Unconstitutionality exception against criminal termination for prescription denied for lack of causal link to civil liability claim

Deliberând asupra recursului declarat de recurentul A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale Române, din cuprinsul Deciziei penale nr. 819/A din data de 03 mai 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2023, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 819/A din data de 03 mai 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2023, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de contestatorul A. de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 426 lit. b) C. proc. pen. În baza art. 431 din C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare declarată de către contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 136/A/2023 pronunţată la data de 03.02.2023, în Dosarul nr. x/2019, de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală. În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., a fost obligat contestatorul la plata sumei de 500 de RON, reprezentând cheltuielile judiciare avansate de către stat.

Pentru a dispune astfel, cu privire la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, s-a reţinut că sesizarea Curţii Constituţionale este inadmisibilă, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992.

În aplicarea dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, s-a apreciat că soluţia legislativă prevăzută de dispoziţiile art. 426 lit. b) din C. proc. pen., criticata sub aspectul unei eventuale neconstituţionalităţi, sunt dispoziţii legale aflate în acest moment în vigoare, cuprinse într-un act normativ cu rang de lege organică, putând fi supuse deci controlului de constituţionalitate.

Pe de altă parte, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor indicate din C. proc. pen. a fost ridicată în faţa instanţei de judecată, în speţă Curtea de Apel Bucureşti, în şedinţa publica din data de 19.05.2022, de către partea din prezenta cauză, mai precis contestatorul A., iar dispoziţiile legale a căror neconstituţionalitate se invocă nu au făcut anterior obiectul unei decizii a Curţii Constituţionale prin care să se fi pronunţat neconstituţionalitatea lor.

În ceea ce priveşte legătura excepţiei de neconstituţionalitate invocate cu cauza, s-a reţinut, pe de o parte, că prin prezenta excepţie de neconstituţionalitate, se urmăreşte contestarea constituţionalităţii unor dispoziţii legale care sunt aplicabile în cursul judecării/soluţionării unei cauze.

În acelaşi timp, instanţa trebuie să verifice şi măsura în care excepţia de neconstituţionalitate tinde, în mod real, la învestirea Curţii cu un examen al conformităţii dintre înţelesul normei legale cu exigenţele Constituţiei, prerogative recunoscută Curţii prin dispoziţiile art. 2 şi 3 din Legea nr. 47/1992. Obligaţia de a examina şi această condiţie implicită de admisibilitate rezultă chiar din jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional ale cărei decizii au fost, în mod constant, în sensul respingerii, ca inadmisibile, a excepţiilor de neconstituţionalitate formulate cu nerespectarea competenţei sale expres prevăzute de art. 2 şi 3 din Legea nr. 47/1992.

Aşadar, instanţelor de judecată le revine, în faza admisibilităţii analizării condiţiilor de sesizare a Curţii Constituţionale, şi competenţa de a verifica dacă excepţia a fost invocată în scopul prevăzut de lege, adică pentru controlul constituţionalităţii unei dispoziţii legale. Admisibilitatea cererii impune totodată îndeplinirea cumulativă şi a cerinţei ca excepţia invocată să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, legătură ce trebuie să aibă semnificaţie cu privire la soluţia ce ar putea fi dată fondului litigiului inclusiv din perspectiva interesului pe care partea îl justifică.

S-a reţinut că, în speţă, contestatorul petent a criticat constituţionalitatea disp. art. 426 lit. b) din C. proc. pen., întrucât acesta a apreciat că în situaţia în care, prin Decizia nr. 136/2023 pronunţată la data de 03.02.2023 de către Curtea de Apel Bucureşti s-a admis apelul declarat de contestator împotriva Sentinţei penale nr. 1100 din 30.09.2021, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, în dosarul penal nr. x/2019 şi s-a dispus încetarea procesului penal cu privire la infracţiunea de evaziune fiscală în formă continuată prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplic art. 5 din C. pen. cu aplic art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 şi cu privire la infracţiunea de transmitere fictivă a părţilor sociale prevăzute de art. 280 indice 1 din Legea nr. 31/1990 cu aplicarea art. 5 din C. pen., apare ca lipsită de fundament atragerea răspunderii sale civile pentru fapte cu privire la care s-a reţinut că fiind prescrisă răspunderea penală.

În acelaşi sens, în încercarea de a stabili o legătură a dispoziţiilor legale contestate sub aspectul constituţionalităţii acestora, contestatorul a indicat că menţiunea de "condamnare" din cuprinsul textului de lege, priveşte şi situaţia în care se instituie o răspundere de natură civilă, această echivalând cu o "condamnare civilă", astfel că, situaţia reglementată de textul normativ îi este aplicabilă în prezenta speţă.

Ori, raportat la aceste argumente ale contestatorului, transpare că acesta solicită în fapt o interpretare nepermisă a textului cu privire la care s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, respectiv art. 426 lit. b) din C. proc. pen., în încercarea de a dovedi astfel existenţa unei legături între situaţia sa juridică şi articolul procedural indicat, câtă vreme este evident că noţiunea de "condamnare" semnifică o soluţie pronunţată în rezolvarea acţiunii penale demarate că urmare a instituirii unei răspunderi penale şi nu civile.

Aşadar, în condiţiile în care ceea ce reclamă contestatorul în cererea principală nu este existenţa unei condamnări pronunţată de o instanţă, deşi există o cauza de încetare a procesului penal pentru aceeaşi fapta, premisa instituită de textul de lege contestat sub aspectul constituţionalităţii, se deduce că între situaţia reclamată de către contestator şi textul de lege analizat, nu se poate realiza nicio legătură care să conducă la admisibilitatea prezentei excepţii de neconstituţionalitate.

Mai mult, s-a reţinut că, în fapt, contestatorul a beneficiat de o soluţie de încetare a procesului penal, cu privire la aceleaşi fapte reclamate şi în prezenta cauză, care au constituit şi fundamentul instituirii răspunderii civile în sarcina sa, soluţie pronunţată prin Decizia nr. 136/2023, la dată de 03.02.2023, de către Curtea de Apel Bucureşti, însă contestatorul astfel cum reclamă şi în prezenta cauza este nemulţumit de modalitatea de soluţionare a laturii civile, subsecvent pronunţării soluţiei de încetare de către instanţa de apel.

Concluzionând, s-a constatat că argumentele prezentate formal de către contestator în susţinerea admisibilităţii prezenţei excepţii, exced condiţiei de legătură a acesteia cu soluţionarea cauzei, în condiţiile în care nu s-a putut stabili existenţa unei legături între excepţia ridicată şi obiectul cauzei în cadrul căreia excepţia a fost ridicată, iar simplă indicare a unui temei de drept fără arătarea în clar a măsurii în care excepţia de neconstituţionalitate tinde, în mod real, la învestirea Curţii, încalcă dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată.

Împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale Române, din cuprinsul Deciziei penale nr. 819/A din data de 03 mai 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2023, a formulat recurs recurentul A., apreciind că sunt îndeplinite condiţiile pentru sesizarea Curţii Constituţionale, pentru motivele astfel cum au fost arătate în practicaua deciziei.

Examinând recursul formulat de recurentul A., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte reţine că, reglementând condiţiile de admisibilitate a unei cereri de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate, art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, prevede că aceasta trebuie să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţă ori de procuror; să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii din cuprinsul unor asemenea acte normative în vigoare la momentul invocării; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale şi să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

De asemenea, sesizarea Curţii Constituţionale este admisibilă numai în măsura în care prin excepţia invocată se tinde la constatarea neconformităţii unei prevederi dintr-o lege cu Constituţia României, iar nu şi atunci când se urmăreşte modificarea sau completarea acesteia, situaţie în care competenţa îi revine în exclusivitate, conform dispoziţiilor art. 61 alin. (1) din legea fundamentală, Parlamentului, ca unică autoritate legiuitoare, în timp ce instanţa de contencios constituţional este chemată să se pronunţe numai asupra constituţionalităţii actelor, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului, aşa cum rezultă din art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată.

Altfel spus, excepţia de neconstituţionalitate reprezintă singurul mijloc procedural prin care se asigură o analiză a conformităţii dispoziţiilor legale la care aceasta face referire cu Constituţia, control care însă poate fi realizat doar de instanţa de contencios constituţional, atribuţiile instanţei în faţa căreia s-a ridicat respectiva excepţie fiind limitate la a efectua un examen asupra îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, în funcţie de care sesizează sau nu Curtea.

Pe de altă parte, referitor la examenul legăturii cu cauza, Înalta Curte apreciază că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepţia şi înrâurirea pe care dispoziţia legală considerată neconstituţională o are în speţă. Stabilirea existenţei interesului se face pe calea verificării pertinenţei excepţiei în raport cu procesul în care a intervenit, astfel încât decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei să fie de natură a produce un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal. Aşadar, cerinţa relevanţei este expresia utilităţii pe care soluţionarea excepţiei invocate o are în cadrul rezolvării litigiului în care a fost invocată.

Din această perspectivă, făcând o analiză a dispoziţiilor legale prin raportare la prezenta cauză, se apreciază că sunt întrunite trei din cele patru condiţii, întrucât excepţia a fost invocată de recurentul A. în Dosarul nr. x/2023 aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II a Penală, având ca obiect contestaţia în anulare declarată de persoana condamnată A. împotriva Deciziei penale nr. 136/A din 03.02.2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti şi are în vedere neconstituţionalitatea prevederilor art. 426 lit. b) din C. proc. pen., text care nu au fost declarat neconstituţional printr-o decizie anterioară a instanţei de contencios constituţional.

Referitor la examenul legăturii cu cauza, Înalta Curte apreciază că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepţia şi înrâurirea pe care dispoziţia legală considerată neconstituţională o are în speţă. Stabilirea existenţei interesului se face pe calea verificării pertinenţei excepţiei în raport cu procesul în care a intervenit, astfel încât, decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei să fie de natură a produce un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal. Aşadar, cerinţa relevanţei este expresia utilităţii pe care soluţionarea excepţiei invocate o are în cadrul rezolvării litigiului în care a fost invocată.

Dispoziţiile legale a căror neconstituţionalitate s-a invocat de către petentul A., respectiv art. 426 lit. b) din C. proc. pen., reglementează contestaţia în anulare întemeiată pe cazul când inculpatul a fost condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal.

În opinia autorului excepţiei, norma legală criticată contravine dispoziţiilor art. 1 alin. (3) şi (5), art. 16 alin. (1) şi art. 21 din Constituţie şi nu satisface cerinţele de claritate şi previzibilitate şi creează un dezechilibru vădit între drepturile pârâtului în civil, faţă de cele ale inculpatului din cadrul dosarului penal.

Înalta Curte reţine că, în speţă, susţinerile petentului A. anterior menţionate nu au o legătură indisolubilă cu soluţionarea cauzei, în realitate, acesta este nemulţumit de caracterul supletiv al acestora, iar prin excepţia de neconstituţionalitate invocată, se tinde practic la o completare a normelor procedurale, în sensul reglementării exprese a unor dispoziţii favorabile acestuia, solicitare inadmisibilă, în raport de competenţa Curţii Constituţionale care, în jurisprudenţa sa, a reţinut că prin exercitarea controlului de constituţionalitate nu se poate proceda la adăugarea de noi prevederi în cuprinsul normelor invocate a fi neconstituţionale.

Pe acelaşi palier al analizării legăturii excepţiei cu soluţionarea cauzei, din examinarea argumentelor invocate în scris în susţinerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, se constată că obiecţiunile formulate de acesta cu privire la dispoziţiile legale criticate nu reprezintă, în realitate, aspecte de neconstituţionalitate, apte să provoace un examen al conformităţii normelor legale cu legea fundamentală a României.

Înalta Curte reţine că, deşi pare actual şi legitim, demersul autorului excepţiei la acest moment procesual, este, în fapt, unul punctual, tinzând, practic, la obţinerea unei modificări legislative, respectiv completarea şi modificarea dispoziţiilor ce reglementează cazul de contestaţie în anulare prev de art. 426 lit. b) din C. proc. pen., când inculpatul a fost condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal.

Or, analizând termenii în care excepţia a fost formulată, Înalta Curte apreciază că, în realitate, se tinde la extinderea, dincolo de litera şi spiritul lor, a textelor de lege apreciate ca neconstituţionale, ceea ce este în mod evident inadmisibil, întrucât Curtea Constituţională ar deveni legiuitor pozitiv.

Finalitatea excepţiei de neconstituţionalitate nu poate fi aceea de a supune controlului de constituţionalitate a posteriori orice dispoziţie legală, care să modifice norma criticată, chiar în esenţa acesteia. Aceasta constituie apanajul exclusiv al puterii legislative, nefiind admisibil ca instanţa de contencios constituţional să dispună, pe calea excepţiei de neconstituţionalitate, modificarea acestor dispoziţii.

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte apreciază că în mod corect prima instanţă a constatat că nu se impune sesizarea Curţii Constituţionale, deoarece nu este îndeplinită condiţia de admisibilitate a cererii de sesizare ca prevederile ce fac obiectul excepţiei să aibă legătură cu cauza, având în vedere că aspectele invocate nu reprezintă chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competenţa jurisdicţiei constituţionale, ci de reformare legislativă.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale Române, din cuprinsul Deciziei penale nr. 819/A din data de 03 mai 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2023.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale Române, din cuprinsul Deciziei penale nr. 819/A din data de 03 mai 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2023.

Obligă recurentul petent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 mai 2023.

GGC - ED