Rape convictions affirmed despite claimed lack of subjective intent and procedural conflict of interest in cassation review

Deliberând asupra recursurilor în casaţie formulate inculpaţii A. şi B. împotriva Deciziei penale nr. 575/A/2022 din data de 21 octombrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2021, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 653 din data de 07 decembrie 2021 pronunţată de către Judecătoria Beiuş, s-au dispus următoarele:

În baza art. 218 alin. (1) şi 3 lit. f) din C. pen., cu aplicarea art. 46 alin. (2) din C. pen., cu aplic. art. 38 alin. (1) din C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de viol, a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 9 (nouă) ani închisoare.

În baza art. 67 alin. (2) din C. pen., a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii pe o durată de 5 ani, după executarea pedepsei principale, a drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) din C. pen. - dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, lit. b) - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, lit. h) - dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, şi lit. n) - dreptul de a comunica cu victima C. şi cu membrii familiei acesteia, respectiv cu părinţii D. şi E., cu soţul F., cu fiica G., direct sau indirect, pe orice cale, şi de a se apropia de aceştia la mai puţin de 100 m.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen., a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) din C. pen. lit. a), b), h) şi n) conform menţiunilor de la aliniatul de mai sus, pe durata executării pedepsei închisorii.

În baza art. 205 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate a fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 1 (unu) an închisoare.

În baza art. 67 alin. (2) din C. pen., a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii pe o durată de 5 ani, după executarea pedepsei principale, a drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) din C. pen. - dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, lit. b) - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, lit. h) - dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, şi lit. n) - dreptul de a comunica cu victima C. şi cu membrii familiei acesteia, respectiv cu părinţii D. şi E., cu soţul F., cu fiica G., direct sau indirect, pe orice cale, şi de a se apropia de aceştia la mai puţin de 100 m.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen., a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) din C. pen. lit. a), b), h) şi n) conform menţiunilor de la aliniatul de mai sus, pe durata executării pedepsei închisorii.

În baza art. 38 alin. (1), art. 39 C. pen. alin. (1) lit. b) din C. pen., art. 45 alin. (3) lit. a) şi alin. (5) din C. pen., au fost contopite pedepsele principale, complementare şi accesorii stabilite în sarcina inculpatului A. şi a fost aplicată pedeapsa cea mai grea, de 9 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 4 luni închisoare, reprezentând 1/3 din cealaltă pedeapsă aplicată (1 an închisoare), urmând ca acest inculpat să execute pedeapsa principală rezultantă de 9 (nouă) ani şi 4 (patru) luni închisoare în regim de detenţie, pedeapsa complementară a interzicerii pe o durată de 5 ani, după executarea pedepsei principale, a drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) din C. pen. - dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, lit. b) - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, lit. h) - dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, şi lit. n) - dreptul de a comunica cu victima C. şi cu membrii familiei acesteia, respectiv cu părinţii D. şi E., cu soţul F., cu fiica G., direct sau indirect, pe orice cale, şi de a se apropia de aceştia la mai puţin de 100 m., şi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) din C. pen. - dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, lit. b) - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, lit. h) - dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, şi lit. n) - dreptul de a comunica cu victima C. şi cu membrii familiei acesteia, respectiv cu părinţii D. şi E., cu soţul F., cu fiica G., direct sau indirect, pe orice cale, şi de a se apropia de aceştia la mai puţin de 100 m.

În baza art. 72 din C. pen., durata pedepsei închisorii aplicată inculpatului A. s-a dedus perioada reţinerii de 24 ore începând cu data de 30.12.2020, ora 10:20, durata arestării preventive din data de 31.12.2020 şi până în data de 20.09.2021, durata arestului la domiciliu din data de 20.09.2020 şi până la data de 22.11.2021 şi durata arestării preventive din data de 22.11.2021 până la zi.

În baza art. 399 alin. (1) din C. proc. pen., s-a menţinut măsura arestării preventive dispusă faţă de inculpatul A.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat, în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J.

În baza art. 218 alin. (1) şi 3 lit. f) din C. pen., cu aplic. art. 46 alin. (2) din C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de viol, a fost condamnat inculpatul B. la o pedeapsă de 7 (şapte) ani şi 6 (şase) luni închisoare.

În baza art. 67 alin. (2) din C. pen., a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii pe o durată de 5 ani, după executarea pedepsei principale, a drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) din C. pen. - dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, lit. b) - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, lit. h) - dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, şi lit. n) - dreptul de a comunica cu victima C. şi cu membrii familiei acesteia, respectiv cu părinţii D. şi E., cu soţul F., cu fiica G., direct sau indirect, pe orice cale, şi de a se apropia de aceştia la mai puţin de 100 m.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen., a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) din C. pen. lit. a), b), h) şi n) conform menţiunilor de la aliniatul de mai sus, pe durata executării pedepsei închisorii.

În baza art. 72 din C. pen., a fost scăzută din durata pedepsei închisorii aplicată inculpatului B. perioada reţinerii de 24 ore începând cu data de 30.12.2020 ora 11:20, durata arestării preventive din data de 30.12.2020 şi până în data de 29.06.2021, şi durata arestului la domiciliu din data de 29.06.2021 şi până la data de 14.10.2021.

În baza art. 399 alin. (1) din C. proc. pen., s-a menţinut măsura controlului judiciar luată faţă de inculpatul B.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat, în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J.

În baza art. 25 din C. proc. pen., raportat la art. 19 şi art. 20 din C. proc. pen. şi art. 1349, art. 1357 din C. civ., s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă C. şi, în consecinţă, au fost obligaţi inculpaţii A. şi B., în solidar, să-i plătească acesteia suma de 15.000 euro cu titlu de daune morale, respingând restul pretenţiilor civile ca neîntemeiate.

În baza art. 272 din C. proc. pen., suma de 470 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru asistarea părţii civile C., av. H., justificat cu delegaţia pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. x/10.09.2021, s-a dispus a fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei în favoarea Baroului Bihor.

În baza art. 274 din C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii A. şi B. la plata sumei de câte 1.000 RON fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Împotriva sentinţei pronunţate de către instanţa de fond au declarat apel inculpaţii A. şi B.

Prin Decizia penală nr. 575/A din data de 21 octombrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A., împotriva Sentinţei penale nr. 653/2021 din data de 07.12.2021 pronunţată de Judecătoria Beiuş

Conform art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., s-a admis apelul declarat de inculpatul B. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

S-a desfiinţat, în parte, sentinţa apelată în ceea ce priveşte latura penală cu privire la inculpatul B. şi rejudecând:

S-a reţinut în favoarea inculpatului B. circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen. şi făcând aplicarea dispoziţiilor art. 76 alin. (1) din C. pen., s-a redus pedeapsa principală aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de viol prevăzută de art. 218 alin. (1) şi alin. (3) lit. f) din C. pen. de la 7 ani închisoare la 5 ani închisoare.

În baza art. 404 alin. (4) lit. a) din C. proc. pen. şi art. 72 din C. pen., s-a dedus din pedeapsa principală rezultantă de 9 ani 4 luni, aplicată inculpatului A., durata reţinerii, arestului la domiciliu şi arestului preventiv de la 30.12.2020, la zi.

În baza art. 404 alin. (4) lit. a) din C. proc. pen. şi art. 72 din C. pen., s-a dedus din pedeapsa principală de 5 ani închisoare aplicată inculpatului B. perioada reţinerii, arestului la domiciliu şi arestul preventiv, începând cu data de 30.12.2020, până la data de 14.10.2021.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea apelului declarat de inculpatul B. au rămas în sarcina statului.

Conform art. 274 alin. (2) din C. proc. pen., a obligat inculpatul A. la plata sumei de 1500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare în apel.

S-au menţinut restul dispoziţiilor sentinţei apelate, care nu contravin prezentei decizii.

În esenţă, s-a reţinut că, inculpatul A., în data de 23.11.2020, în intervalul orar 14:30 - 15:50, în perioada de timp în care persoana vătămată C. s-a aflat în locuinţa lui, a constrâns-o pe persoana vătămată C., prin acte de violenţă fizică şi psihică (persoanei vătămate i s-au adresat injurii şi a fost lovită cu palmele la nivelul feţei), prin ameninţare (persoana vătămată a fost ameninţată că va fi aruncată de la balcon), şi totodată a profitat de starea victimei aflată în imposibilitatea de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, stare dată de tabloul psihopatologic al persoanei vătămate, să întreţină un raport sexual oral.

De asemenea, acelaşi inculpat, după finalizarea actelor sexuale orale, a ţinut-o în continuare în apartamentul lui pe persoana vătămată C., împotriva voinţei sale.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul B., s-a reţinut că, în data de 23.11.2020, în timp ce persoana vătămată C. s-a aflat în locuinţa inculpatului A., a întreţinut un act sexual oral cu persoana vătămată, profitând de starea victimei aflată în imposibilitatea de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, stare dată de tabloul psihopatologic al persoanei vătămate, şi de violenţele fizice, psihice şi ameninţările exercitate asupra ei de către inculpatul A.

Împotriva hotărârii instanţei de apel au declarat recurs în casaţie inculpaţii A. şi B., invocând cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi 8 din C. proc. pen.

Prin cererea de recurs în casaţie formulată, inculpaţii A. şi B., prin avocat, au solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea hotărârii atacate, şi, în urma rejudecării, să se dispună, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. b) teza I şi a II-a din C. proc. pen., achitarea pentru faptele reţinute în sarcina acestora, iar în subsidiar, încetarea procesului penal, în temeiul art. 16 alin. (1) din C. proc. pen.

În argumentarea cazului de recurs în casaţie prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., făcând o prezentare teoretică a cazului de casare invocat, inculpaţii, prin avocat, au susţinut că fapta concretă pentru care s-a dispus condamnarea, aşa cum s-a reţinut de către instanţa de apel, nu întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii de viol, atât sub aspect obiectiv, cât şi sub aspect subiectiv, lipsind atât cerinţa esenţială ca fapta să se realizeze prin constrângere şi profitând de starea de imposibilitate a victimei de a-şi exprima voinţa, cât şi forma de vinovăţie a intenţiei.

Mai exact, s-a arătat că inculpaţii nu au cunoscut poziţia de opunere şi lipsa consimţământului persoanei vătămate (care, de altfel, nu a fost exprimat pentru ca inculpaţii să conştientizeze opoziţia acesteia), sens în care nu se poate susţine că au profitat de starea victimei ori că i-au înfrânt voinţa, de vreme ce reprezentarea subiectivă a inculpaţilor a fost aceea că persoana vătămată consimte actul sexual.

De altfel, condiţia premisă ca inculpatul B. să fi profitat de starea victimei este ca, în prealabil, aceasta să fi fost pusă într-o situaţie vulnerabilă de către inculpatul A., ceea ce nu s-a întâmplat în cauză. Cu atât mai mult, inculpatul B. nu a profitat de condiţia persoanei vătămate.

Pentru aceste considerente, apărarea a susţinut că fapta a fost comisă din eroare, respectiv fără forma de vinovăţie a intenţiei, fiind vorba despre o eroare culpabilă, întrucât inculpaţii nu au prevăzut şi cu atât mai puţin urmărit vreo conduită infracţională.

În ceea ce priveşte cazul de recurs în casaţie prev. de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., în prealabil, apărarea a depus la dosar o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 şi art. 16 alin. (1) din C. proc. pen.

În susţinerea cazului de casare invocat, s-a apreciat că este incidentă calea de atac a recursului în casaţie pentru considerentul că instanţa de fond şi cea de apel au procedat în mod greşit şi nu au constatat incidenţa motivului de încetare a procesului penal, faţă de considerentele instanţei de contencios constituţional.

Mai mult, a susţinut că pronunţarea unei soluţii de încetare a procesului penal reprezintă singurul remediu procesual efectiv pentru garantarea dreptului la un proces echitabil în componenta dreptului la apărare, având în vedere că, în faţa instanţei de fond, a existat un conflict de interese, prin asistarea unor părţi cu interese contrare, a cărei sancţiune este nulitatea absolută.

În acest sens, a arătat că, aşa cum se reţine în Decizia penală nr. 575/2022, "avocatul I. după ce l-a asistat pe inculpatul A., care se afla în custodia organelor judiciare, la o parte a fazei de urmărire penală, în faţa instanţei de fond s-a prezentat la o parte din termenele de judecată în substituirea avocatului desemnat din oficiu (J.) pentru persoana vătămată C.."

Cu privire la problema intereselor contrare, în jurisprudenţă (ICCJ, Decizia nr. 2638/2004) s-a reţinut că "în cazul în care unul dintre inculpaţi neagă săvârşirea faptei, iar altul o recunoaşte, implicându-l pe cel dintâi, apărarea lor nu poate fi asigurată de acelaşi avocat, din cauza contrarietăţii de interese procesuale. Pentru deplina exercitare a drepturilor procesuale ale inculpaţilor într-un atare caz, dacă aceştia nu angajează, în urma atenţionării lor de către instanţă, un al doilea avocat, se impune desemnarea unui avocat din oficiu pentru unul dintre inculpaţi care să asigure asistenţa juridică."

Totodată, s-a reţinut că "în cazul în care, deşi interesele inculpaţilor erau contradictorii, aceştia au fost asistaţi de acelaşi avocat, intervine nulitatea absolută a hotărârii."

În doctrină, a fost analizată situaţia unor inculpaţi care recunosc acuzaţia, iar alţii dimpotrivă, fapt ce creează o contrarietate de interese. Aşadar, cu atât mai mult, şi este, de altfel, evident că inculpatul şi partea civilă se află pe poziţii procesuale opozabile au interese total distincte.

Un aspect particular al cerinţei apărării efective este valorificat în art. 88 alin. (4) din C. proc. pen. care interzice asistarea părţilor sau subiecţilor procesuali cu interese contrarii de către acelaşi avocat care se sancţionează cu nulitatea absolută, având în vedere lipsa apărării inculpaţilor B. şi A. din faza de urmărire penală şi de judecată.

În concluzie, în temeiul art. 438 alin. (1) pct. 7 şi 8 din C. proc. pen., raportat la decizia Curţii Constituţionale nr. 453/2020, apărarea inculpaţilor a solicitat admiterea recursului în casaţie, întrucât, în mod greşit, nu s-a constatat încetarea procesului, deşi existau probe în sensul asistării şi reprezentării părţilor cu interese contrare, desfiinţarea hotărârii de condamnare atacate, iar rejudecând, să se dispună achitarea inculpaţilor, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I şi a II-a din C. proc. pen., iar în subsidiar, încetarea procesului, ca urmare a contrarietăţii de interese care a produs o vătămare procesuală iremediabilă.

De asemenea, inculpaţii, prin apărător ales, au solicitat suspendarea executării hotărârii contestate, în temeiul art. 441 din C. proc. pen., având în vedere că sunt încarceraţi în vederea executării pedepselor privative de libertate.

Prin cererea formulată la data de 21 noiembrie 2022 şi depusă la dosarul cauzei, recurenţii inculpaţi A. şi B., prin avocat, au invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 şi art. 16 alin. (1) din C. proc. pen.

Astfel, s-a dispus formarea dosarului asociat nr. x/2021 ce are ca obiect soluţionarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate formulată de recurenţii inculpaţi A. şi B., cu termen de judecată la data de 14.03.2023. După îndeplinirea procedurii de comunicare a recursului în casaţie, dosarul de recurs a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 18 ianuarie 2023, când s-a stabilit termen pentru examinarea, în Cameră de Consiliu, a admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie, conform art. 440 alin. (1) din C. proc. pen., la data de 14 martie 2023, dată până la care, de asemenea, s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză.

Prin încheierea din 14 martie 2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpaţii A. şi B. împotriva Deciziei penale nr. 575/A din data de 21 octombrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori. S-a trimis cauza Completului 2, în compunere de 3 judecători. S-a acordat termen la data de 11 aprilie 2023, cu citarea inculpaţilor A. şi B. şi a persoanei vătămate C., precum şi cu asigurarea apărării. S-a respins cererea de suspendare a executării deciziei atacate formulată de recurenţii inculpaţi A. şi B.

Procedând la verificarea îndeplinirii, în cazul cererilor de recurs pendinte, a condiţiilor de admisibilitate prevăzute de lege, Înalta Curte, judecătorul de filtru a constată următoarele că decizia recurată - Decizia nr. 575/A din data de 21 octombrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori a fost pronunţată în apel şi poate fi atacată cu recurs în casaţie, neregăsindu-se printre hotărârile sau soluţiile enumerate de art. 434 alin. (2) din C. proc. pen. Cererea de recurs în casaţie a fost formulată în termenul prevăzut de art. 435 din C. proc. pen. şi îndeplineşte condiţiile prevăzute art. 436 alin. (1) şi alin. (6), art. 437 alin. (1) lit. a), b), c) şi d) din C. proc. pen.

În ceea ce priveşte condiţia prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., s-a constatat că aspectele vizând neîntrunirea elementelor de tipicitate obiectivă ale infracţiunii pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului se circumscriu, formal, cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Procedând la evaluarea cererii de suspendare a executării deciziei recurate formulată de recurenţii inculpaţi A. şi B., Înalta Curte, judecătorul de filtru, a constatat că este neîntemeiată în raport de dispoziţiile art. 441 din C. proc. pen. Din interpretarea dispoziţiilor legale supra citate, rezultă că suspendarea executării hotărârii recurate este o măsură de excepţie, pusă la dispoziţia judecătorului de filtru sau instanţei de judecată, după admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie şi în timpul judecării acestuia, prin care se sistează temporar, până la judecarea pe fond a căii de atac, punerea în executare a hotărârii definitive împotriva căreia s-a exercitat recursul în casaţie, în principiu nesuspensiv de executare, conform art. 433 şi urm. din C. proc. pen.

În speţă, recurenţii inculpaţi A. şi B. au motivat cererea de suspendare a executării hotărârii recurate, situaţie în care, procedând la evaluarea acesteia exclusiv prin raportare la aspectele invocate în cererea de recurs în casaţie şi datele particulare ale cauzei, Înalta Curte, judecătorul de filtru a constatat că, în contextul admiterii în principiu a cererii de recurs în casaţie şi a posibilelor soluţii pe fondul acesteia, în cauză nu se decelează aspecte apte să releve necesitatea dispunerii unei măsuri excepţionale ca cea prev. de art. 441 alin. (1) din C. proc. pen.

Examinând recursurile în casaţie formulate inculpaţii A. şi B. împotriva Deciziei penale nr. 575/A/2022 din data de 21 octombrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2021, constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 433 din C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligată să verifice, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 din C. proc. pen., pe această cale instanţa examinează exclusiv legalitatea deciziei recurate.

Se constată, astfel, că recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege şi exclusiv pentru motive de nelegalitate, strict circumscrise dispoziţiilor art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanţa de fond şi/sau apel intră în puterea lucrului judecat şi nu pot face obiectul cenzurii Înaltei Curţi învestită cu judecarea recursului în casaţie, fiind obligatoriu ca motivele de casare prevăzute limitativ de lege şi invocate de recurent să se raporteze exclusiv la situaţia factuală şi elementele care au circumstanţiat activitatea imputată astfel cum au fost stabilite prin hotărârea atacată, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză.

Astfel, calea de atac extraordinară a recursului în casaţie nu presupune examinarea unei cauze sub toate aspectele, ci doar controlul legalităţii hotărârii atacate, respectiv al concordanţei acesteia cu regulile de drept aplicabile, însă exclusiv din perspectiva motivelor prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., având, aşadar, ca scop exclusiv sancţionarea deciziilor neconforme cu legea materială şi procesuală şi nicidecum judecarea propriu-zisă a procesului penal prin reaprecierea faptelor şi a vinovăţiei persoanei condamnate/achitate.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalităţii şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi examinată doar pentru motivele expres şi limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casaţie să poată fi invocate şi, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante.

Conform art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., hotărârile definitive sunt supuse casării dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Prin sintagma "fapta nu este prevăzută de legea penală" legiuitorul a avut în vedere atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracţiune sau lipsa de tipicitate a faptei în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravenţională, materială sau disciplinară), cât şi situaţia în care lipsesc anumite elemente constitutive ale infracţiunii, altele decât cele referitoare la "vinovăţia prevăzută de lege", cum de altfel solicită şi inculpaţii A. şi B. prin cererile de recurs în casaţie formulate.

În aceste coordonate de principiu, evaluând prezenta cale de atac, Înalta Curte constată că aceste consideraţii sunt valabile şi cu privire la cazul de recurs prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., invocat de inculpaţii A. şi B. ce au susţinut, în esenţă, că starea de fapt a fost reţinută diferenţiat de instanţele de judecată, susţinând, în esenţă, că nu a fost corect reţinută starea de fapt, în sensul că nu a existat acţiunea de constrângere, ci partea vătămată a consimţit actul sexual.

În argumentarea incidenţei cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., inculpaţii A. şi B. au susţinut că fapta săvârşită nu este prevăzută de legea penală, respectiv că fapta astfel cum a fost descrisă nu întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii de viol, atât din punct de vedere obiectiv, cât şi subiectiv, prin raportare la probatoriul administrat, starea de fapt reţinută, făcând referire la probele administrate în cauză din care rezultă consimţământul părţii vătămate.

Din examinarea actelor dosarului, în limitele procesuale menţionate şi în raport cu situaţia de fapt, astfel cum a fost stabilită definitiv de către instanţa de fond şi menţinută de cea de apel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de viol prevăzută de art. 218 alin. (1) şi (3) lit. f din C. pen., pentru care au fost condamnaţi inculpaţii A. şi B. corespund faptei reţinute în concret în sarcina acestora, respectiv că inculpatul A., în data de 23.11.2020, în intervalul orar 14:30 - 15:50, în perioada de timp în care persoana vătămată C. s-a afla în locuinţa lui, a constrâns-o pe aceasta prin acte de violenţă fizică şi psihică, persoanei vătămate i s-au adresat injurii şi a fost lovită cu palmele la nivelul feţei, prin ameninţare, respectiv persoana vătămată a fost ameninţată că va fi aruncată de la balcon, şi totodată a profitat de starea victimei aflată în imposibilitatea de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, stare dată de tabloul psihopatologic al persoanei vătămate, să întreţină un raport sexual oral, iar în cazul inculpatului B. care, în data de 23.11.2020, în timp ce persoana vătămată C. s-a aflat în locuinţa inculpatului A., a întreţinut un act sexual oral cu persoana vătămată, profitând de starea victimei aflată în imposibilitatea de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, stare dată de tabloul psihopatologic al persoanei vătămate, şi de violenţele fizice, psihice şi ameninţările exercitate asupra ei de către inculpatul A., precum şi că inculpatul A., în data de 23.11.2020, în intervalul orar 14:30 - 15:50, după finalizarea actelor sexuale orale, a ţinut-o în continuare în apartamentul acestuia pe persoana vătămată C., împotriva voinţei sale.

Sub aspectul laturii obiective, elementul material al infracţiunii de viol, reţinută în sarcina inculpaţilor A. şi B. constă în realizarea unui act sexual cu persoana vătămată C., iar în ceea ce priveşte infracţiunea de lipsire de libertate elementul material este reprezentat de acţiunile inculpatului A. prin care persoana vătămată C. a fost lipsită de posibilitatea de a se deplasa şi acţiona în conformitate cu propria voinţă.

În acest context, Înalta Curte constată că fondul criticilor formulate pe calea recursului în casaţie de recurenţii inculpaţi A. şi B. porneşte de la negarea bazei factuale care a condus la reţinerea vinovăţiei acestora, solicitându-se implicit o reevaluare a materialului probator, care nu este posibilă în actualul stadiu procesual.

Cu privire la criticile ce vizează latura subiectivă, Înalta Curtea reaminteşte faptul că din jurisprudenţa actuală rezultă că verificările pe care instanţa de recurs în casaţie le face din perspectiva noţiunii de faptă care nu este prevăzută de legea penală vizează atât incriminarea abstractă, respectiv dacă conduita este prevăzută de vreo normă de incriminare, cât şi condiţiile de tipicitate obiectivă, respectiv identitatea dintre conduita propriu-zisă şi elementele de conţinut ale incriminării sub aspectul laturii obiective (nu însă şi în ceea ce priveşte latura subiectivă, lipsa de tipicitate subiectivă constituind o teză distinctă prevăzută în art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. şi care nu a fost preluată în art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen." (Decizia nr. 231/RC/2019, 121/RC/2019, 109/RC/2020).

Totodată, în cadrul definiţiei legale a infracţiunii, exprimată de art. 15 alin. (1) din C. pen., trăsătura esenţială ca fapta să fie prevăzută de legea penală este enumerată distinct de aceea ca fapta să fie săvârşită cu vinovăţie, nejustificată şi imputabilă unei persoane, ceea ce relevă opţiunea legiuitorului ca prin sintagma "faptă prevăzută de legea penală" să se înţeleagă "orice faptă" - act de conduită, manifestare de voinţă exteriorizată care determină o schimbare în realitatea obiectivă, neconvenabilă ordinii sociale şi, ca atare, incriminată de norma penală.

Aceeaşi viziune reiese şi din modalitatea în care sunt reglementate cazurile care împiedică punerea în mişcare şi exercitarea acţiunii penale prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., textul legal menţionând distinct "fapta nu este prevăzută de legea penală" de "nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege".

Înalta Curte reţine că motivele invocate de inculpaţii A. şi B. în cererile de recurs în casaţie au fost susţinute cu titlu de apărări de fond şi în faţa instanţei de apel, care le-a analizat, în raport, cu probele administrate în cauză şi le-a apreciat, ca netemeinice.

În consecinţă, Înalta Curte constată că faptele de viol şi lipsire de libertate în cazul inculpatului A. pentru care au fost condamnaţi recurenţii întrunesc condiţiile de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, iar criticile acestora privesc chestiunile invocate exced cenzurii instanţei învestită cu judecarea recursului în casaţie. În acest context, se reţine că situaţia de fapt reţinută în cauză şi probele dosarului, (declaraţiile părţii vătămate, declaraţiile martorilor) dovedesc că faptele inculpaţilor, astfel cum au fost descrise de către instanţa de apel, se circumscriu elementelor ce caracterizează sub aspect obiectiv şi subiectiv infracţiunea de viol prevăzută de art. 218 alin. (1) şi alin. (3) lit. f) din C. pen., astfel că, instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a legii, iar din această perspectivă criticile recurenţilor inculpaţi sunt neîntemeiate.

În ceea ce priveşte cazul de recurs în casaţie prev de art. 438 pct. 8 din C. proc. pen., respectiv în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal, invocat de recurenţi, Înalta Curte constată că deşi a fost indicat, motivele menţionate nu se circumscriu nici măcar formal cazului prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. Astfel, aspectele de fapt invocate în susţinere, nu se circumscriu, însă, motivului de casare invocat, acesta vizând doar situaţia în care "în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal", soluţie care nu a fost pronunţată în speţă, instanţa de apel dispunând condamnarea inculpaţilor.

Pentru considerentele prezentate, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie formulate inculpaţii A. şi B. împotriva Deciziei penale nr. 575/A/2022 din data de 21 octombrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2021.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii inculpaţi vor fi obligaţi la plata sumei de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenţii inculpaţi, în sumă de câte 680 RON, va rămâne în sarcina statului şi se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie formulate inculpaţii A. şi B. împotriva Deciziei penale nr. 575/A/2022 din data de 21 octombrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2021.

Obligă recurenţii-inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenţii-inculpaţi, în sumă de câte 680 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 iunie 2023.

GGC - ED