia nr. x/04.03.2016, "la terminarea programului de lucru din data de azi să sigileze şi să ştampileze uşa de intrare a imobilului Punct farmaceutic din localitatea Vărgata, nr. adm. 2". S-a menţionat că această decizie nu a purtat, aşa cum era obligatoriu, viza de legalitate pe care trebuia să o aplice, după verificări, secretarul primăriei, respectiv martora D.

Astfel, instanţele au constatat că inculpatul A., prin emiterea Dispoziţiei de primar nr. x/09.03.2016, a încălcat dispoziţiile art. 1034 - 1049 C. proc. civ. care prevăd condiţiile şi procedura de evacuare a locatarului dintr-un imobil, practic, substituindu-se unei instanţe de judecată.

Totodată, s-a constatat că dispoziţia de sigilare emisă de inculpatul A. s-a făcut cu încălcarea şi a prevederilor art. 68 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică (în vigoare la acea dată) şi din care rezultă că dispoziţiile cu caracter individual emise de către primar devin executorii numai după ce au fost comunicate persoanelor interesate. În mod contrar prevederilor legale, inculpatul când a emis Dispoziţia nr. x/09.03.2016 şi a stipulat expres ca aceasta să fie executată în aceeaşi zi, fără ca în prealabil să fi fost comunicată persoanei vătămate SC B. SRL.

Pentru a verifica dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are în vedere situaţia de fapt deja stabilită de instanţa de apel, care nu poate fi schimbată, având caracter definitiv.

Înalta Curte constată că fapta inculpatului vizează încălcări ale legislaţiei primare, acestea fiind menţionate, atât în hotărârea atacată, dar şi în sentinţă, respectiv dispoziţiile art. 1034 - 1049 C. proc. civ. şi art. 68 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică (în vigoare la acea dată).

În ceea ce priveşte restul criticilor, acestea sunt invocate formal, ele vizând netemeinicia raţionamentului instanţei de fond şi de apel, care au răspuns în considerentele hotărârilor asupra aspectelor legate de tipicitatea infracţiunii de abuz în serviciu şi în consecinţă excedează examinării în recursul în casaţie.

Înalta Curte observă că, în realitate, motivele invocate vizează analizarea circumstanţelor comiterii faptei, ce presupune o reinterpretare a probelor administrate şi, pe cale de consecinţă, a stabilirii vinovăţiei, ceea ce, de asemenea, excedează procedurii recursului în casaţie, în care se realizează o examinare a cauzei numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 438 din C. proc. pen., verificându-se exclusiv legalitatea hotărârii atacate.

Or, reanalizarea situaţiei de fapt şi reevaluarea materialului probator nu sunt posibile într-o cale extraordinară de atac menită a remedia exclusiv erori de drept.

Instanţa de casaţie este îndrituită a statua numai asupra aspectelor de legalitate a hotărârii definitive, în strictă concordanţă cu împrejurările factuale stabilite cu autoritate de lucru judecat de către instanţa de apel, fără a putea reevalua ea însăşi, în calea extraordinară de atac, temeinicia concluziilor definitive formulate cu privire la configuraţia faptică a acuzaţiilor.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 57/A din 27 ianuarie 2023 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. x/2019.

În conformitate cu art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Cheltuielile de judecată în cuantum de 2860 RON, solicitate de apărătorul ales al intimatei părţi civile SC B., se vor suporta de inculpat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 57/A din 27 ianuarie 2023 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. x/2019.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Cheltuielile de judecată în cuantum de 2860 RON, solicitate de apărătorul ales al intimatei părţi civile SC B., se vor suporta de inculpat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 iunie 2023.

GGC - ED